Boli ale organelor de simt

refereat realzat de Merticariu Silviu clasa a VII-a

CUPRINS
1.BOLI ALE OCHILOR
2.BOLI DE PIELE
3.BOLI ALE URECHII
 1.Boli ale ochilor

Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai
mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect, atunci când traversează globul ocular, se focalizează
înaintea retinei, permițând doar distingerea obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor mioape este
mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația
lumii are miopie.
1. Tipuri:
• Miopia axiala
• Miopia refractiva
• Miopia degenerativa
2.Cauze:
• Ereditară - Una din cele mai frecvente cauze este cea genetică, aproximativ 89% din părinții cu miopie având de asemenea
copii miopi.
• Mediul - Altă cauză importantă este influența mediului asupra mușchilor globului ocular. Astfel că un exces de tonus din
partea mușchiului ciliar poate sa antreneze miopia prin spasme ciliare. Și indicele de refracție a cristalinului poate fi
modificat sub influența temperaturilor înalte (opacifierea cristalinului). Altă teorie susține că un efort prea mare
consolidează mușchii ciliari, micșorând curbura cristalinului.
• Combinație factorilor ereditari cu cei de mediu
• Patologici - există o serie de afecțiuni care determină apariția miopiei
3.Tratament:
Cele mai comune forme de tratament includ purtarea ochelarilor și a lentilelor de
contact (doar cu lentile divergente), precum și o procedură chirurgicală refractivă
oculară, dar aceasta este recomandată doar persoanelor cu un anumit grad de miopie,
precum și cu o vârstă nu foarte înaintată.
Există 3 tipuri de proceduri chirurgicale keratotomie radială - și cea mai riscantă. Se
face o incizie în cornee cu ajutorul unei lame foarte ascuțite, aplatizându-se după
lecuire, mărind calitatea imaginii pe retină.
• keratectomie fotorefractivă - se aplică doar la forme ușoare ale miopiei. Cu
ajutorul unui laser se aplatizează corneea.
• LASIK - cea mai modernă tehnică. Se aplică aproape tuturor formelor de miopie.
Se folosesc laseri și o microkeratomă, care taie o porțiune circulară din cornee.
Aceasta este apoi tratată cu laseri pentru a-și schimba forma și focalizarea.
 2.Boli de piele

Acneea este o afecţiune cutanată a glandelor sebacee care prezintă leziuni, care pot fi
inflamate (cum sunt papulele, pustulele şi nodulii) sau neinflamate (cum sunt comedoanele
deschise sau închise). În cazul foliculilor piloşi infectaţi cu acnee se produc cel puţin patru
evenimente patofiziologice:
• stimularea activităţii glandei sebacee mediată de androgeni,
• cheratinizarea anormală care conduce la obstrucţia foliculară (formarea comedonului),
• proliferarea bacteriei Proprioni-bacterium acnes (P. acnes) în interiorul foliculului,
• inflamaţia.
Acneea afectează mai mult de 85% dintre adolescenţi, însă, adeseori, se poate extinde şi la
vârsta adultă. Vârsta medie de prezentare pentru tratament este de 24 de ani, 10% dintre
vizitele pentru tratament având loc când pacienţii au între 35 şi 44 de ani.
1.Modificările graduale care duc la instalarea leziunilor de acnee sunt:
• seboreea: hiperproducţia de sebum de către glandele sebacee,
• hipertrofia şi hiperplazia glandelor sebacee,
• keratinizarea infundibulară: obstrucţionarea prin keratinizare a canalului de
devărsare a sebumului, cu acumularea acestuia,
• formarea de comedoane, prin oxidaţia sebumului acumulat, aflat în contact cu
aerul atmosferic,
• inflamaţia bacteriană a acestui spaţiu obstrucţionat (Propionibacterium acnes),
• formarea de papule şi pustule din cauza enzimelor bacteriene şi a secreţiei
purulente provocată de agenţii microbieni,
• transformarea pustulelor în (micro)chiste, din cauza formării de perete propriu în
jurul leziunilor, ca răspuns al ţesutului vecin. În stadii avansate (în acneea
agravată) pustulele sau kistele confluează în noduli.
 2.Tipuri
• acneea comedoniană. Este cea mai facilă formă. Se mai numeşte acneea punctată şi apare pe fondul
seboreei. Comedonul este cel mai simplu element lezional, el se constituie prin retenţia sebumului şi
ulterior prin oxidaţia porţiunii sale superioare.
• acneea papulo-pustuloasă, Este o formă mai avansată decât precedenta, în care predomină papulele
rezultate din inflamaţia microbiană a foliculului sebaceu. În formele grave, pustulele se pot inflama
suplimentar, rezultând noduli dureroşi la palpare - acneea papulo-nodulară.
• acneea nodulo-chistică. Este caracterizată prin apariţia unor leziuni profunde dermo-hipodermice de 1
– 3 cm, roşii, dureroase la palpare. Nodulii au conţinut purulent, iar drenajul acestor noduli este posibil
prin formarea unor fistule de drenaj. Vindecarea acestor leziuni profunde şi a fistulelor de drenaj lasă
cicatrici. Această variantă de acnee este mai frecventă la sexul masculin.
• acneea conglobată. Este o variantă generalizată a formelor grave, formă în care sunt afectate şi alte
regiuni decât faţa (braţe, regiune presternală). Leziunile sunt de tip nodul, dar uneori aceşti noduli
confluează, dând naştere la adevărate placarde noduloase. Acestora li se asociază chiste, furuncule,
abcese.
• acneea cosmetică, prin folosirea de unguente grase (lanolină, acid oleic), care obstrucţionează glandele
sebacee şi sunt comedogene,
• acneea excoriată, apărută la tinerele fete cu forme uşoare de acnee, care îşi traumatizează mecanic
leziunile, în cabinete cosmetice cu personal neavizat. Cicatricile rezultate vor fi mult mai inestetice
decât leziunile iniţiale.
3. Factorii favorizanţi ai apariţiei bolii:
• igiena neadaptată pielii prea fragile şi iritabile;
• condiţiile climaterice (iarna, umiditatea);
• condiţiile nutriţionale (alcoolismul cronic);
• stresul şi drogurile psihotrope la pacienţii cu boala Parkinson şi sindrom extrapiramidal
iatrogen;
• tulburările endrocrine cu secreţie crescută de androgeni sau progesteron;
4.Diagnostic
Tabloul clinic este caracterizat de prezenţa leziunilor non-inflamatorii: comedoane deschise
(numite şi puncte negre) şi comedoane închise (numite şi puncte albe) sau/şi a leziunilor
inflamatorii: papule, pustule şi noduli. Simptomele locale date de acnee pot include durere,
eritem sau duritate. Durata leziunilor poate fi de la săptămâni până la luni. În urma leziunilor
acneice pot să rămână leziuni cicatriciale ‒ atrofice, hipertrofice sau cheloide.
5.Cauze
În determinismul acneei a fost recunoscut rolul factorilor:
• genetici (hiperproducţie de sebum, cheratinizare anormală),
• endocrini (debutul bolii la pubertate, frecventele agravări premenstruale),
• exogeni (hidrocarburi ciclice halogenate, gudroane),
• iatrogeni (produse cosmetice grase, corticosteroizi, tuberculostatice, antiepileptice, bromuri, ioduri, anti depresive)
6.Tratamente
Scopurile tratamentului:
• reducerea numărului și severității leziunilor acneice existente;
• prevenirea formării de noi leziuni;
• împiedicarea apariției cicatricilor și a desfigurării permanente.
Medicamentele antiacneice pot avea următoarele mecanisme de acțiune:
• medicamente care normalizează procesul de keratinizare foliculară:
• medicamente care inhibă funcționarea glandelor sebace
• medicamente cu efect antiinflamator:
• medicamente cu efect antibacterian
 Terapia adjuvantă în acnee
• Microdermoabraziunea, o tehnică ce utilizează microcristale pentru a exfolia pielea.
• Peelinguri chimice cu acid glicolic sau acid salicilic.
• Terapia cu lumină
• Terapia fotodinamică
 3.Boli ale urechii

