Alexandru cel Mare

de Victor Tomolea
Alexandru cel Mare cunoscut și sub
numele de Alexandru Macedon, Alexandru
al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III
Philippou Makedonon, rege
al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), a fost
unul dintre primii mari strategi și
conducători militari din istorie. Cuceririle
sale spectaculoase i-au făcut pe
macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat.
La moartea sa, la vârsta de 32 de ani,
Alexandru era stăpânul celui mai
mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru
cel Mare a contribuit substanțial la
răspândirea civilizației elenistice în
întreaga lume.
 Copilaria

Fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia s-a

născut în anul 356 î.Hr., chiar în aceeași noapte când Templul
Când Alexandru a împlinit treisprezece ani,
lui Artemis din Efes a fost incendiat. Tatăl său, care avea multe tatăl său, regele Filip al II-lea al Macedoniei,
femei și care își neglija nevasta, i-a oferit fiului său, de-a lungul a decis că Alexandru avea nevoie de o
copilăriei, o educație spartană, fiind foarte sever. Se spune că
l-a aruncat în mijlocul unui grup de lei. Zilnic, Alexandru se educație superioară pe lângă educația
antrena din greu să lupte și să comande soldați, îndeplinind spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a
îndatoriri militare stricte. Datorită acestui mod de viață, a fost marele filozof al antichității, Aristotel,
deprins tradițiile militare, dezvoltându-și o constituție robustă.
Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, care s-a ocupat de educația tânărului
ci era o grecoaică din Epir. După istorici, ea a fost o femeie Alexandru, dându-i acestuia vaste
aprigă, extrem de neconvențională, cu ambiții dinastice foarte
puternice și cu interese oculte, crezând în „viața viitoare” și cunoștințe din
farmece. Soțul ei, regele Filip, a luat-o în căsătorie când ea domeniul filozofiei, astronomiei, matematicii,
avea 20 de ani, iar el 28. Dar, foarte curând, după conceperea  artei, biologiei, geografiei și politicii.
lui Alexandru, el a început să se sperie de propria lui soție, pe
care a surprins-o odată dormind cu șerpi în pat. Oracolul i-a
prezis lui Filip că ochiul cu care s-a uitat prin gaura cheii ca să-
și vadă pe ascuns nevasta îi va fi scos în viitor. Ceea ce s-a și
întâmplat, în cursul unei lupte.
Se povestește că micul prinț a reușit să îmblânzească un armăsar cu coama neagră,
de proveniență grecească, vândut regelui de către un comerciant, pe care nu l-au
putut călări nici cei mai puternici generali din armata lui Filip și nici regele însuși.
Alexandru a exclamat: „Ce cal pierd (ei, suita lui Filip). Și numai pentru că ei nu știu
să se poarte cu un cal”. Alexandru i-a cerut voie tatălui său să tragă de frâiele calului
și descoperise frica calului față de umbra sa. L-a întors cu fața spre soare și l-a putut
încăleca. De atunci, acest armăsar a devenit calul lui Alexandru, pe care l-a
numit Bucefal („cap de bou”). Filip, tatăl lui Alexandru l-a cumpărat în 343 î.Hr. pentru
o sumă echivalentă acum cu 20.000 lire sterline, iar în acel moment era atât de
sălbatic încât nimeni nu-l putea încăleca. Descris ca provenind din cea mai bună linie
de creștere thesaliană, Bucefal avea roba neagră și o stea albă în frunte și era mai
mare în comparație cu ceilalți contemporani ai săi. Un scriitor grec spunea că Bucefal
avea un ochi albastru.
Conform istoricilor, Alexandru era un băiat deosebit, având o frumusețe aproape
feminină, și fiind exact opusul tatălui său Filip, care era o „brută care bea de stingea
și era dur cu toți cei din jurul său”. Alexandru avea trăsături delicate; toate
reprezentările lui rămase până astăzi confirmă acest lucru.
 Epopeea alexandrina

