Educaţie pentru sănătate

Ce înseamnă educaţia ?
Un profesionist de sănătate este angajat în activitatea de educaţie pentru
sănătate când:
• Ajută o femeie în luarea deciziei în privinţa avortului,
• Sfătuieşte o mamă cum să-şi hrănească copilul,
• Răspunde la întrebările unui grup de femei gravide în legătură
cu evoluţia fiziologică a sarcinii sau naşterii
• Învaţă un pacient sau client când să-şi ia medicamentele,
• Îi arată unei persoane diabetice cum să-şi facă injecţia,
• Conduce o şedinţă de educaţie sexuală într-un grup de
adolescenţi,
• Prezintă părinţilor unui copil avantajele şi dezavantajele vaccinării,
• Prezintă pacienților riscurile asociate investigațiilor radiologice și
imagistice.
Scopurile educaţiei pentru sănătate sunt:

• scopul conştientizării sănătăţii;

• scopul învăţării;
• scopul conştientizării - analiza sentimentelor;
• scopul legat de schimbarea atitudinii -
sentimente, credinţe şi opinii;
• scopul luării deciziilor;
• scopul schimbării comportamentului,
• scopul schimbării sociale;
• Educaţia primară de sănătate are drept scop prevenirea apariţiei problemelor de
sănătate, în ceea ce priveşte igiena personală şi colectivă, contracepţia, alimentaţia
şi relaţiile personale, mai ales în rândul copiilor, adolescenţilor şi tinerilor. Se
preocupă nu numai de prevenirea bolii, dar şi de îmbunătăţirea stării de sănătate şi
a calităţii vieţii.

• Educaţia secundară pentru sănătate se adresează bolnavului, pentru a preveni

înrăutăţirea stării de sănătate spre un stadiu cronic sau ireversibil şi să readucă
persoana respectivă la starea iniţială de sănătate. Acţiunile desfăşurate trebuie
orientate spre educarea pacienţilor privind condiţia lor şi a posibilităţilor de
refacere.
• Restabilirea sănătăţii poate avea drept rezultat schimbarea comportamentului
pacientului(ex. renunţarea la fumat) sau urmarea unei terapii şi poate chiar
învăţarea despre autoîngrijire.

• Educaţia terţiară pentru sănătate încearcă să educe pacientul/clientul, a cărui

