Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Strategii Terapeutice
Strategii Terapeutice
ÎN MANAGEMENTUL BOLII
CARIOASE
În anii trecuţi când s-a înţeles rolul biofilmului în iniţierea cariei dentare
se spunea că „un dinte curat nu se cariază niciodată” dar Sutcliffe (1996)
susţine cu prudenţă că : ”nu sunt dovezi inechivoce că o curăţenie orală
bună reduce experienţa carioasă dar nici nu sunt dovezi suficiente care
să îi reducă efectele pozitive ca o măsură preventiv-terapeutică”.
Nu este surprinzător că nu este întotdeauna posibil să identificăm o
relaţie puternic pozitivă între prezenţa plăcii bacteriene şi caria dentară.
Biofilmele de pe suprafeţele dentare reprezintă premisa obligatorie pentru
apariţia cariilor: ele sunt cauza necesară dar nu şi suficientă.. Din cauza
naturii multifactoriale a bolii, sunt numeroşi determinanţi care pot
influenţa prognosticul prin creşterea sau scăderea ratei de
demineralizare. Mai curând efectul combinat al tuturor acestor
determinanţi pozitivi sau negativi decât cantitatea de placă determină
dacă o leziune progresează sau nu.
I. Rolul igienei orale – periajul dentar
Efecte biologice
Se crede că după un periaj dentar dinţii devin perfect curaţi. Curăţirea
suprafeţelor aproximale cu aţă dentară reduce semnificativ producerea de
acizi organici după o provocare glucidică, dar placa restantă îşi menţine
abilitatea de a declanşa o scădere moderată a pH-ului. Astfel, chiar după o
îndepărtare performantă a plăcii, dinţii niciodată nu sunt „curaţi” d.p.d.v.
microbiologic. Bacteriile sunt adesea reţinute pe suprafeţele neregulate şi în
zonele care sunt greu de abordat, cum ar fi suprafeţele aproximale şi fisurile.
Efecte clinice
În funcţie de designul studiilor se poate descrie eficacitatea sau eficienţa
metodelor puse în discuţie. Eficacitatea se referă la beneficiile pe care le are
o metodă realizată aşa cum ar trebui beneficiind de întreaga înţelegere din
partea participanţilor- se răspunde la întrebarea „ cum funcţionează această
metodă?”. Eficienţa se referă la beneficiile obţinute la nivel individual(nivel
dinte/sediu) fiind în măsură să se poată aprecia dacă metoda respectivă
poate să funcţioneze.
I. Rolul igienei orale – periajul dentar
a)-nivel dinte/sediu
Un studiu recunoscut al lui Fehr(1970) condus pe studenţi la stomatologie a
demonstrat că abţinerea de la tehnicile de igienă dentară timp de 23 de zile a
condus la apariţia leziunilor în smalţ, alb-opace de-a lungul marginii gingivale ale
dinţilor. Studenţii care au făcut 9 clătiri/zi cu glucoză 50% în timpul perioadei test
au dezvoltat mai multe leziuni decât cei care nu au făcut-o. Mai importantă a fost
concluzia că indiferent dacă s-au clătit sau nu leziunile respective au fost
reversibile.. Astfel după 30 de zile de igienă orală atentă şi clătiri zilnice cu soluţii
de NaF 0.2% aspectul clinic al smalţului aproape că a revenit la cel dinaintea
experimentului..
Majoritatea studiilor au demonstrat că o igienă orală superioară, incluzând
utilizarea zilnică a pastelor fluorurate, favorizează oprirea în evoluţie a cariilor
active în smalţ şi dentină.
Alte studii au demonstrat că atât d.p.d.v. clinic cât şi histologic formarea
nederanjată de placă sub inelele ortodontice menţinute timp de 4 săptămâni a
condus la apariţia w.-s în diferite stadii de evoluţie. După re-expunerea unor astfel
de leziuni la mediul oral natural, incluzând şi o igienă normală cu paste
nefluorizate, leziunile au prezentat dovezi de regresie şi micro-uzură de suprafaţă.
