Curs 1 - RM1

REZISTENȚA MATERIALELOR I
CONF. DR. ING. MIHAI VRABIE
CURS 1
INTRODUCERE. IDEALIZAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII ŞI A REAZEMELOR. SISTEME DE

REFERINŢĂ
Bibliografie
 1. Murăraşu V., Toma I. O., (2013), Strength of Materials –
Fundamentals, Ed. Studis, Iaşi.
 2. Vrabie M., (2010), Rezistenţa materialelor – noţiuni de bază şi
solicitări simple, suport de curs în format electronic.
 3. Murăraşu V., (2010), Rezistenţa materialelor, vol. 1, Ed. Societăţii
Academice „Matei-Teiu Botez”, Iaşi.
 4. Precupanu D., (2009), Fundamente de Rezistenţa construcţiilor, Ed.
Politehnium, Iaşi.
 5. Gorbănescu D., Popa A.G., Ancaş A.D., (2005), Rezistenţa
materialelor, vol. I, Ed. Fundaţiei Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti.
 6. Murăraşu V., (2002), Rezistenţa elementelor structurale, Ed. CERMI
Iaşi.
 7. Vlad Missir I., Boazu R., (2001), Rezistenţa materialelor (Résistence de
matériaux) Compendium, Ed. „Gh. Asachi” Iaşi.
 8. Murăraşu V., (2001), Rezistenţa materialelor, vol. 1, Ed. Tehnica Info,
Chişinău.
Bibliografie
 9. Ungureanu N., Vrabie M., (1999), Rezistenţa materialelor,
vol. 1, Ed. „Gh. Asachi”, Iaşi.
 10. Diaconu M., (1998), Rezistenţa materialelor * Aide-
mémoire, Ed. CERMI, Iaşi.
 11. Vlad I., Ibănescu M., (1998), Strength of Materials, Ed.
CERMI Iaşi.
 12. Ispas B., Ungureanu I., Constantinescu E., (1995),
Rezistenţa materialelor, 3 vol., U.T.C. Bucureşti.
 13. Missir Vlad I., (1993-1996), The strength of materials, 2
vol., Technical University Iasi.
 14. Bia C., Ille V., Soare M.V., (1983), Rezistenţa materialelor şi
teoria elasticităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 15. Imagini preluate de pe internet (www.google.com/images...)
CONŢINUTUL CURSULUI
 1.1. OBIECTUL ŞI OBIECTIVELE DISCIPLINEI

 1.2. LOCUL REZISTENŢEI MATERIALELOR ÎN
ACTIVITATEA INGINERULUI CU PROFIL
CONSTRUCŢII
 1.3. IDEALIZAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII
 1.4. IDEALIZAREA REZEMĂRILOR
◦ 1.4.1. Reazeme pentru elemente şi structuri plane
◦ 1.4.2. Reazeme pentru elemente şi structuri spaţiale
 1.5. SISTEME DE REFERINŢĂ
 1.6. UNITĂŢI DE MĂSURĂ
OBIECTIVELE CURSULUI
 Instruirea cursanților pentru a cunoaşte unele aspecte
teoretice şi de calcul din Rezistenţa materialelor:
 Obiectul şi obiectivele disciplinei Rezistenţa
materialelor;
 Locul disciplinei în activitatea inginerului constructor;
 Idealizarea elementelor structurale (de construcţii);
 Idealizarea legăturilor sau rezemărilor elementelor de
construcţii;
 Sisteme de referinţă și unități de măsură utilizate în
Rezistenţa materialelor.
1.1. OBIECTUL ŞI OBIECTIVELE DISCIPLINEI
 REZISTENŢA MATERIALELOR: disciplină fizică având caracter
tehnic, teoretic şi practic, bazat pe experiment;
 FIZICA MECANICA MECANICA SOLIDULUI
DEFORMABIL
 DISCIPLINE ÎNRUDITE: Teoria elasticităţii şi plasticităţii; Statica
construcţiilor; Dinamica construcţiilor ; Metode numerice în inginerie etc.
 MECANICA CONSTRUCŢIILOR înglobează Rezistenţa materialelor şi
disciplinele înrudite cu ea.
 ROBERT HOOKE : “părintele” Rezistenţei materialelor (1678)
 Leonardo da Vinci, Galileo Galilei, Navier, Juravski, Young, Poisson,
Bernoulli, Euler, Mohr, Maxwell, Coulomb, Castigliano, Timoshenko etc.
 OBIECTIV GENERAL: însuşirea noţiunilor

