CAPITOLUL 1

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Obiectul chimiei

Chimia este o ştiinţă fundamentală, care studiază structura şi proprietăţile

substanțelor, urmărind ȋn acelaşi timp transformările cantitative şi calitative produse
asupra acestora ȋn timpul reacțiilor chimice. Aceasta mai poate fi definită ca fiind
ştiinţa care se ocupă cu studiul compoziţiei, structurii, proprietăţilor şi transformările
substanţelor prin regruparea atomilor şi modificarea legăturilor. Acest studiu nu este
posibil fără ajutorul fizicii, deoarece dezvoltarea chimiei se bazează pe introducerea
tot mai extinsă a metodelor de cercetare utilizate ȋn fizică.
În figura 1 sunt prezentate ramurile chimiei.

generală
anorganică organică

biochimie mediului

fizică CHIMIE geochimie

inginerie alimentară
chimică

analitică materialelor

tehnologică preparativă

Fig. 1. Ramurile chimiei

 În tabelul 1 se prezintă obiectul de studiu pentru fiecare ramură a chimiei.

Tabelul 1. Obiectul de studiu specific fiecărei ramuri a chimiei

Ramura chimiei Obiectul de studiu

Bazele chimiei, care sunt comune tuturor ramurilor chimiei;
Chimie generală legături chimice, proprietăţi generale ale substanţelor,
reacţiile chimice ale acestora.
Elementele chimice şi compuşii acestora (cu excepţia
compuşilor carbonului care intră în studiul chimiei organice)
Chimie anorganică
împreună cu proprietăţile şi reacţiile chimice la care participă
aceştia.
Compuşii carbonului (cu excepţia oxizilor carbonului,
Chimie organică acidului carbonic şi carbonaţilor, carburilor şi altor câtorva
compuşi simpli ai carbonului) cu proprietăţile şi reacţiile lor.
Aspectele fizice ale reacţiilor chimice şi legile care le
Chimie fizică guvernează, influenţele pe care le au fenomenele fizice
asupra reacţiilor chimice.
Aplicarea cunoştinţelor şi tehnicilor de lucru în procedeele
Chimie tehnologică
utilizate în tehnică şi echipamentele necesare pentru aceasta.
Identificarea calitativă şi determinarea cantitativă a
Chimia analitică componentelor unei substanţe sau a unui amestec de
substanţe precum şi explicarea structurii substanţei.
Chimia preparativă Obţinerea substanţelor.

Biochimie Reacţiile chimice din organismele vii.

Compoziţia chimică şi reacţiile chimice (modificările) care au
Geochimie
loc ȋn scoarţa Pământului.
Influenţele substanţelor chimice asupra mediului, analiza şi
Chimia mediului
metodele de îndepărtare a acestora.
Studiază şi dezvoltă metode noi pentru a ȋmbunătăți
Chimia materialelor
produsele existente sau pentru a face altele noi.
Include fenomenele de interacțiune dintre diverşi compuşi
Chimia alimentară chimici prezenți ȋn compozița alimentelor, precum şi
principiile şi metodele de analiza ale alimentelor.
Ingineria chimică este ştiinţa care studiază, prin metode
generale, operaţiile, reacţiile şi sistemele industriei chimice,
Inginerie chimică
în scopul final de a realiza procedee, aparate şi instalaţii
industriale cu funcţionare în condiţii optime.

Obiectul de studiu al chimiei ȋl constituie substanțele.

 1.2. Noțiunea de substanță

Substanţa este un ansamblu de particule (atomi, cationi, anioni, molecule),

care stabilesc interacţiuni între ele. O substanţă are proprietăţi tipice, care nu pot fi
atribuite unităţilor structurale submicroscopice din care ea este alcătuită (de exemplu
densitatea, duritatea, starea de agregare, temperatura de topire) şi care nu sunt aditive
faţă de proprietăţile particulelor.
Substanțele pot fi ȋmpărțite ȋn două categorii:
 substanțe pure, acestea sunt formate dintr-un singur fel de molecule,
toate identice ȋntre ele;
 substanțe impure, acestea sunt formate din două sau mai multe tipuri
de molecule distincte. Din categoria acestor subtanțe fac parte:
 amestecurilor eterogene;
 amestecurilor omogene (soluțiilor);
 aliajele etc.
În figura 2 este prezentată clasificarea substanțelor.

