Actualităţi în obezitatea

copilului şi adolescentului

Prof. Dr. N. Miu by MedTorrents.com

Obezitatea este azi recunoscută ca o
problemă de sănătate publică importantă
din cauza:
– prevalenţei sale şi a
– evoluţiei rapide, în numeroase ţări, atât la
adult, cât şi la copil.
În Franţa, de exemplu această creştere a
evoluat astfel:
Procentajul copiilor care prezintă un exces
ponderal (situaţi deasupra percentilei 97 a
curbelor de “corpolenţă” franceze) a
crescut de la 3% în 1965, la 5% în 1980,
la 12% în 1996, la 16% în 2000 (!), iar
evoluţia este mult mai rapidă pentru
formele severe, decât pentru formele mai
moderate.
Obezitatea apărută în timpul copilăriei are un
răsunet regretabil asupra sănătăţii la vârsta de
adult: studii epidemiologice au stabilit o creştere
a mortalităţii la adult de 50-80%, asociată
obezităţii precoce (!) (originea cardiovasculară,
predominant la sexul masculin, boli respiratorii,
hipertensiune arterială şi anomalii ale lipidelor
sanguine, în special hipertrigliceridemie şi
diminuarea HDL colesterolului.
O hiperinsulinemie este frecventă,
descriindu-se şi cazuri de diabet zaharat
de tip 2, la fel leziuni arteriale precoce, în
special la adolescenţii cu obezitate severă.
– Aceste complicaţii pot apare la vârsta de
copil!
Obezitatea influenţează negativ stima de
sine, integrarea şi evoluţia socială.
Întreruperea creşterii prevalenţei obezităţii la
copil constituie în ţările avansate unul din
obiectivele prioritare ale programului naţional de
nutriţie-sănătate (PNNS), apărut de ex. în Franţa
şi alte ţări europene.
În practica cotidiană, oricare pediatru foloseşte
curbele de creştere în greutate şi în talie, după
vârstă, din carnetul de sănătate (în ţările
occidentale).
Aceste curbe au fost stabilite plecând de
la o populaţie de referinţă urmărită
“longitudinal” de la naştere, la 20 de ani.
Aceste curbe sunt indispensabile pentru
supravegherea evoluţiei copiilor.
O curbă a taliei, normală, în acelaşi culoar
cuprins între -2 şi +2 deviaţie standard
indică faptul că creşterea staturală este
normală.
În general, dacă curba taliei este normală
şi apropiată de medie, curbele greutăţii pe
categorie de vârstă dau o idee bună
despre creşterea ponderală.
Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor,
aceasta nu este suficientă pentru
aprecierea exactă a evoluţiei corpolenţei şi
adipozităţii (masă grasă!)
Indicele lui Quételet este un indice de
corpolenţă denumit indicele de masă
corporală (IMC) sau Body Mass Index
(BMI)
IMC = Greutatea (kg)
Talie2 (m)
Valoarea obţinută este raportată pe curbe
de corpolenţă de referinţă pentru a permite
situarea corpolenţei unui copil în funcţie de
vârsta sa şi de sex.
În cursul creşterii, corpolenţa variază
fiziologic.
În medie, corpolenţa creşte în primul an de
viaţă, apoi diminuă la 6 ani şi creşte din
nou până la sfârşitul perioadei de creştere.
Diminuarea valorilor IMC între 1-6 ani traduce
diminuarea fiziologică a adipozităţii şi a
corpolenţei, dând o falsă impresie de copil slab.
Creşterea curbei care apare la aproximativ 6 ani
este denumită rebound al adipozităţii.
Vârsta reboundului adipozităţii este corelată cu
adipozitatea la vârsta de adult: cu cât ea este
mai precoce,cu atât mai mare este riscul de a
deveni obez.
Interesul adipozităţii ca marquer predictiv al
riscului obezităţii a fost confirmat prin diferite
studii realizate în Europa, Australia şi SUA.
Supraponderea şi obezitatea se definesc
plecând de la pragurile stabilite pe populaţia de
referinţă, în Europa împrumutate de la francezi,
dar existând tendinţa de a se trece la pragurile
stabilite de International Obesity Task Force
(IOTF).
Curbele franceze cuprind toate rangurile de
centile de la -3 la 97, acestea definind zonele de
insuficienţă, de normalitate şi de exces
ponderal.
Pragurile definiţiei internaţionale nu definesc
decât supraponderea şi obezitatea.
Ele sunt constituite de centilele IOTF C-25 şi
IOTF C-30, care corespund valorilor de 25 şi 30
kg/m2 la 18 ani, valorile de 25 şi 30 fiind
pragurile care definesc supraponderea şi
obezitatea la adult.
Se va reţine că centila IOTF C-25 este apropiată
de centila 97 din “exprimarea” franceză.
Utilizarea pragurilor IOTF este destinată în mod
esenţial evaluării şi comparării prevalenţei
obezităţii în studii epidemiologice.
În practica clinică, pentru definierea normalului
şi obezităţii, se folosesc ambele metode:
– curbele franceze care cuprind toate rangurile de
centile
– completate de centila IOTF C-30
De fapt, pragul de centilă 970 din tabelul francez
nu permite de a diferenţia un copil situat
deasupra centilei uşor, de un altul care prezintă
o suprapondere mult mai importantă.
Pentru aceasta, zona de supragreutate a fost
scindată în două părţi:
– obezitate de gr.I şi
– obezitate de gr.II prin centila superioară a noii definiţii
internaţionale a obezităţii la copil
Astfel:
– se vorbeşte de obezitate dacă valoarea IMC a
copilului se situează peste pragul centilei 97
al curbelor de referinţă;
– există două nivele de obezitate:
obezitate de gr.I = zona cuprinsă între centila 97 a
curbelor franceze şi centila IOTF C30;
obezitate de gr.II = zona situată peste centila IOTF
C-30.
După autori şi utilizatori (clinicieni sau
epidemiologi) există mai multe terminologii:
Autori Termeni utilizaţi Pragul

