CHIMIA, POLUAREA SI

CONSERVAREA SOLULUI

Curs 3

1
 CHIMIA SOLULUI
Apa din sol este denumită soluția solului, deoarece conține cationi şi anioni
proveniţi din sărurile solubile existente în sol, precum și coloizii din argilă și
materie organică.
Concentraţia ionilor în soluţia solului
Ion Conţinut, Valori medii în soluri Valori medii în soluri
mg/L acide, mg/L calcaroase, mg/L
K+ 7,8 – 390 27 39
Ca2+ 20,0 – 1520 136 560
Mg2+ 16,8 – 2400 45 168
Na+ 9,2 – 3450 23 667
9,9 - 3410 75 806
0,097 – 97 0,68 2,9
9,6 – 14400 48 2304
Cl- 7,1 - 8165 48 710

2
Coloizii solului: particule minerale sau organice cu ​diametru de 0,1 –
0,001µm, în suspensie care plutesc în soluţia solului o perioadă lungă de timp
fără a sedimenta.
Coloizii sunt formaţi din
micele coloidale cu structură
complexă.

Structura micelei coloidale

Suprafaţa activă a nucleului coloidal determină apariţia diferitelor forţe: forţe

van der Waals, forţe de cristalizare, forţe electrostatice, etc. Nucleul este
înconjurat de un strat dublu Helmholz format din stratul determinant de potenţial
care se află la suprafața nucleului şi este format din ioni reţinuţi stabil şi strat cu ioni
compensatori, un strat dens de ioni imobili reţinuţi puternic de ionii din stratul
determinat de potenţial şi un strat care conţine ioni legaţi mai slab, numit strat difuz.
Nucleul micelei şi stratul determinat de potenţial formează granula coloidală cu
rol de a atrage ionii cu sarcini electrice contrare şi a respinge ionii cu aceleaşi sarcini
electrice.
Din punct de vedere electric, micela coloidală este neutră, energia granulei
micelare fiind considerată energia coloidului. La reacţiile chimice care au loc în
sol, nucleul micelei nu participă, schimbul de anioni sau cationi se face doar prin
intermediul stratului difuz care îşi va schimba compoziţia chimică.
3
 Proprietăţi generale ale coloizilor
1.Dimensiunea: coloizii au dimensiuni mai mici de 2 µm în diametru, nu pot fi văzuţi
cu ochiul liber, ci doar cu microscopul electronic.
2. Suprafaţa specifică: datorită dimensiunilor foarte mici, coloizii solului au o
suprafaţă mare de contact pe unitatea de masă. Suprafaţa de contact a unui gram de
argila coloidală este de 1000 de ori mai mare comparativ cu 1g nisip.
3. Suprafața de schimb ionic: suprafaţa specifică a coloizilor poate fi electropozitivă
sau electronegativă, majoritatea coloizilor fiind electronegativi.
4. Adsorbţia cationilor: majoritatea coloizilor solului sunt electronegativi şi vor atrage
cationi (H+, Al3+, Ca2+, Mg2+ etc.) pe suprafeţele specifice, conducând la apariţia unui
strat dublu electric.

Adsorbţia cationilor pentru

coloizi electronegativi

4
Proprietăţi generale ale coloizilor
5. Adsorbţia apei. Pe lângă cationii adsorbiţi de coloizi se adsoarbe şi o cantitate
importanta de molecule de apă. O parte din apă este atrasă de cationii hidrataţi
adsorbiţi, iar alte molecule de apă se găsesc pe suprafaţa internă a particulelor
coloidale.
6. Coeziunea tendinţa particulelor de argilă de a se lipi unele de altele.
7. Adeziunea atracția coloizilor la suprafaţa altor materiale cu care vine în contact.
8. Gonflarea şi contracţia. Unii coloizi aparţinând grupului smectitelor prezintă
fenomenul de gonflare la umiditate crescută şi contracţie atunci când se usucă.
9. Dispersia şi flocularea. Dacă îşi vor pierde electronegativitatea sau se va
reduce sarcina electronegativă, particulele coloidale vor coagula, vor flocula sub
formă de flocoane, se vor aglomera şi se depun. Procesul invers floculării când se
formează particule fine se numeşte defloculare sau dispersie.
10. Mişcarea browniană. Particulele coloidale din sol cu apa în care acestea sunt
suspendate sunt într-o mişcare continuă. Cu cât sunt mai mici coloizii solului cu atât
şi mişcarea acestora în apa va fi mai intensă.
11. Impermeabilitatea. Coloizii, spre deosebire de cristaloizi, nu pot trece printr-o
membrană semipermeabilă. O membrană permeabilă poate sa lasă să treacă prin
ea apa şi substanţele dizolvate în sol, dar reţine particulele coloidale.

