RECUPERARE NEUROLOGICA

1.Scleroza multipla: cauze, simptome si tratament

Scleroza multipla reprezinta o afectiune inflamatorie de tip autoimun
a sistemului nervos central reprezentat de catre maduva spinarii si cortexul
cerebral, care poate determina aparitia dizabilitatii motorii permanente prin
deteriorarea filetelor nervoase aferente diferitelor grupe musculare.
Ce reprezinta scleroza multipla?

Scleroza multipla reprezinta o afectiune inflamatorie de tip autoimun

a sistemului nervos central reprezentat de catre maduva spinarii si cortexul
cerebral, care poate determina aparitia dizabilitatii motorii permanente prin
deteriorarea filetelor nervoase aferente diferitelor grupe musculare.

De ce apare SM?

Scleroza multipla se datoreaza unui proces autoimun de distructie mielinica

la nivelul filetelor nervoase cerebrale si ale măduvei spinării care determina
alterarea transmiterii impulsurilor nervoase. Factorii de risc ai persoanelor
care sufera de scleroza multipla sunt reprezentati de catre:

 Varsta: SM afecteaza mai frecvent persoanele tinere cu varste

cuprinse intre 20 si 40 de ani;
 Sexul: persoanele de sex feminin sunt mai frecvent afectate in
comparatie cu cele de sex masculin;
 Istoricul familial: prezenta unui antecedent in familie creste riscul de
a dezvolta SM;
 Infectii virale cu Epstein Barr;
 Nivelurile scazute de vitamina D;
 Existenta anumitor boli autoimune: anemie pernicioasa, psoriazis,
diabet de tip I.
Care sunt simptomele sclerozei multiple?

Tabloul clinic in cazul sclerozei multiple este alcatuit in mod frecvent de

urmatoarele simptome:
  Senzatia de amorteala sau furnicaturi la nivelul extremitatilor si
a trunchiului de aceeasi parte;
 Parestezii faciale, pareza faciala;
 Rigiditate a musculaturii cervicale;
 Tremor al mainilor si lipsa capacitatii de coordonare a miscarilor;
 Afectarea vederii cuprinde: pierderea partiala sau completa a vederii
(de obicei unilaterala), vedere dubla sau in ceata;
 Dificultati de vorbire;
 Fatigabilitate;
 Vertij;
 Disfunctii sexuale, vezicale sau ale motilitatii intestinale.

Scleroza multipla poate fi clasificata in functie de evolutia simptomatologiei

in urmatoarele tipuri:

1. Scleroza multipla recurent remisiva SMRR- cea mai frecventa forma

a sclerozei multiple la persoanele de sex feminin cu varsta de peste 30
de ani;
2. Scleroza multipla primar progresiva SMPP-afecteaza ambele categorii
de sexe in mod egal si se manifesta mai ales la nivelul maduvei spinarii;
3. Scleroza multipla secundar progresiva SMSP- apare dupa o perioadă
lungă de evolutie a SMRR;
4. Scleroza multipla progresiv recidivanta SMPR- cel mai sever tip de
evolutie al bolii.
Diagnosticul SM

Diagnosticul de scleroza multipla se stabileste pe baza anamnezei si al

examenului clinic al pacientului fiind confirmat cu ajutorul:

 Investigatiilor imagistice de tipul rezonantei magnetice nucleare si

computer tomografiei cu substanta de contrast, care depisteaza
leziunile de la nivelul creierului si măduva spinării specifice patologiei;
 Punctiei canalului vertebral pentru recoltarea de lichid cerebrospinal si
identificarea benzilor oligoclonale in lichidul cefalorahidian;
 Investigatiilor paraclinice de laborator pentru excluderea altor
patologii care evolueaza cu simptomatologie similara celei din SM;
 Investigatii paraclinice pentru evaluarea transmiterii impulsurilor
nervoase-electromiograma.
Tratamentul sclerozei multiple

Tratamentul sclerozei multiple este simptomatic si are ca scop

imbunatatirea calitatii vietii pacientului prin diminuarea intensitatii, duratei
si frecventei manifestarilor clinice. In acest scop sunt utilizate:

 Medicatia corticosteroida pentru perioade scurte de timp pentru

imbunatatirea vederii si a coordonarii motorii;
 Preparate imunomodulatorii si imunosupresoare pentru reducerea
proceselor autoimune de distructie mielinica si amanarea aparitiei
deficientelor motorii;
 Antidepresive;
 Antialgice;
 Preparate pentru imbunatatirea motilitatii intestinale.

Metodele de tratament pentru scleroza multipla prin fizioterapie si

kinetoterapie determina imbunatatirea mobilitatii si reducerea rigiditatii
musculaturii pacientilor iar terapia ocupationala amelioreaza depresia
reactiva si izolarea sociala manifestate de bolnavii cu SM.

Sindromul Guillain-Barre
(poliradiculonevrita acut ă ) – cauze,
tratament
Sindromul Guillain-Barre, numit și poliradiculonevrita acută și
paralizie ascendentă Landry, este o tulburare inflamatorie a
nervilor periferici, acei nervi situați în afara creierului și a
mă duvei spină rii. Se caracterizează prin instalare rapidă a
slă biciunii și adesea a paraliziei la nivelul picioarelor, brațelor,
mușchilor respiratori și feței. Slă biciunea este însoțită adesea de
senzații anormale.
Mulți pacienți necesită internarea într-o secție de terapie
intensivă la începutul bolii, mai ales dacă este necesară
susținere respiratorie cu ajutorul unui aparat sau dacă este
afectat procesul de înghițire. Cu toate că majoritatea oamenilor
se recuperează , acest proces poate dura mai multe luni și este
posibil ca unele persoane să ră mână cu invaliditate de diferite
grade pe termen lung. Rata de mortalitate este sub 5%.
Sindromul Guillain-Barre poate apă rea la orice persoană , la
orice vârstă , indiferent de sex.
Simptome sindrom Guillain-Barre (poliradiculonevrita
acută) 
Tabloul clinic în faza de stare este caracterizat printr-o paralizie
ascendentă simetrică care atinge cele patru membre (tetraplegie)
și uneori nervii cranieni (diplegie facială , în ordinea frecvenței:
IX, VII, X, III, VI), cu dureri frecvente, care pot persista timp
îndelungat (mialgii, dureri la întinderea trunchiurilor nervoase și
uneori dureri rahidiene), deficit senzorial moderat (parestezii sau
disestezii) și areflexie osteotendinoasă . Sunt posibile
complicații vitale: tulbură ri cardiorespiratorii, pandisautonomia
acută Young și Adams (hipo- sau hipertensiune arterială ,
tulbură ri ale ritmului cardiac, tulbură ri ale sudorației),
tulbură rile de deglutiție. Atingerea ră dă cinilor cervicale și
craniene antrenează o paralizie respiratorie și poate fi necesară
ventilația mecanică . Boala evoluează în trei faze.
În prima fază , care durează în medie 12 zile (între 3 zile și 1
lună ), apare o paralizie a membrelor inferioare, care se extinde
simetric la membrele superioare (tetraplegie) și la nervii
cranieni, provocând paralizie facială , tulbură ri oculomotorii și
de deglutiție. Poate apă rea și o paralizie a mușchilor respiratori.
A doua fază , perioadă în platou, cu durata medie de 11 zile
(între 1 și 35 de zile), în care semnele precedente neurologice
sunt stabile.
Cea de a treia fază , care poate dura de la câteva să ptă mâni la
luni (în medie 24 de să ptă mâni), este cea de regresiune treptată
a semnelor. Evoluția este cel mai frecvent favorabilă , cei mai
mulți pacienți se refac considerabil după câteva luni. Mai rar pot
persista sechele motorii, aproximativ 30% din adulți și chiar mai
mult dintre copii ră mân cu pareză reziduală la 3 ani.
Cauze sindrom Guillain-Barre (poliradiculonevrita
acută) 
Cauza este necunoscută . Ș tim că aproximativ 50% din cazuri
survin la scurt timp după o infecție microbiană (virală sau
bacteriană ), uneori o infecție simplă și obișnuită , cum este gripa
sau toxiinfecția alimentară . Unele teorii sugerează un factor
declanșator autoimun în care sistemul de apă rare al pacientului,
format din anticorpi și globule albe, este solicitat să acționeze
împotriva organismului, deteriorând mielina (învelișul sau
izolația nervilor), ceea ce duce la amorțeală și slă biciune.
Variante ale poliradiculonevritei acute
sindromul guillain-barre poliradiculonevritaacută 
Sindromul Miller-Fisher
Este o variantă a poliradiculonevritei acute, caracterizată prin
triada:
oftalomoplegie
 ataxie

