Boli cu transmitere sexuală

Ilieș Gabriela-Lavinia
Grupa -1B
Infectiile cu transmitere sexuala (ITS) sunt acele infectii
transmise prin contact sexual. Sunt cauzate de diverse
bacterii, paraziti, ciuperci si virusuri. Testarea pentru ITS
este importanta intrucat o persoana poate avea o
infectie fara sa cunoasca acest lucru (in majoritatea
cazurilor, nu exista semne sau simptome). Acesta este
motivul pentru care medicii prefera termenul de
infectie cu transmitere sexuala (ITS) si nu boala cu
transmitere sexuala (BTS), deoarece poti avea o infectie
fara sa ai simptome de boala.
Clasificare:
In funcie de agentul patogen
infectant avem:
bts produse de bacterii
bts produse de virusuri
bts produse de alti agenti patogeni
BTS produse de baterii
Sifilis - generalități, analize medicale

Ce este sifilisul?
Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală
determinată de infecția cu bacteria Treponema
pallidum care poate determina complicații severe
în cazul în care nu este administrat tratamentul
adecvat.
 Sifilisul prezintă 4 stadii de evoluție, fiecare dintre
acestea având simptomatologie specifică.
• Sifilisul primar • Sifilisul secundar
• Se manifestă prin apariția unor • Prezența unei erupții la 4 – 10
răni (șancre) dure și săptămâni după apariția
nedureroase la locul de șancrului. Leziunile sunt mici de
pătrundere a infecției în corp, culoare roșiatică, pot fi
după aproximativ 3 săptămâni prezente și la nivelul
de la expunerea la infecție. mucoaselor. În acest stadiu,
Leziunile sunt de obicei infecția este foarte contagioasă.
nedureroase și pot trece Erupția dispare de la sine, fără
neobservate. Durata leziunilor administrarea unui tratament.
între 3 – 6 săptămâni, indiferent Vindecarea nu înseamnă că
dacă se administrează persoana infectată s-a vindecat
tratament sau nu. sau că nu mai este contagioasă.
• Sifilisul latent • Sifilisul terțiar
• În stadiul latent, nu • Majoritatea persoanelor
netratate, nu dezvoltă
există semne sau
sifilisul terțiar. Dar, atunci
simptome a bolii. În când acesta devine manifest
cazul în care nu v-a fost poate afecta diferite organe
administrat un și sisteme (inimă, vase
tratament adecvat, sanguine, sistemul nervos și
infecția poate rămâne în creierul). Sifilisul terțiar este
corpul dumneavoastră o afecțiune foarte severă și
apare după 10 – 30 de ani
pe o durată de ani.
de la momentul infectării și
leziunile provocate pot fi
fatale.
 Simptome neurosifilis
Dureri severe de cap
Dificultăți în coordonarea
mișcărilor musculare
Paralizie
Amorțeală
Demență
Cum este tratat
Sifilisul?
Sifilisul este tratat cu
antibiotice. În primele
etape, o singură injecție cu
penicilină poate fi
suficienta (alte antibiotice
sunt disponibile în formă
orală pentru cei alergici la
penicilină). Etapele
ulterioare ale bolii ar putea
necesita un tratament mai
complex, posibil într-un
spital.
BTS produse de virusuri
Hiv- Sida
SIDA (sindromul imunodeficientei umane dobandite) este
o afectiune provocata de virusul imunodeficientei
umane, HIV, care ataca si distruge progresiv sistemul
imunitar al organismului. Virusul imunodeficientei
umane (virusul HIV) este cel care, in urma infectiei,
declanseaza sindromul imunodeficientei umane (SIDA).
Este important de retinut ca nu toate persoanele infectate
cu virusul HIV manifesta si SIDA. Aceasta afectiune apare
in cazul persoanelor infectate cu HIV si conduce la o
expunere marita catre infectii sau catre anumite forme de
cancer. 