teoretice necesare pentru recunoaşterea
elementelor de construcţii şi a solicitărilor la
care sunt supuse, precum şi pentru
formarea abilităţilor practice de calcul
pentru verificarea şi dimensionarea lor, în
condiţii optime de realizare şi exploatare .
 OBIECTIVE SPECIFICE:
 1. determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale
materialelor şi a legilor fizice care există între tensiuni şi
deformaţii;
 2. stabilirea de metode şi procedee pentru determinarea stării

de tensiuni şi de deformaţii din corpurile şi sistemele de
corpuri deformabile, supuse la diferite acţiuni directe sau
indirecte: forţe şi momente concentrate sau distribuite, variaţii
de temperatură, cedări de reazeme, mişcări cu acceleraţii etc.;
 OBIECTIVE SPECIFICE:
 3. dimensionarea, verificarea și
determinarea capacității portante a
elementelor de construcţii astfel încât să se
asigure rezistenţa, rigiditatea şi stabilitatea
lor în condiţii optime de realizare;
 4. evaluarea gradului de siguranță a

construcţiilor pe timpul execuţiei şi
exploatării lor (pe durata de serviciu).
1.2. LOCUL REZISTENŢEI MATERIALELOR ÎN
ACTIVITATEA INGINERULUI CU PROFIL
CONSTRUCŢII
 OBIECT DE CULTURĂ TEHNICĂ GENERALĂ – pentru că
se studiază în toate ramurile inginereşti;
 OBIECT DE CULTURĂ FUNDAMENTALĂ – răspunsul
materiei la diferite acţiuni; procesele de deformare şi
comportarea în timp a materiei, etc.
 OBIECT DE SPECIALITATE – pentru inginerul
proiectant, pentru inginerul de execuţie (din şantier),
pentru inginerul tehnolog.
1.3. IDEALIZAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII
 Domeniul de studiu Inginerie Civilă are ca preocupare de

bază studiul construcţiilor civile, care se pot împărţi în:
 clădiri civile (locuit, social-culturale, industriale, agricole etc.)
 construcţii inginereşti (căi de comunicaţie: căi ferate, drumuri
şi autostrăzi, aeroporturi, turnuri de telecomunicaţii,
viaducte, poduri, tunele; construcţii industriale speciale:
coşuri de fum, turnuri de răcire, reactoare nucleare, estacade,
silozuri, diverse rezervoare etc.; construcţii hidrotehnice:
baraje, diguri, canale, cheiuri, ecluze, castele de apă, puţuri,
sisteme de alimentare cu apă şi canalizare - conducte,
rezervoare, decantoare, metantancuri etc.)
Clădiri civile
Clădire de locuit
Clădiri civile
Clădire de birouri
Clădiri civile
Clădire cu birouri
Clădiri industriale
Clădire agricolă
Construcţii inginereşti
Sistem de canalizare
Castel de apă
Silozuri
Rezervoare
Construcţii de telecomunicaţie_turn de televiziune
Căi de comunicaţie_Poduri
Căi de comunicaţie_ Tunele
Căi de comunicaţie_ Drumuri
 Orice construcţie civilă (clădire civilă sau

construcţie inginerească), dar şi obiectele de
orice natură (mecanică, pentru transporturi
pe căi ferate, auto, navale, maritime,
aerospaţiale, de uz casnic şi gospodăresc,
pentru sport şi de agrement etc.) au un
schelet sau o structură de rezistenţă!
 Oricât de complexă ar fi structura de rezistenţă a unei

construcţii, aceasta se poate diviza în părţi componente mai
simple numite elemente de construcţii (elemente structurale).
 Elementele de construcţii (structurale) se pot analiza şi calcula

independent, pe un model de calcul simplificat (idealizat).
 Modelarea pentru calcul se referă la geometria, încărcarea,

rezemarea sau legăturile elementului cu restul structurii,
precum şi la comportarea materialului constitutiv sub acţiuni.
 Prin urmare, pentru a fi analizate, elementele

