CHIMIE

TCM, IM, MCT

Chimie curs 1
TCM, IM, MCT

Scopul disciplinei:
 Însuşirea şi valorificarea conceptelor de bază din domeniul chimiei generale

Obiective:
 Aprofundarea unor principii de baza de chimie generală în teorie şi practică: structura
atomului, legaturi chimice, reactii chimice, sisteme disperse, apa industriala si
potabila, noţiuni de electrochimie: electroliza, surse chimice de curent, tipuri de
coroziune, metode de protecţie a metalelor şi aliajelor, combustibili, lubrifianţi, etc..

 Explicarea si interpretarea unor tipuri de legături chimice, sisteme disperse, soluţii.

Cuprinsul cursului
I. Introducere
Noţiuni introductive de chimie: definitia, clasificarea chimiei, domeniile şi importanţa ei.
II. Structura atomului
III. Legăturile chimice
IV. Reactii chimice
V. Proprietăţi generale ale substanţelor
V.1. Proprietăţile fizico-mecanice şi chimice ale metalelor.
VI. Soluţii şi sisteme disperse
VI.1. Generalităţi
VI.2. Soluţii şi determinarea concentraţiei lor
VI.3. Proprietăţi cognitive ale soluţiilor
VI.4. Coloizi şi proprietăţi ale coloizilor
VI.5. Suspensiile
VII. Apa industrială
VII.1. Generalităţi
VII.2. Tratarea apelor industriale şi reziduale
VIII. Noţiuni de electrochimie
VIII.1. Electroliza şi legile electrolizei
VIII.2. Surse chimice de curent
IX. Coroziune şi protecţia metalelor şi aliajelor împotriva coroziunii
IX.1. Tipuri de coroziune. Pelicule oxidice de coroziune
IX.2. Metode de protecţie a metalelor şi aliajelor împotriva coroziunii
IX.2. Metode de protecţie a metalelor şi aliajelor împotriva coroziunii
X. Combustibili şi lubrifianţi
X. 1. Combustibili

2
Chimie curs 1
TCM, IM, MCT
X.1.1. Clasificarea combustibililor
X.1.2. Compoziţia chimica
X.2. Lubrifianţi
X.2.1. Lubrifianţi lichizi - caracteristici
X.2.2. Unsori consistente – caracteristici

3
Chimie curs 1
TCM, IM, MCT

Capitolul I. Introducere

I.1. Istoria Chimiei

Primele cunoștințe empirice de chimie au aparut la popoarele cu o cultura inaintata

din antichitate (egipteni, fenicieni, chinezi s.a.) ca urmare a dezvoltarii unor ramuri ale
productiei, ca metalurgia, fabricarea sticlei, a colorantilor, tabacaria etc.
Sec. XIV-XVII se caracterizeaza prin orientarea chimiei catre cercetarea produsilor
naturali pentru aplicatii practice in metalurgie, in productia de coloranti, de medicamente, in
ceramica etc. Se pun bazele trecerii la chimia stiintifica (sec. XVII-XVIII).
In 1661 R. Boyle a stabilit baza stiintifica pentru definirea notiunilor de element si
combinatie.
M.V. Lomonosov (1774) descopera legea conservarii masei, care a permis
transformarea chimiei intr-o stiinta cantitativa.
Inceputul sec. al XIX-lea – se caracterizeaza prin:
 fundamentarea legilor chimiei (J. Dalton, L.J. Proust),
 definirea notiunii de molecula ( A. Avogadro) si
 de substanta chimica (I. Berzelius);
 legate de descoperirea metalelor alcaline (prin electroliza), de dezvoltarea metodelor
de cercetare, in special a analizei, apar primele teorii asupra legaturii chimice si se
introduce notiunea de valenta (E.Frankland, 1852).
 elaborarea teoriei structurii chimice (A.M. Butlerov, 1861) a avut o importanta
deosebita in dezvoltarea ulterioara a chimiei.
 D.I. Mendeleev (1869) – legea periodicitatii si a sistemului periodic al elementelor, o
noua si stralucita confirmare a tezei unitatii materiale a lumii.
 Henry Mosely va arata in 1914 ca fiecare element are un numar definit de protoni,
care, normal, corespunde cu acelasi numar definit de electroni. Acest numar atomic, si
nu masa atomica, statea la baza tabelului periodic.
 W. Kossel si G. N. Lewis (1916) stabilesc,in mod independent, primele teorii
electronice ale legaturii chimice pe baza modelului atomic dat de N. Bohr.