Creşterea microuzurii cu timpul sprijină conceptul că îndepărtarea mecanică a
plăcii a fost principalul factor responsabil în oprirea evoluţiei leziunilor carioase.
I. Rolul igienei orale – periajul dentar
În studiile in situ Dijkman(1990) a demonstrat că după 10 săptămâni a avut loc un
aport distinct de minerale la pacienţii care au folosit paste de dinţi cu fluor. Leziunile la
pacienţii care au folosit paste non-fluorizate nu s-au schimbat, în timp ce la pacienţii
care nu s-au spălat leziunile au devenit mai profunde şi au pierdut mineral din ce în ce
mai mult. Autorii au calculat că periajul de 2 ori/zi cu paste fluorurate a determinat o
reducere cu 90% a pierderii minerale în comparaţie cu grupul de control care nu s-au
spălat. Acest efect a fost explicat ca o combinaţie între 2 factori :-un efect al curăţirii şi
altul al fluorului, ambele acţionând cu aceeaşi magnitudine.. Astfel, indivizii care fie că
nu folosesc paste fluorurate sau neglijează importanţa periajului mecanic sunt la fel de
expuşi la riscul cariogen
Într-un alt studiu în situ Nyvad(1997), a demonstrat că la grupul test, leziunile
radiculare nu au pierdut mineral după 3 luni de periaj zilnic cu pastă ce conţine 1100
ppm. suplimentată cu aplicări topice de fluor 2% în timp ce la grupul martor (fără periaj
cu paste cu fluor şi fără aplicări topice de fluor), pierderea de mineral a continuat.
Important este că tratamentul preventiv non-operativ a avut de asemeni un pronunţat
efect inhibitor asupra progresiei cariilor de pe suprafeţele radiculare recent expuse.
În concluzie, când igiena orală meticuloasă este asociată cu utilizarea mijloacelor
fluorurate şi este ţintită spre sediile specifice cu o rată mare de progresie a leziunilor,
este posibil să controlăm evoluţia bolii.
I. Rolul igienei orale – periajul dentar
b)-nivel individual
Unele studii au demonstrat că acei copii care îşi spălau dinţii mai mult
de odată/zi au iniţiat mai puţine carii decât copii care s-au spălat mai
rar.
Koch & Lindhe(1997) au demonstrat că unele clătiri orale făcute la 2
săptămâni, au redus afectarea prin carie pe timp de 3 ani, dar periajul
zilnic cu paste ce conţin fluor a fost mai eficient, mai ales pe suprafeţele
netede unde accesul a fost mai facil. Igiena orală deficitară nu poate fi
compensată de utilizarea intensă a fluorului astfel încât efectul
profesional al administrării de fluor sub formă de geluri, clătiri sau
tablete a fost mai slab la indivizii care nu practicau o tehnică de igienă
corectă.
În concluzie, modul cel mai simplu şi eficace de a controla apariţia şi
progresia cariei la nivel individual este de a controla prezenţa plăcii în
combinaţie cu utilizarea regulată a fluorului, preferabil sub formă de
pastă fluorurată..
I. Rolul igienei orale – periajul dentar
c)nivel populaţional-
Analizele multifactoriale au demonstrat că statusul de igienă orală este un
indicator puternic de risc pentru caria dentară când îl evaluăm împreună cu alţi
factori secundari: consumul de zahăr şi expunerea la fluor.
Este uşor surprinzător că nu este o corelaţie foarte strânsă la nivel populaţional
între igienă şi carie; din cauza naturii multifactoriale a cariei prezenţa plăcii nu
implică prin ea însăşi o rată mare de progresie a leziunii. Din cauza eficacităţii
clinice slabe a periajului la nivel populaţional, unii cercetători cred că obiectivul
primar al periajului este să servească ca un vehicul pentru aplicarea locală de
fluor. Totuşi periajul dentar este ieftin şi uşor de implementat şi atunci când este
executat corect are potenţialul de a controla atât caria cât ţi gingivita.
