Sunteți pe pagina 1din 8

China comunistă

Proiect realizat de: Stancov Valeria


Zlatovcena Elizaveta
La 1 ocombrie 1949, China a fost
proclamată Republică Populară(R.P.C.)
“Marele Salt”
Deng Xiaoping

“... valoare globală a producţiei naţionale să ajungă la 800 de dolari S.U.A. pe cap de
locuitor, iar viaţa poporului să atingă un nivel confortabil “
“Celor patru modernizări”
prima, ridicarea nivelului de
mecanizare (este vorba de mecanizare
doua, ridicarea nivelului de
în sens larg, nu limitată la arat,
administrare, combinând experienţa
însămânţat şi recoltat), care într-un
acumulată şi contingentul de cadre cu
anumit grad să corespundă condiţiilor
capacităţi de conducere puternice;
naturale, stării economiei şi să fie bine
primită de oameni;

a treia, înfiinţarea unor grupe sau


a patra, sporirea veniturilor colective,
echipe specializate şi care la rândul lor
atât în mod absolut, cât şi în relaţie cu
să antreneze creşterea în mare măsură
venitul general al unităţii respective.
a economiei de mărfuri la sate;
Mulțumim pentru atenție!

S-ar putea să vă placă și