boală nu a fost sau nu a putut fi prevenită şi care nu se poate vindeca complet,ca
împreună cu familia lui, cum să aibă un trai cât mai bun şi cum să evite
complicaţiile.
 Pregătirea şi prezentarea unei sesiuni de
predare
• Planificarea subiectelor va include:
– scopul cursului – să fie menţionat corect;
– grupul ţintă;
– organizarea cursului: numărul sesiunilor, durata
sesiunilor, metode de expunere, aşteptările
participanţilor la curs;
– conţinutul cursului – trebuie definite obiectivele
specifice pentru fiecare sesiune.
 Pregătirea şi prezentarea unei sesiuni de
predare
Strategiile de predare eficientă vor include:
• scopul şi obiectivele clare ale sesiunii de predare;
• planificare şi pregătire;
• structurarea sesiunii de predare
• ritm alert;
• respectarea orarului impus;
• organizarea sălii;
• coordonarea eficientă a activităţilor;
• atmosferă relaxată dar în acelaşi timp ordonată şi coerentă;
• instructorul să fie conştient de nivelul de înţelegere al grupului şi de nevoile
individuale;
• expuneri şi explicaţii clare;
• implicarea permanentă şi activă a participanţilor la desfăşurarea sesiunii.
 Pregătirea şi prezentarea unei sesiuni de
predare
Aptitudinile de predare vor include:
• claritatea prezentării;
• urmărirea şi supravegherea indirectă a predării;
• predarea directă;
• folosirea vocii (intonaţie, tonalitate, etc.);
• strategia întrebărilor;
• oportunitatea rapoartelor, a rezultatelor, etc.;
• stăpânirea subiectului tratat;
• aşteptarea oportună.
 Pregătirea şi prezentarea unei sesiuni de
predare
Planificarea unei lecţii:
Obiectivul central – ce urmează să înveţe cursanţii?
• Introducere
• evidenţierea scopului principal al lecţiei
• recapitularea lecţiei anterioare, dacă este cazul
Faza I – prezentarea conţinutului iniţial, în care de obicei profesorul vorbeşte şi cursanţii ascultă
Faza II – schimbarea activităţii
• lucrul pe grupe
• exerciţii individuale
• exerciţii cu mai multe variante
• rezolvarea problemelor, etc.
Faza III – răspunsul cursanţilor la faza a II-a şi întrebări, dacă este cazul.
Faza IV – concluzii:
• clarificări
• sesiuni viitoare (anunţare, programare)
 PROIECTAREA UNUI PROGRAM DE
PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII
1. Motivaţia programului
2. Obiectivele generale ale proiectului
3. Stabilirea grupului ( grupurilor) ţintă
4. Caracterizarea grupului ţintă
1. Demografice: vârstă, sex, mediu, stare civilă, etnie,
religie, etc.
2. Sociale: familie, comunitate, acces la transport,
comunicaţii, etc.
5. Cunoştinţe, atitudini, credinţe şi practici necesare
rezolvării problemei
 PROIECTAREA UNUI PROGRAM DE
PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII
5. Stabilirea de metode de cercetare pentru identificarea cunoştinţelor,
atitudinilor, credinţelor şi practicilor actuale ale grupului ţintă.
1. Cantitative - analiza datelor statistice existente
2. anchete prin chestionar
3. Calitative – metode rapide
1. Observaţia: directă, participativă
2. Interviul: anamneza, semi-structurat, în grup
3. Conversaţia: individuală, în grup (focus grup)