In Romania, primele cercetari de chimie au fost facute in vederea cunoasterii si

valorificarii bogatiilor naturale:
 ape minerale (Bernath, A. Salygni),
 petrolul (P.Poni, L. Edeleanu),
 carbunii (N.Danila),
 sarea (C.I. Istrati),
 productia agricola (A. Zaharia, A.Munteanu).
Contributii insemnate au adus prin lucrarile lor cercetatorii romani in domeniul:
 chimiei anorganice si analitice (Gh. Spacu, R. Cernatescu),

4
Chimie curs 1
TCM, IM, MCT
 chimiei organice (I. Tanasescu,A. Ostrogovici C.V.Gheorghiu, St. Minovici, N.
Maxim) si
 al chimiei fizice (G.G.Longinescu, P. Bogdan, R. Cernatescu).

I.2. Definiția chimiei

Chimia reprezintă ştiinţa care se ocupă cu studiul compoziţiei structurii, proprietăţilor

şi transformările substanţelor prin regruparea atomilor şi modificarea legăturilor
Chimia studiază substanțele sub următoarele aspecte:
- în funcție de structura acestora, respectiv natura particulelor componente care
alcătuiesc substanțele chimice,
- după modul de aranjare al acestora și natura forțelor, a legăturilor chimice ce se
stabilesc între acestea.
Mai simplu spus chimia se ocupă cu studiul materiei care există sub două forme: de
substanțe fiind caracterizată prin masă de repaus și de câmp energetic, fiind caracterizat prin
masă de mișcare. Astfel energia și masa sunt proprii substanțelor.
Chimia studiază proprietățile fizice și chimice ale substanțelor. Astfel proprietățile
fizice ale substanțelor sunt mărimi observabile, măsurabile și care se exprimă prin valori
numerice în cele mai multe cazuri. Exemple de proprietăți fizice ale substanțelor: stare de
agregare, culoare, gust, miros, densitate, solubilitate, duritate, punct de topire, punct de
fierbere etc. Proprietățile chimice ale substanțelor se referă la reacțiile la care pot participa
atomii și moleculele diferitelor specii chimice.

I.3. Domeniile și ramurile chimie

Chimia cuprinde două mari domenii:

1. Chimia organică este domeniul chimiei care se ocupă cu studiul compușilor
organici, fiind denumită și chimia carbonului (chimia hidrocarburilor și a derivaților lor).
Obiectul de studiu al chimiei organice îl reprezintă: izolarea și purificarea substanțelor
organice, analiza compoziției și a structurii lor, proprietățile chimice și fizice ale substanțelor
organice și sinteza în laborator sau industrie a compușilor organici cu importanță practică.
2.chimia anorganică studiază substanţele care nu conţin carbon, cu excepţia unor
compuşi simpli ai carbonului (oxizi, carbonaţi, carburi).
Proprietăţile substanţelor, modalităţile şi procedeele utilizate, fac obiectul de studiu şi
cercetare a ramurilor chimiei:
 chimia fizică – studiul proprietăţile fizice ale substanţelor şi relaţia dintre energie şi
transformările chimice;
 electrochimia - studiul reacţiilor chimice, ca urmare a efectului electricităţii şi a
reacţiilor chimice însoţite de fenomene electrice;
 fotochimia – studiul proceselor chimice produse sub influenţa luminii;
 radiochimia – studiul proprietăţilor substanţelor radioactive;