Tânărul rege a început de foarte devreme să-și construiască, în mod conștient, imaginea
de nou Ahile: frumusețea, îndrăzneala, inteligența eroului se regăseau în el peste
secolele care îl despărțeau de Războiul Troian. Pentru a-și consolida puterea, Alexandru
și-a construit o ascendență divină (dar neadevărată) și s-a dat drept urmaș după mamă
al lui Heracle. În anul 334 î.Hr., după ce a trecut podul Heles la Troia, primul act politic
întreprins de Alexandru cel Mare a fost ceremonia de la mormintele lui Ahile și Patrocle.
Mama lui, Olimpia, a corespondat cu fiul ei în mod regulat in timpul campaniilor și îi scria
că tatăl său nu a fost Filip, ci Zeus.
Potrivit tradiției, Alexandru a fost prieten și cu filosoful Diogene din Sinope, cinicul. Vizitat
de către Alexandru în „vila-butoi” unde locuia și întrebat: „Eu, Alexandru, împărat al lumii,
ce pot să-ți dau?”, a dat un răspuns memorabil: „Nu poți tu să-mi dai ceea ce îmi iei: dă-
te la o parte din lumina soarelui!” Plin de admirație, eroul ar fi zis: „Dacă n-aș fi fost
Alexandru, adică un tânăr condamnat să cucerească lumea, aș fi vrut să fiu Diogene, un
om liber”.
 Aspectul fizic al lui Alexandru
În ceea ce privește aspectul lui Alexandru, mulți istorici au
crezut, pe baza picturilor antice, sculpturi și documente, că el a
fost foarte frumos. Mulți îl descriu că avea părul lung, blond,
ajungând până la gât, un nas drept, o frunte proeminentă,
bărbie scurtă, fără barbă și o privire intensă. „Buzele sale au
fost caracteristice unui nobil, părul cârlionțat a crescut într-un
vârf pe frunte, pielea lui era netedă și ușor colorată”. Este clar,
totuși, cât de înalt a fost de fapt, dar se pare că există un
consens printre istorici că în realitate a fost destul de scund,
dar bine proporționat. Alexandru avea o constituție robustă, un
trup fizic bine dezvoltat (care atestă că era asemeni
macedonenilor și grecilor). Trăsăturile sale faciale erau însă
feminine. Avea ochii mari, un nas neobișnuit de mare și alungit,
păr cârlionțat, culoarea părului său era șaten deschis, iar pielea
era de culoare măslinie. Nu era blond, iar părul său a fost inițial
șaten, dar s-a albit în urma campaniilor militare care l-au
epuizat, în cele din urmă devenind de culoarea coamei de leu.
În ceea ce privește culoarea ochilor lui Alexandru, istoricul grec
Arrian l-a descris ca fiind „un comandant puternic, frumos, cu
un ochi căprui închis ca noaptea și unul albastru ca cerul”, din
aceasta rezultând că ar fi suferit de heterocromie.
 Personalitatea
Conform lui Plutarh, Alexandru a avut un temperament
violent și impulsiv, care, fără îndoială, a contribuit la
unele dintre deciziile sale. Deși Alexandru a fost
încăpățânat și nu a răspuns la toate comenzile primite
de la tatăl său, el a fost deschis la dezbateri. El a avut
și o latură mai calmă, perceptivă, logică și calculată. A
avut o mare dorință de cunoaștere, o dragoste pentru
filozofie, și a fost un cititor pasionat. Acest lucru a fost,
fără îndoială, datorită tutelei lui Aristotel. Alexandru a
fost inteligent și avea un ritm alert de învățare. Datorită
inteligenței sale, și-ar fi dezvoltat capacitatea de-a
comanda. El a avut o mare auto-reținere în „plăceri ale
corpului”, în contrast cu lipsa lui de control de sine, și
cu consumul de alcool. Alexandru a fost erudit și
pasionat atât de arte și științe. Cu toate acestea, el a
avut un interes scăzut în sport sau jocuri olimpice, spre
deosebire de tatăl său. El a avut o mare carismă și o
forță de personalitate, caracteristici care l-au făcut un
mare lider.
Abilitățile sale unice au demonstrat incapacitatea
generalilor săi să se unească și să mențină
Imperiul după moartea lui - doar Alexandru a avut
capacitatea de a face acest lucru.
În timpul ultimilor săi ani, mai ales după moartea lui
Hephaestion, Alexandru a început să prezinte
semne de megalomanie și paranoia. Realizările
sale extraordinare, împreună cu propriul său
sentiment inefabil al destinului și lingușirea
tovarășilor săi, pot fi combinate cu iluziile sale de
grandoare care sunt ușor vizibile în testamentul
său, precum și dorința sa de a cuceri lumea.
El pare să fi crezut ca el însuși este un zeu, sau cel
puțin a încercat să se divinizeze. Mama sa,
Olimpia, întotdeauna a insistat că el a fost fiul lui
Zeus, confirmat de oracolul lui Amun de la Siwa. El
a început să se identifice ca fiu al lui Zeus-Amon.
 Alexandru a adoptat elemente ale tradiției persane, practici pe care
macedonenii le-au respins. Cu toate acestea, Alexandru a fost un conducător
pragmatic, care a înțeles dificultățile de a guverna asupra diferitelor popoare.
Astfel, comportamentul său megaloman ar fi fost pur și simplu o încercare
practică de a consolida statul său și de păstrare a imperiului întregit.
Alexandru Macedon era descris ca o persoană superstițioasă. De foarte
multe ori, seara, organiza împreună cu generalii săi concursuri de rezistență
la băut, presărate cu partide de homosexualitate. Istoricii spun că într-o
noapte Prohamos, unul dintre supușii lui, a băut trei litri de vin de stafide,
foarte tare, și trei zile mai târziu a murit. Alexandru a vrut să depășească
recordul și a băut patru litri. A două zi l-a cuprins o febră foarte puternică și la
puțin timp a intrat în comă. La 28 iulie 323 î.Hr. a murit lăsând imperiul în
„mâna celui mai bun” dintre generalii săi.