CURRICULUM –

Teorie şi dezvoltare
DEFINIRE, SCURT ISTORIC,
TIPOLOGIE, INTEGRARE
CURRICULARĂ
Cătălin Glava
Universitatea Babeş-Bolyai
Curriculum
 Etimologic provine din latinescul
“curriculum-curricula”, ceea ce însemna:

Drum, cale, alergare, cursă, drumul unei

stele pe cer (prin asociere de idei –
curriculum vitae – drumul vieţii).
Curriculum - istoric
 Primele conotaţii educaţionale ale
conceptului “curriculum” au apărut în a
doua jumătate a secolului al XVI-lea, în
documentele universităţilor medievale din
Leiden (Olanda) – în 1582 şi Glasgow
(Scoţia) – în 1633. Curriculumul era un
“curs obligatoriu de studiu” în universitate.
Curriculum - istoric
 Până la jumătatea secolului al XIX-lea, conceptul
de “curriculum” a fost vehiculat în întreaga lume,
aproape exclusiv în accepţiunea sa restrânsă,
tradiţională, cea de conţinut al învăţământului; el
semnifica un set de documente şcolare sau
universitare care planificau conţinuturile instruirii,
un instrument de eficientizare socială a activităţii
şcolare şi universitare, un program de învăţare
oficial, organizat instituţional.
Curriculum - istoric
 Conceptul de curriculum a fost folosit în general
cu înţelesul de "curs oficial, organizat într-o
şcoala, colegiu, universitate, a cărui parcurgere
şi absolvire asigura cursantului un grad superior
de şcolarizare; întregul corp de cursuri oferite
într-o instituţie educaţională sau într-un
departament al acestuia" (W e b s t e r, "New
International Dictionary").
Curriculum – secolul XX
 Franklin Bobbitt, prin lucrarea sa “The
Curriculum” (1918), include în sfera
conceptului “curriculum” întreaga experienţă
de învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile
formale, desfăşurate în mediul şcolar, cât şi
cele desfăşurate în mediul extraşcolar,
planificate şi proiectate în şcoală în vederea
realizării unei educaţii globale, integrative.
Curriculum – secolul XX
 În anul 1902, în lucrarea sa intitulată “Copilul şi
curriculumul”, John Dewey avansa ideea
curriculumului centrat pe copil, care să îi permită
acestuia să utilizeze în activitatea cotidiană
ceea ce a învăţat la şcoală şi în activităţile din
şcoală, experienţa de zi cu zi. Dewey propunea
ca sfera conceptului de “curriculum” să cuprindă
nu numai informaţiile, ci şi demersurile didactice
de asimilare a acestora.
Curriculum

– secolul XX
Ralph W. Tyler este considerat primul pedagog care
elaborat o formulare modernă a teoriei curriculumului, în
lucrarea intitulată “Basic Principles of Curriculum and
Instruction” (1950). În concepţia sa, elaborarea
curriculumului implică patru acţiuni, cu valoare de norme
pedagogice aplicabile în următoarea ordine ierarhică:
 - formularea obiectivelor învăţării, respectiv a obiectivelor
educaţionale ale procesului de învăţământ
 - selectarea experienţelor de învăţare şi a conţinuturilor cu
valenţe formative, în concordanţă cu obiectivele
educaţionale formulate
 - stabilirea metodologiilor de organizare a experienţelor de
învăţare, funcţie de metodologii şi de conţinuturile selectate
 - evaluarea rezultatelor activităţii de instruire.
Curriculum – actualitate
 În literatura pedagogică actuală nu există încă un
consens privind definirea conceptului de curriculum.
Totuşi, majoritatea definiţiilor actuale încorporează
câteva elemente definitorii comune:
 curriculum-ul reprezintă ansamblul documentelor şcolare
care fac referire la conţinuturile activităţilor de predare-
învăţare.
 curriculum-ul integrează totalitatea proceselor educative
şi al experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe
durata parcursului său şcolar.
 curriculum-ul presupune abordarea sistemică a
procesului de învăţământ prin crearea unui ansamblu
funcţional al componentelor sale.
Ce nu este curriculum-ul?
 Curriculum-ul nu este “conţinutul
învăţământului”, chiar dacă, frecvent, sunt
confundate (curriculum-ul ca reprezentare).
 Curriculum-ul nu este doar “proiect, plan de
învăţământ”, acesta este doar începutul
(curriculum-ul ca reprezentare a acţiunii).
 Curriculum-ul nu este echivalentul
“procesului de învăţământ” (ipostaza
acţională a curriculum-ului).
 Curriculum-ul nu este “Didactica”.
Curriculum – actualitate
 Definiţia extinsă: Curriculum-ul reprezintă
ansamblul tuturor experienţelor de învăţare
directe şi indirecte ale elevilor implicaţi în
situaţii educaţionale implicite şi explicite.
 Definiţia restrânsă: Curriculum-ul reprezintă
totalitatea documentelor şcolare cu caracter
reglator care asigură managementul
sistemului la nivel micropedagogic.
Categorii de abordări conceptuale:
 Curriculumul ca reprezentare – concept,
structură şi domenii de cunoaştere
(viziune filozofică).
 Curriculumul ca reprezentare a acţiunii
– transpunerea în documentele curriculare
a reprezentării (viziune birocratică).
 Curriculumul ca acţiune – transpunerea
viziunii şi a exigenţelor exprimate în
documentele curriculare în practică
(viziunea pragmatică).
 Curriculum - Curriculum -
reprezentare 1 acţiune