de construcţii se idealizează (se simplifică!).
 Prin idealizare se reţine ceea ce este esenţial
pentru o clasă de elemente studiate de
Rezistenţa materialelor şi Teoria construcţiilor.
 Pentru a fi cât mai corectă, idealizarea nu
trebuie să ducă la îndepărtarea de realitate.
 Din punct de vedere al RM şi, în general, al teoriei

structurilor, elementele de construcţii se pot
împărţi în patru mari clase:
1. Elemente cu fibră medie (bare; fire)
2. Elemente cu suprafaţă mediană (plăci plane, plăci
curbe cu simplă sau dublă curbură);
3. Elemente masive (blocuri);
4. Bare cu pereţi subţiri.
 10. Elementele care au o dimensiune

predominantă în raport cu celelalte două se
numesc elemente cu fibră medie. Ele se
caracterizează prin axă şi prin secţiune
transversală (fig. 1.1).
 Secţiunea transversală se obţine prin

intersecţia elementului cu un plan normal
pe axa sa. Axa este succesiunea centrelor
geometrice ale secţiunilor transversale.
 Elementele cu fibră medie se clasifică, la rândul

lor, după cum urmează:
 a) fire, care pot prelua forţe numai prin
întindere, cele mai răspândite în construcţii
fiind cablurile;
 b) bare, care rezistă atât la acţiuni în sens
longitudinal, cât şi la acţiuni transversale. După
forma axei, barele sunt drepte, curbe plane,
curbe în spaţiu. După funcţiile pe care le
îndeplinesc în structură, barele au denumiri
specifice: grinzi, rigle, stâlpi sau coloane, pile,
arbori etc.
Structuri de rezistenţă pentru poduri
Elemente cu fibră medie (bare drepte şi bare cu ax curb,
fire) în componenţa unor structuri de rezistenţă pentru
poduri
Cadru plan – structură de rezistenţă în cadre
Elementele structurale componente ale cadrului sunt bare drepte (stâlpi şi
rigle sau grinzi). Stâlpii sunt încastraţi în elemente masive (blocuri de
fundaţie)
Bară cu secţiune
dreptunghiulară
Bară cu secţiune dublu te
 20. Elementele bidimensionale (cu două

dimensiuni preponderente în raport cu a treia)
se numesc elemente cu suprafaţă mediană sau
plăci.
 Acestea se caracterizează prin forma suprafeţei
mediane şi prin grosime, măsurată normal pe
suprafaţa mediană.
 Grosimea poate fi constantă sau variabilă.
Suprafaţa mediană împarte grosimea plăcii în
două părţi egale. După forma suprafeţei
mediane distingem:
 a) plăci plane, la care suprafaţa mediană este un

plan (fig. 1.2 a, b). Acestea, când sunt încărcate
normal pe planul lor median, se numesc plăci
încovoiate (fig. 1.2. c), iar dacă forţele sunt situate
în planul lor median, se numesc pereţi structurali,
grinzi pereţi, diafragme, elemente planare, şaibe,
discuri etc. (fig. 1.2. d, e).
 b) plăci curbe, care au suprafaţa mediană cu simplă
sau cu dublă curbură (fig. 1.3. a, b). Plăcile curbe cu
grosime foarte mică, a căror rigiditate transversală
este aproape nulă, se numesc membrane.
Fig. 1.2. Elemente cu suprafaţă mediană
a) Suprafaţa mediană şi grosimea plăcii; b) placa plană dreptunghiulară
idealizată; c) placa plană încovoiată; c) şi d) pereţi structurali (plăci
încărcate în planul median)
Elemente cu suprafaţă mediană curbă (plăci
curbe)
a) cu simplă curbură; b) cu dublă curbură

} 300. Elementele
Elementele carecare
au cele
au trei dimensiuni
cele apropiate
trei dimensiuni
ca ordin de mărime
apropiate ca ordin se numesc
de mărimeelementesemasive sau
numesc
blocuri (fig. 1.4). sau În această (fig.categorie seaceastă
1.4). În includ
fundaţiile
categorie se izolate,
includbarajele
fundaţiiledeizolate,
greutate, culeele
barajele de
podurilor,
greutate, radierele groase etc.radierele groase etc.
culeele podurilor,

