Grup Şcolar”Tase Dumitrescu” Mizil

Unitatea economică:S.C.Viorica S.R.L

Eleva:PUFULETE BIANCA DOINITA
Clasa:a XII-a B RP, calificarea
”Tehnician in activitaţi de comerţ”
Profesor coordonator:Stoica Loredana
Tutore:Vasilcoiu Oana Diana
Pentru a favoriza realizarea de produse si servicii cu impact
ambiental minim, intr-o serie de tari au fost introduse sisteme
de marcare ecologica recunoscandu-se, in acelasi timp,
necesitatea reglementarii unitare a acestora, in cadrul Uniunii
Europene si chiar la nivel international.
Prin sistemele de marcare ecologica se urmareste influentarea
deciziei consumatorului, astfel incat acesta sa prefere sa
achizitioneze “produse ecologice – enviromental friendly”,
determinand cresterea interesului organizatiilor pentru
proiectarea si realizarea unor asemenea produse.
Marca ecologica, devine, astfel, un instrument de
promovare a produselor, care se disting prin caracteristici
ecologice, in masura sa influenteze pozitiv decizia de
cumparare, in conditiile unei oferte destul de
diversificate.
Sisteme de marcare ecologica a produselor, in lume si in
tarile Uniunii Europene
Primul sistem de marcare ecologica a produselor – Blue
Angel – a fost introdus in Germania inca din 1978, ca
raspuns la intensificarea preocuparilor ecologice ale
consumatorilor. Sistemul este patronat deAgentia
Federala a Mediului (FEA), care decide daca un produs
indeplineste criteriile de performanta ecologica, pentru a
putea fi inscris in catalogul “Blue Angel” si sa poata
obtine marca de produs ecologic.
 1.
Pentru aceasta, produsul respectiv este, in prealabil, examinat
si evaluat de catre Institutul pentru securitatea produsului si
marcare (Institute for Product Safety and Labelling – RAL), in
colaborare cu FEA, fiind supus si unei testari independente,
realizate de Organizatia consumatorilor pentru testarea
calitatii (CQTO).
Cu prilejul acestei analize se iau in consideratie implicatiile
posibile ale produsului asupra mediului, pe intreg ciclul sau de
viata, inclusiv ale procesului de fabricatie.
Produsul trebuie, in acelasi timp, sa corespunda cerintelor
privind indeplinirea functiilor sale de baza in utilizare si
cerintelor de securitate. Decizia finala este luata de juriul
pentru marcare ecologica (Enviromental Label Jury – ELJ), din
cadrul FEA, impreuna cu RAL, decizie care, apoi, este data
publicitatii.
Coordonarea acestui sistem de marcare ecologica este
asigurata de Consiliul pentru problemele mediului
inconjurator, un organism independent, constituit
de Ministerul Federal al Mediului. Consiliul a
mandatat Asociatia Canadiana de Standardizare sa se ocupe,
in domenii specifice, de testarea acceptabilitatii ecologice a
produselor.
In Japonia a fost introdus un sistem de marcare ecologica,
in anul 1989, coordonat de Oficiul Eco-Mark, din cadrul
Agentiei Mediului. Dreptul de aplicare a marcii de produs
ecologic Eco-Mark se acorda intreprinderilor, pe baza
unui contract de doi ani, in conditiile achitarii taxelor
corespunzatoare.
 Marcarea ecol ogică face obiectul standardelor ISO
14.000
Sistemul comunitar de marcare ecologică este conceput ca
un sistem voluntar şi descentralizat. Dreptul de aplicare a
mărcii este de competenţa unui organism naţional, înfiinţat în
acest scop, în toate ţările membre UE.
În UE s-au adoptat mărci ecologice şi pentru produse şi
ambalaje reciclabile. Astfel, pentru cele reciclabile se pun
mărcile din figura de mai jos, în cazul în care produsul sau
ambalajul conţine hârtie sau carton reciclat utilizat.* Simbolul
grafic cel mai des folosit este bucla lui Mobius.
 Marcarea ecologică europeană este cea mai
importantă şi se aplică pe produsele alimentare, textile,
hârtie, detergenţi, vopsele, produse electrocasnice şi
electronice etc. Semnificaţia mărcii este impactul redus
al produsului sau ambalajului acestuia asupra mediului,
începând cu faza de proiectare şi până la faza
postconsum.