Azotul

Descoperire
Descoperirea azotului (nitrogen,
după cuvântul latin nitrum) îi este
atribuită lui Daniel Rutherford în
1772. El l-a numit aer fix.
A fost studiat în același timp și de
Henry Cavendish, Loseph
Priestley, care l-au numit aer ars.
Antoine Laurent Lavoisier în anul
1776 la numit azot, de la cuvântul
grecesc azotos, însemnând „fără
viață”.
 Poziția azotului în Sistemul Periodic
Elementul chimic N este situat în sub/principală a grupei a
V-a, perioada II, numărul de ordine 7.

Structura electronică
14

N +7, 7e ) ) ( 7p, 7n)

7 2e 5e

Gradul de oxidare – -3, +1, +2, +3, +4, +5;

VALENŢA - I, II, III IV;

Oxidul superior - N2O5

Alți oxizi – N2O, NO, N2O3, NO2
 Substanța simplă azot
Este alcătuită din molecule diatomice N2, cu legătură
covalentă triplă nepolară.
Legătura triplă face molecula de azot deosebit de stabilă, de
aceea în condiții obișnuite azotul nu intră în reacții chimice.
 Răspândirea în natură, rolul biologic
Azotul este unul dintre gazele extrem de răspândite în natură.
El se găsește atât în stare liberă cât și sub formă de compuși:
În stare liberă, azotul reprezintă 78% din volumul aerului
atmosferic;
În sol, există în cantități reduse și doar sub formă de nitrați;
Intră în componența proteinelor din organismele vii. Omul,
animalele plantele nu pot asimila în timpul respirației, moleculele de
azot. Unele bacterii – azotobacterii și plante leguminoase (fasolea,
mazăre) îl pot asimila.
Compușii azotului sunt:
- anorganici ( amoniac, azotati, etc.);
- organici (uree, proteine).
 Obținerea
Azotul se obține din aerul lichid – la vaporizarea
acestuia, mai întâi se volatilizează azotul, la
t = – 196 C, apoi oxigenul la t = -183 C.
 Propietățile fizice
Azotul este:
• un gaz incolor;
• fără miros;
• fără gust;
• puțin mai ușor decât aerul, Mr(N2)=28;
• mai puțin solubil în apă decât oxigenul;
• trece în stare lichidă la t=-196C și la aceeași
temperatură se vaporizează;
• nu întreține arderea și viața, de unde vine și
numele AZOT - „fără viață”.
 Proprietățile chimice
Datorită legăturii triple, moleculele de azot sunt stabile și intră în
reacție numai la temperaturi înalte sau sub acțiunea descărcărilor
electrice.

Reactia cu oxigenul. La trecerea descărcărilor electrice prin aer,

azotul se combină cu oxigenul și formează monoxid de azot:

N2 + O 2 2NO - Q

Reactia cu hidrogenul. La temperatură și presiune mare, în

prezența unui catalizator, azotul reacționează cu hidrogenul, rezultând
amoniac:

N2 + 3H2 2NH3 + Q
 Utilizarea
Industria alimentară

Medicină
Industria electronică

Inginerie și construcții
La acoperirea explozivilor lichizi

Sinteza industrială a amoniacului