Unele studii au demonstrat că este o interacţiune sinergică între placă şi
consumul de zahăr. Astfel că efectul combinat al celor doi factori este mai mare
decât suma efectelor separate. Datele au demonstrat că la niveluri mici de placă o
creştere în consumul total de zahăr nu creşte riscul de carie semnificativ. Oricum
riscul a crescut semnificativ (mai mult de trei ori) odată cu creşterea nivelurilor de
placă, raportat la toate nivelurilor consumului de zahăr; creşterea a fost maximă la
nivelurile maxime de consum ale zahărului. Aceste concluzii indică că atunci când
consumul de zahăr este mare, îndepărtarea plăcii este cea mai puternică metodă
pentru a controla apariţia şi progresia cariei.
I. Rolul igienei orale – periajul dentar
Efectul curăţirii profesionale dentare
I. Rolul igienei orale-ROLUL
SUBSTANŢELOR ANTIMICROBIENE
-Raţionament
Caria dentară este o boală în legătură cu placa bacteriană dar din nefericire
nu există o legătură directă între biomasa plăcii şi iniţierea cariei dentare şi
sunt puţini agenţi antiplacă chimici care au avut un efect cariostatic
documentat. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că
microorganismele plăcii sunt organizate într-un biofilm care este o mixtură
de microorganisme ambalate într-o matrice complexă de biopolimeri.
Semnificaţia biofilmului este că la acest nivel microorganismele sunt mai
puţin susceptibile la agenţii antimicrobieni şi „scapă” de acţiunea
răspunsului imunitar al gazdei. Concentraţia necesară unui agent pentru a
omorî microrganismele dintr-un biofilm poate fi de 10-500 de ori mai mare
decât aceea care să aibă aceeaşi acţiune faţă de microorganismele din faza
planctonică(microorganisme neataşate ce trăiesc libere în suspensie).
Această rezistenţă relativă la agenţii antibacterieni se poate datora în parte şi
penetrării improprii a agentului în biofilm. Pe de altă parte microorganismele
în biofilm sunt fenotipic diferite astfel încât genele care se exprimă în cele din
biofilm diferă de genele ce se exprimă în cele din faza planctonică.
I. Rolul igienei orale-ROLUL
SUBSTANŢELOR ANTIMICROBIENE
Spre deosebire de infecţiile clasice care sunt provocate de microbi
patogeni, cariile se datorează microflorei orale rezidente. Această floră are
o acţiune benefică asupra gazdei. Iată de ce obiectivul nu este să o
eliminăm ci să o controlăm la niveluri compatibile cu sănătatea orală, cu
efecte adverse minime.
Miller sugera în 1890 că „ utilizarea corectă şi inteligentă a antisepticelor
cu scopul de a distruge bacteriile sau cel puţin de a le scade numărul sau
activitatea” poate fi un mod de a „ contracara sau limita ravagiile cariei
dentare”.
Orice agent chimic care afectează celula microbiană poate avea unele
efecte adverse împotriva celulelor gazdă, cu excepţia situaţiei când
structura ţintă sau calea metabolică sunt unice pentru celula bacteriană.
Totuşi nu sunt dovezi că utilizarea obişnuită a agenţilor chimici împotriva
plăcii bacteriene s-a soldat cu efecte adverse demonstrabile. Nu sunt nici
studii care să susţină beneficii pentru sănătate după utilizarea prelungită a
unor astfel de agenţi. Astfel trebui cântărite posibilele beneficii în balanţă
cu potenţialele dezavantaje.
I. Rolul igienei orale-ROLUL
SUBSTANŢELOR ANTIMICROBIENE
I. Rolul igienei orale-ROLUL
SUBSTANŢELOR ANTIMICROBIENE
b)Agenţii anionici
Radiologic nu apar
semne de afectare
periapicală
Pacient tânăr
Radiologic, camera
pulpară şi canalele
radiculare sunt bine
evidenţiate.
