EPILEPSIA

Doctor habilitat în medicină

Profesor universitar
COBÎLEANSCHI Oleg
 Epilepsia este o boală care se manifestă
prin crize convulsivante şi echivalente
psihice cu un caracter paroxistic, apariţia
unor stări psihotice şi modificări specifice ale
personalităţii
 Frecvenţa epilepsiei pe
mapamond este apreciată de la
3 – 5 promile
 Debutul nu-şi va găsi o soluţie acceptabilă
dacă nu ţinem cont de toate tipurile de
debuturi.
A apărut necesitatea separării debuturilor:
în veghe;
în somn;
febril;
cataminal;
sezonier;
hipertensiv
Debutul grand mal în stare de veghe

Manifestă predilecţie pentru momentul

deşteptării pentru stările de veghe
încordată sau relaxată, producându-se
câte 1 la 2 - 3 luni, uneori chiar lunar
 Debutul grand mal în somn

Formează anumite ore de vârf în somnul

nocturn, ceea ce se explică prin
activitatea focarului epileptic.
Frecvenţa în debut este de o dată la 6
luni, iar mai apoi - o data la 2 luni.
 Debutul febril
se constată în vârsta infantilă, în stări de
hiperpirexie (38 - 39 C), iar apoi şi în stare
subfebrilă sau afebrilă
 Debutul cataminal
se observă la fete cu ciclul
menstrual dereglat şi prima criza
convulsivantă coincide cu
menstrele
 Debutul sezonier
se înregistrează mai des la copii în sezonul
de primăvara - toamna.
Paroxismele (convulsivante şi
neconvulsivante) se produc pe fond de
hiperpirexie sau de defervescenţă
 Debutul hipertensiv
evoluează sub forma de accese de
cefalee, vomă incoercibila, greţuri,
hiperemie, tahicardie
 SIMPTOMELE EPILEPSIEI
sunt de o mare varietate clinică şi cuprind:

•tulburările critice ale crizei paroxistice

neuronale;
•tulburările psihice intercritice şi tulburările
psihice permanente
 Epilepsia este o boală polietiologică
fiind provocată de diferiţi factori nocivi de
origine endogenă şi exogenă, care ne
permit a deosebi
epilepsia simptomatică şi esenţială
 Epilepsia simptomatică

•accesele constituie simptoame ale altor

patologii (trauma cerebrală, tumorile
cerebrale, meningita, encefalita, sifilisul
cerebral;
•diverse intoxicaţii în urma întrebuinţării
alcoolului, drogurilor, narcoză, oxid de
carbon);
 Epilepsia simptomatică

• tulburările endocrine, alergiile,

• leziunile perinatale şi cele din
copilăria precoce;
• tulburările metabolice (atrofia galbenă
a ficatului, uremia)
 Epilepsia idiopatică
(genuină, esenţială)
•este varianta bolii a cărei etiologie nu este
cunoscută;
•dar pentru provenienţa ei o importanţă
mare o au factorii endogeni şi exogeni
(factorii eriditari, diferite infecţii, intoxicaţii,
traumele psihice şi fizice, tulburările
endocrine şi metabolice) din motivul, că
are loc transmiterea sensibilităţii neuronale
 După aspectul clinic vom distinge
următoarele componente simptomatice:

crize epileptice;
echivalentele psihice;
schimbările specifice ale intelectului şi
personalităţii
Crizele epileptice sunt destul de
polimorfe

Mai des se întâlneşte

accesul major (grand mal)
şi accesul minor (petit mal)
 Clinica accesului major
(grand mal) este compusă din:

semne premonitorii ori prodromale;

aură;
faza tonică;
faza clonică;
starea de post criză
 SEMNELE PREMONITORII
apar înaintea crizei cu ore sau zile,
manifestându-se la pacienţi:

prin oboseală nemotivată;

somn fragmentar neliniştit;
visuri alarmante;
retrăiri;
tristeţe;
anxietate;
apatie;
lipseşte dorinţa de a îndeplini ceva;
 SEMNELE PREMONITORII

•dispare apetita;
•apar dureri gastrice;
•parestezii ale musculaturii feţii;
•contracturi clonice ale corpului;
•scade văzul şi auzul;
•scăderea sau lipsa mirosului şi ale gustului
 AURA
se întâlneşte aproximativ la 50 % pacienţi,
manifestându-se prin şi aceeaşi
simptomatologie, care este un indicator
al localizării focarului epileptogen
 Durata aurei este de la zeci de
secunde până la 1/2 minute.

