Cercetarea pedagogică – factor

de progres în instruire.

Profesor: Covali Violeta

Repere tematice:

1. Cercetarea pedagogică – delimitări

conceptuale;
2. Funcțiile cercetării pedagogice;
3. Obiectivele cercetării pedagogice;
4. Etape ale cercetării pedagogice;
5. Metodologia cercetării pedagogice;
6. Cerințele unei cercetări pedagogice.
 Cercetarea pedagogică reprezintă un
domeniu de activitate socială, realizată, în
mod special, în cadrul sistemului şi al
procesului de învăţământ, în vederea
perfecţionării permanente a educaţiei şi
instruirii.
Importanţa cercetării pedagogice rezultă
din necesitatea reânnoirii continue a
sistemului şi procesului de învăţământ, în
vederea eficientizării acţiunii educative.
Cercetările pedagogice pot fi întreprinse atât
de specialişti în domeniu, cât şi de cadrele
didactice care doresc să testeze anumite
variabile, să probeze validitatea unor ipoteze
ameliorative. Între cercetarea pedagogică şi
practica educaţională se stabileşte o relaţie de
complementaritate, în sensul că cercetarea
pedagogică poate constitui un autentic factor
de reglare, autoreglare şi optimizare a
sistemului de învăţământ şi un factor de
promovare a progresului general în educaţie.
Cercetarea pedagogică reprezintă o strategie de acţiune
firească, la îndemâna oricărui
cadru didactic. Orice profesor poate şi trebuie să
realizeze cercetări pedagogice care susţin şi ameliorează
predarea şi care pot conduce la schimbări pozitive în
practicile sale educative.
Importanţa cercetărilor pedagogice este majoră atât
pentru planul teoretic al educaţiei -radiografierea,
cunoaşterea, interpretarea, înţelegerea fenomenelor
educaţionale, cât şi pentru cel practic-operațional -
investigarea, orientarea, optimizarea, inovarea,
reformarea, prospectarea practicilor educative.
 Cercetarea pedagogică are o funcţie
generală, cu caracter obiectiv, de reglare-
autoreglare permanentă a activităţilor
specifice, proiectate şi desfășurate în contextul
sistemului şi al procesului de învăţămînt
(educaţia, instruirea, orientarea şi consilierea
şcolară, formarea profesională etc.). În raport
de această funcţie, cercetarea pedagogică are o
structură de bază, care permite dezvoltarea sa
la două niveluri de referinţă:
 a) activitate specifică, subordonată
activităţii de cercetare socială;
cercetarea pedagogică este realizată la nivel:
1) fundamental, pentru construcţia epistemică a
domeniului, stabilizată valoric îndeosebi în cadrul
ştiinţelor pedagogice fundamentale;
2) operaţional, prin contribuţia profesorilor angajaţi
în perfecţionarea permanentă a activităţilor
proiectate şi realizate în cadrul specific fiecărei trepte
şi discipline de învăţământ, dar şi în plan extraşcolar.
În învăţământul şcolar, cercetarea pedagogică efectuată
de profesor vizează, mai ales, două obiective generale:
a) cunoaşterea elevilor, pentru individualizarea
instruirii în cadrul procesului de învăţământ, realizabilă
prin valorificarea la maxim a tuturor
resurselor acestora
b) proiectarea curriculară a activităţii
de instruire şcolară (lecţii etc.) şi extraşcolară
(consultaţii, cercuri de specialitate etc.), didactică şi
educativă (dirigenţie, consiliere,
cercuri de dezbateri etc.)
 b) ştiinţă pedagogică fundamentală,
construită epistemologic ca teorie generală a
cercetării pedagogice, susţinută prin obiect de
studiu şi metodologie şi normativitate proprii.

Obiectul unei cercetări pedagogice îl constituie o

problemă sau un fapt pedagogic pe care cercetătorul o
depistează şi delimitează din ansamblul structural din
care face parte. Răspunsurile obţinute în urma cercetării
sunt explicaţii ale acestor întrebări şi sugestii pentru
îmbunătăţirea şi ameliorarea procesului instructiv-
educativ.
 Etape ale cercetării pedagogice

Cercetarea pedagogică este concepută ca un demers

sistematic, în desfăşurarea sa fiind parcurse mai
multe etape şi anume:
 I. Delimitarea problemei de cercetat –
este prima etapă într-o cercetare.

