CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

Capitolul 5.

REACŢII CHIMICE

5.1. Bazele reacţiilor chimice

5.1.1. Definiţie

Fenomenul de transformare a substanţei, legat de transferul de energie,

prin care rezultă noi substanţe cu alte proprietăţi.
Substanţele care există înainte de reacţie se numesc reactanţi.
Substanţele care rezultă ca produşi ai reacţiei se numesc produşi de
reacţie.
Toate substanţele care participă la reacţie se numesc participanţi la
reacţie (parteneri de reacţie).

Reactanţi Produşi de reacţie

Participanţi la reacţie

5.1.2. Caracteristicile reacţiilor chimice

 Transformarea substanţelor în alte substanţe cu proprietăţi noi;

 Transformarea particulelor (atomi, ioni, molecule) în particule
de alt tip şi cu altă structură;
 Transformarea legăturilor chimice (desfacerea, formarea şi
modificarea legăturilor chimice);
 Schimburi de energie (modificarea stării energetice a unui
sistem de reacţie prin desfacerea legăturilor iniţiale şi formarea
noilor legături chimice); acestea se referă la transferul de
căldură şi/sau efectuarea sau preluarea de lucru mecanic.

101
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

Reacţia chimică 2 Mg + CO2 2MgO + C

Dioxid de Oxid de
Substanţa magneziu carbon
carbon magneziu
Starea şi aspectul
Solid, cu luciu Solid
substanţelor (în condiţii Gaz incolor Solid, alb
metalic negru
normale
Covalentă Covalentă
Legătura chimică metalică ionică
polară nepolară
Ioni metalici şi
Particulele din care este
electroni care molecule ioni atomi
alcătuită substanţa
se mişcă liber
Cristale cu
Cristale cu Gaz Cristale cu
Structura reţea
reţea metalică molecular reţea ionică
covalentă
Energia chimică a reactanţilor = Energia chimică a
produşilor de reacţie + energie termică
Schimbul de energie
Reacţie exotermă: Qm= -809 kJ

5.1.3. Reacţii endoterme şi exoterme

Reacţia endotermă este reacţia care decurge cu acceptare de căldură.

Energia chimică a reactanţilor este mai mică decât a produşilor de reacţie
(fig.20).
Reacţia exotermă este reacţia care decurge cu cedare de căldură.
Energia chimică a reactanţilor este mai mare decât energia chimică a produşilor
de reacţie (fig.21).

Ech

EP Căldura de reacţie Figura 20.

Q>0 Reacţie endotermă:
ER
2H O  2H  O ,
2 2 2
Q=+570 kJ/mol

102
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

Ech

ER
Q<0
EP

Figura 21. Reacţie exotermă: 2 H 2  O2  2 H 2O , Q= -570 kJ/mol

5.1.4. Sistem material

Este un ansamblu de elemente constituente aflate în interacţiune.

Sistemul omogen este sistemul material alcătuit numai dintr-o singură

fază, în care substanţa componentă sau substanţele componente nu sunt
separate prin suprafeţe de separare, ci formează un tot unitar.

Faza este domeniul omogen al unei substanţe, care prezintă o poziţie

spaţială bine determinată şi care este separat de alte domenii prin suprafeţe de
separare.

Amestec omogen
Starea de agregare
Denumirea amestecului
a componentelor Exemplu
de substanţe
unui amestec
Solid-solid Aliaj Aliaj de aur şi argint
Lichid-lichid Amestec lichid Amestec de metanol şi acetonă
Lichid-solid Soluţie Saramura
Gaz-gaz Amestec gazos Aerul

Sistemul eterogen este sistemul material alcătuit din mai multe faze şi în
care fazele sunt separate prin suprafeţe delimitate.
103
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

Soluţiile coloidale reprezintă sisteme microeterogene.

