Hemiplegia

Hemiplegia este, în forma sa cea mai severă, paralizia completă a unei jumătăți a corpului.
Hemiplegia poate fi cauzată de diferite afecțiuni medicale precum traumatisme, tumori, accident
vascular cerebral sau congenital.

În funcție de tipul de hemiplegie diagnosticată diferite funcții ale corpului pot fi afectate
astfel anumite efecte sunt așteptate precum paralizia parțială a unui membru pe partea afecate, însă
alte deficiențe pot părea la început complet fără legătură cu slăbiciunea membrelor deși sunt de fapt,
un rezultat direct al afecțiunii de la nivelul creerului.

Persoanele cu hemiplegie prezintă o dificultate în menținerea echilibrului din cauza

slăbiciunilor membrelor care conduc la incapacitatea de a schimba corect greutatea corporală. Acest
lucru face mai dificilă efectuarea activităților de zi cu zi, cum ar fi îmbrăcarea, mâncatul, apucarea
de obiecte sau folosirea băii. Hemiplegia cu originea în secțiunea inferioară a creierului creează o
afecțiune cunoscută sub numele de ataxie, o pierdere atât a abilităților motorii grosiere, cât și a celor
fine. Hemiplegia motorie pură, o formă de hemiplegie caracterizată prin slăbiciune laterală a
piciorului, brațului și feței, este cea mai frecvent diagnosticată formă de hemiplegie.

Cea mai frecventă cauză a hemiparezei și hemiplegiei este accidentul vascular cerebral.
Accidentul vascular cerebral poate provoca o varietate de tulburări de mișcare, în funcție de
localizarea și severitatea leziunii. Hemiplegia este frecventă atunci când accidentul vascular
cerebral afectează tractul corticospinal. Alte cauze ale hemiplegiei includ leziuni ale măduvei
spinării, în special sindromul Brown-Séquard, leziuni cerebrale traumatice sau boli care afectează
creierul.

O leziune cerebrală permanentă care apare în timpul vieții intrauterine, în timpul nașterii sau
la începutul vieții poate duce la paralizie cerebrală hemiplegică. Deoarece o leziune care are ca
rezultat hemiplegie apare la nivelul creierului sau măduvei spinării, mușchii hemiplegici prezintă
caracteristici ale sindromului neuronului motor superior. Alte caracteristici decât slăbiciunea includ
scăderea controlului mișcării, clonusul, spasticitatea, reflexele tendinoase profunde exagerate și
scăderea rezistenței.

Incidența hemiplegiei este mult mai mare la copiii prematuri decât la bebelușii la termen.
Există, de asemenea, o incidență mare a hemiplegiei în timpul sarcinii și studiile arată că aceasta
poate fi legată fie de o naștere traumatică, de folosirea forcepsului sau de un eveniment care
provoacă leziuni cerebrale. Există dovezi preliminare ale unei asocieri cu boala celiacă
nediagnosticată și ameliorarea după retragerea glutenului din dietă.
 Alte cauze ale hemiplegiei la adulți includ traume, sângerări, infecții ale creierului și
cancere. Persoanele care au diabet necontrolat, hipertensiune arterială sau cei care fumează au șanse
mai mari de a dezvolta un accident vascular cerebral. Slăbiciune pe o parte a feței poate apărea și
poate fi din cauza unei infecții virale, accident vascular cerebral sau cancer.

Mișcarea corpului este controlată în primul rând de tractul piramidal, o cale a neuronilor
care începe în zonele motorii ale creierului, se proiectează în jos prin capsula internă, continuă prin
trunchiul cerebral, traversează linia mediană la nivelul inferior al bulbului, apoi coboara maduva
spinarii in neuronii motori care controleaza fiecare muschi. În plus față de această cale principală,
există căi contributive mai mici, cum ar fi tractul corticospinal anterior, dintre care unele porțiuni nu
traversează linia mediană. Din cauza acestei anatomii, leziunile tractului piramidal deasupra
bulbului provoacă, în general, hemipareză contralaterală.

