PUNTEA DENTARĂ

Curs 4 :Suportul dento-parodontal şi

puntea dentară

Conf.univ.dr.Mariana Sabău
 Suportul dento-parodontal

Puntea dentară este o construcţie protetică menită să restaureze

morfo-funcţional arcadele dentare întrerupte prin edentaţie.
În conceperea punţilor se ţine cont de două elemente
fundamentale:
1.Suportul dento-parodontal al viitoarei punţi;
2.Elementele componente ale punţii ( elemente de agregare şi
corpul de punte).
 Suportul dento-parodontal

Suportul dento-parodontal
• este constituit din dinti restanti si tesuturile parodontale.
• prezintă o importanţă deosebită deoarece defineşte :

- posibilitatea restaurării prin punţi;

- longevitatea tratamentului prin punte exprimată prin
conservarea dinţilor stâlpi şi a parodonţiului lor.
• Intervine în:

- prevenirea îmbolnăvirii sau a afectării dinţilor şi

parodonţiului dinţilor restanţi;
- profilaxia afectării altor segmente organice;
- prevenirea resorbţiei osoase.
 Suportul dento-parodontal

Caracteristic punţilor este transmiterea presiunilor masticatorii

prin sprijin dento-parodontal.
După topografia sprijinului şi după poziţia dinţilor stâlpi pe
arcade se disting următoarele feluri de sprijin:
a).sprijinul punctiform cu element de agregare la o singură
extremitate;
b).sprijin linear caracterizat prin elemente de agregare la ambele
capete;
c).sprijin în suprafaţă când puntea se agregă pe cel puţin trei dinţi
situaţi în segmente diferite ale arcadei.
 Suportul dento-parodontal

Evaluarea suportului dento-parodontal

Este necesară pentru a stabili numărul şi topografia dinţilor
stâlpi.Evaluarea se realizează pe baza următoarelor criterii:
1.Întinderea edentaţiei şi topografia ei ne permit să vedem
solicitările la care erau supuşi dinţii înainte de edentaţie.
2.Valoarea de suport.Pentru evaluarea ei s-a recurs la :
a).Stabilirea unei valori de rezistenţă parodontală fiecărui dinte
faţă de solicitările masticatorii.
Leriche a plecat de la premiza ca incisivul lateral superior
are valoarea cea mai redusă:
 Suportul dento-parodontal

Leriche a plecat de la premiza ca incisivul lateral superior are

valoarea cea mai redusă:

IC IL C PM1 PM2 M1 M2 M 3
Maxilar  2 1 5 4 4 6 6 2-5
Mandibular  1 1 3 4 4 6 6 4-6

Agapov şi Duchange dau aproximativ aceleaşi valori.Aceste

valori sunt orientative şi nu au aplicabilitate restrânsă.
Suma valorilor de suport a dinţilor stâlpi trebuie să fie cel piţin
egală cu suma valorii dinţilor înlocuiţi prin punte.
 Suportul dento-parodontal

b).stabilirea valorii suportului parodontal în funcţie de valorea

suprafeţei parodontale adică suprafaţa rădăcinilor.
Tylmann a determinat şi valori medii ale ariei parodontale în
mm.Aceste valori merg de la 100 la 352 mm².
IC IL C PM1 PM2 M1 M2 M3
Maxilar  139 112 204 149 140 335 272 197
Mandibular  103 124 159 130 135 352 282 190

Aceste valori depinde de nr rădăcinilor,de dimensiunea

lor,lungimea lor şi de dispoziţia topografică.
 Suportul dento-parodontal

3.Starea de sănătate a parodonţiului marginal ( migrări

dentare,retracţii gingivale,pungi parodontale,intervenţii pe
parodonţiul marginal etc).
4.Morfologia dinţilor:
• morfologie coronară- dacă coroana este mai mare va rezulta
un suport de susţinere mai mare şi o fricţiune mai mare;
• morfologie radiculară - nr şi direcţia rădăcinilor.

5.Topografia dintelui pe arcadă- cu cât dintele este situat mai

distal cu atât are importanţă mai mare în privinţa solicitărilor
 Suportul dento-parodontal
6.Direcţia de implantare a dinţilor.
• dintii nu sunt implantati perpendicular in oasele
maxilare
• forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare dinte
sa prezinte o implantare caracteristica la nivelul
arcadelor
• la maxilar, axele de implantare converg catre apex,
iar la mandibula sunt divergente spre apex.
 Suportul dento-parodontal

7.Implantarea dintelui-reprezintă expresia raportului între

coroana şi rădăcina clinică.
Se consideră dintele echilibrat funcţional când braţul
intraalveolar este mai mare decât cel extraalveolar.
8.Reactivitatea parodontală-exprimă puterea de răspuns a
parodonţiului la solicitările la care este supus.
9.Solicitarea ocluzală a viitoarei punţi
Depinde de :
• Valoarea antagoniştilor;

• Ghidajul dento –dentar în cadrul mişcărilor mandibulare.