Sistem eterogen
Starea de agregare a Denumirea sistemului Exemplu
fazelor material
Solid-solid Amestec solid Granitul
Solid-lichid Pastă Pasta de dinţi
Solid-gaz Spumă solidă Polistirenul, piatra ponce
Lichid-solid Soluţie coloidală Nămolurile, hidrosoli
Suspensie
Lichid-lichid Emulsie Laptele
Lichid-gaz Spumă Spuma de săpun
Gaz-solid Fum Fumul de la sobă
Gaz-lichid ceaţa norii

Desfăşurarea reacţiei:

Fenomen care apare între particule în timpul unei reacţii chimice.

Numărul de moli (concentraţia, presiunea parţială) a reactanţilor scade iar a
produşilor de reacţie creşte.

5.6.2. Tipuri de reacţii chimice

Principiile de clasificare a reacţiilor chimice

Criteriul de clasificare Exemple

Fenomene vizuale
Mecanism de transformare brută:
- reacţii elementare
- reacţii compuse
După natura substanţelor
Sub aspect energetic
Reacţii de precipitare, reacţii cu
degajare de gaze, reacţii de culoare
Disociere, asociere, eliminare, adiţie,
substituţie.
Oxidare şi reducere, reacţii cu schimb de
protoni, hidratare, clorurare, nitrare, etc.
Reacţii exoterme, reacţii endoterme.

104
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

5.2.1. Reacţii redox

Reacţia redox este reacţia în care sunt cuplate o reacţie de oxidare şi o

reacţie de reducere.

Reacţii de oxido-reducere Exemplu

Oxidare
Reacţii cu transfer de oxigen: reacţia
chimică care decurge simultan cu 3+ 0
legarea oxigenului (oxidare) şi cu Fe2 O3  2 Al  2 Fe  Al2 O3
eliminarea oxigenului (reducere). Reducere

Cedare e-
Reacţii cu transfer de Oxidare
electroni:reacţie chimică care decurge Zn+2H3O+→Zn2++H2+2H2O
simultan cu cedarea de electroni Acceptare e-
(oxidare) şi cu acceptare de electroni Reducere
(reducere).
Reacţii cu modificarea numărului de Creşte numărul de oxidare
oxidare: reacţia chimică în care creşte Oxidare
numărul de oxidare al unui element
0 2+ 2- 1+ 2- 0
(oxidare) simultan cu scăderea
H2 + CuO →H2O + Cu
numărului de oxidare a altui element
Reducere
(reducere).
Scade numărul de oxidare

Reacţiile parţiale ale reacţiei redox sunt:

· oxidare: reacţia parţială prin care numărul de oxidare al elementelor creşte
datorită cedării de electroni;
· reducere: reacţia parţială prin care numărul de oxidare al elementelor scade
datorită acceptării de electroni.

Particulele între care se desfăşoară reacţia redox se numesc:

· oxidant: participant la reacţie, al cărui număr de oxidare scade datorită
acceptării de electroni. Oxidanţii sunt acceptori de electroni. Oxidantul se
reduce în reacţia redox.
105
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

· reducător: participant la reacţie, al cărui număr de oxidare creşte datorită

cedării de electroni. Reducătorii sunt donori de electroni. Reducătorul se
oxidează în reacţia redox.
În reacţia redox, oxidantul şi reducătorul formează o pereche redox
corespondentă:
reducere
Reducător Oxidant + z e-
oxidare
Condiţia pentru ca o reacţie redox să aibă loc este prezenţa a două
perechi redox corespondente. Adesea se stabileşte un echilibru redox.

