FIZIOLOGIA CELULELOR

NERVOASE SI MUSCULARE

CURS 2
1. FIZIOLOGIA CELULELOR NERVOASE
Celula nervoasa – NEURONUL – reprezinta
unitatea morfo-functionala a sistemului nervos.
Este alcatuit din:
- corpul celular
- prelungiri neuronale (dendrite, axon)
Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice care
conduc impulsul nervos centripet (aferent)
Axonul este o prelungire unica, lunga care se
termina prin ramificatii multiple (butoni
terminali)
 La nivelul butonilor terminali se gasesc vezicule
cu mediator chimic. Axonii conduc impulsul
nervos celulifug (eferent).
Neuronii realizeaza o vasta retea; sunt legati
intre ei prin SINAPSE.
SINAPSA – formatiuni specializate care se
realizeaza intre axonul neuronului presinaptic si
dendritele neuronului post-sinaptic.
Structura sinapsei:
- segment presinaptic
- fanta sinaptica
- segment postsinaptic
Proprietati fundamentale ale neuronului
Constau in generarea si conducerea
impulsurilor nervoase.
1. Excitabilitatea – maxima la nivelul țesutului
nervos.
Sub acțiunea unor stimuli se produc la nivel
neuronal anumite modificări fizico-chimice care
stau la baza generării impulsului nervos.
Pentru a produce un impuls nervos, stimulul
trebuie sa aibă o anumita intensitate =
intensitate prag.
Stimulii subliminali nu produc un impuls nervos.
Potentialul membranar de repaus (PR)
Permeabilitatea selectivă a plasmalemei determină
distributia asimetrică a ionilor de o parte si de alta a
acesteia.
Pentru orice ion difuzibil se defineste potentialul de
echilibru conform legii Nernst:
E=±61log(c1/c2),
c1 si c2 = concentratiile ionului respectiv în cele două
compartimente;
Conform ecuatiei Goldman-Hodgkin-Katz; PR este
determinat de distributia si coeficientii de
permeabilitate membranară pentru trei ioni majori:
Na+, K+, Cl-, la care putem adăuga calciul si contributia
unor canale cationice neselective.
Permeabilitatea pentru potasiu fiind mai
importantă, PR este apropiat de valoarea
potentialului de echilibru pentru K.

PR de repaus variază de la o celulă la alta, în

functie de permeabilitatea membranei.

