ECONOMIA DE PIAŢĂ

I. Economia de piaţă: definiţie şi caracteristici.

II. Proprietatea.
III. Piaţa.
IV. Concurenţa.
V. Preţul
VI. Profitul
I. Economia de piaţă este o economie de
schimb întemeiată, în special, pe proprietatea
privată şi în care cererea şi oferta determină
principiile de stabilire a priorităţilor
economice, a metodelor de producere şi
organizare, iar preţul este cel mai important
instrument de reglare a accesului la bunurile
economice
 Trăsături ale economiei de piaţă:
a) Predominanţa proprietăţii private (într-un pluralism al
formelor de proprietate);
b) Piaţa este modalitatea generalizată prin care se stabilesc
condiţiile de producţie în contextul libertăţii de acţiune a
agenţilor economici.
c) Concurenţa este forma generală pe care o îmbracă relaţiile
dintre agenţii economici pe piaţă.
d) Preţurile bunurilor economice se formează în mod liber prin
jocul cerererii şi ofertei;
e) Motivaţia participării la viaţa economică este maximizarea
profitului pentru producători şi maximizarea utilităţii pentru
concumatori;
f) Existenţa statului democratic (asigurarea cadrului
instituţional şi rolul de supraveghetor).
 II. Proprietatea este o relaţie între oameni, un
contract social cu privire la bunurile materiale,
spirituale şi de altă natură existente în societate sau
obţinute din activitatea economică.
II.1. Obiectul proprietăţii îl constituie bunurile
(entităţi identificabile şi măsurabile sub aspect
economic; prezintă interes, mai ales, bunurile
economice).
II.2. Subiectul proprietăţii îl constituie agenţii
economici (persoane fizice sau juridice) care deţin
bunuri în proprietatea lor exclusivă şi care îşi exercită
în mod nemijlocit drepturile asupra acestora.
II.3. Atributele proprietăţii:
a) Dreptul de posesiune;
b) Dreptul de dispoziţie;
c) Dreptul de utilizare;
d) Dreptul de uzufruct
Atributele proprietăţii pot fi înstrăinate:
în totalitate (prin vânzare-cumppărare, donaţie,

moştenire);
Parţial (închiriere, arendare, locaţii de gestiune).
 Libera iniţiativă este expresia libertăţii
agentului economic de a exercita orice tip de
activitate economică, de a poseda bunuri, de a
le utiliza, de a dispune de ele şi de uzufructul
lor.
 Cunoaşte cea mai mare dezvoltare în condiţiile
proprietăţii particulare.
III. Piaţa reprezintă toată gama de acţiuni prin care cumpărătorii şi
vânzătorii intră în contact penzru a schimba bunuri şi servicii,
indiferent de locul unde acestea se desfăşoară.
Elemente definitorii:
a) este un spaţiu economic (în care se desfăşoară activitatea
economică);
b) locul de întâlnire al agenţilor economici (vânzători şi
cumpărători);
c) pe piaţă se exprimă şi se întâlnesc cererea şi oferta de bunuri şi
servicii;
d) pe piaţă se formează preţul la care se vând şi se cumpără
bunurile economice;
e) regulatorul pieţei este concurenţa.
III. 1. Cererea este cantitatea în care un bun
economic poate fi cumpărat în funcţie de preţul său
în decursul unei perioade.

III.1.1. Elasticitatea cererii este modificarea mărimii

cererii în funcţie de factorii care o determină (preţ,
venit etc.).

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ:

a) bunuri cu cerere elastică;
b) bunuri cu cerere de elasticitate unitară;
c) bunuri cu cerere inelastică.
III. 2. Oferta este cantitatea dintr-un bun economic ce
poate fi vândută în condiţiile preşului practicat sau
existent.
III.2.1. Elasticitatea ofertei reflectă modificările ce
survin în mărimea ofertei unui bun economic, ca
urmare a acţiunii factorilor ce o influenţează (preţ,
venit etc.).
Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ:
a) bunuri cu ofertă elastică;
b) bunuri cu ofertă de elasticitate unitară;
c) bunuri cu ofertă inelastică sau de elasticitate
subunitară.
IV. Concurenţa reflectă relaţiile dintre agenţii economici pe
piaţă în funcţie de interesele lor în condiţiile liberei initiative.
IV.1.Tipuri de concurenţă
IV.1.1.Concurenţă perfectă se exercită între un număr teoretic
nelimitat de producători şi consumatori, astfel încât
cumpărătorul poate avea o libertate mare de alegere.
IV.1.2. Concurenţă imperfectă se produce când fie
producătorii, fie cumpărătorii sunt în număr mic, ceea ce
reduce posibilitatea satisfacerii trebuinţelor şi, implicit, a
intereselor lor.
Poate fi: loială sau neloială
IV.2. Piaţa cu concurenţă perfectă; particularităţi:
 Atomicitate perfectă;

