Analizatorii

formatiuni morfo - functionale, cu rol in receptionare

informatiilor, transformarea acestora in impuls
nervos, conducerea impulsurilor nervoase, analiza,
prelucrarea si elaborarea senzatiilor cerespunzatoare
3 segmente
• - receptor
• - de conducere
• - central ( de analiza)
 Analizatorii

• Receptorii sunt formaţiuni nervoase distante

specializate în transformarea energiei diferitor
stimuli în impulsuri nervoase.
• Analiza primară, simplă a excitaţiei ere loc la
nivelul receptorului. Impulsurile de la receptor
ajung la zona corticală prin căile de conducere.
• În zona corticală are loc analiza superioară,
detaliată a informaţiei şi sinteza răspunsului
respectiv la excitaţie.
CARACTERISTICI GENERALE ALE STIMULILOR ŞI
RECEPTORILOR

• STIMULII
• variaţiile de energie
• determină apariţia unor senzaţii subiective diferite = modalităţi
senzoriale (văz, auz, miros, etc)
• în cadrul aceleiaşi modalităţi senzoriale există mai multe calităţi
senzoriale (culoarea roşie, culoarea verde)
• (mecanici, termici, chimici, electromagnetici)
• RECEPTORII SENZORIALI
• structuri specializate care transformă (traduc) variaţii de energie din
mediu în potenţiale de acţiune neuronale (transducţie)
Receptorii au anumite particularităţi:
1. Procesele de transformare a impulsului la nivelul
receptorului au loc pe baza energiei potenţiale
interne proprii;
2. Formează câmp electric, ce poate fi transmis altor
neuroni;
3. Posedă o sistemă de cili mobili;
4. Membrana celulelor receptorii conţine diferite
substanţe biologic active: pigmenţi, enzime, etc..
5. Pot recepţiona excitaţia prin intermediul corpului
în întregime (ex: hemoreceptorii), sau prin
microcili (ex: cilii gustativi)
6. Impulsurile recepţionate pot fi adecvate (ex:
lumina pentru fotoreceptori) şi neadecvate
(acţiunea mecanică, termică, chimică - pentru
receptori).
 CLASIFICAREA RECEPTORILOR SENZORIALI

• ÎN FUNCŢIE DE LOCALIZARE:
• exteroceptori → sensibili la stimuli din exteriorul organismului
• interoceptori →
Visceroceptori - sensibili la stimuli de la viscere
proprioceptori → sensibili la stimuli de la muşchi, tendoane, articulaţii, oase

• ÎN FUNCŢIE DE FORMA DE ENERGIE A STIMULULUI:

• mecanoreceptori → detectează modificări mecanice
• termoreceptori → detectează modificări de temperatură
• chemoreceptori → detectează modificări ale compoziţiei chimice a
lichidelor organismului
• nociceptori → detectează stimuli de intensitate mare, indiferent de
natura lor, care ar putea determina leziuni tisulare
• receptori electromagnetici → detectează lumina (undă electromag.)

!!! receptorii senzoriali răspund la un sing. tip de stimuli = stimuli adecvaţi

Clasificarea receptorilor:
După sensibilitatea selectivă:
• monomodali – percep numai stimuli
adecvaţi.
• polimodali – percep mai multe tipuri de
excitaţii: chimice, termice, mecanice
(nociceptorii)
• - de contact ( r gustativi, tactili, termici?)
• - de distanta (fotoreceptori, r.acustici,
olfactivi)
 Clasificarea receptorilor:
Receptorii cu adaptare lentă - tonici
• transmit impulsuri atâta timp cât stimulul este prezent
• prezinta o activitate relativ constanta pe toata durata aplicarii
stimulului: receptorul vizual.
• dacă stimulul rămâne absolut constant receptorii se pot adapta după
ore sau chiar zile

Receptorii cu adaptare rapidă - fazici

• reacţionează doar atunci când are loc efectiv o variaţie a stimulului
• raspund cu o crestere a activitatii la aplicarea stimulului la
mentinerea constanta a acestuia, activitatea lor scade
ulterior (de exemplu, receptorul olfactiv);
 Adaptarea
Aplicând asupra unui
receptor un stimul stabil
de intensitate constantă,
frecevenţa potenţialelor
de acţiune în fibra
nervoasă senzitivă scade
cu timpul.
• A. receptori cu adaptare
lentă (tonici)
• B. receptori cu adaptare
rapidă (fazici)
Adaptarea analizatorului. Mecanismele.
Adaptarea are loc la nivelul receptorilor.
Pentru majoritatea receptorilor, indiferent de natura
excitantului este caracteristică starea de
„deprindere” la acţiunea îndelungată a
excitantului. Acest fenomen se numeşte adaptare.

