Raport :Urciorul.

Pterigionul.
Pingvecula

Realizat de studenta din grupa S1703

Sirghi Maria
Orjeletul (ulcior sau urcior)

Ce este ulciorul?

Orjeletul (denumirea populara este ulcior sau urcior) este o infectie a uneia dintre glandele sebacee
de la baza unei gene, la nivelul marginii palbebrale. Aceasta infectie se poate dezvolta in interiorul
(orjelet intern) sau in exteriorul (orjelet extern) pleoapei, si poate aparea la orice varsta.

Pleoapa va fi usor dureroasa, sensibila, cu hiperemie si edem la locul infectiei (o mica umflatura
rosie) care in aproximativ 3 zile evolueaza spre o colectie purulenta ce se sparge, dreneaza si se
vindeca in medie intr-o saptamana.

Cauze

De obicei, etiologia este reprezentata de stafilococul auriu, care este deseori prezent la nivelul
tegumentelor. Si alti factori cum ar fi: lipsa unei igiene corespunzatoare, transpiratia, frecarea
pleoapelor, poluarea, produsele cosmetice folosite incorect si excesiv, vechi si contaminate cu
bacterii, pot favoriza aparitia orjeletului.

Transmiterea se face prin contactul ochilor cu obiecte sau maini murdare, folosirea acelorasi picaturi
de ochi cu alte persoane bolnave, inotul in piscine murdare, toate acestea pot constitui cai de
transmitere a infectiei.
Simptome de orjelet

La nivelul pleoapei superioare sau inferioare poate aparea o umflatura care se transforma intr-o
colectie purulenta hiperemica cu punct galbui care poate supura.
In aproximativ 3 zile punctul (capul) cu puroi se sparge, puroiul se elimina si ca urmare durerea si
inflamatia scad. De multe ori, pacientii au ochii lacrimosi, senzatii de presiune, durere, arsura locala
sau uneori dureri in gat, secretii nazale, stare generala proasta, febra.

Ulciorul extern se poate remite spontan, pe cand cel intern, care se formeaza in interiorul pleoapei se
poate resorbi sau se poate inchista necesitand interventie chirurgicala pentru evacuarea sa.

Diagnostic

Daca urciorul nu se vindeca spontan sau prin tratamentul local uzual, se poate recolta puroi de la
nivelul leziunii si se pot face examene bacteriologice (incluziv antibiograma). In felul acesta se pune
diagnosticul exact si se poate ridica tratamentul cel mai eficace.

Tratamentul ulciorului

In general, ulciorul se vindeca spontan in decurs de o saptamana sau printr-un tratament ambulator
ce consta in administrarea de unguente si picaturi cu antibiotice (tobramicina, ciprofloxacina,
gentamicina etc) si antiinflamatorii (steroidiene sau nesteroidiene).
Se pot folosi si comprese calde si antiseptice de 2-3 ori pe zi, 3-4 zile, pentru a grabi evacuarea
puroiului. Daca infectia nu cedeaza sau daca apar complicatii, se recurge la tratament cu antibiotice
sistemice.

Daca un orjelet intern evolueaza (in ciuda tratamentului corect aplicat) intr-un salazion, acesta va
trebui incizat si drenat chirurgical. Dupa interventie este necesara continuarea medicatiei locale
(unguente si picaturi cu antibiotic si antiinflamator).

Esentiala este si igiena locala (cu apa calda amestecata cu sapun sau sampon pentru bebelusi) sau
folosirea produselor special destinate pleoapelor (solutii sau servetele imbibate in solutii
dezinfectante).

Este bine de stiut ca orjeletul nu trebuie niciodata stors, deoarece aceasta manevra poate duce la
aparitia unei complicatii mai grave (flegmon orbitar).

Complicatiile unui ulcior

Urciorul devine dureros, se mareste in dimensiuni sau continua sa dreneze puroi, fara ameliorare in
3 zile. El poate recidiva sau poate aparea in mai multe locuri pe pleoapa.

Asocierea cu o conjunctivita (infectia conjunctivita (infectia conjunctivei) sau cheratita (infectia

corneei). De asemenea este importanta tratarea blefaritei asociate, care favorizeaza aparitia
orjeletului.