 Suportul dento-parodontal

10.Alte solicitări : profesionale,obiceiuri alimentare,protezări

compozite.
11.Factorul profesional
12.Vârsta
13.Utilizarea dinţilor parodontotici în structuri protetice de tip
punte.
 Elementele componente ale punţii dentare

Puntea dentara este constituita din urmatoarele parti

componente :
 Elementele de agregare ;

 Corpul de punte.
 Elementele de agregare

Elementele de agregare sunt microproteze cuprinse în număr variabil într-o

punte dentară, în raport de numărul de pilieri.
Este necesar să utilizăm minim două elemente de agregare.
agregare
Condiţii ce trebuiesc îndeplinite de EA(elementele de agregare):
1.Biologice:
• sacrificiu minim de substanţă amelo-dentinară: se interzice total
acoperirea în cazul apropierii de camera pulpară, iar stratul amelo-dentinar
este subţire (se realizează devitalizarea dintelui);
-când dintele este integru se indică utilizarea coroanelor parţiale şi a
inlay-urilor;
• profilaxia dentară: EA nu trebuie să transmită diferenţe de temperatură
preluate din cavitatea orală către organul pulpar; pentru coroanele mixte,
metalo-ceramice sau ceramice este necasar depulparea dinţilor pentru a
putea respecta morfologia anterioară preparaţiei;
• profilaxia parodontală: EA trebuie să respecte conturul parodontal şi să
realizeze o închidere marginală perfectă;
 Elementele de agregare
• recuperarea morfologică: EA trebuie să aibă o morfologie corect realizată
în raport cu structura organică pe care se aplică: conturul gingival nu
trebuie să aibă nici surplusuri, nici minusuri, trebuie refacute punctele de
contact, iar morfologia ocluzală a EA trebuie să se încadreze în parametrii
optimi ai ocluziei statice şi dinamice;
• recuperarea funcţională: EA trebuie să refacă funcţiile masticatorii,
fizionomice, fonetice şi de deglutiţie.

2.Biomecanice:
• EA trebuie să aibă o bună rezistenţă la solicitările mecanice complexe la
care sunt supuse;
• EA trebuie să transmită forţele de masticaţie de la nivelul corpului de punte
la dinţii de suport în axul acestora.
 Elementele de agregare
Elementele de agregare utilizate în terapia conjunctă sunt:
- coroane metalice,

- coroane semifizionomice: - metalo – polimerice

- metalo – compozite
- metalo – ceramice

- coroane fizionomice: - acrilice

- compozite
- ceramice

- coroane de substituţie,
- inlay – uri,
- onlay – uri.
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte:
• este reprezentat de dintii artificiali ce inlocuiesc dintii absenti din spatiul
edentat al arcadei dentare;
• restaureaza integritatea morfologica a arcadei dentare. si functiile
aparatului dento-maxilar;
• suporta presiunile masticatorii exercitate de dintii antagonistii la nivelul
fetelor ocluzale si le transmite elementelor de agregare;
• trebuie sa fie rigid, nedeformabil;
• impreuna cu elementele de agregare formeaza o singura piesa protetica
puntea dentara un ansamblu care restaureaza functiile afectate;
Deoarece intreaga lucrare este rigida, nedeformabila, se impune o pregatire
speciala a dintilor stalpi pentru a permite insertia pe campul protetic .
 Elementele componente ale punţii dentare

Clasificarea corpurilor de punte poatefi facuta din mai multe

puncte de vedere, astfel :

1.Dupa materialul din care sunt realizate :

 corpuri de punte metalice;

 corpuri de punte nemetalice (acrilice sau ceramice in puntile

pentru spatiu edentate unidentar);
 corpuri de punte mixte : metalo-acrilice, metalo-ceramice.
 Elementele componente ale punţii dentare

2.Dupa aspectul fizionomic :

 corpuri de punte nefizionomice ;
 corpuri de punte fizionomice ;
 corpuri de punte partial fizionomice ;

3.Dupa forma aliajului metalic :

