Sunteți pe pagina 1din 75

1. Problemele studiate in cursul Mecanica Structurilor. Calcul de rezistenta, rigiditate si stabilitate.

Se numeste mecanica a structurilor stiinta despre metodele de calcul al constructiilor la rezistenta (durabilitate), rigiditate si
stabilitate. In mecanica structurilor se studiaza sisteme de bare folosind ipotezele si schematizarile admise in rezistenta
materialelor. Mecanica structurilor se mai numeste mecanica a constructiilor sau teorie a constructiilor. Problema de baza a
mecanicii structurilor consta in elaborarea bazelor teoretice fundamentate experimental de alegere a parametrilor
constructiilor, care garanteaza siguranta exploatarii lor si respectarea conditiilor economice. Dupa cum a remarcat
academicianul Iu. Rabotnov, cele mai considerable realizari din ultimii ani in cea mai mare parte sint legate cu solutionarea
problemei de baza de a face constructa destul de rezistenta.
Se numeste rezistenta sau durabilitate capacitatea constructiei de a prelua incarcarile exterioare fara a se rupe, adica fara a se
diviza in elemente separate.
F1 F2

O constructie se numeste rigida, daca deplasarile si deformatiile ei nu depasesc valori admisibile, care fac imposibila
exploatarea ei. Calculul la rigiditate include determinarea deplasarilor si compararea lor cu valori prescrise de documente
normative.
F1 F2

Se numeste stabilitate capacitatea structurii de a receptiona incarcari externe fara a suferi modificari in forma de echilibru sau
pozitia initiala.

F F

Prin termenul «calcul» intelegem un procedeu analitic sau numeric, in urma caruia se determina parametrii starii de tensiune
si deformatie.
Obiectul de studiu al mecanicii structurilor este determinarea starii de tensiune si deformatie a constructiei, care ulterior se va
folosi la precizarea ariei actiunilor transversale ale elementelor, calculul ariei armaturii in constructiile de beton armat,
calculul imbinarilor dintre elemente si la aprecierea masurii, in care constructiile satisfac conditiile de exploatare.
In sens larg mecanica structurilor poate fi considerata ca mecanica aplicata a solidelor deformabile, adica stiinta orientata
spre rezolvarea problemelor concrete ingineresti, la baza careia stau teoria, ipotezele si metodele mecanicii. Notiunea de
mecanica a structurilor este tratata sub diferite aspecte. Daca la baza se ia destinatia obiectelor studiate, atunci mecanica
structurilor se divizeaza in: mecanica masinilor, mecanica vaselor maritime, mecanica avioanelor, mecanica rachetelor,
mecanica constructiilor cladirilor industriale si civile etc.
Aceasta clasificare nu este completa si poate fi dezvoltata mai detaliat.
Pornind de la gradul de complexitate al obiectelor cercetate determinat de geometria lor, proprietatile materialului, conditiile
de solicitare, mecanica structurilor poate fi considerata ca o reuniune de discipline separate, liniile de demarcare dintre ele
fiind destul de conventionale. Disciplinele componente ale mecanicii structurilor in acest caz sint: rezistenta materialelor,
mecanica structurilor din bare, teoria elasticitatii, teoria plasticitatii, teoria placilor si invelisurilor.
Traditional, partea de baza a mecanicii structurilor studiata de inginerii constructori o constituie mecanica structurilor din
bare, care ulterior va fi numita pentru concizie —mecanica structurilor. Aceasta lucrare este consacrata studierii mecanicii
structurilor anume in acest sens, adica mecanicii structurilor din bare.
2. Clasificarea elementelor structurilor de rezistenta dupa criteriul geometric. Dependenta ecuatiilor de
tipul elementelor.
Elementele structurilor de rezistenta dupa criteriul geometric sunt clasificate in:
-Bare , grinzi

-Placi si invelisuri

-Masivuri

In mecanica structurilor proprietatile materialului sunt caracterizate de reactiunea lui la solicitarile externe. Aceasta reactiune
se prezinta sub forma unei dependente functionale intre tensiuni si deformatii sau eforturi si deplasari σ = f 1(ε) (1), unde f1
este operator arbitrar. Daca dependenta σ = f 1(ε) este rezolvat univoc in raport cu deformatiile, adica ε = f 2(σ); (2), unde f1 si
f2 sunt operatori reciproc inversi, se considera ca proprietatile materialului sunt cunoscute. Dependentele (1) si (2) in cele mai
dese cazuri se stabilesc in mod fenomenologic , pe baza datelor experementale. In caz general aceste relatii pot fi determinate
teoretic din legile termodinamicii. Problema obtinerii relatiei (1) si (2) care se numesc determinatoare este una din cele mai
complicate in mecanica. Relatia direct proportionala intre tensiune si deformatie ( legea lui Hook ) este unul din cel mai
raspindit modele aplicat la rezolvarea problemelor mecanicii structurilor .
Constructiele alcatuite din elemente care au lungimea mai mare decit sectiunea transversala se numesc bare, grinzi iar
elementele alcatuite din ele se numesc structuri din bare. Folosind ipoteza sectiunilor plane introdusa in rezistenta
materialelor, toti factori cercetati (eforturi, tensiuni, deplaseri, deformatii) pot fi referiti la axa barei si problema de calcul se
reduce la determinarea unor functii care depend de o singura variabila .
Placi si invelisuri - un grup considerabil de constructii din structuri spatile formate din elemente cu pereti subtiri.
Proprietatea geometrica a acestor elemente , adica grosimea este cu mult mai mica decit celelalte dimensiuni.
Pentru astfel de constructii este posibil de redus problema la doua dimensiuni, referind toate functiile la suprafata medie
curbilinie pentru invelisuri si plana pentru placi.
Masive constructii spatiale (tridimensionale): Cind toate cele trei dimensiuni ale elementelor sunt comensurabile, problema
de calcul al structurii este tridimensionala si functiile care descriu starea de tensiuni si deformatie sunt functii de trei
variabile. Aceste probleme pot fi rezolvate folosind aparatul teoriei elasticitatii pentru solide elastice si al teoriei plasticitatii
pentru solide elastoplastice.
3.Scheme de calcul a constructielor.Etapele de baza la selectarea schemei de calcul.
Idealizarea, abstractizarea obiectului de cercetare este prima si cea mai importanta etapa a analizei ingineresti a oricarei struc -
turi. Necesitatea schematizarii este determinata de un sir de circumstante, in primul rind, in majoritatea obiectelor reale este
practic imposibil de a evidentia sub forma pura actiunea proceselor de diferita natura fizica. Descrierea matematica a acestor
procese pe baza cunostintelor existente prezinta o problemг destul de complicata.
In aceasta situatie idealizarea obiectului de cercetare consta in evidentierea factorilor si proceselor de baza, care determina
comportarea lui din punct de vedere ingineresc. In rezultat se obtine asa-numita schema de calcul a construciei (structura de
calcul), care ulterior se supune analizei detaliate prin metodele teoretice si experimentale.
Def. Schem de calcul ; schema simplificata folosita in calcul in locul constructiei reale.
In procesul de selectare a schemei de calcul pot fi evidentiate trei etape principale:
1.Idealizarea materialului constructiilor.
2. Idealizarea geometriei elementelor componente si a imbinarilor dintre ele.
3.Idealizarea sarcinilor externe si a modului de aplicare a acestora.
1.In mecanica structurilor, proprietatile materialului sint caracterizate de reactiunile lui la solicitгrile externe. Aceasta
reactiune se prezinta sub forma unei dependente functionale intre tensiuni si deformatii sau i nt r e eforturi si deplasari. Relatia
direct proportionala intre tensiuni si deformatii (legea lui Hooke) este unul din cele mai raspindite modele aplicate la
rezolvarea problemelor mecanicii structurilor. Evident ca legea lui Hooke este valabila doar pina la un anumit nivel de
dezvoltare a starii de tensiune si deformatie.. Daca materialul se descrie prin legea lui Hooke pentru structura data, atunci el se
numeste fizic liniar, iar problema corespunzatoare a mecanicii se numeєte fizic liniara.
2. O alta etapa esentiala la selectarea schemei de calcul consta in idealizarea geometrica a structurii. Constructiile reale sint
spatiale (tridimensionale). Daca se tine cont de raportul dintre dimensiunile elementelor structurii, atunci pot fi aplicate
ipoteze, care permit simplificarea problemei.
Pentru cazurile cind toate cele trei dimensiuni ale elementelor sint comensurabile, problema de calcul al structurii este
tridimensionalг si functiile, care descriu starea de tensiune si deformatie sint functii de trei variabile. Aceste probleme pot fi
rezolvate folosind aparatul teoriei elasticitatii pentru solidele elastice sau al teoriei plasticitгaii pentru solidele elastoplastice.
Un grup considerabil de constructii este alcatuit din structurile spatiale formate din elemente cu pereti subtiri, care se
numesc placi si invelisuri. Proprietatea geometricг caracteristicг a acestor elemente este ca o dimensiune — grosimea — este
mult mai mica in raport cu celelalte doua dimensiuni.
O raspindire destul de larga au constructiile alcatuite din elemente, care au lungimea mult mai mare decit dimensiunile sec-
tiunii transversale. Aceste elemente se numesc grinzi, bare, iar structurile alcatuite din ele se numesc structuri din bare.
3. Alegerea schemei de calcul include de asemenea si idealizarea actiunilor exterioare, la care se refera atit sarcinile active,
cit si deplasarile posibile ale reazemelor, schimbarea temperaturii mediuli exterior. Un exemplu tipic de idealizare a sarcinilor
exterioare este notiunea de forta concentrata — sarcina aplicata intr-un punct.In realitate fiecare forta este aplicata pe o
suprafata anumita a constructiei. Daca suprafata de aplicaюie a sarcinii este incomparabil mai mica decit dimensiunile
constructiei, sarcina poate fi c o n s i d e r a t a concentrata.
Incarcarile reale le modelam sub:

2--forta repartizata

������
3 -moment
Scheme de calcul.
4Clasificarea schemelor de calcul pentru structurile din bare amplasate intr-un plan.
Structurile din bare sint compuse din elemente de acelasi tip din punctul de vedere al dimensiunilor geometrice. Bare se consi-
dera elementele, ale caror lungime depaseste cel putin de 5—6 ori dimensiunile sectiunii transversale.
Vom acorda atentia de baza studierii structurilor plane din bare, la care axele barelor si sarcinile aplicate sint situate in ace-
lasi plan. Particularitatile structurilor spatiale vor fi studiate separat. Aceasta limitare este cauzata de doua circumstante. Prima
consta in aceea ca structurile plane din bare se folosesc pe larg ca scheme de calcul al obiectelor reale. A doua consta in
reducerea si simplificarea esenaiala a calculului.
Structurile plane din bare sint de o mare diversitate in dependenta de tipul nodurilor de imbinare, tipul reazemelor,
configuratia lor reciproca. Pot fi evidentiate patru tipuri de baza: grinzi, arcuri, cadre, ferme.
Se numeєte grinda o bara sau o reuniune de bare rectilinii rezemate astfel, incit sarcina perpendiculara pe axele lor nu
genereaza forte normale.
Grinzile pot fi clasificate in:
1.Grinzi o deschidere si console

2.Cu o deschidere fara console

3.Grinda in consola

1 si 2,3 grinzi static determinate


4.Grinzi cu mai multe
a. Dintr-un sir de bare imbinate prin irticulatii.

b.Grinzi continue cu un numar anumit de reazeme intermediare.


a si b grinzi static nedeterminate.Grinzile lucreaza in fond la incovoiere.
Se numesc arcuri structurile din bare curbilinii, conexitatea carora este orientata in directia opusa sarcinii externe. Ele se
mai numesc structuri cu impingere orizontala, deoarece de la actunea sarcinii verticale in reazemele articulate fixe apar
componente orizontale ale reactiunilor numite reactiuni de impingere laterala. Aceste componente manifesta o influenta
pozitiva asupra starii de tensiuni in arc, micsorind momentele de оncovoiere comparativ cu grinda incarcata de aceeasi
sarcina extern in unele cazuri o legгtura orizontala se inlocuieste cu o bara dreapta numita tirant, care imbina ambele
capete ale arcului la nivelul reazemelor sau mai sus(fig.c si d) .Efortul in tirant este echivalent dupa rolul sau cu actiunea
reazemului fix.
a.Arca static determinata. b. Arca static nedeterminata
O raspundere vasta in calitate de constructii portante in
prezent au cadrele — structurile alcatuite d i n bare drepte
imbinate rigid sau articulat. Sub actiunea fortelor exterioare
оn barele apar momente de оncovoire, forte transversale si
forte axiale. Elementele verticale ale cadrelor se numesc stilpl
(coloane), iar cele orizontale si inclinate se numesc rigle,
traverse, coarde, lonjeroane.

a,b-cadre static determinate. c-cadru static nedeterminat


Un grup de structuri din bare alcatuiesc fermele. Barele drepte din care este compusa ferma se considera оmbinate in
noduri cu articulatii ideale, iar sarcina externa este aplicata numai in noduri sub forma de forte concentrate, in realitate
nodurile de imbinare sint mai mult sau mai putin rigide. Daca barele au lungime considerabila in raport cu dimensiunile
sectiunii transversale, atunci influenta rigiditatii nodurilor este neinsemnata si poate fi admisa ipoteza ca nodurile de imbinare
sint articulate. In asa caz in barele fermei apar numai forte axiale de intindere sau comprimare. Pentru barele fermei se
foloseєte urmгtoarea terminologie .Se deosebesc barele talpilor, barele diagonale si stilpii (barele verticale). Fermele se mai
numesc grinzi cu zгbrele.
Clasificarea expusa mai sus a structurilor din bare este facuta pe baza particularitatilor starii de tensiune si, prin urmare, pe
baza caracterului specific de calcul. Se poate efectua o clasificare a structurilor din bare si dupa alte criterii. Daca la baza se va
lua destinatia functionala a structurii, atunci pot fi evidentiate grinzi pentru poduri, grinzi de plansee, ferme pentru poduri,
ferme de macarale є.a. Este posibila clasificarea dupa tipul de reazeme, dupa geometrie etc.
a-ferma static determinata. b- ferma static nedetermina
5. Ipotezele de bază.Consecintele lor.
In mecanica structurilor se studiaza schemele de calcul al constructii lor reale. Pe.baza schemei de cal cul selectate se
alcătuieşte modelul matematic ai problemei cercetate.. Acest model se obţine pe.baza unui şir de ipoteze. Pentru
modelul matematic al structurii numai ipoteza despre raportul dintre lungimea barei si dimensiunile sectiunii
transversale este insuficientă.O ipoteză suplimentară se referă la proprietăţile fizico-mecani-ce ale materialului!
Vom considera ulterior materialul absolut elastic, iar tensiunile şi deformaţiile legate între ele printr-o dependenţă
direct proporţională.Să ne referim la ipotezele geometrice, care depind de deformaţiile structurii la solicitare. Să
examinăm o grindă simplă (fig. 1.21) solicitată cu o forţă concentrată F. Vom admite că unghiul de înclinare al forţei nu
depinde de deformaţiile barei, adică (φ=const. Din ecuaţiile de echilibru determinăm reacţiunile în reazemele barei:
ΣF y = 0,V A +V B -Fc os φ=0;
ΣF x =0,- H A +Fs inφ =0;
ΣM A =0, F *a cos φ-F*y F si n φ- V B (a+b) =0. (1)
Ecuaţiile ( 1 ) conţin trei reacţiuni necunoscute V A, V o, H A şi y F — deplasarea verticală a punctului de aplicare al
forţei F. Dacă ţinem cont de ipoteza precedentă, deplasarea y F poate fi reprezentată sub formayF=kF(2) unde k este
coeficientul de proportionalitate a dependentei liniare dintre valoare forţei şi deplasării.

Deplasările depind de forţele exterioare. La rîn-dul său reacţiunire ce


fac parte din categoria forţelor exterioare depind de valoarea deplasărilor. Deci, fără admiterea otezelor suplimentare,
problema mecanicii nu poate fi rezolvată în principiu.
Deplasarile se considera mici in comparatie cu dimensiunile liniare in constructie. Materialul constructiei are o
comportare liniar deformabila.De aceea la etapa întîia de calcul — la determinarea reactiunilor şi a forţelor interioare —
influenţa deplasărilor este neglijată. De exemplu, deplasarea liniară maximă
în grinzi y max este limitată şi nu depăşeşte valoarea ymax ≤L/200(L este deschiderea grinzii). In acest caz valoarea
y F din ecuaţia a treia a sistemului ( 1 ) poate fi neglijată în comparaţie cu a, b şi atunci avem:
ΣM A =0 ,
F*a*cos φ-V B(a+b) =0.
Numărul necunoscutelor acum este egal cu numărul ecuaţiilor, între reacţ'iuni şi forţa exterioara' există o dependenţă
liniară. Procedura legată cu neglijarea influenţei deplasărilor asupra valorilor numerice ale forţelor exterioare şi
interioare se numeşte lineari-zare. Anume principiul de linearizare a relaţiilor fizice (tensiuni— deformaţii sau forţe —
deplasări) şi a relaţiilor geometrice este folosit şi în mecanica structurilor din bare şi practic toate problemele se reduc
la rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare. Structurile cercetate, care au la bază aceste ipoteze, se numesc structuri
liniar deformabile.
Deplasările depind de forţele exterioare. La rîn-dul său reacţiunire ce fac parte din categoria forţelor exterioare
depind de valoarea deplasărilor. Deci, fără admiterea ipotezelor suplimentare, problema mecanicii nu poate fi rezolvată
în principiu.Deplasarile se considera mici in comparatie cu dimensiunile liniare in constructie. Materialul constructiei
are o comportare liniar deformabila.
De aceea la etapa întîia de calcul — la determinarea reactiunilor şi a forţelor interioare — influenţa deplasărilor este
neglijată. De exemplu, deplasarea liniară maximă în grinzi y max este limitată şi nu depăşeşte valoarea ymax ≤L/200(L
este deschiderea grinzii). In acest caz valoarea y F din ecuaţia
a treia a sistemului ( 1 ) poate fi neglijată în comparaţie cu a, b şi atunci avem:
ΣM A=0
F*a*cos φ-V B (a+b) =0.
Numărul necunoscutelor acum este egal cu numărul ecuaţiilor, între reacţ'iuni şi forţa exterioara' există o dependenţă
liniară. Procedura legată cu neglijarea influenţei deplasărilor asupra valorilor numerice ale forţelor exterioare şi
interioare se numeşte lineari-zare. Anume principiul de linearizare a relaţiilor fizice (tensiuni— deformaţii sau forţe —
deplasări) şi a relaţiilor geometrice este folosit şi în mecanica structurilor din.bare şi practic toate problemele se reduc
la rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare. Structurile cercetate, care au la bază aceste ipoteze, se numesc structuri
liniar deformabile.
Consecintele lor.
1.Calculul constructiei poate fi efectuat pe schema ne deformata .
2.In calucul poate fi folosit principiul suprapunerii comfom caruia efectul sumar de la actiunea unui sistem egal cu suma
efectelor produse de fiecare forta
6.Modelarea imbinarilor intre elementre . Modelarea reazemilor reale.
In majoritatea cazurilor îmbinarea reală a elementelor structurii este modelată prin noduri rigide sau articulate.
îmbinările reale în dependenţă de gradul de flexibilitate ocupă o poziţie intermediară. Nodurile rigide asigură egalitatea
deplasărilor liniare şi unghiulare ale barelor unite. Prin urmare, nodul rigid, care îmbină două bare, este echivalent cu
trei legături, care împiedică efectuarea a trei componente de deplasare relativă a capetelor barelor — două liniare
în direcţii reciproc perpendiculare şi o rotaţie. La secţio narea unui asemenea nod (fig. 1.4a) în secţiune apar trei
eforturi — forţele verticală, orizontală şi momentul de încovoiere (fig. 1.4b). Condiţia de echilibru a nodului rigid
constă în egalitatea eforturilor respective de ambele părţi ale secţiunii.

Nodurile articulate asigură egalitatea numai a deplasărilor liniare la


capetele barelor îmbinate şi nu împiedică rotirea lor reciprocă. Ca
regulă se neglijează în articulaţie fenomenul de frecare. La îmbinarea a
două bare unastfel de nod este echivalent cu două legături, care
impiedică efectuarea deplasărilor liniare relative a capetelor .barelor.
Prin urmare, la secţionarea unui asemenea nod (fig. 1.5a) apar

două eforturi (fig. 1.5b) — forţele verticale şi orizontale. Atît nodurile


rigide, cît şi cele articulate pot să îmbine şi mai mult de două bare.
Dacă sînt îmbinate n bare, atunci nodul rigid este echivalent cu 3 (n
— 1) legături, iar cel articulat cu 2 (n— 1) legături, cărora le
corespunde acelaşi număr de eforturi la secţionarea nodului. Nu se exclude
existenţa nodurilor combinate (fig. 1.6), unde o parte din bare sînt îmbinate
rigid, iar alta unite articulat.
Reazemul cilindric mobil (fig. 1.7a)
împiedică deplasarea nodului de sprijin într-o direcţie, care este perpendiculară pe planul de rostogolire. Acest reazem este
echivalent cu o legătură şi suprimă un grad de libertate. în reazemul cilindric mobil apare o reacţiune sub formă de forţă
concentrată de direcţie cunoscută.
Reazemul cilindric fix (fig. 1.7b) împiedică deplasările liniare ale nodului de sprijin şi este echivalent cu două legături,
adică suprimă două grade de libertate. în acest reazem apare o reacţiune sub formă de forţă concentrată de direcţie şi valoare
necunoscută, care în majoritatea cazurilor se descompune pe două direcţii reciproc perpendiculare.
Reazemul complet fix (încastrarea) (fig. 1.7c) împiedică efectuarea atît a deplasărilor liniare, cît şi a celor de rotaţie. Acest
reazem este echivalent cu trei legături, suprimă trei grade de libertate, generează trei componente ale reacţiunii — două forţe cu
direcţia dată şi un moment de forţe concentrat.
în unele cazuri se foloseşte reazemul de tipul încastrării mobile(fig. 1.7d). El permite deplasarea liberă într-o direcţie, împiedică
deplasarea de rotaţie şi liniară în altă direcţie. Acest reazem este echivalent cu două legături, suprimă două grade de
libertate şi în el apar două reacţiuni — o forţă concentrată perpendiculară pe planul de alunecare liberă şi un moment de forţe
concentrat.
7.Analiza geometrica a structurilor din bare
Dupa criteriul de miscare se deosebesc 2 tipuri de structuri:
1. Structuri geometric variabile – deplasarile sint posibile fara deformtia barelor componente

2. Structuri geometric invariabile – deplasarile sint posibile numai in cazul deplasarilor barei comoponente.

Un loc aparte il ocupa structurile numite instantaneu geometric varibil (structuri critice).

F F *l F *l
VA = HA = ; daca h=0- H A = = �;In structuri de acest tip starea de tensiune intodeuna depinde de un
2 4*h 4*0
parametru alstructurii.
In cazul “a”structura este geometric invariabila. La micsorarea inaltimii h structura geometric invariabila si numai in cazul
cind h=0 trece in stare geometric variabila fig. b. La trecerea inaltimii h in zona negativa structura devine iarasi geometric
invaribila. Structurile geometric variabile nu pot fi folosite ca constructii portante.
Pentru structurile de rezistenta sint posibile 3 cazuri:

NG.L = 3N E - 2 N A - N B ;
N A = 2; N B = 4; N G . L = 9 - 4 - 4 = 1
N E = 3;
1. ;
Daca in N G . L este mai mare ca 0 atunci structura un numar insuficient de legaturi si este geometric variabila.

N G . L = 3N E - 2 N A - N B ; N E = 2; N A = 1; N B = 4; N G . L = 0;

2.
Daca N G . L este egal cu 0 atunci structura poseda un numar suficient de legaturi si daca sint correct aranjate este geometric
invariabila si static determinate.
3. N G .L p 0

NG.L = 3N E - 2 N A - N B N E = 3; N A = 2; N E = 8; N G . L = -3;

Daca N G . L p 0 atunci structura poseda un numar cu surplus de legaturi si daca ele sint asezate corect structura este geometric
invaribila si static nedeterminata. La repartizarea corecta a legaturilor se va tine cont de :-barele de legatura nu trebuie sa fie
paralele sau concurente intrun punct. Se recomanda ca pe o dreapta sa fie amplasate maxim 2 articulatii.

8. Problema de baza a M.S.- determinarea eforturilor. Metoda sectiunilor. Definitii pentru eforturi. Regulile semnelor.
Etapele de baza in calculul constructiilor.
1.Stabilirea dimensiunilor gabarit (in dependenta de destinatie).
2.Alegerea materialului.
3.Culegerea sau calculul incarcarilor.
4.Selectarea scemei de calcul
5.Determinarea eforturilor.
6.Dimensionarea elementelor ( calculul la rezistenta).
1.Calclul la rigiditate. 2.Calculul la stabilitate.
Pentru a determina fortele interioare vom examina o bara dreapta solicitata cu forte exterioare orientateperpendicular pe axa

barei. Aplicarea acestor forte duce la incovoierea barei Notam reazemul articulat fix
prin A iar cel mobil prin B. Componentele reactiunilor le notam prin VA , H A si VB directiile lor sint luate arbitrar. Scriem
ecuatiile de echilibru global (pentru structura intreaga). Vom folosi sistemul cartezian de coordonate XOY scimbind originea
si directia in cazurile necesare.
Suma proiectiilor pe axa X: � FX = 0; H A = 0; Suma momentelor in raport cu punctual B:
�a � P*a*a/ 2 + b
�M = 0; VA * ( a + b ) - P * a * � + b �= 0; VA = ;
B
�2 � ( a + b)
-VB * ( a + b ) + F * ( a + b ) + F * ( a + b) + P * a * a / 2
�M = 0; VB = ; Ecutiile de echilibru ne permit sa determinam
A
+ P * a * a / 2 = 0; ( a + b)
valorile numerice ale reactiunilor si directiile lor adevarate. Dupa calculul reactiunilor se efectuaza verificarea: �F Y = 0;
VB + VA - P * a - F = 0; In dependenta de pozitia reazemelor si sarcinilor divizam grinda in sectoare. Situam originea
sistemului de coordinate in exremitatea din stinga a barei directia axei OX coincide cu axa barei.