4
2 3

Curriculum –
reprezentare
a acţiunii

Zona 1: Concept, structuri şi domenii de cunoaştere abordabile în practică

Zona 2: Concept, structuri şi domenii cuprinse în documentele curriculare
Zona 3: Echivalentul activităţilor instructiv-formative desfăşurate în practică,
conform cerinţelor documentelor curriculare
Abordări curriculare:
 Abordarea birocratică: centrarea pe
documentele curriculare, existând, la extrem,
intenţia mecanicistă de a parcurge numai aceste
documente “ad-literam”.
 Abordarea academică: centrarea pe
conţinuturi, riguros ştiinţific, complex, stufos,
adresat elevului modal.
 Abordarea tehnologică: centrare pe politica
şcolară, managementul educaţional, ingineria
curriculară.
 Abordarea pragmatică: centrarea pe relevanţa
conţinuturilor pentru elevi, presupune adaptare
curriculară.
 Elaborarea curriculum-ului
presupune, în concluzie gândirea şi
structurarea situaţiilor de învăţare
efectivă a elevilor, acţiune ce
presupune cu necesitate prefigurarea
experienţelor de învăţare pe care le vor
parcurge elevii.
 Situaţia de învăţare reprezintă un context pedagogic
creat de acţiunea conjugată a următorilor factori:
sarcina de învăţare, cunoştinţele şi abilităţile pe care
le posedă elevul, cerute în rezolvarea sarcinii de
lucru, obiectivele de învăţare şi obiectivele de
formare relative la sarcină, unitatea de timp şi
resursele mediului fizic în care are loc învăţarea,
contextul relaţional creat în jurul sarcinii de învăţare.
O situaţie de învăţare optim structurată din punct de
vedere logic, psihologic şi pedagogic determină la
nivelul elevului o experienţă de învăţare.
 Experienţa de învăţare pedagogică reprezintă o
achiziţie în plan personal, a elevului care se
obiectivează într-o modificare în sens pozitiv a
structurilor cognitive, afective sau psihomotorii.
Notele esenţiale ale situaţiei de învăţare sunt:
 Este parte a structurii activităţii didactice.
 Indică ansamblul de împrejurări în care este
aşezat educatul, în vederea realizării unei
sarcini precise.
 Se proiectează în jurul unui obiectiv cu toate
elementele necesare realizării lui optime.
 Demonstrează felul în care obiectivul în cauză
se rezolvă practic, prin sarcini directe.
 Indică rolul de coordonator al educatorului
(organizare, prevedere, conştientizare şi
antrenare a celor educaţi, îndrumare,
comunicare, sesizare, evaluare, reglare).
 Demonstrează rolul formării prin acţiune directă.
Sintetizând, concepţiile cu privire la curriculum-ul şcolar se
înscriu într-un spaţiu definit de câteva puncte definitorii :
 Curriculum - învăţarea sistematică a
disciplinelor şcolare
 Curriculum – centrat pe elev
 Curriculum - focalizat asupra
comprehensiunii şi ameliorării societăţii
 Curriculum - în abordare sistemico-
holistică
 Curriculum - centrat pe procesul de
elaborare (curriculum development)
Criterii de calitate ale curriculumului:
 Globalitatea în raport cu evoluţia cunoaşterii, a pieţei
forţei de muncă, a aspiraţiilor tinerilor, problematica lumii
contemporane.
 Globalitatea în raport cu subsistemele sistemului de
învăţământ, în raport cu formele educaţiei.
 Coerenţa pe axa finalităţi educaţionale, principii
didactice, forme de organizare a activităţii de învăţare,
criterii de evaluare.
 Relevanţa în raport cu aşteptările elevilor şi cerinţele
societăţii.
 Echilibrul între curriculumul general şi cel predat efectiv
în instituţia respectivă.
 Integrarea şi compatibilizarea conţinuturilor
Tipologii
În funcţie de criteriul cercetării fundamentale
a curriculumului, distingem categoriile:
 1. curriculum general/curriculum comun/trunchi
comun de cultură generală/curriculum
central/core curriculum/curriculum de bază
 2. curriculum de profil şi specializat
 3. curriculum subliminal/curriculum ascuns
 4. curriculum informal.
Tipologii
În funcţie de criteriul cercetării aplicative a
curriculumului, distingem categoriile:
 1. curriculum formal/curriculum oficial
 2. curriculum recomandat
 3. curriculum scris
 4. curriculum predat
 5. curriculum de suport
 6. curriculum învăţat
 7. curriculum testat.
Tipologii