6. Identificarea cunoştinţelor, atitudinilor, credinţelor şi practicilor actuale ale

grupului ţintă.
7. Stabilirea diferenţelor existente între cunoştinţele, atitudinile, credinţele şi
practicile pe care le are grupul ţintă şi cele ce îi sunt necesare rezolvării
problemei.
8. Elaborarea mesajelor informaţionale şi motivaţionale ce trebuie transmise
grupului ţintă pentru eliminarea lacunelor depistate.
9. Stabilirea obiectivelor măsurabile specifice proiectului
 PROIECTAREA UNUI PROGRAM DE
PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII
10.Stabilirea duratei de execuţie a programului
11. Revenirea asupra grupului ţintă, obiectivelor, mesajelor şi revizuirea lor pe
parcursul programului dacă este necesar
12. Strategiile de comunicare optime pentru realizarea obiectivelor proiectului:
1. Conştientizarea (sensibilizarea)
2. Informarea
3. Motivarea
13. Canalele de comunicaţii (accesibile, disponibile, credibile) şi reţeaua de
instituţii
1. Mass-media
2. Canalele interpersonale
3. Mijloace informative de format mic
4. Reţele de instituţii: unităţi ale diverselor ministere (spitale, şcoli, unităţi militare, poliţie, etc.),
ONG
14. Elaborarea de materiale informaţionale şi motivaţionale şi prestarea lor
 PROIECTAREA UNUI PROGRAM DE
PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII
16. Utilizarea sistemului feed-back pentru a urmări şi
monitoriza implementarea programului
17. Derularea de mini-programe de pregătire a educatorilor şi
voluntarilor participanţi la program
18. Promovarea participării la program
1. Mass-media
2. Stimularea morală şi materială
19. Urmărirea şi evaluarea programului
1. Pe parcurs
2. Finală
20. Stabilirea calendarului activităţilor
 PROIECTAREA UNUI PROGRAM DE
PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII
21. Stabilirea responsabililor pentru crearea, producerea, implementarea şi
conducerea fiecăreia din părţile proiectului
22. Realizarea bugetului programului pentru fiecare an
1. Personal
2. Echipament
3. Deplasări
4. Producerea materialelor audio-vizuale şi tipărituri
5. Cercetare
6. Evaluări
7. Comunicaţii
8. Întâlniri, conferinţe, cursuri
9. Cheltuieli indirecte
10. Cheltuieli neprevăzute
11. Total
Aspecte etice ale educaţiei pentru sănătate
- studiu de caz -
 Etapele unui plan de educaţie pentru
sănătate pot fi reduse la 3 întrebări:
1. Ce ştim?
2. Ce vrem să ştim?
3. Ce ar trebui să ştim?
 METODE DE PREDARE
1. Prelegerea în care sunt furnizate informaţii
cadru pentru fiecare lecţie.
• prelegerea este reprezentarea structurată şi
organizată de profesor, a informaţiei despre un
subiect important.
• lecţia este o metodă rapidă de furnizare a
informaţiei dorite.
• dezavantaje: poate fi plictisitoare, în special dacă
durează prea mult şi nu îl implică pe elev.
 METODE DE PREDARE
2. Discuţia: Discuţiile constituie o comunicare între elevi şi
profesori.
• permit elevilor să-şi împărtăşească idei unii altora, să-şi
împărtăşească sentimente şi gânduri despre un anume
subiect.
• permit mai ales elevilor să-şi folosească abilitatea de a gândi,
să-şi dezvolte propriile idei şi să asculte opinii diferite de la
colegii lor.
• lărgesc şi adâncesc înţelegerea elevilor şi le oferă posibilităţi
de a aplica ceea ce ei au învăţat.
• poate fi folosită discuţia în grupuri, mici sau mari
 METODE DE PREDARE
3. Brainstorming: este o metodă foarte populară care
încurajează fluxul liber al ideilor despre un anumit subiect
• cel care conduce ora prezintă o problemă sau o situaţie
de viaţă asupra căreia trebuie să se gândească elevii iar
apoi îi încurajează pe elevi să aibă cât mai multe
soluţii/alternative pentru problema respectivă
• în primul stadiu este stimulat fluxul liber al ideilor
• ideile sunt evaluate abia după ce are loc o confruntare.
Apoi elevii sunt rugaţi să examineze fiecare idee
prezentată.
 METODE DE PREDARE
4. Interpretarea unor roluri
• Elevii sunt încurajaţi să-şi asume un rol, altul decât rolul lor propriu în virtutea căruia
să reacţioneze la o situaţie de viaţă.
• Fiecare rol durează numai câteva minute, până când elevii găsesc o varietate de căi
prin care situaţia respectivă poate fi rezolvată.
• Deoarece elevii nu îşi joacă propriul rol şi nu exprimă în mod obligatoriu propriile
idei, aceasta este o cale sigură de a explora unele situaţii foarte dificile.
• Acest exerciţiu îi ajută pe elevi să-şi exploreze sentimentele, gândurile şi acţiunile
într-un mediu sigur.
• Elevii trebuie să aibă posibilitatea de a se oferi ca voluntari pentru acest joc, iar apoi
să li se predea unele tehnici care să-i ajute în activitate
• De exemplu, elevii pot să uite de personajul pe care-1 întruchipează şi să
povestească cum se simt în acest moment. Elevii pot cere, de asemenea, să schimbe
roluri cu colegii lor pentru a da noi perspective aceleiaşi situaţii. De asemenea, li se
pot distribui alter ego-uri care le pot „şopti" idei atunci când se împotmolesc. Acest
joc poate furniza un amplu material pentru discuţie şi trebuie să fie distractiv.
 METODE DE PREDARE
5. Activităţi structurate:
• activitate structurată este orice experienţă care a fost
planificată înainte şi care este destinată să uşureze procesul
de învăţare.
• stimulează adesea un eveniment de viaţă într-un mediu
controlat, astfel încât acest eveniment să poată fi observat
şi discutat.
• scopul activităţii structurate este de a mări înţelegerea de
sine şi folosirea propriei persoane în faţa unor situaţii
complexe de viaţă. Cu cât elevii învaţă mai mult despre ei
înşişi şi despre posibilităţile lor, cu atât creşte încrederea şi
flexibilitatea lor în procesul de luare a deciziilor.
 INTERACŢIUNEA PROFESOR/ELEV
• Folosirea capacităţii de comunicare efective:
Predarea programei depinde de stabilirea
unor căi de comunicare deschise între
participanţi. Elevii trebuie să înţeleagă şi să
utilizeze reguli de bază în ceea ce priveşte
discuţia în clasă, în timp ce profesorii trebuie
să înţeleagă şi să utilizeze cu dibăcie unele
elemente de contact interpersonal pentru a
favoriza discuţiile de grup.
 Reguli pentru discuţiile elevilor în clasă:

• Discuţiile în clasă, prezentările şi activităţile se

desfăşoară mai uşor când toată lumea este
conştientă de reguli şi le şi aplică. Regulile îi
ajută pe elevi şi adulţi să-şi exercite drepturile
şi să-şi dirijeze responsabilităţile. Iată câteva
exemple de reguli folositoare în clasă:
 Reguli pentru discuţiile elevilor în clasă:

1. Fiţi atenţi la ceea ce spune celălalt

• Acest lucru este realizabil printr-un contact vizual
permanent cu cel ce vorbeşte şi prin păstrarea liniştii
• Când cel ce vorbeşte termină, următorul vorbitor
oferă un scurt rezumat al prelegerii celui dinainte
(înainte de a-şi împărtăşi ideile proprii).
• Unii profesori folosesc o cheie pe care o înmânează
vorbitorului. Cheia se transmite de la un vorbitor la
altul, în timp ce ceilalţi tac şi ascultă.
 Reguli pentru discuţiile elevilor în clasă:

2. Vorbiţi pe rând
– Într-un moment dat în timpul unei discuţii de grup
nu poate vorbi decât o singură persoană. Ideea
dea da vorbitorului să ţină o cheie e foarte bună în
acest caz.
– Ascultarea şi luarea cuvântului de către o singură
persoană sunt două reguli care se întăresc una pe
cealaltă.
 Reguli pentru discuţiile elevilor în clasă:

3. Rămâneţi la subiect
– Uneori elevii pot să se depărteze de punctul
principal al discuţiei
– În loc să-i critice pentru acest lucru, cel ce
conduce discuţia ar putea spune: „Nu sunt sigur
dacă ceea ce spui este legat de subiectul pe care-1
discutăm. Nu mă poţi ajuta?" Acest lucru oferă
elevului şansa de a clarifica subiectul sau de a
recunoaşte că discuţia nu este adecvată.
 Reguli pentru discuţiile elevilor în clasă:

4. Ideile fiecăruia sunt la fel de importante

– Elevii trebuie încurajaţi să-şi împărtăşească ideile.
– Fiecare elev din clasă are propria sa valoare şi ar trebui să
se simtă în largul său când îşi exprimă propriile idei.
– Lăsaţi-i pe elevi să ştie că ideile lor sunt valoroase şi sunt
apreciate ca atare.
– Dacă elevul face o declaraţie falsă, răspundeţi-i cam în
felul următor: „Mulţi elevi sau adulţi s-ar putea să fie de
acord cu tine. Cu toate acestea noi ştim acum că..." Astfel,
elevului nu-i va fi ruşine pentru un răspuns incorect.
 Reguli pentru discuţiile elevilor în clasă:

5. Dreptul de a nu participa
– Toţi elevii sunt încurajaţi să participe la activităţile
în clasă şi la discuţii.
– Cu toate acestea, ar fi bine ca ei să aibă dreptul
de a nu participa la acele situaţii care ar putea
deveni dureroase pentru el.
 Reguli pentru discuţiile elevilor în clasă:

6. Nu încurajaţi reducerea la tăcere a colegilor

– Exprimarea personală survine în momentul în care
elevii înţeleg că este în regulă să nu fii de acord cu
cineva, dar că nu este corect să-i judeci pe alţii din
cauza ideilor acestora.
– Ajutaţi-i pe elevi să înţeleagă ce înseamnă reducerea
la tăcere a unui coleg şi cum se simt ceilalţi când
apare un astfel de comportament.
– Spuneţi-le elevilor că un astfel de comportament
este inacceptabil,şi ca atare nu va fi tolerat
 Reguli pentru discuţiile elevilor în clasă:

7. Toate întrebările au rolul lor

– Nu există întrebări fără rost.
– Fiecare întrebare are rolul ei. învăţ aţi-i pe elevi că
se va ţine cont de fiecare întrebare şi va primi
răspuns pe parcursul programei.
 Sfaturi despre modul de folosire eficientă a
întrebărilor:
a) Puneţi întrebări deschise (ce lasă o mare libertate în răspuns) „Poţi să-mi spui mai multe lucruri?" „Cum te-ai
simţit?" „Mai ai ceva de adăugat?"
 
b) Puneţi o singură întrebare odată.
Nu înşiraţi mai multe întrebări. Permiteţi elevilor să răspundă pe rând la fiecare întrebare.
 
c) Lăsaţi-i elevului posibilitatea de a răspunde la întrebare.
Uneori moderatori răspund ei înşişi la întrebările pe care le-au pus.
 
d) Validaţi răspunsurile elevilor.
Încunoştinţaţi elevul că i-aţi auzit răspunsul mulţumindu-i pentru participare. Dacă informaţia furnizată de elev
este incorectă, treceţi cu tact peste acest lucru şi apoi introduceţi informaţia corectă.
 
e) Acordaţi-le elevilor o pauză.
Atunci când puneţi întrebări, urmăriţi orice semn de agitaţie, teamă sau imposibilitatea de a răspunde. După
câteva momente de tăcere interveniţi şi spuneţi „Se pare că vă gândiţi mult la întrebarea mea. Doriţi mai mult
timp sau un mic ajutor pentru a răspunde?"
 
