SĂpunuri

Tensiunea superficială a apei

Apa prezintă o proprietate numită tensiune de suprafaţă(sau
tensiune superficiala). Fiecare moleculă de apă este înconjurată
şi atrasă de alte molecule de apă. Când molecula de apă intră în
contact cu alte suprafeţe, se creează o tensiune care face bula de
apă să pară rotundă. În timpul procesului de curăţare, tensiunea
de suprafaţă trebuie redusă, pentru a se răspândi si uda întreaga
suprafaţă. Substanţele chimice care pot reduce tensiunea de
suprafaţă se numesc agenți tensioactivi.
 Scurt istoric
al săpunului
Documentele vremii arată că fenicienii
foloseau săpun în anii 600 î. Hr. pentru a
curăţa lâna, bumbacul sau fibrele naturale,
înainte de ţeserea lor, iar istoricul roman
Plinius cel Bătrân a relatat că săpunul se poate
obţine din seu de capră şi cenuşă din lemn de
fag, afirmând şi faptul că, atunci când se
adaugă sare, amestecul se întăreşte.

Cea mai veche atestare documentară despre

fabricarea săpunului datează din anul 2800 î.
Hr. şi provine din vechiul Babilon. A fost găsit
îngropat în pământ un cilindru confecţionat din
lut, inscripţionat cu detalii despre fierberea
grăsimii şi a cenuşii, care conţinea o substanţă
similară săpunului.
Legenda spune că denumirea de “săpun” provine de la locul numit “Muntele Sapo” din vechea Romă, unde grăsimea provenită de la sacrificarea animalelor se amesteca cu cenuşă şi curgea
spre râu, atunci când ploua. Femeile care spălau rufe in râul Tibru au observat că acest amestec rezidual le curăţa rufele mult mai bine decât o făcea numai apa.

Producerea pe scară largă

a a săpunului a început în
sec. al XV-lea la Veneţia şi
în sec. al XVIII- lea s-a răs-
pândit în întreaga Europă şi
în America de Nord.
 Definiţie
Săpunul este un amestec de săruri , în principal săruri de Na şi K ,
ale acizilor graşi ( C12 - C18 ) , amestec obţinut prin hidroliza
bazică ( saponificare ) a grăsimilor .
Acizii graşi cei mai întâlniţi în sărurile ce compun un săpun sunt ,
dintre acizii graşi saturaţi :acidul palmitic şi acidul stearic , iar dintre acizii
graşi nesaturaţi : acidul oleic.
Exemple de săruri ce compun săpunurile:

CH3 CH2 CH CH CH2 7

COOK
7
oleat de potasiu

CH3 ̶ (CH2 )14 ̶ COONa

palmitat de sodiu
CH3 ̶ (CH2 )16 ̶ COONa
stearat de sodiu
 Clasificarea săpunurilor
- Săpunuri tari ( solide ) care se obţin prin tratarea
(saponificarea) grăsimilor cu hidroxizi alcalini ( ex. NaOH,
KOH ) .
- Săpunuri moi şi săpunuri lichide care au un conţinut mare
de acizi nesaturaţi şi sunt , în general , săpunuri de potasiu.
Obţinerea săpunurilor
Săpunurile pot fi obţinute prin 2 metode:
a. Prin saponificarea acizilor graşi sau grăsimilor şi uleiurilor
vegetale;
b. Prin hidroliza grăsimilor urmată de neutralizarea
acizilor graşi rezultaţi cu baze
Pentru fabricarea săpunurilor se pot folosi cele mai diverse
grăsimi: de ovine, de bovine , uleiuri vegetale , etc. … .
a. Prin saponificare :

ester al acizilor graşi hidroxid de sodiu glicerină săpunuri

cu glicerina
b. Prin neutralizare:

acid gras hidroxid de sodiu săpun apă

 Proprietatea de spălare a săpunurilor
În soluţie apoasă diluată , săpunul este ionizat.
R-COONa ↔ R-COO- + Na+
Anionul carboxilat ( R-COO-) prezintă în moleculă două
părţi distincte , care au comportări diferite faţă de apă :
▪ radicalul hidrocarbonat ( -R) , cu număr mare de atomi de carbon , nepolar,
reprezintă grupa hidrofobă ( fără afinitate faţă de apă );
▪ grupa carboxilat (-COO- ) , care poate realiza legături de hidrogen cu apa,
reprezintă grupa hidrofilă ( cu afinitate faţă de apă) ;
Existenţa în moleculă a celor două părţi cu afinităţi diferite
faţă de apă determină proprietatea săpunului de a spăla.
 Datorită prezenţei celor două părţi distincte în
moleculă , săpunurile au proprietăţi tensioactive (modifică
tensiunea superficială dintre faza apoasă şi cea
organică).
Când moleculele de săpun vin în contact cu murdăria,
formată în special din substanţe insolubile în apă (de
ex.grăsimi) , se orientează cu grupa hidrofobă spre
substanţa insolubilă în apă ( murdăria) şi cu grupa
hidrofilă spre apă . În acest mod substanţa insolubilă este
divizată în particule foarte mici ,care , înconjurate de
moleculele săpunului , formează agregate numite micele .
Acestea (micelele ) trec în apă formând o emulsie relativ
stabilă .
•
Calitãțile sãpunurilor depind de doi factori:
a) de natura acidului gras superior
b) de natura metalului care substituie hidrogenul din grupa
carboxil, -COOH.

De pildã, acizii graşi superiori (C12 – C18 ) conferã sãpunurilor

cele mai bune calitãţi de spãlare; acizii graşi saturaţi (solizi)
dau sãpunuri tari, în timp ce acizii graşi nesaturaţi (lichizi)
dau sãpunuri lichide si moi.
De asemenea, sãpunurile de sodiu sunt tari, pe când cele de
potasiu sunt lichide şi moi.
 Sărurile de calciu şi de magneziu ale acizilor graşi , numite şi săpun de
calciu şi săpun de magneziu , sunt insolubile în apă.
La dizolvarea săpunului de sodiu în apa dură( care conţine ioni de Ca2+ şi
de Mg2+ în cantităţi mai mari ) , săpunurile de calciu şi magneziu se depun ca
precipitate .

Ex. 2R-COO- + Ca → (R-COO)2Ca ↓

2R-COO- + Mg → (R-COO)2Mg ↓

În felul acesta , o parte din agentul de spălare (R-COO-) este îndepărtat din
soluţie şi creşte cantitatea de săpun consumată.
O parte din săpunurile de calciu şi de magneziu precipitate se depun pe
ţesături îmbâcsindu-le.
Din aceste motive scade eficienţa spălării .
Pentru a evita aceste neajunsuri , apele dure sunt supuse procesului de
dedurizare( tratare cu carbonat de sodiu sau alţi agenţi de dedurizare) , în
vederea îndepărtării ionilor de Ca2+ şi Mg2+ din apă.
În apele dedurizate , săpunul de sodiu face spumă şi spală eficient.
Procesul tehnologic de obţinere a săpunului
 Utilizările săpunurilor
• • agenţi de spălare: săpunul de sodiu, săpunul de potasiu;
• • fabricarea pastelor adezive şi a unsorilor consistente:
săpunul de plumb, de bariu, de calciu, de mangan ,etc;
• • în medicină: săpunul de plumb;
• • la tratarea plantelor: în compoziţia unor insecticide;
• • impermeabilizarea ţesăturilor: săpunul de aluminiu