 Corpuri de punte masiv metalice
 Corpuri de punte metalice si fatete de acrilat ;
 Corpuri de punte cu semicasete si fatete din acrilat ;
 Corpuri de punte cu casete metalicesi fatete din portelan ;
 Corpuri de punte cucupe metalice, si componenta fizionomica acrilica ;
 Corpuri de punte cu semicupe metalice ;
 Corpuri de punte cu bara metalica acoperita cu acrilat ;
 Corpul de punte cu bara metalica si bonturi metalice acoperite cu coroane
acrilice ;
 Corp de punte cu bara si bonturi metalice pentru dinti tubulari din portelan ;
 Elementele componente ale punţii dentare

4.Dupa raportul corpului de punte cu creasta alveolară :

 corp de punte cu raport in şa ;

 corp de punte cu raport in semişa 

 corp de punte cu raport tangent linear la maxilar ;

 corp de punte cu raport tangent linear la mandibulă ;

 corp de punte cu raport punctiform ;

 corp de punte suspendat.

 Elementele componente ale punţii dentare

 Forma corpului de punte şi, mai ales, contactul său cu

ţesuturile înconjurătoare va trebui să favorizeze curăţirea şi
autocurăţirea.
 Este foarte important ca faţa mucozală a corpului de punte,
orientata către mucoasa crestei alveolare să prezinte o formă şi
o prelucrare prin lustruire perfectă care să favorizeze, cât mai
puţin, retenţia alimentelor.
 Pentru a satisface toate aceste condiţii s-au imaginat mai multe
posibilităţi de relaţie a corpului de punte eu creasta edentată,
care, în funcţie de topografie, încearcă sa realizeze o cât mai
bună autocurăţire.
 Relaţia sau contactul dintre faţa mucozală a punţii şi mucoasa
acoperitoare a crestei edentate poate fi: în şa, semişa,
tangenţial, igienic, punctiform, suspendat.
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte cu contact în şa oferă cele mai mari satisfacţii din

punct de vedere al fizionomiei şi fonaţiei.
 Este, dealtfel, singurul corp de punte la care dinţii intermediari
artificiali au dimensiunea şi volumul identic cu cele ale coroanelor
dinţilor naturali.
 La toate celelalte corpuri de punte dinţii artificial sunt mai mici decît
cei naturali pe care îi înlocuiesc.
 Cu toate avantajele funcţionale şi de rezistenţă sporită, acest tip de
contact mixt al corpului de punte cu creasta edentată prezintă o grava
deficienţă — nu permite, sub nici o formă, curăţirea şi auto-curăţirea.
 Aceasta se explică prin faptul că acest corp de punte îmbracă ambele
versante — muchia crestei edentate pe o zonă egală cu suprafaţa de
colet a din­telui înlocuit — iar relaţia între el şi mucoasă este de
contact intim. Datorită acestei defecţiuni, apar leziuni inflamatorii şi
degenerative cronice.
Raportul corpului de punte cu creasta
 Elementele componente ale punţii dentare

• Indicaţii: în zona frontală, la maxilar, numai cînd există o

cerinţă dictată de profesia pacientului; în zona laterală, cînd
înălţimea mică a coroanelor dinţilor naturali şi lăţimea
exagerată a crestei face imposibilă realizarea altui tip de con­
tact între corpul de punte şi mucoasa crestei.
• Avantajul acestui tip de contact rezidă în confortul pe care îl
simte pacientul.
Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte cu contact în semişa

Forma feţei mucozale la acest corp de punte este în şa pe
versantul vesibular, pînă la mijlocul crestei, de unde se
răsfrînge rotunjit spre ocluzal, limitând astfel un spaţiu în
formă de pană (triungM). Acest spaţiu poate fi curăţat.
Faţă de contactul în şa asigură o mai bună igienă.
Are aceleaşi indicaţii ca şi contactul în şa.
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte eu contact tangenţial liniar

 Acest corp de punte este realizat în zona laterală
maxilară, cînd dinţii stîlpî au coroane înalte şi creasta
edentată are lăţime mică sau medie.
 Contactul feţei mucozale cu creasta edentată se face
pe versantul vestibular la nivelul liniei ce marchează
coletul dinţilor artificiali. Faţa mucozală este plană cu
direcţia oblică de sus în jos şi dinspre vestibular spre
1/3 ocluzală a feţei palatinale.
 În celelalte situaţii, spaţiul dintre faţa mucozală şi
creastă rămîne îngust, curăţirea este anevoioasă .
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte cu contact liniar la mandibulă