5
Chimie curs 1
TCM, IM, MCT
 chimia analitică – identificarea şi determinarea cantitativă a elementelor
componente ale substanţelor;
 chimia mediului – influențele substanțelor chimice asupra mediului, analiza și
metodele de îndepărtare ale acestora;
 chimia nucleară – studiul transformărilor nucleelor atomice, procesele nucleare şi
a atomilor obţinuţi prin reacţii nucleare;
 chimia industrială – studiul obţinerii substanţelor chimice la scară industrială
(procedee, instalaţii şi tehnologii industriale);
 chimia biologică (biochimia) – studiul mecanismelor în organismele vii;
 chimia agricolă (agrochimia) – studiul proceselor chimice din domeniul
agriculturii (cultura, creşterea plantelor);
 geochimia – studiul compoziţiei straturilor geologice ale Pământului.
Chimia studiază compoziţia substanţelor compuse, prin doua metode fundamentale:
- analiza chimică, metoda de descompunere a substanţei compuse în componentele din care
este alcătuită (determinarea identităţii şi /sau a cantităţii fiecărui component);
- sinteza chimică, obţinerea unei substanţe compuse din substanţele componente din care
trebuie formată.
În natură, substanţele simple se găsesc în stare liberă, dar în compoziţia substanţelor
nou formate, ele devin elemente chimice.

I.4. Legile fundamentale ale chimiei

După cum am specificat mai sus, chimia studiază starea generală, compoziţia,
structura, obţinerea, proprietăţile şi transformările substanţelor, cauzele şi legile după care au
loc acestea din urmă.
Teoria atomo-moleculară modernă privind structura atomilor și a substanțelor chimice
se bazează pe legile fundamentale ale chimiei.
Legile fundamentale ale chimiei sunt de două feluri:
1. legi ponderale sau gravimetrice,
2. legi volumetrice.

I.4.1. Legile gravimetrice – se referă la raportul maselor elementelor sau substanțelor care se
combină pentru a forma o combinație chimică. Din grupul de legi gravimetrice fac parte:
legea conservării masei, legea proporțiilor diferite sau legea Proust și legea proporțiilor
multiple sau legea Dalton.
Legea conservării masei se enunță astfel: suma maselor substanțelor care intră într-o
reacție chimică este egală cu suma maselor substanțelor ce rezultă din reacția chimică. În
aproape toate reacțiile chimice această lege este respectată.
R.J.Maier a arătat că într-o reacție chimică se conservă nu numai masa ci și energia,
care nu poate fi creată nici distrusă, ci se poate transforma dintr-o formă în alta. Între masă și
energie există relația dată de Einstein: E = mc2, unde m reprezintă masa substanței, E este
energia, iar c este viteza (3*108 Km/s).

6
Chimie curs 1
TCM, IM, MCT
O analiză profundă a fost făcută în domeniul legii conservării masei pe baza reacțiilor
chimice. Exemplu:
Fe + S = FeS, (AFe=56, AS=32)
56 g Fe + 32g S = 88gFeS
2H2 + O2 = 2 H2O (AH=1, AO=16)
4 g H2 + 32 g O2 = 2*18 g H2O