} 400. Elementele
Elementele care au cele
care trei dimensiuni
au cele de ordine
trei dimensiuni de
de mărime
ordine mult diferite
de mărime mult se numesc
diferite se bare cu pereţi
numesc
subţiri (fig. 1.5). Acestea(fig.
se caracterizează
1.5). Acestea prin axă,
se
secţiune transversală
caracterizează prin şi grosimea pereţilor. La aceste şi
lungimea Lal aceste
elemente, pereţilor. elemente,
este mult mai lungimea
mare ca
l este mult mai
dimensiunea maximămarea ca dimensiunea
secţiunii maximă
transversale a
h, iar
secţiuniieste
aceasta transversale h , iardecât
mult mai mare aceasta este mult
grosimea mai
pereţilor
tmare
. decât grosimea pereţilor t .
Elemente tridimensionale (masive sau blocuri),
respectiv bară cu pereţi subţiri
Bloc de fundaţie pentru un stâlp; zid de sprijin sau baraj de greutate; bară cu
pereţi subţiri
PEREŢI DE ÎNCHIDERE DIN PLĂCI DE BETON
LUCREAZĂ CA PEREŢI STRUCTURALI LA ACŢIUNI VERTICALE, SITUATE ÎN PLANUL MEDIAN,
SAU CA PLĂCI ÎNCOVOIATE LA ACŢIUNI ORIZONTALE (VÂNT, SEISM)
Structuri de rezistenţă sub formă de
plăci curbe
Cu simplă curbură Cu dublă curbură (cupolă

(învelitoare cilindrică) sferică)
1.2. IDEALIZAREA REZEMĂRILOR
 Elementele şi structurile de construcţii

reale au diferite rezemări, adeseori
complexe, care se mai numesc şi
legături. În Rezistenţa materialelor şi
în analiza structurilor, legăturile reale
se idealizează, reducându-se la un
număr de reazeme fundamentale:
 - reazem simplu
 - articulaţie
 - încastrare
 Anumite mişcări ale elementelor şi

structurilor de construcţii, ce s-ar
putea produce la diferite acţiuni (forţe,
variaţii de temperatură etc.) sunt
împiedicate total de reazemele rigide
(fixe), sau parţial de reazemele
elastice.
Pe direcţia deplasărilor împiedicate, în

reazeme se nasc forţe de legătură
necunoscute numite reacţiuni, care au
un efect echivalent cu cel al unor forţe
sau cupluri de forţe (momente).
Frecările ce apar în legături, în mod
obişnuit, se neglijează.
1.2.1. REAZEME PENTRU ELEMENTE ŞI STRUCTURI PLANE
 Se disting trei tipuri fundamentale de reazeme rigide.
 1. Reazemul simplu - împiedică deplasarea după direcţia

normală la suprafaţa de rezemare. El permite deplasarea în
planul suprafeţei de reazem (sau în planul tangent, în cazul
rezemării pe o suprafaţă curbă) şi rotirea în jurul punctului de
reazem.
 Rezultă că va lua naştere o reacţiune forţă, dirijată după
direcţia deplasării împiedicate (perpendiculară pe suprafaţa
de rezemare), căreia nu i se cunoaşte mărimea. În general,
reazemul simplu este o legătură bilaterală, dar poate fi şi
unilaterală, ca de exemplu când se realizează cu fire.
 Exemple de reazeme simple idealizate şi reprezentarea lor
simplificată în desen sunt arătate în fig. 1.6.
Moduri de rezemare asimilate unui reazem simplu
Idealizarea unui reazem simplu se face prin diverse semne grafice, cel
mai răspândit fiind un pendul simplu
Ansamblul Stonehenge Templu roman

Grinzi simplu rezemate pe

Bailey bridge
pile
Viaduct de cale ferată Bară simplu rezemată

 2. Articulaţia - împiedică deplasarea în orice

direcţie şi permite rotirea elementului în jurul
punctului de articulaţie.
 Reacţiunea care ia naştere trece prin punctul
teoretic de articulaţie, având direcţia şi

mărimea nedeterminate. În cazul articulaţiei
plane, reacţiunea poate fi precizată fie prin
mărimea şi direcţia sa, fie prin componentele
sale RH, RV (Rx , Rz ).
 În fig. 1.7 sunt prezentate articulaţii
idealizate şi reprezentările lor simplificate.
Articulaţie – Reazem simplu