Rolland-Cachera Suprapondere Centila 970

International Suprapondere Centila IOTF C-25

Obesity Task
Force Obezitate Centila IOF C-30

Curbele Obezitate gr.I Centila 97 a

Programului francezilor
Naţional Nutriţie Obezitate gr.II Centila IOTF C-30
Sănătate adaptate
la practica clinică
(în Franţa)
Trasarea curbelor de corpolenţă pentru o
depistare precoce a copiilor obezi sau cu risc de
a deveni obezi este foarte importantă pentru toţi
copiii:
– cu cât reboundul de adipozitate este mai precoce, cu
atât riscul de obezitate este mai important;
– la orice vârstă, o schimbare a “culoarului” de
percentilă în sus este un semnal de “alertă”;
– dacă IMC este superior la percentila 97, copilul este
obez.
Este nevoie de a întrevedea o obezitate
adevărată, dacă nici copilul şi nici părinţii
nu îşi dau seama de aceasta;
Trasarea curbei de corpolenţă şi
comentarea ei în faţa copilului şi a
părinţilor săi, ceea ce ar permite
explicarea necesităţii stabilizării curbei
ponderale;
Luarea unor măsuri simple de prevenţie
pentru a evita o evoluţie spre o obezitate,
care este oricum mai greu de corectat;
Obiectivul nu este de a întrerupe regimul
pentru a-l face pe copil să slăbească, ci de
a întrerupe o evoluţie ascendentă a curbei
IMC, stabilizând pentru o perioadă
greutatea copilului, care va continua să
(crească) fără a creşte în greutate.
 În practică, în această perspectivă,
trebuie:
1. a sensibiliza părinţii şi copilul, cu ajutorul
curbelor al căror aspect dinamic:
– rebound precoce;
– “creşterea” culoarelor, este demonstrabilă;
2. corectarea greşelilor de alimentaţie şi
recomandarea de a face sport.