 areflexie

În general debutează cu diplopie prin pareza bilaterală de nerv

abducens. Ptoza palpebrală este frecventă în această formă de
boală , dar pupila este rar afectată . Slă biciunea musculară este
minimă dar uneori sindromul Fisher evoluează că tre forma
clasică de poliradiculonevrită acută . Peste 85% din pacienți au
anticorpi GQ1B pozitivi.
Forma faringo-cervico-brahială
Este o formă rară a poliradiculonevritei acute în care pacienții se
prezintă cu paralizie acută la nivelul membrelor superioare,
faringelui și musculaturii gâtului. Peste jumă tate din ei au
anticorpi anti-GT1a pozitivi. Se pare că este precedată mai
frecvent de infecții respiratorii față de cele gastrointestinale.
Forma oculo-faringiană
Se manifestă prin diplopie si disfagie cu simptome minime sau
absente în alte teritorii. Pacienții au frecvent anticorpi anti-
GT1a pozitivi.
Forma paraparetică
Se manifestă prin slă biciune musculară , tulbură ri senzitive și
areflexie limitate la nivelul membrelor inferioare. RMN-ul este
important pentru a se face diagnosticul diferențial cu mielita.
Forma pur senzitivă
Este o formă rară determinată de afectarea rapidă a fibrelor
senzitive groase și mai puțin cele subțiri ceea ce determină
ataxie senzitivă , pseudoatetoză , durere și disautonomie.
Simptomatologia poate cuprinde inclusiv fața.
Forma pur motorie
Se manifestă doar prin simptomatologie motorie și areflexie.
Are un prognostic similar cu poliradiculonevrita acută clasică .
Forma pur autonomă
Este o formă rară în care pacientul prezintă :
 durere abdominală
  greață
 vă rsă turi
 gastropareză
 ileus
 hipotensiune ortostatică
 tulbură ri de ritm cardiac
 sincope
 disfuncție erectilă
 disfuncție urinară
Pacienții asociază de obicei areflexie și simptome senzitive
ușoare distale. Frecvent manifestă rile clinice dispar în câteva
luni.
Forma axonală
Este o formă de poliradiculonevrită acută întâlnită mai ales în
Asia și mai rar în Europa și Statele Unite. Se poate prezenta
ca neuropatie acută axonală motorie (acronimul din engleză
AMAN) sau neuropatie acută axonală motorie și
senzitivă (AMSAN).
Forma axonală se pare că este mai frecvent precedată de infecția
cu Campylobacter jejuni și apare mai des la persoane tinere.
Slă biciunea musculară începe la nivelul picioarelor, are
progresie ascedentă simetrică și evoluție acută ajungând să
cuprindă membrele superioare, regiunea cervicală și bulbară și
chiar musculatura respiratorie. Pacienții se prezintă cu
tetrapareză și areflexie, ce pot fi însoțite de slă biciunea
musculaturii cervicale (mai ales flexorii și uneori spasme pe
extensori, cu aspect de pseudomeningism), pareză facială
bilaterală , disfagie, dizartrie, insuficiență respiratorie,
simptomatologie senzitivă , semne de afectare vegetativă . Acești
pacienți au mai frecvent pozitivi anticorpi anti-
GM1, GM1b, GD1a, GD1b. Studiul electrodiagnostic
evidențiază leziunea axonală importantă . Se pare că atacul imun
al macrofagelor Tratament pentru sindromul Guillain-
Barre (poliradiculonevrita acută)
În stadiile sale incipiente, sindromul Guillain-Barre este
imprevizibil. Prin urmare, cu excepția cazurilor foarte ușoare,
majoritatea pacienților nou diagnosticați sunt spitalizați. De
regulă , un caz nou de sindrom Guillain-Barre se internează în
secția ATI (terapie intensivă ) pentru monitorizarea respirației și
a altor funcții ale organismului până când boala se stabilizează .
Schimbul de plasmă (o procedură de „cură țare” a sângelui) și
administrarea intravenoasă a imunoglobulinelor în doză mare
sunt utile adesea pentru reducerea duratei sindromului. În ceea
ce privește durata, faza acută a sindromului Guillain-Barre
variază de regulă de la câteva zile la câteva luni, peste 90%
dintre pacienți trecând în faza de recuperare în decurs de patru
să ptă mâni. Asistența pacienților presupune eforturi coordonate
ale unei echipe alcă tuite dintr-un medic neurolog, un medic de
medicină fizică (medic de recuperare), un medic internist, un
medic de familie, un fizioterapeut, un terapeut ocupațional, un
asistent social, o asistentă medicală și un psiholog sau medic
psihiatru.
Restul tratamentului este suportiv:
 asistare respiratorie, dacă se instalează insuficiența
respiratorie
 reglarea tensiunii arteriale

 reglarea frecvenței cardiace

 controlul diurezei

 terapia durerii neuropate

 profilaxia trombozei venoase

 kinetoterapie

 terapie antidepresivă

 prevenirea infecțiilor nosocomiale.

Viitoare vaccină ri ar trebui evitate la pacientul cu sindrom

Guillain-Barre în perioada acută a bolii, iar dacă boala a apă rut
după administrarea unui anumit vaccin, acel preparat trebuie
evitat toată viața.
are loc sub teaca de mielină (periaxonal), triggerul fiind un
antigen de pe suprafața axonului motor. Tratamentul este
același, dar prognosticul este ceva mai rezervat.

Hernia de disc: simptome, cauze, tratament

1. Ce este hernia de disc?
Orice miscare vrei sa faci, coloana isi mobilizeaza multe parti (vertebre,
discuri intervertebrale, ligamente, muschi) care functioneaza ca o structura
unitara pastrand pozitia necesara. Sunt activitati atat de perfectionate si
prompte incat nu realizezi in mod constient cum se intampla (ca si in cazul
mersului).

Fiecare din aceste elemente ale coloanei vertebrale este pozitionat si ar

functiona mereu corect, indiferent de cum ne-am misca. In realitate insa,
echilibrul acesta se mai si strica! De cele mai multe ori il restabilim prin forte
proprii, totusi, uneori nu reusim, asa cum se intampla in hernia de disc.

a. Dar cum arata coloana vertebrala?

