Coma

Bobici Bianca-Andreea
Melinte Raluca-Maria
 Definiție

 În medicină, o comă este o stare de inconștiență care durează mai mult de

șase ore. O persoană aflată în stare de comă, deși este în viață, procesele ei
interne continuând să funcționeze, nu poate să fie deșteptată, nu răspunde în
mod conștient la durere, lumină sau sunet, nu inițiază nicio acțiune voluntară
și îi lipsește ciclul normal de somn și trezie. Individiul comatos, chiar dacă
poate să facă impresia de a fi treaz, nu simte, nu vorbește, nu aude și nu se
mișcă în mod conștient și intenționat.

 După ultimele studii s-a constatat că pacienții în stare comatoasă ar fi mai

sensibili și recepționează cu mult mai mult din mediul înconjurător, decât s-a
presupus până în prezent. Această informație ar fi importantă în procedeele de
tratament.
 Gradele comei

 1. Coma de gradul I (vigilă) – pierderea incompletă a funcțiilor de relație,

obținându-se reacție motorie sau verbală la stimuli nociceptivi, fără tulburări
vegetative.

 2. Coma de gradul II (propriu-zisă)– pierderea completă a funcțiilor de relație,

dar cu conservarea funcțiilor vegetative.

 3. Coma de gradul III (carrus) – abolirea funcțiilor de relație, însoțită de

tulburări vegetative.

 4. Coma de gradul IV (depășită) – abolirea functiilor de relație și a celor

vegetative,organismul fiind menținut în viață exclusiv prin mijloace artificiale
și supraviețuirea încetând odată cu întreruperea mijloacelor de protejare.
 Simptome

Semnele şi simptomele comei sunt:

 Pierderea cunoştinţei şi a motilităţii voluntare

 Lipsa sensibilităţii (persoana nu reacţionează la stimuli dureroşi)

 Bătăi neregulate ale inimii

Potrivit National Institutes of Neurological Disorders and Stroke, o persoană aflată în

comă poate prezenta uneori grimase faciale sau poate reacţiona la anumiţi stimuli prin
plâns sau râs.

De altfel, noi studii arată că unele gesturi ale persoanelor apropiate – ţinutul
bolnavului de mână, vorbitul cu acesta – sau un anumit cântec ori un parfum preferatar
putea constitui stimulente senzoriale pentru cei aflaţi în comă. Tehnicile deimagistică prin
rezonanţă magnetică au arătat că astfel de stimulente pot determina schimbări în
activitatea cerebrală, care sugerează faptul că persoana în comă ar putea auzi şi înţelege
ceea ce se petrece în jurul ei.
 Tipuri de comă

 Comă toxic metabolică - se manifestă prin confuzie și /sau delir, iar cauzele include
diverse infecții sau insuficienţa anumitor organe

 Comă anoxică determinată de traumatisme cerebrale - este determinată de privarea

creierului de oxigen și este cauzată de un atac de cord, traumatism cranian, înec,
asfixie, supradoză de droguri, otrăvire.

 Stare vegetativă prelungită (SVP) – persoana nu răspunde la niciun fel de stimul și este
în comă de mai mult de 21 de zile. În această etapă funcționează doar structurile
cerebrale inferioare, care asigură funcționarea organelor (respirație, digestie,circulație,
excreţie etc.). Cortexul cerebral este complet nefuncțional în SVP și regenerarea
neuronilor cerebrali este imposibilă.

 Pseudocoma (sindromul ,,locked-in" - închis în interior) - se caracterizează prin

tetraplegie, diplegie facială și anartrie, dar pacientul este conștient și musculatura
ochilor este funcțională – el poate comunica doar prin clipire sau prin mișcări
palpebrale. Principalele cauze ale acestui sindrom sunt cele de natură
vasculară:tromboză ocluzivă, hemoragie, traumatisme, accidente vasculare etc.
 Moarte cerebrală - constă în încetarea ireversibilă a tuturor activităților
vitale ale creierului, dar funcționarea celorlalte organe poate fi asigurată
prin mijloace artificiale. În acest stadiu, pacientul este considerat
decedat, iar aparatele la care este conectat doar produc aparenţa vieţii.
 Comă indusă - presupune inducerea stării de inconștiență temporară
prin intermediul unor medicamente specifice, pentru a reduce funcția
creierului în scopul protejării acestuia. Se apelează la această procedură
în cazul în care durerea este greu de controlat și funcțiile vitale sunt
suprasolicitate. Prin coma controlată, funcţia creierului este redusă la
minimum și, implicit, scad toate celelalte funcţii ale organismului
(metabolismul, consumul de oxigen etc.).
 Cauze