metale
simple nemetale
semimetale
anorganice
oxizi
compuse acizi
baze
Clasificarea săruri
substanțelor
hidrocarburi saturate
nesaturate
aromatice
organice
Derivați: - oxigenaţi;
- halogenați;
derivații - acizilor
hidrocarburilor carboxilici.

Fig. 2. Clasificarea substanţelor

 Metalele sunt substanţe monoelementare, care au următoarele proprietăţi
caracteristice: conductibilitate termică, conductibilitate electrică, luciu metalic şi care,
de regulă, se pot procesa prin laminare, presare, forjare, strunjire etc.
În figura 3 este prezentată clasificarea metalelor după diferite criterii.

- metale uşoare, au densitatea

ρ < 5 g/cm3
Ex. Sodiu (Na) ρ=0,97 g/cm3
densitate
- metale grele, au densitatea
ρ > 5 g/cm3
Ex. Fier (Fe) ρ=7,86 g/cm3

- metale cu puncte de topire

scăzute (p.t. < 1000°C)
Ex. Zinc (Zn) p.t. = 232ºC
temperatura
de topire - metale cu puncte de topire
ridicate (p.t.> 1000°C)
Cupru (Cu) p.t.=1083ºC
Clasificarea
metalelor,
după: - metale nobile (nu
reacţionează cu soluţiile acide
cu degajare de hidrogen)
Ex. Argint (Ag), Aur (Au).
stabilitatea
chimică - metale uzuale
(reacţionează cu soluţiile acide
cu degajare de hidrogen)
Ex. Sodiu (Na), Fier (Fe).

- metale feroase
(metale negre)
Ex. Fierul şi aliajele lui
aplicaţii
tehnice - metale neferoase
(metale colorate)
Ex. Cuprul (Cu) şi aliajele lui,
Staniul (Sn).

Fig. 3. Clasificarea metalelor

 Aliajele sunt substanţe polielementare metalice (soluţii solide) în componenţa
cărora intră diverse metale. Aliajele se obțin prin topirea amestecurilor de mai multe
metale sau prin topirea metalelor cu metaloizi. În categoria aliajelor sunt incluse:
fontele, oțelurile, bronzurile, amalgamele etc.
Metaloizii (semimetalele) fac parte din categoria elementelor chimice care au
proprietăți situate ȋntre cele ale metalelor şi nemetalelor. Majoritatea metaloizilor sunt
semiconductori, iar din categoria acestora fac parte: borul (B), siliciu (Si), germaniul
(Ge), arsenul (As), stibiul (Sb), bismutul (Bi), telurul (Te), poloniul (Po).
Nemetalele sunt substanţe monoelementare, care nu prezintă proprietăţile
caracteristice ale metalelor. Acestea nu prezintă conductibilitate termică şi electrică.
Din categoria nemetalelor fac parte: clorul (Cl), oxigenul (O), sulful (S), fosforul (P),
hidrogenul (H).
Oxizii sunt compuşi chimici polielementari, în componenţa cărora intră
oxigenul şi un alt element. În funcție de proprietăți, avem:
oxizi cu proprietăţi bazice: oxid metalic cu valența m (Me2Om), care cu
apa formează o bază (un hidroxid). Exemple de oxizi bazici:
o oxid de calciu (CaO);
o oxid de potasiu (K2O);
o oxid feric (Fe2O3).
Hidroxidul de calciu se formează conform reacției:

CaO + H2O → Ca(OH)2 (1)

oxid de calciu apă hidroxid de calciu
(var nestins) (var stins)