Legături de tip articulaţie
şi reacţiuni
Legătură (reazem) de tip

Stâlp articulat la bază
articulaţie
Reazem articulat Nod cu bare articulate

Grindă Gerber (cu

Grindă simplu rezemată
articulaţie interioară)
 3. Încastrarea - împiedică deplasarea pe orice

direcţie din planul elementului şi rotirea în
jurul punctului de încastrare, deci rotirea
secţiunii a-b este nulă (fig. 1.8).
 În încastrare iau naştere un vector-forţă, de

mărime şi direcţie necunoscute, ce trece prin
punctul de încastrare I, şi un cuplu al cărui
vector, aplicat în punctul de încastrare, este
perpendicular pe planul forţelor.
 Întrucât este dificil de lucrat cu aceste

necunoscute, vectorul forţă se descompune în
două componente: una după axa barei şi una
perpendiculară pe aceasta.
 Astfel, forţele de legătură necunoscute din

încastrare sunt două reacţiuni forţe (pe două
direcţii ortogonale) şi o reacţiune moment.
 Prin urmare o încastrare este echivalentă cu

trei legături simple.
Reacţiuni şi reprezentare
Reacţiuni în încastrare
idealizată a încastrării
Bară încastrată în zid de

Grindă în consolă
cărămidă
Nod rigid la grinzi cu

Nod rigid cadre de b.a.
zăbrele
 Pentru a împiedica deplasarea unui element

acţionat de un sistem de forţe coplanare, este
necesar să fie împiedicate cele trei posibilităţi
de deplasare ca rigid (grade de libertate) din
planul forţelor: translaţia pe două direcţii
ortogonale şi rotirea.
 Aceasta se realizează cu ajutorul unei
încastrări sau cu un reazem simplu şi o
articulaţie, moduri de rezemare întâlnite cel
mai frecvent.
 Barele din fig. 1.9 au un număr minim de legături

simple, adică trei, necesar asigurării fixării în
plan şi invariabilităţii geometrice.
 O articulaţie este echivalentă cu două reazeme

simple neparalele, iar o încastrare cu trei
reazeme (legături) simple neparalele şi
neconcurente simultan.
 Numărul minim de legături simple, necesar

pentru fixarea unui corp în spaţiu, este şase!
 Un sistem (element sau

structură) a cărui fixare, la
teren sau la baza de
rezemare, se realizează cu
numărul minim necesar de
legături se numeşte static
determinat.
 Dacă numărul de legături
cu exteriorul este superior
celui minim necesar pentru
fixare, sistemul este static
nedeterminat exterior.
Sistem static determinat şi Fig. 1.9. Bare static

static nedeterminat determinate
 Dacă direcţiile celor trei

legături au un punct
comun, elementul se
poate roti în jurul
acestui punct (fig. 1.10.
a), iar când legăturile
sunt paralele cu o
direcţie, elementul se
poate deplasa normal pe
această direcţie (fig.
1.10. b).
Legături dispuse incorect = Fig. 1.10. Dispunere
posibilităţi de deplasare incorectă a legăturilor
 Pe lângă reazemele rigide (fixe) prezentate,

pe care le-am considerat fundamentale, mai
există şi alte tipuri, cele mai frecvente fiind
reazemele elastice.
 Aceste reazeme au deplasări constrânse

(anumite deplasări sunt împiedicate parţial).
Reacţiunile RV şi M, care iau naştere în aceste
legături, sunt proporţionale cu deplasările
permise de legături.
 În fig. 1.11 sunt arătate câteva reazeme

elastice; deplasările elastice (liniare sau
unghiulare) sunt reprezentate prin nişte
resoarte (arcuri).
 În fig. 1.11 a se arată un reazem cu deplasare
elastică pe verticală, în fig. 1.11 b un reazem

articulat cu rotire parţial împiedicată
(încastrare elastică), iar în fig. 1.11 c un
reazem care are atât deplasare elastică cât şi
rotire elastică.
Fig. 1.11. Reazeme elastice
a) Reazem simplu elastic; b) Încastrare elastică; c) Reazem elastic combinat
1.3. SISTEME DE REFERINŢĂ
 În rezistenţa materialelor şi teoria construcţiilor

se folosesc, în mod obişnuit, sistemele de
referinţă triortogonale carteziene Oxyz.
 Pentru cazul general spaţial se foloseşte triedrul