La o excitaţie îndelungată şi uniformă adaptarea se

caracterizează prin:
• creşterea pragului de excitaţie
• micşorarea şi dispariţia potenţialului generator
IV. După structură
• Primari (sensibilitate primară) – sunt formaţi
dintr-o singură celulă nervoasă, neuron
pseudounipolar, situat la periferie. Dendritele
lui pot avea cili şi percep stimulii, axonul
transmite excitaţia spre centru.

• Secundari (sensibilitate secundară) – neuronul

receptor primeşte impulsul prin celula
receptivă. Excitaţia este iniţiată în celula
receptivă şi este transmisă neuronului
receptor prin intermediul sinapsei, care apoi
se transmite spre regiunea centrală.
 Mecanismul excitării R

Pentru receptorii primari:

• I etapă – interacţiunea specifică a excitantului cu
receptorului la nivel molecular
• II etapă – schimbarea permeabilităţii membranare în
locul interacţiunii excitantului cu receptorul → apariţia
potenţialului receptor (PR)
• III etapă – sumarea şi răspândirea electrotonică a PR
• IV etapă – generarea potenţialului de acţiune în prima
strangulatie Ranvier (fibre mielinizate) sau in
terminatiune nervoasa ( fibre nemielinizate)
• V etapă – propagarea potenţialului de acţiune spre
neuronul senzitiv.
Canale ionice cu poartă
• Controlate mecanic
Pentru receptorii secundari:
• I – III etapă coincide, dar modificările induse
de excitant au loc în celula receptivă → PR
• IV – eliberarea mediatorului de celula
receptoare
• V – apariţia potenţialului generator (PG) pe
membrana postsinaptică a fibrei nervoase.
• VI – sumarea şi răspândirea electrotonică PG
• VII – generarea potenţialului de acţiune în
prima strangulatie Ranvier a neuronului
receptor.
• VIII – propagarea potenţialului de acţiune spre
neuronul central.
 Potenţialul receptor
(potenţial generator)
• PR (PG in receptori primari)= modificarea potenţialului
de membrană al receptorului determinată de interacţiunea
dintre stimulul specific şi organul receptor;
• Caracteristici:
• se răspândeşte electrotonic , cu decrement
• se sumează
• răspunsul poate fi gradat – “legea intensităţii”,
• cu cât potenţialul de receptor este mai mare decât nivelul
prag, cu atât este mai mare frecvenţa de descărcare a
potenţialelor de acţiune
Generarea potenţialului de acţiune
Relaţia dintre intensitatea stimulului şi amplitudinea potenţialul receptor (PR)
Legea Weber-Fechner
K = δI/ I

E = a * log (x) + b
 Câmpul receptor

• CR= aria senzorială din

care primeşte informaţii un
neuron senzitiv.
• Cu cât este mai mic câmpul
receptor, cu atât mai
precisă e localizarea
stimulilor.
• Segmentul de conducere(intermediar)
reprezentat de caile ascendente specifice si nespecifice
• - specif: spino-talamo-corticale (cai rapide si precise)
• - nespecif : subst. reticulate, de tip reticulo-corticular
(cortico-reticulo-cortical)  S.R.A.A.

• Segmental central
- repr. de aria din scoarta cerebrala, unde are loc
analiza, prelucrarea inf. si elab. senz. corespunzatoare
1. TRANSMITEREA SPECIFICĂ A MESAJELOR SENZORIALE

FUNCŢIILE TALAMUSULUI
− staţie de releu pentru toate căile senzitive care merg la scoarţa cerebrală
(excepţie sensibilitatea olfactivă)
− sensibilitatea interoceptivă are releu talamic → după o staţie sinaptică în
hipotalamus
− rol în starea de plăcere sau neplăcere, care însoţeşte senzaţiile venite de la
periferie

 axonii neuronilor talamici proiectează strict somatotopic în aria somato-

senzitivă principală, în funcţie de tipul informaţiilor conduse
 neuronii talamici au câmpuri receptoare inhibitoare şi excitatoare
 CORTEXUL SENZORIAL

• ARIA SOMESTEZICĂ PRIMARĂ

• ARIA SOMESTEZICĂ
SECUNDARĂ (II)

• CORTEXUL PARIETAL
POSTERIOR

• ARIILE 39 ŞI 40