Na2O + H2O → 2Na(OH) (2)

oxid de sodiu apă hidroxid de sodiu

Deci, oxizii bazici sunt combinații ale metalelor cu oxigenul care, ȋn reacție
cu apa conduc la formarea de baze.
oxizi cu proprietăţi acide: oxid nemetalic cu valența n (Nem2On), care
formează cu apa un acid. Exemple de oxizi cu proprietăți acide:
o bioxidul de carbon (CO2);
o bioxidul de sulf (SO2);
o trioxid de diazot (N2O3);
o pentaoxid de diclor (Cl2O5);
o heptaoxid de diclor (Cl2O7).
Acidul carbonic se formează conform reacției:

CO2 + H2O  H2CO3 (3)

bioxid de carbon apă acidul carbonic

Acidul sulfuros se formează conform reacției:

SO2 + H2O  H2SO3 (4)

bioxid de sulf apă acidul sulfuros

Acidul sulfuric se formează conform reacției:

SO3 + H2O  H2SO4 (5)

trioxid de sulf apă acidul sulfuric

Acidul azotos (acidul nitros) se formează conform reacției:

N2O3 + H2O  2HNO2 (6)

trioxid de diazot apă acidul azotos

Acidul azotic (acid nitric) se formează conform reacției:

N2O5 + H2O  2HNO3 (7)

pentaoxid de diazot apă acidul azotic
 Acidul fosforic se formează conform reacției:

P2O5 + 3H2O  2H3PO4 (8)

pentaoxid de fosfor apă acidul fosforic

Acidul hipocloros se formează conform reacției:

Cl2O + H2O  2HClO (9)

oxid de clor apă acidul hipocloros

Acidul cloric se formează conform reacției:

Cl2O5 + H2O  2HClO3 (10)

pentaoxid de clor apă acidul cloric

Deci, oxizii acizi sunt combinații ale nemetalelor cu oxigenul care, ȋn reacție
cu apa conduc la formarea acizilor.
oxizi cu proprietăţi amfotere (bazice şi acide): oxid, care reacţionează cu
un acid ca o bază şi cu o bază ca un acid. Exemple de oxizi amfoteri:
o trioxidul de aluminiu (alumina) – (Al2O3);
o trioxidul de crom (Cr2O3);
o oxid de zinc (ZnO);
o oxid de plumb (PbO);
o bioxid de staniu (SnO2).
Trioxidul de aluminiu:

Al2O3 + 3H2SO4 → Al2(SO4)3 + 3H2O (11)

trioxidul de acid sulfat apă
aluminiu sulfuric de sodiu
 Al2O3 + 2NaOH  2Na[Al(OH)4] (12)
trioxidul de hidroxid de tetrahidroxialuminat
aluminiu sodiu de sodiu

Hidroxidul de aluminiu:

Al(OH)3 + 3HCl → AlCl3 + 3H2O (13)

hidroxidul acid clorură apă
de aluminiu clorhidric de aluminiu

Al(OH)3 + NaOH → Na[Al(OH)4] (14)

hidroxidul hidroxid tetrahidroxialuminat
de aluminiu de sodiu de sodiu

Hidroxidul de beriliu:

Be(OH)2 + 2HCl → BeCl2 + 2H2O (15)

hidroxidul acid clorură apă
de beriliu clorhidric de beriliu

Be(OH)2 + 2NaOH → Na2[Be(OH)4] (16)

hidroxidul hidroxid tetrahidroxiberilat
de beriliu de sodiu de sodiu

Acizi
Definiţia după Arrhenius: acid = compus chimic, care formează în soluţii
apoase ioni de hidrogen cu sarcină pozitivă şi ioni radical acid cu sarcină negativă,
care se mişcă liber. De exemplu:

HNO3 → H+ + NO3- (17)

acid azotic ion de hidrogen radical azotat
 Definiţia după Brönsted: acid - (donor de protoni) = substanţă (moleculă sau
ioni), care în interacţiunea cu o bază (adesea o moleculă de apă) cedează ioni de
hidrogen (protoni).

