PRELUCRĂRI PRIN DEFORMARE

PLASTICĂ LA RECE

Curs nr. 2

Conf.dr. ing. Crina RADU

Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

1. Starea de tensiune a metalelor

Starea de tensiuni - totalitatea tensiunilor care actionează in fiecare punct al
corpului supus deformării.
Efort unitar – intesitatea eforturilor interioare pe unitatea de suprafaţă a unui
element de volum:

Efortul unitar ce acţionează într-un punct al corpului, după o direcţie oarecare

faţă de suprafaţă, se va descompune în două componente: o componentă
normală şi o componentă tangenţială: p2 = σ2 + τ2
Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Daca asimilam punctul material din corpul supus deformarii cu un cub elementar
infinit mic, orientat după un sistem de axe de referinţă Oxyz, tensiunea se poate
descompune în trei tensiuni normale σx, σy, σz şi şase tensiuni tangenţiale τxy, τxz, τyx,
τyz, τzx, τzy.

Dar τxy = τyx, τxz = τzx şi τyz = τzy.

starea de tensiuni poate fi complet determinată prin cele trei componente
ale tensiunilor normale, σx, σy, σz şi prin trei componente ale tensiunilor
tangenţiale τxy, τyz, τzx, adică în total prin şase mărimi
Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Eforturile unitare normale se consideră pozitive atunci când acţiunea lor, luată
separat provoacă întindere. Eforturile unitare tangenţiale sunt pozitive atunci
când sensul lor coincide cu sensul axei de coordonate.

Eforturi unitare normale principale

σ1, σ2, σ3
Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Starea de tensiune a metalului poate fi liniară, plană sau spaţială.

Starea liniară are loc atunci când în fiecare element al corpului supus deformării
acţionează un singur efort unitar normal principal: σ1 ≠ 0; σ2 = σ3 = 0.

Starea plană două dintre tensiunile normale principale care acţionează asupra
elementului corpului în deformare se găsesc într-un plan comun iar a treia este
egală cu zero: σ1 ≠ 0; σ2 ≠ 0, σ3 = 0.

Starea spaţială de tensiuni este atunci când toate cele trei eforturi normale
principale sunt diferite de zero: σ1 ≠ 0; σ2 ≠ 0, σ3 ≠ 0.

Stare liniară Stare plană Stare spaţială

Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

2. Starea de deformare a metalelor

Starea de deformare – totalitatea modificărilor geometrice ce apar într-un corp
supus acţiunii forţelor exterioare şi care caracterizează schimbarea formei
corpului în timpul deformării.

Deformaţiile pot fi liniare (ε) şi unghiulare (γ).

Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Determinarea deformaţiilor

Deplasarea de-a lungul axei

OX se noteaza cu u, de-a
lungul axei OY cu v iar de-a
lungul axei OZ cu w.
Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Şi pentru starea de deformare există un sistem de axe de coordonate în lungul

cărora nu există deformaţii unghiulare. În acest caz deformaţiile liniare se
numesc principale şi se notează cu ε1, ε2, ε3.

Dacă în timpul deformării plastice volumul rămâne constant:

Deformaţia medie este:

corespunzătoare tensiunii medii:

Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Relaţii între tensiuni şi deformaţii

Legea lui Hook generalizată
Deformaţia specifică în lungul unei axe principale apare atât datorită acţiunii
directe a tensiunii de pe axa respectivă, cât şi acţiunii indirecte a deformaţiilor
transversale datorită tensiunilor ce acţionează pe celelalte două direcţii principale.

E – modulul de elasticitate longitudinal;

G – modulul de elasticitate transversal;
ν - coeficientul lui Poisson

Deformaţia volumică:

sau

relaţii între tensiuni şi deformaţii pe domeniul elastic

Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Criterii de plasticitate
1. Criterii de plasticitate pentru materialele izotrope
Criteriul de plasticitate Tresca (1864)

Pentru starea plană de tensiuni (σ3 = 0), criteriul devine:

sau

unde: K – limita elastică în cazul efortului de forfecare;

Rc – limita de curgere a materialului.
Criteriul de plasticitate Von Mises (1913

Pentru starea plană de tensiuni (σ3 = 0), criteriul devine:

Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

2. Criterii de plasticitate pentru materialele anizotrope

Criteriul de plasticitate Hill (quadratic, 1948)

În cazul stării de tensiune plană (σx, σy, σxy):

Parametrii F, G, H, L, M, N caracterizează anizotropia materialului şi se

determină cu relaţiile:

unde cu: X, Y, Z s-a notat limita de curgere la tracţiune pe cele trei direcţii: 0, 45 şi 90 o
R, S, T s-a notat limita de curgere la forfecare pe cele trei direcţii: 0, 45 şi 90 o
Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Criteriul de plasticitate Hill (nonquadratic, 1979)

Criteriul prezintă două cazuri particulare:

- dacă a = b = c = 0 şi f = g se obţine criteriul Hosford (1972)

- dacă a = b = f = g = 0 se obţine:

Pentru m = 2 se obţine criteriul Hill (1948)

Criteriul de plasticitate Hill (1990)

Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

În care:
σb - limita elastică în cazul unei solicitări biaxiale;
τ - limita elastică în cazul unei solicitări de forfecare;
a, b - constante de material;
m – exponent ce se determină cu relaţia:

Raportul (σb/τ)m poate fiexprimat în funcţie de coeficientul r45:

Constantele a, b pt fi determinate cu relatiile: 

Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Curba caracteristică a materialelor

- trasată în coordonate tensiune-deformaţie specifică
Curs 2 Starea de tensiuni şi deformaţii a metalelor. Criterii de plasticitate

Rezistenţa la rupere
Se calculează ca raport dintre efortul maxim şi aria secţiunii iniţiale a epruvetei.

Limita de curgere
Se calculează ca raport dintre sarcina ce corespunde unei deformaţii plastice mici,
stabilită convenţional şi aria secţiunii iniţiale a epruvetei.

Alungirea specifică la rupere

Se calculează ca raport dintre cresterea de lungime a portiunii dintre reperele
unei epruvete si lungimea initiala dintre aceste repere.

Gâtuirea specifică la rupere

Se calculează ca raport dintre micsorarea ariei sectiunii transversale a
epruvetei dupa rupere şi aria iniţiala a acesteia.
Pentru epruvete plate