Moara cu noroc

de Ioan Slavici
Caeacterizarea personajului principal
MOARA CU NOROC
• Ghiţă trăieşte o dramă psihologică concretizată prin trei
înfrângeri/ pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în
el şi încrederea Anei, soţia lui, în el. Consecinţele nefaste ale
setei de înavuţire şi procesul înstrăinării de familie sunt
magistral analizate de Slavici, autorul aducând în prim-plan
conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghiţă şi dorinţa de a
face avere alături de Lică.
La început, „cârciurnarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al
aventurii, şi nu o palidă umbră hamletică, pierdută într-un peisaj
autohton"(Magdalena Popescu). El hotărăşte schimbarea, luarea în
arendă a cârciumii de la Moara cu noroc. Ghiţă este capul familiei pe
care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se
dovedeşte un om de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine.
Cârciuma aduce profit, iar familia trăieşte în armonie. Bun meseriaş,
om harnic, blând şi cumsecade, Ghiţă doreşte să agonisească atâţia
bani cât să-şi angajeze vreo zece calfe cărora să le poată da de cârpit
cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu:i depăşeşte puterile.
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar
şi pe cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un
pericol pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care
acesta o exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a
existenţei în afara normelor etice sunt enorme: „se gândea la câştigul pe
care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i
se împăienjeneau parcă ochii". Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile
de precauţie împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale,
îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează o
slugă credincioasă, pe Marţi, „un ungur înalt ca un brad"
 Din momentul apariţiei lui Lică, începe
procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă
faţă de familie. Gesturile, gândurile, faptele
personajului, trădează conflictul interior şi se
constituie într-o magistrală caracterizare
indirectă. Naratorul surprinde în mod direct
transformările personajului: Ghiţă devine „de
tot ursuz", „se aprindea pentru orişice lucru de
nimic", „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci
rădea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de
el", iar când se mai juca, rar, cu Ana, „îşi
pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete
pe braţ" (caracterizare directă). Devine
mohorât, violent, îi plac jocurile crude,
primejdioase, are gesturi de brutalitate
neînţeleasa faţă de Ana, se poartă brutal cu cei
mici.
La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete
faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate
asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică.
Prin intermediul monologului interior sunt
redate gândurile şi frământările personajului,
realizându-se în felul acesta
autocaracterizarea: „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-
a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în
mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici
cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în
spinare". Sub pretextul că o voinţă superioară
îi coordonează gândurile şi acţiunile, Ghiţă
devine laş, fricos şi subordonat în totalitate
Sămădăului. În plus, se îndepărtează din ce în
ce mai mult de Ana („îi era parcă n-a văzut-o
demult şi parcă era să se despartă de dânsa"),
aruncând-o în braţele sămădăului: „Joacă,
muiere, parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe",
îi spune Ghiţă Anei, într-un rând.
Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că
Ghiţă e om de nădejde şi chiar îi spune acest lucru: „Tu eşti om, Ghiţă,
om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte: dacă te-aş avea
tovarăş pe tine, aş rade şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu
mai vrednic când mă ştiu alăturea cu un om ca tine". Totuşi Sămădăului
nu-i convine un om pe care să nu-1 ţină de frică şi de aceea treptat
distruge imaginea celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit.
Astfel, Ghiţă se trezeşte implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în
uciderea unei femei. Este închis şi i se dă drumul acasă numai „pe
chezăşie". La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui
Lică. Are totuşi momente de sinceritate, de remuşcare, când cere
iertare soţiei şi copiilor: „Iartă-mă, Ano! îi zise el. lartă-mă cel puţin tu,
căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului Ai avut tată om
de frunte, ai neamuri oameni de treabă şi ai ajuns să-ţi vezi bărbatul
înaintea judecătorilor
Axa vieţii lui morale se frânge; se simte
înstrăinat de toţi şi de toate. Arestul şi judecata
îi provoacă mustrări de conştiinţă pentru
modul în care s-a purtat. De ruşinea lumii, de
dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi
mai bine să plece de la Moara cu noroc. Începe
să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în
totalitate nici faţă de acesta. Ghiţă îi oferă
probe în ceea ce priveşte vinovăţia Sămădăului
numai după ce îşi poate opri jumătate din
sumele aduse de acesta
Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării
morale în momentul în care, orbit de furie şi
dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe
Lică, îşi aruncă soţia, la sărbătorile Paştelui,
drept momeală, în braţele Sămădăului. Speră
până în ultimul moment că se va produce o
minune şi că Ana va rezista influenţei malefice
a sămădăului. Dezgustată însă de laşitatea lui
Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de familie,
într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte lui
Lică, deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise,
Lică e „om", pe când Ghiţă „nu e decăt muiere
îmbrăcată în haine bărbăteşti". „Sentimentul
lui [Ghiţă] faţă de Ana e unul împărţit între
vanitate masculină şi dragoste"(Magdalena
Popescu). De aceea în momentul în care îşi dă
seama că soţia 1-a înşelat, Ghiţă o ucide pe
Ana, încercând să o scape de chinul păcatului.
La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ, din
ordinul lui Lică.
Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o
firească satisfacţie materială şi socială. Patima pentru bani şi
fascinaţia diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să
ajungă pe ultima treaptă a degradării morale. Sfârşitul lui şi al
celor care-l înconjoară este în mod inevitabil tragic.
 Ghiță este un personaj rotund, complex, ce trăieste o
dramă psihologică, consecinta nefastă a instinctului
exacerbat al avariției, a nerespectării moralei satului
arhaic, în care este puternic ancorată bătrâna mama a
Anei, și potrivit căreia banii nu contribuie la umanizarea
lumii, ci constituie sursa ei de pierzanie.
ENCULESCU ALEXANDRA MARIA
CLASA A XI-A C
PROFESOR COORDONATOR: NEAGOE
LOREDANA
LICEUL TEORETIC “TUDOR ARGHEZI”