Prezintă trei suprafeţe şi o muchie mucozală.
 Suprafaţa ocluzală este modelată, cu un relief cuspidat,
concordant cu cuspidarea dinţilor antagonişti, în aşa fel, încît
să se realizeze un angrenaj echili­brat şi funcţional.
 Îngustarea este acceptată numai cînd distanţa între planul de
ocluzie şi creasta alveolară este foarte mică.
 Reducerea suprafeţei ocluzale se poate realiza spre lingual,
deoarece cuspizii linguali sînt inactivi, pantele lor linguale nu
participă la realizarea angrenajului interarcadic .
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte cu contact liniar la mandibulă

Suprafaţa linguală este modelată uşor convex în sens
cervico-ocluzal, pentru a favoriza alunecarea
fragmentelor alimentare în afara zonelor de retenţie şi
pentru a fi mai uşor de curăţat de limbă şi de
mijloacele artificiale.
Suprafaţa linguală în sens meziodistal este netedă, fără
şanţuri, intermediarii nu sînt nici măcar schiţaţi şi se
obţine o suprafaţă fără depresiuni, uşor de curăţat, cu
o direcţie uşor convergentă, spre muchia crestei
alveolare unde se întâlneşte cu faţa vestibulară.
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte cu contact liniar la mandibulă

 Suprafaţa vestibulară în l/3 ocluzală prezintă individualizarea
dinţilor intermediari, atit cît este vizibil, prin şanţuri de
descărcare.
 Aceste şanţuri au o adîncime redusă şi sînt larg deschise astfel
în cît să nu permită retenţionarea resturilor alimentare.
 Restul suprafeţei vestibularc în cele două treimi cervicale
apare fără relief, este modelată uşor convex în senş cervico-
ocluzal şi convergent spre lingual, întîlnindu-se cu faţa
linguală pe muchia crestei.
 Muchia mucozală rezultă din unirea suprafeţei vestibulare eu
cea linguală, urmăreşte configuraţia mijlocului crestei
alveolare, fiind netedă şi în contact lejer cu ea.
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte cu contact punctiform

• La acest corp punte faţa mucozală a fiecărui dinte artificial este redusă la
un punct care vine în contact cu mijlocul crestei edentate.
• Feţele proximale, vestibulară şi linguală sunt convergente spre zona
cervicală; din această cauză sub punctul de unire cu alt dinte artificial sau
cu elementele de agregare, dintele are o formă conică, locul unire cu
dintele alăturat este rotunjit pentru a retenţiona mai puţin alimentele.
• Acest tip de contact nu asigură o igienă satisfăcătoare în situaţia unor dinţi
cu coroane scurte, asociaţi cu creste edentate înalte.
• Spaţiile interdentare triunghiulare reprezintă zone de retenţie greu
accesibile pentru autocurăţire.
• Individualizarea dinţilor într-o zonă foarte puţin vizibilă, nu îmbunătăţeşte
aspectul fizionomic al lucrării protetice.
• Este realizat în zona laterală mandibulară.
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte fără contact cu creasta edentată (suspendată).

• Conceperea unei astfel de relaţii între faţa mucozală a corpului
de punte şi creasta edentată porneşte de la constatarea că
raporturile în şa, semişa, tangenţial sau punctiform, descrise mai
sub, nu asigură o igienă suficientă.
• Dacă există un spaţiu mare (3-4 mm) între corpul de punte şi
creastă, alimentele vor putea intra şi ieşi uşor din acest spaţiu.
• Acest corp de punte are faţa ocluzală modelată morfologic
individualizat, feţele vestibulară şi orală schiţate în porţiunea
(1/3) ocluzală cu şanţuri de descărcare şi de separare, aceste
două feţe trec rotunjit spre faţa mucozală care este uşor convexă,
netedă, fără delimitări sau şanţuri şi foarte bine lustruită.
• Trecerea spre elementele de agregare se face rotunjit, astfel încît
din profil are aspectul unui pod (punte) .
 Elementele componente ale punţii dentare

Corpul de punte fără contact cu creasta edentată (suspendată)

• Acest corp de punte este realizat în zona laterală- mandibulara
cînd dinţii stîlpi sînt înalţi sau creasta este atrofiată.
• În aceste situaţii există o distanţă de 7-8 mm de la planul de
ocluzie la crestă.
• Distanţa este necesară pentru a obţine spaţiul necesar igienic
şii o grosime a cor­pului de punte care să-i asigure rezistenţă.