HNO3 + H2O → NO3- + H3O+ (18)

acid azotic apă radical azotat ion hidroniu

HN4+ + H2O → NH3 + H3O+ (19)

ion amoniu apă amoniac ion hidroniu
(acid) (bază)

Definiţia după Lewis (1939): acid = substanţă, care dispune de un deficit de

electroni, pe care îl poate completa cu o pereche de electroni liberi ai unei baze
(acceptor de electroni). Deci, acizii sunt substanțe capabile să accepte o pereche de
electroni. Exemple: trifluorură de bor (BF3), clorură de beriliu (BeCl2), triclorură de
aluminiu (AlCl3) etc.

În tabelul 2 se prezintă acizii cu ionii corespunzători acestora.

 Tabelul 2. Acizii şi ionii corespunzători acestora

Acid Ion
Denumire Formulă chimică Denumire Formulă chimică
Ion sulfat acid HSO4-
Acid sulfuric H2SO4
Ion sulfat SO42-
Ion sulfit acid HSO3-
Acid sulfuros H2SO3
ion sulfit SO32-
ion sulfură acidă HS-
Acid sulfhidric H2S
ion sulfura S2-
Acid iodhidric HI Ion iodură I-
Acid percloric HClO4 Ion perclorat ClO4-
Acid cloric HClO3 Ion clorat HClO3-
Acid cloros HClO2 Ion clorit ClO2-
Acid hipocloros HClO Ion hipoclorit ClO-
Acid azotic HNO3 Ion azotat NO3-
Acid clorhidric HCl Ion clorură Cl-
Acid bromhidric HBr Ion bromură Br-
Ion fosfat biacid H2PO4-
Acid fosforic H3PO4 Ion fosfat monoacid HPO42-
Ion fosfat PO43-
Ion fosfit biacid H2PO3-
Acid fosforos H3PO3 Ion fosfat monoacid HPO32-
Ion fosfit PO33-
Acid fluorhidric HF Ion fluorură F-
Acid azotos HNO2 Ion azotit NO2-
Acid azotic HNO3 Ion azotat NO3-
Acid acetic CH3COOH Ion acetat CH3COO-
Ion carbonat acid HCO3-
Acid carbonic H2CO3
Ion carbonat CO32-
Acid cianhidric HCN Ion cianura CN-

Acizii care ȋn soluție apoasă pot fi considerați practic total ionizați ȋn ioni
hidroniu (H3O+) şi ȋn baza conjugată se numesc acizi tari. Exemple:
acid sulfuric (H2SO4);
acid clorhidric (HCl);
 acid azotic (HNO3);
acid bromhidric (HBr);
acid percloric (HClO4).
Acizii care ȋn soluție apoasă nu sunt ionizați complet se numesc acizi slabi.
Exemple:
acid azotos (HNO2);
acid carbonic (H2CO3);
acid fosforos (H3PO3);
acid fluorhidric (HF);
acid acetic (CH3COOH);
acid sulfhidric (H2S).
În soluțiile de acizi slabi vor fi prezenți ȋmpreună ȋntotdeauna ionii proveniți
din ionizarea acidului cu moleculele de acid neionizate.
Spre deosebire de acizii slabi, acizii tari disociază total ȋn prezența apei:

H2SO4 + H2O → HSO4- + H3O+ (20)

acid apă ion sulfat ion
sulfuric acid hidroniu

HCl + H2O → Cl- + H3O+ (21)

acid apă ion ion
clorhidric clorură hidroniu

HNO3 + H2O → NO3- + H3O+ (22)

acid azotic apă ion azotat ion hidroniu

Baze
Bazele sunt substanțe care ȋn soluție apoasă pun ȋn libertate ioni de hidroxil
(OH-).
 Definiţia după Arrhenius: baza = compus chimic, care în soluţie apoasă sau
în topitură formează ioni cu sarcina pozitivă şi ioni hidroxil cu sarcină negativă, care
se mişcă liber.

