CURS MICROBIOLOGIE

GENERALĂ 2017

LECT. UNIV. DR. IONICA DELIU

VIRUSURILE
Virusurile = categorie specifică de agenţi infecţioşi, fundamental
diferiţi structural şi funcţional de oricare dintre organismele
cunoscute.
Din cauza dificultăţilor de observare, cultivare şi studiere, foarte
multă vreme au fost analizate prin prisma unor caractere
evidente:

- filtrabilitate;
- dimensiuni foarte mici;
- parazitism obligatoriu intracelular;
- inactivare prin căldură,

ducând la încadrarea greşită a unor bacterii de dimensiuni

mici, parazite intracelular, în categoria virusurilor.
 VIRUSURILE
Date referitoare la natura şi caracterele specifice ale unor boli
virale:
- în China antică (anul 2500 î.e.n) au fost consemnate date
despre variola umană;
- Aristotel scrie în lucrările sale despre turbare;
- 1796 - primele vaccinări antivariolice efectuate de către
medicul englez Eduard Jenner în Anglia;
- 1881 -1885 Louis Pasteur a pus la punct un vaccin antirabic
eficient;
- 1898 Beijerink confirmă multiplicarea şi transmisibilitatea în
serie a agentului patogen al mozaicului tutunului; el numeşte
agentul patogen "contagium vivum fluidum“ şi îl consideră o
substanţă moleculară specială solubilă, capabilă să se
multiplice în celulele gazdă dacă este încorporată în citoplasma
acestora.
- Andre Lwoff recunoaşte virusurile ca entităţi particulare şi
încearcă să stabilească ansamblul caracterelor originale ale
lumii virusurilor, descriind deosebirea dintre virus şi non-virus.
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor

Nr. Caracterul VIRUSURI PROCARIOTE

crt
1 Tipul de organizare acelulară organizare celulară de
organizare tip procariot
2 Unitatea de virionul celula bacteriană
structură şi
funcţie
3 Stări posibile de virionul - particula virală matură, celula bacteriană
existenţă completă, infecţioasă, formă în care vegetativă, capabilă
virusul se găseşte la sfârşitul de creştere şi
procesului de replicare în celula replicare
gazdă;
virusul vegetativ - genomul viral sporul bacterian,
formă facultativă de
aflat liber în celula gazdă, pregătit
de replicare; rezistenţă

provirusul - genomul viral integrat

în genomul celulei gazdă.
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor
Nr. Caracter VIRUSURI PROCARIOTE
cr.
4 Structura - constituenţi esenţiali - genomul viral - perete celular
internă - capsida virală - membrană
- constituenţi accesorii: peplosul - citoplasmă
Genomul - o moleculă de acid nucleic, fie - nucleoid
ADN, fie ARN, monocatenară sau - ribozomi
bicatenară, lineară sau circulară, dispusă - vacuole
helical, împachetată pentru a forma o - incluzii
structură compactă. - spori
Capsida - înveliş proteic, acoperă şi - capsulă
protejează genomul viral, alcătuit din unităţi - flageli
morfologice de natură proteică, numite
capsomere.
Peplosul - înveliş extern prezent la virusurile
acoperite, cu nivel complex de organizare,
cu rolul de a păstra stabilitatea
nucleocapsidei şi de a favoriza fixarea
virionului pe celula gazdă.
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor

Nr. Caracterul VIRUSURI PROCARIOTE

crt.
5 Simetria la simetrie constantă a moleculelor
nivel proteice în capsidă: lipseşte simetria
molecular - helicală moleculară
- icosaedrică
- binară (mixtă)
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor
Nr. Caracterul VIRUSURI PROCARIOTE
crt

6 Compoziţia
chimică:
acizii - fie ADN (la dezoxiribovirusuri) - ADN în genomul bacterian
nucleici - fie ARN (la ribovirusuri) - ARN în citoplasmă