Stabilirea ecuaţiilor reacţiilor chimice pentru reacţiile redox

Ecuaţiile reacţiilor chimice se stabilesc după următoarea schemă:

· Oxidare:
Prima pereche redox corespondentă: Red1 Ox1 +z1 e- ∙ z2
· Reducere:
A doua pereche redox corespondentă: Ox2 +z2 e- Red2 ∙ z1
Reacţia redox: z2∙Red1 +z1∙Ox2 z2∙Ox1 + z1∙ Red2

Etapa ◘ Reacţia soluţiei de Fe2+ cu apă

de clor
1. Stabilirea ecuaţiei pentru ambele perechi
redox corespondente şi determinarea celui Fe2+ Fe3+ + 1 e- ∙2
mai mic multiplu comun al numărului de Cl2 + 2 e- 2 Cl- ∙1
electroni schimbaţi.
2. Multiplicarea ecuaţiilor cu factorii
obţinuţi prin împărţirea c.m.m.m.c. la 2 Fe2+ 2 Fe3+ + 2 e-
numărul de electroni cedaţi, respectiv Cl2 + 2 e- 2 Cl-
acceptaţi.
3. Adunarea celor două reacţii 2 Fe2+ + Cl2 2 Fe3+ + 2Cl-

5.2.2. Reacţii acido-bazice (după Brönsted)

Sunt reacţii cu transfer de protoni, în care sunt cuplate cedarea şi

acceptarea de protoni (protoliza). Prin cedare de protoni rezultă dintr-un acid
baza sa conjugată, iar prin acceptarea de protoni rezultă dintr-o bază acidul său
conjugat.
106
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

Acizii sunt donori de protoni. Bazele sunt acceptori de protoni.

Formează în fiecare caz o pereche de acid-bază conjugată.
Condiţia pentru ca o reacţie acido-bazică să aibă loc, este prezenţa a
două perechi acid –bază corespondente. De cele mai multe ori se instalează un
echilibru acido-bazic (echilibru de protoliză).
Cedare de protoni +
HCl H +Cl- (prima pereche acid-bază conjugată)
A1 B1
+ Acceptare de protoni
H2O + H H3O+ (a doua pereche acid-bază conjugată)
B2 A2
+ -
HCl + H2O H3O + Cl - reacţie acido-bazică (echilibru acido-bazic)
A1 B2 A2 B1

Din categoria reacţiilor acido-bazice fac parte:

· Neutralizarea: reacţia ionilor hidroniu H3O+ cu ionii hidroxil HO-, cu

formare de molecule de apă.

◘ Na+ + HO- +H3O+ + Cl- Na+ + Cl- + 2H2O

HO- +H3O+ 2H2O

· Reacţia de eliminare acido-bazică: eliminarea bazelor slabe din sărurile lor

prin reacţia acestora cu baze tari sau a acizilor slabi din sărurile lor, cu
acizi tari.
◘ NH 4  Cl   Na   OH  NH 3   Na   Cl   H 2 O
NH 4  OH  NH 3   H 2O

· Autoprotoliza apei: reacţie chimică cu transfer de protoni care are loc între
moleculele de apă, cu formarea ionilor hidroniu şi hidroxil. Se instalează un
echilibru chimic, echilibrul de autoprotoliză a apei.
◘ H 2O  H 2O H 3O   HO 
Constanta de echilibru este:

KC 
 H O  HO 
3
 

 H 2O 2
107
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

Deoarece concentraţia apei  H 2 O  este constantă, rezultă că:

K C   H 2O   const.  K H 2O
2

  
K H 2O  H 3O  HO  se numeşte produsul ionic al apei.

La 25°C, K H 2O  10
14 
pentru apa pură. Deoarece H 3O  HO

   
pentru apa pură, la 25°C, rezultă:

H 3O   10 7 
Soluţiile acide vor avea o concentraţie mai mare a ionilor de hidrogen în
soluţie. De exemplu o soluţie 1N HCl conţine 1 ion-gram de H3O+ la un litru
de soluţie, adică:
 H O   1   HO   101
14
 
3  10 14

Pentru o soluţie NaOH 1N   HO    1 ion-gram la 1 litru soluţie.