drept sau direct, respectiv stâng sau
sinistrorsum, aceasta depinzând de faptul dacă,
pentru un observator aşezat în lungul axei Oz în
sensul pozitiv, cu picioarele în origine, axa Ox se
poate aduce peste Oy în sens antiorar sau în
sens orar.
 Sistemele de referinţă a şi b din fig. 1.15 sunt

directe, iar c şi d sunt sinistrorsum.
 În rezistenţa materialelor şi teoria

construcţiilor se folosesc ambele sisteme de
referinţă, după caz, datorită unor avantaje
locale; această situaţie s-a creat în
dezvoltarea istorică a disciplinei, dar evident
ea prejudiciază unitatea prezentării.
Fig. 1.15. Sisteme de referinţă
a), b) Sisteme drepte (directe); c), d) Sisteme stângi (sinistrorsum)
 La elementele liniare (bare), axa Ox coincide

cu axa barei, iar axele Oy şi Oz sunt în planul
secţiunii transversale şi, dacă nu se fac
specificări, acestea sunt axele centrale
principale ale secţiunii.
 Axele proprii ale oricărei secţiuni transversale

se iau paralele cu cele ale sistemului de
referinţă pentru element şi se notează la fel
(fig. 1.16).
Fig. 1.16. Sistemul de referinţă cartezian
pentru bare
 În plan se foloseşte fie sistemul xOy, fie yOz.

Uneori este mai convenabil să se utilizeze
coordonatele cilindrice sau, corespunzător în
plan, coordonatele polare (fig. 1.17).
 Legătura acestor sisteme cu cele carteziene

este imediată. Şi în acest caz axa barei este
axa Ox.
Fig. 1.17. a) Sistem de referinţă cilindric;
b) sistem de referinţă polar
1.4. UNITĂŢI DE MĂSURĂ
 În ţara noastră, ca şi în majoritatea ţărilor lumii, pentru

măsurarea diferitelor mărimi ce intervin în rezistenţa
materialelor, sistemul unic de unităţi de măsură, legal
şi obligatoriu, este Sistemul Internaţional (SI).
 Unităţile fundamentale adoptate în SI şi utilizate în

teoria construcţiilor sunt: metrul (m) pentru lungime,
kilogramul (kg) pentru masă, secunda (s) pentru timp şi
gradul Kelvin (K) pentru temperatură termodinamică.
 Unităţile suplimentare folosite în SI sunt: radian (rad.)
pentru unghi plan şi steradian (sr.) pentru unghi solid.
 Pentru alte mărimi se folosesc unităţile derivate şi

unităţile derivate cu denumiri speciale. Mărimile
derivate, mai frecvent folosite în rezistenţa
materialelor sunt prezentate în tabelul 1, iar cele
derivate cu denumiri speciale în tab. 2.
 Comitetul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi nu

se opune folosirii anumitor combinaţii sau
denumiri speciale pentru a facilita diferenţierea
mărimilor care au aceeaşi dimensiune.
 De exemplu, pentru momentul unei forţe se

foloseşte unitatea newton-metru (Nm) şi nu
joule. Pentru frecvenţă se utilizează mai mult
unitatea hertz, care este echivalentă cu s-1,
pentru presiuni, tensiuni (eforturi unitare) şi
moduli de elasticitate se foloseşte unitatea
N/m2 = Pa (pascal).
 Se menţionează şi faptul că SI admite
folosirea de multipli şi submultipli pentru
unităţile fundamentale şi derivate.
Tabelul 1.1. Unităţi S.I. derivate
Mărime Denumire unitate SI Simbol

Arie metru pătrat m2
Volum metru cub m3
Viteză metru pe secundă m/s
Acceleraţie metru pe secundă la pătrat m/s2
Masă volumică (densitate) kilogram pe metru cub kg/m3
Tabelul 1.2. Unităţi SI derivate cu denumiri speciale
Mărime Denumire Simbol Expresia în Expresia în