Pozitia unei sectiuni arbitrare in limitele sectorului I se determina astfel:


0 �x �a ; Respectiv in sectorul II 0 �x �b ; Daca avem mai multe sectoare pozitionarea se face la fel numai ca din partea
opusa. Determinam fortele interioare din conditiile de echilibru al partilor sectionate. Cu o sectiune imaginara trasata in
sectorul I separam partea stinga de restul structurii. Actiunea partii inlaturate o inlocuim prin fortele interioare Q(x) si M(x).
Scriem ecuatiile de echilibru pentru partea stinga. �Fy = 0; VA - P * x - Q ( x ) = 0 Q ( x ) = VA - P * x ; M = 0; �

-VA * x + P * x * x / 2 +
M ( x ) = VA * x - P * x * x / 2
+M ( x ) = 0
Definitii:

1.Numim moment de incovoiere moment al unei forte cu un punct arbitrar valoarea numerica a produsului fortei la bratul
fortei.
2.Numim forta taietoare Q suma proiectiilor tuturor fortelor pe axa perpendiculara axei elementului.
3.Rezultanta unei incarcari uniform distribuita – reprezinta produsulintensitatii incarcarii la lungimea sectorului incarcat.
Regulile semnelor:
Directia semnelor se allege in dependenta de sectiunea efectuata ,admitem 2 cazuri:
1.aprecierea valorii semnelor din stinga sectiunii effectuate,valorile momentelor de incovoiere sunt pozitve pe directia orara
,analog si pentru valoarea semnului fortei de forfecare.
2. aprecierea valorii semnelor din dreapta sectiunii effectuate,valorile momentelor de incovoiere sunt pozitve pe directia

antiorara ,analog si pentru valoarea semnului fortei de forfecare raminind neschimbat.


9. Calculul cadrelor static determinate. Diagrame de eforturi.
F

HA
VA VB
ΣFx=0; F1-HA = 0; HA = F1;
ΣMB=0 ; VAl + F1h1 – pl* l/2 =0; VA = pl* l/2 - F1h1/l ; (2.09)
ΣMA=0 ; -VB* l + F1h1 + pl *l/2 = 0 ; VB = pl* l/2 - F1h1/l ; Situam originea sistemului cartezian de coordonate XOV in
rea-zemul A (fig. 2.11). Divizarea structurii in sectoare depinde atit de sarcinile externa aplicate, eft $i de configuratia
cadrului. In cazul examinat cadrul se divizeaza in patru sectoare. Pozijia sectiunii arbitrare in limitele sectoarelor /, 2 si 3 se
determina prin variabila y, iar pentru sectorul 4 prin variabila x. Limitele de variatie ale coordonatelor sectiunilor arbitrare sint:
sectorul 1 0≤.y≤.h1;sectorul 2: h1≤y≤ h1 +h2; (2.10);sectorul 3: 0≤y≤ h1 +h2;sectorul 4: 0≤x≤l
Trasam o sectiune arbitrara in limitele sectorului 1.
Examinam echilibrul unei parti secfionate (fig. 2.12). Forfele interioare N si Q se considera pozitive. N—forfa interioara
longitudinala, care intinde bara, este pozitrva, Q — forja transversala, care roteste par-tea sectionata in direcfia miscarii acelor
de ceasornic, este pozi-tiva. Stabilirea chiar §i conventionale a sensului pozitiv pentru mo-mentele de incovoiere in cadre este
destul de complicate. De aceea vom preciza nu semnele momentelor de incovoiere, ci fibrele intinse. La orientarea
momentelor de incovoiere se presupune ca sint intinse fibrele din partea stinga (dreapta) pe sectoarele verticale si fibrele
superioare (inferioare) pe sectoarele orizontale. In fig. 2.12 sint presupuse intinse fibrele din partea dreapta. Ecuatiile de echi-
libru pentru partea secfionata sint: ΣFX=0; -HA+Q(y) = 0; Q(y) = HA;
ΣFY =0; VA+N(y) =0; N(y)=-VA,
ΣM1 = 0; (2.11)
HA*y-M(y) = 0; M(y) = HAy.
Semnele negative ale fortelor interioare ne arata ca directia lor este opusa celei presupuse. Diagramele fortelor interioare se
con-
struiesc pe axe, care repeta intocmai configuratia geometrica a cadrului. Trasam o sectiune arbitrara in limitele sectorului 2.
Exa
minam echilibrul partii sectionate
ΣFX=0; -HA+F+Q(y) = 0; Q(y) = HA-F;
ΣFy=0; N(y) + VA=0; N(y)=-VA; (2.12)
ΣM2=0; HA*y-F(y-h1)-M(y) = 0;
M(y)=HA*y-F(y-h,).In mod analog, pentru sectorul 3 (fig. 2.14) si sectorul 4 (fig. 2.15):
ΣFX=0; Q(y) = 0;
ΣFy=0; N(y) + VB=0; N(y) = -VB; (2.13)
ΣM3=0; M(y) = 0; (2.14)
ΣFX= 0; N(x) + F1-HA= 0 ;
N(x) = HA –F1;
ΣFy= 0; VA- PX-Q(X)= 0 ; Q(x) =VA-px; ΣM(x)=0; px2 VA* x + HA(h1+ h2)-
2
-F1h1 - px /2;
Diagramele fortelor interioare sint construite din relatiile (2.11) tinind cont de limitele de variatie ale coordonatelor sec-
tiunilor arbitrare (2.10). Aceste diagrame sint date in fig 2.16.
Valorile numerice ale reactiunilor si ale fortelor interioare au fost calculate pentru l=6; h1= 3; h2=2; F1 = 6; p=2. Valorile
pozitive ale fortelor longitudinale N si ale fortelor transversale Q sint depuse in partea din stinga pe sectoarele verticale si in
partea supe-rioara pentru sectoarele orizontale. Momentele de incovoiere sint depuse in partea fibrelor intinse. Valorile
numerice ale fortelor interioare se calculeaza la extremitatile sectorului in cazul dependen-telor liniare si in trei sectiuni in
cazul depen-dentelor neliniare.
In cadrele cu contu-ruri inchise este nece-sara deschiderea contu-rului, care se efectueaza prin inlaturarea imaginary a
articulatiilor de legatura si inlocuire: fig.2.16
P Mx
Nx

Qx
F

HA
VA

10.Grinzi cu multe deschideri.Ordinea de calcul


Grinda cu multe deschideri reprezinta un sistem de bare imbinate cu ajutorul unor articulatii simple. Pozitia acestor
articulatii este arbitrara. Unica restrictie se refera la asigurarea invariabilitatii geometrice a slructur ii. Schimbarea pozitiei
articu-latiilor ofera posibilitatea de a regla valorile fortelor interioare, care apar sub actiunea fortelor exterioare date. Numarul
articu-latiilor depinde de tipul reazemelor extreme §i numarul reazemelor intermediare. Aprecierea numarului de articulatii se
efectueaza reiesind din conditia de determinare statica a s t r u c t u r i i .
Sa examinam structura reprezentata in fig. 2.7.
P
1
F1

P2
F2

La actiunea sarcinilor externe verticale componcnta orizontala a reactiunii


este egala cu zero. Ramin necunoscute componentele verticale ale reactiunelor VA, … ,VE. Ecuatiea de echilibru ΣFx=0 a fost
folositala determinarea reactiunii HA, deci avem la dispozitie doua ecuafii de echilibru global ΣFy=0 si ΣMk=0.
Fig.2

Ecuatiile suplimentare se alcatuiesc din condi|ia lipsei momentelor de tncovroiere in articulable F, G, H. Fortele interioare
pot fi determinate in acelasi mod ca si pentru bara simpla. Relatiile analitice, care determina fortele interioare, sint complicate
in special pentru sectoarele indepartate de extremitafile grinzii.
Calculul unei asa structuri poate fi simplificat esen|ial, da-ca se stabileste in prealabil schema de interactiune a elementelor
componente. Sa ne imaginam ca articulable de legatura au fost inlaturate. Examinam fiecare element separat si evidentiem
elemen-tele, care sint in stare sa receptioneze independent sarcinile externe aplicate. Qbservam ca elementul AF reprezinta o
grinda simpla cu trei bare de legatura, iar GH nu are nici un reazem. Elementul HE poseda doua bare verticale de legatura si
este in stare sa receptioneze independent forte exterioare verticale. Elementele independen-te se mai numesc grinzi
principale, iar celelal-te — secundare. Struc-tura cercetata este com-pusa din doua grinzi principale AF, HE- si doua grinzi
secundare FG, GH. Stabilim schema de interactiune a elementelor. tmbinarea ar-ticulata F serveste ca reazem pentru grinda
FG. tmbinarile G si H servesc ca reazeme pentru grinda GH. Deci sar-cina aplicata pe elementul GH este transmisa prin
intermediul imbina-rilor articulate la elementele vecine FG ^i HE. La rindul sau elementul FG transmite o anumita parte a
sarci-nii pe reazemul C, iar restul sarcinii prin intermediul imbinarii F este transmisa la elementul AF Interactiunea
elementelor poate fi reprezentata ca o schema in etaj (fig. 2.8), care ne indica succesiunea de calcul. Reactiunile reazemelor
grinzilor superioare se transmit grinzilor inferioare ca forte exterioare cu directie opusa" (fig. 2.9).
Succesiunea de cajcul a structurii examinate este reprezentata in fig. 2.9a. Qbser\ram unele deosebiri in conditiile de
reazem ale grinzilor GH si HE in fig. 2.8 si 2.9a. tn fig. 2.9a toate grinzile sint fixate cu cite un reazem articulat fix si altul
articulat mobil. tn fig. 2.8 ca reazem articulat mobil pentru grinda GH serveste grinda HE. tmbinarile G si H (fig. 2.8) fac
imposibila deplasarea libera in directie orizontala a grinzii HE ce corespunde reazemului fix D.
Stabilirea schemei de interactiune permite sa reducem calculul unei grinzi compuse la calculul unui sir de grinzi
simple. HE poseda doua bare verticale de egra si este in stare sa receptioneze independent forte exterioare verticale.
Elementele independen-te se mai numesc grinzi principale, iar celelal-te — secundare. Struc-tura cercetata este com-pusa din
doua grinzi principale AF, HE- si doua grinzi secundare FG, GH. Stabilim schema de interactiune a elementelor. tmbinarea ar-
ticulata F serveste ca reazem pentru grinda FG. tmbinarile G si H servesc ca reazeme pentru grinda GH. Deci sar-cina aplicata
pe elementul GH este transmisa prin intermediul imbina-rilor articulate la elementele vecine FG ^i HE. La rindul sau ele-
mentul FG transmite o anumita parte a sarci-nii pe reazemul C, iar restul sarcinii prin intermediul imbinarii F este transmisa la
elementul AF Interactiunea elementelor poate fi reprezentata ca o schema in etaj (fig. 2.8), care ne indica succesiunea de
calcul. Reactiunile reazemelor grinzilor superioare se transmit grinzilor inferioare ca forte exterioare cu directie opusa" (fig.
2.9

11. Grinzi cu zabrele. Ipoteze.Metoda izolarii nodurilor.


Reiesind din destinajia similara, fer-mele se mai numesc grinzi cu zdbrele.
Barele de pe conturul fermei cu excepfia celor laterale alca-tuiesc talpilc (fig. 2.22). Dupa pozijia acestora deosebim talpa su-
perioara si inferioara. Barele, care unesc talpile intre ele, se numesc zdbrele. Zabrelele verticale se numesc montanfi, iar cele
in-clinate — diagonale. For|ele interioare in barele fermei le vom nota prin Nn-m: unde n, m sint numerele nodurilor,in
component carora intra bara data.

L Metoda izolarii nodurilor


Reactiunile reazemelor fermelor se determina din ecuatiile de
echilibru global. Aceasta procedura nu se deosebeste de ealculul re-
actiunilor reazemelor intr-o grinda simpla. Se poate afirma ca daca
coincid deschiderile si sarcinile externe la o grinda simpla si la o
ferma, atunci coincid si reactiunile reazemelor.
tn metoda separarii nodurilor se izoleaza fiecare nod prin sec-tionarea barelor, care pleaca din acest nod. Acjiunea
legaturilor inlaturate este inlocuita cu forfele interioare care apar in barele sec-tionate (fig. 2.23). Sa examinam echilibrul
nodului 1. Actiunea legaturilor inlaturate o inlocuim cu fortele longitudinale M-2 §i A/i_6. Aici si ulterior directia fortelor
interioare necunoscute este presupusa pozitiva (fig. 2.24). Observam ca pentru fiecare nod avem un sistem de for|e concurente
in nod. Pentru un a§a sistem de for|;e ecuatia de echilibru £Affe=0 se transforma intr-o identitate. Deci pot fi folosite numai
ecuatiile de echilibru ^Fx—0 si(X/7y=0. Originea §i directia axelor se aleg astfel incit sa se evite alcatuirea si rezolvarea
sistemelor complicate de ecuatii.
Pentru nodul 1 (fig. 2.24) obtinem:
ΣFx=0; N1-2+N1-6 cosα=0;
ΣFy=0; N1-6 sinα+Va=0;
y

N 1-6

N 1-2

x
V A

Fig2.24

N 2-6

N 2-1 = N
2-3

F
Fig2.25
Unghiurile de
inclinare a barelor sint determinate de configuratia geometrica si dimensiunile structurii. tn cazul cercetat α= arc tg h/2d
Din sistemul de ecuatii (2.18) pentru fortele interioare avem
N1-6= -VA/sinα=1,5F/sinα; N1-6= 1,5F/ctgα; (2.20)
Ca regula, fortele exterioare aplicate in nodurile fermei sint egale sau proportionate cu un parametru F. Recomandam ca va-
loarea numerica a fortei exterioare sa fie substituita in relafiile finale.
Reiesind din specificul sistemului de forte intr-un nod, tra-gem concluzia ca poate fi examinat numai echilibrul nodurilor, in
care sint nu mai mult decit doua forte necunoscute. In cazul fermei (fig. 2.23) se poate examina echilibrul nodului 2. Tra-sind
o secfiune, separam acest nod (fig. 2.25). Aici si ulterior nu vom face deosebire intre fortele Nn-m si Nm-n, ele f ii nd egale si
constante de-a lungul barei n — m. Tn nodul 2 necunoscute sint fortele interioare N2-3 si / N2-6. Alcatuim ecuatiile de
echilibru pentru nodul 2:
ΣFx=0; N2-3-1,5Fctgα =0;
N2-3=1,5Fctgα; ΣFy=0; (2.21)
N2-6-F=0; N2-6 = F ;
Fiind cunoscute fortele interioare N1-6 si N2-6 separam $i examinam echilibrul nodului 6. Pentru a evita erorile sa
formulam urmatoarele reguli:
a) fortele interioare necunoscute se presupun pozitive (orientate de la nod);
b) fortele interioare cunoscute se orienteaza conform semnului obtinut, cele pozitive de la nod, iar cele negative spre
nod. tn ecuatiile de echilibru valorile fortelor interioare cunoscute sint folosi-te dupa modul.
Conform regulilor formulate, pentru nodul 6 orientam N6-I spre nod, iar N6_2) de la nod (fig. 2.26). Ecuatiile de
echilibru sint:
ΣFx=0;
N6-7cosα+ N6-3cosα+1,5Fctgα =0;
ΣFy=0; (2.22)
N6-7 sinα- N6-3sinα- F+1,5F =0; Rezolvind sistemul (2.22), obtinem
N6-7= -F/sinα; N6-3 = -F/2sinα; (2.23)

Este evidenta simplitatea acestei metode. Sa remarcam dezav^antajul ei. Eroarea admisa la
analiza echi-librului nodului precedent se trans-mite si in conditiile de echilibru al nndur'lor u
rmatoare.

12. Metoda secюiunilor (metoda lui Ritter)


Fig.1
Pentru determinarea fortelor interioare se face o sectiune completa si
se exprima conditiile de echilibru ale unei parti (fig. 1) Fortele
interioare in barele sectionate se presupun pozitive si se orienteaza de
la nod. Deoarece pentru structura plana se pot scrie trei ecuatii de
echilibru, in acestea nu trebuie sa figureze mai mult de trei
necunoscute. Barele sectionate nu trebuie sa fie concurente intr-un
punct sau toate trei paralele. In asa caz ecuatiile de echilibru vor fi liniar dependente. Pentru partea sectionata ecuatiile de
echilibru pot fi scrise in variante diferite.
Ca exemplu, pentru partea stinga (fig. 1):
 FX=0;  Fy=0;  Mk=0. (1)
Obtinem deci un sistem de trei ecuatii drept necunoscute, in care figureaza fortele interioare in barele sectionate. Sa analizam
alte posibilitati, care permit sa evitam necesitatea alcatuirii si rezolvarii sistemelor de ecuatii. Observam ca pozitia punctului k,
in raport cu care se scrie ecuatia de echilibru  M k =0, se. poate alege in asa mod, ca sa obtinem ecuatii cu o singura
necunoscuta. Pentru partea stinga (fig. 1)
F *d
 M 2s = 0 : VA * d - 2 + N 7-8 * h = 0 (2) Aici punctul 2 coincide cu nodul 2. Indicele superior arata partea sectionata,
echilibrul careia este analizat. Analog, daca scriem ecuatia de echilibru in raport cu punctul 8, obtinem:
F * 2d
 M 8s = 0 : VA * 2d - 2 - F * d - N 2-3 * h = 0 (3)
Observam ca pentru determinarea independenta a fortei interioare intr-o bara ecuatia de echilibru se scrie in raport cu punctul
de intersectie al celorlalte bare sectionate. Trasind sectiunea I-I (fig. 1), intersectam barele 7—8, 2—8 si 2—3. Determinind
forta interioara in bara 7—8, ecuatia de echilibru (form. 2)s-a scris in raport cu punctul de intersectie al barelor 2—8 si 2—3.
Daca douг din barele sectionate sint paralele, forta interioara in bara a treia se determina din ecuatia de echilibru  Fy=0.
Axa y se orienteaza perpendicular pe cele doua bare paralele. In cazul examinat:
F
 Fys = 0;VA - 2 - F + N 2-8 sin  = 0 Cercetarea echilibrului partii sectionate din stinga ne permite sa determinam
independent fortele interioare in barele 7—8, 2—8 si 2—3. Fortele interioare in alte bare se calculeaza trasind sectiuni noi. De
exemplu, trasind sectiunea II-II ei examinind echilibrul unei parti sectionate, vom calcula fortele interioare in barele 8—9, 8—
4 si 3—4, iar sectiunea III-III ne permite determinarea fortelor interioare in barele 9—10, 9—5 si 4—5.
Reiesind din numarul de ecuatii de echilibru, am mentionat ca sectiunea trasata nu trebuie sa intersecteze mai mult de trei
bare. Aceasta restrictie nu se refera la cazul cind in una din barele sectionate forta interioara este cunoscuta.
Sa cercetгm un caz suplimentar (fig. 2).

Trasam sectiunea I-I, scriem ecuatiile de echilibru


pentru partea din dreapta:
F
�M 3d = 0;VB *2d + 2 *2d + Fd - N9-8 * r9-8 = 0

F
M d
k = 0;VB * l -
2
l - F (d + l ) - N 9-3 * r9-3 = 0
F h
 M 9d = 0;-VB * d + 2 d + N 4-3 (h + 2 ) = 0 (4)
Din ecuatiile (4) determiam fortele interioare N 9-8 N 9-3 N 4-3 in (4) prin r9_8 si r9_3 sint notate barele fortelor
respective N 9 -8 N 9 -3 . Valoarea numerica a acestor marimi, cit si distanta l, se determina din configuratia geometrica si
dimensiunile s t r u c t u r i i . Sa mentionam avantajul acestei metode in comparatie cu metoda separarii nodurilor. Fortele
interioare se determina independent. Scriererea c hi bz ui t a a ecuatiilor de e c h i l i b r u ne permite sa evitam necesitatea
rezolvarii sistemelor de ecuatii.
13. Metode grafice