 H 3O   10 14  
În loc de concentraţia ionilor de hidrogen se foloseşte mai des pH:
pH   lg H   
◘ Pentru apă : pH   lg H     lg 10 7  7

◘ O soluţie acidă ce conţine 0,1 moli ioni de hidrogen la 1 l are:

 H   10
 1
 pH   lg 10 1  1

◘ O soluţie 0,1 N NaOH are:

 HO   10
 1
 
 H   1013  pH   lg 1013  13

La pH mai mic decât 7 avem mediu acid, la pH mai mare decât 7,

mediu bazic iar la pH egal cu 7, mediu neutru.

H O 
3

Mediu acid Mediu bazic
1 10-1 10-3 10-7
10-14

108
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

pH 0 1 3 7
Aciditate 14
Bazicitate

5.2.3. Compararea reacţiilor acido-bazice cu reacţiile redox

Reacţie acido-bazică Reacţie redox

Prin transfer de protoni au loc Prin transferul de electroni au loc
simultan cedarea şi acceptarea de simultan cedarea şi acceptarea de
protoni. electroni.
Acidul = donor de proton Reducătorul = donor de electroni
Baza = acceptor de protoni Oxidantul = acceptor de electroni
Pereche acid-bază conjugată: Pereche redox corespondentă:
Acid Bază +H+ Reducător Oxidant + z e-
Reacţie acido-bazică Reacţie redox
Acid1 + Bază 2 Bază1 + Acid 2 Red1 + Ox2 Ox1 + Red2
+
Transfer de protoni Mg + 2 Hde
Transfer Mg2+ + H2+ 2H2O
3Oelectroni

HCl +H2O H3O+ + Cl-

5.2.4. Reacţia de precipitare

Reprezintă ordonarea ionilor liber deplasabili din soluţia unei sări greu
solubile, în cristale care se depun ca precipitat (produsul concentraţiilor ionilor
din soluţie este mai mare decât produsul de solubilitate al sării).
Ag   NO3  K   Cl   AgCl   K   NO3
Ag   Cl   AgCl 
Prin precipitare se urmăreşte trecerea ionilor din soluţie în combinaţii
greu solubile, numite precipitate.
Un precipitat este potrivit pentru analiza cantitativă dacă:
· Solubilitatea lui este neglijabil de mică;
· Structura precipitatului permite o uşoară filtrare şi spălare;

109
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

· Compoziţia sa corespunde formulei sale chimice (dacă se cântăreşte ca

atare) sau poate fi transformat uşor şi complet în forma de dozare;
· Nu este impurificat cu ioni străini.
La adăugarea reactivului la soluţia ionului de dozat, când soluţia
devine suprasaturată în combinaţia respectivă, începe separarea precipitatului.
Precipitatele analitice sunt în special săruri greu solubile, adică combinaţii
heteropolare a căror soluţii cuprind ionii respectivi, exemplu din precipitatul
BA, ionii B+ şi A-.
Între precipitat şi soluţie se stabileşte un echilibru conform căruia,
temperatura fiind constantă, în unitatea de timp tot atâţi ioni de pe suprafaţa
cristalului trec în soluţie câţi se şi separă pe suprafaţa sa; acest echilibru va
exista atunci când produsul concentraţiilor ionilor (B + şi A-) va avea o valoare
determinată. Ostwald a numit această nouă constantă produs de solubilitate
(Ps). Produsul de solubilitate este constant la o temperatură dată. El depinde de
produsul coeficienţilor de activitate iar aceştia de tăria ionică a soluţiei.
Tăria ionică  este definită prin următoarea expresie :
1
=  ci zi2
2
unde : ci este concentraţia ionului i ; zi este sarcina ionului i.
Pentru soluţii extrem de diluate, pentru care tăria ionică tinde spre 0 şi
coeficienţii de activitate spre 1, produsul de solubilitate egalează produsul de
activitate; pentru soluţii mai concentrate, produsul de solubilitate creşte cu
creşterea tăriei ionice.
Se consideră că în soluţie nu există nici exces de ioni proprii, nici ioni
străini şi că porţiunea dizolvată din sarea AmBn este complet disociată:
AmBn  mAn- +nBm+
Produsul de solubilitate va avea expresia:
Ps = [An-]m [Bm+]n .
Dacă se notează solubilitatea în moli/ l cu S :
[An-]= m·S ; [Bm+] = n·S şi înlocuind în expresia Ps obţinem:
(m·S)n· (n·S)m = Ps
mnnm Sm+n =Ps