NaOH → Na+ + HO- (23)

hidroxid de sodiu ion de hidroxil

Definiţia după Brönsted: baza = substanţă (molecula sau ioni), care în

interacţiunea cu un acid (adesea o moleculă de apă) acceptă ioni de hidrogen (proton)
(acceptor de protoni). De exemplu:

NH3 + H2O → NH4+ + HO- (24)

amoniac apă ion amoniu ion de hidroxil

CH3COO- + H2O → CH3COOH + HO- (25)

ion acetat apă acid acetic ion de
hidroxil

Definiţia după Lewis (1938): bază = substanţă, care dispune de cel puţin o
pereche de electroni liberi, care poate completa deficitul de electroni al unui acid
(donor de perechi de electroni). Deci, bazele sunt substanțe capabile să cedeze o
pereche de electroni. Exemple: apă (H2O), amoniac (NH3), ion hidroxil (OH-), ion
fluorură (F-) etc.

Săruri
În urma reacției chimice dintre un acid şi o bază, se formează o sare şi apă.
Interacțiunea chimică dintre un acid şi un oxid de metal duce la obținerea aceluiaşi
rezultat: sare şi apă la produşi de reacție. De exemplu:
H3PO4 + 3KOH → K3PO4 + 3H2O (26)
acid fosforic hidroxid de fosfat de apă
potasiu potasiu
 (acid) + (bază) → (sare) + (apă)

H2SO4 + FeO → FeSO4 + 3H2O (27)

acid sulfuric oxid de fier (II) sulfat de apă
(oxid feros) fier
(acid) + (oxid de metal) → (sare) + (apă)

Sărurile sunt compuşi chimici cu structură cristalină, alcătuite din ioni

metalici sau ioni de amoniu cu sarcină pozitivă (cationi) şi din ioni radical acid cu
sarcină negativă (anioni). Acestea, în stare de agregare solidă, se prezintă ca reţele
ionice iar în soluţie apoasă sau în topitură formează ioni care se mişcă liber.
Sărurile se obțin prin:
 reacția acizilor cu bazele (neutralizarea);
 precipitarea sărurilor greu solubile, din soluții apoase;
 reacția metalelor comune cu acizi;
 reacția metalelor cu nemetale.
În figura 4 este prezentată categoria sărurilor.

Florurile F(I) Clorurile Cl(I)

Iodurile I(I) Sulfurile S(II)

Sulfații SO4(II) SĂRURI Azotații NO3(I)

Carbonații CO3(II) Fosfații PO4(III)

Bromurile Br(I)

Fig. 4. Categoria sărurilor

 Exemple de săruri:

Floruri:
 LiF, KF, CsF, AgF, NaF, RbF, FrF, AuF;
 BeF2, MgF2, CaF2, SrF2, BaF2, RaF2, GeF2, SnF2, PbF2, ZnF2, HgF2, FeF2,
CuF2;
 AlF3, GaF3, InF3, TlF3, AsF3, Sb F3, BiF3, Cr F3, FeF3, CuF3.

Cloruri:
 LiCl, KCl, CsCl, AgCl, NaCl, RbCl, FrCl, AuCl;
 BeCl2, MgCl2, CaCl2, SrCl2, BaCl2, RaCl2, GeCl2, SnCl2, PbCl2, ZnCl2, HgCl2,
FeCl2, CuCl2;
 AlCl3, GaCl3, InCl3, TlCl3, AsCl3, SbCl3, BiCl3, CrCl3, FeCl3, CuCl3.

Bromuri:
 LiBr, KBr, CsBr, AgBr, NaBr, RbBr, FrBr, AuBr;
 BeBr2, MgBr2, CaBr2, SrBr2, BaBr2, RaBr2, GeBr2, SnBr2, PbBr2, ZnBr2,
HgBr2, FeBr2, CuBr2;
 AlBr3, GaBr3, InBr3, TlBr3, AsBr3, SbBr3, BiBr3, CrBr3, FeBr3, CuBr3.

Ioduri:
 LiI, KI, CsI, AgI, NaI, RbI, FrI, AuI;
 BeI2, MgI2, CaI2, SrI2, BaI2, RaI2, GeI2, SnI2, PbI2, ZnI2, HgI2, FeI2, CuI2;
 AlI3, GaI3, InI3, TlI3, AsI3, SbI3, BiI3, CrI3, FeI3, Cu I3.

