Curs 1

Introducere, Structura pielii, Functiile

pielii, Structura si functiile mucoasei
orale.
Micoze superficiale cutaneo-mucoase.
 Introducere
 Dermatologie = ramură a ştiinţelor
medicale care are ca obiect de studiu
patologia pielii
 Pielea:
– noţiuni de anatomie clinică, structură
microscopică şi fiziologie a pielii şi mucoasei
orale
 Structura pielii
Structura macroscopică a pielii
 Pielea este un înveliş membranos
conjunctivo-epitelial esenţial vieţii.
 Suprafaţa pielii - 1,5-1,8 mp

 Greutatea - a 1/15-a parte din greutatea

corpului
 Grosimea
 între 0,2mm (pleoape, prepuţ) şi 5 mm (palme,
plante).
 Variază în funcţie de sex, vârstă, rasă
 Culoarea pielii depinde de:
– cantitatea unor pigmenţi; melanină, caroten,
oxihemoglobină şi dezoxihemoglobină;
– vascularizaţie;
– gradul de dispersie a luminii prin grosimea
epidermului.
 Relieful cutanat este constituit din:
– cute sau pliuri adânci;
– pliuri periarticulare;
– cadrilajul normal al pielii;
– creste papilare, dermatoglife;
– pori.
 Există două tipuri majore de piele cu
diferenţe de structură şi funcţionale:
– pielea glabră
– pielea păroasă (hirsută).
 Alte caracteristici ale pielii:
– elasticitatea (turgorul), datorită sistemului
fibrilar al dermului şi paniculului adipos;
– mobilitatea, care scade cu vârsta.
Structura microscopică a pielii
Pielea este o asociere de două ţesuturi distincte:
un epiteliu denumit – epiderm şi un ţesut
conjunctiv – dermul.
 Epidermul normal – este un epiteliu scuamos
stratificat (keratinocite şi celule dendritice)
- stratul bazal sau germinativ;
- stratul spinos;
- stratul granulos;

- stratul lucidum

- stratul cornos.
 Celulele dendritice:
Melanocitele
Celulele Langerhans
Celulele Merkel

Epidermul este lipsit de vascularizaţie şi se hrăneşte prin osmoză.

El este separat de derm prin membrana bazală.
Dermul este un ţesut conjunctiv moderat dens
constituit din:
 substanţa fundamentală (matricea
extracelulara)
 schelet fibrilar

 componentă celulară :
– celule rezidente cutanate:
– celule migrate din vase,

 Subjacent dermului, situat supraaponevrotic se

află ţesutul celular subcutanat sau
hipodermul.
Vascularizaţia pielii
 Reţeaua vasculară a pielii este organizată
în plexuri:
– plexul hipodermic supraaponevrotic (cel
mai profund),
– plexul subepidermic sau reţeaua
subpapilară
– reţeaua capilară.
 Anastomozele arterio-venoase cutanate
 Vasele limfatice - plexuri analoge celor
sanguine.
Inervaţia pielii
 sistem nervos de relaţie pentru funcţiile
exteroceptive
 sistem nervos autonom.

 Sistemul nervos de relaţie - nervii

cerebro-spinali cu două tipuri de terminaţii
nervoase:
– libere - receptori ai durerii;
– asociate cu celulele Merkel sau anexate
corpusculilor tactili;
– Exteroceptorii
 Sistemul nervos autonom - fibre
nervoase eferente noradrenergice şi
colinergice
 Activitatea acestor fibre se corelează în
principal cu reglarea pierderilor de căldură
prin vasodilataţie/vasoconstricţie şi cu
producerea secreţiei sudorale.
Structura histologică a
anexelor pielii
Glandele sudoripare
 Glandele sudoripare ecrine (atrichiale)