Infectia se poate inchista (in special orjeletul intern) fiind necesara evacuarea lui chirurgicala.

Infectia se poate extinde la nivelul pleoapei, sprancenei sau la tegumentele fetei, fiind necesar
tratament antibiotic general (mai ales la pacientii diabetici sau imunodeprimati).

Prevenire

Cel mai important este ca pacientul sa mentina o igiena riguroasa a ochilor si mainilor. Pe cat posibil
trebuie evitate zonele intens poluate sau cu praf, sa se inlocuiasca periodic cosmeticele, sa se
foloseasca ochelari de soare pentru protectie si sa se foloseasca lentilele de contac pana la
vindecarea orjeletului.
Daca acesta recidiveaza frecvent, se poate institui un tratament de lunga durata cu tetraciclina (doza
zilnica orala de intretinere de 250 mg) pentru a realiza profilaxia orjeletului. Unii specialisti
recomanda si vaccinarea antistafilococica in scop profilactic.

PTERIGIONUL

Pterigionul este o extensie triunghiulara a conjunctivei bulbare degenerate (foita transparenta de

deasupra globului ocular) peste marginea corneei. Apare in mod tipic in dreptul fisurii palpebrale
(deschiderii pleoapei) in partea nazala.

Se dezvolta mai ales la persoanele care traiesc intr-un climat cald sau care petrec mult timp in aer
liber. Pterigionul este de doua ori mai frecvent la barbati decat la femei.

Poate reprezenta un raspuns cronic la uscaciune, praf si expunerea la raze ultraviolete (soare), dar
poate exista si o predispozitie genetica.
 Simptomele includ: roseata persistenta a ochilor, in special inspre unghiul intern, senzatie de corp
strain, de nisip in ochi, lacrimare, uscaciunea ochilor si mancarime. In cazurile mai avansate poate fi
afectata vederea prin invadarea partii centrale a corneei.

Forme clinice ale pterigionului:

 Tipul 1 – se extinde peste cornee mai putin de 2mm. Uneori, un depozit fin de fier se poate
vedea in partea transparenta a corneei in dreptul varfului ptrigionului. Este frecvent asimptomatic,
desi se poate inflama intermitent. Pacientii purtatori de lentile de contact pot simti discomfort mai
devreme, deoarece lentila sta pe capul marit al pterigionului si provoaca iritatie locala.
 Tipul 2 – poate avea pana la 4 mm si poate reprezenta recidiva dupa operatie. Interfereaza
cu filmul lacrimal din dreptul corneei si poate genera astigmatism.
 Tipul 3 – invadeaza corneea pe mai mult de 4 mm si incruciseaza axul vizual, impiedicand
vederea. Leziunile extinse, in special cele recidivante, se pot asocia cu fibroza conjunctivala extinsa,
cauzand restictia miscarilor globului ocular

PTERIGIONUL: TRATAMENTUL ESTE MEDICAL SI CHIRURGICAL

Tratamentul medical este un tratament simptomatic constand in folosirea lacrimilor artificiale,

picaturilor cu antiinflamator steroidian in caz de iritatie locala. Portul ochelarilor de soare reduce
expunerea la ultraviolete si scade rata de crestere a pterigionului.

Tratamentul chirurgical este indicat pentru leziunile de tip 2 si 3.

Excizia simpla se asociaza cu o rata mai mare de recidiva. Au fost descrise mai multe tehnici pentru
a minimiza recurenta. Cea mai folosita tehnica consta in excizia pterigionului si acoperirea defectului
cu o grefa de conjunctiva fie cu o grefa de membrana amniotica. Tratamentul adjuvant cu Mitomicina
sau iradierea cu particule beta pot scadea rata de recidiva.
 Pentru leziunile profunde si extinse poate fi rareori necesara keratoplastia lamelara periferica
(transplantul partial de cornee).

