UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE
SPECIALIZAREA CEPA

APA,ACIZI ORGANICI,ULEIURI ETERICE,TANINURI

Student Anghel Elena Daniela

 APA –Caracteristici generale
Apa – este considerata element esential al vietii
Multe secole apa a fost considerata ca un element.

In 1781, fizicianul englez H. Cavendish a aratat ca apa se formeaza prin explozia unui amestec de hidrogen si oxigen, cu
ajutorul scanteii electrice.
 
In 1783, Lavoisier a repetat experienta, realizand pentru prima oara sinteza cantitativa a apei. S-a stabilit atunci ca 2g de
hidrogen se combina cu 16g oxygen pentru a da 18g apa.
In 1805, Humboldt si Gay Lussac au aratat ca apa este formata din doua volume de hidrogen si un volum de oxigen.

Apa naturala consta in amestecul speciilor de izotopi ai oxigenului: 16O, 17O, 18O, cu
cei trei izotopi ai hidrogenului: 1H, 2H, 3H. Combinarea acestora genereaza 18 specii demolecule de apa.
Apa pura este intotdeauna un amestec de apa usoara (H2O) si de cantitati extrem
de mici de apa grea (D2O) si apa hipergrea (T2O)
 In natura apa se gaseste din abundenta in toate starile de agregare:

-in stare lichida (forma care acopera 2/3 din suprafata pamantului ,sub forma de
oceane,rauri,fluvii,ape subterane)
-in stare solida (formeaza calote glaciare)
-in stare gazoasa (atmosfera contine o cantitate considerabila de apa ,sub forma de
vapori de apa ,invizibili)
Apa urmeaza un circuit in natura.
Caldura soarelui determina evaporarea apei de suprafata. Vaporii rezultati se ridica in
atmosfera. Daca in atmosfera saturata cu vapori de apa apare o scadere a temperaturii,
parte din vaporii condensati iau forma de nori, ceata, ploaie, zapada sau grindina.
In natura nu exista apa pura ;date fiind interactiunile cu mediul ea contine gaze,
substante minerale si organice dizolvate in suspensie.
Cea mai variata compozitie dintre toate apele naturale o au apele subterane ,contin
cantitati mari de substante solide si gazoase.
Acizi organici
Un acid organic este un compus organic cu proprietăți acide .
Cei mai comuni acizi organici sunt acizii carboxilici , a căror aciditate este asociată cu grupa lor carboxil
 –COOH.
Acizii sulfonici , care conțin gruparea -SC 2 OH, sunt acizi relativ puternici. Alcoolii, cu –OH , pot
acționa ca acizi, dar de obicei sunt foarte slabi.
Stabilitatea relativă a bazei conjugate a acidului determină aciditatea acestuia. Alte grupuri pot conferi
[și] aciditate, de obicei slab: gruparea tiol -SH, gruparea enol și gruparea fenol . În sistemele biologice,
compușii organici care conțin aceste grupări sunt denumiți în general acizi organici
Majoritatea acizilor organici sunt foarte solubili în solvenți organici. Acidul p- toluensulfonic este un acid
relativ puternic utilizat adesea în chimia organică, deoarece este capabil să se dizolve în solventul de
reacție organic.
Sistemele biologice creează mulți acizi organici mai complecși, cum ar fi acizii L- lactici , citrici și D-
glucuronici care conțin grupări hidroxil sau carboxil . Sângele și urina umană conțin acești produși de
degradare a acidului organic, plus aminoacizi , neurotransmițători și acțiune bacteriană intestinală
asupra componentelor alimentare. Exemple ale acestor categorii sunt alfa-ketoisocaproic,
vanilmandelic și D acizi -lactic, derivați din catabolism de L - leucină și epinefrină (adrenalină) de
țesuturi umane și catabolismul glucide dietetice de către bacteriile intestinale, respectiv.
Aplicarea in alimente

