LOCUL ANATOMIEI ÎN

CADRUL ȘTIINȚELOR
UNIVERSALE

DR. CRISTINA STĂNESCU

 ETAPE DE DEZVOLTARE
 PREISTORIE
 ANTICHITATE
 Medicina egipteană
 Medicina mesopotamiană
 Medicina iudaică
 Medicina indiană (Rig-, Atharva-, Samo-, Ayur-Veda)
 Medicina persană
 China antică
 Grecia antică
 EVUL MEDIU
 RENAȘTEREA ȘI ILUMINISMUL
 PERIOADA MODERNĂ
 ANTICHITATE
 Prin toată activitatea lui, cât și prin
înființarea primei școli de medicină,
Hipocrate a revoluționat medicina în
Grecia antică, definind-o ca disciplină
distinctă de alte domenii cu care era în
mod tradițional asociată (religie,
filosofie), inventând astfel profesia de
medic (yatros în limba greacă)
 Hipocrate este primul care susține că
bolile apar nu ca o pedeapsă aplicată de
zei, ci din cauze naturale, fiind
rezultatul acțiunii asupra organismului
uman a factorilor de mediu, a dietei
dezechilibrate și a stilului de viață
neadecvat 
 Hippocrates din Kos (460 î.e.n., Kos, Grecia – 370 î.e.n.,
Larisa, Grecia) a fost cel mai vestit medic al Greciei
antice. Este considerat „părintele medicinei”, ca
recunoaștere a contribuțiilor sale de durată la domeniu
și fondator al Școlii Hipocratice de Medicină
 Această școală intelectuală a revoluționat medicina
Greciei antice, fixând-o ca o disciplină distinctă de alte
domenii cu care a fost asociată în mod tradițional
(teologie și filozofie), așadar stabilind medicina ca
profesie 
 Numele lui este legat de Jurământul lui Hipocrat, un
adevărat ”codice moral” al unui medic în exercitarea
profesiunii sale, jurământ folosit și în zilele noastre de
către absolvenții facultăților de medicină
 JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

 Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu
el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoi; să-i consider pe descendenții lui ca frați și
să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
 Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai
acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
 Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiile mele să fie făcute numai spre folosul și
buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.
 Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi
da vreun sfat în această  privință, tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
 Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
 Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.
 În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține
departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni
liberi sau sclavi.
 Orice voi vedea sau auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici
tăcerea e o datorie.
 Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi încălca, viața și arta mea să se bucure de
renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci
contrariul.”
 Medicul îngrijește, natura vindecă.
Cel mai bun medic este natura.
 Sănătatea depinde de echilibrul între
alimentație și activitatea fizică.
 Alimentele voastre să fie
medicamente și medicamentele
voastre să fie alimente.
 Tot ce este prea mult este dușmanul
naturii.
 Cei grași, prin natura lor, sunt mai
predispuși să moară subit decât cei
slabi.
 Excesul de oboseală prevestește boala.
 ÎNCEPUTURILE ANATOMIEI
 Primele metode folosite în studiul anatomiei au fost simpla
observare și descriere a organismelor, însoțită obligatoriu de
corelații cu funcțiile diferitelor componente
 Aplicațiile imediate ale cunoștințelor dobândite astfel erau
folosite de oameni pentru diferite scopuri: producerea
obiectelor de îmbrăcăminte, a armelor, a locuințelor; însă,
încă din cele mai vechi timpuri, aplicația cea mai importantă
și mai spectaculoasă a noțiunilor de anatomie a fost cea
medico-chirurgicală, la început concretizată în intervenții
simple ca hemostaze, aplicare de pansamente, sau chiar
(după unii cercetători) manevre mai complexe ca trepanații
 De altfel, dintre toate științele medicale, anatomia este cea
mai veche, apărută spontan și natural din simpla vizualizare
a corpului uman
 PERIOADA MEDIEVALĂ
 Cu Galenius se încheie perioada de înflorire și
de evoluție rapidă a științelor medicale în
spațiul european
 Urmează aproximativ 14 secole de declin,
corespunzătoare epocii de dominație creștină și
asanării valorilor antichității
 Orice tentativă de considerare a materialității
ființei umane este descurajată și se instalează
domnia superstițiilor și misticismului
 Această situație a durat până la sfârșitul Evului
Mediu. Între timp, epicentrul medicinei și
implicit al anatomiei se mută în spațiul arab
 Reprezentantul cel mai de seamă al acestei
perioade este Avicenna (980-1037), cu lucrarea
sa "Canonul medicinei practice" ce va deveni
cartea de căpătâi a multor înțelepți europeni
din perioada medievală
 PERIOADA RENAȘTERII
 