Tema trebuie să fie clar formulată, delimitată și în acelaşi

timp să incite spre descoperirea soluţiei. Tema propusă spre
cercetare trebuie să nu fi fost investigată sau să nu se fi găsit
încă o soluţie adecvată. Formularea corectă a problemei este
definitorie în asigurarea calităţii procesului de cercetare, de
corectitudinea selectării şi formulării problemelor
depinzând în mod direct calitatea acţiunilor ulterioare. Idei
pentru activităţi de cercetare putem formula plecând de la
tendinţa de a descoperi lucruri noi și interesante, ori de la
intenția de a inventaria și a valorifica experiența proprie
dobândită într-o arie specifică de activitate.
 II. Motivarea alegerii temei –

este etapa care se realizează aproape

concomitent cu delimitarea problemei
cercetării. Cercetătorul aduce
argumentele care susțin opțiunea pentru
o anumită temă a cercetării. Motivația
include atât argumente de natură
personală, cât şi de natură științifică, de
raţiune pedagogică.
 III. Colectarea informațiilor
informaţiile culese sunt extrem de
necesare pentru derularea unei cercetări de calitate.
Fie că se apelează la literatura de
specialitate, la rapoarte de cercetare în legătură cu
problema respectivă, fie că se poartă
discuţii cu alţi colegi; prin documentare,
cercetătorul se focalizează pe analiza altor studii
anterioare făcute pe tema respectivă, pe alte
cercetări paralele şi tangenţiale cu propria
investigaţie care pot oferi informaţii esenţiale asupra
modalităţilor de abordare a problemei.
 Documentarea corectă şi eficientă trebuie să
răspundă următoarelor cerinţe:
 Să fie selectivă în sensul de a avea la bază lucrări de referinţă relevante
şi valoroase;
 Să se axeze, pe cât posibil, pe consultarea surselor originale, primare,
autentice, pentru a fi asiguraţi că percepem şi înţelegem termenii,
sensurile şi semnificaţiile în mod corect;
 Să se realizeze într-o manieră activă, să încurajeze o cercetare
participativă, să reflecte atitudinea activă şi interactivă a cercetătorului
faţă de text şi faţă de informaţii;
 Să încurajeze atitudinea reflexivă, interogativă, de chestionare şi de
curiozitate a cercetătorului în raport cu datele şi informaţiile pe care le
dobândeşte prin documentare: interes faţă de problema abordată,
reflecţie personală/interioară permanentă asupra noilor idei şi
experienţelor trăite, dialog intern, autochestionare, exersarea gândirii
proprii, graţie trecerii prin filtrul acesteia a tot ce i se dezvăluie prin
documentare etc.;
  Să încurajeze adoptarea unei atitudini critice a cercetătorului în
receptarea materialului, manifestarea spiritului de discernământ, a
spiritului critic, neacceptarea unei aserţiuni fără a reflecta asupra ei
şi fără a se întreba care este valoarea sa, existenţa iniţiativei şi
lucidităţii critice;
 Să nu implice raţionamente şi judecăţi, idei preconcepute din
partea cercetătorului;
 Rezultatele documentării să fie valorificate în cât mai multe
direcţii: reformularea temei, clarificarea unor aspecte şi
conţinuturi, elaborarea de noi idei şi sugestii, argumentare de idei
şi experienţe, corectări, completări, conturare de noi deschideri şi
dezvoltări etc;
 Să fie continuă, să reprezinte un demers continuu realizat pe tot
parcursul proiectării, organizării, desfăşurării, finalizării şi
valorificării cercetării, pentru ca cercetătorul să fie la curent cu
noile achiziţii din domeniu, precum şi cu noile prevederi ale
documentelor curriculare şi să poată inventaria aspectele rezolvate
şi pe cele care nu au fost rezolvate mulţumitor.
IV. Formularea ipotezelor cercetării –