Fig.1
Pe parcursul dezvoltarii mecanicii structurilor, metodele grafice de calcul au fost folosite pe larg, ajungind la un nivel inalt de
dezvoltare in sec. XIX. Procesul de substitutie a metodelor grafice prin metodele analitice de calcul a fost stimulat de
urmatoarele cauze:
a)prin metodele grafice pot fi calculate numai structurile static determinate;
b)precizia scazuta a metodelor grafice;
c)elaborarea metodelor analitice universale;
d)aparitia si aplicarea in practica a calculatoarelor electronice.
Cu toate acestea, metoda grafica se mai aplica si pina in prezent. Metoda grafica este deosebit de comoda si destul de precisa
la calculul fortelor interioare in barele fermelor. Sa cercetam esenta metodei grafice pe baza unui exemplu concret. Sa
mentionam o conditie importanta la calculul grafic: schema de calcul trebuie construita la o anumita scara. Sa admitem ca
aceasta conditie este satisfacuta pentru ferma din fig. 1. Reactiunile reazemelor le calculam analitic. Vom deosebi zone
(cоmpuri) exterioare si interioare ale fermei. Zona exterioara este portiunea de plan
marginita dintr-o parte de barele (bara) structurii si din doua parti de fortele exterioare.
Pentru structura din fig. 1 avem zonele exterioare a, b. c, d, e.
Zona interioara este portiunea de plan marginita din toate partile de barele structurii. In
cazul cercetat avem zonele interioare f, g, h, i, j, k. In metodele analitice fiecare bara a
fermei a fost notata prin doi indici dupa numarul nodurilor, in componenta carora intra
bara. Pentru metoda grafica mai comoda, este notatia barelor dupa zonele despartite de bara. Ca exemplu, bara 6—7 in metoda
grafica o notam cu c—h, bara 7—3 o notam cu n—i s.a.m.d.Construim poligonul fortelor exterioare. Facem ocolul structurii
pe conturul exterior incepind deplasarea dintr-o zona exterioara arbitrara. Admitem inceputul deplasarii din zona a. Pozitia
initiala o notam pe plan prin punctul a (fig. 2). Trecind din zona a in zona b, intersectam forta exterioara V1=1,5F. Din punctul
a (fig. 2),depunem un segment la scara aleasa egal cu l,5F. Continuam ocolul fermei in directia miscarii acelor de ceasornic.
Fortele intersectate la trecerea dintr-o zona in alta se depun conform directiilor la scara aleasa. Observam ca fiecarei zone a
structurii (fig. 1) ii corespunde un punct pe fig. 2. Poligonul fortelor exterioare in cazul dat degenereaza intr-o linie dreapta.
Aceasta se explica prin faptul ca toate fortele exterioare sint paralele. In cazul cind fortele exterioare sint de directii arbitrare
obtinem un poligon inchis obisnuit.Construim apoi poligonul fortelor interioare pentru echilibrul fiecarui nod. Se poate
efectua acest lucru numai pentru nodurile, in care avem nu mai mult de doua forte interioare necunoscute. Aceasta conditie in
exemplul cercetat este satisfacuta pentru nodurile 1si 5. Ocolim nodul 1 incepind deplasarea din zona b. Trecind in zona f,
intersectam forta Nb-f necunoscuta dupa modul. Directia acestei forte coincide .cu axa barei 1—6. Din punctul b (fig. 2)
trasam o linie dreapta paralela cu bara b—f. Modulul fortei Nb-f il determinam trasind din punctul a (fig. 2) o linie paralela cu
bara a—f. Punctul de intersectie al liniei paralele cu bara b—f trasata din b cu linia paralela cu bara f—a trasata din a
corespunde poligonului f. Segmentele b—f si f—a reprezinta respectiv fortele interioare in barele b—f si f—a. Valoarea lor
numerica poate fi obtinuta impartind lungimea lor la lungimea segmentului unitar de forta. Observam ca la ocolirea nodului 1
(fig. 1) obtinem un poligon inchis bfa (fig. 2). Acest lucru ne da conditia de echilibru al nodului. Metoda grafica ne permite si
determinarea semnelor fortelor interioare. Pentru aceasta ocolim nodul 1 (fig.1) efectuind concomitent deplasarile
corespunzatoare pe fig. 2 si observam directia deplasarilor in raport cu nodul 1. Incepind miscarea din zona b (fig. 1) ne
situam in punctul b (fig. 2). Trecem din zona b in zona f (fig. 1). si ne deplasam din punctul b in f (fig. 2). Segmentul b—f este
orientat spre nodul 1. Forta interioara Nb-f este negativa, bara b—f (1—6) este comprimata. Continuind deplasarea, din zona f
trecem in zona a (fig. 1). Segmentul f—a (fig. 2) este orientat de la nodul 1. Forta interioara Nf-a este pozitiva, bara f—a (1—
2) este intinsa. Fiind cunoscute fortele interioare in barele b—f si f—a, se poate face ocolul nodului 2. Incepind deplasarea din
zona f (fig. 1) Si trecind in zona g, intersectam bara verticala f—g. Din punctul f (fig. 2) trasam o dreapta paralela cu bara f—
g. Apoi din punctul a (fig 2) trasam o dreapta paralela cu bara g—a. Punctul g (fig. 2) este situat la intersectia dreptei
verticale trasate din f si dreptei orizontale trasate din a, adica coincide cu punctul f. Segmentul g—a reprezinta forta
interioara in bara g—a (2—3). Segmentul f—g de o lungime nula ne ilustreaza ca forta interioara in bara f—g este egala cu
zero.Fiind cunoscute fortele interioare in barele b—f si f—g, se poate face ocolul nodului 6. Trecind din zona c (fig.1) in zona
h, intersectam bara c—h, din punctul c (fig. 2) trasam o dreapta paralela cu bara c—h. Apoi din punctul h (fig. 2 trasam o
dreapta paralela cu bara h—g, care este intersectata la trecerea din zona h in zona g (fig.1). Punctul de intersectie al acestor
drepte il notam prin h. Segmentele c—h si h—g reprezinta fortele interioare in barele respective. Analog se face ocolul
celorlalte noduri. Succesiunea de ocolire a nodurilor pentru structura cercetatг este 1, 2, 6, 7, 3, 4, 8. Sa mentionam ca calculul
grafic ne permite de asemenea sa apreciem si eroarea admisa, care este ca regula inevitabila. Punctul k (fig. 2) corespunzator
zonei k (fig. 1) este obtinut la ocolirea nodului 4. Acelasi punct poate fi obtinut independent facind ocolul nodului 5.
Executind ambele constructii, vom obtine doaг puncte diferite k si k'. Lungimea segmentului k—k' reprezinta valoarea erorii
acumulate la calculul grafic al structurii.Fig. 2 — poligonul fortelor exterioare si interioare — se numeste diagrama fortelor
sau diagrama Maxwell — Cremona.Valoarea erorilor depinde de precizia constructiilor grafice. Se recomandг de ales o asa
scara pentru desenul schemei de calcul, incit lungimea celei mai scurte bare (fig. 1) sa nu fie mai mica de 3—4 cm. Lungimea
segmentului unitar de forta trebuie sa permita precizia satisfacatoare a constructiilor respective.Observam ca fiecarui nod din
fig. 1 ii corespunde un poligon inchis in fig. 2, iar fiecarui poligon (zona) a structurii (fig. 1) ii corespunde un punct pe
diagrama fortelor (fig. 2). Aceste figuri se numesc reciproce, iar metoda grafica se mai numeste metoda poligoanelor
reciproce.
14.Structuri cu trei articulatii.Determinarea reactiunilor si a eforturilor in arcele cu trei articulatii
Structura cu trei articulaюii este alcгtuita din doua discuri rigide imbinate intre ele cu o articulaюie simpla,fiecare disc
avindun reazemarticulat fix(figl).Aceste trei articulaюii nu sintsituate pe o linie dreapta,in caz contrar structura este geometric
variabila.Independenta de geometria discurilor deosebim urmгtoarele varietгюi:
1.Discurile sunt bare drepte sau frinte cu o secюiune continua.In asa caz avem un cadru cu trei articulatii(fig2,3);
2.Discurile sunt grinzi cu zгbrele.In acest caz avem o ferma(fig4);
3.Discurile sunt niєte bare curbe.In acest caz avem un arc cu trei articulaюii.
Proprietatea comuna a acestor structuri este : sub acюiunea forюelor verticale apar
reactiuni orizontale.Acest effect de impingere laterale in reazemele articulate fixe permite reglarea repartizгrii forюelor
interioare.Ne-am convins ca in reazemele articulate fixe apar reactiuni fiind necunoscute direcюia єi modulul sau
componentele lor.Pentru structurile cu trei articulaюii componentele necunoscute ale reactiunilor in numгr de patru se
determina folosind cele trei ecuaюii de echilibru global єi condiюia de egalitate cu 0 a momentului de incovoiere in
articulaюia de legгtura intre discuri.
Calculul atit aal cadrelor cu trei articulaюii cit єi al fermelor nu se deosebeєte de calculul structurilor similare obiєnuite.Vom
examina mai detaliat calculul arcurilor cu tri articulaюii.Deschiderea arcului este egala cu proiecюia orizontala a distantei dintre
reazemele lui.Distanta dintre articulaюia de legгtura єi dreapta ce uneєte reazemele se numeєte sгgeata arcului(f\g5fi).\n
construcюiile reale sunt prevгzute sisteme speciale auxiliare, care permit transmiterea sarcinilor exterioare(fig7)

Daca numгrul punctelor de transmitere a sarcinilor este destul de mare atunci sarcina poate fi considerata distribuita Pentru
valori numerice egale ale acestor forte, distribuюia se considera uniforma pe proiecюia orizontala a arcului.Arcurile pot fi
deasemenea solicitate cu forte єi momente concentrate.Forюele distribuite pe schemele de calcul al arcurilor sunt reprezentate la
o oarecare distanta de axa arcului(fig8),iar sarcinile concentrate sint reprezentate aplicate nemijlocit pe axa arcului.Pentru
sarcinile distribuite юinem cont ca prin intermediul construcюiilor auxiliare (fig7)ele sunt la fel aplicate asupra arcului.Vom
considera sarcini exterioare verticale.Fie arcul (fig8)solicitat cu o sarcina uniform distribuita de intensitatea P si de forюele
concentrate F1 єi F2.Calculul arcului se incepe cu determinarea reactiunilor.Vom
calcula componentele verticale єi orizontale ale acestor reactiuni.Scriem
ecuaюiile de echilibru pentru determinarea componentelorverticale:

Verificarea acestor componente se fsce folosind


ecuatia de echilibru Fv=0.Determinam componentele orizontale din ecuaюiile:

In cazul de solicitare a
arcului numai cu sarcini verticale din condiюiile deechilibru F x =0 reiese ca HA=HB.Examinind o bara simpla (fig9)cu
deschiderea L,sarcinile cгreia coincid cu forюele exterioare aplicate asupra arcului(fig8),ne convingem de coincidenta valorilor
numerice ale reactiunilor in reazemele acestei bare cu componentele verticale ale reactiunilor in reazemele arcului.Aceasta bara
simpla ulterior va fi numita bara corespunzгtoare.Din relaюiile (1)reiese concluzia despre independenta componentelor
verticale ale reactiunilor de sгgeata arcului f.Pentru componentele orizontale(2)observam legгtura invers proporюionala intre
valoarea numerica a reactiunilor єi sгgeata arcului f.Parametrii arcului indicatiin fig8 nu sunt suficienюi pentru determinarea
forюelor interioare.E necesar de cunoscut ecuaюia curbei descrise de axa arcului.In cazurile practice axa arcului poate fi
descrisa de o parabola de gradul 2,de o circumferinюa sau de alte ecuaюii mai complicate.Situam originea sistemului de

coordonate in reazemul A(fig8).ln caz de parabola ecuaюia curbeieste: In caz de circumferinюa:


Trasam o secюiune arbitrara k cu coordonatele
x,y(fig8).examinam echilibrul pвrtii secюionate din stinga(fig10)in punctual k trasam tangenta la axa arcului.Unghiul de
оnclinare al tangentei este o mгrime variabila ^f (x),pentru secюiunea k ii notam prin Cf k.Scriem ecuaюiile de echilibru pentru
partea secюionata.Determinarea independenta a forюelor longitudinale N(x) єi a celor transversale Q(x) este posibila,daca scriem
suma proiecюiilor pe o axa u,care coincide cu tangenta єi pe axa v perpendiculara pe prima:

Trasam o secюiune k in bara corespunzгtoare (fig9)la distanta x


de reazemul A.Din condiюiile de echilibru ale pвrtii secюionate din stingг determinam forюele interioare in secюiunea k a barei
corespunzгtoare

Sa evidenюiem in relatiile(5)termeniо care reprezintг forюele interioare din bara


corespunzгtoare.Atunci pentru forюele interioare in secюiunea k obюinem:

Relatiile(7)fac legгtura intre forюele interioare intr-o secюiune


arbitrara a arcului M(x),Q(x),N(x)cu forюele interioare in aceeaєi secюiune a barei corespunzгtoare M0(x),Q°(x).Sectiunea k
pentru arc si bara corespunzгtoare a fost trasata arbitrar. Deci relaюiile (7)ramin in vigoare pentru orice secюiune a
arcului.Daca tinem cont ca HA=HB(in cazul sarcinilor externe verticale),pentru forюele interioare in orice secюiune a arcului
avem:

E necesar de a tine cont de schimbarea semnului tp pentru partea din dreapta a arcului.
Valoarea numerica al unghiului poate fi determinata pentru orice secюiune,daca este cunoscuta ecuaюia curbei descrise de axa

arcului. Pentru parabola (3): Pentru circumferinюa (4):


15.Configuratia ratnooala a axei arcei cu trei articulatii:
Examinоnd relaюiile(8),observгm cг valorile numerice ale momentelor de оncovoiere єi ale'forюelor transversale in arc sоnt
mai mici decоt valorile respective оn bara corespunzгtoare.Pentru valori constante ale deschiderii L єi ale sгgeюii f sub
acюiunea aceleiaєi sarcini externe obюinem forюe interioare diferite оn dependenюг de configuraюia axei arcului.Un interes
deosebit prezintг momentele de incovoiere. Sг determinгm ecuaюia axei arcului y(x)din condiюia ca momentele de incovoiere
sг fie egale cu 0 in fiecare secюiune.Din relaюiile (8) obюinem:

Componentele orizontale: Intr-o


secюiune arbitrarг a barei corespunzгtoare situatг la distanюa x de reazemul A momentul de оncovoiere se determina astfel

Configuraюia axei arcului o determinam folosind relaюiile (1) єi (4)

Observam coincidenюa ecuaюiei ce descrie configuraюia axei


arcului(5) cu ecuaюia parabulei(3).Deci оn cazul sarcinii uniform distribuite оn arcul cu axa descrisг de o parabolг (5)momentele
de оncovoiere sоnt egale cu 0 оn orice secюiune.

16. Incarcari mobile. Linii de influenta ale reactiunilor si eforturilor in grinzi simple.
In multe cazuri sarcinile externe nu au o pozitie fixa in raport cu constructia de exemplu autovehiculele.Schimbarea pozitiei
sarcinii externe duce la schimbarea valorilor numerice reactiunilor si fortelor interioare care apar in constructie.Deoareca
pozitia sarcinilor mobile pote fi arbitrara apare problema determinariicelor mai nefavorabile forte interioare.Examinarea
succesiva a unui sir de pozitii fixe a sarcinii mobile este nerationala.Presupunem ca viteza de deplasare a sarcinii mobile are o
asa valoare incit pot fi neglijate efectele dinamice.Ulterior analiza efectelor actiunii sarcinilor mobile va fi efectuata folosind
metodele statice de calcul.
Vom numi linie de influienta a reactiunilor sau a fortelor interioare diagramele care caracterizeaza variati acestor marimi in
dependenta de pozitia unei forte unitare concentrate.
Sa consideram o grinda simpla cu reazemul A articulate fix si B articulat mobil.Grinda esre solicitata cu o forta unitara
concentrate F=1.Forta F estemobila si poate ocupa o pozitie arbitrara.Pentru orice pozitie a acestei sarcini grinda se afla in
echilibru.Notind pozitia arbitrara a fortei mobile prin coordonata x (fig. 2.51) scriem ecuatiile de echilibru:
MB = 0; V A  l - F (l - x) = 0;
F (l - x) 1(l - x)
VA = = ;
l l
 M A = 0 ; - VB  l + F  x = 0 ;
F  x 1 x
VB = = ; (2.49)
l l
Relatiile (2.49) determina modul de variatie a rectiunilor V A si V B in dependenta de pozitia x a fortei unitare
F.Diagramele acestor dependente numite linii de influienta sint reprezentate in fig. 2.51b si 2.51c.
Evident ca schimbarea pozitiei fortei unitare mobile F va duce la variatia fortelor interioare in grinda data. Cercetam modul de
variatie a fortelor interioare in sectiunea k (fig.2.51).Admitem ca forta unitara mobile ocupa o pozitie arbitrara in partea
stinga a sectiunii.Examinid echilibrul partii din dreapta pentru fortele interioare obtinem:
M k = VB  b ; Qk = -V B (2.50)
Daca forta unitara mobile ocupa o pozitie arbitrara in partea din dreapta a sectiunii din conditiile de echilibru scrise pentru
partea din stinga determinam fortele interioare in aceeasi sectiune:
M k = V A  a ; Qk = VA (2.51)
Relatiile (2.50)si(2.51) exprima legatura liniilor de influienta a fortelor interioare M k si Qk cu liniile de influienta ale
reactiuniilor V A si V B .
Observam ca pentru fortele interioare liniile de influienta sunt alcatuite din doua ramuri.Dependenta (2.50)sint valabile
pentru 0  x  a
iar (2.51) pentru a  x  a + b .Liniile de influienta ale fortelor interioare M k si Qk sint prezentate respective in fig.2.51d
si 2.51e.
Sa examinam o bara simpla in consola (fig.2.52).Din conditiile de echilibru pentru reactiuni stabilim:
 M y = 0 ; VA - F = 0 ; V A = F = const = 1 ; (2.52)
 M A = 0 ; - m A + F  x = 0 ; m A = FX = 1  X
Determinam fortele interioare intr-o sectiune arbitrara (fig.2.52a).
Admitem ca forta unitara mobila ocupa o pozitie arbitrara in partea din stinga a sectiunii k .Examinam conditiile de
echilibru pentru partea din dreapta.
 M kd = 0 ; Mk = 0;
 Fy = 0 ;
d
Qk = 0 ; (2.53)
Admitem ca forta unitara mobile ocupa o pozitie arbitrara in partea din dreapta a sectiunii k.Din conditiile de echilibru scrise
pentru partea din stinga stabilim:
M k = - F ( x) = -1( x - a ); Qk = - F = -1 (2.54)
Liniile de influienta ale fortelor interioare sint reprezentate in fig.2.52d si 2.52e.
Samentionam deosebirea esentiala intre diagramele fortelor interioare si liniile de influienta.Diagramele fortelor interioare
ne dau valorile acestor forte in toate sectiunile care apar sub actiunea sarcinilor externe fixe. Daca se schimba pozitia fortelor
exterioare e necesara constructia diagramelor care vor corespunde acestei pozitii noi.
Liniile de influienta ale fortelor interioare ne dau schimbarea acestor forte intr-o sectiune data in dependenta de pozitia fortei
unitare mobile.
In cazul unei bare cu console liniile de influienta se construiesc in mod analog (fig.2.53).
Mentionam liniile de influienta ale fortelor transversale Q As si
Q Ad intr-o sectiune situata la o distanta infinit mica de reazemul A. Observam deosebirea sentiala
dintre liniile de influienta cind sectiunea este situata in partea din stinga a reazemului (fig.2.53h) si cind sectiunea este situata
in partea din dreapta a reazemului (fig.2.53i).
Pentru unele linii de influienta are loc schimbarea semnului cind forta unitara mobila este situate pe console.
17. Ordinea construirii liniilor de influenta in grinzile cu multe deschideri.
Algoritmul
1) Se deseneaza schema in etaj
2) Construirea liniei de influenta se incepe cu elementul caruia ii apartine reazemul sau sectiunea.In limitele acestui
element linia de influenta se construieste ca pentru grinzile simple.
3) Cind forta unitara trece pe alte elente linia de influenta se construieste folosind proprietatile remarcate mai sus.
La constructia liniilor de influienta a reactiunilor si fortelor interioare in grinzile compuse vom folosi schema de interactiune
intre elementele grinzii. Sa precizam proprietatile liniilor de influienta construite pentru barele simple:
a)liniile de influienta in barele simple static determinate sint marginite cu segmente de linii drepte continuie. Face exceptie de
continuitate linia de influienta a fortelor transversale avind un salt unitar care coincide cu sectiunea;
b)forta unitara mobila situata asupra unui reazem transmite complet actiunea sa acestui reazem. Pentru o asa pozitie a fortei
unitare fortele interioare in toate sectiunile si reactiunile celorlalte rezeme sint egale cu zero.
Actiunea fortelor aplicate elmentelor superioare se transmite elementelor inferioare.
Constructia liniilor de influienta in barele compuse incepe cu bara in care se afla sectiunea sau rezemul evidentiat.In limitele
acestei bare liniile de influienta se construiesc ca pentru grinzile simple. Cind forta unitara mobile depaseste limitele acestui
element liniile de influienta se construiesc folosind proprietatile lor expuse mai sus.
Examinam o bara compusa (fig. 2.54a).Alcatuim schema in etaj (fig. 2.54b).Construim linia de influienta a reactiunii in
reazemul B.In limitele barei FB linia de influienta este construita ca pentru o grinda simpla. Daca forta mobila se deplaseaza
in limitele barei GC actiunea ei se transmite prin intermediul articulatiei G la bara FB. Reiesind din proprietatea de
continuitate stabilim ca linia deinfluienta in limitele barei GC va trece prinpunctul P(fig. 2.54c).Daca forta unitara va ocupa
pozitia ce coincide cu reazemul C actiunea ei se va transmite complet acestui rezem si deci reactiunea V B va fie gala cu
zero. Din aceasta conditie stabilim ca linia de influienta in limitele barei GC de asemenea va trece prin punctual R.Trasam o
linie dreapta prin punctele P,R si obtinem linia de influienta a reactiunii V B pentru orice pozitie a fortei mobile in limitele
barei GC. Analog construim linia de influienta pentru o pozitie arbitrara a fortei mobile in limitele barei HI .Din conditia de
continuitate linia de influienta trece prin punctual S. Daca pozitia fortei unitare mobile coincide cu articulatia I actiunea ei se
transmite complet barei DE deci reactiunea V B va fie gala cu zero – punctual T .La deplasarea fortei unitare in limitele
elementelor DE si AE reactiunea V B va fie gala cu zero deoarece actiunea nu se transmite de la elementele inferioare celor
superioare. Linia de influienta a reactiunii V B este reprezentata in fig. 2.54c.
Analog se construiesc si liniile de influienta ale fortelor interioare. Propunem de examinat constructia liniilor de influienta
M k , Qk , V E , M n , Qu fig. 2.54d-

18. Linii de influenta ale eforturilor in barele fermelor.


Liniile de influienta a reactiunilor sau a fortelor interioare diagramele,care caracterizeaza variatia acestor marimi in
dependenta de pozitia unei forte unitare concentrate.Sarcinile externe pot fi aplicate numai pe nodurile fermei sub forma de
forte concentrate.Forta mobila poate ocupa o pozitie arbitrara.Presupunem ca in cazul actionarii fermelor cu sarcini mobile
exista un system de grinzi auxiliare rezemate pe nodurile fermei ,iar forta mobila este aplicata nemijlocit asupra acestor grinzi
auxiliare.In asa caz are loc transmiterea nodala a sarcinii.Ulterior,pe schemele de calcul al fermelor,la constructia liniilor de
infl. aceste grinzi auxiliare nu vor fi reprezentate .E necesar de precizat pe care talpa a fermei este aplicata sarcina mobila.Vom
examina o ferma sub actiunea unei forte mobile unitare aplicate pe talpa superioara .Reactiunile reazemelor fermelor coincid
cu reactiunile grinzilor.Acest rezultat poate fi generalizat si pentru liniile de infl. ale reactiunilor fermei.Liniile de infl. a
react.Va si Vb sint:

Vom examina variatia fortelor interioare in barele fermei in dependenta de pozitia fortei unitaer mobile.Constructia lin. de
infl. ale fortelor int. seefectueaza folosind metodele analitice de calcul.Trasam o sectiune I-I ce trece prin barele 3-4,3-8 si 7-
8.Vom admite ca forta mobila ocupa o pozitie arbitrara la stinga in raport cu panoul al treilea.Din conditiile de echilibru scrise
pentru partea din dreapta obtinem:

Aceste relatii ne arata ca fortele int. in barele sectionate se schimba proportional cu reactiunea Vb.Lin. de infl. ale fortelor int.
in aceste bare se conetrueste pe baza lin. de infl. a reactiunii Vb folosind coef.
de proportionalitate respective.Aceste linii sint valabile numai pentru o pozitie
arbitrara a fortei mobile mai la stinga de panoul al treilea :
Vom admite acum ca forta mobila ocupa o pozitie arbitrara la dreapta in raport cu panoul al treilea.Dinconditiile de echilibru
scrise pentru partea stinga obtinem:

Aceste relatii ne permit constructia lin. de infl. ale fortelor int. pentru o pozitie arbitrara a fortei mobile in partea dreapta a
panoului aal treilea .In limnitele panoului al treilea folosim proprietatile lin. de infl.la transmiterea nodala a sarcinii.Unind cu o
linie dreapta ordonatele ,ce coincid cu pozitiile extreme ale fortei unitare,obtinem liniile de infl.in limitele panoului al
treilea.Aceasta dreapta coincide cu una din ramurile lin.de infl.N3-4 si N7-8,iar la ln.deinfl.N3-8 nu coincide cu nici una din
ramuri.Pozitia pe orizontala a punctului de intersectie al ra murilor coincide cu pozitia punctului,in raport cu care sa scris
ecuatia echilibru.Ramurilelin.de infl.N3-4 se interrsecteaza intrun punct ,pozitia carua pe orizontala oincide cu nodul 8,iar ram
urile lin.de infl.N7-8 se intersecteaza intrun punct,pozitia lui pe orizontala coincide cu nodul 3.Ramurile lin.de infl.N3-4 sint
paralele ,deci se ontersecteaza la infinit .Acelasi lucru se poate spune despre barele 7-8 si 3-4.Vom cerceta variatia fortei
interioare in bara 7-3.Observam ca orice sectiune trasata prin aceasta bara intersecteaza 4 bare , deci metoda sectiunilor in acest
caz nu este eficienta.Folosim meto da separarii nodurilor.Admitem ca forta unitara mobila ocupa o pozitie arbitrara in limitele
primului sau ultimului panou.Din conditiile de echilibru scrisa pentru nodu 7obtinem N7-3=0.Fie forta unitara situata in nodul
7.Din cond.de echilibru al aceluiasi nod obtinem N7-3=-1.
.Fie forta unitara situata in nodul 7.Din cond.de echilibru al aceluiasi nod obtinem N7-3=-1.

19.Linii de influenta ale reactiunilor si eforturilor in arcele cu 3 articulatii.


Componentele verticale a reactiunilor in reazemele arcului coincide cu reactiunile in bara corespunzatoare.Aceasta
coincidenta este echitabila si pentru lin de infl. Va si Vb.Lin.de infl.ale componentelor verticale ale reactiunilor sint construite
ca pentru o grinda simpla.

Independent de sarcinile orizonatle Ha = Hb=H,deci nu vom face deosebire intre aceste reactiuni.Admitem ca forta mobile
ocupa o pozitie arbitrara pe partea din stinga a arcului.Din ecuatia de echilibru scrisa pentru partea din dreapta in raport cu pct. C
calculam componenta orizontala a reactiunii:

Admitem deasemenea ca forta mobile F=1 este aplicata pe partea din dreapta a arcului.Din conditia de echilibru scrisa pentru
partea din stinga obtinem
Folosind aceste 2 relatii construim lin.de infl.a reactiunilor orizontale
Intro sectiune arbitrara k a arcului fortele interioare pot fi calculate astfel:

Vom evidential o sectiune in arc k.Construim separat lin.de infl.a marimilor din partea dreapta a relatiilor de mai sus.Lin.de
infl.a momentelor de incovoiere Mk(x) se obtine prin diferenta liniilor de influenta Mk(x) si H*y…Ordonatele lin.de
infl.Mk(x) se calculeaza prin diferenta ordonatelor lin.de infl.Mk si H*y…

In mod analog se procedeaza la constructia lin.de infl.a fortelor transversale Qk(x) si longitudinale Nk(x)…

Daca sectiunea arbitrara apartine partii din dreapta a arcului se tine cont ca unghiul de inclinare a tangentei trasate la axa
arcului este negativ.

20. Probleme rezolvate cu aplicarea lin.de infl.Determinarea eforturilor.


Cu ajutorul lin.de infl.poate fi rezolvata problema determinarii reactiunilor si fortelor interioare in grinzile simple si
compuse,in barele fermelor,in arcuri.Fiecare lin.de infl.ne da tabloul schimbarii fortelor interioare intro sectiune data .Analiza
lucrului constructiei in ansamblu poate fi efectuata ,daca se construiesc lin.de infl.intrun numar finit de sectiuni
caracteristice.Metoda de calcul prin lin.de infl.este eficienta in cazul cind numarul variantelor de solicitare are o valoare
considerabila.Linie de influenta a reactiunilor sau a fortelor interioare sint diagramele care caracterizeaza variatia acestor
marimi in dependenta de pozitia unei forte unitare concentrate.Fiecare ordonata a acestei liniiYi este egala numeric cu forta
interioara in sectiunea respective pentru pozitia fortei mobile X=Xi

…Grinda AB este solicitata cu trei forte immobile concentrate F1,F2,F3.Valoarea numerica a momentului de incovoiere de la
actiunea acestor forte folosind principiul independentei actiunii,este
Consideram positive fortele exterioare ,directia carora coincide cu directia de actiune a fortei unitare
mobile.Semnul termenilor in aceasta suma este determinat atit de directia fortelor exterioare aplicate ,cit si de semnul
ordonatelor lin.de inflMk=-F1Y1+F2Y2+F3Y3.Relatia de mai msus poate fi aplicata la calculul reactiunilor ,fortelor
interioare si in cazul actiunii unui numar arbitrar de forte concentrate

Ordonatele Yi in aceste rtelatii se iau de pe lin.de infl.respective.