Sărurile pot fi:

 neutre - acestea provin din acizi prin ȋnlocuirea totală a atomilor de
hidrogen cu atomi de metal. Exemple:
 clorura de sodiu (NaCl);
  carbonat de calciu (CaCO3);
 sulfat de cupru (CuSO4);
 carbonat de sodiu (Na2CO3);
 sulfat de potasiu (K2SO4);
 azotat de aluminiu Al(NO3)3;
 fosfat de amoniu (NH4)3PO4;
 sulfat feric Fe2(SO4)3;
 sulfură de magneziu (MgS);
 azotat de sodiu (NaNO3).
Deci, ȋn categoria sărurilor neutre sunt incluse:
 clorurile (NaCl, KCl, CaCl2, MgCl2, AlCl3, FeCl4);
 sulfurile (Na2S, K2S, CaS, MgS, Al2S3, Fe2S3);
 sulfații (Na2SO4, K2SO4, CaSO4 (gips), MgSO4, Al2(SO4)3);
 azotații (NaNO3, KNO3, Ca(NO3)2, Mg(NO3)2, Al(NO3)2);
 carbonații (Na2CO3, K2CO3, MgCO3, Al2(CO3)3, CaCO3);
 fosfații (Na3PO4, K3PO4, Mg3(PO4)2, AlPO4, Ca3(PO4)2).
 acide - acestea provin din acizi prin ȋnlocuirea parțială a atomilor de
hidrogen cu atomi de metal. Exemple:
 carbonat acid de sodiu (NaHCO3);
 sulfat acid de sodiu (NaHSO4);
 sulfat acid de potasiu (KHSO4);
 carbonat acid de calciu Ca(HCO3)2;
 sulfură acidă de sodiu (NaHS).
 bazice:
 carbonat bazic de cupru (Cu2(OH)2CO3 sau CuCO3∙Cu(OH)2);
 carbonat bazic de plumb (Pb2(OH)2CO3 sau PbCO3∙Pb(OH)2);
 clorură bazică de magneziu (Mg(OH)Cl).
După tăria acidului şi bazei din care se obțin, sărurile pot fi clasificate astfel:
săruri provenite de la un acid tare şi o bază tare:
 clorura de sodiu (NaCl);
 sulfat de potasiu (K2SO4);
 azotat de potasiu (KNO3).
săruri provenite de la un acid slab şi o bază tare:
 carbonat de sodiu (Na2CO3);
 azotit de potasiu (KNO2).
săruri provenite de la un acid tare şi o bază slabă:
 clorura de amoniu (NH4Cl);
 sulfat de amoniu (NH4)2SO4.
săruri provenite de la un acid slab şi o bază slabă:
 acetat de amoniu (CH3COONH4);
 formiat de amoniu (HCOONH4).
În funcție de solubilitate, sărurile pot fi:
 săruri solubile ȋn apă:
 clorura de sodiu (NaCl);
 sulfat de sodiu (Na2SO4);
 carbonat acid de sodiu (NaHCO3);
 azotat de sodiu (NaNO3);
 clorura de calciu (CaCl2).
 săruri insolubile ȋn apă:
 clorura de argint (AgCl);
 bromura de argint (AgBr);
 sulfură de cadmiu (CdS);
 sulfură de zinc (ZnS);
 sulfat de bariu (BaSO4).
 1.3. Element chimic şi combinație chimică

După compoziţia chimică substanţele se împart în:

substanţe elementare (elemente chimice);
combinaţii chimice.
Substanţele elementare (elementele chimice) sunt formate din aceleaşi
specii de atomi şi nu se pot transforma prin metode chimice şi fizice obişnuite în
substanţe mai simple. Până în prezent se cunosc 106 elemente. Dintre acestea, 92 de
elemente au fost identificate în natură, iar celelalte au fost obţinute pe cale artificială.
Atomul reprezintă cea mai mică particulă dintr-un element care poate exista
ca atare şi păstrează toate caracteristicile elementului respectiv. Acesta are o structură
complexă fiind format dintr-un număr mare de particule elementare (neutroni, protoni,
electroni).
Orice element chimic, deci orice specie atomică, este caracterizat prin număr
atomic Z = numărul de protoni = numărul de electroni.
Izotopii sunt specii atomice care prezintă acelaşi număr atomic (Z) dar au
mase atomice diferite.