Ipoteza reprezintă o supoziţie de la care porneşte

cercetătorul şi pe care doreşte să o confirme la
finele cercetării. Ea implică întotdeauna
întrebarea, problema la care se caută răspunsul
sau rezolvarea prin cercetare a ceea ce
urmează să se desfăşoare. De regulă ipoteza
conţine mai multe posibilităţi de a răspunde la
acea întrebare sau de a rezolva problema.
 În elaborarea ipotezelor trebuie să se ţină cont de o
serie de condiţii. Se recomandă ca
ipoteza:
 să fie operaţională;
 să anticipeze soluţia sau soluţiile;
 să fie corect formulată şi să se bazeze pe date
reale;
 să dirijeze procesul de cercetare;
 să poată fi completată pe parcursul
cercetării;
 să fie verificabilă în procesul educaţional;
 să poată fi confirmată prin cercetare.
 Ipoteza, odată confirmată, poate fi
generalizată, la nivelul teoriei şi al
practicii educative. Cu alte cuvinte,
noile date la care s-a ajuns în urma unei
cercetări pot sugera noi ipoteze pe baza
cărora se pot iniţia alte cercetări. Pe
parcursul desfăşurării unei cercetări
pedagogice ce confruntă două ipoteze:
ipoteza specifică şi ipoteza nulă.
 Ipoteza specifică subliniază ideea că toate modificările
ce se produc, cât şi diferenţele
înregistrate la sfârşit se datorează factorului
experimental controlat de către cercetător.
Ipoteza nulă este o variantă în care variabila dependentă
este determinată de factori aleatori, întâmplători
(intervenţia hazardului). Cu alte cuvinte, se admite,
într-un demers investigativ și ideea că diferenţele
obţinute în experiment să aibă loc numai pe baza
„legilor întâmplării” (care sunt legi de probabilitate bine
studiate). Ipoteza nulă este ipoteză statistică, fiind
admisă sau respinsă pe bază de calcul statistic. Dacă
ipoteza nulă se admite, înseamnă că
ipoteza specifică este infirmată şi deci, cercetarea nu-şi
mai poate atinge scopul.
 IV. Precizarea obiectivelor cercetării –
cercetătorul va specifica ce aşteaptă la finele
cercetării, va anticipa rezultatul cercetării întreprinse.
Obiectivele trebuie să fie clare, pe cât
posibil observabile şi măsurabile. În ceea ce priveşte
obiectivele cercetării, literatura de specialitate ne oferă
multe sugestii. Printre acestea putem menționa:
 este necesar să se formuleze obiective realiste, care să
poată fi atinse;
 o cercetare ştiinţifică nu poate să fie „încărcată” cu un
număr exagerat de mare de obiective, căci devine din nou
nerealistă;
 obiectivele unei cercetări sunt formulate în urma unui
cumul de observaţii, reflecții și metareflecții.
 V. Stabilirea metodologiei de cercetare -
în această etapă, cercetătorul alege metodele
specifice de cercetare pe care le va utiliza în
vederea culegerii unei cantităţi suficiente de
date concrete, a căror analiză şi interpretare
ulterioară să poată conduce la răspunsuri
sau soluţii ştiinţifice, la concluzii viabile. În
cadrul unei cercetări se pot folosi
concomitent mai multe metode de
investigaţie.
Alte aspecte care trebuie avute în vedere:

- stabilirea perioadei de cercetare;

- precizarea locului cercetării;
- delimitarea eşantionului de subiecţi; acesta trebuie să
fie reprezentativ pentru a da posibilitatea de
generalizare;
- fixarea grupului sau claselor experimentale și a
grupului martor;
- caracterizarea subiecților cuprinși în cercetare (vârstă,
sex, nivel de instrucție etc);
- stabilirea eșantionului de conținut (discipline de
învăţământ/ temele vizate în cercetare).
 VI. Întocmirea proiectului de cercetare -
sintetizează etapele pregătite anterior.

VII. Desfășurarea cercetării – presupune

realizarea demersurilor în scopul verificării
ipotezelor, presupune înregistrarea,
colectarea datelor. Menționăm că pe parcursul
desfăşurării cercetării, se pot ivi situaţii care
să conducă la revizuirea sau chiar schimbarea
unor ipoteze, la reformularea unor condiţii
parţiale sau chiar la schimbări în desfăşurarea
experimentului.
 VIII. Prelucrarea și interpretarea datelor -
datele colectate vor fi ordonate, clasificate,
sistematizate şi corelate în vederea obţinerii unor
concluzii parţiale sau finale. Se pot utiliza
tehnici matematico-statistice, probabilistice şi
diferite tipuri de reprezentări grafice.

IX. Elaborarea concluziilor cercetării -

Concluziile se deduc din analiza datelor şi a
rezultatelor obţinute, susţinute şi de teoriile
existente până la acel moment în pedagogie.
 X. Valorificarea cercetării –
Activitatea desfăşurată de cercetător pe parcursul
proiectării, derulării şi finalizării investigaţiilor, concluziile
finale ale acestora pot fi valorificate în mai multe forme,
respectiv prin elaborarea de: rapoarte de cercetare, referate,
protocoale, comunicări la simpozioane ştiinţifice şi la diferite
activităţi metodice ale profesorilor, studii sau articole în
reviste de specialitate, lucrări metodico-ştiinţifice pentru
obţinerea gradului didactic I, teze de doctorat, cărţi etc.
Toate aceste lucrări sunt puse în valoare în activitatea
practică efectivă, contribuind prin feedback-ul astfel obţinut,
la formularea de noi concluzii şi generalizări menite să
amelioreze şi să inoveze practica
educaţională.
XI. Introducerea soluțiilor identificate în
urma cercetării în practica educativă -
finalitatea unei cercetări o reprezintă
optimizarea activității educaționale. În urma
popularizării rezultatelor pozitive ale
cercetării pedagogice, acestea urmează a fi
introduse în practicile educative.
„O cercetare pedagogică se consideră
încheiată în momentul în care experiența
practică inovatoare dobândită se aplică
în practica educativă efectivă și se
gerealizează”
Metodologia cercetării pedagogice