Diagnostic diferantial:

 Pseudopterigionul – este un fald al conjunctivei peste o cornee subtiata sau peste un ulcer
cornean si este fixat de cornee numai la varf, in timp ce pterigionul adevarat este aderent pe toata
suprafata lui.
 Neoplasmele conjunctivale

COMPLICATII (DIN FERICIRE FOARTE RARE):

 recidiva este cea mai frecventa complicatie
 ochi rosu
 cicatrizare vicioasa
 astigmatism secundar
 infectii sau inflamatii

RECOMANDARI DUPA OPERATIA DE PTERIGION:

 e interzisa expunerea la praf, vant, mersul la piscina, lac, mare, timp de 30 zile
 in primele 2 saptamani dupa operatie se recomanda ajutor la spalatul pe cap pentru a nu
intra apa in ochi
 e interzis machiatul ochilor 3 saptamani
 e interzis frecatul la ochi trebuie evitat pentru 30 zile
 sunt interzise traumatismele locale in primele 4 saptamani
Controale postoperatorii obligatorii sunt: prima zi dupa operatie, la 6-8 saptamani, 6 luni si apoi o
data pe an. Atentie, in functie de caz aceste date suporta modificare!

Despre complicatii, riscuri, rezultate, pacientul este informat cu ocazia consultului preoperator.

Pinguecula
Pinguecula este o degenerescenta elastoida a colagenului – foarte frecventa la batrani –
care se manifesta prin aparitia unor proeminente galbui, mai ales in sectorul nazal al
conjunctivei in apropierea limbului.

Pacientul prezinta o serie de formatiuni proeminente, de culoare galbena, care se

localizeaza la nivelul fantei palpebrale, catre regiunea nazala. Aceste leziuni se datoreaza
denaturarii structurilor colagenice, fiind afectate in acelasi timp tesuturile
subconjunctivale si regiunile superficiale ale sclerei; boala este stagnanta (leziunile nu
prezinta un caracter evolutiv) si se asociaza cu o crestere marcanta a colesterolului
plasmatic (hipercolesterolemie).
Tratamentul se face adesea doar din ratiuni estetice si consta in extirparea formatiunii.
Daca apar inflamatii care treneaza si recidiveaza, pot fi utilizate pentru instilatii, coliruri ce
contin corticosteroizi; daca leziunile proeminente sunt suparatoare, ele pot fi excizate prin
metode chirurgicale.

Pinguecula
Pinguecula este o manifestare a degenerării şi degradării fibrelor de colagen. Este
destul de frecvent întâlnită şi se prezintă că o proeminenţă reliefată, de culoare alb-
gălbuie, necanceroasa, care creşte pe conjunctivă (ţesutul transparent care acoperă ochiul
la exterior). Este localizată la nivelul fisurii palpebrale (fisura limitată de pleoapa superioară
de cea inferioară). Este adiacentă corneei, fără a o acoperi. Reflectivitatea conjunctivei în
porţiunea nazală este crescută pentru razele soarelui, explicând incidenţa pingueculei care
este crescută în porţiunea nazală, dar se poate întâlni şi în cea temporală. Pinguecula
provine din substantivul de origine latină „pinguis” care semnifică grăsime sau untură.

Prelevarea de ţesut din excrescenţă a permis studierea sa la nivel de microscopie optică şi

electronică. Ţesutul prezenta degenerarea colagenului, granulaţii închise la culoare, uneori
calcifieri şi schimbări degenerative în ţesutul conjunctiv, cu o acumulare de ţesut elastotic.
Această acumulare este asemănătoare cu cea din elastoza solară, doar că fibrele de
colagen prezintă leziuni mult mai mari, fiind mai grav deteriorate. Expunerea îndelungată la
soare a conjunctivei pericorneene poate duce la lezarea membranei endoteliale (strat al
matricii extracelulare secretat de celulele epiteliale ce asigură schimbul de nutrienţi şi este
alcătuit din numeroase fibre de colagen). Astfel, schimbul de substanţe prin vasele de sânge
este perturbat. Aceasta duce la degenerarea şi regenerarea accelerată a celulelor
endoteliale ce vor culmina prin îngroşarea membrane bazale, urmate de alterarea
metabolismului fibroblastelor, cu lezarea colagenului şi a fibrelor elastice.

Cauze, factori de risc

Pinguecula are cauză necunoscută. Totuşi, factorii majori de risc incriminaţi sunt
expunerea prelungită a ochilor la razele UV, vânt, praf şi vapori toxici. Vârsta este de
asemenea un factor de luat în considerare. Incidenţa pingueculei la persoanele vârstnice
este exponenţial mai crescută decât la cei tineri. Persoanele care lucrează ca sudori sau cei
care locuiesc în zona ecuatorului sunt şi ei incluşi În categoria celor cu risc crescut.