Aura preceda cu câteva zeci de

secunde criza şi permite pacientului
să ia poziţii de protecţie
 Manifestările de aură epileptică sunt
variate sub formă de:

clonii musculare;
parestezii cutanate;
senzaţii neplăcute cu diverse localizări;
tulburări vegetative;
halucinaţii elementare sau complexe;
sentimente de nelinişte,
schimbarea ritmului gândii
 Aura epileptică

exprimă tulburările structurilor funcţionale

la originea descărcărilor bioelectrice,
care difuzează apoi
în criza paroxistică generalizată
Distingem următoarele tipuri de aură:

•viscerosenzorială;
•visceromotoriie;
•senzorială;
•impulsivă;
•psihică
 Aura viscerosenzorială
se manifestă sub formă:
de palpitaţii;
dispnee;
senzaţii neplăcute în abdomen;
greţuri;
vomă incoercibilă;
senzaţii de foame;
senzaţii de sete
 Aura visceromotorie
se manifestă:

prin dilatarea şi îngustarea pupilelor;

prin eritemă;
durere în abdomen;
prin dearee;
peristaltism intestinal mărit
 Aura senzorială
se manifestă sub formă de:

senzaţie de mişcări ale insectelor pe corp;

amorţirea diferitelor părţi ale corpului;
prin apariţia fenomenelor psihosenzoriale;
prin halucinatorii simple în diferite sfere
ale percepţiei (auditivă, vizuală, olfactivă
şi gustativă)
 Aura senzorială

Pacienţii văd - imagini colore, obiecte

deformate;
aud - zgomote, trăsnite, bubuituri,
împuşcături, melodii, strigăte, glasuri
necunoscute.

La unii pacienţi poate predomina gustul

de amar, acru, sărat, dulce.

Deseori predomină mirosul de fum,

putregai, descompunerea cadavrelor.
 Aura impulsivă
se manifestă:

prin prezenţa amintirelor automatismului

ambulatoriu
 Aura psihică
se manifestă:

•prin retrăiri halucinatorii;

•prin fenomenele “deja vu” şi “jamais vu”;
•prin barajul gândirii;
•prin lacune ale memoriei şi confuzie
mintală
 FAZA TONICĂ A CRIZEI

Clinic este manifestă prin:

pierderea conştiinţei;
prăbuşirea pacientului;
în timpul acesta se pot produce leziuni
corporale, arsuri;
este prezentă contractura tonică a
musculaturii întregului corp, care duce la
oprirea respiraţiei şi apariţia cianozei feţei
De cianoză pronunţată a feţei este legată
denumirea populară a acestei maladii
“boala neagră”
•globii oculari sunt de obicei “daţi peste
cap”;
•pupilele nu reacţionează la lumină;
•lipsesc şi alte reflexe;
•apare muşcarea limbii sau a buzelor;
•sunt prezente micţiunea sau defecaţia
involuntară;
•durata fazei - în mediu e de 25- 30
secunde
 FAZA CLONICĂ A CRIZEI

Se prezintă prin:
contracturi simetrice şi alternative;
caracteristic este, că ele urmează una după alta;
mai întâi a flexorilor apoi extensorilor trunchiului;
mai târziu a membrelor şi capului;
cianoza feţei se micşorează;
apoi apare o hiperemie pronunţată;
durata acestei faze poate ajunge până la 2 - 3
minute
 STAREA DE POSTCRIZĂ

După finisarea convulsiilor la majoritatea

pacienţilor sunt prezente:
semne de obnubilare a conştiinţei;
uneori îngustarea conştiinţei de tip
crepuscular;
la unii pacienţi are loc un somn adânc cu o
durată de câteva ore;
iar alţi pacienţi îşi revin imediat;
 STAREA DE POSTCRIZĂ