 Glandele sudoripare apocrine

(epitrichiale)
Glandele sebacee
Părul
Unghiile
 Funcţiile pielii
 Funcţii specifice componentelor structurale:
 Funcţiile epidermului:
– keratinogeneza;
– melanogeneza;
– de reglare a răspunsului imun declanşat de diverşi factori prin
intermediul celulelor Langerhans, keratinocitelor – capabile să se
secrete citokine (interleukine), interferon, factori de creştere; –
limfocitelor T epidermice.
 Funcţiile dermului:
– fibrilogeneza şi sinteza SF;
– de suport pentru epiderm, anexe, vase şi nervi;
– imunologice prin:
 histocite ce metabolizează Ag inducând anticorpogeneza;
 mastocite care posedă receptori pentru IgE eliberatoare de
substanţe vasoactive proinflamatorii.
 Funcţiile hipodermului:
– de depozit energetic;
– de protecţie termică;
– de suport pentru glande, foliculi, vase şi nervi.
 Funcţii corelate cu homeostazia generală a
organismului:
 de protecţie sau de barieră împotriva injuriilor
mecanice, chimice, termice, fotonice, bacteriene;
 de termoreglare;
 de limitare şi reglare a pierderilor de căldură;
 de menţinere a echilibrului hemodinamic, prin
şunturile arterio-venoase;
 de suprafaţă senzorială majoră;
 de excreţie (limitată) şi de absorbţie a unor
substanţe;
 endocrină;
 de intermediar al efectelor sistemice imunologice
ale climatoterapiei (exofilaxie).
 în comunicarea socio-sexuală
Structura macroscopică a
mucoasei orale
 Cavitatea bucală - divizată de arcadele
dentare în:
– vestibulul bucal,
– cavitatea orală propriu-zisă.
 Cavitatea orală posedă structuri limfoide
secundare denumite amigdale, reprezentate de:
– amigdalele palatine, localizate la limita dintre cavitatea
orală şi orofaringe;
– amigdala linguală situată pe faţa dorsală a limbii în 1/3
posterioară.
 Acestea împreună cu ţesutul limfoid al vălului
palatin, cu amigdala faringiană şi tubară
alcătuiesc inelul limfatic WAL DEYER cu rol
important în formarea celulelor imunocompetente
şi anticorpogeneză.

Glandele salivare sunt de două tipuri:

– acinoase, mici, numeroase la nivel palatinal şi lingual;
– mari, pereche: parotide, submaxilare, sublinguale.
Structura microscopică a mucoasei orale
 Vermilionul buzelor - epiteliu stratificat pavimentos
nekeratinizat
 Mucoasa de tapetare :
– un epiteliu stratificat scuamos nekeratinizat;
– o lamina proprie formată dintr-o reţea capilară şi o reţea de
colagen şi fibre elastice (numeroase în ariile mobile bucale şi
palatale şi planşeul oral);
– o submucoasă formată din ţesut conjunctiv lax, vase sanguine,
glande salivare minore şi lobuli sebacei.
 Mucoasa masticatorie :
– epiteliu pluristratificat bine keratinizat;
– o lamina proprie cu o reţea densă de fibre de colagen care se
continuă în unele zone cu periostul subjacent.
 Mucoasa specializată de pe faţa dorsală a limbii
este dotată cu:
– un epiteliu pluristratificat pavimentos keratinizat sau
nekeratinizat;
 Funcţiile mucoasei orale
 protecţie mecanică, fizică, chimică şi
antimicrobiană;
 funcţia secretorie şi imunosecretorie;
 funcţia imunologică;
 funcţia de absorbţie a unor substanţe
chimice, medicamente, solubilizate în salivă;
 funcţia exteroceptivă;
 furnizarea de stimuli senzoriali necesari
unor funcţii complexe: vorbire, masticaţie,
supt, prehensiune.
MICOZE SUPERFICIALE
CUTANEO-MUCOASE
Generalităţi

 Două tipuri principale de fungi:

– fungii filamentoşi
– levurile.
 Fungii se pot reproduce sexuat (prin
spori) sau asexuat (prin conidii).
 Patologia de etiologie fungică se poate
clasifica astfel:
– micoze superficiale
– micoze cutanate, care induc modificări
histopatologice cutaneo-mucoase
– micoze subcutanate.
Dermatofitozele

Etiopatogenie
 fungi din genurile: Microsporum,
Trichophiton şi Epidermophiton.
 Ei se mai numesc dermatofiţi,
denumire ce sugerează afinitatea
pentru pielea umană.
Epidemiologie