Semne şi simptome
Pinguecula se prezintă sub forma unei pete reliefate pe suprafaţa conjunctivei la nivelul
unuia sau a ambilor ochi, de culoare alb-gălbuie, cu aspect grăsos, fără a acoperi corneea.
Cel mai frecvent este întâlnită în porţiunea nazală, dar poate fi şi în cea temporală. Această
creştere neobişnuită a membranei bazale se poate extinde de-a lungul a mai mulţi ani.

De cele mai multe ori nu există niciun simptom, totuşi, pinguecula poate cauza uscăciune
prin neuniformitatea suprafeţei oculare ceea ce duce la roşeaţă şi iritaţie.
Purtarea lentilelor de contact poate fi îngreunată.

Diagnostic
Un simplu control la medicul oftalmolog este îndeajuns pentru a stabili diagnosticul.
Pinguecula este vizibilă cu ochiul liber.

Tratament
Majoritatea oamenilor cu pinguecula nu necesită tratament. Medicul trebuie să informeze
pacientul deoarece nu există niciun pericol de sănătate. Tratamentul trebuie iniţiat doar în
cazurile în care pata ajunge de dimensiuni supărătoare sau apar complicaţii. Pinguecula nu
afectează vederea, este de natură benignă (nu este canceroasă), singurele probleme pot
apărea atunci când ajunge la o mărime supărătoare pentru cei ce folosesc lentilele de
contact sau în rarele cazuri în care apare iritaţia.
De asemenea, pinguecula poate fi deranjantă pentru pacient din punct de vedere cosmetic.

Măsuri ce pot fi luate:

• picături pentru a umezi şi a asigura lubrefierea, hidratarea şi a preveni astfel inflamarea
• picături anti-inflamatoare pe bază de corticosteroizi sau fără steroizi pentru a reduce
 inflamaţia dar fără rezultat asupra pingueculei
• îndepărtarea chirurgicală dacă
 există dificultăţi în clipire
 deranjează persoana prin aspectul inestetic
 persoanei îi este imposibil a purta lentile de contact
 apare inflamaţie şi roşeaţa persistentă

Complicaţii
În unele cazuri, pinguecula se extinde deasupra corneei şi interferă cu vederea. Doctorii
denumesc aceasta Pterigium – diferită de pinguecula, prezentând un număr mai mare şi
mai grav de complicaţii. Dacă proeminenţa prezintă numeroase vase de sânge e posibil să
evolueze spre Pterigium. (10)

Pinguecula şi Pterigium
În ambele cazuri, cauzele sunt aceleaşi. Din punct de vedere al aspectului sunt diferite. Pe
când la pinguecula, membrana bazală creşte exponenţial, întărindu-se, ea nu mai permite
schimbul de nutrienţi cu vasele de sânge. La pterigium, situaţia este diferită. Pterigium este
mai periculos pentru sănătate, el este bine vascularizat, ajungând de multe ori să se extindă
deaspura corneei şi să interacţioneze cu vederea. (10)

Prevenţie
Nu există măsuri care să prevină în proporţie de 100% pinguecula. Factori care pot ajuta în
prevenţie sunt:
 evitarea expunerii prelungite la radiaţiile UV, vânt, praf
 purtarea ochelarilor cu protecţie UV
 hidratarea ochilor (2)

Concluzii
Pinguecula este o boală destul de frecventă, mai ales la persoanele vârstnice, care nu
afectează starea de sănătate şi nici vederea. Astfel, nu este necesar ca pacienţii să se
îngrijoreze, ci să respecte recomandările medicului care sunt în funcţie de caz. Progresul
creşterii este unul extrem de lent - de nivelul anilor, dar este recomandată protejarea de
factorii iritanţi, în special contra razelor UV, pentru a preveni creşterea pingueculei şi astfel
posibilele complicaţii: roşeaţă, iritaţie. Nu întârziaţi a vă prezenta la medic de fiecare dată
când observaţi o modificare în aspect sau mărime.