f) Terminaţi într-o notă pozitivă.
Terminaţi întrebările şi răspunsurile într-o notă pozitivă. Faceţi-i pe elevi să ştie că întrebările nu au fost uşoare şi
că s-au descurcat minunat.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
•  Ori de câte ori elevii sunt strânşi într-un grup,
apar anumite dinamici. Deoarece este
imposibil să prezici fiecare mişcare, există
unele variabile care pot surveni. A avea un
plan pentru a te adresa acestor mişcări
uşurează rolul celui ce dirijează discuţia.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Alcătuirea de subgrupe
• subgrupele sunt mici aglomerări de elevi ce apar atunci când
sunt lăsaţi să-şi aleagă grupurile din care să facă parte.
• sunt folositoare deoarece dezvoltă elevilor un nivel de
confort care le permite să rişte mai mult şi să obţină ajutor
de la colegii lor.
• cu cât elevii devin mai familiari între ei, cu atât sunt mai
înclinaţi să nu respecte regulile.
• o metodă de a rezolva problemele subgrupului este
formarea unei varietăţi de grupuri, variind mărimea şi
compoziţia lor.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Polarizarea
• membrii unui grup se pot separa în tabere diferite bazate pe
puncte de vedere opuse.
• când apare acest fenomen, încurajaţi grupul să accepte
poziţiile fiecăruia.
• ajutaţi-i pe elevi să înţeleagă că este în regulă să nu fie de
acord cu alţii, dar nu este în regulă să fii dezagreabil.
• daţi membrilor grupului posibilitatea de a discuta propriile
sentimente şi de a găsi soluţii la problemele lor. Dacă
polarizarea continuă, poate fi necesar să lucraţi pentru
unitatea grupului prin activităţi variate.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Găsirea de persoane vinovate
• apare când elevii blamează în mod deschis
persoane individuale sau subgrupe pentru
dificultăţi specifice ce apar în cadrul grupului lor.
• poate distruge încrederea, opri progresul şi izola
indivizii.
• nu permiteţi ca acest fenomen să continue atunci
când îl observaţi. Opriţi procesul şi amintiţi elevilor
că o astfel de activitate nu este permis să continue.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Cel care monopolizează
• unii elevi sânt atât de doritori de a participa încât
iau asupra lor întreaga şedinţă.
• când acest lucru apare, subliniaţi contribuţia
persoanei respective, dar fiţi în acelaşi moment
direct şi spuneţi-i că doriţi să acordaţi fiecăruia o
şansă de a participa.
• rupeţi contactul vizual cu această persoană şi
reduceţi numărul de contacte cu acel elev.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Participare necorespunzătoare
• în momentul în care elevii încep să discute
fapte personale sau lucruri foarte sensibile
despre ei înşişi sau despre membrii familiei lor,
lucruri care credeţi că ar trebui discutate în
particular, opriţi-i cu blândeţe sugerându-le că
această conversaţie ar trebui continuată după
oră.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Membrii care nu participă Ia discuţii
• o mulţime de elevi încearcă să rămână pasivi. Aceştia
se vor simţi mai în largul lor în grupuri mai mici.
• cu toate că unii membrii ai grupului sunt pasivi nu
înseamnă şi că ei nu învaţă sau nu sunt interesaţi de
lecţie. Unii elevi învaţă mai bine dacă nu vorbesc şi
observă tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.
• încercaţi să-i antrenaţi pe aceşti elevi, dar dacă nu
doresc să participe arătaţi-le că au acest drept.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Conversaţii secundare
• în cursul discuţiilor din cadrul unor grupuri mari de
elevi, unii dintre aceştia pot să aibă propria lor
conversaţie, independentă de dialogul întregului grup.
• opriţi acest proces şi invitaţi-i pe elevi să se integreze în
activitatea grupului.
• Arătaţi-le faptul că din astfel de discuţii colaterale ei nu
vor avea nimic de câştigat şi că, de asemenea, nu vor
putea auzi ceea ce vorbesc alţii. Recapitulaţi regulile de
bază pentru discuţia în grup şi continuaţi.
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Imposibilitatea de a rămâne la subiect
• uneori, unii membri ai unui grup vor să exprime unele
lucruri care nu sunt legate de ceea ce s-a discutat în cadrul
grupului.
• opriţi-i şi întrebaţi-i dacă cred că ceea ce spun este legat de
subiect. Aceasta oferă elevului posibilitatea de a explica din
nou sau de a-şi da seama că ceea ce spune nu este legat de
ceea ce discută grupul.
• cereţi-i elevului să discute punctul său de vedere cu
dumneavoastră; (în particular, în afara orei, sau la sfârşitul
orei).
 TRATAREA UNOR DINAMICI DE GRUP
IMPREVIZIBILE
Disconfort de grup
• uneori cei ce conduc discuţia pot simţi un oarecare
disconfort sau unele mişcări în clasă, fără a putea
identifica ce se întâmplă.
• când acest lucru se întâmplă, arătaţi-le elevilor că vă
daţi seama că ceva nu e în regulă şi cereţi-le să vă
ajute să descoperiţi ce anume se întâmplă, punând
de exemplu, următoarea întrebare: „Clasa pare
foarte tăcut astăzi. Puteţi să mă ajutaţi să înţeleg ce
se întâmplă?"
• Întrebări?