Otita acuta este un proces inflamator ce poate avea loc la nivelul urechii externe,
medii sau interne. Otita provoaca dureri si disconfort si afecteaza copiii, dar si adultii.
Exista trei mari grupe de otite, corespunzand localizarii inflamatiei: externa, medie si
interna.
a) Otita externa acuta difuza
Apare cel mai frecvent vara, mai ales din cauza contaminarii microbiene din apa
piscinelor. O alta cauza o reprezinta uzul frecvent al betisoarelor de ureche, care ar
trebui evitate. Practic, in otita externa acuta se inflameaza pielea conductului auditiv
extern. Cei mai frecventi microbi intalniti sunt Pseudomonas aeruginosa si
Staphylococcus aureus.
1.Simptome
• durere la apasarea pe ureche sau la tractiunea posterioara a pavilionului
• pielea de la intrarea in canalul auditiv apare tumefiata, ingustand canalul
• de regula, auzul este normal sau doar usor scazut (spre deosebire de otita medie)
2.Tratamentul in principal este local si consta in aplicarea de catre medic a unei mese
de tifon imbibata cu o solutie de antibiotic. Mesa se schimba la 24-48 ore de catre
medic, care va practica si aspiratia eventualelor secretii din ureche. Pacientul isi va
pune peste mesa picaturi din solutia de antibiotic, de 2-3 ori pe zi, timp de 5-7 zile. In
primele zile se vor administra si calmante orale. In cazurile mai severe este nevoie si
de antibiotice orale.
b) Otita medie acuta
Otita medie acuta este cea mai frecventa forma de boala si se intalneste cu precadere la
copii. Aceasta este un proces infectios identificat la nivelul urechii medii si este
declansat de diversi agenti patogeni - cum sunt bacteriile, mai rar virusii. Otita medie
acuta are o incidenta mare la copii. Astfel, aproximativ 80% dintre copiii cu varste
pana la trei ani, au cel putin un episod de boala, in timp ce la aproape jumatate dintre
acestia, otita medie acuta recidiveaza de cateva ori pe an pana la varsta de 7 ani.
1.Categorii
• otita medie acuta sero-mucoasa
• otita medie acuta congestiva
• otita medie acuta bacteriana
 c) Otita medie acuta sero-mucoasa
1.Simptome:
• senzatie de infundare, de plenitudine auriculara
• dureri usoare si trecatoare de ureche
• pot aparea zgomote in urechi de tonalitate grava
• pacientul isi aude propria voce in ureche (autofonie)
• context de raceala sau context de variatie brusca a presiunii atmosferice (exemplu:
la aterizarea avionului)
2. Tratamentul in otita medie acuta sero-mucoasa este reprezentat de tratamentul
racelii obisnuite: antiinflamatoare orale, dezobstruante si dezinfectante nazale,
mucolitice. Nu sunt necesare antibioticele. Otita medie acuta sero-mucoasa cedeaza
intr-un timp variabil, de la cateva zile la cateva saptamani, mentinandu-se de multe
ori si dupa vindecarea racelii.