 Acizii organici sunt utilizați în conservarea alimentelor datorită efectelor lor asupra bacteriilor. Principiul de
bază cheie privind modul de acțiune al acizilor organici asupra bacteriilor este acela că acizii organici
nedisociați (neionizați) pot pătrunde în peretele celular al bacteriilor și pot perturba fiziologia normală a
anumitor tipuri de bacterii pe care le numim sensibile la pH , adică că nu pot tolera un gradient larg de pH
intern și extern Acid organic.
 Acizii organici (C 1 –C 7 ) sunt distribuiți pe scară largă în natură ca constituenți normali ai plantelor sau
țesuturilor animale. De asemenea, se formează prin fermentarea microbiană a glucidelor, în principal în
intestinul gros. Uneori se găsesc în sărurile lor de sodiu, potasiu sau calciu sau chiar sărurile duble chiar
mai puternice
 Uleiurile eterice
Plantele aromatice s-au dovedit de-a lungul timpului foarte utile pentru vindecarea unor
afectiuni digestive, respiratorii, cardiace, renale-genitale, nevrotice sau reumatismale.

Actiunea lor terapeutica se bazeaza pe continutul ridicat de uleiuri volatile placut

mirositoare, cu mare eficienta in prevenirea sau profilaxia unor boli infectioase,
provocate de microorganisme sau de paraziti, precum si ca tratament la persoanele
alergice la antibiotice.
Unele uleiuri sunt folosite pentru ingrijirea tenului si infrumusetare. Ele pot tonifia
tesuturile si pot combate celulita, pot trata probleme ale pielii (cum ar fi acnee,
cuperoza, herpes), ingrijesc si tonifica parul casant, imbunatatesc aspectul tenului,
atenuand ridurile, catifeland si regenerand pielea.
In acelasi timp, uleiurile esentiale ajuta la schimbarea starii de spirit in bine: sporesc
buna dispozitie, au efecte afrodisiace, alunga stresul, calmeaza, iti asigura un somn
bun.
Proprietati Benefice
Există mai bine de 90 de familii de plante,
care sunt utilizate pentru obținerea uleiurilor.
Ele sunt presate, separate din inflorescențe,
frunze, fructe rădăcini, smoale și scoarța
copacilor.
Unele uleiuri, obținute din o singură plantă,
dar din diferite părți ale ei, nu numai că au
denumire diferită, dar au și proprietăți și
aromă diferită. Asupra calității produsului finit
influențează o mulțime de factori, și anume
condițiile de creștere, timpul și metoda de
strîngere a plantelor, modul de obținere și
păstrare a uleiului. Fiecare ulei este unic și
diferit, și este format din o mulțime de
componente organice biologice
Fiind utilizate corect uleiurile eterice pot
deveni o sursă de sănătate, tinerețe și
frumusețe pentru mulți ani.
 Taninurile
 Compuşii polifenolici sunt substanţe foarte răspândite în regnul vegetal. O mare parte a acestor
compuşi e reprezentată de taninuri – compuşi neazotaţi cu o mare heterogenitate structurală şi
masă moleculară relativ mare, care au proprietatea de a forma complexe puternice cu proteinele,
dar şi cu amidonul, celuloza şi unele minerale.
 Din punct  de vedere chimic taninurile aparţin la 2 clase de compuşi: galotaninuri sau
taninurihidrolizabile şi taninuri catehice sau nehidrolizabile. Dintre acizii polifenolcarboxilici prezenţi
în structura taninurilor hidrolizabile cel mai răspândit este acidul galic, care de cele mai multe ori se
găseşte esterificat cu glucoza în structura glucogalinei. În grupa taninurilor galice se întâlnesc esteri
ai glucozei sau a unei oze specifice cu diverşi acizi polifenilcarboxilici cum este hemamelitanul. Sunt
prezente şi glicozide ale acidului elagic precum şi esteri dintre 2 sau mai multe molecule din acelaşi
acid polifenolcarboxilic numiţi depside.
 Aceşti compuşi constituie grupa taninurilor nehidrolizabile şi se pot prezenta sub forma de taninuri 
catehice simple sau catehine, cum sunt galocatehina. Tot în grupa taninurilor catehice intră şi
flobafenele care sunt compuşi macromoleculari  rezultaţi prin condensarea catehinelor cu formarea
unor legaturi C-C.
Taninurile au un gust astringent, precipită
proteinele din soluţiile lor apoase (în special
albuminele şi gelatina) şi dau reacţii de
culoare cu clorura ferică. Taninurile se mai
numesc şi materii tanante sau tananţi
vegetali pentru că sunt foarte răspândiţi în
regnul vegetal. Se găsesc în scoarţa
arborilor, în frunze, în boabe, în rădăcini etc.
Taninurile se oxidează uşor în contact cu
aerul, datorită structurii fenolice, rezultând
produşi coloraţi în roşu-brun sau brun închis.
Taninurile se oxidează uşor şi se brunifică. 