 Cauzele infectiei cu HIV
Principala cazuza a contaminarii cu virusul HIV/SIDA este
interactiunea cu o  persoana seropozitiva la HIV care, insa, nu
prezinta in mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totusi purtatoare
de virus si deci susceptibila sa il transmita. Transmiterea virusului
SIDA se face in trei modalitati principale: 
pe cale sexuala (la nivelul mucoaselor genitale, fie ca este vorba de
sperma, de lichid prostatic sau de secretii vaginale);
pe cale sangvina (transfuzia sangelui sau a produselor sangvine
contaminate, utilizarea de seringi infectate);
pe cale transplacentara (de la mama seropozitiva la copil, in timpul
sarcinii) si in cursul alaptarii materne. 
Virusul fiind, de asemenea, prezent in lacrimi si in saliva, este deci
posibila o contaminare prin muscatura, precum si o contaminare in
cazul unui sarut profund, in caz de leziuni ale mucoaselor bucale.
Totusi, n-a fost raportat niciun caz de transmisie de acest tip.
• Calea sangvina - Este un mod de
transmisie puternic contaminant,
riscul fiind evaluat la 90%, fie ca este
vorba de transfuzii, fie ca se intampla
prin injectarea de droguri pe cale
venoasa. Reutilizarea materialului
medical (seringi de plastic, ace) fara
sterilizarea lui, un act legat de
penuria de material, este un factor
subestimat de contaminare, a carui
importanta ramane de evaluat si care
justifica cea mai mare atentie, cel
putin individuala. Transmisia prin
acele de acupunctura sau prin cele
de tatuaj si prin lamele de ras este
posibila din punct de vedere teoretic.
• Calea sexuala - Este calea de
contaminare cea mai raspandita,
toate practicile sexuale putand fi
contaminante in diferite grade.
Transmisia infectiei este favorizata
de microtraumatismele mucoaselor
si de bolile transmisibile sexual care
antreneaza ulceratii la nivelul
organelor sexuale, prin raporturile
sexuale in perioada menstrei
(perioada cea mai contaminanta la
femeia seropozitiva) si prin sodomie
(coit anal), din cauza fragilitatii
mucoasei rectale. Este suficient si
un singur raport sexual ca sa se
produca contaminarea.
 SIDA - transmiterea de la mama la fat 
Toti copiii nascuti din mame seropozitive sunt seropozitivi la nastere,
deoarece ei poarta anticorpii mamelor lor. Atunci cand nu sunt infectati, ei
devin seronegativi. Se poate incerca totusi sa se verifice daca este prezent
chiar virusul incepand cu varsta de 3 luni, multumita tehnicilor de cultivare
a virusurilor. Boala evolueaza lent (in vreo zece ani) la aproximativ 75%
dintre copii si foarte rapid (in mai putin de 5 ani) la aproximativ 20% din
cazuri. Exista un risc de transmisie a HIV prin laptele matern. Desi n-a fost
inca posibil sa se masoare cu precizie, Organizatia Mondiala a Sanatatii
estimeaza ca la copiii hraniti la san de mamele seropozitive pana la 15%
dintre infectile cu HIV ar putea fi ocazionate de alaptare.
Simptomele infectiei cu SIDA 
Tabloul clinic al acestei infectii prezinta o variabilitate foarte mare, de la
perioade lungi asimptomatice, pana la o evolutie fulminanta. Din momentul
infectarii exista o serie de etape evolutive.
Infectia acuta - Simptomatologie nespecifica ce poate aparea pe parcursul
primei luni de la contactul infectat. Infectia HIV este rareori diagnosticata in
aceasta perioada. Aceasta primo-infectie ia aspectul unei mononucleoze
infectioase:
febra care poate dura si o luna;
tumefactie a ganglionilor limfatici;
curbaturi, dureri articulare;
eruptie cutanata care evoca o rujeola - sau uneori urticarie;
disfagie (greutate la inghitit) dureroasa. 
In cursul acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care afecteaza
mucoasele, ca si ulceratii bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice:
meningita acuta limfocitara, paralizie faciala, mielopatie, neuropatie
periferica, encefalita. Aceasta primo-infectie dispare spontan in aproximativ o
luna.
