Tema: Rolul stresului oxidativ în patogeneza parodontală

Realizat de studentul anului II, din grupa S2005- Sîrghi Anatolie

Cordonator ştiinţific- Ambros Ala
• Stresul oxidativ este termenul folosit pentru
afecţiunile produse de speciile reactive de
oxigen numite radicali liberi. Stresul
oxidativ se definește ca fiind dezechilibrul
dintre oxidanţi și antioxidanţi, în favoarea
oxidanţilor, cu potenţial distructiv și
patogenetic. În funcţie de intensitate, stresul
oxidativ se poate desfășura intra- sau
extracelular. 
Stresul oxidativ intracelular poate
determina necroză celulară sau
dezorganizarea mai mult sau mai puţin
marcată a celulei, cu efecte catastrofale
în cazul unei celule care nu se poate
reproduce. Stresul oxidativ extracelular
este de asemenea citotoxic.
 Slide Title
• Radicalii liberi sunt substanţe care derivă din compuși Factorii responsabili pentru dezvoltarea stresului oxidativ
oxidaţi incomplet, care au trecut prin arderi parţiale, sunt
având în structura lor grupări de oxigen capabile să
iniţieze la suprafaţa membranelor celulare sau chiar în
interiorul celulelor, reacţii agresive de oxidare. Endogeni (radicali liberi care se formează în organism în
cadrul proceselor metabolice sau fiziologice)
• Deficienţă nutriţională
• Stresul (fizic și psihic)
• Intervenţii chirurgicale
• Radicalii liberi provin din procesele care se petrec în • Diabet zaharat
organism (fagocitoză, catabolism incomplet, producere • Disfuncţia metabolismului lipidic
de energie, detoxifiere hepatică) și din mediul extern • Nivel ridicat de homocisteină
(fum de ţigară, aer poluat, anumite alimente și • Disfuncţii cronice renale
medicamente, apă de fântână sau de robinet). • Boli asociate cu reacţii inflamatorii
Exogeni (radicali liberi care pătrund în organism din
mediul extern)

• Radiaţia ionizantă și UV
• Poluarea stratului de ozon, oxizii de
azot
• Consumul de alcool și nicotină
• Anumite medicamente (citostatice)
 Boli cauzate de stressul oxidativ
bolile
Parkinson și
Alzheimer

sindromul
Asperger

cancerul

Oboseala
cronica

ateroscleroza
Medicina  parodontală  este  o  disciplină  axată  pe  relația  dintre  parodontita
 cronică  și  bolile  sistemice,  o  relație  care  este  considerată  a  fi
 bidirecțională.  

Pornind  de  la  acestă  viziune  sistemică  a  medicinei  parodontale,  

este  important  să  fie  identificate  noi  metode  de   diagnostic   patogenetic  
precoce,   pentru   a   concepe   un   tratament   patogenetic  
personalizat   înainte   de   apariția   determinărilor   sistemice.  

Studiile  au   evaluat  implicarea   stresului   nitro‐oxidativ   în  

patogeneza   parodontitelor   cronice   și   au   testat  
tratamentul  sistemic  cu  cimetidină,  ca  modalitate  de  modulare  a
 reactivității  gazdei.
• 
Parodontitele     se   asociază   cu   un   nivel   crescut   de   stres   nitro-­oxidativ.
‐  
Aceasta  se  datorează  creșterii  infiltratul  leucocitar  cu  fagocite  neutrofile  și  
mononucleare

. Severitatea   leziunilor   parodontale   se   corelează   cu  

stresul   nitro-­oxidativ
‐  
parodontal.  
Această   concluzie   este   susținută   de   modificările  
indicilor  
parodontali  utilizați  pentru  cuantificarea   leziunilor
 parodontale.  
Tratamentul   parodontal   nechirurgical   reduce   inflamația   locală   și   nivelul  
stresului  nitro-­oxidativ.
‐  Inflamația  parodontală  a  fost  evaluată  prin  indicii  
parodontali  și  examenul  histopatologic  al  biopsiilor  parodontale.
•Tratamentul   cu   cimetidină   are   efecte   inhibitorii  
asupra   inflamației  parodontale   și   asupra   stresului  
nitro-­oxidativ
‐   parodontal.   Aceste   efecte  
sunt    mai  bune  decât  cele  ale  tratamentului  parodontal
 nechirurgical.  
Parodontitele   se   asociază   cu     o   creștere   importantă  
a   stresului   nitrooxidativ   sistemic   datorită   sintezei  
excesive   de   specii   reactive   de   oxigen,  specii  reactive
 de  azot  și  deficit  de  antioxidanți.