m1 = m2
În cursul reacțiilor chimice atomii nu se transformă unii în alții ci se conservă:
36 g H2O 4 g H2 + 32 g O2 (reacție de descompunere).
Legea proporțiilor diferite sau legea Proust (1799) Legea a fost enunțată astfel:
elementele și substanțele chimice se combină între ele în proporții bine definite; dacă două
elemente A și B reacționează pentru a forma o substanță AB totdeauna raportul dintre A/B
este egal cu numere întregi și mici (A/B = constant).
Exemplu: 2H2 + O2 = 2 H2O (2H/O = 2/16=1/8)
NaOH + HCl = H2O + NaCl (2H/O = 2/16=1/8)
Indiferent de calea prin care se obține substanța chimică, raportul de combinare a
elementelor ce compun combinația chimică e întotdeauna constant.
Legea proporțiilor multiple sau legea Dalton (1805) – dacă două elemente A și B
formează mai multe combinații chimice ca de exemplu AB, AB 2, AB3, ……, ABn sau A1B,
A2B, A3B, …., AnB, diferitele cantități dintr-un element care se combină cu aceași cantitate
din celălalt element se găsesc între ele în rapoarte de numere întregi și mici. Exemple: N 2O –
protoxid de azot, NO – monoxid de azot, N 2O3 – trioxid de diazot, NO2 – dioxid de azot, N2O5
– pentaoxid de azot.
Legea arată că un element poate avea mai mulți echivalenți în funcție de combinația în
care acesta se află. Pe baza legilor gravimetrice Dalton în 1805, afirmă că elementele
reacționează între ele în cantități foarte mici. S-a constatat că în toate combinațiile chimice
hidrogenul intră în cantitatea cea mai mică (având masa atomica A H = 1). Hidrogenul a fost
ales de către Dalton unitate atomică de masă. Dalton a elaborat o scară a maselor atomice
bazate pe masa atomică a hidrogenului.

I.4.2.Legi volumetrice (Gay-Lussac 1805-1808)

Studiind reacțiile chimice în fază gazoasă Gay-Lussac constată că între volumele

gazelor care intră în reacție și volumul final există raporturi de numere întregi și mici.
Reacțiile chimice în fază gazoasă se scriau astfel:
1 vol H + 1 vol Cl = 2 vol HCl (1:1, 1:2, 1:2)
2 vol H + 1 vol O = 2 vol H2O (2:1, 2:2, 1:2)
3 vol H + 1 vol N = 2 vol NH3 (3:1, 3:2, 1:2)
Acest mod de scriere era folosit datorită faptului că toate gazele erau considerate
monoatomice rezultând că în aceste reacții este o neconcordanță între teorie și practică.
Teoretic: 1 vol H + 1 vol Cl = 1 vol HCl (1 vol)
Practic: 1 vol H + 1 vol Cl = 2 vol HCl (2 vol)

7
Chimie curs 1
TCM, IM, MCT
Pentru a pune în acord teoria cu practica Berzelius face ipoteza potrivit căreia volume
egale din gaze diferite conțin același număr de atomi: 1/2H + 1/2Cl = 1volHCl, contrazice
ipoteza lui Dalton care arată că atomii intră întregi în reacțiile chimice.
În anul 1844 Avogadro emite ipoteza și legea conform căreia ultimul termen a
diviziunii mecanice pentru orice substanță e molecula și deci reacțiile anterioare se pot scrie
astfel: H2 + Cl2 = 2 HCl, 2H2 +O2 = 2 H2O, 3H2 +N2 = 2 NH3.

Legea lui Avogadro se enunță astfel: volume egale din gaze diferite în aceleași
condiții de presiune și temperatură conțin același număr de molecule. Numărul lui Avogadro
s-a determinat prin diverse măsurători și este NA = 6,023*1023 particule.
1 atom gram I2 ………………………………. 6,023*1023 atomi
1 mol gram I2 ………………………………. 6,023*1023 molecule