 Diagnosticarea infectiei cu HIV
Initial, se efectueaza un test ELISA. Daca testul este pozitiv, se
efectueaza un test Western Blot de confirmare. Daca ELISA este
negativ insa exista suspiciune clinica sau epidemiologica de
infectie HIV recenta, fie se efectueaza incarcatura virala, fie se
repeta testul ELISA.
Testele ELISA si Western Blot pot fi negative in primele luni
(maxim 6 luni), cat timp organismul nu a inceput sa produca
anticorpi (fereastra serologica), motiv pentru care o serologie
negativa trebuie repetata la 6 luni.
Diagnosticarea HIV este foarte importanta deoarece inceperea
unui tratament inainte de instalarea complicatiilor creste
speranta de viata
Tratamentul infectiei cu HIV
Tratamentul consta in administrarea de medicamente antiretrovirale
care actioneaza in diferite etape ale replicarii virale. Tratamentul
infectiei HIV este intotdeauna combinat (bazat pe asocieri
medicamentoase), administrandu-se mai multe antiretrovirale pentru
a se asigura blocarea mai multor mecanisme de replicare virala.
Odata inceput, tratamentul trebuie continuat pe viata deoarece
intreruperea   tratamentului duce la pierderea avantajelor obtinute in
cursul terapiei (cresterea sau mentinerea celulelor CD4) si este asociat
cu un risc crescut de dezvoltare a rezistentei la medicamentele
utilizate.
In absenta tratamentului, speranta la viata in infectia HIV este mult
mai redusa, mortalitatea fiind in principal pusa pe seama progresiei
SIDA si asocierei infectilor oportuniste. Sub tratament eficace speranta
de viata creste, ajungand la valori similare cu ale populatiei fara HIV.
BTS produse de alți agenți patogeni
Candidoza

În mod normal, candida trăiește pe piele sau

în interiorul organismului uman, cum ar fi
cavitatea bucală, gât, intestine sau vagin, fără
să cauzeze infecții fungice, cum este
candidoza. Ciuperca devine patogenă în
momentul în care se dezvoltă necontrolat sau
pătrunde în sistemul circulator și ajunge la
organe vitale, cum sunt inima, plămânii sau
creierul.
 Cauzele care duc la apariția candidozei
și cum se manifestă:
Candidoza - infecția fungică ce nu trebuie
ignorată
cum apare candidoza - cauze și factori de
risc
simptomele candidozei
tipuri de candidoză
candidoza - diagnostic și tratament
cum poate fi prevenită candidoza
Candidoza - infecția fungică ce nu trebuie ignorată
Candidoza este o infecție cauzată de una dintre cele
peste 200 de specii de Candida, dintre care doar câteva
sunt periculoase pentru organismul uman. Infecțiile
fungice de acest tip pot fi superficiale sau invazive. Cele
din prima categorie se manifestă, de obicei, la nivelul
pielii sau al mucoaselor și pot fi tratate cu succes, prin
medicamente antifungice. Infecțiile invazive pot duce la
complicații severe, mai ales atunci când este vorba
despre specii de Candida care sunt rezistente la
medicamente.
Cum apare candidoza - cauze și factori de risc

• Candida nu este periculoasă pentru organismul

uman, decât dacă există condiții favorabile pentru ca
ea să se multiplice peste măsură, producând infecții.
Sunt două categorii de factori care duc la apariția și
dezvoltarea candidozei, indiferent de tipul infecției
(orală, vaginală, cutanată, etc.):
• factorii etiologici - cei care cauzează apariția
candidozei;
• factorii de risc - cei care favorizează dezvoltarea
candidozei.