•constant pentru toţi pacienţii - este

amnezia totală de durată a crizelor;
•foarte des despre cele întâmplate află
de la martorii oculari:
membrii familiei;
rude apropiate;
medicii curanţi;
medicul de gardă;
asistentele medicale de gardă;
pacienţii din secţie
 Sunt cazuri
când crizele se repetă pe parcursul
zilei şi au
o frecvenţă în serie.
 Status epilepticus
se caracterizează prin crize prelungite sau
repetitive, fără o perioadă de recuperare
între atacuri
 Aceste atacuri implică riscuri,
dintre cele mai grave:
•obstrucţia căilor aeriene;
•acidoză;
•hipotensiune;
•hipertermie;
•edem cerebral;
•hipoglicemie,
•alterarea funcţiilor SNC
 Status epilepticus
prezintă un pericol pentru viaţa pacientului
şi se poate termina chiar cu moartea lui din
cauza edemului cerebral şi pulmonar
sau a insuficienţei cardiace
 Clinica crizelor mici (petit mal)
se caracterizează prin:

pierderea cunoştinţei pentru câteva

secunde;
apariţia concomitent a unei mişcări
convulsive de scurtă durată (2 - 5
secunde);
 Clinica crizelor mici (petit mal)

•au loc convulsii a unor grupe de

muşchi ai feţei sau membrelor;
•pacientul de obicei nu cade;
•însă se manifestă amnezia acestei
perioade
 În cadrul epilepsiei se manifestă
pierderi de cunoştinţă de scurtă durată
fără componenţa convulsivă numite
absenţe (lipsă).
 Manifestările clinice
ale stărilor de absenţe (lipsă).

•Încremenirea pacientului în poziţia în

care se afla;
•nedesăvârşirea acţiunii începute;
•întreruperea vorbirii la mijlocul frazei;
•balansarea în timpul mersului;
•durata e de zecimi de secunde
 Tipurile evolutive condiţionate
de discronizarea crizei grand mal
în ciclul fiziologic somn – veghe
ne-a permis să distingem
următoarele tipuri de epilepsie
 Tipurile de epilepsie:

•epilepsia în stare de veghe;

•epilepsia deşteptării (prematinală);
•epilepsia somnului diurn (postprandială);
•epilepsia hipnagogică;
•epilepsia mezohipnică;
•epilepsia difuză
 Epilepsia în stare de veghe
se caracterizează prin aceea că crizele
convulsivante se înregistrează pe
parcursul zilei.

Sindromul convulsivant
înregistrează până la 3 - 5 crize pe luna
uneori mai mult
 Epilepsia
cu crize înainte de deşteptare
(prematinală)

•caracterizată prin ore de vârf

comiţial de dimineaţă (de la ora 4 la
5 - 6).
 Sindromul convulsivant
prematinal înregistrează
până la 2 crize pe luna şi chiar mai mult

Somnul este agitat,

somnul fragmentar,
somnul cu gesticulaţii,
sunt înregistrate automatisme,
mai spre finală deficit de somn
 Epilepsia
în somnul diurn (postprandială)

•caracterizează prin crize comiţiale majore

cu conservarea perfectă a personalităţii,
•cu tip uniform de evoluţie şi bună adaptare
socio - profesională a bolnavilor
 Epilepsia
în somnul diurn (postprandială)

Din particularităţile evoluţiei acestui

tip de epilepsie fac parte: crize având în
prodrom o dorinţă irezistibilă de a dormi.

Drept factori, sunt:

•Frecvenţa crizelor,
•calitatea şi oportunitatea tratamentului,
•activitatea focarului epileptic şi
particularităţile somnului
 Epilepsia
cu crize mezohipnice
•caracterizată prin crize comiţiale majore,
ce survin în stadiul profund al somnului
între ora 2 şi 4 de noapte;
•acest ritm se menţine timp de 7 - 10 ani şi
mai mult, pur individual
 Epilepsia
cu crize mezohipnice

Ea se asociază cu:
•Somnambulism,
•pavor nocturn,
•enurezis
 În aceasta formă
demararea crizelor ţine de:
Dezordinile hipnagogice,
de somnul superficial,
de deşteptările frecvente

Pacienţi sunt:
Fatigabili,
caxectizati,
extenuaţi

Procesul interesează
în grad minim personalitatea şi intelectul bolnavului
 Epilepsia hipnagogică
se caracterizează prin aceea că crizele
convulsivante se înregistrează pe
parcursul somnului nocturn.