5
 Clasificarea coloizilor solului
În funcţie de caracterul rocii parentale şi tipul de solificare, coloizii din sol se
clasifică în coloizi minerali, coloizi organici şi coloizi organo-minerali.
Coloizii minerali: argilă, hidroxizi de fier, hidroxizi de aluminiu, hidroxizi de mangan,
diverse materiale primare, silice hidratată etc.

Argila este un filosilicat cu structură foliculară sau planară, cu plane orizontale.

Oxizi de fier şi aluminiu. În condiţii de percolare puternică datorită ploilor abundente

pe perioade lungi de timp, în special în zonele cu climat umed, oxidul de siliciu şi
oxidul de aluminiu din mineralele primare se dizolvă şi sunt levigate.
Alofanele sau alte minerale amorfe sunt amestecuri de oxizi de siliciu şi aluminiu, dar
pot exista şi cantităţi mici de oxizi de fier rezultaţi în urma dezagregării rocii parentale.

Micela coloidală de argilă are nucleul format dintr-un fragment al reţelei cristaline al
mineralului argilos. Sarcina electrică a mineralelor argiloase este reprezentată de
sarcina electrică permanentă sau structurală (sarcina negativă a unor ioni aflaţi în
straturile tetraedrice şi octaedrice care au stare de oxidare inferioară ionilor care au
fost înlocuiţi) şi de sarcina variabilă, dependentă de pH (constituită din sarcinile care
rezultă în urma disocierii ionilor H+ din grupele hidroxil sau din moleculele de apă
existente pe planele de clivaj ale cristalelor sau pe suprafeţele exterioare marginale.
6
Coloizii organici: humus (acizi humici) şi alte substanțe huminice, hidraţi de
carbon, proteine etc. Humusul este amorf, de culoare maro închis spre negru, are
solubilitate foarte mică în apă, dar este solubil în soluţii alcaline diluate de NaOH
sau KOH.

Micela coloidală de humus este sferică, iar nucleul este constituit dintr-o
macromoleculă sau mai multe molecule de acid humic. Stratul de ioni determinaţi de
potenţial este reprezentat de ioni electronegativi de tip hidroxil, alcoxil, fenoxil sau
carboxil rezultaţi în urma disocierilor grupărilor funcţionale ale diferiţilor compuşi
organici existenţi în sol sau a humusului.

Grupe funcţionale cu caracter

electronegativ în molecula de
humus

7
 Caracteristicile coloizilor minerali versus coloizi organici

Coloizi minerali Coloizi organici

Alcătuiţi din Si, Al, O Alcătuiţi din C, H, O
Anorganici sau cristalini Formează complex organic amorf
Argilele sunt relativ stabile Nu sunt stabile. Dinamica, formarea şi
descompunerea sunt procese care au loc
cu viteză mare
Argilele au structură Structura este foarte complexă şi nu este
cunoscută şi bine definită cunoscută cu certitudine. Se cunosc doar
modele propuse ale acizilor humici

Coloizii organominerali sunt reprezentați de compuși complecși rezultați prin

combinarea coloizilor minerali cu cei organici (argilohuminele, fero- şi alumino
humaţii etc.). Importanţa acestor coloizi este definitorie pentru agricultură, solurile
cu fertilitate crescută conţin cantităţi importante de coloizi organominerali.

8
În funcție de caracterul electrochimic al micelei coloidale, coloizii solului pot fi:
electronegativi, electropozitivi şi amfoteri.

Coloizii electronegativi au stratul intern format din anioni, iar micela coloidală va
avea, per ansamblu, caracter electronegativ. Coloizi electronegativi: argila,
humusul şi silicea coloidală.

Coloizii electropozitivi au stratul intern al micelei coloidale format din cationi care
vor determina caracterul electropozitiv al micelei. Principalii coloizi electropozitivi ai
solului sunt hidroxizii de fier şi aluminiu.