 Cauzele apariției candidozei
• dezechilibrul de la nivelul florei
bacteriene - indiferent despre ce
specie de Candida este vorba, ea are
nevoie de condiții de mediu prielnice
pentru a se putea dezvolta și pentru
a deveni periculoasă; de exemplu, în
cazul candidozei vaginale, aceasta
este cauzată de Candida albicans; în
mod normal, în vagin există un
echilibru natural între bacterii și
ciuperci; în cazul candidei,
lactobacilii sunt bacteriile care previn
dezvoltarea excesivă a acesteia; în
momentul în care lactobacilii nu mai
reușesc să acționeze eficient, apar
infecțiile;
• folosirea antibioticelor - poate fi
una dintre cauzele care creează
dezechilibre ale florei microbiene,
indiferent că vorbim de cavitatea
bucală, esofag sau vagin;
antibioticele ucid o serie de 
bacterii care provoaca infectii, dar
odată cu acestea, sunt eliminate și
cele care sunt esențiale pentru
sănătatea organismului, de aceea,
în momentul în care îți este
prescris un antibiotic, medicul îți
va recomanda și un probiotic,
pentru refacerea florei bacteriene
și prevenirea infecțiilor fungice;
• dezechilibrele hormonale - în
timpul sarcinii, pot să apară
dezechilibre hormonale care pot
cauza infecții fungice, cum este
și candidoza; practic, este vorba
despre schimbarea pH-ului de la
nivelul mucoasei vaginale, fapt
care duce la apariția infecției;
același lucru se poate întâmpla,
însă, și în perioadele
premenstruale, pentru că și
atunci se pot produce astfel de
dereglări hormonale (crește
foarte mult nivelul
estrogenului);
• terapiile hormonale sau
folosirea
anticoncepționalelor -
acestea cresc, în
general, nivelul de
estrogen din organism;
terapiile hormonale și
contraceptivele pot
avea ca efect
dezvoltarea unei infecții
fungice.
Simptomele candidozei
În funcție de tipul infecției, candidoza poate avea mai
multe simptome. În mod normal, nu reprezintă un
pericol major, decât dacă nu este tratată corespunzător
și devine o formă invazivă. Există o mulțime de specii de
Candida care pot duce la infecții și fiecare răspunde la o
anumită schemă de tratament.
Prin urmare, este foarte important să nu ignori semnele
pe care organismul ți le dă și să recurgi cât mai repede
la recomandările medicilor specialiști în ceea ce
privește analizele pe care ar trebui să le faci pentru
diagnosticarea corectă și, mai departe, pentru stabilirea
unui tratament adecvat nevoilor tale.
Manifestările unei candidoze ușoare
Candidozele obișnuite care răspund la tratamentele
medicamentoase și care nu reprezintă un pericol major pentru
sănătate pot avea unul dintre simptomele de mai jos:
aftele (candidoza orală);
pierderea gustului (candidoza orală sau esofagiană);
dureri la înghițire și în timpul masticației (candidoza esofagiană);
prurit (mâncărimi) în zona intimă (candidoza vaginală);
disconfort la urinare și în timpul contactului sexual;
arsuri și usturimi;
înroșirea sau inflamarea labiilor;
modificarea aspectului secreției vaginale;
apariția unui strat albicios, solzos în zonele afectate.
Manifestările unei candidoze severe
Dincolo de candidozele invazive, orice infecție care nu este
tratată corespunzător poate deveni recurentă (reapare o dată la
câteva luni), cu simptome care se intensifică și care sunt și mai
greu de eliminat decât cele inițiale.
Printre simptomele frecvente ale unei infecții invazive sunt:
răspândirea infecției și în alte zone ale corpului (de exemplu, o
candidoză vaginală se - poate extinde la nivelul sistemului
circulator, pentru că depășește nivelul local și pătrunde în
sânge);
stare accentuată de oboseală;
dureri intense de cap;
febră;
dureri abdominale și de spate.
Candidoza - diagnostic și tratament
Gestionarea corectă a candidozelor depinde de doi
factori foarte importanți: diagnosticarea rapidă și
stabilirea unei scheme potrivite de tratament. De
aceea, este esențial consultul medical de specialitate,
care presupune examinarea clinică și teste de laborator.