I.5. Clasificarea substanţelor

Elementul chimic reprezintă o specie de atomi cu aceeaşi sarcină nucleară, deci

acelaşi număr atomic Z.
 toţi atomii elementului carbon au un număr de 6 sarcini nucleare.
 toţi atomii elementului bariu au un număr de 56 sarcini nucleare.
Compusul chimic este alcătuit din grupe de mai mulţi atomi, care sunt uniţi prin
legături chimice.
Din punct de vedere al unei abordări macroscopice, compusul chimic este reprezentat
de substanţa, în care se leagă unul de altul atomii unuia sau mai multor elemente şi între ale
căror mase există un raport precis (stoechiometric). Atomii pot fi de aceeaşi specie (compus
monoelementar) sau de specii diferite (compus polielementar).
 compus monoelementar: oxigenul O2, fosforul alb P4, azotul N2.
 compus polielementar: hidrogenul sulfurat H2S, etanolul C2H5-OH.
Substanţa este un ansamblu de particule (atomi, cationi, anioni, molecule), care
stabilesc interacţiuni între ele. O substanţă are proprietăţi tipice, care nu pot fi atribuite
unităţilor structurale submicroscopice din care ea este alcătuită (de exemplu densitatea,
duritatea, starea de agregare, temperatura de topire) şi care nu sunt aditive faţă de proprietăţile
particulelor.
Substanţe

Organice
Anorganice

Hidrocarburi Derivaţii hidrocarburilor Simple Compuse

Derivaţi:
Saturate
oxigenaţi, halogenaţi, derivaţii acizilor carboxilici
Metale etc. Oxizi
Metalele sunt
substanţe Nesaturate Nemetale Acizi
Aromatice Semimetale Baze
Săruri

8
Chimie curs 1
TCM, IM, MCT
(monoelementare), care au proprietăţi caracteristice: conductibilitate termică, conductibilitate
electrică şi luciu metalic şi care, de regulă, se pot prelucra prin laminare, presare, forjare şi
întindere.
Aliajele sunt substanţe polielementare metalice (soluţii solide) în componenţa cărora
intră diverse metale; metalele formează aliaje şi cu unele nemetale.
Nemetalele sunt substanţe (substanţe monoelementare), care nu prezintă proprietăţile
caracteristice metalelor. Ele nu prezintă conductibilitate termică şi electrică.
 clor, oxigen, sulf, fosfor, hidrogen.
Semimetalele (substanţe monoelementare), care din punct de vedere al proprietăţilor
se situează între metale şi nemetale; conductibilitatea electrică este mai mică decât la metale
şi creşte o dată cu creşterea temperaturii.
 bor, siliciu, germaniu, seleniu, arsen.
Oxidul este un compus chimic polielementar, în componenţa căruia intră oxigenul şi
un alt element.
Oxidul cu proprietăţi bazice: oxid metalic, care cu apa formează un hidroxid (o bază).
 oxidul de calciu: CaO+H2O→Ca(OH)2
Oxidul cu proprietăţi acide:oxid nemetalic care formează cu apa un acid.
 dioxidul de carbon: CO2+H2O→ H2CO3
Oxid cu proprietăţi amfotere (bazice şi acide):oxid, care reacţionează cu un acid ca o
bază şi cu o bază ca un acid.
 oxid de aluminiu: Al2O3+3H2SO4→Al2(SO4)3+3H2O
Al2O3+2NaOH → 2Na[Al(OH)4]

Acid
Definiţia după arrhenius: compus chimic, care formează în soluţii apoase ioni de
hidrogen cu sarcină pozitivă şi ioni radical acid cu sarcină negativă, care se mişcă liber.
 HNO3 →H+ + NO3-

soluţie de acid azotic

Definiţia după Brönsted: substanţă (molecula sau ioni), care în interacţiunea cu o bază
(adesea o moleculă de apă) cedează ioni de hidrogen (protoni) (donor de protoni).
Bază
Definiţia după Arrhenius: compus chimic, care în soluţie apoasă sau în topitură
formează ioni cu sarcina pozitivă şi ioni hidroxil cu sarcină negativă, care se mişcă liber.
 NaOH → Na+ + HO-
hidroxid de sodiu
Sare
Compus chimic cu structură cristalină, alcătuit din ioni metalici sau ioni de amoniu cu
sarcină pozitivă (cationi) şi din ioni radical acid cu sarcină negativă (anioni).
Sărurile, în stare de agregare solidă, se prezintă ca reţele ionice iar în soluţie apoasă
sau în topitură formează ioni care se mişcă liber.