 Sursa - omul sau animalul bolnav (bovine,

rozătoare mici) şi rar solul; este posibilă
autocontaminarea de la un focar existent
la picior, regiunile inghinale, scalp sau
unghie.
 Incubaţie - 1-3 săptămâni: invazia pielii la
nivelul colonizării;
Candidozele (moniliaze)
Generalitati
 Sunt infecţii determinate de Candida
albicans şi doar ocazional de alte specii din
genul Candida.
 Cu excepţia infecţiilor neonatale şi conjugale,
majoritatea cazurilor de candidoză rezultă
probabil din contaminarea gazdei cu propriile
levuri comensale şi sunt de regulă
consecutive relaţiei preexistente gazdă-levură.
Trecerea de la starea comensală la cea
parazitară are loc sub influenţa unor factori
variaţi
 Factorii predispozanţi ce ţin de terenul biologic al
gazdei sunt reprezentaţi de:
– extremele de vârstă - vârsta foarte tânără şi cea
înaintată;
 în cavitatea orală:
– nivelul carbohidraţilor (crescut la diabetici);
– volumul resturilor alimentare (igiena orală
neadecvată);
– scăderea fluxului salivar (ex. sdr. Sjögren) care
induce modificarea pH-ului, modificarea nivelului IgA
şi spălare inadecvată cu salivă a cavităţii orale;
– orice injurie tisulară locală cum ar fi cea secundară
portului de proteză.
 la nivel cutanat:
– macerarea;
– umiditatea crescută;
– deficitul de fier (prin lipsa de saturare a transferinei).
 factori generali:
– diabet zaharat prin creşterea glucozei în urină,
sudoare, salivă şi prin alterarea fagocitozei;
– sdr. Cushing (spontan/iatrogen)prin supresia directă a
mecanismelor imune (în special a funcţiei limfocitelor
T);
– boala Addison, hipoparatiroidismul, hipotiroi-dismul ce
predispun la candidoze muco-cutanate cronice.
 dezordini imunologice :
– depresia funcţiei limfocitelor T asociată cu
scăderea/absenţa Ac. specifici Ig A;
– imunosupresia consecutivă corticoterapiei sistemice;
– deficitul imunităţii mediate celular în maladii severe:
leucemii, limfoame, carcinomatoză, SIDA;
– depleţia funcţiei neutrofilelor sau macrofagelor.
 La pacienţii HIV-pozitivi, rata de portaj
pentru Candida albicans este mai mare, mai ales
la cei cu deficit sever de limfocite CD4, şi cu
nivel crescut de ß2-microglobulină. Candidoza
orală la aceşti pacienţi este un marker de
progresie spre SIDA şi totodată un marker de
prognostic nefast al bolii.
Manifestări clinice
Candidoza orală
 Poate îmbrăca următoarele aspecte clinice:
 Candidoza pseudomembranoasă acută:
 se manifestă prin una sau mai multe plăci net delimitate,
de aspect grunjos, cremos (ca laptele bătut), albe, ca o
pseudomembrană care după îndepărtare lasă o
suprafaţă eritematoasă, sângerândă. Depozitul
pseudomembranos este constituit din celule epiteliale
exfoliate, fibrină, leucocite şi micelii ataşate la epiteliul
inflamat;
 se localizează pe mucoasa obrajilor, gingivală, palatală,
linguală;
 se poate complica cu eroziuni, ulceraţii sau extensie spre
esofag, laringe, la imunocompromişi;
 survine mai ales în primele săptămâni de viaţă, frecvent
la prematuri.
 Candidoza atrofică acută (eritematoasă acută):
 se manifestă prin mucoasă denudată, eritematoasă,
sensibilă la nivelul feţei dorsale a limbii;
 poate urma unei candidoze pseudomembranoase acute;
 se datorează frecvent terapiei antibacteriene.
 Candidoza atrofică cronică (eritematoasă cronică,
stomatita de proteză):
 survine pe aria de contact cu proteza, la aproximativ 1/4
din purtătorii de proteză sau la copii purtători de aparate
ortodontice, factorii precipitanţi fiind iritaţia mecanică
cronică şi colonizarea bacteriană;
 se manifestă prin eritem roşu-strălucitor sau roşu închis
la nivelul palatului şi/sau gingiilor, cu margini bine
delimitate; epiteliul este atrofic, strălucitor şi pot fi
prezente arii de edem şi papilomatoză secundară;
 se însoţeşte frecvent de cheilită angulară.
 Candidoza hiperplazică cronică (candidoza cronică în
plăci, candidoza leucoplazică):
 se manifestă prin plăci persistente, albe, neregulate,
ferme, înconjurate sau nu de eritem, ce nu pot fi
îndepărtate uşor, localizate pe mucoasa obrajilor, limbă;
 este mai frecventă la bărbaţii fumători, cu vârsta peste
30 ani şi la pacienţii cu candidoză muco-cutanată
cronică;
 Glosita mediană romboidală (glosita losangică
mediană):
 defineşte o arie de depapilare de formă mai mult sau
mai puţin romboidală, situată pe faţa dorsală a limbii
înaintea „V”-ului lingual;
 este considerată o variantă a candidozei hiperplazice
cronice.
 Candidoza nodulară cronică:
 este o formă clinică rară ce afectează limba care
îmbracă aspect de pavaj cu pietre de râu;
 se poate întâlni la pacienţii cu candidoză muco-
cutanată cronică.
 Limba neagră piloasă (viloasă):
 defineşte un aspect pseudopilos al limbii datorită
alungirii papilelor filiforme, keratinizării şi
pigmentării în brun-închis a extremităţilor lor
distale sub acţiunea bacteriilor pigmentogene
(exacerbate de retenţia între papilele alungite a
resturilor alimentare) şi a alimentelor colorate;
 este mai frecventă la fumători, după
antibioterapii prelungite.
 Cheilita angulară (stomatita angulară,
perleş):
 este o formă clinică de intertrigo al comisurii orale
cu extensia în pliul cutanat facial; factorii adiţionali
favorizanţi sunt: statusul nutriţional deficitar,
adâncimea pliului, umezeala datorită salivaţiei sau
lingerii buzelor;
 sursa de contaminare este cavitatea orală (ex.
stomatita de proteză);
 evoluează episodic cu eritem, edem, fisuri;