21.Determinarea pozitiei nefavorabile a a incarcarilor mobile.Convoi de forte.Incarcari uniform distribuite pe sectoare


cu lungime arbitrara.
In cazul deplasarii unor grupuri independente de forte numarul vombinatiilor de pozitii posibile depaseste limita posibilitatilor
reale de analiza.E rational in asa caz de cercetat o singura varianta si anume varianta nefavorabila.Vom admite ca avem o linie
de influienta de formatriunghiulara …Forta interioara raspectiva va avea valoarea maxima cind pozitia sarcinii mobile
concentrate va coincide cu ordonata maxima a lin.de infl.Vom cerceta cazul deplasarii unui grup de forte
concentrate.Presupunem ca distantele dintre punctele de aplicatie ale fortelor sint constante,iar deplasarea grupului are loc de la
stinga spre dreapta
Pentru opozitie arbitrara a grupului de forte

influienta se determina astfel Influienta


fiecarei forte va creste in timpul deplasarii.Dupa ce o forta va depasi punctual
culminant ,in continuarea deplasarii influienta ei descreste ,iar influienta
fortelor situate in partea din stinga va continua sa creasca.Derivata influientei

sumare in cazul situarii tuturor fortelor in partea stinga se determina Daca k forte din numarul lor

total n au deposit punctul culminant aceasta derivate se determina Influienta va fi maxima cind
derivata isi schimba semnul,adica cind graficul derivatei intersecteaza axa X.Pozitia grupului de forte corepunzatoare valorii
maxme a influientei se numeste critica.Forta situata in punctul culminant din pozitia critica a grupului de forte se numeste
forta critica.Daca m forte din grupul mobil au deposit punctual culminant ,iar forta critica e situata in acest punct,iar in
componenta grupului intra n forte atunci forta critica se determina.Notind prin y0 ordonata lin.de infl. in punctul culminant,prin
a,b-pozitia acestei sectiuni relatiile de mai sus pot fi reduse
Saini uniform distribuite.Grinda in consola este actionata de o sarcina uniform distribuita cu intensitatea p.Pentru aceasta
grinda liniile de infl.Mk,Qk,Va vor fi
Vom evidentia un sector elementar de lungime dx.Actiunea sarcinii
uniform distribuite pe acest sector elementar o inlocuim prin rezultanta
df=pdx.Influienta totala a sarcinii uniform distribuite este

Prin Am este notata suprafata


marginita de linia de infl.Mkin limitele a,b.Forta transversala si
reactiunea vor fi: In cazul actiunii a n sarcini

unif.distrib.infl. lor comuna vafi


Semnele termenilor aceste sume se determina ca in cazul actiunii
fortelor concentrate.Actiunea unui cuplu concentrate se reprezinta prin 2
forte de directie opusa F=m/h unde m-momentul,h-bratul.Influienta
ambelor forte Mk=-F1y1+F2y2.Substituind obtinem

… Produsul mtg… este pozitiv daca


directia de rotatie a lin.de infl.pentru suprapunerea ei pe axa coincide cu
directia momentului concentrat.

22.Lucru mecanic real si virtual. Teorema Clayperon.


Schimbarea formei structurilor sub actiunea fortelor exterioare se numeste deformafie. Acelasi efect pot produce schimbarea
temperaturii mediului si deplasarea reazemelor. Schimbarea pozitiei punctelor structurii in procesul deforma-tiei se numeste
deplasare.
Deformatia structurii duce la deplasarea punctelor de aplicare ale fortelor exterioare si aceste forte efectueaza un
lucru mecanic. Vom deosebi lucrul mecanic real efectuat de forfe pe deplasarile generate de insesi aceste forte si lucrul
mecanic virtual efectuat de unele forte pe deplasari generate de alte forte. La actiunea fortelor exterioare schimbarea
temperaturii in elementele structurilor apar forte interioare. Lucru mecanic efectueaza atit forfele exterioare, cit si fortele
interioaire.
Pentru o structura sint virtuale deplasarile admise de legaturile structurii, care apar sub actiunea unui sistem de forte
arbitirar.
Principiul deplasarilor virtuale stabilit de Lagrange se formuleaza astfel:
pentru structurile liniar deformabile, care se afla in echilibru sub actiunea unui sistem de forte, suma lucrurilor mecanice
efectuate de fortele exterioare si interioare pe deplasarile virtuale este egala cu zero.
W ( e ) + W (i ) = 0
Vom cerceta actiunea unor sarcini statice, care, crescind lent de la zero la valoarea nominala, nu produc efecte dinamice.
Dezvoltarea deformatiilor si deplasarilor structurii sub actiunea fortelor statice se considera de asemenea lenta astfel. incit
fortele de inertie pot fi neglijate.
Ca exemplu se cerceteaza o grinda simpla sub actiunea unei forte statice F. Deplasarea punctului de aplicare al fortei F pe
direcfia acestei forte conform legii lui Hooke este proportionala cu valoarea numerica a fortei

 FF = aF ,
F
F2
W = F  dF
� = a
=
2
Pentru lucrul mecanic efectuat de fortaFavem: 0

F� F F� 
= a =
2 2
Lucrul mecanic efectuat de o forta statica este egal cu semiprodusul dintre valoarea fortei si deplasarea corespunzatoare. In
caz general directia fortei aplicate poate sa nu coincida cu directia deplasarii generata de aceasta forta. Deoarece lucrul
mecanic se calculeaza ca semiprodusul dintre valoarea fortei si distanta parcursa pe directia acestei forte, prin ∆ vom tntelege
proiectia deplasarii totale pe directia fortei.
Daca factorul extern de forta este un cuplu de forte (moment concentrat), atunci deplasarea corespunzatoare va fi unghiul
de rotatie al sectiunii in care este aplicat acest moment, iar lucrul mecanic efectuat se calculeaza dupa formula W = M / 2 .
La actiunea unui grup de forte externe, care include n forte concentrate
si K cupluri de forte, aplicind principiul suprapunerii, lucrul mecanic poate fi calculat astfel:
k M jj
n
F
W =  i iL + 
j
(1)
i =1 2 j =1 2
Relatia (1) este formularea matematica a teoremei lui Clapeyron despre lucrul fortelor exterioare.
Lucrul mecanic efectuat de fortele exterioare nu depinde de succesiunea lor de aplicare.

23.Lucru mecanic efectuat de fortele interioare


Dupa cum s-a remarcat, la actiunea fortelor exterioare in elementele structurii apar forte interioare, care de asemenea
efectueaza un lucru mecanic. Lucrul fortelor interioare este numeric egal cu lucrul efectuat de fortele exterioare si are semn
opus. Fortele interioare impiedica dezvoltarea deformatiilor si deplasarilor structurii, de aceea lucrul efectuat de ele se
considera negativ. Vom cerceta structuri alcatuite din bare drepte sau bare curbe cu o raza mare de curbura. .
Sa separam dintr-o bara a structurii un element cu o lungime infinit mica dx. Elementul este marginit de doua sectiuni
perpendiculare pe axa barei. In aceste sectiuni apar forte interioare M, Q, N, care pentru elementul separat sint forte exterioare.
Trecind de la o sectiune la alta, fortele interioare in caz general se schimba si capata respectiv o crestere dM, dQ, dN. Daca
tinem cont ca sectiunile sint situate la o distanta i nfi nit mica una de alta, aceste cresteri pot fi neglijate, iar fortele respective
aplicate pe ambele sectiuni pot fi considerate egale numeric si de directie opusa.
Admitem ca elementul este solicitat de fortele axiale N

Actiunea acestor forte conduce la intinderea lui, punctele


Ndx
de aplicatie ale fortelor se deplaseaza. Alungirea absoluta a elementului se calculeaza astfel:∆ N = . Deplasarile
EA
N
punctelor de aplicatie ale fortelor sunt egale cu
2

Am presupus aplicarea statica a rortelor exterioare, deci si fortele interioare de asemenea cresc lent si lucrul efectuat de
ele poate fi calculat dupa formula:
1 N 1 N 
N N 2 dx
dWN = N + N =N = Lucrul efectuat de momentele de incovoiere:
2 2 2 2 2 2 EI
  
1 M 1 M M M 2 dx
dWM = M + M =M =M , La actiunea fortelor Q sectiunile, care marginesc elemental, capata o
2 2 2 2 2 2 EI
deplasare de alunecare reciproca.
Rezultanta tensiunilor tangentiale, care actioneaza pe aceasta fisie elementara cu suprafata dA=bdy, poate fi calculate:
R = dA = (QS / Ib)dA.

Lucrul mecanic efectuat de tensiunile tangentiale aplicate pe suprafata intreaga a sectiunii transversale se determina:
1
dWQ = �p y dxdA =
A
2 b h2
S= ( - y 2 );  = 1.2
p 2 dxdA Q 2 dx I S 2 dA 2 4

A
2 G
=
2 G
�2 � 2
I A b
Lucrul total la actiunea simultana a tuturor factorilor de forta se calculeaza:
dW = dWN + dW M + dWQ =
1 Ndx Mdx Qdx In raport cu elementul separat dintr-o bara fortele N, M, Q sunt exterioare, iar pentru bara
= (N +N + Q )
2 EA EI GA
intreaga ele sunt interioare.

24.Teoremele despre reciprocitatea lucrului mechanic si reciprocitatea deplasarilor.


Sa examinam doua variante de solicitare a unei grinzi simple cu doua forte concentrate F1 si F2. In prima varianta se aplica
static mai intii forta F1
Deplasarea punctului de aplicaplicare a fortei F 1 generata de aceasta forta o notam prin ∆11. Dupa ce forta F1 atinge valoarea
nominala se aplica static forta F2. De la actiunea acestei forte in grinda apar deformatii suplimentare. Deplasarea punctului de
plicare al fortei F1 generata de aceasta forta o notam prin ∆ 22, iar puncului de palicare al fortei F1 si F2:
11 
W1( e ) = F1 + F2 22 + F112 Sa examinam a doua varianta de solicitare schimbind succesiunea de aplicarea a fortelor.
2 2
Mai intii se aplica static forta F2 dupa ce ea atinge valoarea nominala se aplica static forta F 1. Lucrul mecanic efectuat in acest
caz este:
 22 
W2( e ) = F22 + F1 11 + F2  21 Lucrul mecanic efectuat nu depinde de succesiunea de solicitare, deci W1( e ) = W2( e ) .
2 2
Egalind relatiile obtinem W12 = F112 = F2  21W21
Lucrul mecanic efectuat de o forta F1 pe deplasarea generata de forta F2 este egal cu lucrul efectuat de forta F2 pe deplasarea
generata de forta F1
Aceasta afirmatie se poate generaliza si in cazul actiunii unor grupuri de forte arbitrare. Admitem ca o structura este solicitata
de doua grupuri arbitrare de sarcini externe. In componenta fiecarui grup pot fi inclusi factori de forta diferiti. Teorema se
formuleaza astfel: lucrul mecanic efectuat de un grup de forte pe deplasarile generate de al doilea grup de forfe este egal cu
lucrul mecanic efectuat de al doilea grup de forfe pe deplasarile generate de fortele primului grup.
Teorema reciprocitatii lucrului mecanic poate fi exprimata prin fortele interioare si se scrie:
n li l l n li l l
M 2 dx n i N 2 dx n i Q2 dx M 1dx n i N1dx n i Q1dx
� �1 EI �
i =1 0
M + �1 EA �
i =1 0
N + � GA �
i =1 0
 = + �0 EI �
i =1 0
M + �2 EA �
i =1 0
N + �
i =1 0

GA
.

M 2 dx N 2 dx Q dx
In relatia de mai sus marimile , si  2 reprezinta deformatiile elementului infinit mic sub actiunea
EI EA GA
M 1dx N1dx Q dx
grupului al doilea de forte exterioare, iar , si  1 - aceleasi deformatii sub actiunea grupului intii de
EI EA GA
forte exterioare.
Teorema reciprocitatii deplasarilor
Sa examinam o structura in doua stari. In prima structura este actionata de o forta unitara F 1=1, iar in starea a doua – de o forta
unitara F2=1. Deplasarile care apar

La actiunea fortelor unitare, le notam prin  21 si 12 . Pe baza teoremei de reciprocitate a lucrului mecanic avem
F1 12 = F2 21 sau 12 si 21 . In caz general teorema reciprocitatii deplasarilor se scrie:
 mn =  nm
Relatia ramine in vigoare si pentru valori arbitrare ale fortelor aplicate. Deci daca Fn=Fm  1 , atunci ∆ nm =∆ mn .
Teorema reciprocitatii deplasarilor se formuleaza astfel:
pentru doua stari de soticitare cu forte unitare deplasarea pe directia primei forte generate de forta a doua este egala cu
deplasarea pe directia fortei a doua generate de forta intii.
Sa remarcam ca in notiunea de forte unitare se inteleg atit fortele concentrate, cit si cuplurile unitare (momentele
concentrate). Teorema reciprocitatii deplasarilor ramine in vigoare si in cazul cind intr-o stare a structurii este aplicata o forta
unitara concentrata, iar in alta stare este aplicat un cuplu concentrat.

25. Formula Maxwell-Mohr. Ordinea determinarii deplasarilor produse de actiunea fortelor exterioare.
Să examinăm o structură deformabilă în două cazuri de solicitare, în primul caz structura este acţionată de sarcini exterioare
arbitrare (fig. 3.15 a). In cazul al doilea structura este solicitată de o forţă concentrată unitară F=1 (fig. 3.15 b). Notăm cu ΔiF
deplasarea punctului i după direcţia forţei unitare, care ia naştere sub acţiunea sarcinilor externe. Lucrul efectuat de forţa
unitară pe deplasarea generată de sarcinile externe este:
WiF = Fi �
 iF (3.31)
Lucrul efectuat de forţele exterioare pe deplasările generate de forţa unitară îl exprimăm prin forţele interioare. Folosim
relaţia (3.16) şi ţinem cont că acest lucru este virtual, deci se calculează ca produsul între factorul de forţă şi deplasarea
respectivă:
- - -
n li n li n li
M i dx N dx Q dx
WPl = ��
MF + �� NF i + ��  QF i (3.32) Aplicam teorema reciprocitatii lucrului mecanic WiF=WFi
i =1 0 EI i =1 0 EA i =1 0 GA
- - -
n li li
n n li
M i dx N dx Q dx
 iF = ��
1� MF + �� NF i + �� QF i  (3.33) în relaţiile (3.32) şi (3.33) Mf, Nf, QF sînt forţele

i =1 0 EI i =1 0 EA i =1 0 GA
interioare, care apar în structură sub acţiunea forţelor exterioare, iar Nil Ni, Qi — forţele interioare generate de forţa unitară.
Direcţia forţei unitare şi punctul ei de aplicare coincide cu punctul şi direcţia pentru care se calculează deplasarea. Dacă se
determină deplasarea liniară, se aplică o forţă concentrată, iar pentru calculul deplasărilor de rotaţie se aplică un cuplu unitar
concentrat. Starea structurii sub acţiunea forţelor exterioare date se numeşte reală. La determinarea unei deplasări oarecare se
alege starea a doua numită unitară.
Formula de calcul al deplasărilor (3.33) poartă numele Maxwell şi Mohr. Lui Maxwell îi aparţine ideea de a folosi
principiile energetice la calculul deplasărilor, iar formula generală pentru structurile din bare a fost dedusă de savantul Mohr.
Ordinea de calcul al deplasărilor:
1. Se determină funcţiile forţelor interioare în structura dată sub acţiunea forţelor exterioare M F(x), QF(x), NF(x)
2. In dependenţă de deplasarea ce se calculează se alege starea unitară.
3. Se determină funcţiile forţelor interioare în structură sub acţiunea sarcinii unitare M(x), Q(x), N(x).
4. Funcţiile determinate se substituie în formula (3.33). După integrarea în limitele fiecărui sector şi sumarea rezultatelor se
obţine valoarea numerică a deplasării.

Dacă valoarea deplasării este negativă, aceasta înseamnă că punctul dat (secţiunea) se deplasează (roteşte) în direcţie opusă
forţei (cuplului) unitare aplicate.
Prezintă interes problema de calcul al deplasărilor reciproce.
Admitem că e necesar de a calcula apropierea (îndepărtarea) reciprocă a două secţiuni 1 şi 2, care are loc în rezultatul
deformaţiei structurii (fig. 3.16 a).
Această problemă poate fi rezolvată calculînd separat deplasările orizontale ale punctelor 1 şi 2. Acelaşi rezultat poate fi
obţinut şi pe o cale mai simplă aplicînd în starea unitară două îorţe unitare de direcţie opusă (fig. 3.16 b) . în cazul
determinării unghiului reciproc de rotaţie se aplică în starea unitară două cupluri unitare de direcţie opusă (fig. 3.16 c).

26. Cazuri particulare de aplicare a integralei Maxwell-Mohr pentru grinzi si cadre, ferme arce.
Formula lui Maxwell-Mohr are forma generala:
- - -
n li n li n li
M dx N dx Q dx
1� iF = �� M F i + �� N F i + �� QF i �  In structurile din bare influenta momentelor de incovoiere la
i =1 0 EI i =1 0 EA i =1 0 GA
valoarea deplasarii este mult mai maredecit influenta Q si N. In majoritatea cazurilor Q si N se neglijeaza.
 Deplasarile in cadre si grinzi se determina din relatia :
-
li
n
M i ( x ) dx
 iF = �� M F ( x)
i =1 0 EI
 Deplasarile in ferme se determina din relatia :
- -
li
n
N ( x )dx N � N � l
 iF = �� N F ( x) i = � F EA i
i =1 0 EA
 Deplasarile pentru arcele cu sageata (f) mare ramine in vigoare formula pentru cadre si grinzi :
-
li
n
M i ( x ) dx
 iF = ��
M
i =1
F ( x)
EI
0

 Deplasarile pentru arcele cu sageata (f) mica se tine cont de eforturile M si N. In limitele unui sector valoarea integralei
poate fi calculata folosind formula lui Simphson
-
l - a - b - c
M i ( x )dx l
� M F ( x ) = ( M a
F �
M + 4 M b
F �
M + M c
F �
M ) unde:
0
EI 6 EI
“a”-valorile momentelor la inceputul sectorului
“b”-valorile momentelor la mijlocul sectorului
“c”-valorile momentelor la sfirsitul sectorului

27.Deplasari de la schimbarea temperaturii


l M F M- dx
 = �� I +
iF o EI
-
-
-integrala lui Maxwell-Mohr
l QF Q dx l N F N dx
+��  I
+ �� I

o GA o EA

M F dx
;  F EI =  F -unghi reciproc de rotire de la actiunea fortelor exterioare(fig1)
EI
Q dx
 F ;  F deformatie de alunecare(fig2)
GA
N F dx
; x F deformatie de intindere(fig3)
EA

l -
 = ��
iF M *  +
o i F 
l - l - iF -deplasarea punctului I de la actiunea fortei.
+�� Q *  + ��N * x
o F o F
Consideram ca schimbarea temperaturii pe inaltimea sectiunii poarta un character liniar.
Alungirea fibrelor de sus- t 2 dx  -coef de dilatare termica
 ( t1 + t 2 ) dx  t dx  ( t1 + t2 )  ( t1 - t2 ) dx
Alungirea fibrelor de jos t1dx . Alungirea fibrelor medii = xt ; 1 - dx = ;
2 2 4 4
 ( t1 - t 2 ) dx  ( t - t ) dx
tg = = xt ;   tg ;  t = 1 2 ;
2h h
� �
l -  �t -t � dx l �
�t -t �

dx
La incalzirea neuniforma deformatii de alunecare nu au loc  = ��M � 1 2 � + � �N i � 1 2 � ;
it i h 2
o o
  t - t

   t + t 
 it =  1 2  A- +  1 2 A
h 2 -
M N
it -deplasarea punctului I de la schimbarea temperaturii
- -
Se alege starea unitara.Se construieste diagramele M , N .Se determina valoarea deplasarii
Deplasari de la cedarea reazemelor
La cedarea reazemelor structurile static determinate se deplaseaza liber ca corpuri rigide.Elementele structurilor nu se
deformeaza si in ele nu apar eforturi.Problema determinarii deplasarilor poarta un character geometric

DC -deplasarea punctului D de la cedarea reazemelor
D
F=1
D vert
-? vert
B D
F1 12=F2 21
1* D- VB* 1- HB* 2=0
A B DC=VB* 1+ HB* 2
A B
1
HA HB

VA VB
2

Calculul deplasarilor de la cedarea reazemelor


Se alege starea unitara.Se determina reactiunile pe directiile cedarilor de reazeme
Valoarea numerica a deplasarilor se determina din relatia  ic = V *  ;
i i
Vi i -este pozitiv daca directia reactiunii este opusa directiei cedarii reazemelor
28.Structuri static nedeterminate(SSN)

SSD

SSN

Structura static determinata (SSD) poate fi calculate folosind numai ecuatiile de echilibru SSN

Proprietatile SSN:
SSN sunt mai rigide decit SSD
Eforturile in SSN sunt mai mici decit eforturile in SSD
In SSN apar eforturi suplimentare la cedarea reazemelor si schimbarea temperaturii
Repartizarea eforturilor in elementele structurii depinde de raportul rigiditatii elementelor
F F
I 2I

h
I II
I I M I I M
b

Numarul legaturilor in surplus

Nl.s.=2Na+Nb-3Ne
Na=1
Nb=6
Ne=2
SSN-exterior Nl.s=2
Pentru structuri cu contururi inchise Nl.s.=3Nc+Nb-Na-3

Nc-nr. conturilor inchise


Nc=2
Nb=9
Na=4
Nl.s.=6+9-4-3=8 SSN-interior
29.Metoda eforturilor.Structura fundamentala.Ecuatiile canonicesi sensul lor fizic.
Metoda eforturilor consta in faptul ca intregul calcul al constructiei se face pe o structura numita fundamentala si care se
capata din structura initiala static nedeterminata. Structura fundamentala de calcul se obtine prin inlaturarea legaturilor de
prisos din structura static nedeterminata. Legaturile se inlatura astfel incit structura fundamentala sa fie simplu pentru a
determina in ea eforturile interne si deplasarile prin metodele studiate.

Diferite legaturi pot fi considerate de prisos deaceia vom avea mai multe structuri fundamentale care se deosebesc
principial.In directia legaturilor ce lipsesc se introduc eforturi in structura fundamentala,pentru neschimbarea eforturilor
interne si deplasarilor in structura initiala.Aceste eforturi vor compensa reactiunile legaturilor inlaturate.Structura
fundamentala de calcul solicitata de sarcina externa si cu eforturile-reactiuni pe" directia legaturilor inlaturate se numeste
structura fundamentala echivalenta
Echivalenta sistemului fundamental cu structura initiala inseamna ca deplasarile relative in
directiile legaturilor inlaturate sint egale cu zero. Prin urmare, reactiunile in legaturile inlгturate
trebuie sa aiba asa valori, care realizeaza egalitatea cu zero a acestor deplasari relative.
NLS=2NA+NB-3NE=5-3=2
∆1=∆1F +∆1 *x1+∆1* x2=0
∆1=∆2F +∆2 *x1+∆2* x2=0
∆2x1=δ21*x11; ∆2x2=δ22*x12;
11 x1 + 12 x2 + 1F = 0


 21 x2 +  22 x2 +  2 F = 0

δik –deplasarea pe directia ‚i’ produsa de o forta oarecare aflata pe directia ,k’
∆ik-deplasarea pe directia primei legaturi inlaturate a fortelor exterioare.
Sensul fizic al ecuatiilor canonice consta in egalarea cu zero a deplasarilor pe directiile legaturilor inlaturate
MM d
1F = ��1 F x
EI
M 2M F d x
 2 F = ��
EI

MM d
 ik = �� i k x
EI
δii- coieficienti principali
M = M F + M 1 x1 + M 2 x2
MD -MS
Q = Q0 + ;
l
Q0-diagrama fortelor transversale de la actiunea fortelor exterioare ,conventional fiecare
bara se considera ca o grinda simplu rezemata,l-lungimea barei.
N-se construieste din conditiile de echilibru a nodurilor folosind diagrama Q.