 Tipologia (şi terminologia) Curriculumului Naţional

operant în cadrul sistemului de învăţământ din
România:
 IV.1. curriculum-nucleu
 IV.2. curriculum la decizia şcolii:
 IV.2.1. curriculum extins
 IV.2.2. curriculum nucleu aprofundat
 IV.2.3. curriculum elaborat în şcoală.
Curriculumul nucleu
 Curriculumul nucleu reprezintă trunchiul
comun, obligatoriu, adică numărul minim
de ore de la fiecare disciplină obligatorie
prevăzută în planul de învăţământ. Practic,
trunchiul comun circumscrie acel sistem
de cunoştinţe fundamentale, capacităţi şi
competenţe, abilităţi intelectuale şi
practice, stiluri atitudinale, strategii,
modele acţionale şi comportamentale
necesare pregătirii tuturor indivizilor.
Curriculumul la decizia şcolii
 Curriculumul la decizia şcolii asigură diferenţa
de ore dintre curriculumul nucleu şi numărul
minim sau maxim de ore pe săptămână, pentru
fiecare disciplină şcolară prevăzută în planurile-
cadru de învăţământ, pe an de studiu. În cadrul
acestui tip de proiect pedagogic, obiectivele
instructiv-educative şi elementele de conţinut
ştiinţific cuprinse în programele şcolare ale
disciplinelor obligatorii, sunt facultative,
parcurgerea lor fiind decisă la nivelul instituţiei
şcolare.
 Curriculumul extins este acel tip de proiect pedagogic care
are la bază întreaga programă şcolară a disciplinei,
respectiv elementele de conţinut obligatorii şi facultative.
Astfel, diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute
pentru o anumită disciplină se asigură prin îmbogăţirea
ofertei de cunoştinţe, capacităţi, atitudini, comportamente,
strategii etc.
 Curriculumul nucleu aprofundat este acel tip de proiect
pedagogic care are la bază exclusiv trunchiul comun,
respectiv elementele de conţinut obligatorii. Astfel,
diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o
anumită disciplină se asigură prin reluarea şi aprofundarea
curriculumului nucleu, prin diversificarea activităţilor de
învăţare.
 Curriculum elaborat în şcoală este acel tip de proiect
pedagogic care conţine, cu statut opţional, diverse
discipline de studiu propuse de instituţia de învăţământ sau
alese de aceasta din lista elaborată la nivel de minister.
Structura curriculum-ului oficial actual:
 Curriculum Naţional – Cadru de referinţă
 Planurile cadru de învăţământ
 Programele analitice
 Ghidurile, normele metodologice,
materiale suport
 Manuale alternative
 Atribute ale Curriculum-ului Naţional:
1. Adecvarea sa la contextul socio-cultural
naţional;
2. Permeabilitatea sa faţă de evoluţiile în
domeniu înregistrate pe plan internaţional;
3. Coerenţa dintre curriculum şi finalităţile
educaţionale;
4. Pertinenţa sa în raport cu obiectivele
educaţionale;
5. Articularea optimă a etapelor procesului
curricular: proiectare, elaborare, aplicare,
revizuire;
6. Transparenţa sa pentru toţi agenţii
educaţionali implicaţi.
 Integrare curriculară
 Integrarea curriculară reprezintă, în sens larg,
realizarea de conexiuni între conţinuturi şi
discipline şcolare cu scopul eficientizării
învăţării.
 În sens aprofundat, integrarea curriculară
reprezintă o strategie de proiectare şi predare a