Ps
S  mn
m  nm
n

Solvirea precipitatelor în apă este de obicei un proces endoterm şi de

aceea, conform principiului lui Le Chatelier-Braun, solubilitatea precipitatelor
110
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

creşte cu creşterea temperaturii. La cele mai multe precipitate însă, diferenţa

între solubilitatea la temperatura ordinară şi 100 oC este atât de mică încât pot fi
filtrate din soluţie fierbinte, fapt avantajos întrucât frecarea interioară a
soluţiilor fierbinţi este mult mai mică decât a celor reci şi filtrarea la cald
decurge mai rapid.

5.2.5. Reacţii ale moleculelor organice

Tipul de reacţie Caracteristica

Substituţie: Schimbul de atomi sau grupe de atomi între
AB +CD  AC + BD moleculele reactanţilor.
◘ CH 4  Cl2  CH 3Cl  HCl
Adiţie: Unirea a (cel puţin) două molecule de reactanţi, cu
A + B C formarea unei molecule de produs de reacţie.
◘ H 2 C  CH 2  Br2  CH 2 Br  CH 2 Br
Eliminare: Eliminarea a doi atomi sau grupe de atomi din
A B + C fiecare moleculă de reactant.
◘ CH 3  CH 3  CH 2  CH 2  H 2
Transpoziţie: Modificarea structurii moleculei reactantului:
AB ◘ CH 3  CH 2  CH 2  CH 3  CH 3  CH  CH 3
CH3
n-butan i-butan

5.3. Dizolvarea cristalelor ionice

Este un fenomen care are loc în soluţie apoasă şi prin care cristalele
ionice se desfac.
Fenomenul de solubilizare reprezintă desfacerea cristalelor ionice sub
influenţa solventului polar (apă), prin care rezultă ioni liberi deplasabili, care
sunt înconjuraţi de un înveliş de molecule de apă (învelişul de hidratare).
Mecanismul de formare a unei soluţii ionice arată existenţa unei
interacţiuni puternice între moleculele dizolvantului şi ionii din soluţie, atât în
timpul procesului de dizolvare cât şi în soluţia însăşi. Deci procesul de
solvatare, respectiv hidratare (când solventul este apa), se manifestă tot timpul
în soluţie. În soluţiile apoase tocmai hidratarea ionilor împiedică recombinarea
lor în moleculă.
111
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

Când forţele de interacţiune dintre moleculele de solvent şi ionii din

reţeaua cristalină sunt mai mari decât forţele de interacţiune dintre ionii din
reţeaua cristalină, are loc procesul desprinderii ionilor din reţeaua cristalină.
Ionii se vor înconjura de moleculele solventului. Procesul se numeşte solvatare.
Dacă solventul este apa, procesul se numeşte hidratare.

Moleculele de solvent (apa) sunt polare şi ionul încărcat va atrage în

jurul lui moleculele orientate cu partea de semn contrar. La rândul lui, primul
strat de molecule de apă orientate va acţiona asupra altora din apropiere prin
forţe de orientare:

Primul strat de molecule de apă este fixat puternic de ion şi ele se

deplasează împreună cu ionul. Moleculele mai depărtate se pot schimba în
timpul deplasării ionului solvatat.