30.Diferite modalitati de inlaturare a legaturilor in sursuplus


De numarul si calitate legaturilor in surolus depind valorile eforturilor in structurile static determinate.Orice legatura in
surplus mareste rigiditatea structurii,deoarece ea impiedica efectuarea de deplasari in directia legaturii.Dupa ilaturarea
legaturii in surplus se alege schema fundamentala de calcul
legaturile in surplus pot fi inlaturate prin urmatoarele metode:
1.Inlaturarea barelor de legatura
2.Introducerea articulatiilor.
3.Sectionarea barelor.
4.Sectionarea articulatiilor
5.Diferite combinari intre 1-4
1.Inlaturare legaturile in surplus din reazemele constructiei:

2.Introducerea unei articulatii simple este echivalenta cu inlaturarea unei legaturi:

3.Sectionarea unei bare este echivalenta cu inlaturarea a 3 articulatii:

 21 x1 +  22 x2 +  23 x3 +  2F = 0
Se anuleaza deplasarile reciproce in cazul sectionarii barelor.
4.Sectionarea articulatiilor

5.Diferite combinari intre 1-4

31. Ordinea aplicarii metodei eforturilor la calculul cadrelor static nedeterminate.


In metoda eforturilor structura initiala se transforma intr-o structura static determinate prin
inlaturarea structurilor in surplus. N LS = 2 .

1 = 1F + 1x1 + 1x1 = 0


 2 =  2 F +  2 x1 +  2 x2 = 0
1x1 = 11 * x1
1x2 = 12 * x2
 2 x1 =  21 * x1
 2 x2 =  22 * x2

 ik -
deplasarea pe directie i produsa de o forta unitara aplicata pe directia k.
Ecuatiile canonice ale metodelor fortelor
11 x1 + 12 + 1F = 0
 21 +  22 +  2 F = 0
Sensul fizic al ecuatiilor canonice consta in anularea deplasarilor pe directiile legaturilor inlaturate.

M M dx
1F = ��1 F ;
EI MM d
 ik = �� i k x δii-coieficienti principali
M M dx EI
 2 F = �� 2 F ;
EI
M = M F + M 1 x1 + M 2 x2 ordinea de calcul:
1.se determina numarul legaturilor in surplus.
2.inlaturind legaturilor in surplus se alege structura fundamentala.
3.in structura fundamentala se construiesc disgramele unitare M &
&&( x = 1) si diagrama Mf.
i i

4.se calculeaza coeficientii si termenii liberi a ecuatiilor canonice.


5.rezolvarea sistemului de ecuatii.
6.se construiesc diagramele eforturilor
7.verificarile in metoda eforturilor:
&
&&& && &
&&& &&
&&
&+ M &
&& + ...... + M &
& &;  =  +  + ...... +  ;  = � M S M F dx ;  = � M S M F dx
MS = M 1 2 n SS 11 12 nn SS � EI SF � EI
 SF = 1F +  2 F + ....... nF
La verificarile intermediare erorile la construire diagramelor nu pot fi depistate.
&
&
M M&dx
�� EI S
�0 --- verificare cinematica.; �F X =0 �F Y =0 verificare statica.
32. Grinzi continuie. Ecuatia celor 3 momente.
Numim bara continua deformabila care se sprigina pe mai multe reazeme si e nemijlocit legata de ele , unul dintre care este
fix iar celelalte sint ariculate mobile. Deci bara continua se poate deforma liber de-a lungul axei proprii. Se intilnesc 3
variante de reazeme:

Grinzile continuie sint mai eficace decit cele articulate


deoarece in ele valorile momentului incovoietor sint mai
mici. Grinzile continuie sint mai sensibile la cedarile de
reazem si la incalzirea neuniforma pe inaltimea sectiunii
transversale.
Metoda celor 3 momente.
1.Se numeroteaza reazemile grinzilor fig. a.
2.Se scrie ecuatia celor trie momente pentru toate
reazimile intermediare. In prealabil se calculeaza
reactiunile fictive pentru fiecare deschidere solicitata.
l1 M 0 + 2 ( l1 + l2 ) M 1
n=1 n=2 l2 M 1 + ....... + ...
+l2 M 2 = - ( 6 B f + 6 A2 f ) ;
1.se determina valorile reactiunilor fictive in dependenta de incarcare aplicata pe fiacre deschidere.
2.se determina valorile momentelor pe reazimile marginale.
Construim diagrama momentelor incovoietoare in reazime. Diagrama finala a functiei momentului incovoietor M se capata
prin adunarea diagramelor Mf. Diagramele pe console laterale se anexiaza si capatam diagrama finala M pe toata grinda.

Se calculeaza corectiile pentru forta transversala cu formula


M i - M i -1
Q =
li
Adunind aceste corectii respective pentru fiecare deschidere la digrama Qf si anexind fragmentele de diagrama a fortei
transversale pentru consolele laterale capatam diagrama finala a fortei transversale

Reactiunile in reazimile grinzii continuie se calculeaza dupa valorile din stinga si dreapta fiecarui reazem. Cunoscind
valorile reactiunilor putem efectua verificarea statica.
�F y = R0 +R1 + R2 + R3 - F -
A doua verificare prin deformatii se face in felul urmator. Se construieste diagrama
- p * l - F1 - F2 - p * l �0
suplimentara pentru Mi=1 sau simultan pentru M1=1, M2=1….. si se calculeaza integrala Maxwell – Mohr:
n l &
&
M&Mdx n l &
&
M&Mdx
� �
i =1 0
i i

EI
= 0 sau ��
i
i =1 0
s

EI
= 0 , unde &
&
Ms = M&+ M
1
&
&& + ..... + M
2
&
&&
n

35. Ordinea de calcul a grinzilor continue cu aplicarea metodei punctelor fixe.


Această metodă este eficientă cînd în grinda continuă este încărcată o singură deschidere.
1.Se numerotează reazemele şi deschiderile

P1, P2, P3, P4- puncte fixe de stînga.


P2’ P3’ P4’ P5’- puncte fixe de dreapta.
2.Se calculează rapoartele de puncte fixe de stînga k→ şi
rapoarte de puncte fixe de dreapta k← k1=∞

l *M + 2( l + l + 1) M + l *M =0
n n -1 n n n n +1 n +1
Împărţim la Mn
l *M M
n n - 1 + 2(l + l + 1) M + l * n +1 = 0
M n n n n + 1 M
n n
l � 1 �
k = 2+ n �2- �
n +1 l � k �
n +1 � n �
Rapoarte de puncte fixe de stînga:

M M M M M
1 2 3 4
k =
1
; k
2
= - ; k3 = - ; k4 = - ; kn = -
M M M M M
0 1 2 3 n -1
Rapoarte de puncte fixe de dreapta:

M
4
M
3 M
2
M
1
M
n -1 l n+1 � 1 �
k
5
= k
4
= - ; k3 = - ; k2 = - ; kn = - ; kn ' = 2 + �2 - �
M
5
M
4
M
3
M
2
M
n
l
n � k n+1 �
1. Se determină valorile momentelor pe capetele deschiderilor încărcate .

f
l M + 2(l + l )M + l M = -6 A
n-1 n -1 n -1 n n -1 n n n
f
l M + 2(l + l )M + l = -6 B
n n -1 n n +1 n n +1 n

Se rezolvă sistem de ecuaţii în raport cu Mn-1 Mn


� l l � 1 �� � l � 1 � �
l *M 2 + n -1 + n -1 �
� 2- �+ l M = -6 A f +l * M
� +l M 2 + n +1 �
� 2- �= -6 B f

n n -1 � l l � k � n n
� n n n -1 n n � l � k �
� n
� n n � n -1 �
� � n � n +1 �

4..Folosind rapoarte de puncte fixe se determină valorile momentelor pe capetele deschiderii neîncarcate.
ln*kn*Mn-1+ln*Mn=-6Anf
ln*Mn-1+lnkn’Mn=-6Bnf

l k
� l �
n n n � 2
=� = ln k k ' - l2
�l l k � n n
�n n n� n
� f
�-6 A l � 
f f
-6 A k ' + 6 B l f
-6 B k + 6 A
f
n n � f ' f 1 n n n n M = n n n
=� �= -6 An ln k + 6 Bn * ln ; M n - 1 =  =
�-6 B
� n
f '
l k �
n 1�
n l k *k
n n n -1
' n
n n n
'
l (k * k - 1) ( )
-M
4
Se construesc diagramele eforturilor M 5 = - F * a M -
3 k
4
M M M
M =- 5; M =- 3; M =- 2
4 k 2 k 1 k
5 3 2
36 .Particularităţile metodei eforturilor la calculul grinzilor cu zăbrele static nedeterminate.
Exemplu

Numărul de legături în surplus: NLS=NBF+NBL-2Nn (pentru grinda cu zăbrele)


NBF - numărul barelor fermei.
NBL - numărul barelor de legătură
Nn - numărul de noduri
NBF= 17; NBL=4;Nn=10
N1 * N1dx N1 N1 * l N1 N F * l
Ecuaţia canonică: δ11X1+∆1F=0  = �� =� ; = �
1F
EA EA EA
N
1 - valorile eforturilor în barele structurii fundamentenatale de la încărcarea cu forţe unitare

Nr l A N N N 1 l / EA N 1 N F l / EA N
1 F
1-2
2-3
3-4

5-10
δ11 ∆1F

1F
X1 = .
11

N = N F + N1 * X 1
Secţionarea unei bare din fermă este echivalentă cu înlăturarea unei legături. (se întroduc forte unitare de 4 ori)
X1 = 1 →N1
X2 = 1 →N2
X3 = 1 →N3
X4 = 1 →N4
N N1l
Ca verificare: � �0
EA
34.Grinzi continue. Metoda punctelor fixe.
Comtoinua se numeste grinda gronda care acopera 2 sau mai multe deschideri si nu este intrerupta de articulatii.Metoda punctelor
fixe este suficienta cand in grinda continua este incarcata o singura deschidere.
Ordinea de calcul :
1.se numeroteaza reazimile si deschiderile :

2.se calculeaza rapoartele pe punctele fixe de stinga de la stinga spre stinga si de la dreapta spre stinga dupa urmatoarele
relatii:

si si otinem : k1= , k2, k3, k4, k5 –de stiga si k5= , k4, k3, k2, k1- de drepta

se determina valorile momentelor pe capetele deschiderii incarcate, ce se determina dupa urmatoarea relatie:
;

; dupa care se rezolva sistemul de ec-tii in raport de si

; ; si determenam si

si

.folosind rapoartele de puncte fixe se determina valorile momentelor pe capetele deschiderilor ne incarcate
.se construiesc diagramele eforturilor M,Q

;
33. Ordine de calcul a grinzilor continue cu aplicarea ecuaţiilor celor trei momente-
1. Se numerotează reazemele şi deschiderile:
2. Se scrie ecuaţiilor celor trei momente pentru toate reazemele intermediare:
n = 1, l1 M 0 + 2(l1 + l 2 ) M 1 + l 2 M 2 = -6( B1f + A2f )
n = 2, (
l 2 M 1 + 2(l 2 + l3 ) M 2 + l3 M 3 = -6 B2f + A3f ) n = 3, . l 3 M 2 + .............
3. Se determină valorile reacţiunelor fictive în dependenţă de încărcarea aplicată pe fiecare deschidere.
4. Se determină valorile momentelor pe reazemele marginale
5. se rezolvă sistemu de ecuaţie din care se determină valorile momentelor pe reazemele intermediare
6. Se construieşte diagrama eforturilor M, Q.
37. Arce static nedrminate.Aplicarea metodei eforturilor.
Să considerăm două tipuri de arcuri static nedeterminate. Arcul cu două articulaţii (fig. 4.37) este cea mai simplă
structură, care se obţine dintr-o bară încovoiată cu două reazeme articulate fixe. Această structură are gradul de nedeterminare
statică egal cu unu şi variante ale structurii de bază sînt structurile arătate în fig. 4.37b şi c. Arcul fără articulaţii este o
bară curbă încastrată la ambele capete (fig. 4.38a).Variante ale structurii de bază pentru arcul fără articulaţii sînt date în
fig. 4.38b, c, d.

Fig. 4.37
Fig. 4.38
Ţinînd cont de faptul că axa este curbilinie, valorile numerice ale eforturilor sînt variabile de-a lungul arcului şi secţiunea
transversală este variabilă, putem deduce că integrala Mohr poate fi calculată numai prin metode indirecte de integrare.
Aceasta complică calculul deplasărilor, care depind de secţiunea transversală, de configuraţia axei arcului, care este
determinată în prealabil. Axa arcelor masive se alege tradiţional — să coincidă cu conturul curbei de tensiune a arcului cu
trei articulaţii de la greutatea proprie.
Pentru arcul cu două articulaţii, tradiţional, legea variaţiei momentului de inerţie a secţiunii transversale se presupune că e
descrisă de funcţia:
unde I0 este momentul de inerţie în punctul superior al arcului (cheia arcului); φ — unghiul dintre tangenta la axa arcului şi axa
orizontala. Ea corespunde creşterii secţiunii transversale de la călcîiul arcului spre cheia arcului, unde are valoarea
maximă. La arcurile fără articulaţii, pentru a simplifica calculele, funcţia de variaţie a momentului de inerţie al secţiunii
transversale se ia sub una din următoarele forme

unde n = I0 /Ic cos φc I0 este momentul de inerţie în cheia arcului, Ic—momentul de inerţie în călcîiul arcului,φ c—unghiul dintre
tangenta la axa arcului şi axa orizontală.
Sa ilustrăm în continuare procedura de calcul al Structurii sub formă de arc cu două articulaţii pentru care structura
de bază a fost aleasă sub forma arătată în fig. 4.37c. Pentru determinarea reacţiunii de împingere Xi e necesar de a alcătui şi de a
rezolva ecuaţia canonică: δ11X1+Δ1F =0
Aici δ 11 este deplasarea reciprocă cauzată de efortul X 1 =l al reazemelor din structura de bază; Δ 1F —deplasarea
reciprocă în acelaşi loc cauzată de_sarcina externă. Funcţiile eforturilor inter ne în arc de la forţa X 1 =1 sînt
următoarele:
M1= -y; N1= cosφ; Q 1= -sinφ.
Sarcina externă generează la fel eforturi interne, care vor fi
M F(x) = M 0(x); NF(x) = Qosinφ; Q F(x) = Q 0cosφ, unde M 0 (x) şi Q o (x) sînt forţele interioare în grinda simplă ce
acoperă aceeaşi deschidere ca şi arcul solicitat cu aceeaşi sarcină externă.
Atunci coeficientul şi termenul liber din ecuaţiile precedente vor fi următoarele:

Dacă arcul în locul unui reazem simplu are un tirant, atunci la calcularea lui δ11 în (4.75) se adună valoarea
EI 0l/EB A B unde EB şi AB sînt respectiv modulul de elasticitate şi aria secţiunii transversale ale tirantului, l este
lungimea deschiderii acoperite de arc. Calculul integralelor din relaţiile (4.75) este mai dificil decît pentru structuri cu
bare drepte. Iată de ce se efectuează integrafeg, numerică aproximativă. Pentru aceasta axa arcului se divizează într-un
număr fix de segmente egale de lungime relativ mică Δs. Ele se numerotează şi pentru fiecare se calculează respectiv
în secţiunea mediană valorile y:
I 0 /I; sin φ; cosφ; M 1; N 1 ; Q 1; M F ; Q F; N F .
Pentru fiecare segment de arc Δs aceste valori se presupun con stante pe toată lungimea lui. Cînd configuraţia
arcului este dată defuncţia y=f(x), atunci tgφ=dy/dz, iar cosφ are acelaşi semn pe tot parcursul arcului, sin φ în
partea stingă a arcului este pozitiv şi negativ în partea dreaptă faţă de cheia arcului.
Se recomandă ca şi coeficientul δ 11 să fie calculat în formă concisă .
Să considerăm structura de bază obţinută prin secţionare arcului pe axa de simetrie Să introducem două console
infinit rigide cu eforturile necunoscute X 1 , X 2 , X 3 (fig. 4.39).
Ecuaţiile canonice, care exprimă lipsa deplasărilor reciproce liniare şi unghiulare în punctul de secţionare, sînt:
δ 11 X 1 + δ 12 X 2 + δ13 X 3 + Δ1F = 0;
δ 21 X 1 + δ22 X 2 + δ 23 X 3 + Δ2F = 0;
δ 31 X 1 + δ32 X 2 + δ 33 X 3 + Δ3F = 0
(4.78)
Atunci cînd capetele consolelor rigide vor fi în centrul elastic, sistemul (4.78) se va schimba şi va avea
următoarea formă:
δ 11 X 1 + Δ1F = 0;
δ 22 X 2 + Δ2F = 0;
δ 33 X 3 + Δ3F = 0;
Solicitînd consecutiv cu eforturi unitare X 1 =l, X 2 =1, X 3 = 1 structura de bază, vom obţine următoarele funcţii ale
eforturilor interne:

E raţional de a efectua calculele în formă de tabelă. Sarcina exterioară poate fi descompusă în formă simetrică
pentru care Δ1F=0; Δ2F, Δ3F ≠0, ŞI antisimetrică, pentru care
Δ2F = Δ3F = 0;
Δ1F ≠0. În acest caz calculele se fac numai pentru o jumătate de arc. Termenii liberi şi coeficienţii Sistemului
(4.79) se calculează după aceeaşi schemă ca şi pentru arcul cu două articulaţii.
Valorile finale ale funcţiilor eforturilor interne se vor calcula din următoarele relaţii
M=MF+M1X1+M2X2+ M3X3= MF+x*V—
--y*H-Mc
Q=QF+Q1X1+Q2X2+ Q3X3= QF+Vcosφ+Hsinφ
N=NF+N1X1+N2X2+ N3X3= NF+Vsinφ-Hcosφ
Aici am notat V=X 1 ; H=X 2 ; M C =X 3
38.Metoda deplasarilor.Numarul necunoscutelor,structura fundamental,ecuatiile canonice si sensul fizic.
Actiunea for|elor exterioare se manifests prin deformafia struc Inrilor si арагЩа forfelor interioare. Aceste fenomene sint
legate n i t r e ele. Pentru о bara, care lucreaza la tncovoiere, aceasta le-i;;itura este exprimata de ecuafia diferen^iala a axei
tncovoiate. ("alculul structurilor static nedeterminate poate fi realizat pe doua < ,ii si anume:
se determina for^ele interioare si dupa aceasta deplasarile co-n spunzatoare acestor forfe interioare;
se determina deplasarile, apoi iorfele interioare ce corespund ,-icestor deplasari.
Prima cale este realizata prin metoda forfelor, iar a doua prin metoda deplasarilor
Sa stabilim mai intii deplasarile, care caracterizeaza pe de-plin deformatiile unei bare drepte. Admitem ca bara dreapta AB,
care apartine unei structuri arbitrare (fig. 5.1a), in rezultatul ac^iunii for^elor exterioare s-a deplasat si s-a deformat (fig. 5.1b).
For^ele interioare nu depind de succesiunea deplasarilor. Sa admitem ca bara AB initial nedeformata (fig. 5.1a) a ocupat
pozi^ia noua (fig. 5.1b) efectutnd deplasarile in succesiunea urmatoare:
deplasarea liniara a barei ca un rigid tn directia axei;
deplasarea liniara a barei ca un rigid in directie perpendicu-lara pe axa;
deplasarea liniara a unui capat in raport cu altul
deplasarile de rotatie ale ca-petelor

Fig 51
Primele doua deplasari nu duc la deformatia barei si aparitia forfelor interioare. Deci pentru a stabili for|ele interioare intr-o
bara e necesar de a cunoaste deplasarea liniara a unui capăt în raport cu altul şi deplasările de rotaţie ale capetelor
Să admitem următoarele ipoteze:
-neglijăm influenţa forţelor transversale şi longitudinale asu pra valorii deplasărilor;
-distanţa dintre capetele barei drepte (pînă la deformaţie) este egală cu distanţa dintre capetele barei deformate;
-unghiurile de rotaţie a capetelor barei, fiind mici, se aproximează cu tangentele lor;
-capetele barelor, care se întîlnesc într-un nod rigid, se ro tesc cu acelaşi unghi şi au aceeaşi deplasare liniară pe o
direcţie oarecare;
-capetele barelor, care se întîlnesc într-un nod articulat, au aceeaşi deplasare liniară, rotirea relativă dintre ele
fiind liberă.
Gradul de nedeterminare cinematică
Se numeşte grad de nedeterminare cinematică al unei structuri numărul deplasărilor liniare şi de rotaţie, care stabilesc
deformaţia structurii în ansamblu.
Numărul deplasărilor independente de rotaţie pentru orice structură este egal cu numărul nodurilor rigide. Numărul
deplasărilor liniare independente poate fi stabilit pe baza schemei articulate a structurii date. Ca exemplu să cercetăm
structura dată în fig. 5.2. Acest cadru este compus din cinci bare îmbinate cu două noduri rigide şi un nod articulat.
Numărul deplasărilor de rotaţie U=2. Pentru a stabili numărul deplasărilor liniare independente să examinăm schema
articulată a structurii date (fig. 5.3), care se obţine prin înlocuirea nodurilor rigide cu noduri articulate şi a
reazemelor de încastrare cu reazeme articulate fixe. Calculăm numărul gra delor de libertate ale schemei articulate:
NL= 3ND—2NA—NB= 15—8—6= 1.
Numărul deplasărilor liniare independente pentru structura da tă este egal cu numărul gradelor de libertate ale
schemei articulate. Deformaţiile structurii (fig. 5.2) sînt pe deplin caracterizate de două deplasări de rotaţie U=2
şi de o deplasare

Fig. 5.2 Fig. 5.3 Fig. 5.4


liniară L=1, numărul total fiind egal cu N=U+L=3. în schema articulată (fig. 5.3) este posibilă deplasarea liberă a
nodurilor.
Anume această deplasare în ansamblu cu deplasările de rotaţie ale nodurilor rigide caracterizează deformaţiile structurii date (fig.
5.2). Să stabilim numărul gradelor de nedeterminare cinematică a structurilor date în fig. 5.4.
Folosind relaţia N=U+L pentru structura din fig. 5.4a, stabilim: C=3, L=2 şi N=5, iar pentru structura din fig. 5.4b: U=2,
L= 1 şi N=3. Numărul deplasărilor de rotaţie este evident. în structura din fig. 5.4a sînt posibile deplasările liniare ale nodurilor 1
—2 în direcţia orizontală şi deplasarea liniară a nodurilor 2—3 în direcţie verticală. în structura din fig 5.4b este posibilă
deplasarea capătului inferior al barei 1—A

Structura de bază şi ecuaţiile canonice


Structura dată se înlocuieşte cu o structură cinematic determinată numită structură de bază. Structura de bază se obţine din
cea iniţială prin introducerea unor legături suplimentare, care împiedică deplasările liniare şi de rotaţie posibile. Deplasările de
rotaţie sînt suprimate cu legături de încastrare, iar deplasările liniare cu bare de legătură. încastrările introduse împiedică
numai deplasările unghiulare.
Să examinăm cadrul dat în fig. 5.5. Gradul de nedeterminare cinematică pentru această structură N=U+L= 2+1 = 3.
Structura de bază (fig. 5.6) este obţinută prin introducerea a două încastrări în nodurile rigide şi a unei legături liniare pe
direcţia deplasării liniare posibile. Este evident că la introducerea legăturilor apar deosebiri esenţiale între structura iniţială
şi structura de bază

Fig. 5.5 Fig. 5.6


obţinută. Din punct de vedere static deosebirea constă în apariţia reacţiunilor în legăturile introduse. Cinematic
structura de bază se deosebeşte de cea iniţială prin lipsa deplasărilor pe direcţia legăturilor introduse. Să notăm
deplasările structurii iniţiale pe direcţiile legăturilor introduse în structura de bază prin Z i ( unde i=1,2,..., N).
Deosebirea cinematică poate fi exclusă, dacă vom deplasa legăturile introduse în structura de bază cu aceleaşi
valori Zi (i=1, 2,..., N). Să calculăm reacţiunile, care apar în legăturile introduse în structura de bază. După cum
structura de bază este static nedeterminată, în legăturile introduse apar reacţiuni sub acţiunea forţelor exterioare
aplicate şi la deplasarea legăturilor. Aplicînd principiul suprapunerii pentru calculul reacţiunii R\ din legătura întîi
(numerotarea poate fi arbitrară), putem scrie:
R 1 +R 1F +R 1Z1 + R 1Z2+ R 1Z3
Primul indice al termenilor din partea dreaptă a relaţiei (5.1) coincide cu numărul legăturii, iar al doilea ne arată
cauza apariţiei forţei respective. Indicele F include toate forţele exterioare aplicate. Deosebirea statică va fi
exclusă, dacă reacţiunile în legăturile introduse vor fi egale cu zero. Pentru structura cercetată (fig. 5.5, fig. 5.6)
aceste condiţii pot fi scrise:
R 1Z1+ R 1Z2 + R 1Z3+ R 1F =0
R 2Z1+ R 2Z2 + R 2Z3+ R 2F =0
R 3Z1+ R 3Z2 + R 3Z3+ R 3F =0
Relaţiile (5.2) sînt numite ecuaţii canonice ale metodei deplasă rilor. Să precizăm că forţa R jZt este reacţiunea ce
apare în legătură cu numărul i la deplasarea legăturii cu numărul k. Această forţă .poate fi reprezentată sub forma:
R iZk = r ik*Zk
unde r ik este reacţiunea ce apare în legătura i la deplasarea unitară a legăturii k,. iar Zk este valoarea
numerică a deplasării legăturii k. Ecuaţiile canonice (5. 2), dacă ţinem cont de (5.3), se scriu:
r 11Z1+ r 12Z2+ r13Z3+ R 1F =0
r 21Z1+ r22Z2+ r 23Z3+ R 2F =0
r 31Z1+ r32Z2+ r 33Z3+ R 3F =0
Sensul fizic al ecuaţiilor canonice constă în condiţiile lipsei reacţiunilor în legăturile introduse în structura de
bază. O dată ce pentru structura de bază şi cea iniţială se respectă condiţiile de echivalenţă statică şi
cinematică, de la calculul structurii iniţiale cinematic nedeterminată se poate trece;; la calculul structurii de bază
cinematic determinată. Forţele interioare, deplasările şi deformaţiile la respectarea condiţiilor de echivalenţă sînt
absolut identice în structura iniţială şi structura de bază. Să menţionăm că structura de bază se obţine dintr-o
structură static nedeterminată prin introducerea legăturilor şi este deasemenea static nedeterminată.Structura de
bază reprezintă un ansamblu de bare de două tipuri:
1.Bare încastrate la ambele capete;
2.Bare încastrate la un capăt şi cu reazeme articulate la celălalt capăt
După cum s-a menţionat mai sus, coeficienţii ecuaţiilor canonice sînt reacţiuni, care apar la deplasarea legăturilor,
iar termenii liberi la acţiunea forţelor exterioare. Vom cerceta în prealabil lu crul barelor de ambele tipuri, din care
este compusă structura de bază sub acţiunea forţelor exterioare şi la deplasarea legăturilor Determinarea reacţiunilor
şi a forţelor interioare în aceste bare se efectuează aplicînd metoda forţelor.
40.Determinarea coeficienţilor şi a termenilor liberi în metoda deplasărilor. Metoda statică.
Să urmărim etapele de calcul prin metoda deplasărilor privind cadrul static nedeterminat.din figura 5.9 a.