Peste 50% dintre persoanele care intră în comă suferă în

prealabil un traumatism cranio-cerebral sau prezintă diverse
afecțiuni care perturbă circulația sângelui la nivelul
creierului.
 Traumatismele cranio-cerebrale - pot duce la hemoragie și
hipertensiune intracraniană (exemple: accidente rutiere,
lovituri,căderi de la înălțime);
 Inflamația creierului (encefalita) - cauzată de lipsa de
oxigenerare a creierului,dezechilibre electrolitice sau
hormonale;
Accident vascular cerebral  Hemoragie intracraniană – cauzată de anevrism cerebral,
hipertensiune intracraniană, tumori cerebrale;
 Accident vascular cerebral;
 Hiperglicemie sau hipoglicemie;
 Privarea de oxigen a creierului (hipoxia cerebrală) - cauzată
de numeroase afecțiuni și situații medicale, precum: stop
cardiac sau respirator, leziuni cerebrale, asfixie, înec, infecții
pulmonare, strangulare, accident vascularcerebral,
hipotensiune arterială etc;
 Abces cerebral - cauzat de infecții bacteriene (streptococice,
stafilococice),fungice sau parazitare, boli congenitale
Abces cerebral cardiace, infecția cu HIV, transplantul deorgane, meningită,
encefalită;
 Intoxicaţii-monoxid de carbon, fum, crize severe de astm,
exces de alcool,supradoză de droguri;
 Crize frecvente de epilepsie.
 Diagnostic

În vederea depistării cauzei comei, medicul va evalua istoricul medical și familial al

pacientului, va efectua teste de sânge, analize imagistice și examene neurologice.Pentru că
persoana comatoasă nu se poate exprima și nu este conștientă, medicul seva baza pe
relatările persoanelor apropiate. Acestea trebuie să îi spună medicului ce simptome avea
pacientul înainte de a intra în comă, ce alte probleme medicale avea,dacă obișnuia să
consume alcool sau droguri, ce tratamente urma.

Ulterior, medicul va testa reflexele pacientului la stimuli și va dispune efectuarea

unor analize de sânge care pot indica eventuale semne ale intoxicării cu diverse substanțe,
nivelul electroliților, a glicemiei și a hemoglobinei, precum și statusul lipidic.

În cazul suspectării unei infecții sau a unei afecțiuni a sistemului nervos

central,medicul poate recomanda o puncție lombară. Tomografia computerizată,
imagistica prin rezonanță magnetică și electroencefalografia sunt teste imagistice care ar
putea depista eventualele traumatisme la nivelul creierului. Scorul Glasgow: util pentru a
evalua pacienţii în comă
 Tratament

Tratamentul depinde de cauza care stă la baza apariției comei. De exemplu, dacă se
constată o intoxicație alcoolică, insuficienţă renală, crize de hiper- sau hipoglicemie,otrăvire,
infecții etc., tratamentul va consta în aplicarea măsurilor necesare în astfel de situații (spălături
gastrice, restabilirea nivelului glicemiei, dializă, administrarea de antibiotice etc.).

Dacă inflamația creierului este cauza comei, se poate recurge la trepanare, pentru
diminuarea presiunii intracraniene. De asemenea, intervenția chirurgicală este necesară în cazul
în care cauza comei este reprezentată de o tumoră cerebrală sau de un hematom subdural care
determină hemoragie sau hipertensiune intracraniană. Uneori, cauza comei este tratată și
pacientul își recapătă parțial sau integral funcţiile vegetative, dar sunt și situații când leziunile
cerebrale sunt severe şi ireversibile,existând riscul ca pacientul să rămână cu dizabilități
permanente sau chiar să intre în moarte cerebrală.

Prognosticul este variabil, în funcție de fiecare situație medicală. Șansele de recuperare

depind de cauza comei, de succesul tratamentului aplicat și de timpul în care pacientul a stat în
comă - prognosticul este extrem de rezervat dacă pacientulstă în comă mai mult de 21 de zile.
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Com%C4%83
https://www.csid.ro/boli-afectiuni/coma-cauze-diagnostic-%C5%9Fi-tratament-17893592/