U.M. alte unităţi SI unităţi SI
fundamentale
frecvenţă hertz Hz s-1
forţă newton N mkgs-2
presiune, pascal Pa N/m2 m-1kgs-2
tensiune
mecanică
energie, lucru joule J Nm m2kgs-2
mecanic
temperatură grad C C K
Celsius
 În Rezistenţa materialelor se folosesc adesea multiplii şi

submultiplii unităţilor fundamentale şi derivate din SI;
de exemplu: lungime - km, hm, dam, dm, cm, mm;
masă - tona (t), gramul (g); timp - minutul, ora, ziua,
anul; forţă - daN, kN, MN; tensiune: N/mm2 (unitatea
standardizată), N/cm2, N/dm2, daN/mm2, daN/cm2,
daN/m2, kN/m2, MN/m2 etc.
 Este recomandabil totuşi, să nu se abuzeze de folosirea
multiplilor şi submultiplilor dacă nu este necesar.
Tabelul 1.3. Prefixe SI
Factor de Prefixul Simbolul Factor de Prefixul Simbolul

multiplicare multiplicare
1012 tera T 10-1 deci d
109 giga G 10-2 centi c
106 mega M 10-3 mili m
103 kilo K 10-6 micro μ
102 hecto h 10-9 nano n
101 deca da 10-12 pico p
Forme de secțiuni transversale la bare

Curs 1 - RM1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 1 - RM1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REZISTENȚA MATERIALELOR I

CONF. DR. ING. MIHAI VRABIE

INTRODUCERE. IDEALIZAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢII ŞI A REAZEMELOR. SISTEME DE

 1.1. OBIECTUL ŞI OBIECTIVELE DISCIPLINEI

 OBIECTIV GENERAL: însuşirea noţiunilor

 2. stabilirea de metode şi procedee pentru determinarea stării

 4. evaluarea gradului de siguranță a

 Domeniul de studiu Inginerie Civilă are ca preocupare de

 Orice construcţie civilă (clădire civilă sau

 Oricât de complexă ar fi structura de rezistenţă a unei

 Elementele de construcţii (structurale) se pot analiza şi calcula

 Modelarea pentru calcul se referă la geometria, încărcarea,

 Prin urmare, pentru a fi analizate, elementele

 Din punct de vedere al RM şi, în general, al teoriei

 10. Elementele care au o dimensiune

 Secţiunea transversală se obţine prin

 Elementele cu fibră medie se clasifică, la rândul

 20. Elementele bidimensionale (cu două

 a) plăci plane, la care suprafaţa mediană este un

Cu simplă curbură Cu dublă curbură (cupolă

 Elementele şi structurile de construcţii

 Anumite mişcări ale elementelor şi

Pe direcţia deplasărilor împiedicate, în

 Se disting trei tipuri fundamentale de reazeme rigide.

 1. Reazemul simplu - împiedică deplasarea după direcţia

Ansamblul Stonehenge Templu roman

Grinzi simplu rezemate pe

Viaduct de cale ferată Bară simplu rezemată

 2. Articulaţia - împiedică deplasarea în orice

teoretic de articulaţie, având direcţia şi

Articulaţie – Reazem simplu

Legătură (reazem) de tip

Reazem articulat Nod cu bare articulate

Grindă Gerber (cu

 3. Încastrarea - împiedică deplasarea pe orice

 În încastrare iau naştere un vector-forţă, de

 Întrucât este dificil de lucrat cu aceste

 Astfel, forţele de legătură necunoscute din

 Prin urmare o încastrare este echivalentă cu

Bară încastrată în zid de

Nod rigid la grinzi cu

 Pentru a împiedica deplasarea unui element

 Barele din fig. 1.9 au un număr minim de legături

 O articulaţie este echivalentă cu două reazeme

 Numărul minim de legături simple, necesar

 Un sistem (element sau

Sistem static determinat şi Fig. 1.9. Bare static

 Dacă direcţiile celor trei

 Pe lângă reazemele rigide (fixe) prezentate,

 Aceste reazeme au deplasări constrânse

 În fig. 1.11 sunt arătate câteva reazeme

elastică pe verticală, în fig. 1.11 b un reazem

 În rezistenţa materialelor şi teoria construcţiilor

 Pentru cazul general spaţial se foloseşte triedrul

 Sistemele de referinţă a şi b din fig. 1.15 sunt

 În rezistenţa materialelor şi teoria

 La elementele liniare (bare), axa Ox coincide

 Axele proprii ale oricărei secţiuni transversale

 În plan se foloseşte fie sistemul xOy, fie yOz.

 Legătura acestor sisteme cu cele carteziene

 În ţara noastră, ca şi în majoritatea ţărilor lumii, pentru

 Unităţile fundamentale adoptate în SI şi utilizate în

 Pentru alte mărimi se folosesc unităţile derivate şi