Fenomenul de brunare este mai intens în cazul

fructelor şi legumelor cu un conţinut mai ridicat
în tanin, cum sunt merele, perele, cartofii etc.
Fenomenul de brunare se datorează oxidării
substanţelor tanante în contact cu oxigenul din
aer sub acţiunea tanazelor.
Rolul taninurilor

Taninurile au un rol important şi în oenologie. Taninurile provin din coaja strugurilor, din
ciorchini şi sâmburi. Ele participa la multe procese biochimice în vinificaţie cum sunt: reglarea
proceselor de oxidoreducere, contribuie la formarea buchetului şi la colorarea vinului.
Taninurile au şi o acţiune conservantă prevenind apariţia unor boli şi defecte la vin.
Taninurile sunt în principal în coajă şi seminţele strugurelui. Vinurile roşii sunt fermentate o
perioadă împreună cu coaja şi seminţele, de aceea taninurile sunt un element de bază în
obţinerea vinurilor roşii. Vinul alb se face separând sucul de coajă. Vinul roşiatic(roze) este
făcut din struguri roşii, lăsând pentru puţin timp coaja în contact cu sucul. Din punct de
vedere  structural taninurile sunt coloana vertebrală a vinurilor roşii, în timp ce aciditatea e
coloana vertebrală a celor albe.
Taninurile pot avea diferite culori: oranj, galben, roşu etc
Taninurile sunt lăudate ca fiind excelenţi antioxidanţi. Industria ceaiului promovează acest
aspect al ceaiului la fel cum fac şi celelalte industrii care fac produse ce conţin taninuri
Termenii folosiţi pentru  a defini taninurile sunt: astringent, ferm sau moale. Taninul e o senzaţie,
nu un gust sau miros. Senzaţia de astringenţă e cauzată de ,,taninarea” proteinelor din salivă şi
din cavitatea bucală. Gresarea e redusă şi ţesuturile de suprafaţă se contractă. Senzaţia e
înrudită cu cea care provine de la un ceai foarte concentrat şi-ţi lasă în gură o senzaţie de uscat,
uneori chiar de amar, în funcţie de modul în care e lovit spatele limbii, acolo unde se simte
amăreala.
Substanţele tanante sunt prezente şi în bere. Ele provin din hamei, a cărui conţinut poate
ajunge la 4-5%.Taninurile precipită proteinele şi aminoacizii din mustul de bere; ele contribuie la
limpezirea berii. Dacă rămân proteine(compuşi azotaţi) neprecipitate în timpul fierberii şi
fermentării mustului, berea devine cu timpul tulbure si produce tulburări gastrointestinale.
Taninurile tind să închege amidonul în timp ce este digerat
Persoanele care sunt sensibile la tanin trebuie să-şi modereze cantitatea de tanin consumată în
orice formă şi de asemenea să aibă grijă să mănânce o cantitate rezonabilă în timp ce
ingurgitează taninul pentru ca efectul taninului de închegare a amidonului să nu cauzeze
neplăceri.
În  concluzie taninurile sunt foarte importante în industria alimentară, mai ales în industria
vinului, a berii, a laptelui şi a ceaiului.
Polifenolii reduc în general colesterolul şi îmbunătăţesc proporţia dintre LDL şi HDL. Ele
micşorează presiunea sângelui, riscul de cancer, stimulează sistemul imunitar şi au proprietăţi
antibacteriene. Rolul taninurilor în tratamentul unor afecţiuni este deja exploatat pe scară largă.
Bibliografie

 http://foodnews.ro/2013/01/29/taninurile-si-importanta-lor-in-industria-ali
me
 https://lavkajizni.md/ro/articole/ce-trebuie-sa-cunoastem-despre-uleiurile-e
tericentara/
 https://ro.qaz.wiki/wiki/Organic_acid
 https://bunadimineata.ro/de-dimineata/10-lucruri-interesante-despre-apa/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/