Coloizii amfoteri au stratul intern de ioni formați din anioni sau cationi funcţie de
reacţia soluţiei intermediare. Coloidul va fi din punct de vedere electric,
electropozitiv (dacă în stratul intern predomina cationii) sau electronegativ (daca în
startul intern predomina anionii). Astfel de substanţe cu caracter amfoter sunt
coloizii de Fe(OH)3, Al(OH)3, substanțele proteice din humus etc.

9
În funcţie de caracterul acido – bazic al coloizilor aceştia se clasifica în: coloizi
acidoizi, coloizi bazoizi şi coloizi amfoteri.

Coloizii acidoizi conţin în stratul determinat de potenţial ioni cu sarcină negativă

care disociază în soluţie cationi de H+ . Coloizii acidoizi sunt acizii humici şi acizii
silicici (acidul ortosilicic, H4SiO4; acidul ortobisilicic, H2Si2O7 şi acidul metasilicic,
H6SiO3).

Coloizii bazoizi au în stratul determinat de potenţial cationi care vor elibera în

soluţie ioni hidroxil.

Coloizii amfoteri sunt hidroxizii de fier, de aluminiu şi proteine din sol care în
funcţie de mediul de reacţie se pot comporta ca acidoizi sau ca bazoizi, având din
punct de vedere acido – bazic un caracter amfoter.

10
 Importanţa coloizilor în sol

Importanţa coloizilor este fundamentală în chimia solului.

Datorită dimensiunii mici au suprafaţă mare de schimb şi pot adsorbi cationi

sau anioni, proces fundamental pentru capacitatea de schimb cationic sau
anionic, dar şi pentru menţinerea structurii solului şi capacitatea de reţinere a
apei (capacitatea de reţinere a apei în sol creşte proporţional cu concentraţia
coloizilor solului).

Produşii toxici care ajung uneori în sol sunt deseori transportaţi prin
intermediul particulelor coloidale.

Majoritatea suprafeţelor particulelor din sol au fracţia sub 1 μm, cu diametru

între 20 – 1000 mm, astfel încât suprafaţa activă a solului este predominat sub
formă coloidală şi toate procesele de suprafaţă (reacţii de adsorbţie, nucleaţii,
precipitare) implică moleculele coloidale din sol.

Coloizii sunt mobili în sol şi au influenţă puternică asupra proprietăţilor

hidrodinamice ale solului pe lângă influenţa asupra transportului chimic al
substanţelor imobile din sol. 11
 Procese de reţinere şi transport în soluri

După Ghedroiţ există 5 posibilităţi de reţinere a substanţelor în sol:

1.Capacitatea de reţinere mecanică a solului;

2.Capacitatea de reţinere biologică a solului;

3.Capacitatea de reţinere fizică (moleculară a solului);

4.Capacitatea de reţinere chimică fără schimb a solului (chemosorbţia);

5.Capacitatea de reţinere fizico – chimică (de schimb) a solului.

12
1.Capacitatea de reţinere mecanică a solului: proprietatea solului de a reţine
particulele aflate în suspensie în apă în procesul filtrării acesteia prin sol.
Fenomenul este influenţat de:
-diametrul mic al porilor solului comparativ cu diametrul particulelor suspendate,
-deformarea şi curbarea porilor,
-caracterul electrochimic al particulelor aflate în suspensie comparativ cu caracterul
electrochimic al suprafeţei porilor.

2. Capacitatea de reţinere biologică a solului: însuşirea solului de a reţine din

soluţia solului substanțe nutritive sub formă de substanţe organice. Reţinerea
biologică este proces datorat de microorganismele din sol şi de plantele superioare.
Capacitatea de reţinere biologică a solului are un rol fundamental în dinamica
azotului în sol, aproximativ 30% din azotul provenit de la îngrăşăminte este încorporat
în sol prin adsorbţie biologică.  

