Coma

Referat realizat de Merticariu Silviu

1.Definitie:
În medicină, o comă este o stare de inconștiență care durează mai mult de
șase ore. O persoană aflată în stare de comă, deși este în viață, procesele ei
interne continuând să funcționeze, nu poate să fie deșteptată, nu răspunde în
mod conștient la durere, lumină sau sunet, nu inițiază nicio acțiune voluntară și
îi lipsește ciclul normal de somn și trezie. Individiul comatos, chiar dacă poate
să facă impresia de a fi treaz, nu simte, nu vorbește, nu aude și nu se mișcă în
mod conștient și intenționat.
Etimologie: în limba greacă veche (κῶμα kõma) însemnă „somn adânc”.
După ultimele studii s-a constatat că pacienții în stare comatoasă ar fi mai
sensibili și recepționează cu mult mai mult din mediul înconjurător, decât s-a
presupus până în prezent. Această informație ar fi importantă în procedeele de
tratament.
2.Gradele comei:
1. Coma de gradul I[1] (vigilă) – pierderea incompletă a funcțiilor de relație,
obținându-se reacție motorie sau verbală la stimuli nociceptivi, fără tulburări
vegetative.
2. Coma de gradul ii (propriu-zisă)– pierderea completă a funcțiilor de relație, dar
cu conservarea funcțiilor vegetative.
3. Coma de gradul iii (carrus) – abolirea funcțiilor de relație, însoțită de tulburări
vegetative.
4. Coma de gradul iv (depășită) – abolirea functiilor de relație și a celor
vegetative,organismul fiind menținut în viață exclusiv prin mijloace artificiale și
supraviețuirea încetând odată cu întreruperea mijloacelor de protezare.
3.Simptome
Semnele şi simptomele comei sunt:
• Pierderea cunoştinţei şi a motilităţii voluntare
• Lipsa sensibilităţii (persoana nu reacţionează la stimuli dureroşi)
• Bătăi neregulate ale inimii
Potrivit National Institutes of Neurological Disorders and Stroke, o persoană
aflată în comă poate prezenta uneori grimase faciale sau poate reacţiona la anumiţi
stimuli prin plâns sau râs.
De altfel, noi studii arată că unele gesturi ale persoanelor apropiate – ţinutul
bolnavului de mână, vorbitul cu acesta – sau un anumit cântec ori un parfum preferat
ar putea constitui stimulente senzoriale pentru cei aflaţi în comă. Tehnicile de
imagistică prin rezonanţă magnetică au arătat că astfel de stimulente pot determina
schimbări în activitatea cerebrală, care sugerează faptul că persoana în comă ar putea
auzi şi înţelege ceea ce se petrece în jurul ei.
4.Tipuri de coma
a. Comă toxic metabolică – se manifestă prin confuzie şi /sau delir, iar cauzele includ diverse infecţii sau insuficienţa
anumitor organe
b. Comă anoxică determinată de traumatisme cerebrale – este determinată de privarea creierului de oxigen şi este cauzată
de un atac de cord, traumatism cranian, înec, asfixie, supradoză de droguri, otrăvire.
c. Stare vegetativă prelungită (SVP) – persoana nu răspunde la niciun fel de stimul şi este în comă de mai mult de 21 de
zile. În această etapă funcţionează doar structurile cerebrale inferioare, care asigură funcţionarea organelor (respiraţie,
digestie, circulaţie, excreţie etc.). Cortexul cerebral este complet nefuncţional în SVP şi regenerarea neuronilor cerebrali
este imposibilă.
d. Pseudocoma (sindromul „locked-in” – închis în interior) – se caracterizează prin tetraplegie, diplegie facială şi anartrie,
dar pacientul este conştient şi musculatura ochilor este funcţională – el poate comunica doar prin clipire sau prin mişcări
palpebrale. Principalele cauze ale acestui sindrom sunt cele de natură vasculară: tromboză ocluzivă, hemoragie,
traumatisme, accidente vasculare etc.
e. Moarte cerebrală – constă în încetarea ireversibilă a tuturor activităţilor vitale ale creierului, dar funcţionarea celorlalte
organe poate fi asigurată prin mijloace artificiale. În acest stadiu, pacientul este considerat decedat, iar aparatele la care
este conectat doar produc aparenţa vieţii.
f. Comă indusă – presupune inducerea stării de inconştienţă temporară prin intermediul unor medicamente specifice,
pentru a reduce funcţia creierului în scopul protejării acestuia. Se apelează la această procedură în cazul în care durerea
este greu de controlat şi funcţiile vitale sunt suprasolicitate. Prin coma controlată, funcţia creierului este redusă la
minimum şi, implicit, scad toate celelalte funcţii ale organismului (metabolismul, consumul de oxigen etc.).
 5.Cauze
• Traumatismele cranio-cerebrale – pot duce la hemoragie şi hipertensiune intracraniană (exemple:
accidente rutiere, lovituri, căderi de la înălţime)
• Inflamaţia creierului (encefalita) – cauzată de lipsa de oxigenerare a creierului, dezechilibre
electrolitice sau hormonale
• Hemoragie intracraniană – cauzată de anevrism cerebral, hipertensiune intracraniană, tumori
cerebrale
• Accident vascular cerebral
• Hiperglicemie sau hipoglicemie
• Privarea de oxigen a creierului (hipoxia cerebrală) – cauzată de numeroase afecţiuni şi situaţii
medicale, precum: stop cardiac sau respirator, leziuni cerebrale, asfixie, înec, infecţii pulmonare,
strangulare, accident vascular cerebral, hipotensiune arterială etc.
• Abces cerebral – cauzat de infecţii bacteriene (streptococice, stafilococice), fungice sau
parazitare, boli congenitale cardiace, infecţia cu HIV, transplantul de organe, meningită,
encefalită
• Intoxicaţii – monoxid de carbon, fum, crize severe de astm, exces de alcool, supradoză de droguri
• Crize frecvente de epilepsie
6.Tratament
Tratamentul depinde de cauza care stă la baza apariţiei comei. De exemplu, dacă se
constată o intoxicaţie alcoolică, insuficienţă renală, crize de hiper- sau hipoglicemie,
otrăvire, infecţii etc., tratamentul va consta în aplicarea măsurilor necesare în astfel de
situaţii (spălături gastrice, restabilirea nivelului glicemiei, dializă, administrarea de
antibiotice etc.).

Dacă inflamaţia creierului este cauza comei, se poate recurge la trepanare, pentru
diminuarea presiunii intracraniene. De asemenea, intervenţia chirurgicală este necesară
în cazul în care cauza comei este reprezentată de o tumoră cerebrală sau de un hematom
subdural care determină hemoragie sau hipertensiune intracraniană.

Uneori, cauza comei este tratată şi pacientul îşi recapătă parţial sau integral funcţiile
vegetative, dar sunt şi situaţii când leziunile cerebrale sunt severe şi ireversibile,
existând riscul ca pacientul să rămână cu dizabilităţi permanente sau chiar să intre în
moarte cerebrală.