Termenii liberi se determină cu ajutorul diagramei momentelor de ăncovoiere sub acţiunea


forţelor exterioare. Vom considera positive deplasările de rotaţie în direcţia mişcării acelor de ceasornic, iar deplasările liniare
positive au loc în dreapta pentru legăturile liniare verticale. Să admitem deplasarea unitară a primei legături. Z 1=1.
Această deplasare duce la deformaţia barelor care intră în componenţa nodului rigid .Coeficienţii şi termenii liberi ai
ecuaţiilor canonice pot fi determinate prin două metode : statică şi cinematică. Să examinăm metoda statică. Prin această
metodă reacţiunile se calculeată din condiţiile de echilibru ale unei părţi separate. Diagrama M 1 ne permite să determinăm
coeficienţii r11 şi r21, adică reacţiunile în ambele legături care apar la deplasarea unitară Z 1=1. Să examinăm echilibrul nodului
rigid, în care a fost introdusă legătura de încastrare. Vom considera positive reacţiunile, direcţia cărora coincide cu direcţia
pozitivă a deplasărilor. Din condiţia de echilibru∑Mk=0 scrisă pentru acest nod fig. 5.11, obţinem:

r11=3EI / l + 2EI / H
Punctul k în ecuaţia de echilibru coincide cu nodul rigid. Trasăm o secţiune totală şi separă partea superioară a cadrului fig
5.12

Acţiunea părţii inferioare este înlocuită prin forţele transversale, care apar în barele verticale.
Reacţiunea r21 se determină din ecuaţia de echilibru ∑Fx=0 scrisă pentru parte separată:
∑Fx=r21+ 3EI / h2=0; r21= -3EI / h2
Reacţiunile necunoscute se presupun întotdeauna pozitive. Diagrama M2 ne permite determinarea coeficienţilor r12 şi r22.
examinăm chilibrul modului rigid fig. 5.13.

Din ecuaţia de echilibru∑Mk=0 obţinem r12= -3EI / h2. Din ecuaţia de echilibru ∑Fx=0 scrisă pentru
partea superioară a cadrului şi separată de o secţiune totală fig. 5.14

Obţinem: r22=8.1 EI / h3, verificarea intermediară a coeficienţilor secundari poate fi efectuată


folosind teorema de reciprocitate a reacţiunilor conform căreia r ik= rki. Pentru coeficienţi principali din ecuaţiile canonice r ii se
satisface condiţia rii>0. Folosind diagrama MF, în acelaşi mod determinând termenii liberi. Din condiţia de echilibru
∑Mk=0 a modului rigid fig 5.15

Determinând R1F= ph2/12-3Fl / 16. Reacţiunea care apar în legăturile introduce în legătura de bază pe
direcţia deplasărilor liniare se determină deasemenea din condiţia de echilibru a părţii separate. Admitem că secţiunea este
trasată la înălţimea y=h/3 fig 5.16
Forţa transversală în această secţiune se determină astfel: Q=ph/2-ph/3 =ph/6. Condiţia
de echilibru: ∑Fx=0 pentru partea superioară:∑ Fx= -Q + 2/3 ph + R2F=0; R2F= - ph/2.Este evident că valoarea numerică a
reacţiunii R2F nu depinde de nivelul secţiunii trasate.

39.Solutii auxiliare pentru elementele componente ale structurii fundamentale in metoda deplasarilor.
Actiunea fortelor exterioare se manifesta prin deformatia structurilor si aparita fortelor interioare.Aceste fenomene sint legate
intre ele.Pentru o bara, care lucreza la incovoere,aceasta legatura este comprimata de ecuatia diferentiala a azei
incovoiate.Calculul sructurilor static nedeterminate pote fi realizat pe doua cai si anume:se determina fortele interiore si dupa
aceasta deplasarile corespunzatoare acestor forte interioare;
Se determina deplasarile,apoi fortele interioare ce corespund acestor deplasari.
Prima cale este realizata prin metoda fortelor, iar a doua prin metoda deplasarilor.
Stabilim mai intii deplasarile care cracterizeaza pe deplin deformatiile unei bare drepte.Admitem ca bara dreapta AB, care
apartine unei structuri arbitrare fig.5.1b.Fortele interioare nu depend de succesiunea deplasarilor.Sa admitem ca bara AB
initial nedeformata fig.5.1a a ocupat pozitia noua fig.5.1b efectuind deplasarile in succesiunea urmatoare:
Deplasare liniara a barelor ca un rigid in directia axei;
Deplasare liniara a barei ca un rigid in directie perpendicular ape axa;
Deplasarea liniara a unui capat in raport cu altul;
Deplasarile de rotatie alşe capetelor.
Primele doua deplasari nu duc la deformatia barei si aparitia fortelor interioare .Deci pentru a stabili fortele interioare intr-o
bara e necesar de a cunoaste deplasarea liniara a unui capat in raport cu altul si deplasarile de rotetie ale capetelor.
Sa admitem urmaroarele ipoteze:
Neglijam influenta fortelor transversale si longitudinale asupra valorii deplasarilor;
Distamta dintre capetele barei drepte este egala cu distanta dintre capetele barei deformate;
Unghiul de rotetie a capetelor barei, fiind mici , se aproximeaza cu tangantele lor:
Capetele borelor, care se intilnesc int-un nod rigid ,se rotesc cu acelesi unghi si au aceiasi deplasare liniara pe o directie
oarecare;
Capetele barelor, care se intilnesc intr-un nod articulate, au aceesi deplasare liniara , rotirea relative dintre ele fiind libera.
41. Determinarea coeficientilor si a termenilor liberi in metoda deplasarilor. Metoda cinematica.
În metoda cinematică coeficienţiise determină folosind relaţia:
-
l M i M k dx
rik = S�
0
EI
-
( ef )
l MiM F dx
RiF = S�
0
EI
M F ( ef ) -
diagrama momentelor constituită într-o structură fundamentală aleasă pentru metoda eforturilor.
După rezolvarea sistemului de ecuaţii diagramele finale ale eforturilor se construiesc întocmai aşa cum la metoda eforturilor.
-
M = M F + M 1 z1 + M 2 z2 + M 3 z3
42. Ordinea rezolvarii problemelor cu aplicarea metodei deplasarilor.
1) Se specifică barele comprimate.
2) Se descriu în formă implicită parametrul de stabilitate a fiecarei bare comprimate
3) Se preciziază gradul de nedeterminare cinematică şi se introduc legăturile respective.
4) Se alcătuieste sistemul de ecuaţii canonice (fortele exterioare fiind aplicate în noduri, termeni liberi = 0)
5) Se construiesc diagramele momentelor de încovoiere de la deplasările unitare ale legăturilor introdu-se ţinindu-se
cont de acţiunile forţelor de comprimare.
43.Combinarea met.fortelor si deplasarilor la calculul struct simetrice.
Combinarea met.o vom demonstra printr-un exemplu, unde incarcarea arbitrara aplicata pe o structura simetrica poate fi
reprezentata ca suma a 2 variante de incarcari: simetrica si asimetrica.

Determinam numarul necunoscutelor prin met.fortelor L=6,


met.deplasarilor N=6.
La incarcarea simetrica aplicam metoda deplasarilor.

z1=z3 ; z2=z4 ; z5=z6=0

r11=16EI/h + 4EI/l ; r12=r21=4EI/h ; r22=8EI/h + 4EI/l


R1F=-Fl/8 ; R2F=Fh/8 – Pl2/6 .
Msim = MF + M1z1 + M2z2 .
Calculul structurii solicitate cu sarcina asimetrica il efectuam prin metoda fortelor .

x1,x4 – sint asimetrice ; x2,x3,x5,x6 – simetrice.


δ11x1+δ14x4+∆1F=0
δ22x2+δ23x3+δ25x5+δ26x6+∆2F=0
δ32x2+δ33x3+δ35x5+δ36x6+∆3F=0
δ41x1+δ44x4+∆4F=0
δ52x2+δ53x3+δ55x5+δ56x6+∆5F=0
δ62x2+δ63x3+δ65x5+δ66x6+∆6F=0
Diagrama MFva fi deasemenea antisimetrica , atunci termenii liberi ∆ 2F=∆3F=∆5F=∆6F=0 si x2=x3=x5=x6=0. Deci calculul
structurii sub actiunea sarcinii asimetrice se reduce la determinarea fortelor necunoscute x 1 si x4 .
Masim=MF+M1x1+M4x4
Diagramele finale ale fortelor interioare se obtin prin adunarea diagramelor sub actiunea sarcinilor simetrice si asimetrice:
M=Msim+Masim

44. Metoda mixta.


In practica de calcul se intilnesc deseori structuri ,unde num.necunoscutelor este foarte mare atit in met.fortelor, cit si in
met.deplasarilor.Cercetam o structura (a),cu gradul de nedeterminare statica L=4,grad.de nedeterminare cinematica. Metoda
mixta este o imbinare a met.fortelor si deplasarilor

In aceasta structura pot fi evidentiate 2 parti(b). Pentru partea (1)care contine multe legaturi si un grad mic de nedeterminare
cinematica se aplica met.deplasarilor,iar pentru partea (2)cu un grad mic de nedeterminare statica se aplica
met.fortelor.Structura de baza la met.mixta se obtine prin introducerea legaturilor pe directia deplasarilor posibile si
inlaturarea unor legaturi.Astfel notam deplasarea structurii initiale pe directia legaturii introduse prin z1,iar forta ce apare in
legatura inlaturata prin x2 (c).Calculam reactiunea in legatura z1: R 1z1+R1x2+R1F=0 ; si deplasarea posibila pe directia legaturii
inlaturate x2: ∆2z1+∆2x2+∆2F=0. R1z1=r11*z1 ;
R1x2=r12*x2 ; ∆2z1=δ21*z1 ; ∆2x2=δ22*x2 .Substituind relatiile de mai sus, obtinem sistemul de ecuatii canonice al metodei mixte:
r11z1+r12x2+R1F=0 ;
δ 21z1+δ22x2+∆2F=0.
Selectarea unei structuri de baza mixte ne permite sa pastram avantajele ambelor met.reducind numarul necunoscutelor.In
structura de baza se construiesc diagramele unitare ale mom.de incovoiere M 1,M2 si MF de la fortele exterioare .

La deplasarea legaturii z1 partea static determinate a structurii de baza se deplaseaza ca un rigid (d).Sub actiunea fortei x1=1
(e)mom.de incovoiere apar numai pe partea static determinata a structurii,deoarece legatura introdusa z1 face imposibila
deplasarea unghiulara a nodului rigid si partea cinematic determinata a structurii de baza nu se deformeaza.Din ecuatiile
canonice se determina valorile numerice a necunoscutelor z1 si x2,apoi se calculeaza valorile finale ale fortelor interioare.
Mom.de incov.se determina astfel : M=MF+M1z1+M2x2 .
45.Notiuni despre stabilitate.
Stabilitate – proprietatea structurii de asi pastra pozitia initiala sau forma de echilibru initiala. Daca fortele aplicate ating o
anumita valoare,stabilitatea se epuizeaza si are loc fenomenul de pierdere a stabilitatii. Fortele corespunzatoare momentului de
pierdere a stabilitatii se numesc forte critice. Fenomenul pierderii stabilitatii se manifesta in 2 aspecte: - pierderea stab.pozitiei
initiale ; - pierderea stab.formei de echilibru(flambaj). Al 2-lea tip are loc in elementele flexibile (bare,placi,invelisuri) si nu se
manifesta in elementele masive.Primul – se manifesta atit in structurile flexibile cit si in cele masive. Calculul la stabilitate se
reduce la determinarea fortelor critice si compararea acestora cu cele aplicate. Conditia de stabilitate este satisfacuta daca
sarcinile externe aplicate nu depasesc valorile critice. Stabila – pozitia corpului, care fiind scos din starea lui initiala in urma
unei perturbari, revine la starea initiala la sfirsitul acesteia; in caz contrar – instabila .

Examinam un corp in forma de paralelipiped fixat in punctul B cu o articulatie fixa si liber rezemat in punctull A.Corpul este
actiunat de forta exterioara F, greutatea proprie G si reactiunile reazemelor
.Din ecuatia de echilibru ∑MB=0 ;
VA=G/2 – Fh/l . Daca reactiunea VA>0-pozitia corpului este stabila .Daca VA=0 –instabila . Reactiunea VA=0 cind F=Gl/2h –
aceasta si este valoarea critica a lui F. Cresterea fortei F va duce la rotirea corpului in jurul punctului B.

Pierderea stabilitatii formei de echilibru se caracterizeaza prin aparitia


unui nou tip de deformatii.Examinam un exemplu unei bare drepte comprimate de o forta F (a).Daca valoarea fortei creste si
atinge marimea critica ,bara isi pierde stabilitatea si trece intro forma noua de echilibru .Pina la pierderea stabilitatii bara este
comprimata ,iar dupa pierderea stabilitatii in bara apar deformatii de incovoiere.Un alt exemplu - o grinda ce se afla intr-o
stare de incovoiere plana sub actiunea fortei F (b).Odata cu cresterea fortei F si depasind valoarea critica, grinda isi pierde
stabilitatea ,in ea apar deformatii de incovoiere si deformatii de torsiune.

In starea de echilibru stabil energia potentiala are valoare minimala. Iar in cel instabil – maximala. Admitem ca la trecerea
structurii din stare initialain stare noua ,energia potentiala s-a schimbat cu marimea : δE= δE i – δEe , unde δEi-schimbarea
energiei fortelor interioare ; δEe-schimbarea energiei fortelor exterioare. Starea initiala este stabila daca δE>0 → δE i > δEe
46.Metodele de rezolvare a problemelor de stabilitate.
Calculul la stabilitate se reduce la determinarea fortelor critice. La rezolvarea problemelor de stabilitate se aplica mai multe
metode : met.statica; met.energetica; met.dinamica.
Metoda statica.Structura se analizeaza intr-o stare noua,obtinuta din cea initiala prin aplicarea unor perturbari.
Examinam o bara actionata cu o forta concentrata F.Rotirea libera a barei in jurul axei A este
impiedicata de o legatura elastica.Rigiditatea acestei legaturi o notam prin k .Admitem ca bara a
primit o deplasare unghiulara θ.Deplasarea orizontala a capatului superior al barei o notam prin δ.
Scriem ecuatia de echilibru pentru starea noua: ∑M A=0 ; F*δ-m=0 ; m=k*θ (m-mom.produs de
legatura) .Deplasarea pe orizontala δ=l*sinθ,considerind unghiul θ foarte mic, sin θ≈ θ .
F*l*θ–k*θ=0 ; θ(Fl-k)=0.Solutiile ecuatiei sunt: 1)θ=0 ; 2)Fl-k=0 , F=k/l .Deci valoarea critica a
fortei exterioare este Fcr=k/l .
Determinam ungh.θ .Flsinθ-kθ=0 ; sinθ=kθ/Fl (sinθ - y1(θ) ;
kθ/Fl – y2(θ)).

In intervalul 0.637< k/l <1 , exista o infinitate de


solutii pentru ungh.θ ,pentru care este posibila starea de echilibru
Metoda energetica. Metoda energetica este bazata pe principiul ca in starea de echilibru stabil,energia are valoare minimala.
Schimbarea energ. potentiale este egala cu lucrul mecanic care se produce la trecerea din starea initiala in pozitia noua.
δE=W=F*∆-m*θ/2 ; ∆=l-lcosθ ; cosθ = cos(2*θ/2) ;
cos2α=cos2α -sin2α ;
cosθ= cos2(θ/2)-sin2(θ/2) ; ∆=l(1-cosθ)=l(1-cos2(θ/2)+
+sin2(θ/2))=l*2sin2(θ/2) ; sinθ≈θ . W=F*l*θ2/2 – kθ2/2 ;
dW/dθ = F*l*θ-k*θ ; dW/dθ =0 ; θ(Fl-k)=0 .Solutia θ=0 a ecuatiei corespunde starii initiale.A doua solutie F=k/l coincide cu
solutia obtinuta prin metoda statica.Echilibrul este stabil daca F<k/l .
Metoda dinamica. Daca structura se afla intr-o stare stabila de echilibru si cu ajutorul unei perturbatii este trecuta in alta
stare,dupa inlaturarea perturbatiei ea va oscila un timp oarecare in jurul pozitiei initiale de echilibru,apoi va reveni la
poz.initiala. Frecventa si perioada acestor oscilatii au valori finite.Daca starea initiala este instabila , atunci inlaturarea
perturbatiei structura nu va reveni la poz.initiala.In acest caz perioada oscilatiilor este infinit de mare .Pe aceasta proprietate se
bazeaza met.dinamica. Analizam urmatorul exemplu :

crim ecuatia de echilibru dinamic,care se deosebeste de


ec.echilibrului static prin includerea fortelor de inertie F i : Fi=ma .Rolul fortei de inertie in cazul dat il are produsul :
I*d2θ(t)/dt2 ,unde I-momentul de inertie al barei in raport cu punctul A.
d 2 (t ) (k - Fl )
∑MA=0 ; I*d2θ(t)/dt2 +m-F*δ =0 ; m=k* θ ; δ≈l*θ ; + =0
dt 2 I
I*d2θ(t)/dt2 +ω2θ=0 – ecuatia oscilatiilor libere a sistemului cu un grad dinamic d elibertate .
F F ω – frecventa oscilatiilor.
T=2π / ω – perioada oscilatiilor.

0 m

47. Determinarea forţei critice pentru sistemul cu un grad de libertate. Metoda statică

Fig. 1
Problemele de stabilitate se reduc la determinarea valorilor forţelor critice. La rezolvarea acestor probleme se folosesc 3
metode: statică, energetică şi dinamică. Vom cerceta esenţa metodei statice pe baza unui exemplu concret,
examinînd condiţiile de stabilitate ale poziţiei unei bare rigide. Să considerăm o bară dreaptă absolut rigidă fixată cu o
articulaţie fixă în punctul O (fig. 1). Bara este acţionată cu o forţă concentrată F. Rotirea liberă a barei în jurul articulaţiei O
este împiedicată de o legătură elastică. Rigiditatea acestei legături o notăm prin k.
Structura se anlizează într-o stare nouă obţinută din cea iniţială prin aplicarea unei perturbări. Dacă echilibrul în starea nouă
este posibil rezultă că starea iniţială este nestabilă. Scriem ecuaţia de echilibru pentru starea nouă a structurii:
�M A = 0; F �  -m =0 ( 1 )
m – momentul produs de legătura elastică
m=k� q ; unde: k – rigiditatea legăturii
 =l� sin q - deplasarea orizontală. Considerînd unghiul q foarte mic, q �sinq şi  = lq , obţinem:
F� lq - kq = 0; q ( Fl - k ) = 0 ( 2 )
Ecuaţia ( 2 ) are două soluţii:
1) q = 0. Această soluţie corespunde stării iniţiale de echilibru;
k
2) Fl - k = 0 . Deci valoarea critică a forţei exterioare este Fcr = ( 3 ). Rămîne nedeterminat unghiul q . Din ( 1 ) obţinem:
l
k
Fl sinq - kq = 0; sin q = q ( 4 ). Grafic soluţia ecuaţiei neliniare transcendente ( 4 ) se obţine ca punctul de intersecţie a

Fl
k
liniilor y1 = sinq şi y2 = q ( fig. 2 )
Fl
y1( ), y2( ) y2 ( ); k =1
F

1,0 y2 ( ); k =0,637
F
y1 ( )
0,5

1,0 =1,57
2
Fig. 2
Graficul funcţiei y2 poate fi construit dacă este cunoscută valoarea numerică a raportului k / Fl . Pentru k / Fl = 1 graficul
funcţiei y2 se intersectează cu graficul funcţiei y1 numai în punctul q = 0. Pentru k / Fl = 0,637 aceste grafice au două puncte
de intersecţie q = 0 şi q = p / 2 . Soluţia q = 0 corespunde stării iniţiale, iar q = p / 2 poziţiei orizontale a barei. O infinitate
k
de soluţii intermediare se obţin pentru 0,637 < < 1 . Fiecare valoare k / Fl corespunde unui anumit unghi de rotaţie q .
Fl
Examinînd ecuaţia neliniară
( 4 ), obţinem şi valoarea unghiului q .
F F

48. Determinarea forţei critice pentru sistemul cu un grad de libertate. Metoda energetică.
Metoda dinamică.
0 m

Fig. 1
Problemele de stabilitate se reduc la determinarea valorilor forţelor critice. La rezolvarea acestor probleme se folosesc 3
metode: statică, energetică şi dinamică. Vom cerceta esenţa metodei statice pe baza unui exemplu concret.
Metoda energetică este bazată pe principiul că în stare de echilibru stabil energia are valoare minimală. Schmbarea energiei
potenţiale este egală cu lucrul mecanic care se produce la trecerea din stare iniţială în poziţia nouă.
m� q
 E =W = F � - ;
2
unde: W – lucrul mechanic;  - deplasarea orizontală m – momentul produs de legătura elastică;
 - deplasarea pe direcţia forţei F.
cosq ;
Deplasarea verticală  se calculează astfel:  = l - l �
� q�
cosq = cos �2 � ; cos2 = cos2 - sin 2 ;cosq = cos2 q - sin 2 q ;

� 2� 2 2
� �

 = l (1- cosq ) = l (1 - cos2 q + sin 2 q ) = l �


2sin 2 q ;
2 2 2 q q q 2 kq 2
E55555555F sin � ; W =F�
l� -
sin 2 q 2 2 2 2
2
k – rigiditatea legăturii.
dW
= Fl �q - kq ;
dq
dW k
= 0; q ( Fl - k ) = 0; F = . Pentru metoda dinamică se scrie ecuaţia de echilibru dinamic care se deosebeşte de
dq l
ecuaţia de echilibru static prin includerea forţelor de inerţie
Fi = -m �
a;
a – acceleraţia căderii libere; m – masa.
d2 � q (t )
Rolul forţei de inerţie în cazul dat îl are produsul : I � 2 ; I – momentul de inerţie al barei în raport cu punctual O. La
dt
deplasarea unghiulară a barei ecuaţia de echilibru dinamic se scrie :
d 2q (t )
� M 0 = 0; I 2
 = 0 Folosind relaţiile m �
+m-F � k‫=׻‬q ,  l q şi notînd w 2 = (k - Fl ) , obţinem ecuaţia:
dt I
2
d q
+ w 2q = 0 - aceasta este ecuaţia oscilaţiilor libere a sistemului cu un grad dinamic de libertate.
dt 2
Soluţia finală a ecuaţiei q (t ) = q m sin(wt +  0 ),
unde: qm - unghiul maxim de rotaţie sau amplitudinea oscilaţiilor; w - frecvenţa oscilaţiilor; 0 - unghiul de deplasare a fazei
iniţiale a oscilaţiilor.
2p k
Perioada oscilaţiilor se determină: T = şi va fi infinit mare cînd w = 0. Din această condiţie obţinem: k = Fl; F = .
w l
Ne convingem că prin ambele metode am obţinut una şi aceeaşi soluţie. Bara rigidă cercetată are un singur grad de libertate,
poziţia ei este determinată de un singur parametru – unghiul q . Numărul soluţiilor este egal cu numărul gradelor de libertate.
49. Soluţia problemei de încovoiere a barei comprimate în forma parametrilor iniţiali

