Primul Razboi

Mondial
Introducere
• Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul
celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a
fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. A fost un război
global declanșat în Europa, care a durat de la 28 iulie1914 până pe 
11 noiembrie 1918, la care au participat peste 70 de milioane de
militari, inclusiv 60 de milioane de europeni, mobilizați într-unul
dintre cele mai mari războaie din istorie. Peste nouă milioane de
combatanți și șapte milioane de civili au murit ca urmare a
războiului, o rată a accidentelor exacerbată de progresul tehnologic
și industrial al beligeranților și impasul tactic cauzat de 
războiul de tranșee. A fost unul dintre cele mai mortale conflicte
din istorie și a provocat schimbări majore politice, inclusiv
revoluțiile din 1917-1923 la multe dintre națiunile implicate.
Cauze
• În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și
moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo
 de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta
a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de 
Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști pro-
sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a amorsat
tensiunea gravă, care deja exista în Europa. Rebeliunile de la 
Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand
au fost instigate de minoritatea sârbă, care era nemulțumită de
anexarea în 1908 a Bosniei și Herțegovinei de către Imperiul
Austro-Ungar, ca și de invadarea și ocuparea violentă [15] a
provinciei de către același imperiu, în 1878.
• Cauza principală a Primului Război Mondial a fost
refuzul imperiilor de a acorda populațiilor lor
dreptul la auto-determinare.[16][17] Bosnia a fost
anexată de către Imperiul Austro-Ungar în 1908, în
disprețul sentimentelor sau dorințelor populației,
Austro-Ungaria însăși fiind deja, la acel moment,
un stat multi-etnic în care numeroase minorități
erau dominate de o clică de nemți și unguri.[18] La
fel cum românii transilvăneni aflați sub opresiunea
austro-ungară priveau cu speranță de ajutor spre
românii deja liberi din regatul României, tot așa și
sârbii din Bosnia și din restul Imperiului Austro-
Ungar priveau cu speranță spre frații lor din
regatul independent al Serbiei.
 1914: Primele bătălii
• În ziua de 28 iulie 1914, Austro-Ungaria, după o rivalitate ce durase ani
întregi, a declarat război Serbiei. Franța și Rusia s-au mobilizat imediat ca
răspuns la mobilizarea austriacă. Părea că criza va escalada și că înfruntarea
era inevitabilă. Ultima săptămână din luna iulie a fost caracterizată de un
schimb continuu de telegrame între cancelariile din marile capitale
europene. Diplomații europeni și unii oameni politici încă mai credeau că
criza se va rezolva. Gravitatea crizei era însă, subevaluată. Astfel, Tisza,
primul ministru al Ungariei (Transleithaniei), excludea riscul izbucnirii unui
război european.
• La 1 august, Germania intră în scenă, declarând război Rusiei, după ce i-a
cerut să pună capăt mobilizării. Pentru a evita riscul susținerii unui război
prelungit pe două fronturi simultan, strategia germană prevedea ca, în caz
de conflict cu Rusia, să distrugă preventiv armata franceză după 
Planul Schlieffen, plan inițiat și pregătit de Alfred von Schlieffen în 1905.
Printr-o manevră de învăluire, armatele germane trebuiau să traverseze
teritoriul Belgiei pentru a pătrunde pe teritoriul francez dinspre nord și a
ocupa rapid porturile de la Canalul Mânecii, Dunkerque și Le Havre,
obiectivul final fiind încercuirea Parisului. Operațiunea avea să dureze 42 de
Revoluția Rusă

• Insatisfacția pentru modul în care guvernul rus conducea războiul a crescut, în

ciuda succeselor obținute de generalul Brusilov în cadrul Ofensivei Brusilov
 (iunie 1916), în Galiția de Est contra austriecilor. Situația Aliaților s-a
îmbunătățit puțin doar în momentul când România a intrat în război, la 27
august, însă foarte repede contingente germane au întărit forțele austro-ungare
în Ardeal, iar Bucureștiul a fost capturat de către Puterile Centrale (6 decembrie
1916). În această perioadă, situația internă în Imperiul Rus devenise instabilă,
deoarece țarul era plecat pe front și conducerea incompetentă a 
Împărătesei Alexandra cauza proteste din toate colțurile Rusiei, care au provocat
asasinarea de către un grup de aristocrați conservatori a lui Rasputin, un preferat
al împărătesei, în decembrie 1916.
• În martie 1917, demonstrațiile din Sankt Peterburg au culminat cu abdicarea 
țarului Nicolae al II-lea al Rusiei și constituirea unui guvern centrist provizoriu,
condus de Kerenski, care împărțea puterea cu Sovietul din Petrograd. Această
diviziune a puterilor a condus la o stare de confuzie și haos, pe front și în țară, iar
armata a devenit din ce în ce mai puțin eficientă.
Economia pe timp de rǎzboi

• Au fost fabricate trenuri in masa pentru a transporta proviziile. Mobilizarea a necesitat modificarea
intregii economii. Relatia dintre stat si producatorii privati s-a schimbat radical. Statul a preluat
controlul direct al unor sectoare economice. S-a produs un proces de birocratie, statul avand nevoie de
zeci de mii de functionari pentru a gestiona cauza. Ministerul Munitiei din Marea Britanie a avut de
exemplu 25 000 de birocrati. Initial, statele se confruntau cu doua probleme: produsele si armele.
Producatorii de saci de iuta au primit mai multe comenzi. Statul trebuia sa gestioneze un echilibru
dintre sectorul civil si cel militar, balanta dintre nevoile frontului intern si cel externe. Erau necesare
produse de larg consum. Era necesara o forta de munca masiva si o armata imensa pentru a sustine
echilibrul intre ecomomie si razboi. Economia pe timp de razboi devine rudimentara fata de cea
sotisficata pe timp de pace. S-a pus problema finantarii. Statele aveau la dispozitie instrumente
limitate. Anul 1914 vine pe traditia liberala, statul minimalist taxand putin. Modalitatile de taxare si
finantare a efortului de razboi erau putine: taxarea, imprumutul si inflatia-tiparirea de bani.
• Taxarea a fost problema cea mai spinoasa caci ridicau probleme privind relatiile dintre diferite
categorii sociale. Averile mari erau cele mai taxate. De aceea, taxarea nu era o optiune populara. Statul
era victima a doua optiuni divergente. Toti locuitorii trebuiau sa plateasca participarea la razboi. Statul
evita sa taxeze categoriile instarite. Se punea problema reparatiilor postbelice si costurile acestora.
Taxele erau mentinute la nivel acceptabil. Pe parcursul razboiului , statul acopera din veniturile
curente 26-27% din cheltuieli. Marea Britanie acoperea 26% din cheltuieli cu venituri din taxe,
Germania-17%. Cheltuielile fiecarui an de razboi urma sa fie decontat de invinsi si de generatiile
viitoare.