CONTROLUL BOLII CARIOASE-
Restaurările tranzitorii
Tabelul conţine o serie de criterii sensibile, dar nu imposibil de
indeplinit in funcţie de care succesul terapiei conservative prin
coafaj, va fi sigur. În trecut, coafajul direct era indicat doar
deschiderilor punctiforme, ale camerei pulpare, studiile actuale,
demonstrând, însă că dimensiunea expunerii, nu are nici o
legatură cu rezultatul terapiei. Având în vedere că aceste studii
se referă la deschiderile accidentale, traumatice ale camerei
pulpare, Majer si Cvek (1993) au sugerat ca leziunile carioase
profunde sa fie tratate prin îndepartarea radicală a tuturor
zonelor de dentină infectată, cu deschiderea (acolo unde este
cazul) a camerei pulpare şi cu îndepartarea chiar a 1 pana la 3
mm din ţesutul pulpar afectat. Este foarte important să atragem
atentia asupra faptului că acest studiu a fost realizat pe molari
permanenţi tineri, şi rezultatele sale, nu pot avea relevanţă
directă asupra tehnicilor coafajului direct, având in vedere că
autorii propun, practic o pulpotomie partială, în cadrul
tratamentului lezional
CONTROLUL BOLII CARIOASE-
Restaurările tranzitorii
Acest procedeu prezintă o serie de avantaje evidente: reduce riscul
introducerii în ţesutul pulpar a unor resturi dentinare infectate,
îmbunătăţeşte contactul între agentul de coafaj şi ţesutul pulpar.
S-a demonstrat prin studii clinice că realizarea unui coafaj direct
cu interpunerea “nefericită” a unor resturi dentinare infectate (care
apoi vor fi introduse in ţesutul pulpar) - între pulpa si agentul de
coafaj, conduce spre insucces terapeutic, sub forma necrozei
organului pulpo-dentinar.
Este foarte important să subliniem, că dacă în cazul fracturilor
coronare penetrante, dimensiunea expunerii nu este foarte mare, în
cazul expunerii camerei pulpare, printr-un proces carios activ,
chiar dacă incidentul se produce în etapele operative finale este
esenţial ca deschiderea sa fie cât mai mică. Este de la sine înteles
că deschiderile largi, care expun pe o suprafaţa de câtiva mm
pulpa unui mediu carios, cu dentină infectată, are sanse foarte mici
de tratament prin tehnicile de coafaj direct, având în vedere riscul
de contaminare foarte crescut şi raspunsul inflamator pulpar, mult
mai sever
CONTROLUL BOLII CARIOASE-
Restaurările tranzitorii
Problema vârstei, dintelui cauzal este de asemenea interpretabila
astfel că, până astazi nu s-a ajuns la o concluzie generală privind
stabilirea unei vârste de la care să se considere ineficienţa
coafajului direct. Odată cu trecerea timpului, se produce în
interiorul ţesutului pulpar modificari metabolice si histologice,
ţesutul devine mai fibros, reducându-se totodată volumul
organului pulpo-dentinar ca rezultat al proceselor fiziologice de
depunere a dentinei secundare şi a formarii dentinei de reacţie -
sub acţiunea factorilor externi agresivi - traumatici, infecto-carioşi
sau consecutiv abraziei dentare.
Pe de altă parte, odată cu vârsta scade afluxul sangvin pulpar si
odată cu el, capacitatea de regenerare a ţesutului pulpar, astfel că,
probabilitatea ca acesta să reacţioneze pozitiv la agentul de coafaj,
scade odată cu trecerea anilor. Astfel, alături de factorii prezentaţi
în tabel, ar trebui luate în considerare şi vârsta bilogică a dintelui
cauzal şi nu în ultimul rând procesele şi tratamentele restaurative
care au fost aplicate dintelui respectiv în trecut
CONTROLUL BOLII CARIOASE-
Restaurările tranzitorii
În practica stomatologică clinică, hidroxidul de calciu ramâne agentul de
electie indicat in coafajele directe. Alaturi de acest material actualmente sunt
investigate proprietăţile unui nou medicament, denumit MTA - Mineral
Trioxide Agreggate. El este constituit din particule fine hidrofile care
amestecate cu apa conduc spre formarea unui gel coloidal cu PH-ul de 12,5.