Metoda de cercetare pedagogică reprezintă „calea

delimitată pentru a ajunge le obţinerea unor
situaţii noi, care vor contribui la optimizarea
procesului didactic”. Aceasta include „un sistem de
strategii cu ajutorul cărora se va ajunge la o nouă
configuraţie a procesului didactic”. În acelaşi timp
are un caracter operaţional deoarece indică în mod
concret cum trebuie procedat, indică logica internă
a operaţiilor pe care le implică cercetarea.
În cadrul metodelor de cercetare pedagogică se
poate organiza o grupare a acestora în felul
următor:

- metode de colectare a datelor (observaţia,

experimentul, convorbirea, testul docimologic,
analiza produselor activităţii).

- metode de prelucrare statistică a acestora

(media aritmetică, tabele, grafice, diagrame)
 Observaţia pedagogică
Metoda observaţiei este definită ca „procedeu al
cunoaşterii ştiinţifice care constă în perceperea
metodică precisă şi intenţionată a unui obiect
sau proces”. Ea este o metodă principală de
investigaţie directă, care se manifestă ca un act
sistematic de urmărire atentă a procesului
instructiv-educativ, în ansamblul său, ori sub
diversele lui laturi, aspecte, situaţii, fără să
aducă modificări din partea cercetătorului.
Această urmărire sistematică, organizată,
priveşte fenomenele în condiţii normale de
desfăşurare .
 Experimentul pedagogic
Metoda experimentală este tot o metodă principală de
investigaţie pedagogică directă, fiind definită ca o
„observaţie” provocată. Spre deosebire de observaţie,
experimentul presupune modificarea fenomenului
pedagogic pe care-l investigăm, creându-i-se acestuia
condiţii speciale de apariţie şi desfăşurare, în mod
repetat, orientat şi controlat. Experimentul găseşte şi
măsoară efectele obţinute (produse) într-o situaţie
provocată prin introducerea unuia sau mai multor factori
determinanţi. Experimentul porneşte de la ipoteze
ştiinţifice de lucru formulate anterior. El are ca scop
optimizarea procesului pedagogic urmărind fie
ameliorarea unor soluţii instructiv-educative, fie
descoperirea altora noi, calitativ superioare, mai moderne
şi mai eficiente.
 Metoda convorbirii
Este „metoda de cercetare directă prin care se
discută în mod intenţionat cu subiecţii şi factorii
educativi pentru obţinerea de date în legătură cu
desfăşurarea procesului instructiv-educativ”.
Convorbirea se desfăşoară în funcţie de
obiectivele urmărite, pe baza unui plan şi a
unor întrebări din timp elaborate. Prin
intermediul convorbirii se pot dobândi
informaţii de cea mai mare importanţă cu
referire la interesele şi opiniile educaţilor. Ea se
poate realiza individual sau în grup, ocazional
sau planificat.
Reguli de abordare a copiilor prin discuții:
 Metoda testului
Testul reprezintă un instrument experimental
constând într-o probă standardizată sub aspectul
conţinutului, al condiţiilor de aplicare şi al
tehnicilor de evaluare a rezultatelor. O clasificare
comună a testelor este următoarea:
1. Teste psihologice – care vizează investigarea
unui proces psihic;
2. Teste de personalitate – acelea care
investighează anumite laturi ale personalităţii;
3. Teste docimologice – care cuprind un set de
întrebări – „item-uri” – prin care se urmăreşte
înregistrarea şi evaluarea randamentului şcolar,
Analiza produselor activității
 Metode de prelucrare statistică a
datelor
Aceste metode sunt modalităţi de măsurare,
modelare şi cuantificare a unor date pedagogice.
Ele evidenţiază variaţia, frecvenţa apariţiei,
nivelul înregistrat în cadrul fenomenului
instructiv – educativ, materializate printr-o serie
de mijloace statistico-matematice ca: tabele,
tabele numerice, medii, procente, curbe diferite,
diagrame, etc.
Cerințele unei cercetări pedagogice obiective
 Sarcina practică pentru examen
Realizați macheta unei cercetări pedagogice
după următorea structură:
SFÂRȘIT