13
14
15
d) Cationii schimbabili sunt puternic hidrataţi şi nu pot forma legături chimice cu
suprafeţele adsorbante (seria liotropa).

raza cationilor hidrataţi în nanometri este scrisă în paranteze

16
Indici de caracterizare a adsorbţiei cu schimb cationic

Influenţa pH-ului asupra sarcinii electrice a

suprafeţei solului
Diagrama schematică indicând schimbul de
cationi dintre suprafaţa solului şi soluţia solului
și circulația acestor cationi din soluția solului la
rădăcini (rizosferă) pentru absorbție 17
Valorile capacităţii de schimb cationic a solurilor de pe mapamond

18
b) Suma bazelor schimbabile (SB): suma cationilor bazici de Ca2+, Mg2+, K+, Na+
existenţi în complexul coloidal.
Suma bazelor de schimb indică gradul de fertilitate al solului. Valori mai mari de 25
m.e./100g sol uscat indică o fertilitate crescută a solului, în timp SB < 3 m.e./100g sol
uscat indică un sol cu fertilitate scăzută.

c) Gradul de saturaţie în baze (V%): proporţia în care complexul adsorbtiv al solului

este saturat cu baze.
SB SB
V%  x100  x100
T SB  SH
Gradul de saturaţie în baze indică starea de fertilitate a solului. Solurile cu valori
scăzute ale lui V% sunt nefavorabile creşterii şi dezvoltării plantelor de cultură.

d) Capacitatea de schimb pentru hidrogen (SH): rezerva de ioni acizi de tipul H+ şi

Al3+ din complexul adsorbtiv al solului care poate trece în soluţia solului prin procesul
de schimb cationic.
La solurile din ţara noastră capacitatea de schimb pentru hidrogen poate avea valori
de până la 10 m.e./100g sol, înregistrându-se valori mai mari doar la solurile puternic
acide.

Aciditatea hidrolitică (Ah) se exprimă în m.e./100g sol şi reprezintă hidrogenul extras la

echilibru cu o soluţie de acetat de sodiu 1N la pH = 8,3.
19
 Limite de interpretare a valorilor proprietăţilor de schimb cationic

Denumire T, mg/100g sol SB, mg/100g sol Ah, mg/100 g sol

Extrem de mică ≤5 ≤3 -
Foarte mică 6 – 10 4–7 ≤ 2,0
Mică 11 – 20 8 – 15 2,1 – 4,0
Mijlocie 21 – 35 16 – 25 4,1 – 6,0
Mare 36 – 66 26 – 35 6,8 – 8,0
Foarte mare 56 – 80 36 – 60 ≥ 8,1
Extrem de mare ≥81 ≥ 61 -

Valorile gradului de saturaţie în baze obţinute cu ajutorul hidrogenului schimbabil

se utilizează pentru cercetări de genetică a solului, iar cele privind valorile gradului
de saturaţie funcţie de aciditatea hidrolitică se folosesc în agrochimie, în principal,
la stabilirea dozelor de amendamente pentru solurile acide.

20
 Importanţa adsorbţiei cationice

- cationii nutritivi nu sunt levigaţi şi pot trece treptat în soluţia solului;

- complexul coloidal al solului reglează concentraţia şi compoziţia soluţiei solului prin
schimbul de ioni care are loc între cele două componente ale acestuia;
- complexul coloidal şi cationii adsorbiţi influenţează proprietăţile fizico-chimice ale
solului. Cu cât complexul este saturat cu cationi de Ca2+, cu atât proprietăţile fizico-
chimice ale solului sunt mai favorabile creşterii plantelor. Creşterea proporţiei de H+
adsorbit are o influenţă negativă, reacţia solului devine acidă, are loc mobilizarea unor
cantităţi de aluminiu care depăşesc limita de toleranţă a plantelor, scade activitatea
microbiologică. Nefavorabilă este acţiunea cationului de Na+ adsorbit în cantităţi prea
mari, care favorizează lipsa de structură a solului şi o reacţie foarte puternic alcalină;
- micelele coloidale din sol reţin la suprafaţa lor ioni esenţiali în nutriţia plantelor şi îi
păstrează împiedicând eliminarea acestora de către curenţii descendenţi ai apei care
străbat solul;
- refacerea rezervei de elemente nutritive se realizează prin administrarea
îngrăşămintelor organice sau /şi minerale şi a amendamentelor (cantitatea de
carbonaţi necesari creşterii pH-ului solului este mai mare cu cât capacitatea de
schimb cationică este mai mare);
- schimbul de cationi ajută la adsorbţia unor metale (Cd2+, Zn2+, Ni2+ şi Pb2+) care ar
putea fi prezenţi în apele uzate adsorbite de sol şi îi elimină în apa de percolare,
spălând apa care va ajunge în rezerva subterană.
21
 Reactii de adsorbtie a anionilor

3(CAS)OH + K3PO4 → (CAS)3PO4 +3 KOH

2KOH + CO2 → K2CO3 + H2O
22
 Aciditatea şi alcalinitatea solurilor

Proprietate importantă a solurilor cu rol fundamental în agricultură. Se numeşte şi

„reacţia solului” si se exprimă în valori de pH.