Acest gel se solidifică - în contact cu ţesutul dentar dar în decurs de
aproximativ 4 ore. Odată întarit, el prezintă o rezistenţă la compresiune,
comparabilă cu IRM sau Super EBA. Atât studiile de laborator cât şi cele
clinice au demonstrat că acest material este unul biocompatibil cu ţesutul
pulpar, asigurând totodată o sigilare optimă impotriva bacteriilor sau
produşilor lor de metabolism. Într-un studiu mai restrâns Pitt, Ford si co. au
demonstrat că folosind MTA în locul hidroxidului de Ca, la coafajul direct al
unor deschideri ample de camere pulpare, stimularea formării barierelor
dentinare şi neodentinogeneza s-a produs mult mai rapid. Se pare astfel că, pe
viitor acest material MTA, va inlocui hidroxidul de Ca. Totuşi proprietăţile ce
determină o manevrare dificilă şi timpul crescut de priză a acestui material
nou, în ciuda caracteristicilor sale terapeutice mult superioare ar putea să-l
facă foarte greu acceptabil clinic
CONTROLUL BOLII CARIOASE-
Restaurările tranzitorii
Care este rata de succes a tehnicilor de coafaj direct?
Rata de succes a coafajului direct este dificil de apreciat în baza studiilor clinice,
publicate în literatura de specialitate, având în vedere varietatea cazuistică şi
numeroşii factori implicaţi. Cert este că, dacă în cazul accidentelor traumatice
soldate cu deschiderea camerei pulpare s-au constatat, în marea majoritate a
cazurilor succese terapeutice, în cazul afecţiunii carioase problema este mult mai
greu de apreciat. Într-un studiu clinic - realizat pe 123 de dinţi afectaţi de carii
profunde şi care au beneficiat de un tratament prin coafaj direct s-a constatat o
rată de succes doar de 37% in primii 5 ani post-tratament. La 10 ani, s-a
constatat că 80% din cei 123 de dinţi au suferit de necroză pulpară. Problema
pierderii vitalitaţii pulpare conduce spre o altă ingrijorare privind semnificaţia
şi efectele depunerii de dentină de reacţie şi respectiv de dentină secundară în
anii scurşi, din momentul realizării coafajului şi până la pierderea vitalitaţi.
Există astfel posibilitatea ca tratamentul endodontic de canal să fie potential,
complicat de această hiperactivitate pulpară. Pe de altă parte, prognosticul
favorabil al unui tratament de canal poate fi diminuat şi prin posibila
însămânţare microbiană a canalelor dentare. Astfel aceste posibile rezultate,
pun la îndoială eficacitatea coafajului direct, aplicat în condiţii incerte.
CONTROLUL BOLII CARIOASE-
Restaurările tranzitorii
Tehnica coafajului indirect
Atunci când se consideră, că peretele pulpar al unei cavităţi
profunde, este afectat serios de leziunea carioasă şi că îndepărtând
dentina infectată de la acest nivel riscăm deschiderea camerei
pulpare, se recomandă ca procesul intervenţional respectiv să se
oprească în momentul în care se întâlneşte un strat dentinar mai
dur (chiar dacă acesta este colorat). Astfel plasam, pe acest perete
pulpar hidroxid de Ca şi restul cavităţii se va umple cu un material
de obturaţie provizoriu, sigilându-se astfel procesul carios pulpar.
Clasic această masură terapeutică a fost denumită coafaj indirect.
Dificultaţile privind aplicarea acestei metode, astfel ca rezultatele
sale sa fie pozitive constau în determinarea exactă a ratei de
progres a cariei, cunoaşterea grosimii stratului de dentină terţiară
formată şi evident intuirea momentului în care trebuie încetat
procesul de excavare, până a deschide camera pulpară. Utilizand
abordarea "stepwise" - pas cu pas – vom reuşi, astfel îmbunătăţirea
acestei manopere terapeutice, astfel ca efectele post-tratament să
fie favorabile