-virusurile mici au în structura

capsidei un număr fix de molecule - 3 - 4 mii de proteine
proteice de acelaşi fel; diferite, cu rol structural sau
-virusurile complexe au în capsidă enzimatic, în număr variabil,
mai multe tipuri diferite de în funcţie de importanţa
Proteinele molecule proteice, dar numărul proteinei pentru celulă;
este limitat şi fix; rolul proteinelor
virale este structural şi în mod
excepţional enzimatic; o
consecinţă a numărului fix de
proteine este dispunerea lor
simetrică în capsidă, într-un mod
unic;
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor

Nr. Caracterul VIRUSURI PROCARIOTE

crt.
6 Compoziţia
chimică:
- nu au glucide şi lipide, cu - glucidele şi
glucidele şi excepţia unor proteine lipidele sunt
lipidele glicozilate; uneori sunt prezente prezente în mod
în învelişul extern, provenind de constant
la celula gazdă în care s-au
replicat
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor

Nr. Caracterul VIRUSURI PROCARIOTE

crt.
6 Compoziţia
chimică:
- lipsite de echipament enzimatic, nu- în mod constant
echipamentul îşi pot sintetiza constituenţii; nu se este prezent un
enzimatic pot cultiva pe medii acelulare; uneori echipament
prezintă enzime cu rol în replicare, în enzimatic diferit, în
favorizarea pătrunderii virusului în funcţie de nutriţia
celulă sau a eliberării din celula bacteriilor.
gazdă.
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor
Nr. Caracterul VIRUSURI
crt.
7 Proprietăţi - nu au capacitatea de a
biologice produce energie cu
potenţial înalt (ATP);
- nu fac sinteza
independentă a
constituenţilor proprii;
- nu au capacitatea de a
creşte şi de a se divide; se
reproduc obligatoriu în
celula gazdă vie, pornind
de la genomul viral.
PROCARIOTE
- au un metabolism
energetic propriu, chiar şi
când sunt parazite
intracelular;
- au capacitatea de a
sintetiza proprii
constituenţi, de a creşte
până la un punct critic
urmat de diviziune;
multiplicarea lor e
independentă, pornind de
la ansamblul integrat al
constituenţilor celulari.
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor

Nr. Caracterul VIRUSURI PROCARIOTE

crt.
8 Utilizarea Virusurile utilizează Bacteriile nu
sistemelor sistemele utilizează sistemele
structurale şi enzimatice, ARN enzimatice ale
biochimice ale de transfer şi gazdei, ci pe cele
gazdei în cursul ribozomii gazdei. proprii.
parazitismului
intracelular
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor

Nr. Caracterul VIRUSURI PROCARIOTE

crt.
9 Parazitismul - este constant şi obligatoriu; în celulele La bacterii
absolut infectate, metabolismul celular suferă parazitismul nu
modificări esenţiale, fiind deviat în sensul este absolut.
sintezei constituenţilor virali, pornind de la
informaţia genetică nouă, străină, virală;
procesele de sinteză continuă cel puţin un
timp, metaboliţii esenţiali celulari fiind
necesari în sinteza de constituenţi virali.
- competiţia dintre virus şi celula gazdă are
loc la nivelul diataxiei (producerea de
constituenţi): diataxia celulară este blocată
sau diminuată, iar diataxia virală este activă
şi asigură producerea de virus nou.
 DEFINIREA CONCEPTULUI DE VIRUS
Caracterele discriminatorii ale virusurilor şi bacteriilor

Nr. Caracterul VIRUSURI PROCARIOTE

crt.
10 Multiplicarea Multiplicarea virusurilor se Bacteriile se
virusurilor realizează prin replicare multiplică prin:
virală, proces care presupune - diviziune
replicarea informaţiei genetice directă,
virale, sinteza componentelor - fragmentare,
virale de către celula gazdă şi - înmugurire,
asamblarea particulelor virale - prin spori;
mature.
 Morfologia virusurilor
Descrierea morfologică şi dimensiunile unui virus se raportează la
virion, particulă virală matură, unitate integrată de structură şi
funcţie, cu proprietăţi de infecţiozitate.