 Leonardo da Vinci reia și amplifică
studiul anatomiei. Deși contribuțiile
sale sunt mai ales legate de
anatomia artistică, acestea sunt
extrem de valoroase 
 Da Vinci a realizat peste 750 de
desene anatomice perfect valabile,
folosindu-se și de cadavre
 Ambroise Pare – hemostaza
 Percivall Pott – chirurgie
 Garcea de Orta – holera
 John Hunter – chirurgie
 Thomas Sydenham- anatomie
 Dezvoltarea embriologiei și geneticii
 PERIOADA MODERNĂ
 Fondatorul anatomiei moderne este Andreas
Vesalius (1514-1564)
 El așează anatomia pe noi temelii, elaborează
metode de cercetare, descoperă și descrie
destul de corect vasele spermatice, sistemul
osteomuscular, circulația venoasă,  ovarul,
mezenterul, face distincția între marea și
mica circulație și descrie ligamentul inghinal
 Opera sa principală este De Humani Corporis
Fabrica (1453), o carte remarcabilă, de
aproximativ 600 de pagini, cu peste 300 de
ilustrații, care a dominat literatura de
specialitate până târziu, în secolul XIX
 Apariția microscopului
 Anton van Leeuwenhoeck – descrie spermia
 Teoria epigenetică (formulată inițial de Aristotel) –
organismele vii se dezvoltă treptat în cursul ontogenezei
 Lucrările lui Wolff editate în perioada 1759-1769
fundamentează teoria epigenezei – descrie formarea vaselor
viteline și a foițelor embrionare
 Spallanzani – bazele embriologiei experimentale (1775) și
descrie rolul spermiei
 Geoffroy de Saint Hilaire – studii asupra malformațiilor
congenitale
 În secolul al XVIII-lea – A. Trambley face cercetări
experimentale în domeniul embriologiei
 Wilhelm Roux, adept al epigenezei a reușit distrugerea prin
coagulare a uneia din celule aflate în stadiul de două
blastomere
 Utilizarea experimentului în cercetările de embriologie – rol în
descoperirea mecanismelor ontogenezei
 Secolul al XIX-lea – teorii evoluționiste (Charles
Darwin și Wallace)
 Haeckel (1866) – ”ontogeneza speciei rezumă și
repetă filogeneza speciei”
 H.G.Panter descrie apariție celor trei foițe
embrionare
 Prevost și Dumas – segmentarea oului
 Von Baer - descrie ovocitul și blastocistul
 O. Hertwig - descrie fecundația
 Driesch – demonstrează experimental capacitatea
morfogenetică a blastomerelor
 Van Beneden (1883) – formarea zigotului
 Secolul XX – embriologie descriptivă, comparată,
evoluționistă, experimentală - sunt descifrate legile generale
ale morfogenezei embrionare
 Van Helmont – CO2 și O2 în sânge
 Gabriel Falopius – anatomia aparatului genital
 William Harvey – marea circulație
 Xavier Bichat – părintele histologiei
 GB Morgagni – importanța membranei celulare
 Rudolf Wirchow – anatomie
 Charles Bell – descrie fibrele nervoase
 Claude Bernard – fiziologie modernă
 Duchenne – neurologie
 Louis Pasteur – microbiologie
 Școala modernă de fiziologie (Gheorghe Marinescu, George
Emil Palade, Carol Davila, Victor Babeș, Thoma Ionescu,
Constantin Levaditi etc)
 Noi preocupări: embriologie imunologică, genetica
dezvoltării, biochimia dezvoltării embrionare,
embriofiziologia
 Descrierea organelor de reproducere și a fenomenelor
funcționale reglatorii
 Reproducerea studiază gametogeneza și procesul
fecundației
 Embriogeneza (embriologie generală) studiază
perioada embrionară din momentul fecundației până
la sfârșitul săptămânii a opta
 Organogeneza (embriologie specială) reprezintă
perioada fetală, când se formează organele, aparatele
și sistemele definitive
 Fenotipul reprezintă ansamblul caracterelor de
specie și particulare, rezultat din interacțiunea
factorilor genetici cu cei de mediu
 Tipuri de fenotip: morfologic, fiziologic și
biochimic
 Genotipul reprezintă mesajul genetic rezultat din
suma genelor transmise de părinți către urmași
 Ontogeneza reprezintă suma proceselor evolutive
ale unei specii: perioada prenatală și postnatală
 Filogeneza reprezintă istoria evoluției formelor
vii, dezvoltarea speciilor
 Legea polarizării asigură apariția celor două extremități
cu structură și funcții diferite (extremitatea cefalică și
caudală)
 Polarizarea se produce odată cu alungirea scutului
embrionar
 Legea simetriei bilaterale. Cele două jumătăți simetrice
separate prin planul mediosagital se numesc antimere
 Cele două celule (blastomere) rezultate după prima
diviziune de segmentație a zigotului sunt considerate
antimere
 Separarea experimentală a celor două antimere determină
formarea a doi embrioni normali
 În perioada ontogenezei prenatale apare o asimetrie
viscerală, sub influența factorilor funcționali (inimă, ficat
splină etc)
 Legea metameriei asigură construcția
metamerică, segmentară a organismelor
pluricelulare
 Metameria este ilustrată de apariția timpurie a
somitelor și a derivatelor acestora (sclerotoame,
miotoame, dermatoame)
 Pe parcursul morfogenezei metameria se