 Transparenţă perfectă;

 Omogenitatea produsului (produse echivalente, identice);

 Intrarea şi ieşirea libere pe piaţă;

 Perfecta mobilitate a factorilor de producţie.

Piaţa cu concurenţă perfectă are o existenţă teoretică,

deoarece în practică este imposibil să fie întrunite
concomitent toate cele cinci particularităţi care definesc
acest tip de piaţă.
IV.3. Piaţa cu concurenţă imperfectă
IV.3.1. Piaţa cu concurenţă monopolistică
diferenţierea produselor;

număr mare de producători şi concumatori;

atomicitatea cererii şi ofertei

decizii independente ale agenţilor economici;

o bună satisfacere a cererii.

IV.3.2. Piaţa cu concurenţă oligopol

atomicitatea cererii;

oferta este reprezentată de un număr mic de producători dar cu

forţă economică mare;
fiecare producător poate influenţa piaţa prin deciziile sale în
sfera producţiei şi a preţurilor; prin urmare se impune corelarea
deciziilor.
IV.3.3. Piaţa cu concurenţă de monopol
 oferta pentru un anumit produs este concentrată la un

singur producător;
 preţul de monopol este mai ridicat decât preţul de pe

piaţa cu concurenţă monopolistică sau oligopol;

 elimină libera concurenţă deteriorând mecanismul pieţei;

 grad scăzut de satisfacţie a cererii.

Ţările dezvoltate promovează politici antimonopoliste.

IV.3.4. Piaţa cu concurenţă monopsonică:
 influenţa cumpărătorului asupra preţului produsului;

 existenţa unui singur cumpărător.

IV.4. Strategii concurenţiale
IV.4.1. Strategia efortului concentrat (efortul pe care-l face
un producător pentru a obţine supremaţia asuora vânzării unui
produs, asupra unei categorii de clientelă sau asupra unei
anumite regiuni de desfacere a mărfurilor).
IV.4.2. Strategia elitei ( preocuparea producătorului de a
aduce pe piaţă un produs de excepţie, care prin calităţile sale
să elimine alţi concurenţi; se mai numeşte şi ,,strategia
Mercedes”).
IV.4.3. Strategia costurilor (efortul unui producător de a
obţine supremaţia pe piaţă prin practicarea unor preţuri mici
datoprate unor costuri mici; se mai numeşte şi ,,strategie
japoneză”)
V. Preţul este cantitatea de monedă cerută şi/sau oferită
pentrui achiziţionarea unei unităţi dintr-un anumit produs.
Indiferent de utilitatea unui bun, preţul său există numai în
măsura în care se realizează un schimb între producător şi
consumator.
V.1.Prețul pieței este prețul efectiv pe care-l plătesc
consumatorii pentru cumpărarea unei unități de produs; este
în funcție de raportul dintre cerere și ofertă.
V.2. Prețuri administrate sunt prețurile fixate autoritar sau
convențional de puterea publică.
VI. Profitul este avantajul realizat sub formă bănească
dintr-o operațiune sau din exercitarea unei activități; se
calculează ca diferență între prețul de vânzare și costul
produsului provenit din activitatea economică.
Mărimea profitului poate fi evidențiată prin intermediul a
doi indicatori:
masa profitului;

rata profitului.

VI.1. Masa profitului este suma pe care o reprezintă profitul

unei unități economice, unui agent economic și se determină
ca diferență între venituri și cheltuieli.
VI.2. Rata profitului este raportul procentual dintre masa
profitului și cost (cifră de afaceri).
Din punct de vedere al condițiilor naturale și
economice în care este obținut profitul poate fi:
a) profit obișnuit, normal sau ordinar;
b) supraprofit sau profit de monopol
Din punct de vedere al respectării reglementărilor
juridice din fiecare țară:
a) profit legitim
b) profit nelegitim sau venit necâștigat