 33-34 de vertebre alcatuiesc partea ei osoasa, iar intre ele sunt

prezente „piese” care ajuta la miscare si functionare in ansamblu –
discurile intervertebrale, ligamentele, suprafetele cartilaginoase;

 Discul intervertebral actioneaza ca o garnitura, ca o „pernuta” intre

corpurile a doua vertebre. Absoarbe socurile si impiedica partile
osoase ale vertebrelor sa se atinga sau sa atinga, sa ciupeasca nervii ce
se afla la acest nivel;

 Foarte rezistent, discul are marginea externa mai dura creata prin
straturi concentrice din fibre de colagen – inelul fibros. In centrul
acestuia se afla nucleul pulpos, mai moale, alcatuit din fibre aflate intr-
un gel de muco-proteine. Aceasta consistenta ii permite sa se muleze si
sa usureze miscarea vertebrelor in timp ce el ramane pe loc. Sunt 23
de discuri intervertebrale care fac posibil confortul si miscarea la
nivelul fiecarui segment vertebral.

 Vertebrele sunt articulate intre ele si ligamente fine trec de la una la

alta sau peste doua, trei vertebre. Si muschii, la randul lor, la fel, dar
unii si catre structuri invecinate (cum sunt omoplatii, oasele bazinului)
constituind un ansamblu bine legat si foarte puternic.

b. Ce inseamna disc herniat?

Hernia, in general, reprezinta iesirea anormala a continutului dintr-o

cavitate sau spatiu corporal (vezi hernia inghinala, hernia ombilicala).
 Atunci cand un disc imbatraneste isi modifica structura si compozitia.
Inelul extern fibros se poate deteriora, chiar rupe. Prin acea „spartura”
sau punct slab aluneca o parte din nucleul pulpos.

In aceasta situatie, intreg discul nu isi mai indeplineste functia de

„amortizor” iar partea moale iesita in afara deranjeaza structurile
invecinate (nervi) si afecteaza capacitatea coloanei de a prelua corect
greutatea corpului, miscarile ei si ale membrelor.

Vei intalni si termenii de protruzie discala, „disc alunecat”, disc

protuzionat, disc fisurat, disc rupt, disc herniat.

Sa mergem mai departe...

c. Stadiile si evolutia pana la hernie de disc – ce trebuie sa stii:

 Degenerare – nucleul pulpos sensibil la variatiile de hidratare si odata

cu inaintarea in varsta isi modifica elasticitatea. Discul nu mai este
eficient ca „perna” absorbanta de socuri, iar inelul fibros, la randul
lui, se rigidizeaza si incepe sa prezinte fisuri;

 Prolaps (protruzie) – sau leziune la nivel de disc: o mic aparte din

nucleul pulpos forteaza catre o fisura a inelului fibros la o miscare mai
proununtata, la o torsiune/rasucire (cand iesi repede din scaunul
masinii) sau la ridicarea brusca unei greutati, dar inca nu depaseste
spatiul discului; durerea uneori iradiaza pe membrul de partea afectata
si se reduce, dispare la repaus;

 Extruzie – sau faza radiculara: o parte din nucleul moale, pensat de o

miscarea brusca, inegala, se strecoara prin fisura inelului fibros, iese si
apasa pronuntat radacinile de nerv, de o parte sau de ambele, dar nu
le lezeaza; durerea apare brusc, intens, nu se calmeaza usor si iraderea
cuprinde parte din membrul afectat nu pe intreg traseul radacinii
nervoase compresate;

 Sechestrare – este stadiul in care inelul fibros rupt, de obicei brusc,

lasa si nucleul pulpos si marginile fisurii lui sa iasa si sa lezeze radacina
nervoasa. Se desprind ca un fragment care astfel afecteaza si nervul si
 materia nervoasa din canalul medular (maduva spinarii din canalul
spinal).

Protruzia (prolapsul) este o hernie incompleta, in timp ce extruzia si

sechestrarea sunt hernii produse complet, diferenta fiind data de gradul de
deplasare, de durerea combinata cu radiculopatie. Si, in afara de durere, se
traduc prin grade diferite de deficit de miscare, sensibilitate si functionare.

2. Tipuri de hernie de disc

In functie de localizare, studiile clinice au aratat urmatoarele:

a. Hernie de disc lombara – cea mai frecventa localizare

b. Hernie de disc cervicala – apare cu frecventa cea mai mare la varste

cuprinse intre 30 si 50 de ani, dar si peste 65-70 de ani in contextul
modificarilor de tip degenerativ inevitabile, odata cu inaintarea in
varsta.

In vederea diagnosticului, medicul neurolog sau neurochirurg,

ortopedul, pun alaturi: istoricul medical personal, stilul de viata
(profesie, sedentarism, etc), precum si simptomele. Se adauga
examinarea clinica si se pot constata limitari ale mobilitatii segmentului
cervical sau lombar, durere, scaderea reflexelor si slabiciune
musculara, tulburari de sensibilitate si chiar de echilibru. Sunt foarte
utile investigatii paraclinice precum radiografie, RMN, CT, mielograma
(cand poate se constata afectarea maduvei spinarii). Medicul
recomanda una sau mai multe astfel de investigatii in functie de stadiul
durerii si restul semnelor prezente.

c. Hernie de disc toracala (toracica) – la acest nivel apare rar, de obicei

determinata de degenerescenta de varsta, de modificari ale corpurilor
vertebrale prin osteoporoza, traumatisme in antecedente (cadere,
lovire direct pe coloana) sau tasari, fisuri consolidate „cu defect”, ce
strica arhitectura vertebrei.

Herniile toracale incomplete (usoare, medii) nu au de obicei semne.

Dar odata hernat discul, semnele care trebuie sa te duca la medic sunt:
 durerile ce iradiaza in zona toracica, iradiere pe unul din brate sau
chiar ambele, unele dureri de cap aparute dupa mentinerea pozitiilor
gresite la birou, furnicaturi si amorteli in membrele inferioare,
slabiciune la tentativa de miscat bratele, uneori si dificultati la urinat
sau constipatie fara motiv hidro-alimentar. Le va interpreta medicul
corect, in ansamblu.

3. Hernia de disc la femei si barbati

Diferente? Discul intervertebral are dimensiuni corespunzatoare cu cele ale
vertebrelor, la randul lor putin diferite in functie de sex. Aici, ca factor
structural, se poate lua in considerare, de exemplu, amplitudinea curburilor -
lordoza lombara este in general pronuntata la femei - ca si prezenta
accentuarii cifozei toracice mai devreme in timpul vietii, la femei (sani mari,
greutatea afectand pozitia coloanei).

Trebuie sa stii ca multi factori interni pot contribui la alte diferentieri in afara
de cea constitutionala: predispozitia la retentia de apa, gradul de mobilizare
si activitate, tipul de activitate (femeile se protejeaza, nu ridica atat de multe
greutati, nu fac in majoritate sporturi de impact), maternitate, schimbari
hormonale, atentia fata de necesarul de hidratare sau de odihna.

Componenta durere din cadrul semnelor afectiunii, poate fi diferita, uneori

femeile suportand grade mai mari de durere fata de barbati, dar adresarea la
medic este mai precoce decat cea a barbatilor care ezita si imping uneori
pana nu se mai poate prezentarea la medicul neurolog sau neurochirurg.

4. Simptome de disc herniat

O varietate de simptome pot aparea atunci cand ai hernie de disc. De cele
mai multe ori, aceasta problema afceteaza nivele ale spatelui inferior, ale
coloanei lombare, dar poate aparea si la nivelul coloanei cervicale.

Important: nu poti fi sigur ca ai o hernie de disc fara consult si

investigatii medicale!