Exemplu: izotopii hidrogenului ( 11 H - protiu; 21 H - deuteriu; 31 H - tritiu).

Elementele chimice se reprezintă prescurtat prin simboluri şi au denumiri
individuale. Exemple:
 potasiu (K);
 cupru (Cu);
 aluminiu (Al);
 beriliu (Be);
 oxigen (O).
 Combinaţiile chimice - sunt substanţe alcătuite din două sau mai multe
elemente chimice, respectiv specii diferite de atomi, într-un raport bine determinat.
Cea mai mică parte dintr-o substanță, care păstrează compoziţia, structura şi
proprietăţile acesteia poartă denumirea de moleculă.
Combinaţiile chimice sunt în număr foarte mare şi spre deosebire de
substanţele elementare pot constitui obiectul unei analize chimice.
În funcţie de numărul speciilor de atomi conţinute, combinaţiile chimice pot
fi:
binare:
 oxid de calciu (CaO);
 oxid de zinc (ZnO);
 apă (H2O) etc.;
complexe:
 carbonat de sodiu (Na2CO3);
 clorura de amoniu (NH4Cl).
Reprezentarea compoziţiei unei substanţe se face simbolic prin formule
chimice care indică speciile de atomi constituite precum şi raportul numeric dintre
acestea. Exemple:
 amoniac (NH3);
 metan (CH4)
 trioxid de aluminiu (Al2O3);
Ca forme ale materiei substanţele se caracterizează prin masă. Unitatea
atomică de masă (u.a.m.) este egală cu 1/12 din masa izotopului 12 al C şi are
expresia:

12
(u.a.m.) = 1/12 C (28)

Masă atomică relativă (A) este o mărime adimensională care arată de câte ori
masa unui atom este mai mare decât unitatea atomică de masă. Exemple:
  masa atomica relativă a hidrogenului (AH = 1);
 masa atomica relativă a oxigenului (AO = 16);
 masa atomica relativă a azotului (AN = 16).
Atomul gram - reprezintă cantitatea în grame numeric egală cu masa atomică
relativă (A). Exemple:
 1 atom gram de H = 1 g;
 1 atom gram de oxigen O = 16g;
 1 atom gram de azot N = 14 g.
Masa moleculară arată de câte ori masa unei molecule este mai mare decât
unitate atomică de masă şi reprezintă suma maselor atomilor constituenţi, ţinând cont
de indici. De exemplu:
 MNH3 = 14 + 3x1 = 17 g/mol;
 MH2O = 2x1 + 16 = 18 g/mol;
 MCaCO3 = 40 + 12+3x16 = 100 g/mol;
 MO2 = 2x16 = 32 g/mol.
Molecula gram (molul), reprezintă cantitatea în grame numeric egală cu masa
moleculară. De exemplu:
 1 mol NH3 = 17 g;
 1 mol H2O = 18 g;
 1 mol CaCO3 = 100 g.
Transformările substanţelor prin care acestea îşi modifică compoziţia,
structura şi proprietăţile se numesc fenomene chimice reprezentate prin reacţii
chimice.
Relaţia dintre componenţii care intră în reacţie şi cei care rezultă din reacţia
scrisă prescurtat sub forma unei egalităţi poartă numele de ecuaţie chimică.
 1.4. Mărimi fundamentale în chimie

