CHIMIE ŞI MATERIALE

DE INSTALAŢII,
PARTEA I
CURS 1

Prof. dr. Daniela PAŞCA

NOŢIUNI DE CHIMIE FIZICĂ

Conceptele de materie, corp, substanţă,

moleculă, stări de agregare ale materiei

Chimia este una din ştiinţele exacte care se

ocupă cu studiul materiei ca şi alte ştiinţe
exacte: fizica, mecanica etc

2
Materia se prezintă simţurilor noastre fie sub
formă de medii materiale: aer, apă etc., fie
sub formă de obiecte definite, corpuri: o
masă, un pahar etc. Se numeşte, deci, corp o
porţiune limitată de materie.

Exemplu
un corp ( o placă, de pildă), poate fi format
din diferite feluri de materie: sticlă, fier, aur,
argint, care, la aceeaşi formă exterioară,
lucrează deosebit asupra simţurilor noastre şi
se comportă deosebit faţă de acţiunea lumii
exterioare.

3
 Se numeşte, deci, substanţă felul
materiei din care este alcătuit un corp
sau un mediu material.

 Proprietăţile substanţelor,
proprietăţi extrem de variate de la o
substanţă la alta, sunt acelea care
determină marea însemnătate pe care
o dăm studiului substanţelor.

4
 Molecula este cea mai mică parte
dintr-o substanţă, care păstrează
proprietăţile acesteia fiind capabilă de
o existenţă fizică independentă.

 Proprietăţile substanţei sunt

determinate de proprietăţile
moleculelor constitutive. Când
moleculele sunt deosebite şi
substanţele sunt deosebite.

5
 Aceeaşi substanţă, formată din acelaşi fel
de molecule, poate să se prezinte sub trei
stări deosebite (numite “stări ale materiei”
sau “stări de agregare ale materiei”):
 solidă, în care forma şi volumul sunt proprii

substanţei;
 lichidă, în care numai volumul este propriu

unei cantităţi determinate;

 gazoasă, în care o masă determinată nu mai

are nici forma, nici volumul său propriu, ci

pe acela al recipientului care îl conţine.

6
Deosebiri între stările substanţei sunt
datorate faptului că: în starea solidă
moleculele sunt destul de apropiate şi
forţa lor de atracţie – coeziunea – este
destul de puternică încât să le menţină
în poziţie relativ fixă faţă de toate
celelalte. Aşadar, forţa de atracţie
dintre moleculele componente se
numeşte coeziune.

7
 În starea lichidă moleculele, încă
apropiate, pot aluneca cu uşurinţă unele
pe lângă altele, ca alicele, forţa de coziune
nemaifiind în stare să le menţină într-un
sistem rigid, dar suficientă pentru a nu le
lăsa să se risipească în spaţiu.

În fine, în starea gazoasă, rolul

coeziunii devine neglijabil şi moleculele se
risipesc în spaţiu în toate direcţiile.

8
 Se numesc substanţe pure (curate)
substanţele formate dintr-un singur fel de
molecule, toate identice între ele.

Se numesc substanţe impure

substanţele în alcătuirea masei cărora se
găsesc două sau mai multe categorii de
molecule distincte. Substanţele impure
sunt amestecurile eterogene sau propriu-
zise, amestecurile omogene sau soluţiile,
aliajele etc.

9
 Unul din obiectivele de seamă ale
chimiei este de a obţine şi studia
substanţele pure, pentru ca prin acestea
să cunoască proprietăţile individuale ale
moleculelor, proprietăţi cu însemnătate
deosebită.

10
 Amestecuri omogene sau soluţii.
Dizolvant, substanţă dizolvată. Tipuri de
soluţii binare. Concentraţie. Solubilitate.
Cristalizare. Filtrare. Distilare.

Se numesc amestecuri omogene sau

soluţii acele substanţe impure în care
moleculele fiecăreia dintre substanţele
componente ale amestecului sunt risipite
individual printre moleculele celorlalte
componente.

11
 Din clasa amestecurilor omogene sau a
soluţiilor, categoria care a interesat cel mai
mare număr de cercetători a fost aceea a
soluţiilor diluate, adică a amestecurilor
omogene care conţin unul din componenţi în
mare exces faţă de celălat sau de ceilalţi.

Primul din aceşti componenţi se numeşte

dizolvant sau solvent; al doilea dizolvat,
solvat sau substanţă dizolvată. Starea
dizolvantului (solidă S, lichidă L sau gazoasă
G) determină starea soluţiei (S, L sau G. Avem
deci soluţii solide, lichide sau gazoase.
12
prima iniţială – majusculă – starea
dizolvantului (deci a soluţiei), iar prin a
doua iniţială – literă mică – starea
substanţei dizolvate, iată pătratul celor 9
tipuri de soluţii posibile:

Ss Sl Sg
Ls Ll Lg
Gs Gl Gg

13
Proprietăţile soluţiilor solide şi lichide nu
sunt media proprietăţilor compenentelor,
ci sunt distincte de acestea; pe când la
soluţiile gazoase, componentele îşi
păstrează proprietăţile individuale.

Se numeşte concentraţie a substanţei,

dizolvate în soluţie, cantitatea (în grame
masă) de substanţă dizolvată la unitatea
de volum de soluţie (nu de dizolvant) 
1cc de soluţie.

14
Concentraţia variază în general cu
temperatura. Pentru fiecare temperatură,
orice substanţă solidă prezintă o
solubilitate determinată în orice lichid
care se află într-o concentraţie anumită.