Caracterul acid sau alcalin al solurilor este determinat de diferiţi factori:

- materialul parental;
- acidul carbonic, care poate imprima solului un pH de 3,9 – 4,7;
- prezenţa sulfurilor în materialul parental care prin oxidare pot forma acid sulfuric;
- acizii nesaturaţi cu ioni de calciu;
- acizii fulvici care pot determina valori foarte mici ale pH-ului (3,0 – 3,5);
- secreţiile rădăcinilor plantelor sau activitatea microbiologică din sol;
- plantele cultivate. Leguminoasele elimină cantităţi importante de Ca si Mg
comparativ cu culturile ierboase, porumb şi sorg;
- azotul, îngrăşămintele acide, compuşi organici (gunoi de grajd, resturi vegetale,
materia organică din sol) sunt surse potenţiale de H+ care imprimă solului reacţie
acidă; 
- efectul acidifiant al HNO3 şi H2SO4 rezultaţi la arderea combustibililor fosili pot
influenţa vegetaţia din zonele industriale unde gazele rezultate în urma reacţiilor de
ardere nu sunt îndepărtate;
- precipitaţiile;
- apa subterană utilizată în irigaţii;
- cantitatea de cationi schimbabili (Ca2+, Mg2+, Na+, K+) adsorbiţi de coloizii solului.23
 Clase de reacţie a solului
Interval de pH Aprecierea reacţiei
În suspensie apoasă 1: 2,5 În suspensie salina 1: 2,5 solului

< 3,5 - Extrem de acidă

3,51 – 4,30 - Foarte puternic acidă
4,31 – 5,00 3,50 Puternic acidă
5,01 – 5,80 3,51 – 4,20 Moderat acidă
5,81 – 6,40 4,21 – 5,00 Slab acidă
6,41 – 6,80 5,01 – 6,00 Foarte slab acidă
6,81 – 7,20 6,01 – 6,50 Neutră
7,21 – 7,50 - Foarte slab alcalină
7,51 – 8,00 - Slab alcalină
8,01 – 8,40 - Moderat alcalină
8,41 – 9,00 - Puternic alcalină
9,01 – 10,00 - Foarte puternic alcalină
> 10,10 - Extrem de alcalină

24
Valorile pH-ului solurilor la nivel mondial

25
Efectul pH-ului asupra adsorbţiei nutrienţilor

26
Aciditatea solului: determinată de cationii de H+ disociaţi în apă sau în soluţii
saline, la contactul acestora cu faza solidă (aciditate actuală sau disociată) şi de
cationii de H+ şi Al3+ adsorbiţi la suprafaţa particulelor coloidale (aciditate potenţială
sau adsorbită). [CAS-]H+ + KCl → [CAS-]K+ + HCl
[CAS3-]Al3+ + 3KCl → [CAS3-]K+ + AlCl3
AlCl3 + H2O → Al(OH)3 + 3HCl
 

Aciditatea hidrolitică (m.e./100g sol uscat la 1050C) se utilizează la calculul

capacităţii totale de schimb cationic şi la calculul dozelor de amendamente
calcaroase pentru solurile acide:
T = SB + Ah · 2,17 CaCO3 t/ha = Ah · 1,5 CaO t/ha = Ah · 0,84 27
Alcalinitatea solului determinată de compoziția diferiților compuși din sol:
carbonații din bicarbonaţii alcalini şi alcalino-pământoşi, silicații de sodiu, humaţii de
sodiu etc.
[CAS2-]2Na+ + H2CO3 ↔ [CAS2-]2H+ + Na2CO3
[CAS2-]2Na+ + CaSO4 → [CAS2-]Ca2+ + Na2SO4
Na2CO3 + CaSO4 → CaCO3 + Na2SO4
Na2CO3 + H2SO4 → Na2SO4 + CO2 + H2O

