Aspirina

DRILEA DANIEL-IULIAN
CLASA A X-A A
 Aspirina, sau acidul acetilsalicilic, este un medicament antiinflamator non-
steroidian din familia salicilaților, folosit în general ca un analgezic minor, ca
antipiretic, sau ca antiinflamator. În plus, aspirina în doze mici are un efect
antiagregant și este folosit pe termen lung ca să diminueze riscul de infarct.
 Numele de Aspirin reprezintă denumirea sub care compania Bayer din Germania a produs pentru
prima dată acest medicament. Astăzi, termenul este folosit în mod curent pentru desemnarea
acestui medicament, incluzând chiar variantele care nu sunt produse de Bayer. Există însă țări în
care cuvântul Aspirin se referă numai la versiunea produsă de Bayer - orice altă versiune a
medicamentului purtând numele de "acid acetilsalicilic".
 Pentru că s-a dovedit rolul aspirinei în etiologia Sindromului Reye, medicamentul nu mai este
folosit pentru a trata simptomele de gripă la copii. Un alt efect negativ al aspirinei, mai ales în doze
mari, este iritarea mucoasei gastroduodenale, ce poate duce la hemoragii digestive superioare în
episoadele acute. Acest neajuns a fost compensat prin folosirea aspirinei tamponate, un amestec
de acid acetilsalicilic și săruri ale calciului (în special carbonat). Cercetările moderne au dat
acidului acetilsalicilic noi valențe terapeutice cum ar fi: antitrombotic (acid acetilsalicilic în
concentrație de 75 sau 325 mg), antiagregant plachetar în profilaxia infarctului miocardic acut, al
anginei pectorale instabile, ischemiei acute, și accidentelor cerebrovasculare ischemice.
Istoria descoperirii

 Hipocrate, medicul grec după care s-a numit jurământul lui Hipocrate, a scris în 
secolul al V-lea î.Hr. despre o pudră amară extrasă din scoarța de salcie care avea
puterea de a ușura durerile și de a reduce febra. Acest remediu este menționat în
texte antice din Sumer, Egipt și Asiria. De asemenea, amerindienii foloseau scoarța
de salcie pentru a ușura durerile de cap, febra, durerile de mușchi și reumatismul.
Preotul Edmund Stone, din Chipping Norton, Anglia, a notat în 1763 că scoarța
salciei este un remediu eficace împotriva febrei.
 Extractul activ al scoarței, numit salicină, după numele latin pentru salcia albă ( 
Salix alba ), a fost izolat în forma sa cristalină în 1828, de către farmacistul francez 
Henri Leroux și chimistul italian Raffaele Piria, care au reușit să separe acest acid în
forma sa pură. Salicina este foarte acidă când este într-o soluție apoasă saturată,
având un nivel pH de 2,4, de aici numele de acid salicilic.
 În 1839 s-a observat că acidul salicilic cauza probleme digestive, cum ar fi, de exemplu, iritarea
stomacului sau diaree. În 1897, un cercetător de la compania Friedrich Bayer, din Germania, a
înlocuit una dintre grupele funcționale hidroxil din acidul salicilic, cu o grupă acetil, care reducea
semnificativ efectele negative. Acesta a fost primul medicament de sinteză și începutul industriei
farmaceutice.
 Cine a descoperit acidul acetilsalicilic este o problemă destul de controversată. Oficial, inventatorul
aspirinei a fost Felix Hoffmann. Pe de altă parte, Arthur Eichengrün a spus în 1949 că el a plănuit și
dirijat sinteza aspirinei, pe când rolul lui Hoffmann a fost doar sinteza inițială a medicamentului,
folosind procesul lui Eichengrün. Versiunea lui Eichengrün a fost ignorată de istorici și chimiști până
în 1999, când Walter Sneader de la Departamentul de Științe Farmaceutice de la Universitatea
din Strathclyde (Glasgow, Regatul Unit) a reexaminat cazul și a ajuns la concluzia că Eichengrün a
avut dreptate și că într-adevăr el este cel care ar trebui recunoscut pentru invenția aspirinei.
Compania Bayer nu recunoaște această variantă nici până în ziua de astăzi.