Sindromul convulsivant
înregistrează până la 3 - 5 crize
pe luna uneori mai mult
 Epilepsia difuză
include cazurile,
care au pierdut cronoafinitatea
pentru sectoarele cadranului nictemeral
somn - veghe
 TRATAMENTUL

Aplicarea medicaţiei cu preparate

anticonvulsivante se face în
următoarele etape:
electia drogului preferenţial (în dependenţă
de localizarea focarului epileptic);
tratamentul este necesar să fie individual,
de lungă durată şi neîntrerupt;
 TRATAMENTUL

•obţinerea remisiei terapeutice,

consolidarea ei, profilaxia agravărilor şi
conduita bolnavului fără convulsii pe o
perioada de 3 - 5 ani;
•suspendarea tratamentului în conformitate
cu lipsa manifestărilor clinico - EEG ale
epilepsiei
 Analiza masurilor terapeutice a
demonstrat, că cele mai efeciente în
epilepsia cu evoluţie benignă sunt
preparatele cu efect somnifer minim şi
cu tropism predilect pentru formaţiunile
subcorticale (finlepsina, difenina,
cloraconul, hexamedina, tetraborat de
sodiu, elenium).
La bolnavii, la care crizele pe parcursul
întregii afecţiuni se produceau în somn
cu ore de vârf în prima jumătate a
nopţii, drogul se administrează în mod
obişnuit cu 1/2 oră înainte de culcare.
Astfel, a decăzut definitiv necesitatea
administrării în trei prize a drogurilor
antiepileptice la bolnavi, cu atât mai
mult, ca efectul se obţinea şi cu o
singura doză.
 Aşadar, medicaţia poartă un caracter
etiopatogenetic complex şi este alcătuită, în
funcţie de indicaţii:
din tratament dehidratant,
roburant,
resorbtiv,
antiflogistic,
desensibilizant,
nootrop,
neuroleptic,
vitaminizant şi anticonvilsivant.
Aplicarea tratamentului se face în trei
etape:
electia drogului preferenţial;
obţinerea remisiei terapeutice,
consolidarea ei, profilaxia agravărilor şi
conduita bolnavului fără convulsii pe o
perioada de 3 - 5 ani;
suspendarea tratamentului în
conformitate cu lipsa manifestărilor
clinico-EEG ale epilepsiei.
 Tratamentul ambulatoriu
Controlarea crizelor convulsive
determinate de epilepsie necesită o
urmare zilnică a schemei de tratament
recomandată de medic. Medicamentele
antiepileptice trebuie administrate
conform prescripţiei, fără nici o abatere
de la aceasta. Nerespectarea schemei
de tratament este unul din principalele
motive ale ineficientei controlării crizelor
convulsive.
Medicamentele antiepileptice sunt
eficiente doar atunci când nivelul seric
adecvat al medicamentelor este menţinut
constant. Medicul are în vedere acest
fapt, recomandând o schemă specifică
fiecărui medicament în parte (un anumit
dozaj, o anumită schemă de administrare
şi etc.). Neadministrarea unei doze
compromite întreg tratamentul.
Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul
pacienţilor cu epilepsie care urmează o
dietă cetogenică (excluderea completă a
grăsimilor şi proteinelor din alimentaţie)
recomandată de medicul specialist
întocmai pentru a îmbunătăţi controlul
epilepsiilor dificil de tratat. Dieta
cetogenică poate fi dificil de respectat
dar este obligatorie respectarea ei
strictă.
 În plus fata de tratamentul medicamentos, medicul
recomandă identificarea şi evitarea lucrurilor, faptelor
care determină apariţia convulsiilor, cum ar fi:
lipsa somnului adecvat;
consumul de băuturi alcoolice;
consumul de droguri;
stresul emoţional;
reducerea numărului de mese zilnice;
consumul de băuturi sau alimente care conţin cafeina;
privitul la televizor pentru mai multe ore;
folosirea îndelungată a computerelor;
expunerea intempestivă la soare.
 Medicamente
Medicamentele folosite pentru prevenirea
convulsiilor se numesc antiepileptice. Scopul
constă în găsirea unei medicaţii antiepileptice
eficiente care să determine cele mai puţine
efecte adverse.
Eficienta antiepilepticelor în prevenirea
convulsiilor este de 60 - 70%. Deşi multe
persoane suferă efectele adverse ale acestor
medicamente, acesta este cel mai bun mod de
a preveni convulsiile. Beneficiile depăşesc de
obicei neajunsurile acestor medicamente.
Există pe piaţă multe tipuri de
medicamente antiepileptice (denumite şi
anticonvulsivante), dar nu toate tratează
acelaşi tip de convulsii.
Primul pas în alegerea
anticonvulsivantelor este diagnosticarea
corectă a tipului de epilepsie şi de
convulsii pe care le are pacientul cu
epilepsie.
Poate dura mai mult timp până la găsirea
celei mai bune combinaţii de
medicamente, prin ajustarea dozelor, prin
încercarea mai multor medicamente.
Scopul este de a preveni apariţia
convulsiilor cu preţul unor efecte adverse
cat mai reduse posibil. Odată ce a fost
găsit cel mai eficient tratament, este
foarte important că pacientul să îl urmeze
întocmai recomandărilor medicului.
Monoterapia (folosirea unui singur
medicament) este ferm recomandată,
fiind tratamentul de prima intenţie.
Monoterapia determină mai puţine efecte
adverse şi nu are riscul de a interacţiona
cu alte medicamente. De asemenea,
şansele de a uita sau de a greşi ora
administrării medicamentului sunt mult
mai mici în monoterapie faţă de un
tratament compus din mai multe
medicamente.
Atunci când monoterapia este
ineficienta, adăugarea unui al doilea
medicament poate îmbunătăţi controlul
convulsiilor. De asemenea, în cazul
pacienţilor cu mai multe tipuri de
convulsii, este nevoie de mai mult de un
singur medicament.
 PAŞI DE PREVENIRE:
Dacă suferă de crize este necesar să
poarte o brăţară de atenţionare.
Dacă ei au o criză şi pierd conştiinţa,
imediat ce medicii văd brăţara vor şti ce
fel de tratament să va administreze.
Luaţi-vă medicamentele aşa cum vă este
indicat.
Nu evitaţi să luaţi medicamentele şi nu
renunţaţi la ele brusc.
 PAŞI DE PREVENIRE:

•Folosiţi ochelari şi farfurii de plastic în

locul celor din sticlă şi porţelan.
•Puneţi un semn cu “ocupat” pe uşa de la
baie, deoarece în cazul în care aveţi o
criză uşa să nu fie încuiată şi lumea să
poată ajunge repede la pacient.
•În cazul în care copilul Dvs suferă de
crize puneţi un înterfon în camera
acestuia.
 PAŞI DE PREVENIRE:

Daca băiatul sau fata Dvs suferă de

epilepsie este necesar să doarmă
întotdeauna în patul de jos.
În cazul unor crize puneţi pe frigider
numere de telefon în caz de urgenţă şi
instrucţiuni de prim ajutor.
Nu înotaţi niciodată singur.
Înotaţi alături de o rudă, un prieten.
 PAŞI DE PREVENIRE:

•Puneţi mai multă căptuşeală sub mochetă

şi covoare.
•Pentru a evita înecul în cazul unor crize
ţineţi nivelul apei în cadă cat mai redus.
•Feriţi-vă de tutun, astfel evitând pericolul
unui incendiu.
 PAŞI DE PREVENIRE:

Găsiţi un medic competent în care aveţi

încredere şi urmaţi instrucţiunile acestuia.
Să nu vă simţiţi niciodată ciudat dacă îl
sunaţi să îi puneţi întrebări în privinţa
sănătăţii.
Dacă doctorul este prea ocupat asistenta
acestuia vă va ajuta.
Înainte de a lua noi medicamente
întrebaţi-vă doctorul.
 PAŞI DE PREVENIRE:

•Dacă aveţi o alergie nu începeţi să luaţi

antihistaminice înainte de a primi aprobarea
din partea medicului, mai ales dacă până
atunci nu aţi mai luat antihistaminice.
•Educaţi-vă. Citiţi tot ce puteţi despre astfel
de crize şi despre tratamentul indicat.
•A şti înseamnă a avea putere.
•Cu cat învăţaţi mai multe despre epilepsie
cu atât mai mult veţi putea să vă ocupaţi de
boala dvs.