Dar iata cele mai frecvente semne și simptome, in functie de zona herniei,
care trebuie sa te alarmeze:
 Durere chiar in fesa, sau coborand la nivelul coapsei și gambei (cumva
pe o linie mediana);

 Dureri de picior – talpa, degete – cu amortire, fie pe partea externa si calcai,

fie toata partea din fata, cu degetele si scaderea capacitatii de a ridica pasi
normal;

 Dureri fie localizate in zona cervicala, fie si a umerilor si bratelor;

 Parestezii (furnicaturi) sau chiar senzatie de amortire in zona umerilor,

bratelor, mainilor, degetelor;

 Iradierea brusca, neplacuta, a durerii, daca te misti sau tusesti (catre mana,
degete);

 Cu cat sunt mai afectati nervii, pe langa durere, amorteala, furnicaturi, apar
si spasme musculare sau slabiciune a picioarelor, respectiv a mainilor.
Slabiciunea musculara duce la aparitia unui mers impiedicat. Iar pentru
membrele superioare, iti poate afecta chiar capacitatea de a tine sau ridica
obiecte, chiar si usoare (cana, prosop, periuta, etc);

 Daca discul determina afectarea pachetului nervilor “cozii de cal” (cauda

equina), poti pierde partial sau mai serios controlul asupra intregului corp
inferior, cu incontinenta urinara si chiar anala si pierderea sensibilitatii pielii.
Sindromul cozii de cal este unul dintre cele mai grave simptome ale unui disc
herniat la nivel lombo-sacral si trebuie mers la medic de urgenta.

Uneori, mai rar, este posibil sa fie vorba despre o hernie de disc si fara a
prezenta simptome. Nu doare, nu stii! O vei descoperi intamplator daca
trebuie sa faci o investigatie imagistica de control a coloanei in cadrul
evaluarii periodice a starii de sanatate.

5. Care sunt cauzele herniei de disc?

Cele mai frecvente “puncte de pornire” pentru hernia de disc sunt in mare
parte legate de stilul de viata:

 Pozitie in sezut (la birou) mentinuta mai multe ore neintrerupt si in

atitudini gresite (text neck sau gat indreptat inainte pentru a citi pe ecranul
calculatorului sau telefon, cifoza, lombara dureroasa de la scaun nepotrivit,
etc);

 Procesul de degenerare, odata cu inaintarea in varsta;

 Sport intensiv sau exercitii cu greutati efectuate prea in forta, fara incalzire

si fara respectarea unor reguli;

 Fumatul – altereaza in timp vascularizatia si asa foarte fina si sensibila a

structurilor vertebrale;

 Ridicarea de obiecte grele in mod frecvent si in mod gresit;

 Anumite profesii sau ocupatii (muncitori in constructii, soferi de cursa

lunga, taximetristi, ingrijitori persoane, etc);

 Munca in conditii de utilizare a aparatelor cu vibratii

puternice (pickhammer, platforme);

 Sedentarismul, obezitatea.

6. Cum se trateaza hernia de disc?

Indiferent de stadiu, hernia de disc este o urgenta si este necesar sa te
prezinti repede pentru consult si initierea tratamentului – reducerea durerii
si stoparea evolutiei herniei sunt obiective principale.

6.1 Hernia de disc se vindeca singura?

Vestea buna este ca herniile de disc nu necesita intotdeauna o intervenție

chirurgicala. Dar singur, discul intervertebral nu isi poate reface structura
daca aceasta s-a alterat in vreun fel (inel fibros deteriorat, rupt, nucleul
modificat si migrat). Asadar, nu exista “quick fix” sau reparatie rapida pentru
un disc herniat, ci mai multe metode de tratament ce se aplica in functie de
gravitatea afectiunii.

Atata timp cat nu apar simptomele foarte serioase si intense, prima etapa de
tratament pentru o hernie de disc este de a reduce inflamatia și de a oferi
corpului timp pentru a se ajuta singur.
Medicamentele pentru durere si antiinflamatoarele sunt pentru o perioada
determinata, alaturi de ceea ce mai recomanda medicul de specialitate.

Probabil vei avea nevoie si de comprese, exercitii speciale, usoare, si chiar o

administrare de medicatie injectabila de catre medic pentru a reduce mai
repede inflamatia daca durerea persista dupa tratamentul initiat.

Specialistii nostri - echipa excelenta de medici si fizioterapeuti Fiziolife

Medica - vor face tot posibilul pentru a-ti oferi la clinica sau chiar
acasa fizioterapie anti durere si inflamatie, kinetoterapie, masaj, etc, tot ce ai
nevoie pentru a ajuta coloana sa se recupereze si sa revii la normalul de
dinainte de aparitia herniei de disc!

6.2 Fizioterapia e buna pentru hernia de disc lombara?

Cu aparatura ultramoderna din dotarea clinicii noastre obtinem rezultate

excelente inca de la prima ta criza! Nu trebuie sa te deplasezi in mai multe
locuri, avem o echipa super-pregatita si tot ce trebuie ca aparate si proceduri
la Fiziolife Medica!

Calmarea durerilor poate fi obtinuta cu diferite forme de curenti din

electroterapie, termoterapie prin aplicatii, comprese, laser, TECAR, etc., in
functie de intensitatea durerii. Acestor metode le asociem masaj
terapeutic pentru relaxarea musculaturii contractate si ameliorarea
circulatiei locale, kinesiotaping (de exemplu si peste weekend, pana la
sedinta din saptamana urmatoare), terapie manuala, stretching si tot ce
consideram ca iti poate fi de autor cu efecte rapide!

7. Tratamentul chirurgical
Exista hernii… si hernii. Vrem sa iti spunem ca nu toate herniile de disc au
indicatie chirurgicala.

Medicul, pe baza semnelor si a cum te simti, plus ceea ce arata investigatiile

(RMN, CT, radiografie), iti va spune ce e de facut de indata ce constati ca
durerea nu raspunde la tratamentul neinvaziv instituit deja si la care se pare
ca nu reactioneaza durerea si limitarea miscarii.
7.1 Operatia de hernie de disc
Sunt mai multe tipuri de interventie in functie de tipul herniei, localizare,
varsta pacientuui si starea generala de sanatate.

Astfel, neurochirurgul poate opta pentru o interventie despre care te

informeaza in detaliu, dintre care amintim aici:

 laminectomie - se intervine printr-o incizie mica asupra unei parti din arcul
vertebral;

 discectomie / microdiscectomie (discectomia, mai frecvent pentru zona

lombara, cand printr-o incizie mica se elimina portiunea de disc sau tot
discul, adica ce provoaca presiunea pe radacina nervoasa; microdiscectomia
sau microdecompresia, si pentru zona cervicala, mai putin invaziva; ambele
ofera timp de recuperare mult redus);

 disc intervertebral artificial – interventie sub anestezie generala, discul

lezat se inlocuieste cu unul complex, artificial (nu se recomanda la cei cu
osteoporoza, artroza);

 fuziune spinala – doua sau mai multe vertebre sunt unite intre ele, se pot
utiliza grefe osoase dintr-un alt os propriu sau material speciale si astfel se
imobilizeaza permanent acea portiune de coloana vertebrala.

7.2 Cat dureaza operatia de hernie de disc?

Toate detaliile le vei primi, negresit, de la medicul care te va opera, dupa ce
ce te consulta si vede rezultatele investigatiilor.

Doar orientativ iti putem spune, de exemplu, ca interventia de tip

microdiscectomie poate dura intre 30 de minute si o ora. Dar aceasta este
perioada in care intervine propriu-zis medicul. Mai trebuie sa se adauge si
perioada preoperatorie, cu pregatirea si preanestezia, precum si perioada de
dupa operatie necesara pentru iesirea din anestezie sub monitorizare.
Timpul total se poate extinde astfel la 2 ore sau putin peste aceast interval.