Sol salin (a) şi sol sodic (b)

Pentru ameliorarea solurilor alcaline se utilizează ghips, nitrat de calciu sau materiale
ce conţin ghips, acid sulfuric, sulfat feros, cenuşă de pirită sau sulf.
Amendamentele utilizate pentru solurile sodice pot fi împărţite în trei categorii:
- săruri de calciu solubile (ghips, CaCl2);
- acizi sau substanţe care formează acizi (H2SO4, FeSO4, Al2(SO4)3, calcar – sulf,
sulf, pirită etc);
- săruri de calciu cu solubilitate mică (calcar).
28
 Importanţa reacţiei solului
Cunoaşterea reacţiei solului este importantă pentru studiile pedologice şi pentru
caracterizarea solurilor.
Valorile pH-ului şi acidităţii potenţiale oferă informaţii importante asupra proceselor de
geneză a solurilor şi este utilizată la stabilirea tipului de sol.
În general, solurile formate în zona de stepa au o reacţie alcalină, solurile din zona
de silvostepă au o reacţie slab acida sau neutră, solurile din zona de pădure au o
reacţie acidă.
În România solurile au reacţii de la extrem de acidă (pH < 3,5) la reacţie alcalina
şi puternic alcalină (pH > 10).
Reacţia solului are o puternică influenţă asupra activităţii şi abundenţei
microorganismelor din sol. Bacteriile preferă o reacţie de la slab acidă la alcalină (pH
6 - 8), actinomicetele o reacţie neutră sau alcalină (pH 7 - 7,5), iar ciupercile se
dezvoltă în condiţii de reacţie acidă (pH 4 - 5). Cu cât reacţia solului devine mai acidă
(pH < 4) sau mai alcalină (pH > 8), cu atât scade prezenţa şi activitatea
microorganismelor.
Dezvoltarea în bune condiţii a vegetaţiei spontane şi cultivate depinde de pH-ul
solului.

29
 Interval optim de pH pentru diferite plante, pomi, arbuşti, legume etc.
pH Planta pH Planta
4,0 – 5,0 Arauncaria, Azalea, Erica, 6,0 – 7,0 Coacăz, frag
Rhododendron, Camelia
4,5 – 5,0 Dahlia, Begonia 6,0 – 7,0 Dianthus, Freesia, Rosa, Cineraria
4,5 – 6,5 Căpşuni 6,0 – 7,0 Castravete, dovlecel, țelina, spanac, pepene
4,7 – 7,3 Ovăz 6,0 – 7,0 Dactylis, Lolium, Trifolium
4,6 – 4,8 Agriş 6,0 – 7,5 Păr
4,8 – 7,1 Secară de iarnă 6,0 – 7,5 Floarea soarelui
5,0 – 5,5 Cartof 6,0 – 7,5 Salată
5,0 – 6,0 Magnolia, Lilium, Gloxinia, 6,0 – 8,0 Buxus, Gentiana, Peonia, Forsythia,
Opuntia, Daphne Tamarix, Tulipa
5,0 – 6,0 Zmeură 6,0 – 8,0 Bromus
5,0 – 7,0 Piersic 6,3 – 7,2 Mac
5,0 – 6,0 Agrostis 6,5 – 7,5 Sparanghel
5,5 – 6,3 Viţa de vie 6,7 – 7,4 Varză
5,5 – 6,5 Asparagus 6,7 – 7,8 Lucernă
5,5 – 7,0 Măr (soiuri criofile) 6,8 – 8,5 Ceapă
5,5 – 7,0 Tomate, hrean 7,0 Cais
5,5 – 7,0 Fructe de pădure 7,0 – 7,5 Măr (soiuri termofile)
5,8 – 7,0 Cireș 7,0 – 7,5 Sfecla de zahăr
5,5 – 7,5 Grâu, porumb, sorg 7,0 – 8,0 Anemone, Chrysanthemum
5,8 – 7,0 Morcov 7,0– 8,0 Sfeclă roșie, praz, fasole, mazăre
6,0 Calla, Gladiolus, Weigelia 7,0– 8,0 Vişin, gutui, migdal
6,0 – 7,0 Prun    
30
 Procese redox în sol
funcţie de abundenţa electronilor din sistemul format.