15
Se numeşte soluţie saturată soluţia care
conţine maximum posibil de substanţă
dizolvată la temperatura respectivă.

Se numeşte concentraţie de saturaţie sau

solubilitate concentraţia corespunzătoare
saturării.

16
Gl Soluţiile de gaze în lichide prezintă
solubilităţi destul de variabile cu
presiunea.

Ll Soluţiile de lichide în lichide pot

prezenta solubilităţi limitate (eter în apă 
miscibile în anumite proporţii); şi
nelimitate (alcool în apă  lichide miscibile
în orice proporţii).

17
O soluţie saturată la cald, prin răcire,
pentru a ajunge
de la
concentraţia mai mare (ce corespunde
temperaturii iniţial ridicate)
la
concentraţia mai mică (ce corespunde
temperaturii finale mai joase), depune
cantitatea supranumerară de substanţă
pură dizolvată sub formă de cristale;
substanţa dizolvată cristalizează.

18
Cristalele se pot separa de soluţia care le-
a dat naştere – soluţia mamă – prin filtrare

filtrare - strecurare pe un filtru

confecţionat din:

hârtie de filtru
ţesătură
vată de bumbac
vată de sticlă
etc.

19
Dizolvarea selectivă a unor sau a unei
singure substanţe pure din totalitatea
unui amestec, stă la baza chimiei analitice
şi se întâlneşte în diverse industrii cum ar
fi, de pildă, în industria zahărului, în
extragerea aurului etc.

20
Temperatura de îngheţare (sau de
congelare) a soluţiilor este mai scăzută
decât a dizolvantului pur şi spre diferenţă
de temperatura de congelare – constantă –
a substanţelor pure, pentru un cuplu de
dizolvant şi substanţă dizolvată, variază
continuu.

Prin congelare o soluţie diluată formează

întâi cristale pure de dizolvant – ceea ce
înseamnă un nou mijloc de separare şi
obţinere a unei substanţe pure
21
Temperatura de fierbere a soluţiilor este
mai ridicată decât a dizolvantului pur şi,
spre deosebire de temperatura de fierbere
constantă a substanţelor pure, pentru un
acelaşi cuplu de dizolvant şi substanţă
dizolvată, variază continuu.

Prin fierberea unei soluţii diluate,

dizolvantul se transformă în vapori ce pot
fi conduşi şi condensaţi în vase de răcire
speciale. Operaţia aceasta se numeşte
distilare.
distilare
22
Orice aparat de distilare este alcătuit
dintr-un recipient, fie el şi balon de sticlă
sau cazan de cupru sau alt metal, în care
se introduce soluţia ce se supune fierberii,
dintr-un răcitor sau refrigerent, alcătuit
din sticlă, respectiv staniu, etc., şi din
vase colectoare.

Răcirea se face după principiul curentului

invers (principiu atât de generalizat în
industria chimică)

23
Aparat pentru distilarea lichidelor în laborator
1 – balon de distilare; 2 – termometru; 3 – tubul
interior al refrigeratorului;
4 – tubul exterior al refrigeratorului; 5 – intrarea
apei reci; 6 – vas de colectare 24
Soluţia Ls ce rămâne prin distilarea
dizolvantului se concentrează mereu,
ajungând la saturaţie.
Soluţiile Ll pot fi de asemenea separate prin
distilare. Cu cât diferenţa dintre temp. de
fierbere ale lichidelor dizolvant şi substanţă
dizolvată este mai mare, cu atât separarea
celor două substanţe pure lichide se face mai
uşor şi mai cantitativ.
În distilarea soluţiilor de Lg primii vapori de
dizolvant degajaţi antrenează gazul dizolvat;
în recipientul de fierbere rămânând
dizolvantul pur.
25
Amestecuri eterogene sau
propriu-zise. Tipuri de
amestecuri eterogene binare

în amestecurile eterogene sau propriu-

zise, substanţele pure ce alcătuiesc părţile
lor constitutive, îşi păstrează proprietăţile
intacte. Proprietăţile amestecurilor
eterogene, spre deosebire de cele ale
soluţiilor, sunt media proprietăţilor
componentelor.
26
Eterogenitatea permite ca prin simplă
separare mecanică, să se regăsească cele
două sau mai multe substanţe pure din
care sunt formate amestecurile, putând fi
chiar separate în părţile lor constitutive.

27
 ss sl sg
ll lg
gg
triunghiul celor 6 tipuri teoretic posibile de
amestecuri eterogene
gg, practic nu poate fi un amestec
eterogen ci numai unul omogen, adică o
soluţie, gazele răspândindu-se în spaţiu
exclusiv individual şi nicidecum în grupuri
cum pretinde amestecul eterogen
28
Amestecurile eterogene ss constituie,
după starea de mărunţire, respectiv de
compactitate în care se prezintă:

pudrele
sau
corpurile solide, compacte, exemple:
granitul, gresia, şistul etc

29
Componentele se separă prin pulverizare,
când nu sunt deja în stare de pudră, deci
în cazul când sunt corpuri solide,
compacte şi prin lixiviere.

Lixivierea este separarea prin ajutorul

unui lichid cu densitate intermediară
densităţilor componentelor, a două
componente solide, aduse sau existente
ab initio, în stare de pulbere, dintr-un
amestec eterogen
30
 Lixivierea
D1 – densitatea componentei A; D2 –
densitatea componentei B;
D – densitatea lichidului de lixiviere
31