Pentru mentinerea potentialului de repaus este

necesară pomparea permanentă a ionilor,
pentru a asigura mentinerea gradientelor de
concentratie → ATP-ază membranară (pompă
de sodiu).
In absenta transportului activ s-ar produce în
timp pierderea de K si acumularea de Na.
Pentru fiecare ciclu conformational pompa de
Na+- K+ expulzează 3 Na+ si introduce doar 2
K+, fiind deci electrogenă; adică are un efect
hiperpolarizant. Activitatea pompei fiind
dependentă de concentratia Na intracelular,
pompa va participa la fenomenul de
repolarizare din cadrul potentialului de actiune.
Depolarizare = reducerea diferentei de
potential electric transmembranar.
Depolarizarea locală = un influx net de sarcini
pozitive (propagare pe o mică arie, scăzând în
amplitudine cu distanta).
 Potentialul de actiune (PA)
PA = depolarizarea tranzitorie care se propagă
nedecremential la distantă.
• Canalele ionice implicate au o dependentă de
voltaj a probabilitătii de deschidere relativ
abruptă, ceea ce imprimă caracteristica de
fenomen cu prag a fenomenului (legea “tot sau
nimic”).
• Propagarea PA în membrana celulară se
realizează prin autoregenerare, pe baza
difuziunii sarcinilor pe cele două fete ale
membranei.
 Fiziologic PA apare prin sumatie temporală a
efectelor depolarizante si hiperpolarizante ale
diferitilor curenti ionici.
Curentii ionici depolarizanti pot fi determinati
de:
- mediatori chimici (transmitere sinaptica)
- efecte hormonale sau paracrine
- agenti fizici (celule receptoare)→potential de
receptor
- activarea canalelor ionice prin deformare
mecanică.
 Potential de actiune de tip neuronal
Caracteristici:
- depolarizarea este abruptă, cu durată de ~0,2
ms, cu depăsirea izopotentialului (overshoot),
- urmată imediat de repolarizare (spike-
potential).
- depolarizarea se produce ca urmare a unui
influx masiv de Na prin canale voltaj-
dependente rapide
- repolarizarea se produce ca urmare a efluxului
de K prin canale voltaj-dependente ceva mai
lente, în conditiile inactivării canalelor de Na.
- durata este de 2-3 ms.
 Fazele potentialului de actiune
1. Potential de repaus - nu există curent net – curent de
scurgere de K+ si curent de extruzie de Na+
2. Stimulare – cresterea conductantei locale pentru Na+ –
mecanică, electrică, termică
- curenti locali – potentiale locale
- stingere, dacă sunt sub prag
3. Faza de depolarizare – deschiderea canalelor de Na+ voltaj-
dependente – feedback-pozitiv – inversarea polarizării
membranare
4. Peak-ul aproximativ +30 mV canalele de Na+ voltaj-
dependente se inactivează
- Canalele de K+ voltaj dependente se deschid
5 Faza de repolarizare – eflux masiv de K+ – repolarizare rapidă
6. Postpotenţialul negativ – canalele de K+ de rectificare
tardivă pierd K+ chiar si după ce membrana s-a repolarizat
complet
Transmiterea PA
- depolarizarea se face de-a lungul întregii
membrane celulare
- toată celula este depolarizată
- dacă nu există jonctiuni “gap”, care să
transmită PA, acesta se opreste la nivelul
celulei initiale
- fiecare celulă trebuie stimulată individual
- depolarizarea propagată este responsabilă
pentru legea “tot sau nimic”
- viteza propagării PA depinde de grosimea
axonilor (10-100 m/s)
- motivul principal este că rezistenta axială este
cu atât mai scăzută cu cât diametrele sunt mai
mari
Proprietati fundamentale ale neuronului
Stimulii supraliminari nu produc un impuls
nervos mai puternic decat stimulii prag.
Corelatiile dintre intensitatea stimulilor si
raspuns, care caracterizeaza excitabilitatea au
fost studiate folosind ca stimul curentul electric
si ca raspuns contractia musculara obtinuta
prin stimularea nervului motor.
Intensitatea minima a unui curent electric care
aplicat pe nerv determina un raspuns din
partea nervului / muschiului = reobaza
Timpul cat trebuie aplicat curentul pentru a
apare raspunsul= timp util
Proprietati fundamentale ale neuronului
Cronaxia = timpul minim necesar unui curent
cu intensitate dubla reobazei pentru a produce
un raspuns motor.
Stimulii cu intensitate prag , actionand la nivelul
neuronilor, produc modificari fizico-chimice,
care au ca urmare declansarea unui impuls
nervos care se autopropaga.
Membrana neuronala este polarizata in repaus
(pozitiv pe fata externa, negativ pe cea interna)
datorita repartitiei inegale a Na si K de o parte
si de alta a membranei.
 Intre fata externa si interiorul celulei exista o
diferenta de potential de -50 – 70 mV =
potential membranar de repaus.
Aplicarea unui stimul cu intensitate prag creste
brusc permeabilitatea membranei neuronale
determinand depolarizarea si micsorarea
diferentei de potential cu – 15 mV, polaritea se
inverseaza devening negativa pe fata externa si
pozitiva pe cea interna = potential de actiune.
2. Conductibilitatea este proprietatea de
autopropagare a impulsurilor nervoase prin
axoni pana la terminatiile acestora, unde sunt
transmise unui alt neuron, producand un
raspuns caracteristic.
 In organism, conducerea impulsurilor nervoase
este unidirectionala datorita sinapselor, care
permit impulsurilor, care permit impulsurilor sa
treaca doar intr-un anumit sens.
3. Etapele transmiterii sinaptice
- mediatorul sinaptic este sintetizat la nivelul
butonului terminal al neuronului;
- eliberarea mediatorului in spatiul sinaptic se
face prin exocitoza;
- aparitia unui potential de actiune la nivelul
butonului terminal determina eliberarea
mediatorului
- mediatorul se cupleaza cu receptorii din
membrana postsinaptica
 Placa motorie = sinapsa dintre un neuron si o
fibra musculara.
- Impulsul nervos determina descarcarea de
mediator (acetilcolina), care se fixeaza pe
membrana fibrei musculare
- Are loc depolarizarea si aparitia unui potential
de actiune care are ca efect producerea
contractiei musculare.
 Viteza de conducere nervoasa
- Impulsul nervos se deplaseaza de-a lungul neuronului cu 10-100 cm/sec
(insuficient pentru timpii de reactie)
- Vertebratele superioare au celule gliale specializate, numite celule Schwann
în sistemul nervos periferic si oligodendrocite în SNC, care secretă
straturi concentrice dintr-o substanţă lipidică, numită mielină, în jurul
axonului.
- Stratul de mielină este discontinuu, prezentând strangulaţiile Ranvier,
unde se poate forma potenţial de acţiune
- Viteza în fibrele mielinizate depinde de grosimea axonului si grosimea tecii de
mielină – 10-100 m/sec
Tipuri de axoni
Tip de fibre Inervatie Diametru Viteză de
extern (m) conducere
(m/s)