Abundenţa electronilor în sol se poate exprima cantitativ funcţie de potenţialul de

electrod EH sau activitatea electronilor. Activitatea electronului poate avea câteva
ordine de magnitudine şi este exprimat în mod uzual prin relaţia –log (e-) sau pe.

EH = 0,05916pe
31
 Domeniul de EH a sistemului apă – sol
Solul, din punct de vedere redox Valori EH, V
Sol foarte bine oxidat 0,8
Sol oxidat 0,5
Sol slab oxidat 0,1
Sol puternic redus -0,2
Sol extrem de redus -0,5

Valori ale EH şi pH pentru diferite

tipuri de sol şi turbă

32
 Procese biochimice la diferite valori ale potenţialului redox
Faze Procese EH, V Metabolism Materia
microbian organică
solubilă
I Dispariţia oxigenului 0,6 – 0,3 Anaerobioză Biodegradare

II Reducerea Mn4+ 0,4 – 0,2 Anaerobioză Acumulare

Reducerea Fe3+ 0,3 – 0,1 facultativă temporară după
(gleizare) aportul de
materie organică
proaspătă
2
III Reducerea SO 4 0 – 0,15 Anaerobioză Acumulare
(gleizare puternică)   strictă puternică
Formarea H2 şi CH4 -0,15 ÷ - 0,22 Biodegradare
prin anaerobioză

Pentru a crea condiţii optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor sunt

necesare măsuri de reglare a proceselor redox care au loc în sol, prin
îmbunătăţirea stării de structurare, a regimului aero – hidric prin măsuri
agrotehnice, prin irigarea sau drenarea solurilor.
33
 Capacitatea de tamponare a solurilor
însuşirea de a se opune tendinţei de modificare a concentraţiei unor ioni cum sunt
H+, HO-, K+, Ca2+, Mg2+, fosfat, amoniu din soluţia solului, prin acțiunea reciprocă
dintre faza solidă şi faza lichidă.

Capacitatea de tamponare a solului este influenţată de diferiţi factori:

- cantitatea coloizilor din sol (minerali, organici, organo – minerali). Solurile nisipoase
nu prezintă capacitate de tamponare deoarece nu au coloizi;
- compoziţia coloizilor din sol, astfel încât capacitatea de tamponare a unui sol va
creşte o dată cu creşterea conținutului de humus sau a argilei smectitice din sol;
- natura cationilor de schimb: o cantitate mai mare a cationilor de Na+, Ca2+ şi Mg2+
determină o capacitate de tamponare crescută în mediu acid, iar în prezenţa
complexului coloidal al ionilor de H+ şi Al3+ schimbabili, creşte capacitatea de
tamponare a solului în mediul alcalin.

34
Principalele reacţii care au loc în sol, generatoare sau acceptoare de protoni:

35
Capacitatea de tamponare a solului reprezintă numărul de echivalenţi gram, Eg, de
acid tare sau bază tare care se adaugă la un litru de soluţie extract de sol
determinând creşterea pH-ului cu o unitate.
Cantitatedeacidadaugata / Cantitatedebazaadaugata (Eg / L)
Ct 
var iatiapH

36
Capacitatea de tamponare a solurilor influențează măsurile de aplicarea a
amendamentelor şi a îngrăşămintelor:
- pentru corectarea reacţiei acide a solurilor se utilizează amendamente pe bază
de carbonat de calciu sau oxizi de calciu, iar pentru corectarea reacţiei puternic
alcaline a solurilor se utilizează gips sau fosfogips;
- la solurile care nu au capacitate de tamponare pentru acizi nu se recomandă
folosirea îngrăşămintelor de tipul sulfat de amoniu deoarece au reacţie fiziologică
acidă;
- la solurile care nu au capacitate de tamponare pentru baze nu se recomandă
folosirea îngrăşămintelor cu reacție alcalină de tipul nitrocalcamoniului;
- la solurile cu capacitate de tamponare slabă se recomandă aplicarea
îngrășămintelor în cantităţi micişi la intervale scurte de timp;
-la solurile cu capacitate mare de tamponare se recomandă aplicarea
îngrăşămintelor în doze mari la intervale lungi de timp.

Reacţia solului nu prezintă variaţii foarte mari datorită capacităţii de

tamponare, ceea ce este foarte important pentru activitatea
microorganismelor şi creşterea plantelor.

37