7.3 Cat dureaza durerile dupa operatia de hernie de disc?

Te poti astepta ca spatele sa il simti intepenit sau dureros dupa interventie,
nu este ceva neintalnit. Bineinteles ca vor fi luate masuri pentru a reduce
acest disconfort, trebuie sa anunti imediat medicul sau asistentele. Starea ta
se va imbunatati in decurs de saptamani sau este posibil ca aproape imediat
sa nu mai ai durerile de dinainte de operatie.

Durerea este un aspect normal pentru o perioada, se reduce pe masura ce

nervul, tesuturile inconjuratoare se refac si isi reiau functionarea in
parametri asteptati. Exista si pacienti carora durerile le pot da de furca inca 3
pana la 6 luni de la interventie.

Mai trebuie sa stii ca o perioada iti va fi dificil sa stai asezat sau intr-o
anumita pozitie pentru mai mult timp.

7.4 Cat dureaza recuperarea dupa hernia de disc

Inca de a doua zi dupa interventie tip microdiscectomie, de exemplu, vei fi
incurajat sa te misti. Un kinetoterapeut te va ajuta astfel incat sa-ti invingi
frica. Este posibil sa fii externat la cateva zile si vei reveni la control in zilele
mentionate de medic.

In general, dureaza 4 pana la 6 saptamani pentru a atinge nivelul asteptat de

mobilitate si functionare, dar acest lucru depinde de severitatea afectiunii
inainte de interventie, de simptomele de dinainte. Dupa interventia de
fuziune, recuperarea este putin mai lunga, de pana la 3 luni.

Mersul pe jos este foarte bun ca miscare inca din primele 6 saptamani dupa
interventia chirurgicala. Incepe treptat, cu cate 5-10 minute, pana ajungi la 30
de minute de doua ori pe zi.

De asemenea, programele de kinetoterapie speciale stabilite de

fizioterapeutii nostri, cu exercitii gradate, te vor ajuta foarte mult pentru
capitolul mobilitate vertebrala si recuperarea treptata a functiilor coloanei.

7.5 Restrictii dupa operatia de hernie de disc

Mai degraba este vorba de precautii, iata care sunt:

 In primele doua saptamani cel putin este esential sa eviti aplecarile din talie,
ridicarea a mai mult de 7-10 kilograme, rasucirile – toate aceste miscari pun o
presiune excesiva asupra coloanei tale inca vulnerabila.
 Ti-ar fi util un dispozitiv precum ridicatorul de scaun de toaleta, astfel incat
sa nu fii nevoit sa te apleci la asezarea pe el sau in timpul “actiunii”.

 Daca ai parul lung, se recomanda ca in primele saptamani sa mergi la un

coafor, cu atentie cand te asezi in fotoliul respectiv – de cautat sa fie salon
dotata cu fotoliu cu recliner, deci cu sprijin pentru picioare (ideal si acasa).

 Sugestie in legatura cu imbracarea si dezbracarea: sa o incerci sa te imbraci

culcat, intins pe spate, cat de mult se poate. Poarta haine largi, incaltaminte
fara sireturi (slip on, dar nu papuci pentru ca sunt instabili pentru mers) si
apeleaza cat de mult poti la cineva apropiat pentru ajutor.

 Daca abia astepti sa revii la sportul preferat sau sa conduci iata cum trebuie
sa procedezi: tine legatura cu medicul! Evita condusul masinii pentru 2-4
saptamani, precum si mersul pe bicicleta, alergarea, ridicarea de greutati,
exercitiile de aerobic, spinning, etc, pana va spune el ca este ok. Daca totusi
esti nevoit sa reiei condusul masinii, evita sa petreci in scaunul de sofer mai
mult de 30 de minute de fiecare data, in primele 2-4 saptamani de la
operatie.

7.6 Kinetoterapie dupa operatia de hernie de disc

Terapia prin miscare, kinetoterapia, ajuta in hernia de disc la tonifierea
musculaturii spatelui, abdomenului, umerilor, soldurilor, astfel incat coloana,
vertebrele vor fi ajutate sa se pozitioneze mai corect. Se urmareste astfel
scaderea presiunii inegale pe disc, scaderea presiunii pe radacinile nervoase
afectate de discul herniat si reducerea durerii.

Se incepe cu exercitii mai usoare, dar foarte eficiente. Fizioterapeutul alege

apoi miscari mai complexe in functie de raspunsul corpului pacientului, idea
fiind sa nu apara durere la cea deja posibil prezenta.

Este de dorit sa mergi pentru recuperare medicala la clinici cu multa

exeperienta, asa cum este Fiziolife Medica, unde kinetoterapiei ii alaturam si
alte tehnici si metode de recuperare care permit obtinerea rapida de
rezultate pozitive!
8. Metode de prevenire a herniei de disc
Cea mai potrivita metoda de tratament este prevenirea. La Fiziolife Medica,
echipa de medici si fizioterapeuti impreuna ajutam fiecare pacient sa evite
durerile, discopatiile, hernia de disc, stenoza de canal vertebral, sindromul de
coada de cal si alte afectiuni - ai fost la noi, la Scoala Spatelui?

Coloana, ca intreg organismul, se uzeaza pe masura ce imbatranesti si cu cat

vei face mai mult pentru a o mentine in forma buna, cu atat va fi capabila sa
nu doara, sa te sustina corect si sa nu apara complicatii.

Iata cateva activitati pe care le poti face indiferent de sex, grad de

antrenament, varsta sau solicitari:

 Este nevoie de miscare in mod constant, in fiecare zi, incepand cu mersul

pe jos, foarte eficient! Coloana se va mentine flexibila, muschii spatelui si
abdominalii se vor pastra tonifiati, adica un sprijin suplimentar binevenit
pentru coloana;

 Supravegheaza greutatea – cu cat vei incarca coloana cu mai multe

kilograme, cu atat ii va fi mai greu si mai repede vor aparea probleme

 Antreneaza-te inteligent - sporturile cu impact mai ridicat, cum sunt

fotbalul, rugby, lupte, unele arte martiale, gimnastica, hocheiul pot duce la
lezari ale coloanei si discurilor intervertebrale. O idee este trecerea catre
forme de activitati sportive cu impact mai mic – inot, yoga, pilates, mers pe
jos tip Nordic walking si mers pe jos obisnuit pe distante mai mari.

Important:

Sa eliminam si unele neclaritati, hai sa facem diferenta intre hernia de disc si

stenoza spinala.

In timp ce o hernie implica ceva din interior care ajunge spre exterior intr-un
alt spatiu, stenoza este aproape complet opusul. Termenul „stenoza” se
refera la ingustarea unui canal al corpului.

Cand se micsoreaza in diametru canalul osos (format prin suprapunerea

vertebrelor) care protejeaza maduva spinarii, apare stenoza spinala (sau
stenoza de canal spinal) - in general, oriunde de-a lungul coloanei vertebrale.
Unii oameni se nasc cu aceasta modificare, dar pentru multi acest lucru
incepe sa se intample pe masura ce imbatranesc și apar procesele
degenerative.

Concluzie

O hernie de disc mare poate fi complet nedureroasa, in timp ce un

spasm muscular de la o simpla incordare a spatelui la ridicarea unei
greutati poate provoca dureri chinuitoare. Aceasta inseamna ca
severitatea durerii nu este un factor determinant pentru identificarea
unei hernii de disc si doar consultul, investigatiile si experienta
medicului vor putea sa te ajute la timp si in mod adecvat in functie de
stadiul afectiunii tale!

Neuropatia periferica: cauze, simptome si

tratament
Neuropatia periferica reprezinta o tulburare a sistemului nervos periferic
care asociaza o serie de manifestari care determina slabiciune musculara,
amorteala si sindrom algic la nivelul membrelor superioare si inferioare.
Ce reprezinta neuropatia periferica?