În funcție de examenul clinic și de semnele asociate, examinatorul își poate da seama de

nivelul aproximativ la care a fost lezat tractul corticospinal, înainte de a trimite pacientul către
serviciile de imagistică.

Leziunea este situată la nivel cortical în momentul în care pacientul prezintă semne ale
afectării limbajului, tulburări senzoriale (văz, auz, olfacție), dezorientare temporo-spațială sau
convulsii de tip epileptic. Defectele de câmp vizual pot sugera atât o leziune corticală cât și o
leziune subcorticală.

Leziunea de peduncul cerebral sau a părții anterioare a punții se exteriorizează prin

hemipareza feței, brațului și a piciorului, fără semne asociate și fără deficite senzoriale.

Leziunile segmentelor superioare ale măduvei cervicale determină pierderea sensibilității

proprioceptive de aceeași parte cu pareza, alături de pierderea de partea opusă a sensibilității
termice și dureroase, caz în care apare sindromul Brown-Séquard. Hemipareza spastică este însă
foarte rar asociată cu leziuni la nivelul măduvei spinării, majoritatea leziunilor de secțiune sau
compresie medulară determinând tetrapareză sau parapareză, în funcție de nivelul la care este
situată leziunea. Asociate cu leziuni ale măduvei spinării sunt și absența semnelor de nerv cranian
(absența deficitelor la nivelul nervilor cranieni) și absența slăbiciuinii (hemiparezei) faciale.

Obligatoriu se va realiza o tomografie cerebrală care va determina sediul exact al leziunii,

abordarea ulterioară și tratamentul depinzând de rezultatul tomografiei. În cazul în care tomografia
nu poate fi interpretată corespunzător, se apelează la rezonanța magnetică nucleară.
 Interpretarea testelor imagistice va fi realizată de o echipă formată din neurolog și imagist.
În cazul în care se suspectează o stenoză de arteră carotidă sau un accident vascular cerebral de tip
tranzitor, se va face și angiografia arterei carotide.

Analiza fluxului sanguin de la nivel cerebral se realizează prin angio-RMN, care este o

tehnică non-invazivă aplicată mai ales pentru examinarea arterelor vertebrală și bazilară. În cazul în
care se suspectează un embolism, fie el de tip cardiogen (la bolnavii cu fibrilație atrială) sau septic,
vor fi efectuate electrocardiograma, ecocardiografia și hemoculturi în cazul în care pacientul este
febril, dar pot fi efectuate și la pacienții afebrili, mai ales dacă ecocardiografia relevă procese de
endocardită valvulară.

Tratamentul pentru hemiplegie este același tratament dat celor care se recuperează după
accidente vasculare cerebrale sau leziuni cerebrale.

Profesioniștii din domeniul sănătății, cum ar fi kinetoterapeuții și terapeuții ocupaționali,

joacă un rol important în asistarea acestor pacienți în recuperarea lor. Tratamentul este axat pe
îmbunătățirea senzațiilor și a abilităților motorii, permițând pacientului să își gestioneze mai bine
activitățile din viața de zi cu zi. Unele strategii utilizate pentru tratament includ promovarea
utilizării membrului hemiparetic în timpul sarcinilor funcționale, menținerea intervalului de mișcare
și utilizarea stimulării electrice neuromusculare pentru a scădea spasticitatea și a crește gradul de
conștientizare a membrului.

Hemiplegia nu este o tulburare progresivă, cu excepția unor afecțiuni progresive, cum ar fi o

tumoră cerebrală în creștere. Odată ce deficiențele au apărut, simptomele nu ar trebui să se
agraveze.

Cu toate acestea, din cauza lipsei de mobilitate, pot apărea și alte complicații. Complicațiile
pot include rigiditate musculară și articulară, pierderea fitnessului aerobic, spasme musculare,
escare, ulcere de presiune și cheaguri de sânge.