 se poate însoţi de cheilită: edem, eritem,

descuamaţie, fisuri şi eventual eroziuni la nivelul
semimucoasei labiale.
 Alte condiţii patologice ce pot asocia o candidoză
orală sunt:
– lichenul plan eroziv/ulcerat;
– leucokeratozele;
– cheilita traumatică;
– white-sponge naevus.
Diagnosticul diferenţial al candidozei orale trebuie
făcut cu:
 - în localizările orale şi linguale:
– leucoplazia orală;
– lichenul plan oral;
– plăcile mucoase sifilitice;
– lupus eritematos sistemic;
– eritroleucoplazia;
– leucoplazia păroasă determinată de virusul Epstein-Barr.
 - în localizările comisurale şi labiale:
 perleşul streptococic;
 cheilita exfoliativă;
 cheilita de contact;
 manifestările de atopie;
 lichenul plan;
 lupusul eritematos discoid;
 cheilita leucoplazică.
Diagnosticul de laborator al candidozelor
Se realizează prin:
 examen microscopic direct al produselor
patologice prelevate de pe suprafeţele mucoase
(orale, genitale), ariile cutanate (flexurale,
interdigitale, periunghiale) sau din unghie, care
evidenţiază levuri ovale cu pereţi subţiri,
filamente, hife adevărate sau pseudohife;
 cultivare pe medii speciale (agar-glucoză-
peptonă, agarcromogenic), la 370C: colonii
albe / crem, moi, rugoase.
Tratamentul candidozelor
 Presupune obligatoriu modificarea condiţiilor
locale favorizante, modificarea pH-ului acid,
igienă orală şi cutanată, combaterea macerării
cutanate.
 Agenţii terapeutici utilizaţi sunt:
– antibiotice poliene (nistatin, natamicină, amfotericină
B);
– imidazoli (clotrimazol, miconazol, econazol,
ketoconazol);
– triazoli (fluconazol, itraconazol);
– flucitozina.
a) Tratamentul candidozei orale:
 formele acute:
 suspensii orale cu nistatin , amfotericină B;
 miconazol gel.
 formele cronice:
 fluconazol sau itraconazol per os.
1. Care sunt principalele componente
structurale ale pielii?
2. Care sunt funcţiile mucoasei orale?
3. Care sunt factorii favorizanţi ai
candidozelor orale?
4. Diagnosticul diferenţial al candidozei orale
5. Care sunt formele clinice cronice de
candidoză orală?