Neuropatia periferica reprezinta o tulburare a sistemului nervos periferic

care asociaza o serie de manifestari ce determina slabiciune musculara,
amorteala si sindrom algic (durere) la nivelul membrelor superioare si
inferioare.

Care sunt cauzele neuropatiei periferice?

Neuropatia periferica este determinata de lezarea terminatiilor nervoase de

la nivelul membrelor superioare si inferioare cauzate de traumatisme
(traumatisme compresive, sectionare), dezechilibre metabolice, infectii sau
expunere la toxine. Cea mai frecventa etiologie a polineuropatiei periferice
este intalnita in practica medicala in cazul pacientilor diagnosticati cu diabet
zaharat. Neuropatia periferica genetica reprezinta o forma de boala rar
intalnita favorizata de anumite mutatii genetice care determina aparitia
afectiunii Charcot Marie Tooth.

Lezarea traumatica a terminatiilor nervoase regasite la nivelul membrelor

superioare si inferioare se poate produce in urma accidentelor rutiere,
compresiei nervoase datorate dezvoltarii de procese tumorale maligne sau
benigne, sindromului de compartiment (compresia nervoasa se datoreaza
redistribuirii lichidului interstitial la nivelul diferitelor compartimente
anatomice ale mainii sau piciorului) sau postchirurgical.

In anumite situatii, afectarea terminatiilor nervoase poate surveni in urma

tratamentului chimioterapic specific patologiilor tumorale cu diverse
localizari. Infectiile cu Epstein Barr, virusul hepatitei C, HIV sau cele care
determina boala Lyme si zona zoster reprezinta alti factori care pot
determina aparitia neuropatiilor periferice. Alte cauze implicate in aparitia
neuropatiilor periferice dobandite sunt reprezentate de consumul excesiv
de alcool, alimentatia precara sau deficitul aportului vitaminic.
Neuropatia periferica: cauze, simptome si tratament

Simptomele neuropatiei periferice

Simptomele care alcatuiesc tabloul clinic al pacientilor cu neuropatie

periferica variaza de la caz la caz in functie de tipologia afectiunii dupa cum
urmeaza:

 Mononeuropatia afecteaza un singur nerv si determina aparitia de

parestezii unilaterale in teritoriul anatomic deservit de acesta, fiind
intalnita in sindromul de tunel carpian, paralizia nervului ulnar, radial
ori peronier;
 Mononeuropatia multipla se datoreaza afectarii a mai mult de 2
radacini nervoase si poate implica uneori in mod secvential mai multe
structuri nervoase, purtand denumirea de mononeuropatie multiplex;
 Polineuropatia reprezinta o tulburare generalizata a inervatiei
periferice intalnita in mod frecvent la diabetici (neuropatia diabetica) si
in cadrul sindromului Guillan Barre.

Afectiunea debuteaza progresiv in marea majoritate a cazurilor si determina

aparitia senzatiei de amorteala la nivelul mainii sau piciorului cunoscuta ca
“amorteala in manusa sau in soseta”, caracterul simptomelor unilateral sau
bilateral fiind dat de numarul de traiecte nervoase afectate -mono sau
polineuropatie. Pe langa parestezii, manifestarile senzitive in cadrul
neuropatiei periferice mai includ sensibilitate tactila la nivelul membrului
afectat, durere intensa care prezinta caracter de arsura, pulsatie sau
lancinant (senzatie de injunghiere).

Manifestarile motorii in cadrul neuropatiei periferice sunt reprezentate

de slabiciune musculara la nivelul membrului afectat care determina
dificultate de coordonare a miscarilor si pierderea echilibrului, alaturi de
crampe musculare si atrofii musculare.

Afectarea nervilor autonomi in evolutia neuropatiilor periferice determina

aparitia transpiratiilor, sensibilitatii termice accentuate la temperaturi
ridicate, modificari ale tensiunii arteriale si incontinenta urinara si/sau fecala.
Diagnosticul de neuropatie periferica

Datorita etiologiei plurifactoriale, diagnosticarea neuropatiilor este uneori

greu de efectuat, insa poate fi stabilit cu ajutorul anamnezei si examenului
clinic neurologic al amanuntit al pacientului, urmate de realizarea de
investigatii paraclinice reprezentate de:

 Electromiograma (EMG) utilizata pentru identificarea neuropatiilor

senzitive, motorii sau autonome; investigatia poate preciza aspectul
lezional de tip axonal sau demielinizant, distributia leziunilor si
progresia bolii;
 Analizele de laborator confirma etiologia neuropatiilor periferice prin
identificarea afectiunilor metabolice (diabet zaharat), hipofunctiei
tiroidiene, patologiilor autoimune (sindrom Sjogren, lupus eritematos
sistemic, artrita reumatoida), infectiilor (borelioza, hepatite, HIV) si
a intoxicatiilor prin expunere accidentala la substante toxice.
Tratamentul neuropatiei periferice

Tratamentul etiologic al neuropatiilor periferice se adreseaza patologiilor de

fond care favorizeaza aparitia manifestarilor specifice si poate include
substitutie hormonala in cazul hipofunctiei tiroidiene, antidiabetice si/sau
insulina pentru tratarea diabetului, excizie si decompresie chirurgicala in
cazul tumorilor, antibiotice sau antivirale sistemice pentru remiterea
infectiilor bacteriane ori virale.

Terapia simptomatica are ca scop reducerea manifestarilor specifice

neuropatiei periferice cu ajutorul antiinflamatoarelor, antidepresivelor
triciclice sau anticonvulsivantelor. Terapia neuromodulatoare utilizeaza
stimulatori ai maduvei spinarii si electroterapie pentru imbunatatirea
functiei senzitive si motorii la nivelul segmentelor periferice afectate.

RECUPERAREA REUMATISMALA
Artroza este o boala degenerativa care nu poate fi vindecata, insa exista foarte multe
metode prin care se poate ameliora. Pentru a preveni agravarea, trebuie avute in vedere
niste reguli stricte, care va vor ajuta pe termen lung. Artroza afecteaza in special
persoanele in varsta, dar poate sa apara si la cele tinere. Tratamentul acestei afectiuni
presupune exercitii fizice, medicamente, dar si terapii alternative. In anumite situatii
medicul specialist poate interveni chirurgical. Artroza poate afecta toate categoriile de
persoane care realizeaza activitati si munci fizice. Fiind o afectiune degenerativa,
artroza apare atunci cand are loc degradarea cartilajului articulatiilor. Cartilajul este
un tesut, situat la capatul articulatiilor, care permite miscarea si absorbtia socurilor.
Cand cartilajul se distruge, odata cu trecerea timpului, oasele ajung in contact
direct, de aici durerea si inflamatiile.
Exista mai multe tipuri de artroza si o varietate mare de modalitati de tratare.
Medicul specialist va poate ajuta cu o schema completa de tratament dupa
diagnostic si investigatii amanuntite.

In acest material vom explica totul despre artroza, de la cauze si factori principali, la
diagnostic, tipuri de tratament si sfaturi de prevenire, pentru evita greselile
frecvente. Centrokinetic vine in intampinarea pacientilor cu un departament
complet de reumatologia, o ramura medicala care se ocupa cu diagnosticarea,
tratarea si recuperarea bolnavilor cu afectiuni nechirurgicale ale aparatului
locomotor. Aceste afectiuni sunt de obicei dureroase, acute sau, de cele mai multe
ori, cronice, impiedicand buna functionare a aparatului locomotor. Sunt numite, in
general, reumatism sau boli reumatice si musculo-scheletice.

Ce este artroza?