Din punct de vedere morfologic se disting:

virioni de formă cilindrică alungită:

 bastonaş rigid (VMT),
 bastonaş flexibil (bacteriofagii filamentoşi),
virioni de formă sferică:
 Izodiametrică (virusul poliomielitei),
 sferoidală (virusurile gripale, adenovirusurile,
herpesvirusurile),
virioni de formă paralelipipedică (poxvirusurile),
virioni cu formă de cartuş (virusul rabic),
virioni în formă de cireaşă cu coadă sau mormoloc (bacteriofagii
din seria T par de la Escherichia coli).
 Morfologia virusurilor

Virusurile au dimensiuni submicroscopice:

- cele mai mari au 240 – 300 nm

(orthopoxvirusurile), la limita de rezoluţie a
microscopiei optice;
- cele mai mici (enterovirusurile), au sub 30 nm
diametru.
- bacteriofagii cei mai mari ating 200 nm.
http://learnsomescience.com/microbiology/viruses-viroids-and-prions /
 virus rabic
http://www.losmicrobios.com.ar/microbios/Rabia.html

Poliovirus
http://www.iawareables.com/servlet/-strse- bacteriofagul M13
template/feature-dsh- http://pendientedemigracion.ucm.es/info/genetica/grupod/Cromovibac/crom
polioeradication/Page ovibac.htm
 Picornavirusuri
http://mol-biol4masters.masters.grkraj.org/html/Genetic_RNA4-
Picorna_Virus.htm

Herpes virus
http://www.sciencephoto.com/media/200780/view
Virusul variolei umane (Smallpox)
http://sciencephoto.com/media/87520/enlarge
 BACTERIOFAGI

http://xki.gefoib.dyndns-at-work.com/uasite.html

http://www.dynamicscience.com.au/tester/solutions/biology/bact/relativesize.html
 Structura virusurilor
Nucleocapsida virală:
- Genomul viral: o moleculă de acid nucleic:
o ADN, pentru dezoxiribovirusuri (adenovirusuri,
poxvirusuri, herpesvirusuri, papovavirusuri);
o ARN, pentru ribovirusuri (virusuri gripale,
paragripale, virus rujeolic, virus rabic, poliovirus,
VMT).
- Capsida virală de natură proteică;

Învelişul extern (peplosul): derivat din membrana

celulară, când virusul părăseşte prin înmugurire
celula gazdă în care s-a replicat; structură
accesorie, caracteristică virusurilor "acoperite".
 GENOMUL VIRAL - dimensiuni

 Număr de gene: 3 – 160

 Compoziţie în baze (G + C): 35 - 58%.

Coeficientul G + C% are semnificaţie pentru taxonomia
virusurilor.

În general, virusurile cu potenţial oncogen au un

coeficient G + C% mai apropiat de cel al celulelor
mamiferelor, care este în general de aproximativ 40%.
 GENOMUL VIRAL
economia de informaţie genetică
SEMNIFICAŢIA BIOLOGICĂ A GENOMULUI VIRAL

 la virusurile mici capsida virală este formată dintr-un singur

tip de proteine dispuse simetric, a căror sinteză este
asigurată de o genă sau de puţine gene;
 virusurile pot utiliza unele proteine din celula gazdă pentru
efectuarea unor funcţii virale;
 virusurile cu un genom defectiv utilizează informaţie
genetică furnizată de alte virusuri (virusuri helper), asociate
cu cele defective, care suplinesc deficienţele virusului
principal, determinând o sinteză în exces de capsomere;

 Genomul viral asigură potenţialul de variabilitate a

virusurilor şi infecţiozitatea acestora.
 Unele virusuri animale capabile de integrare în genomul
celulei gazdă produc concomitent transformarea malignă a
celulei (virusurile oncogene).
 CAPSIDA VIRALĂ
 înveliş proteic, cu o structură diferenţiată în funcţie de tipul de
virus;
 unitatea structurală a capsidei este capsomera; capsomerele
sunt cele mai mici unităţi structurale vizibile la microscopul
electronic;