Mărimile care exprimă legile chimiei sunt:

 mărimi fundamentale (sunt introduse prin intermediul
experimentelor chimice);
 mărimi derivate (sunt introduse cu ajutorul a două sau a mai
multor mărimi fundamentale).
Molul (numit şi moleculă-gram atunci când se referă la molecule) este
unitatea de măsură fundamentală ȋn SI a cantității de substanță. Molul reprezintă
cantitatea de substanță a cărei masă exprimată în grame este egală cu masa atomică a
acelei substanțe.
Milimolul (1mmol = 10-3mol) este o mărime derivată şi reprezintă cantitatea
în mg dintr-o substanţă, numeric egală cu masa ei moleculară. Se calculează
exprimând masa moleculară în mg. De exemplu:
 1 mmol H3PO4 = 98 mg;
 1 mmol O2 = 32 mg;
 1 mmol F2 = 38 mg.
Kilomol (1kmol = 103 mol), este o mărime derivată şi reprezintă cantitatea în
kg dintr-o substanţă, numeric egală cu masa ei moleculară. Se calculează exprimând
masa moleculară în kg. De exemplu:
 1 kmol HNO3 = 63 kg;
 1 kmol Cl2 = 71 kg.
Masa atomică este o mărime relativă care arată de câte ori atomul unui
element este mai mare decât unitatea atomică de masă (u.a.m). Drept unitate atomică
de masă s-a ales daltonul, care reprezintă a douăsprezecea parte din masa atomului de
carbon.
 Atomul-gram (atom-g) este o mărime dimensională ce reprezintă cantitatea în
grame dintr-un element, numeric egală cu masa lui atomică. Se calculează exprimând
masa atomică în g.
Kiloatom-gram (1 Katom-g = 103 atom-g) este o mărime derivată şi se
defineşte ca mărime dimensională ce reprezintă cantitatea în kg dintr-un element,
numeric egală cu masa lui atomică. Se calculează exprimând masa atomică în kg. De
exemplu: 1 Katom-g Cu = 64 kg.
În tabelul 3 se prezintă mărimile fundamentale şi constantele utilizate ȋn
chimie.

Tabelul 3. Mărimi fundamentale şi constante ȋn chimie

Mărime Simbol Valoare Unitatea de măsură

Constanta gazelor ideale R 8,31451 J∙K-1∙mol-1

Numărul lui Avogadro N 6,02214∙1023 mol-1

Unitatea atomică de masă u.a.m. 1,66054∙10-27 kg

Masa electronului me 9,10939∙10-31 kg

Masa protonului mp 1,67262∙10-27 kg

Masa neutronului mn 1,67493∙10-27 kg

 TEST DE AUTOEVALUARE 1

1. Clasificarea metalelor se poate realiza după următoarele criterii:

a. densitate; temperatura de topire; stabilitate chimică; aplicații tehnice;
b. densitate; temperatura de topire; stabilitate chimică;
c. temperatura de topire; stabilitate chimică; aplicații tehnice.

2. Din categoria metaloizilor fac parte următoarele elemente chimice:

a. clorul (Cl), oxigenul (O), sulful (S), fosforul (P), hidrogenul (H);
b. borul (B), siliciu (Si), germaniul (Ge), arsenul (As), stibiul (Sb), bismutul
(Bi), telurul (Te), poloniul (Po);
c. mercur (Hg), plumb (Pb), clorul (Cl), oxigenul (O), sulful (S).

3. În urma reacției chimice dintre un acid şi o bază se formează:

a. o sare;
b. o sare şi apă;
c. apă.

4. În categoria sărurilor neutre sunt incluse:

a. clorura de sodiu (NaCl); sulfură acidă de sodiu (NaHS); azotat de aluminiu
Al(NO3)3; fosfat de amoniu (NH4)3PO4;
b. carbonat de calciu (CaCO3); sulfat de cupru (CuSO4); azotat de aluminiu
Al(NO3)3; sulfat acid de potasiu (KHSO4);
c. sulfură acidă de sodiu (NaHS); sulfat acid de potasiu (KHSO4);
d. clorura de sodiu (NaCl); carbonat de calciu (CaCO3); sulfat de cupru
(CuSO4).

5. Masa moleculară a apei (H2O) este:

a. 16 g/mol;
b. 20 g/mol;
c. 18 g/mol.