Artroza este o boala degenerativa a oricarei articulatii. Aceasta boala este, de

obicei, cauzata de uzura cronica a cartilajului din articulatie, ceea ce duce in
final la indepartarea completa a cartilajului. Artroza este frecvent intalnita la
articulatiile genunchilor, soldurilor, mainilor si la nivelul coloanei vertebrale.
Cu toate acestea, poate afecta orice articulatie.

Cauzele si factori de risc ai artrozei

Principala cauza a artrozei este stresul mecanic pe suprafata articulara a cartilajului, iar
tesutul cartilaginos nu poate rezista acestuia. Prin urmare, artroza se dezvolta frecvent la
persoanele care exercita o munca fizica grea sau la cei care isi folosesc excesiv articulatiile
prin miscari repetate si, desigur, la sportivi.

Artroza apare atunci cand cartilajul intraarticular se deterioreaza. Cartilajul este un

tesut ferm, alunecos, care permite miscari articulare aproape fara frecare. In
artroza, suprafata alunecoasa devine dura. In cele din urma, daca acest cartilaj se
deterioreaza complet, se ajunge la contactul os pe os.
Factorii care pot creste riscul de aparitie al artrozei sunt:

 Varsta - Odata cu inaintarea in varsta, riscul de aparitie al artrozei creste.

 Sexul - S-a observat că femeile au o probabilitate mai mare de a dezvolta
artroza, cu toate ca inca nu s-a descoperit motivul.
 Obezitatea - Greutatea corporala suplimentara contribuie la dezvoltarea
artrozei in mai multe moduri. Si cu cat greutatea este mai mare, cu atat si
riscul de dezvoltare al acestei afectiuni creste. Obezitatea determina o
crestere a efortului pentru articulatii, cum ar fi soldurile si genunchii. In
plus, tesutul gras produce proteine care pot provoca inflamatii daunatoare
in interiorul si in jurul articulatiilor.
 Leziuni la nivelul articulatiilor - Accidentele, cum ar fi cele care apar in
urma practicarii unui sport sau oricare alt tip de accidentare, pot creste
riscul de a dezvolta artroza. Chiar si vatamarile care au avut loc cu multi
ani in urma si aparent sunt vindecate, pot spori riscul dezvoltarii artrozei.
 Anumite ocupatii - Daca ocupatia dumneavoastra include stres repetitiv
asupra unei articulatii, aceasta se poate deteriora in timp, ceea ce poate
duce in cele din urma la artroza.
 Genetica - Unii oameni mostenesc o tentinta de a dezvolta artroza.
 Deformarile osoase - Anumite persoane se nasc cu articulatii cu diverse
malformatii sau cu cartilaje cu probleme, ceea ce creste riscul dezvoltarii
artrozei.

Simptomele artrozei
De obicei, artroza apare lent. La inceputul bolii, articulatiile pot suferi dupa o munca sau un
exercitiu fizic. Ulterior, durerea articulara poate deveni persistenta. De asemenea, puteti
prezenta rigiditate articulara atunci cand va treziti dimineata sau ati stat intr-o anumita
pozitie mai mult timp.

Desi artroza poate aparea la orice articulatie, cele mai afectate sunt articulatiile
mainilor, genunchilor, soldului si coloanei vertebrale, fie la nivelul gatului, fie la
nivelul spatelui inferior. Diferitele caracteristici ale bolii pot depinde de articulatiile
specifice afectate.
Ai o problema de mobilitate si vrei sa te ajutam? Raspunda-ne la cateva intrebari si
vezi care este recomandarea Centrokinetic.

Pentru informatii despre articulatiile cel mai des afectate de artroza, consultati
urmatoarele descrieri:

 Maini - Artroza mainilor pare sa aiba anumite caracteristici ereditare. Daca

mama sau bunicul au sau au avut artroza la maini, sunteti dispus unui risc mare
de a dezvolta si dumneavoastra artroza la incheieturile mainilor. Femeile au
sanse mai mari decat barbatii de a avea artroza la nivelul mainilor. Pentru
majoritatea femeilor, aceasta afectiune se dezvolta dupa menopauza.
 Genunchi - Articulatiile frecvent afectate de artroza, sunt cele ale genunchilor.
Simptomele includ rigiditate, umflare si durere, care ingreuneaza mersul
persoanei in cauza. Artroza de genunchi poate duce la dizabilitate.
 Solduri - Ca si in cazul artrozei la genunchi, simptomele artrozei de sold sunt
similare. Dar uneori durerea este resimtita in zona inghinala, coapsei interioare,
feselor sau chiar a genunchilor. Artroza soldului poate limita deplasarea si
indoirea piciorului, facand astfel activitatile zilnice, cum ar fi imbracarea sau
incaltarea, o adevarata provocare.
 Coloana vertebrala - Artroza la coloana se poate prezenta sub forma de
rigiditate si durere de gat sau spate. In unele cazuri, modificarile asociate artrozei
la nivelul coloanei vertebrale pot provoca presiuni asupra nervilor, ducand la
slabiciune, furnicaturi sau amorteala a bratelor si a picioarelor. In cazuri severe
aceasta poate afecta chiar functia vezicii urinare sau a intestinului.

Tipuri de artroza
Exista 6 tipuri diferite de artroza: cervicala, a fatetelor articulare, coxartroza, lombara, de
genunchi si acromioclaviculara. Artroza poate afecta orice articulatie a corpului, iar riscul de
a dezvolta un anumit tip de artroza creste odata cu varsta.

1. Artroza cervicala
Artroza cervicala afecteaza vertebrele cervicale. Artroza cervicala este adesea legata
de varsta si declansata de stres si uzura. Este asociata cu probleme cronice ale
gatului. Simptomele artrozei cervicale includ:

 rigiditate si durere la nivelul gatului

 spasme musculare
 dureri de cap de tip tensiune
  rigiditate musculara

2. Artroza fatetelor articulare

Fatetele sunt articulatii intre vertebre, care se intind de-a lungul sirei spinarii. Cauzele
artritei fatetelor sunt uzura, anxietate de-a lungul anilor si stresul. Pozitia gresita poate
contribui de asemenea la acest tip de artroza, deoarece pune accentul pe aceste articulatii.
Acest tip de artroza este mai des intalnita la persoanele varstnice si poate provoca dureri
de spate, in special in pozitie verticala. Localizarea durerii poate ajuta la determinarea
fatetelor afectate.

Ai o problema de mobilitate si vrei sa te ajutam? Raspunda-ne la cateva intrebari si

vezi care este recomandarea Centrokinetic.

3. Coxartroza sau artroza soldurilor

Coxartroza este artroza articulatiei soldului si este foarte frecventa la persoanele

mai in varsta. Articulatia soldului este o articulatie cu bila si soclu si este una dintre
cele mai puternice din corp, aceasta suportand foarte multa greutate si stres.
Coxartroza este cauzata de uzura, de aceea se regaseste in procent mai mare la
persoanele in varsta si la sportivi, insa se poate intalni si la persoanele care au
greutate in plus.

Simptomele acestui tip de artroza sunt durerile de sold, care se inrautatesc atunci
cand mergeti mai mult sau stati timp indelungat intr-o anumita pozitie. Se
manifesta printr-un trosnit al articulatiei atunci cand mergeti si o limitare in
miscarea piciorului. 4. Gonartroza sau artroza genunchiului
Cel mai frecvent motiv pentru tulburari ale articulatiei genunchiului este uzura cartilajului
(artroza), cauzata in principal de o aliniere necorespunzatoare a axelor piciorului. In
plus, gonartroza apare si ca urmare a leziunilor, tulburarilor reumatice si metabolice,
precum si a deformarilor.