A  sau I A Fibre motorii 12-20 70-120

A  sau I B Fibre senzoriale 10-15 60-80

II Fibre senzoriale 5-15 30-80

proprioceptive

A Fibre motorii intrafusale 3-8 15-40

A  sau III Tactile, temperatură, 3-8 10-30

durere
B SNV autonom 1-3 5-15

C sau IV Durere, temperatură, 0,2-1,5 0,5-2,5

(amielinice) olfactie
 Fiziologia celulei musculare

Fibra musculara este o celula alungita, care

contine:
- o membrana subtire (sarcolema),
- citoplasma (sarcoplasma)
- nuclei, miofibrile, organite celulare
MIOFIBRILELE – formeaza elementul contractil
al fibrei musculare;
Sunt constituite dintr-o succesiune de discuri
clare si intunecate
Fiecare din cele doua benzi este subimpartita
prin banda H luminoasa (in mijlocul discului
intunecat) si prin membrana Z (in mijlocul
discului clar)
Intr-o miofibrila, structurile cuprinse intre doua
membrane Z succesive constituie un sarcomer
(unitatea morfo-functionala a miofibrilei).
 La microscopul electronic, miofibrilele apar
formate din:
- microfilamente groase de miozina, orientate
paralel cu axul miofibrilar (formeaza discul
intunecat);
- microfilamente subtiri de actina (formeaza
discul clar); se insera cu o extremitate pe
membrana Z, iar cealalta patrunde printre
filamentele de miozina.
 Contractiile musculare sunt de 2 tipuri:
- izotonice; muschiul se scurteaza sub o tensiune
pasiva constanta. Sunt caracteristice majoritatii
muschilor membrelor, realizand diverse forme
de miscare
- Izometrice; muschiul nu-si modifica
dimensiunile ci doar starea de tensiune; sunt
caracteristice musculaturii posturale
 Mecanismul molecular al
contracţiei în miocitul scheletic
Contractilitatea fibrei musculare reprezinta
proprietatea acesteia de a transforma energia
chimica potenţială în energie mecanică şi de a
dezvolta o tensiune la capetele sale, cu sau fără
scurtarea muşchiului.

La realizarea contracţiei musculare participa:

- sistemul contractil
- sistemul de cuplare a excitaţiei cu contracţia,
- sistemul energogen.
- Fixarea calciului pe troponina C → descoperirea
zonelor active de pe actină → fixarea capului
polar al miozinei.
- Prin activarea ATP-azei miozinice se modifică
încărcarea capului polar care determină flexia
punţii transversale spre interiorul discului
intunecat.
- Actina alunecă spre mijlocul sarcomerului, care
astfel se va scurta (mecanism glisant).
- Desfacerea punţii transversale duce la
revenirea în poziţie perpendiculară pe direcţia
filamentului de miozină, refăcând o nouă
legătură cu locusul următor de pe actină.
- Procesul încetează şi are loc relaxarea fibrei
musculare când scade concentraţia calciului
liber din sarcoplasmă la nivelul de repaus.
- Forta dezvoltată de muşchi este proporţională
cu rata ciclării punţilor transversale.
- Lipsa ATP-ului este o situaţie anormală → ciclul
se opreşte → se formează un complex actină-
miozină permanent (rigiditatea cadaverică) / în
contractura fiziologică din oboseala musculară.
- Aceste fenomene se mai explică şi prin
acumularea Ca2+ în sarcoplasmă datorită
ineficienţei pompelor de Ca 2+.