Din punct de vedere energetic, procesul de solvatare se caracterizează

prin căldura de hidratare, adică prin cantitatea de căldură absorbită sau cedată
la dizolvarea unui ion-gram în stare gazoasă într-o mare cantitate de apă:

H h  H h  H h  H soluţol  H gaz

◘ Exemplu: hidratarea NaCl:

ioni gazoşi ioni în soluţie

 

H  H


112
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

(Na+ + Cl-) (Na+∙nH2O + Cl-∙mH2O)

H r H d

ioni în reţeaua cristalină

(Na+∙Cl-)

Conform legii lui Hess, căldura de trecere a ionilor din reţeaua cristalină
în soluţie este aceeaşi, indiferent de drumul urmat. Se poate scrie astfel relaţia:
H r  H   H   H d
H   H   H h
H r  H h  H d  H h  H d  H r
H h <0 pentru că în procesul de hidratare se degajă căldură.
H r > 0 deoarece trebuie cheltuită energie pentru desfacerea reţelei
cristaline.
Dacă, H r  H h  H d  0 , procesul este endoterm iar soluţia se va
răci la dizolvare.
Dacă, H r  H h  H d 0 , procesul este exoterm şi soluţia se va încălzi.
Dacă, H r  H h  H d  0 , iar soluţia nu va suferi nici un proces
termic.
Căldura de hidratare a unui ion, H h , depinde de: volumul ionului şi
sarcina electrică a acestuia. Cu cât volumul este mai mic sau cu cât este mai
mare sarcina lui electrică, cu atât căldura de hidratare este mare.

5.4. Disociaţia electroliţilor

Electroliţii sunt substanţe care conduc curentul cu transport de material.

În funcţie de capacitatea lor de a se desface în ioni, electroliţii se împart în:
- electroliţi slabi;
- electroliţi tari.

a) Electroliţii slabi sunt acizii sau bazele slabe (majoritatea acizilor

organici, fenolii, aminele, acidul carbonic, HCN, et.) precum şi câteva săruri
(HgCl2, Hg(CN)2, etc.).
113
 CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

Considerăm procesul de disociere a unui acid slab:

BA B+ + A -
Constanta de echilibru sau constanta de ionizare pentru această reacţie
este:
c B   c A
Ki 
c BA
în care: c B  şi c A reprezintă concentraţiile ionilor la echilibru;
c BA reprezintă concentraţia moleculelor nedisociate la echilibru.
Pentru un electrolit slab se foloseşte şi o altă mărime numită grad de
ionizare sau grad de disociere α:

α = Număr de molecule disociate

Număr total de molecule dizolvate
Între constanta de echilibru sau de ionizare Ki şi α, există relaţia
cunoscută sub numele de legea lui Ostwald. Pentru un electrolit binar BA, vom
avea:
cB  c A    c
 

c BA  1     c
 2  c2 2
Ki    c (α este gradul de disociere al lui BA.)
1     c 1  
Legea lui Ostwald se aplică numai electroliţilor slabi.

b) Electroliţi tari
Aceşti electroliţi sunt total disociaţi în soluţie la orice concentraţie. La
concentraţii mari, au o variaţie a conductibilităţii electrice, ca şi când ar fi
parţial disociaţi. La concentraţii mari, distanţele mici dintre ioni, fac ca aceştia
să interacţioneze electrostatic puternic, împiedecând astfel manifestarea
independentă a fiecărui ion.
Aceste substanţe în stare solidă cristalizează în reţele ionice. În soluţie
sau la temperaturi apropiate de temperatura de topire, electrolitul îşi păstrează
distribuţia ionilor ca în cristal.
La diluţie mare, distanţa dintre ioni creşte, interacţiunile devin
neglijabile şi ionii se comportă independent, ca un electrolit total disociat.

Arrhenius împarte electroliţii după valoarea lui Ki astfel:

- electroliţi tari K i 1 ;   1 în soluţie 10-1N;
114
CURS DE CHIMIE REACŢII CHIMICE

- electroliţi mijlocii: 1 K i 10 3 ; 1 10 2 în soluţie 10-1N;

- electroliţi slabi: K i 10 3 ;  10 2 în soluţie 10-1N.

115