LTL

«Lirica populară»
A efectuat: Butucioc Romina
Profesor: Urechean Dorina
07.04.2020

L
Folclorul desemnează totalitatea creațiilor artistice ale unei 
culturi spirituale populare, asociate unei etnii sau unui grup de
etnii. Studiul folclorului intră în sfera mai multor discipline
tinere, între care prima apărută a fost folcloristica.  

Ramurile folclorului:
•Folclorul literar
•Folclorul muzical
•Folclorul coreografic
•Teatrul popular
Doina este o creație lirică, vocală sau instrumentală, specifică poporului român, în care autorul
necunoscut își exprimă în mod direct sentimentele de dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă,
tristețe, iubire, ură împotriva asupritorilor, regret etc. Tot doină este numită și o specie
a literaturii populare, aparținând genului liric, în care autorul își exprimă sentimentele și
convingerile față de unele probleme ale vieții, față de timp și natură și față de sine însuși.
În funcție de sentimentele exprimate, doinele pot fi:
de dor
de jale – «Mama mea cu suflet bun»
de dragoste – «Te-am iubit fără încetare«
de înstrăinare – «Nu te cunosc dar mie dor de tine»
haiducești - "Plec departe”
Haiducești – „Am păstorit din iubire«
de cătănie (militărie)- "Plânge-mă, mamă, cu dor"
Caracterul colectiv al folclorului se referă la modalitatea de creare şi
interpretare a muzicii populare. Fiecare creaţie folclorică este iniţial opera
unui creator de talent, exponent al unei colectivităţi care, impresionat în
mod deosebit de un eveniment sau de un fenomen, dă viaţă
sentimentelor sale prin cântec.
Caracterul colectiv al folclorului deschide fiecărei creaţii drumul unui
întreg şir de variante în strânsă corelare cu cerinţele individuale şi
temperamentale ale fiecăruia. Numărul mare de variante al aceluiaşi tip
melodic se datoreşte şi stilurilor regionale. Un cântec din Muntenia
preluat de interpreţi din Transilvania, Banat, Oltenia, Moldova etc., va
suferi unele transformări în procesul asimilării sale în stilul local.
Caracterul oral al folclorului muzical constă în transmiterea pe cale
orală, de la om la om, de la un loc la altul. Această caracteristică oferă
cântecului posibilitatea de a suferi modificări, dar care nu sunt
esenţiale.
Transmiterea pe cale orală precum şi contribuţia colectivă în procesul
de cristalizare are drept consecinţă caracterul anonim al folclorului
muzical. Chiar dacă numele creatorului iniţial este cunoscut, poporul
se comportă faţă de cântec în calitate de creator însuşindu-şi-l ca pe
un bun al său, interpretându-l, adaptându-l şi transformându-l după
dorinţa sa.
Alecsandri „Poezii populare. Balade (cântice bătrânești) adunate și îndreptate” (1852)
Prin caracterul sincretic al folclorului muzical înţelegem
îmbinarea dintre text, muzică şi joc pentru a reda mai complet
şi mai convingător un fapt, o idee. Datorită mijloacelor de
interpretare, cântecul popular se manifestă pe două planuri
distincte: vocal şi instrumental, dar muzica şi textul sunt
însoţite adesea de mimică şi dans. Aşa sunt de exemplu
Paparudele, Drăgaica, Căpriţa etc.
Culturii populare îi e specific anonimatul, creațiile ei nefiind, în
genere,însoțite sau raportate la numele unui autor individual. La început
întrega cultura era anonimă; antichitatea și evul mediu, deși cunosc
personalități creatoare, rămân încă dominate de această caracteristică.
Anonimatul s-a impus ca trăsătură definitorie a creației populare pe
măsură ce însăși diferență dintre cultura orală și cea scrisă s-a instituit și
accentuat. Anonimatul nu înseamnă că, în condițiile oralității, numele
autorului unei creații sau al alteiea s-a șters din memoria colectivă , și nici
ca aceasta creație nu are autor. Dimpotrivă, o anume creație, și chiar o
anume variantă însumează o pluralitate de eforturi creatoare individuale.
EX: «Ursul», «Căluțul», «Capra», «Cerbul», «Mioara»
 Recomandări (Folclorul literar)
•Literatura populară Română: din istoria și poetică
ei, Ovidiu Papadima
•Folclor literar bănățean: premise și sinteze , Radu
Flora
•Retorica folclorului :(poezii),George Vrabie
•Carți populare și cultura românească, Cătălina
Velculescu
Zicătoare expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând
înțelept, proverb, zicătoare, zicere, vorbă bătrânească. Ea este frecvent un