F EI=const F Fig. 1
A B Valoarea numerică a forţelor critice pentru cazuri particulare
poate fi obţinută din soluţia generală a ecuaţiei axei barei
yA
MA y(x)
încovoiate. Vom examina o bară dreaptă cu secţiunea
yB transversală constantă comprimată de două forţe opuse
F
aplicate la capetele ei (fig.1). Forţele F au atins valori critice,
QA MB
A bara se deplasează şi se deformează. O dată cu deplasarea şi
F
x deformarea barei în ea apar forţe transversale şi momente de
B QB încovoiere. Momentul de încovoiere într-o secţiune arbitrară
se determină:
M ( x) = M A + Q A �
x - F ( y ( x) - y A ) ( 1 )
Ecuaţia diferenţială de încovoiere a barei:
d 2 y ( x)
EI = - M ( x) ( 2 )
dx 2
Substituind ( 1 ) în ( 2 ) obţinem:
d 2 y ( x) 1
2
+ n 2 y ( x ) = - ( M A + QA �
x-F�
y A ) (3)
dx EI
unde n2 = F / EI . Folosind metoda lui Euler, obţinem soluţia generală a ecuaţiei omogene:
y ( x) = C1 cos nx + C2 sin nx ( 4 )
unde C1 şi C2 sînt constante de integrare.
Soluţia particulară a ecuaţiei neomogene:
1
y * ( x) = y A - 2 ( M A + Q A � x) (5)
n EI
Soluţia generală a ecuaţiei neomogene:
1
y( x) = y ( x) + y*( x) = C1 cos nx + C2 sin nx + y A - 2 (M A + Q A �
x) (6) Determinăm constantele de integrare din condiţiile
n EI
limită:
dy ( x)
y ( x) x = 0 = y A ; = A (7) Folosind (5) şi (6), obţinem:
dx x =0
MA 1� Q �
C1 = ; C2 = A + 2 A �

n 2 EI n� n EI �
Soluţia generală a ecuaţiei (3) se scrie:
sin nx cos nx - 1 sin nx - nx
y ( x) = y A +  A +MA 2 + QA . (8) Deplasările y ( x) se determină în orice secţiune, dacă sînt cunoscute
n n EI n2 EI
deplasările y A ,  A şi forţele QA , M A la capătul din stînga al barei. Aceşti parametric sînt numiţi - parametric iniţiali, iar
metoda de calcul – metoda parametrilor iniţiali. Folosind relaţia (8) , obţinem dependenţele analitice pentru deplasările
unghiulare  ( x) şi forţele interioare M ( x), Q( x) :
dy( x) sin nx cos nx -1 2
 ( x) = =  A cos nx - M A + QA 2 ; (9) M ( x) = - EI d y(2x) =  AnEI sin nx + M A cos nx + QA sin nx ; (10)
dx nEI n EI dx n

Q( x) = dM ( x) =  An2 EI cos nx - M An sin nx + QA cos nx (11) Expresiile (8), (9), (10) şi (11) pot fi folosite la rezolvarea problemelor
dx
următoare:
1.Determinarea forţelor critice pentru diferite condiţii de rezemare;
2.Determinarea reacţiunilor la deplasările impuse ale reazemelor.
50.Determinarea fortelor crititce pentru diferite conditii de rezemare
1.Primul tip de schema

Din conditii de rezemare determinam parametrii initiali :

p/u determinarea parametrilor si folosim conditile de rezemare la capatul din dreapata

sistemul de ecuatii obtinut este omogen:

solutii diferite de 0 sunt posibile daca ∆=0

∆= = =0 ; 0 ; ; 0—ec. de stabilitate

Unde nl=kπ ; k=1,2,…n ; n²l²=k²π² ; l²= k²π² ; =

Ecuatia de stabilitate 0 are o infinitate de solutii: =

Y(x)= + ; (x)= ;

(x)= ; (x)= ;
2. Al 2-a tip de schema
-
-pentru capatul din stinga
- pentru capatul din dreapta

∆=0;

nl cos nl - sin nl = 0 -ec. De stabilitate


=tgnl , p/u gasirea solutiei se construeshte graficul celor doua functii:

=
3.tip de schema

y ( x) / x =1 = 0 M(x)/ x=1 = 0

∆=0; ∆= ;

—ec de stabilitate p/u cazul dat; primim solutia: nl=2π; nl=2kπ =

4.tip de schema

y ( x) / x =1 = 0  ( x) / x =1 = 0 a cos nl = 0

nl= ; nl=k ; unde (k=1,3,5…) =


1. = ; V=π; μ=1;

2. = ; V=4.49; μ=0.7;

3. = ; V=2π; μ=0.5 4. = ; V= ; μ=2

nl-parametrul de incarcare axiala unde nl=V ; V=L ; = ;

μ=

51.Determinarea reactiunilor in barele comprimate la deplasarea impusa reazimilor


1.deplasarea liniara in reazemul din stinga (1 tip de schema)

M ( x ) / x =1 = 0 � M A = 0

2.deplasarea de rotire(2 tip de schema)

-p/u capatul
din dreapta
unde nl=v inlocuind obtinem urmatoarele relatii

Inmultim
3l 3l vtgvnEI 3EI v 2tgv EI
si obtinem ;MA = = 3 1(v)
3l 3l tgv - v l 3 / (tgv - v) l —caracterizeaza influnta fortelor de comprimare F
 2 (v)
 2 sin nl n2 EI n2 EI sin v n 2tgvEI
QA = - = =
 l nl cos nl - sin nl v cos v - sin v vtgv - tgv
Inmultim

3.tip de schema

de stinga

4.tip de schema

5.tip de schema

de stinga

∆= ;
.

52.Stabilitatea cadrelor. Ipoteze. Ordinea rezolvării problemei


Cadrele se consideră încărcate numai cu forţe concentrate aplicate în noduri în aşa mod încît să nu producă încovoiere pînă la
pierderea stabilităţii.
Forţele se aplică static şi cresc proporţional cu parametru comun de încarcare .
   

       
        
          
Exemplu 1
  
  
N F 2F 1,5 F
V =l V =h ; V =h ; V 3 =h ;
EI 1 1 EI 2 1 EI 1 EI
V1=V ; V2=1,41V ; V3=1,22V
Construim diagramele unitare ale momentelor de încovoiere

h2 h2

h3 h3 h3

h2 h
h2
Determinarea coeficienţilor ec. Canonice

h2

h2 h2

h3 h3 h3

h2 h2
MF=0; R1F=0; R2F=0;
R3F=0;
Sistemul de ecuaţii devine omogen
r11 z1 + r12 z 2 + r13 z3 = 0
r21 z1 + r22 z 2 + r23 z3 = 0 Condiţia de existenţă a soluţiilor diferite de zero,  = 0
r31 z1 + r32 z 2 + r33 z3 = 0
 = r11r22 r33 + 2r12 r23r32 r31 - r11r232 - r22 r31 - r33r122 = 0
Această ecuaţie este numită ecuaţie de stabilitate şi poate fi rezolvată numai prin metode numerice.

53.Stabilitea barei întrun mediu elastic


Să ezaminăm un pilot de fundaţie comprimat de forţe axiale. Considerăm că capătul inferior al pilotului se sprijină pe o bază
nedeformebilă .
Deplasarea liberă a capătului superior este împiedicată de construcţia radierului. Dacă forţa axială F depăşeşte forţa critică, în
pilot apar deformaţii de încovoiere.
Considerăm reacţiunea mediului direct proporţională cu deplasările orizontale p=c * y , unde c este este numeric egală cu
forţa ce acţionează pe un segment cu lungimea unitară , cînd deplasarea orizontală este egală cu unitatea.
d2y
Ecuaţia încovoierii EI = - M ( x ).
dx 2

M ( x ) = Fy ( x) + M * ( x )

;
M(x)-Moment produs de forţă
M * - Moment produs de acţiunea mediului elastic
d 2 y ( x) d 4 y ( x) d 2 y ( x) d 2 M * ( x) dM ( x)
c-coeficient de proporţionalitate EI = - Fy ( x) - M * ; EI 4
= -F - ; = Q( x);
dx 2 dx dx 2 dx 2 dx 2
dQ( x) d 2M ( x) d 4 y ( x)
= -
d 2 y ( x)
- c * y( x);
= = P ( x ); EI F
dx dx2 dx4 dx 2
d 4 y ( x) F d 2 y ( x ) c
EI + + * y ( x);
dx 4 EI dx2 EI

Kp x EI * l 2 � 4
�K p x � l �
Soluţia acestei ecuaţii se caută szb formă de serie trigonometrică y( x) = �ak sin l ; F = 2 2 � +
� l � EI � ;
K =1 K p �
� � �
� �
p 2 EI - pentru bara aflatpă în mediu obişnuit
Fcr = 2
l
p 2 EI � 2 cl 4 �
Fcr = 2 � K + ;
� - pentru bara aflatpă în mediu elastic;

l �
� K 2p 4 EI �
Fcr pentru bara ţn mediu elastic este mai mare
Valoarea Fcr de proprietăţile mediiului şi de forma pierderii stabiităţii (K)
cl 4
= ;
p 4 EI
df ( K ) 2
Parametrul K are valori diacrete .Considerăm parametrul este continuu şi determinăm = (2 K - 3 ) ; K 4 =  ;
dK K
K4 = 4  ;
Din această expresie valoarea lui K se obţine ca un număr fracţionar ;
Exemplu K=2,58 Clculăm
K =2 Fcr K =3 Fcr
Înacest caz vom folosi Fcr cea mai mică

54. Stabilitatea formei de echilibru la incovoierea pura.

Cercetam o grinda ce lucreaza in conditiile incovoierii pure. Daca momentele ating valoarea critica are loc pierderea
stabilitatii. Apar deformatii de incovoiere din plan si de torsiune.Sectiunea transverssala a barei este de forma dreptunghiulara
, iar reazemele nu permit rotirea sectiunii in raport cu axa longitudinala a barei.Cind momentele aplicate la capatul grinzii
ating valoarea critica,apar deformatii de incovoiere din planul grinzii si deformatii de torsiune .Admitem ca deplasarea din
plan a unei sectiuni transversale este egala cu “u”,unghiul de rotatie in jurul axei longitudinale este egal cu q ,iar deplasarea
verticala cu “v”.Notam rigiditatea la incovoiere in planul grinzii cu EI , iar din planul grinzii cu
x
EI y si rigiditatea la torsiune cu
GI .Proiectiile momentului de incovoiere pe axele sectiunii deplasate se determina astfel:
p

M x = M cos q ; M y = M sin q .
Notam unghiul de rotatie a sectiunii la incovoiere din plan prin  ,atunci momentul de torsiune se determina prin
M z = M sin  .Deplasarile se considera mici,de aceea M x �M , M y �M q si M z �M  .
Ecuatia de incovoiere in plan
d 2u Mq
2
= - (1)
dz EI y
Ecuatia de torsiune
dq M
=
dz GI p (2)
Derivind in raport cu z ultima relatie obtinem
d 2q M d M d 2u
2
= � = � 2 (3)
dz GI p dz GI p dz
Substituind relatia aceasta in 1 obtinem:
d 2q M2
+ k 2q = 0, unde k2 = (4)
dz 2 EI y GI p
Solutia ecuatiei diferentiale 4 este :
q ( z ) = C1 sin kz + C2 cos kz (5)
Constantele de integrare se determina din conditiile la limita:
q ( z) z =0 = 0; q (z) z =l = 0; 0 + C2 �
C1 � l = 0; C1 sin kl + C2 cos l = 0 (6)
Solutia la 6 este:
np
C2 = 0; C1 sin kl = 0; sin kl = 0; kl = np ; k =
l
p
Valoarea critica a momentului de incovoiere: M cr = EI y GI p
l

55. Incarcari dinamice. Proprietatile lor. Clasificarea incarcarilor dinamice. Grade dinamice de libertate.
Statice sint incarcarile care nu-si schimba valoarea, punctul de aplicare si directia in timp.Daca cel putin unul din parametrii
enumerati este variabil in timp atuncisarcina este dinamica. Solicitarea se numeste dinamica, daca fortele de inertie
corespunzatoare acceleratiilor punctelor materiale joaca un rol apreciabil. Fenomenul are un caracter dinamic daca fortele de
inertie sint de un ordin de marime comparabil cu intensitatea efortului de actiune externa care genereaza fenomenul. Prin
urmare, sarcina se numeste dinamica la actiunea ei asupra unei structuri inginereєti, daca fortele de inertie generate de ea sint
de acelasi ordin de valoare cu forta de actiune externa.
Clasificarea :
1. Dupa provinienta :
naturala – seismica, vint
artificiala – utilaje, explozie.
2. Dupa modul de aplicare :
a) directa – utilaje, vint ; b) indirecta – explozie, cutremur, trafic rutier.
3. Dupa modul de apreciere :
a) deterministe ; b) aleatorii.
4. Dupa tip :
a) concentrate ; b) distribuite.
5. Dupa pozitie :
a) fixa ; b) mobila.
6. Dupa durata :
a) de scurta durata ; b) de lunga durata.
Grade de libertate dinamica(GdL)-parametrii independenti, care. determina pozitia deplasata a maselor unui sistem
dinamic.G d L -este numarul minim de legaturi, la care trebuie supuse masele structurii pentru a le face
imobile. Structurile cu masa distribuita au un numar infinit de grade de libertate. In calculele dinamice ale structurilor
ingineresti se deosebesc doua categorii de structuri:1.sisteme cu numar fi nit de grade de libertate (GdL);
2.sisteme cu numar infinit de grade de libertate.
Orice corp material, care se cerceteaza, are un numar infinit de grade de libertate, deoarece pozitia deplasata (deformata) se
determina prin multimea valorilor functiilor u(x, y, z), v(x, y, z), w(x, y, z),care reprezinta deplasarile pe directiile axelor
sistemului de coordonare (referinta). Structurile cu numar finit de grade de libertate sint urmarea unor schematizari,idealizari
ale starii de deformare a corpurilor reale.
Pentru cadrul din fig. 1a la analiza oscilatiilor plane de flexiune se considera o concentrare a maselor in noduri. Daca se
neglijeaza oscilatiile de comprimare, atunci schema dinamica, cea mai simpla, cu neglijarea rotatiilor maselor (momentele de
inertie ale maselor sint neglijabile), este cea din fig. 1b cu un grad de libertate. Daca se admite comprimarea si intinderea
barelor, atunci numarul gradelor de libertate devine egal cu patru (fig. 1c). Daca tinem cont si de momentele de inertie ale
maselor, numarul gradelor de libertate devine egal cu sase.
Masele structurii pot fi plasate in procesul discretizarii si in moduri, si la mijlocul barelor respective, si atunci, in aceleasi
ipoteze vom avea numere diferite de grade de libertate,evident,in crestere.

In sistemele dinamice punctele de plasare a maselor discrete le vom numi noduri. Numarul de grade de libertate il vom deter-
mina prin metoda introducerii legaturilor pentru a suprima deplasarile posibile ale maselor tinind cont de ipotezele admise
despre comportarea mecanica a elementelor componente ale structurii si ale maselor (concentrate in punct fara moment de
inertie). Pentru structurile din teoria constructiilor, daca nu se va remarca suplimentar, vom neglija deplasarile de comprimare
— intindere ale barelor si momentele de inertie ale maselor (rotatiile maselor), schimbarea distantelor dintre capetele barelor
in consecinta incovoierii.

Toate aceste simplificari ale comportarii structurilor din bare cu mase discrete concentrate nu afecteaza rezultatele, daca
discretizarea maselor nu schimba caracterul comportarii constructiei si numarul maselor este suficient de mare. Acest criteriu
de suficienta se va determina prin experiente de calcul numerice cu efect de convergenta.Pentru structurile din fig. 2 gradul de
libertate este determinat prin ilustrarea deplasarilor de incovoiere si prin metoda suprimarii gradelor de libertate (introducerea
de legaturi liniare).
58 Oscilaţii libere neamortizate ale sistemului cu un G.L.D.
Ecuaţia de mişcare liberă neamortizată, adică pentru m = 0 şi F(t)=0 din formula y �
� + w 2 y = F ( t ) , are următoarea
+ 2e y �
formă: y �
�( t ) + w y ( t ) = 0 (12.1).Condiţiile iniţiale pentru ecuaţia diferenţială de gradul doi, care exprimă mişcarea masei
2

sistemului dinamic, sunt următoarele:t=0; y(0)=y0; y(0)=y0=v0. (12.2)


Aici v0 este viteza iniţială a masei perturbate. Vom determina soluţia ecuaţiei (12.1) în forma: y ( t ) = Ce
st
(12.3)
2 2
(st
)
Substituind -ky-my- m z+ F(t)=0 cu derivatele ei în (12.1), vom căpăta: s + w Ce = 0 (12.4)
Deoarece Cest �0, pentru orice valoare t vom căpăta că:S= �iw ; i = -1 (12.5)
Atunci soluţia fenerală a ecuaţiei (12.1) este următoarea: y ( t ) = C1e
- iwt
+ C2 eiw t (12.6)
Unde C1, C2 sunt constante de integrare, care se vor determina mai jos. Făcînd uz de formula Euler: e + lwt = cos w t �i sin w t
(12.7)
vom căpăta: y ( t ) = A1 cos wt + A2 sin w t (12.8).În (12.8) avem: A1 = C1 + C2 ; A2 = i (C1 - C2 )
v0 y ( 0 )
Din condiţiile iniţiale (12.2) vom obţine pentru constantele A1 şi A2 (12.8): y ( 0 ) = y0 = A1 ; A2 = = (12.9)
w w
v0
y ( t ) = y0 cos wt + sin wt
w
Atunci

Dacă vom construi un triunghi dreptunghic cu catetele A1 şi A2 (fig.1), vom putea întrodice
următoarele constante:
v 20 A v A yw
A = A21 + A22 = y 20 + ; = arctg 2 = actg 0 ; = arctg 1 = actg 0 ; A1 = A cos  = A sin  ; A2 = A sin  = A cos  (12.10)
w 2
A1 w y 0 A 2 v0
Fig.1 Fig.2 Atunci din (12. 8) pe baza figurii 1 şi a formulei

(12.10) vom obţine: y ( t ) = A cos ( wt -  ) (12.11) sau y ( t ) = A sin ( w t +  ) (12.12)


În sens fizic  este defazajul de întîrziere a amplitudinii A a oscilaţiei sumare cu amplitudinea A 1 a primei componente
a oscilaţiei .Analogic  este defazajul de depăşire a aplitudinei sumare A faţă de a doua cimponentă a oscilaţiei cu
amplitudinea A2. Valoarea w din (12.11) sau (12.12) se numeşte frecvenţă circulară a oscilaţiilor libere neamortizate. Soluţia
2p
(12.11) sau (12.12) descrie o mişcare armonică cu perioada T = w .Diagrama vectorială a mişcării circulare a componentelor
deplasărilor oscilaţiei libere neamortizate este arătată în fig. 2 .În fig. 3 sunt arătate schematic componentele oscolaţiei libere
neamortizate şi oscilaţia armonică sumară.Deci pentru un sistem dinamic cu grad de libertate avem:

a.oscilaţiile libere ale unei structuri elastice imponderabile cu un grad de libertate, fără a ţine cont de forţa de disipaţie (de
2p
rezistenţă), sunt oscilaţii armonice neamortizate cu frecvenţa circulară w şi perioada T = cu defazajul  faţă de y0 şi 
w
v0
faţă de .
w
b.frecvenţa w şi perioada T nu depind de condiţiile iniţiale ale mişcării, ci depind de coeficientul de rigiditae şi de valoarea
cantităţii de masă m;
c.amplitudinea A şi defazajul  sau  depind de condiţiile iniţiale şi de frecvenţa w a oscila- -ţiilor libere neamortizate.
G k 1 kg g
Fig. 3.Avîn în vedere că m = , vom mai avea următoarea corelaţie pentru w şi T: w = = = = ;
g m m m m
w 1
(12.13) f = = ; (12.14)Valoarea f se numeşte frecvenţă tehnică şi se măsoară în oscilaţii pe secundă (1/s), adică în
2p T
hertzi.
59.Oscilaţii libere amortizate ale sistemului cu un G.L.D. Forţe de rezistenţă subcritece, critice şi supracritice.
Fracţiunea de amortizare critică.
Ecuaţia de mişcare liberă cu efect disipativ al energiei cauzate de rezistenţă internă, adică pentru m = 0 şi F(t) = 0 din
y�
� ( t ) + 2e y ( t ) + w 2 v ( t ) = 0
+ w 2 y = F ( t ) are următoarea formă: y �
+ 2e y � � .( 12.1).
Condiţiile iniţiale pentru ecuaţia (12.1) sînt următoarele:
t=0; y(0)=yo, y(0)=y0=v0. ,(12.2)
m
Procedînd prin analogie cu cazul = 2e , adică, determinînd soluţia ecuaţiei (12.1) în forma y ( t ) = Ce st ,după substituirea ei
m
în (12.1) vom căpăta următoarea ecuaţie caracteristică:s 2+ 2e s + w 2 = 0 (12.3)

Din (12.3) căpătăm valorile lui SS12 = -e � e 2 - w 2 .


Soluţia generală a ecuaţiei (12.1) are următoarea formă: y ( t ) = C1e + C2 e
s1t s 2t
(12.4)
În dependenţă de raportul valorilor e şi w sînt posibile două cazuri:
a) e �w . Atunci ambele rădăcini ale ecuaţiei pătrate (12.3) sînt negative:

s1 = -e - e 2 - w 2 = - z1 ; z1 f 0; s2 = -e + e 2 - w 2 = z2 ; z2 f 0
Atunci (12.4) ia forma:
y ( t ) = C1e - z11t1 + C2 e - z1 2t1 (12.5), care descreşte monoton o dată cu creşterea timpului t, adicг rezistenţa materialului
sistemului dinamic este atît de mare, încît, fiind perturbată de la poziţia de echilibru, va reveni la poziţia iniţială (fig. 1) fără
oscilaţii;
b) s p w . În acest caz e 2 - w 2 = iw ; i = -1 ;
2
�e �
w = w ,e = w 1- � �
2 2
(12.6),
�w �
Soluţiile- ecuaţiei caracteristice:
S1,2 = e �w (12.7),
unde w este frecvenţa oscilaţiilor sistemului dinamic cu disipaţie energetică.
Soluţia generală (12.5) a ecuaţiei (12.1) capătă urmăгtoarea forma:
y ( t ) = C1e (
- t +l w ) t
+ C 2e (
-e -l w ) t
( )
= e - st C1ev t + C2 e -lv t = e- st ( A1 cosv t + A2 sinv t ) (12.8),
Aici am folosit formula lui Euler: e + lwt = cos w t �i sin w t .Constantele de integrare A1 şi A2 se determină din condiţiile
iniţiale (12.2). Pentru aceasta trebuie să determinăm viteza mişcării masei
y ( t ) = -e e -e t ( A1 cosv t + A2 sin v t ) +v e -e t ( A2 cosv t + A1 sin v t )
(12.9),

Fig.1 Fig.2
Din (12.9) obţinem că:
v0 + e y0
A1 = y0 ; A1 = (12.10),
v
Prin analogie cu procedurile descrise obţinem:

Atunci
y ( t ) = e - st A cos ( v t -  ) (12.11),sau y ( t ) = e - st A sin ( v t +  ) (12.12)
2
�v + e y0 �
A= A + A 2
1
2
2 = y 0 + �0
2

� v �
Din (12.11) sau (12.12) urmează că_mişcarea masei m are caracter oscilatoriu periodic cu frecvenţa v şi amplitudinea Ae-st,
care datorită factorului e-st se micşorează şi asimptotic tinde către zero (fig. 2).Decrementul logaritmic  al amortizării
Ae - st 2p
oscilaţiilor este următorul:  = ln - st ( t +T ) ,unde T =
este perioada oscilaţiilor libere amortizate.Din calculele fгcute
Ae w
reiese că pentru e p w oscilaţiile libere se sting, adică se amortizează v p w iar T >T, unde w şi T sînt respectiv frecvenţa
şi perioada oscilaţiilor libere fără efect intern de opunere de rezistenţă.
60. Oscilatii fotate amortizate ale sistemului cu un G.L.D sub actiunea incarcarii armonice.
Sa consideram cazul cind asupra masei sistemului dinamic cu un grad de libertate actioneaza forta perturbanta armonica
F(t) = Fo sin w0t . Ecuatia oscilatiilor fortate, la care se tine cont atit de rezistenta liniar-elastica, cоt єi de rezistenta vоscoasa
proportionala vitezei (fenomenul de dispersare a energiei), are forma (12.11):
F
y (t ) + 2ey (t ) + w 2 y (t ) = 0 sin w0t Vom determina solutia ecuatiei (12.43) ca suma a solutiei generale a ecuatiei omogene (12.30)
m
єi a solutiei particulare a ecuatiei (12.43), adica:
y (t ) = y (t ) + y (t ) . (12.44)
~
Aici y (t) este solutia generala (12.37), iar y (t ) - solutia particulara, pe care o vom cauta in forma urmгtoare:
~
y (t ) = B1 cos w0t + B2 sin w0t.
(12.45)
Coeficientii B1siB2 se determina dupa substituirea functiei (12.45) in ecuatia (12.43) si alcatuirea sistemului de ecuatii, care
exprima egalitatea, coeficintilor de pe linga functiile independente w0t sin w0t єi adica:
F0
- B1w02 cos w0t - B2w02 sin w0t - 2e B1w0 sin w0t + 2e B2w0 cos w0t + w 2 B1 cos w0t + w 2 B2 sin w0t = sin w0t (12.46)
m
Solutia sistemului (12.47) este:
F 2ew0 F0 w 2 - w02
B1 = - 0 4 ; B = - ;
mw w02 4e 2w02 2 mw 4 w02 e 2w 2 Substituim in (12.44) expresiile (12.37) єi (12.45) si capatam
(1 - 2 ) + (1 - 2 ) + 4 4
w w
4
w w
solutia generala a ecuatiei neomogene (12.43):
y (t ) = e -e t ( A 1 cos wt + A2 sin wt ) + B cos w0t + B2 sin w0t Derivata functiei (12.49) (viteza deplasarii masei sistemului dinamic)
este:
dy (t )
= y (t ) = -e ee t ( A1 cos wt + A2 sin wt ) + e -e tw ( A2 cos wt - A1 sin wt ) - B1w0 sin w0t + B2w0 cos w0t Din conditiile :
dt
t=0; y (0) = y0 ; y (0) = y 0 =  0 ; gasim ca A1 = y0 - B1 ;
 + e y0 e B1 + w0 B2
A2 = 0 = ;
w w
Daca substituirea expresiei (12.51) in solutia (12.49) capatam urmatoarea exprimare a ei:
0 + e y0 e B1 + w0 B2
y (t ) = e -e t ( y0 cos wt + sin wt ) - e - e t ( B1 cos wt + sin wt ) + ( B1 cos w0t + B2 sin w0t ).
w w

