Sunteți pe pagina 1din 10

Vincent Willem van Gogh

Despre acesta

 A fost un pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au


avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea.
 Este unul dintre cei mai importanti pictori ai tuturor
timpurilor.
 S-a nascut pe 30 martie 1853 Zundert, Regatul Tarilor de Jos
si a decedat pe 29 iulie 1890,Auvers sur Oise, Franta.
 Pana la varsta de 37 de ani, atunci cand a incetat din viata,
Van Gogh a creat mai bine de 2000 de picturi care
impresioneaza printr-un mix ideal intre forma, culoare si
emotie. 
 Nu multi stiu, insa, ca mare parte din succesul sau se
datoreaza fratelui acestuia, Theo van Gogh, un dealer de arta
important care i-a stat mereu alaturi sprijinindu-l moral si
financiar.
 A avut o viata foarte grea,plina de suferinta, iar talentul sau pentru pictura l-a
descoperit tarziu, la 27 de ani.
 A lucrat in comertul cu picturi, la Haga, Londra si Paris, apoi a vrut sa urmeze
calea bisericii, insa nu a fost potrivit pentru asa ceva.
 Cariera sa a fost foarte scurta, de numai zece ani, reusind de-a lungul vietii
sa vanda o singura pictura. Totusi, in acesti ani a lasat in urma peste 800 de
tablouri si mai mult de 1000 de desene. Artistul a pictat mai mult de 40 de
autoportrete, fiind comparat in acest sens cu Rembrandt.
 In ultimii ani de viata, artistul a fost internat intr-o clinica de psihiatrie din
cauza unei boli mintale, unde a creat cele mai cunoscute tablouri ale sale.
 Dupa externare, boala i-a revenit si pictorul si-a luat zilele, impuscandu-se
 Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și
picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai
scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în
anii de după moarte. Astăzi el este în general considerat ca fiind unul dintre
cei mai importanți pictori din istorie.
Despre picturile acestuia
 La inceput, artistul intentiona sa
devina un pictor de factura rurala,
inspirat in mare masura de Jean-
Francois Millet. Van Gogh scria
ca "redarea vietii rurale este un
lucru serios si mi-as face
reprosuri daca nu as reusi sa
creez picturi care sa starneasca
ganduri serioase". Era interesat sa
redea "loviturile si zgarieturile
caracteristice" ale taranilor,
tesatorilor, incluzand scene din Mâncătorii de cartofi 
viata de la ferma si peisaje. Punctul culminant al creatiei sale din
aceasta perioada este marcat de
pictura "Mancatorii de cartofi", vorbind
astfel despre munca fizica si modul cinstit
in care oamenii si-au castigat painea.
 Artistul a pictat o serie de
tablouri avand ca subiect
floarea soarelui. Initial, a vrut
sa isi decoreze studioul din
Casa Galbena din Arles, apoi
le-a folosit pentru camera de
musafiri pregatitia pentru
Paul Gauguin. Van Gogh ii
scria fratelui sau: "floarea
soarelui imi apartine, intr-un
fel". A considerat ca doar
doua versiuni meritau sa ii
poarte semnatura. Capodopera - Floarea soarelui
Cele mai renumite picturi ale lui Vicent
Van Gogh