idiom cu mai multe înțelesuri presărat cu metafore, și în care cuvintele pot
apărea în altă ordine ca în vorbirea curentă.
Ex. "Sânul lui Avram"; "Banul e ochiul dracului"; "Ochi pentru ochi«
1.Alecsandri V., Opere complete. Proză, Ed. Socec, București, 1875 (Al.).
2. Baronzi, Limba română, Galați (Bz.).
3. Bolliac, Culegere de mai mulți articoli, București (Bc.).
4. ,,Columna lui Traian“, sub direcția d. B.P. Hasdeu, an VII, Buc., 1876 (Cn.).
5. „Convorbiri literare”, vel. I-XIII, sub redacția d.J. Negruzzi (Cv.); V. Alecsandri
(Al.); Creangă (Cr.); Pompiliu (Pl.); J. Negruzzi (J. Ng.); Gane (Gn.).
Proverbul este o vorbă înțeleaptă, un cuvânt (mai rar) sau o succesiune de cuvinte pline de înțeles
profund, de obicei exprimat(e) într-o formă compactă, chiar minimalistă, sub forma unei expresii, a unei
propoziții sau chiar a unei fraze scurte, sintetice.
Exemple:Bine faci, bine găsești.
Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!
Cine se scoală de dimineață, departe ajunge.
Dar din dar se face rai.
Fiecare pasăre pe limba ei piere.
Hințescu la 1877 a tipării o carte intitulată Proverbele românilor. În ea reproduce, după cum însuși
mărturisește, tot ce a găsit în colecția de proverbe a lui A. Pann, în cărțile de lectură de Pumnul, Muntean,
Boiu, Cipariu și Popescu, precum și într-o colecțiune bucureșteană de legende, basme și proverbe cu o
introducere de Hasdeu și în opurile lui Baronzi. Îndată după aceasta d. G. Dem.
 • Listă de proverbe românești
• Proverbe latine
Strigătura este o specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu
conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare.Practicată exclusiv de
feciori, strigătura la joc nu prezintă melodie ci se chiuie după o anumită ritmică. Cuvintele ei sunt îndreptar de morală
publică, biciuiesc și satirizează lucruri nedorite a se întâmpla. Strigăturile de nuntă sunt cel mai reprezentativ registru din
repertoriul nupțial și sunt cheia ceremonialului. Spre deosebire de strigătura de joc, interpretată numai de flăcăi,
strigătura de nuntă este zisă numai de femei.
 Exemple:La casa cu trei cumnate
Și vasele-s nespălate.
M-a făcut mama făcut
Pe fete să le sărut,
M-a făcut mama la șurăJucăuș și bun de gură,
Nu te uita la căciulă
Ci te uită la făptură.
Ci fi bade-așa fălos,Că nu ești deloc frumos.
Că ai mersu-mpiedicat,
Și ți-e nasu` borcănat!
1.Bădişor cu părul creţ
2.Dragu mi-i, mândro, de tine
3.Fata care joacă bine
4.Nevastă frumușică
Ghicitoarea este o formulă (de obicei o creație populară în versuri) prin care se enunță, sub
formă metaforică, unele trăsături specifice ale unei ființe, ale unui lucru, unui fenomen, etc.,
cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice.Ghicitorile au apărut încă din Antichitate.
Una din cele mai cunoscute ne-a parvenit prin tragedia Oedip rege, a lui Sofocle.
E rotundă și e cârnă și cu capu-n jos atârnă! (ghinda).
Deget nu e, unghie n-are, dar atârnă-ntre picioare. Orișicine se întrece, s-o apuce și s-o
frece. (țâța vacii)
Piele vie, piele moartă, dai din fund și intră toată! (cizma)
1. Zafiu, Păcatele Limbii: Ghicitori, în România literară, Numărul 34, 20032.Ghicitori
nevinovate din folclorul românesc
2. O primă selecţie de 280 de ghicitori culese din satele din nordul Moldovei a fost publicată
în revista de folclor „Şezătoarea“ (vol. IV din anul 1897) sub titlul „Cimiliturile Romînilor“. 
Un cântec este o compoziție muzicală relativ scurtă. Multe cântece conțin părți vocale (de voce
umană) de obicei cu cuvinte (versuri), dar și silabe nesemnificative sau onomatopee,
acompaniate de instrumente muzicale.De obicei un cântec este interpretat de un solist, dar pot
fi și mai multe voci (duet, terțet) sau chiar un cor (lucrările care conțin corul sunt
denumite cânturi).Versurile cântecelor sunt, de obicei, de natură poetică și ritmică, dar ele pot
avea și un caracter religios, sau pot fi scrise în proză.
Cântec:
Haiducesc - "Unde-s haiducii?"Andrii Popa
Catanie - "Miorița«
Ritualic- "Dragaica", "Sânzienele«
Leagan- "A la nanita nana", "Frere jaques", "Nani nani«
Obiceilor- "Steaua" , "Plugusorul", "Capra"
Miresei - "Azi am sa joc la nunta mea«
Lume- "Inima mi-e amărâtă»
Bocetul- «Bradul»; "Zorile"
SFÂRȘIT!