 În funcţie de dispunerea capsomerelor, virusurile prezintă trei

tipuri de simetrie: helicală (helicoidală), icosaedrică, mixtă
(binară).
 La virusurile cu simetrie helicală, capsomerele sunt formate
dintr-un singur polipeptid (sunt monomere), reprezentând atât
unitatea morfologică, cât şi unitatea structurală a capsidei.
 La virusurile cu simetrie icosaedrică, capsomerele sunt
alcătuite din mai multe tipuri de proteine (sunt oligomere), ele
reprezentând numai unitatea morfologică a capsidei, alcătuită
din mai multe unităţi structurale. Capsomerele pot fi pentoni
(conţin 5 subunităţi de structură, sunt pentamere) sau hexoni
(conţin 6 unităţi de structură, sunt hexamere).
 ÎNVELIŞUL EXTERN (PEPLOSUL)
 structură accesorie, caracteristică virusurilor "acoperite“,
derivată din membrana celulară când virusul părăseşte
prin înmugurire celula gazdă în care s-a replicat;
 dublu strat fosfolipidic provenit din membrana celulară, în
care sunt implantate proteine proprii celulei gazdă şi
proteine specific virale, codificate de genomul viral; lipidele
din învelişul extern sunt diferite, în funcţie de celulele în
care s-a replicat virusul;
 La nivelul peplosului se găsesc formaţiuni de natură
glicoproteică, - spicule, codificate de genomul viral.
Proteina din componenţa spiculelor este de natură cert
virală, glicozilarea fiind efectuată de celula gazdă în timpul
parcurgerii drumului intracelular de la locul de sinteză
până la suprafaţa celulei de către proteina virală.
 CLASIFICAREA VIRUSURILOR

Deşi au o structură acelulară şi nu sunt incluse

în sistemele de clasificare a lumii vii, virusurile
sunt suficient de diverse încât să necesite o
clasificare utilă în studiul şi identificarea lor.

Virusurile se pot clasifica în:

 virusuri nude şi acoperite,
 virusuri ADN şi ARN,
 virusuri helicale, icosaedrice şi mixte,
 virusuri ale plantelor, animalelor, bacteriilor.
 MULTIPLICAREA VIRALĂ

Multiplicarea virală (replicarea virală) are loc exclusiv în

celula gazdă vie, care furnizează:
• materialul de construcţie (aminoacizi, polizaharide etc.)
• dispozitivul celular de biosinteză (ribozomi, enzime,
ARNt, sisteme generatoare de energie).

Virusul introduce în celula gazdă o informaţie genetică

specific virală şi deviază metabolismul celulei în sensul
sintezei de constituenţi virali.
 Multiplicarea virală
Fazele multiplicării virale:
- Adsorbţia şi fixarea reversibilă a virusurilor pe celulă – consecinţă
a ciocnirilor întâmplătoare între virusuri şi celulă, proces nespecific,
reversibil;
- Fixarea ireversibilă a virusurilor pe celulă – proces ireversibil,
datorat diferitelor grade de specificitate a fixării virusului pe celula
gazdă (receptor celular de virus – structuri virale corespondente); este
determinat de complementaritatea geometrică şi electrostatică;
- Pătrunderea virusurilor în celulă – virusurile animale pătrund integral
prin endocitoză (viropexie) sau fuziune; virusurile vegetale pătrund
prind leziunile mecanice ale peretelui celular; bacteriofagii îşi
injectează genomul în interiorul celulei bacteriene;
- Decapsidarea şi eclipsa – eliberarea genomului viral de învelişul
proteic;
- Migrarea intracelulară până la locul de replicare - directă
(transmembranară) sau indirectă prin structuri canaliculare preformate;
 Multiplicarea virală
- Sinteza proteinelor timpurii – pornind de la genomurile
virale infectante (iniţiale); sunt proteine de reglare,
enzimatice şi de matrice;
- Replicarea genomului viral;
- Sinteza proteinelor tardive – pornind de la genomurile
progene, nu de la cele parentale; sunt proteine structurale,
de reglare, de morfogeneză (eşafodaj) şi proteine care
facilitează eliberarea virusurilor din celulă;
- Morfogeneza virală – prin autoasamblarea
componentelor virale sau prin depunerea simetrică pe
suprafaţa unor proteine de morfogeneză;
- Eliberarea virusurilor din celulă – lentă sau explozivă.
MULTIPLICAREA VIRALA

(http://www.accessexcellence.org/RC/VL/GG/influenza.php)