61.Factorul de amplificare dinamica.Efectul de rezonanta


Primele doua paranteze din (12.52) reprezinta oscilatii libere cu frecventa w . Amplitudinea oscilatiilor din prima paranteza
depind de conditiile initiale, din paranteza a doua depind de valoarea e raportul w0 / w si de valorile B1siB2 , determinate
conform relatiilor (12.48). Ultima paranteza din (12.52) reflecta oscilatiile fortate cu frecventa w0 In caz daca y0 = 0,0 = 0
adica pentru conditii initiale nule, prima paranteza din (12.52) este identic egala cu zero. Oscilatiile libere exprimate de a doua
paranteza apar simultan cu inceperea miєcгrii si se numesc oscilatii insotitoare libere. Deoarece ele se multiplica cu factorul
e -e t atunci oscilatiile оnsotitoare libere, ca si cele generate de conditiile initiale, se sting (tind catre zero, se amortizeaza) si
devin practic egale cu zero (12.11).
Atunci din solutia .(12.52) va ramine numai ultima paranteza, care reprezinta oscilatiile fortate stabilizate:
y (t ) = B1 cos w0t + B2 sin w0tsauy (t ) = B sin(w0t + 0 ). (12.53)
F0 1 B1 2ew0
B = B12 + B22 = - ; = arctg =-
Aici mw 2 e2
w 2 B2 w2
(1 - 0
) + 4e 2 0 w 2 (1 - 02 ).
w 2
w 4 w
F0 1 B1 2ew0
B = B12 + B22 = - ;  = arctg =-
mw 2
� e 0 � 2 w0
2 2 B2 � w02 �
w2 �1- 2 �
1 - 2 �+ 4e 4
� � w �
� w � w
adica B este amplitudinea oscilatiilor fortate stabilizate, iar  — defazajul dintre amplitudinile B1 si B2, analogic cazurilor
expuse in paragraful precedent pentru oscilatiile libere.
Oscilatiile fortate armonice fara oscilatiile libere se numesc oscilatii stabilizate (stationare). in perioada initiala, cind oscilatiile
libere au efect esential, oscilatiile fortate se numesc nestabilizate (nestationare). Perioada de trecere de la oscilatii fortate nesta-
tionare la oscilatiile fortate stationare se numeste proces de tranzitie.
Din expresia (12.54) vom avea
F0 F0
= =  F0 = y st .
mw 2
k (12.55),in (12.55) yst este deplasarea masei de la valoarea maxima a fortei
m
m
k 1
F (t ); max( F (t )) = max( F0 sin w0 (t )) = F , iar w 2 = ; =,
m F
unde k este coeficientul de rigiditate,  — coeficientul de flexibilitate.
Tinind cont de (12.55), expresia pentru B din (12.54) va lua urmatoarea forma:
1
; =
B = y st �
� w � 2 w02
2
1+ �+ 4e 4
0

� w � w
2

Atunci expresia pentru deplasarea masei va fi:


 (t );
y (t ) = yst � (12.58)
 (t ) =  sin(w0t +  0 ) (12.59)
Pentru structurile liniar-elastice cu un grad de libertate din legea lui Hooke urmeaza ca:
y (t ) M (t ) s (t )
 (t ) = = = (12.60)
yst M st s st
Aici M(t) este momentul incovoietor dinamic оn orice sectiune a structurii; M st este momentul incovoietor static generat de
valoarea" maxima a fortei perturbante оn aceeasi sectiune; s (t ) este tensiunea dinamica in orice punct al sectiunii
transversale a sistemului dinamic; s st — tensiunea statica оn acelasi punct.
Evident ca valoarea maxima a coeficientului dinamic al oscila-tiilor stabilizate vor fi pentru sin ( w0t + 0 ) = 1 (12.59),
adica
max  (t ) =  (12.61)
Iata de ce max y (t ) =  yst

max M (t ) =  M st
max s (t ) = s st

Adica valorile deplasarilor maxime dinamice, eforturilor maxime interne si tensiunilor dinamice sint proportionale cu
coeficientul dinamic si valorile parametrului la solicitarea structurii cu forta egala cu valoarea maxima a fortei perturbante.
62.Oscilaţii libere neamortizate ale sistemului cu număr finit de G.L.D. Ecuaţiile mişcării.
Sisteme cu numar finit de G.L.D.

Oscelaţii libere neamortizate

 - deplasare unitară pe direcţia G.L.D.


Sistemul de ecuaţii reprezintă oscelaţii libere pentru sistem cu n grade de liber dinamică

63. Soluţia particulară a ecuaţiilor oscilaţiilor libere pentru sistemele discrete


Soluţie particulară a acestui sistem este următoarea:
- amplitudele oscilaţiilor

Soluţia particulară corespunde cazului oscelaţiilor după formele principale


Sa obţinut un sistem algebric de ecuaţii în raport cu amplitudinele A1 , A2 ,........ An
1
=
w2

64 .Ecuaţia frecvenţelor. Valorile proprii. Matricea spectrală.


Aceasta amplitudine formeaza vectorul primei forme de oscilatii.
�A11 � � 1 �
� � � �
{ A} 1 = �A21 �= �A21 �;  = 2 ; A12 = 1 Sistemul de ecuatie se modifica in felul urmator
�A � �A �
��31 31

� 12 * m2 * A2 + 13 * m3 * A3 = x2 - (11 * m1 ) *1 A22 = A32 =


� Daca
� ( 22 * m2 - 2 ) * A2 +  23 * m3 * A3 =  21 * m1 *1  = 2 ; A12 = 1
�A12 � � 1 �
� � � �
{ A} 2 = �A22 �= �A22 �;  = 3 ; A13 = 1 ; A23 = A33
�A � �A �
�� 32 32
Cite grade dinamice de libertate atitea vectori.
Oscilatoele dupa formele principale au loc atunci cind fortele maselor oscileaza cu una si aceiasi fregventa a spectrolului.

Fecventa oscilatiei
w1 = w2 =
s 11 s 12 ...s 13
[ D ] = s 21 s 22 ...s 23 matrice pentru gradele de seismicitae
s 31 s 32 ...s 33
m1 0...0
0 m2 ...0
[ Mk ] =
.............
matricea de inertie

0 0...mn
[ D ] * [ M k ] *{ U&&(t )} + { U (t )} = { 0} ;
[ D ] * [ M k ] =  [ I ] = 0 ecuatia fregventei;
1 0 0�
� w1 0 0 �
� �A11 A12 A13 �


0 1 0� � �
0 w2 0 � � A21 A22 A32 �
[ I] = �
� matricea unitara; [ W ] = � matricea spectrala; [ F ] = � �matricea modala
...........� �
........... � �
........... �
� � � � � �
0 0 1�
� 0 0 wn �
� �An1 An 2 Ann �
fiecare coloana reprezinta amplitudinea unui mod propriu de vibratiei.
Datele initiale sunt matrice de flexibilitate si matricea de inertie
Rezolvint problema se obtine matricea spectrala si modala.
Vectorii oscilatielor proprii suntreciproc ortogonali.
( [ M ] * { A} ) * { A}
T

i j
=0
i �j

65 Formele de oscilaţii. Ortogonalitatea formelor de oscilaţii


Doi vectori se numesc ortogonali, dacă produsul lor scalar este egal cu zero, adică.
n
{ x} ( y ) = �xi yi = { x} ( y) cos  (1)
i =1
Să considerăm forma k a oscilaţiilor proprii ale sistemului dinmic cu n grade de libertate. Pentru această structură vectorul
deplasărilor variayă în timp conform legislaţiei: { yk } = { ak } sin ( wk t + 0 ) (2)
Vectorul forşelor de inerţie are forma: { I k } = - [ M ] { yk�
} = wk 2 [ M ] { ak } *sin ( wk t + 0 )
� (3)
Pentru valoarea maximală sin ( wk t + 0 ) = 1 avem starea de amplitudine a forţei de inerţie, adică: { I k } = wk [ M ] { ak } (4)
2

şi vectorul respectiv al deplasărilor { ak } .


Pentru o stare analogică a unei oarecare formăe j de oscilaţii a aceluiaşi sistem sistem dinamic avem valoarea de amplitudine a
{ }
forţei de inerţie: F j = w j [ M ] a j
2
{ } (5)

{ }
şi vectorul corespunzător al deplasărilor a j . Condiţia de reciprocitate Betti a lucrului mecanic virtual pentru aceste 2 stări
va fi:
{ }
{I } ak = { I k }
T
W jk = Wkj (6) sau j
T aj
(7)
Substituind (4) şi (5) în (7), obţinem
(
w j2 [ M ] { a j} ) { ak } = wk 2 ( [ M ] { ak } ) { a j }
T T
(8)
Deoarece produsul scalar este comutativ, trecînd în expresia (8) toţi termenii în partea stîngă , obţinem:
(w - w j 2 ) ( [ M ] { ak } ) {a } = 0
2 T
k j (9)

Ca urmare a faptului că wk �w j din (9) reiese: [ M ] { ak } ( ) {a } = 0


T
j (10)

Dacă vom nota componentele vectorului { ak } prin aik , i = 1, 2,..., n vom obţine pentru (10) expresia:
n
( [ M ] { ak } ) { a j } = �ml alk alj
T
(11)
l =1
Egalitatea (10) exprimă condiţia de ortoganalitate reciprocă a două oscilaţii proprii diferite.
În consecinţă conchidem că oscilaţiile proprii libere se produc în aşa fel, încît lucrul mecanic virtual al forţelor de inerţie ale
unei forme de oscilaţii pe deplasările altei forme de oscilaţie este egală cu zero.
n
Să notăm partea dreaptă a expresiei (11) pentru j=k în felul următor: M kj = �ml alk alj (12)
l =1
Pentru j �k obţinem expresia care se va numi masă generalizate a formei k de oscilaţii:
n
M = ( [ M ] { ak } ) { ak } = �ml a 2lk
T
(13)
l =1

Pentru j �k valoarea M kj din (12) se numeşte masă reciprocă generalizată pentru formele j şi k de oscilaţii, care pentru
formele nemultiple de oscilaţii sunt egale ci zero.
Pentru soluţia de multiplicitate egală cu doi, de exemplu ortogonalitatea vectorilor { ak } şi nu se respectă în mod obligatoriu,
( )
deoarece condiţia wk - wk +1 = 0 nu implică condiţia (10). În cazul acesta există o familie întreagă de vectori, din care
2 2

orice pereche poate servi drept vector propriu al oscilaţiilor pentru frecvenţele wk = wk +1 . Această familie poate fi obţinută
din doi vectori liniari independenţi a
( 1)
{ } şi { a( ) } prin relaţia: { a} =  { a( ) } +  { a( ) }
2 1 2
(14)
unde  şi  sunt numere arbitrre.
Pentru orice cuplu de numere  k şi  k vom avea doi vectori ak şi ak +1 , care în caz general nu sunt ortogonali, dar care pot
fi ortogonalizaţi prin metodele algebrei liniare.
�( d11 m1 -  ) a1 + d12 m2 a2 + ....

�.. + d1n mn an = 0
�d m a + ( d m -  ) a + ....
� 21 1 1 22 2 2

.. d 2 n mn an = 0
�+
Vectorul a
( 1)
{ } şi { a( ) } 2 �
se obţin substituind în ecuaţia omogenă �
..................................
(15) rădăcina multiplă ,

�.....................................

�d n1m1 a1 + d n 2 m2 a2 + .....

�. + ( d nn mn -  ) an = 0
pentru care wk = wk +1
Pentru determinare lor în sistemul de ecuaţii (15) trebuie să atribuim valori diferite de zero la două amplitudini ale vectorului
{ a} , adică la două coordonateale vectorului { a} . Pentru ca vectorul { a} ( 1) să fie independent liniar de vectorul { a( 2) } e

necesar ca vectorul { a} să se determine în două variante. De exeplu, vectorii pot fi determinaţi în forma următoare:
{ a( ) }
T
= [ 1; 0;*;*;...;*]
1

(16)
{ a( ) }
T
= [ 0;1;*;*;...;*]
2

Aici prin steluţe sunt notate n-2 coordonate ce urmează să fie determinate din rezolvarea sistemului de ecuaţii de ordinul n-2.
în mod analog , dacă multiplicarea este p vectori liniari independenţi în felul următor:
� �
{ }
T
a ( 1) =�
1;0;...;*;*;...*
123

� �
�p valori

� �
{ }
T (17)
a ( 2) =�
0;1;0;...0;*;*;...;*
14 2 43

� �
� pvalori �

{ a( ) }
T
= [ 0;0;...;1;*;*;...;*]
p

În aceşti vectori liniari independenţi se determină coordonatele notate prin steluţe rezolvînd sistemul de ecuaţii neomogene
(15) de ordinul n-p.
În calculele practice deseori se întîlnesc cazuri de egalitate a frecvenţilor din cauza ineczactităţii de calcul. Din aceste
considerente urmează a se acorda o atenţie deosebită alegerii metodei de rezolvare a ecuaţiei pulsaţiilor, deoarece pentru
rădăcini destul de apropiate unele metode de calcul se comportă instabil , ceea ce duce la pierderi de exactitate

66.Oscilatii fortate sub actiunea de tip armonic Determinarea eforturilor


La rezolvarea acestei probleme se vor folosi 3 facilităţi:

1) Toate încărcările dinamice se vor aplica concomitent având una şi aceeaşi frecvenţă:
F (t ) = F0 sin q t P (t ) = P0 sin q t
2) Vom considera regimul stabilizat al mişcării când oscilaţiile proprii se sting.
3) Se neglijează influenţa forţelor de amortizare la valorile frecvenţelor oscilaţiilor proprii.
u (t ) = e -  t ( B1 cos wt + B2 sin wt ) + D1 cos q t + D2 sin q t
În regim stabilizat al mişcării fiecare masă va oscila cu frecvenţa forţelor exterioare:
u1 (t ) = A1 sin q t
u2 (t ) = A2 sin q t...un (t ) = An sin q t
d 2u1 (t ) d 2un (t )
u1 (t ) = -11m1 2
- ... - 1n mn + 1F (t )
dt dt 2
Δ1F – deplasarea pe direcţia primului G.L.D., produs de acţiunea forţelor exterioare.
u1 (t ) = A1 sin q t
1 (t ) = A1q cos q t
u&
u&1 (t ) = - A1q sin q t
& 2

Deci: A1 sin q t = 11m1 A1q sin q t + 12 m2 A2q sin q t + ...... + 1F (t ) ; I1 / m1q = 11 I1 + 12 I 2 + ... + 1n I n + 1F (t )
2 2 2

Aşadar formăm un sistem de n ecuaţii cu n necunoscute:


�(11 - 1/ m1q 2 ) I1 + 12 I 2 + ..

�... + 1n I n + 1F (t ) = 0
� I + ( 22 - 1/ m2q 2 ) I 2 + ..
�21 1
�... +  2 n I n +  2 F (t ) = 0

�..............................
�...........................................

� n1 I1 +  n 2 I 2 + ...

�.. + ( nn - 1/ mnq 2 ) I n +  nF (t ) = 0
Din acest sistem de ecuaţii se determină forţele de inerţie ,,In”.
După care se trece la determinarea eforturilor dinamice finale.
M d = M Fa + M 1 I1 +
+ M 2 I 2 + ..... + M n I n
Rezolvarea pe etape:
I et.) Oscilaţii proprii:
1. Fi = 1  M i
2.  ik = .......... ..
3.  = 0   i ; w i
4. { A} i
II et.) Oscilaţii forţate:
1. Se aplică valori de amplitudă a forţelor exterioare în regim static şi se construieşte diagrama ,, M Fa ”.
2. Se determină forţele de inerţie ,,In”,  ik - fiind aceeaşi ca la I et.
3. Se determină eforturile finale dinamice ,,Md”.
‼! Efectul de rezonanţă se poate produce dacă ,,Ө” coincide cu una din frecvenţele spectrului.
q < w1  acordare joasa
q  w n  acordare inalta
56. Metodele de rezolvare a problemelor dinamice. Metoda statica, energetica.

A.D. S.D. R.D.

A.D. – actiuni dinamice.


S.D. – sistem dynamic – este structura de rezistenta la care sunt atasate masele discrete si/sau distribuite.
R.D. – raspuns dynamic – totalitatea efectelor ce apar in structura de rezistenta de la incarcarile dinamice.
Efecte – deplasari, viteza, acceleratii, eforturi, tensiuni ect.
- Dependentele matematice din care se determina deplasarile se num. ec. miscarii.
- Alcatuirea ec. Poate fi efectuata in baza metodelor urmatoare:
1.Metoda statica – se scriu ec. de echilibru instantaneu, care se deosebesc de ec. echilibrului static prin includerea fortelor de
inertie .

Metoda este bazata pe legile lui Nwton.


d dU (t )
(m ) = F (t )
dt dt
Viteza de schimbare a impulsului este egal cu forta aplicata.
dU (t )
m - impulse;
dt
m=const. ‫׻‬
d 2U (t )
m = F (t )
dt 2
F(t) – include in sine toate fortele aplicate pe structura.
- Conform principiului d’Alembert forta de inertie este opusa miscarii.
2.Metoda – este bazata pe principiul deplasarii virtuale conform careia lucrul efectuat de toate fortele pe deplasare virtuala
este =0.
- Virtuala se num. deplasarea care nu contrazice legaturile structurii.
- Metoda se opereaza cu marimi scalare pentru care operatiile sunt mai simple decit la marimile vectoriale folosite in prima
metoda.
Metoda se bazeaza pe principiul variational (Hamilton)
t1 t2

  (E
t2
C - EP )dt +  W f .n.dt = 0
t1
EC -energia cenetica.
EP - energia potentiala.
W f .n. - lucrul
fortelor neoconservative.
dt – variatia energiei totale pe inetrvalul de timp t1 �t �t2 plus variatia lucrului fortei neoconservative este egala cu zero.

57. Ecuatia deferentiala a miscarii sistemului cu un gtad dinamic de libertate.

FI - fota de inertie.
d 2U (t )
FI = m ;
dt 2
FD - forta disipativa.
dU (t )
FD = C ;
dt
FE - forta de elasticitate.
FE = kU (t );
 Fx = 0 ; F (t ) - FI - FD - FE = 0
d 2U (t ) dU (t )
m= 2
+C + + kU (t ) = F (t );
dt dt
Ec. miscarii cu un G.L.D.

1. Problemele studiate in cursul Mecanica Structurilor. Calcul de rezistenta, rigiditate si stabilitate.


2. Clasificarea elementelor structurilor de rezistenta dupa criteriul geometric. Dependenta ecuatiilor de tipul elementelor.
3. Schema de calcul a constructiilor. Etapele de baza la selectarea schemei de calcul.
4. Clasificarea schemelor de calcul pentru structurile din bare amplasate intr-un plan.
5. Ipotezele de baza. Consecintele lor.
6. Modelarea imbinarilor intre elemente. Modelarea reazemelor reale.
7. Analiza geometrica a structurilor din bare.
8. Problema de baza a mecanicii structurilor - determinarea eforturilor. Metoda sectiunilor. Definitii pentru eforturi. Regulile
semnelor.
9. Calculul cadrelor static determinate. Diagrame de eforturi.
10. Grinzi cu multe deschideri. Ordinea de calcul.
11. Grinzi cu zabrele. Ipoteze. Metoda izolarii nodurilor.
12. Grinzi cu zabrele. Metoda sectiunilor.
13. Grinzi cu zabrele. Metoda grafica.
14. Structuri cu trei articulatii. Determinarea reactiunilor si a eforturilor in arcele cu trei articulatii.
15. Configuratia rationala a axei arcei cu trei articulatii.
16. Incarcari mobile. Linii de influenta ale reactiunilor si eforturilor in grinzi simple.
17. Ordinea construirii liniilor de influenta in grinzile cu multe deschideri.
18. Linii de influenta ale eforturilor in barele fermelor.
19. Linii de influenta ale reactiunilor si eforturilor in arcele cu trei articulatii.
20. Probleme rezolvate cu aplicarea liniilor de influenta. Determinarea eforturilor.
21. Determinarea pozitiei defavorabile a incarcarilor mobile. Convoi de forte. Incarcari uniform distribuite pe sectoare cu
lungime arbitrara.
22. Lucrul mecanic real si virtual. Teorema Clapeyron.
23. Lucrul mecanic efectuat de fortele interioare.
24. Teoremele despre reciprocitatea lucrului mecanic si reciprocitatea deplasarilor.
25. Formula Maxwell-Mohr. Ordinea determinarii deplasarilor produse de actiunea fortelor exterioare.
26. Cazuri particulare de aplicare a integralei Maxwell-Mohr pentru grinzi si cadre, ferme arce.
27. Calculul deplasarilor produse la schimbarea temperaturii si cedarea reazemelor.
28. Structuri static nedeterminate. Proprietatile lor. Numarul legaturilor in surplus.
29. Metoda eforturilor. Structura fundamentala. Ecuatiile canonice si sensul lor fizic.
30. Diferite modalitati de inlaturare a legaturilor in surplus.
31. Ordinea aplicarii metodei eforturilor la calculul cadrelor static nedeterminate.
32. Grinzi continue. Ecuatia celor trei momente.
33. Ordinea de calcul a grinzilor continue cu aplicarea ecuatiilor celor trei momente.
34. Grinzi continue. Metoda punctelor fixe.
35. Ordinea de calcul a grinzilor continue cu aplicarea metodei punctelor fixe.
36. Particularitatile metodei eforturilor la calculul grinzilor cu zabrele static nedeterminate.
37. Arce static nedeterminate. Aplicarea metodei eforturilor.
38. Metoda deplasarilor. Numarul necunoscutelor, structura fundamentala, ecuatiile canonice si sensul lor fizic.
39. Solutiile auxiliare pentru elementele componente ale structurii fundamentale in metoda deplasarilor.
40. Determinarea coeficientilor si a termenilor liberi in metoda deplasarilor. Metoda statica.
41. Determinarea coeficientilor si a termenilor liberi in metoda deplasarilor. Metoda cinematica.
42. Ordinea rezolvarii problemelor cu aplicarea metodei deplasarilor.
43. Combinarea metodei eforturilor cu metoda deplasarilor la calculul structurilor simetrice.
44. Metoda mixta. Structura fundamentala, ecuatiile canonice. Sensul fizic al coeficientilor ecuatiilor canonice.
45. Notiune despre stabilitate. Stabilitatea pozitiei. Stabilitatea formei de echilibru, incarcari critice. Esenta de calcul la
stabilitate.
46. Metodele de rezolvare a problemelor de stabilitate. Grad de libertate in problemele de stabilitate.
47. Determinarea fortei critice pentru sistemul cu un grad de libertate. Metoda statica.
48. Determinarea fortei critice pentru sistemul cu un grad de libertate. Metoda energetica. Metoda dinamica.
49. Solutia problemei de incovoiere a barei comprimate in forma parametrilor initiali.
50. Determinarea fortelor critice pentru o bara in conditii diferite de rezemare.
51. Determinarea reactiunilor reazemelor la barele comprimate la deplasarea impusa a reazemelor.
52. Stabilitatea cadrelor. Ipoteze. Ordinea rezolvarii problemei.
53. Stabilitatea barei intr-un mediu elastic.
54. Stabilitatea formei de echilibru la incovoierea pura.
55. Incarcari dinamice. Proprietatile lor. Clasificarea incarcarilor dinamice. Grade dinamice de libertate.
56. Metodele de rezolvare problemelor dinamice. Metoda statica, energetica.
57. Ecuatia diferentiala a miscarii sistemului cu un grad dinamic de libertate.
58. Oscilatii libere neamortizate ale sistemului cu un G.L.D.
59. Oscilatii libere amortizate ale sistemului cu un G.L.D. Forte de rezistenta subcritice, critice si supracritice. Fractiunea din
amortizarea critica.
60. Oscilatii fortate amortizate ale sistemului cu un G.L.D. sub actiunea incarcarii armonice.
61. Factorul de amplificare dinamica. Efectul de rezonanta.
62. Oscilatii libere neamortizate ale sistemului cu numar finit de G.L.D. Ecuatiile miscarii.
63. Solutia particulara a ecuatiilor oscilatiilor libere pentru sistemele discrete.
64. Ecuatia frecventelor. Valorile proprii. Matricea spectrala.
65. Formele de oscilatii. Ortogonalitatea formelor de oscilatii.
66. Oscilatii fortate sub actiunea incarcarilor de tip armonic. Determinarea eforturilor.

S-ar putea să vă placă și