curriculumului ce presupune ancorarea învăţării
în contexte reale de viaţă şi organizarea
cunoştinţelor în jurul unor nuclee integrative de
tipul conceptelor fundamentale disciplinare sau
interdisciplinare şi a abilităţilor fundamentale,
disciplinare şi de transfer.
Definim paradigmele de integrare curriculară
drept concepţii şi dezvoltări teoretice, unitare şi
coerente în legătură cu problematica conectării
conţinuturilor pentru asigurarea unităţii cunoaşterii.
 Paradigma multidisciplinară reprezintă o
formă mai puţin elaborată a transferurilor
disciplinare, în această abordare, profesorii
fiind încă centraţi pe disciplinele şcolare
considerate separat. Ea implică rezolvarea
unei teme curriculare unice din perspectiva
mai multor domenii de cunoaştere.
 Modelul integrării secvenţiale. În acest model cunoştinţe
din aceeaşi sferă ideatică sunt predate în proximitate
temporală, deşi abordarea lor se face distinct, propunătorul
facilitează transferul achiziţiilor învăţate de la un domeniu la
altul, prin comentariile, trimiterile, întrebările, sarcinile de
lucru formulate.
 Infuzarea unei teme comune în întregul program
educaţional sau în secvenţe ale acestuia. Această abordare
descrie Modelul curriculum-ului infuzionat. Specificul
acestui model constă în studierea disciplinelor şcolare prin
prisma unui centru de interes care poate fi temporar sau
permanent şi care este infuzat în conţinuturile predate.
 Planificării tematice îi corespunde Modelul integrării
ramificate. Elementul central al acestui model este tema
studiată, iar detalierea experienţelor de învăţare se face, pe
disciplinele şcolare prevăzute în planul de învăţământ.
 Modelul polarizării conţinuturilor. Acesta implică
stabilirea unui nou domeniu de cunoaştere (eventual
opţional), în jurul căruia, pentru realizarea unor obiective
specifice, sunt polarizate segmente din alte discipline.
 În paradigma interdisciplinară, conţinutul a
două sau mai multe discipline de studiu se
intersectează pe suprafeţe de cunoaştere de
interes comun (perspectiva epistemologică). În
programele interdisciplinare disciplinele şcolare
sunt identificabile însă raportarea unei unităţi de
conţinut la o anume disciplină este mai puţin
importantă decât în abordarea multidisciplinară.
Paradigma interdisciplinară este ilustrată de
modelul integrării liniare. În acest model,
integrarea conţinuturilor se face în jurul unor
deprinderi de transfer (abilităţi cognitive, abilităţi
de comunicare etc.), a unor teme mari, de
natură interdisciplinară (ex. Structuri, Domenii de
activitate).
 Paradigma transdisciplinară reprezintă o
abordare holistică, globală deplină a
cunoaşterii. Întreg programul de învăţare
este organizat în jurul nevoilor şi
intereselor de cunoaştere ale elevilor, care
sunt abordate cross-curricular. Abordarea
transdisciplinară nu se limitează la a-şi
propune rezolvarea unei teme. Modelul
didactic de integrare transcurriculară a
conţinuturilor este Modelul integrării în
reţea, iar metodologia didactică ce
ilustrează această abordare este învăţarea
bazată pe proiect sau metoda proiectelor.