atenuează până la dispariție
 Se păstrează parțial la nivelul trunchiului
(vertebre, coaste, vase și nervi intercostali,
măduvă etc)
 Dispare la nivelul capului
 PROCESE ȘI MECANISME ÎN
EMBRIOGENEZA NORMALĂ
 Proliferarea celulară se realizează prin procesul
de diviziune, programat genetic
 Reprezintă principalul substrat al creșterii
embrionare
 Blastomerele sunt celule pluripotente
 Proliferarea celulelor somatice se realizează prin
mitoză (diviziune ecvațională), cu păstrarea
diplopiei cromozomiale
 Mitoza reprezintă o secvență a ciclului celular și
durează aproximativ 60 de minute
 CICLUL CELULAR
 Ciclul celular durează între 10 și 20 de ore
 Parcurge patru perioade:
 Perioada G1 – de la sfârșitul mitozei la începutul sintezei
de ADN
 Perioada S – corespunde sintezei de ADN
 Perioada G2 – de la sfârșitul sintezei de ADN până la
începutul mitozei
 Perioada M – corespunde mitozei
 Ciclul celular și rata mitozelor diferă de la un țesut la
altul și sunt influențate de o serie de factori
 Proliferarea anormală poate determina apariția unor
malformații congenitale
 DIFERENȚIEREA CELULARĂ
 Reprezintă procesul prin care dintr-o singură celulă apar
numeroase tipuri noi de celule cu morfologie, structură și funcții
diferite, care prin organizare și integrare clădesc noul organism
 Este un proces ireversibil – celulele nou formate au caractere stabile
 Este programat genetic
 Continuă toată viața
 Programul diferențierii celulare se află în nucleu și determină
modificări moleculare intracelulare prin sinteza proteinelor
specifice structurale și funcționale
 Genele structurale – posedă informația pentru sinteza de proteine
 Gene reglatoare – codifică sinteza unor proteine
 Represori activi sau inactivi
 Histonele – au acțiune represoare nespecifică
 Hertonele – au rolul de a induce activarea programului genetic
 ORGANIZAREA CELULARĂ
 Reprezintă modul de integrare a celulelor și țesuturilor
diferențiate, în vederea constuirii unui nou organism
(histogeneză, morfogeneză și organogeneză)
 Inducția embrionară începe încă din perioada formării
blastocistului bilaminar (ziua a 7-a după fecundație) și
continuă până la începutul perioadei de neurilație
(săptămâna a treia)
 Linia primitivă este considerată inductorul primar, iar
notocordul, care determină diferențierea plăcii neurale,
inductor secundar
 Edificarea organelor necesită inducția tisulară în lanț
sub acțiunea unor proteine inductoare, cu rol de
molecule de semnalizare exprimate la suprafața celulei
 Există trei tipuri principale de celule cu rol de semnalizare celulară:
 Celule endocrine de semnalizare – acționează asupra unor ținte celulare la
distanță
 Celule paracrine de semnalizare – acționează asupra unor ținte celulare de
vecinătate
 Celule autocrine de semnalizare – răspund la molecula de semnalizre
produsă chiar de aceste celule
 Moleculele secretate de celulele de semnalizare își exercită acțiunea după
fixarea de receptori celulari
 Molecule paracrine de semnalizare:
 Familia FGF (fibroblaste growth factor),
 Familia Shh ( sonic hedgehog) – participă la dezvoltarea plăcii neurale și a
tubului neural
 Familia Wnt (Wingless) – controlează organogeneza creierului, gonadelor și
rinichiului
 Familia TGF (transforming growth factor) – controlează dezvoltarea
scheletului
 Mutațiile genelor care codifică aceste proteine pot determina apariția unor
boli și a malformațiilor congenitale
 CREȘTEREA EMBRIONARĂ
 Creșterea embrionară este programată genetic și
influențată de factorii de mediu
 Se realizează sub controlul ADN nuclear
 Creșterea apozițională duce la apariția țesuturilor
 În țesuturile active (epiderm, mucoasa intestinală,
țesurile hemato- și limfopoetice) proliferarea celulară
continuă toată viața
 Există țesuturi cu multiplicare celulară scăzută (ficat)
și țesuturi mute în care proliferarea celulară
încetează (neuronii din țesutul nervos)
 Integrarea morfofuncțională este un proces complex
și necesar
 MEDICINA ÎN VIITOR
 Telemedicina este un domeniu nou al medicinei care poate oferi
soluţii eficiente de îngrijire şi tratament. Poate deveni inima
sistemului de integrare a serviciilor de sănătate la nivel naţional
şi internaţional.
 Un alt rol al telemedicinei este cel educaţional, întrucât prin acest
tip de tehnologie se facilitează schimbul de experienţă între
cadrele medicale aflate în centre diferite
 Întrucât spitalele duc lipsă de specialişti şi aparatură,
telemedicina poate fi o soluţie pentru suplinirea resursei umane
prin utilizarea supravegherii şi diagnosticării la distanţă
 Apare riscul încălcării confidenţialităţii informaţiilor cu caracter
personal, ceea ce ar putea avea un puternic impact social
 Resursa umană este esenţială pentru sistemul sanitar al fiecărei
ţări
MULT SUCCES!