"Night Café", septembrie 1888 “Noaptea înstelată”, iunie 1889

“Terasă la cafenea la noapte”,  ”Wheatfield cu cioară”, iulie 1890


septembrie 1888
Lucruri mai putin stiute de Van Gogh

1.O noua pictura la 36 de ore  


Deşi a lucrat numai 10 ani, a fost un artist prolific; a realizat peste
900 de picturi şi mult mai multe desene şi schiţe. Asta înseamnă că la
fiecare 36 de ore termina o lucrare.
2.Prieteniile lui Van Gogh
A avut relaţii apropiate cu alţi artişti, printre ei şi Paul Gauguin. Cei
doi şi Émile Bernard plănuiau să formeze o comunitate mică în sudul
Franţei, unde intenţionau să locuiască şi să muncească împreună. 
3.A fost propriul sau model
Artist necunoscut pe-atunci, Van Gogh nu avea bani să plătească
modele, aşa că se picta singur. Iar un alt truc pe care îl folosea pentru
a economisi bani era următorul: picta peste lucrările mai vechi în loc
să cumpere pânze noi. 
4. Si-a taiat urechea dupa un conflict cu Gauguin
Împrejurările în care van Gogh şi-a tăiat urechea nu sunt cunoscute,
dar se presupune că s-a întâmplat după o ceartă cu Paul Gauguin în
Casa Galbenă din Arles. Unii istorici sunt de părere că Gauguin i-a
tăiat de fapt urechea lui van Gogh, dar au decis amândoi să îşi asume
celălalt acţiunea, ca să nu apară vreo problemă cu autorităţile. 
5. Un esec?
Cand a pictat cel mai cunoscut tablou ,,noapte instelata”, nici
n-a crezut ca e valoros. De fapt, a considerat ca multe picturi
de-ale lui au fost niste esecuri, si se zvoneste ca in timpul vietii
a vandut un singur tablou.
6.Scrisoarea catre Theo:
Acesta a tinut enorm de mult la fratele sau, chiar dorind sa-i
dea cel mai de pret tablou al sau.
Draga Theo,
Cu prilejul aniversării tale, îţi doresc din toată inima sănătate,
o viaţă senină. Ţi-aş fi trimis cu dragă inimă, pentru o zi ca
asta, tabloul cu ţăranii mâncători de cartofi, dar, deşi se află pe
calea cea bună, nu e complet gata.
7.S-a sinucis
Vreme de mai mulţi ani, van Gogh a avut probleme de sănătate
mentală, iar în 1889 s-a internat la spitalul psihiatric Saint Paul
de Mausole din Saint-Rémy, unde a rămas aproape un an. La
fereastra de acolo a realizat mai multe tablouri, inclusiv „Noapte
înstelată“. După externare s-a mutat la Auvers, un sat de lângă
Paris, ca să fie mai aproape de Theo, fratele lui. Dar starea lui
mentală s-a tot înrăutăţit şi, pe 29 iulie 1890, s-a împuşcat în
piept. 
Va multumesc pentru
atentia acordata!
 https://www.colorit.ro/blog/top-5-pictori-ce
lebri-si-operele-lor-reprezentative/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Vincent_Van_G
ogh#Operahttps://adevarul.ro/cultura/arte/1
0-lucruri-nu-stii-despre-van-gogh-1_5adb0
3e0df52022f751326ea/index.html
 https://www.referatele.com/referate/desen/o
nline2/VAN-GOGH---pictor-referatele-com.
phphttp://istoria-artei.blogspot.com/2009/0
5/vincent-van-gogh-1853-1890.html
 https://ro.eferrit.com/10-cele-mai-iubite-pi
cturi-de-vincent-van-gogh/

S-ar putea să vă placă și

  • Radioastronomie
    Radioastronomie
    Document3 pagini
    Radioastronomie
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Radiocomunicatia
    Radiocomunicatia
    Document2 pagini
    Radiocomunicatia
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Ana Paurker
    Ana Paurker
    Document1 pagină
    Ana Paurker
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • PR Vector
    PR Vector
    Document1 pagină
    PR Vector
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • PR Vector
    PR Vector
    Document1 pagină
    PR Vector
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Teoria Relativitatii
    Teoria Relativitatii
    Document3 pagini
    Teoria Relativitatii
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Imre Nagy
    Imre Nagy
    Document3 pagini
    Imre Nagy
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Imre Nagy
    Imre Nagy
    Document3 pagini
    Imre Nagy
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Patru Tipuri de Piețe: 1. Concurența Perfectă Și Agricultura (Castraveții)
    Patru Tipuri de Piețe: 1. Concurența Perfectă Și Agricultura (Castraveții)
    Document3 pagini
    Patru Tipuri de Piețe: 1. Concurența Perfectă Și Agricultura (Castraveții)
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • APEC
    APEC
    Document3 pagini
    APEC
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Na Geogra
    Proiect Na Geogra
    Document4 pagini
    Proiect Na Geogra
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Na Geogra
    Proiect Na Geogra
    Document4 pagini
    Proiect Na Geogra
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Descriere Tablou
    Descriere Tablou
    Document1 pagină
    Descriere Tablou
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Fenomenul Kamikaze
    Fenomenul Kamikaze
    Document3 pagini
    Fenomenul Kamikaze
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Junimea
    Junimea
    Document5 pagini
    Junimea
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Proiect
    Proiect
    Document1 pagină
    Proiect
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări
  • Paste
    Paste
    Document1 pagină
    Paste
    Ivanka Dobra
    Încă nu există evaluări