Pierderea cartilajului duce la cresterea rigiditatii si deformarii articulatiei. In acelasi timp,

apare durerea, asociata intai cu miscarea initiala dupa o perioada mai mare de inactivitate
si de stres, mai tarziu in timpul noptii si in repaus, ceea ce duce la o limitare de mers si in
cele din urma la reducerea calitatii vietii.
5. Artroza lombara
Artroza lombara afecteaza spatele inferior, zona corpului care suporta cea mai mare
greutate si presiune. In principiu, aceasta este cauzata de anii de postura proasta si
obezitate abdominala. Simptomele includ dureri in partea inferioara a spatelui, care se
agraveaza atunci cand se sta in pozitie verticala, si pierderea flexibilitatii.

6. Artroza acromioclaviculara

Articulatia acromioclaviculara se regaseste in umar. Aceasta artroza este

cauzata de uzura normala dar se poate dezvolta si ca urmare a unei
accidentari a umarului. Acest tip de artroza este frecvent observata la
ridicarea de greutati. Simptomele includ sensibilitate, durere, mobilitate si
flexibilitate limitata, precum si un sunet apasat. Diagnosticarea
artrozei
Pentru a diagnostica artroza, medicul va colecta informatii despre antecedentele medicale
personale, dar si legate de familie. Medicul reumatolog va efectua o examinare fizica iar in
urma acesteia, tinand cont si de simptomele prezente, medicul poate pune un diagnostic.

Descrierea simptomelor:

 Detalii despre cand si cum a inceput sa apara durerea sau alte simptome.
 Detalii despre alte probleme medicale care exista in momentul respectiv.
 Localizarea durerii, rigiditatea sau alte simptome.
 Cum afecteaza simptomele activitatea zilnica.
 Lista medicamentelor actuale.

Examinarea fizica
In timpul examinarii fizice, medicul va analiza articulatiile si va testa gama lor
de miscare, pentru a vedea cat de bine se face miscarea in zona cu
probleme. El va cauta zonele dureroase sau umflate, precum si semne de
leziuni ale articulatiilor. Medicul va examina pozitia si alinierea gatului si a
coloanei vertebrale. Complicatiile artrozei
Majoritatea oamenilor considera ca artroza este o problema care devine suficient de
importanta atunci cand afecteaza activitatile zilnice. Uneori exista complicatii mai grave,
cum ar fi:
  Distrugerea rapida si completa a cartilajului rezultand tesut liber in articulatie.
 Osteonecroza, numita si "moartea osoasa".
 Fracturi de stres, care sunt crapaturi la nivelul osului, ce se dezvolta treptat ca
raspuns la leziuni sau stres repetat.
 Sangerarea in interiorul articulatiei.
 Infectia in articulatie.
 Deteriorarea sau ruperea tendoanelor si a ligamentelor in jurul articulatiei,
conducand la pierderera stabilitatii.
 Nervi comprimati, complicatie care poate aparea la artrita coloanei vertebrale.

Tratarea artrozei
In prezent, procesul care sta la baza artrozei nu poate fi inversat, dar simptomele pot fi de
obicei gestionate eficient cu modificari ale stilului de viata, terapii fizice, medicamente si
interventii chirurgicale. Obtinerea unei greutati sanatoase, este de obicei cel mai important
pas in tratarea artrozei.

Obiectivele tratamentelor pentru artroza

Obiectivele tratamentelor pentru artroza sunt: ameliorarea durerilor cauzate de
aceasta, imbunatatirea mobilitatii articulatiilor, si reducerea ritmului de acutizare a
acesteia. Aceste obiective sunt generale si se aplica si pentru alte boli ce afecteaza
sistemul musculo-scheletal.
Ai o problema de mobilitate si vrei sa te ajutam? Raspunda-ne la cateva intrebari si
vezi care este recomandarea Centrokinetic.

Ameliorarea durerilor cauzate de artroza

Terapiile calde, cum ar fi folosirea de uleiuri medicinale pentru baie si geluri care
contin uleiuri esentiale, pot da o oarecare usurinta durerii. Alte terapii, cum ar fi
injectiile cu cortizon sau lubrifiant in articulatii, si chiar inlocuirea articulatiilor, sunt
rezervate cazurilor severe. Daca locul de munca sau hobby-urile dvs. au provocat
artroza, echipa noastra medicala va poate ajuta cu sfaturi in evitarea daunelor
aditionale. Sustinatoarele plantare va pot ajuta sa reduceti stresul si presiunea
asupra articulatiilor afectate. Proceduri kinetoterapeutice pentru
tratarea artrozei
Kinetoterapia isi propune sa reduca durerea prin restabilirea miscarii articulare si
imbunatatirea functiei musculare. Dupa o evaluare amanuntita, terapeutul dumneavoastra
va determina ce cauzeaza mai exact disconfort si rigiditate si veti dezvolta impreuna un
program care va va ajuta sa va recastigati miscarea in articulatie.
In general, kinetoterapia pentru artroza include:

 mobilizarea articulatiilor, scripetoterapie

 tractiuni, care ajuta la cresterea mobilitatii articulare
 refacerea stabilitatii care se obtine prin exercitii
 exercitii de coordonare si echilibru
 relaxare musculara prin masaj

Proceduri si exercitii pentru refacerea posturii

Exercitiile sunt foarte importante in refacerea miscarii normale. Pacientii cu artroza
tind sa limiteze miscarea in articulatia cu probleme, iar muschiul din zona este
foarte putin solicitat. Un program special de exercitii, recomandat de terapeut, va
ajuta pacientul sa-si refaca postura si sa scape de durerile din articulatii si muschi.

Anumite discipline s-au dovedit a fi eficiente, iar una dintre ele este o tehnica
chinezeasca. Tai Chi - o arta martiala chineza, este adesea folosita pentru a reduce
stresul si tensiunea, in timp ce corpul se deplaseaza prin gama functionala de
miscare. Participantii sunt ajutati sa realizeze o relaxare completa. Miscarile folosite
in Tai Chi sunt simple si lente, incurajand pacientii sa adopte o postura corecta
atunci cand exercita o miscare.

Lumbago, cea mai frecventă cauză a

dizabilității legate de locul de muncă
Dorsalgia joasă, durerea lombară sau lumbago este o afecțiune
comună a spatelui. Lumbago reprezintă o durere lombară acută ce
apare în urma unei mișcări greșite provocate cel mai frecvent de un
microtraumatism ce afectează un disc intervertebral și pune bolnavul în
imposibilitatea efectuării mișcărilor de aplecare a trunchiului. Ignorată şi
netratată corespunzător, criza de lumbago se poate agrava, iar pacientul
poate rămâne imobilizat pentru o perioadă mai lungă de timp.

Dorsalgia joasă poate fi clasificată în funcție de durată

în: acută (durerea durează mai puțin de 6 săptămâni), subacută (6 până
la 12 săptămâni) sau cronică (peste 12 săptămâni).
Lumbago poate fi cauzat de probleme de disc, articulații, mușchi și
ligamente sau cel mai adesea, de o combinație a acestora. De obicei
durerile lombare pot fi rezultatul unui traumatism sau a unei vătămări
acute, a unei posturi incorecte sau a acumulării de stres, rezultat la
nivelul coloanei vertebrale.

Durerea de tip mecanic care apare în lumbago este durerea lombară

joasă obișnuită, care debutează la efort și se accentuează în timpul
repausului. Trebuie diferențiată de durerea de tip inflamator din bolile
reumatologice care debutează în general în repaus și se ameliorează
odată cu mișcarea.

Lumbago mecanic este cauza cea mai comună. Aceste dureri de

spate apar după o activitate fizică excesivă, mai ales la pacienţii
sedentari, şi provoacă, de obicei, durere în muşchi şi ligamentele
dorsale din regiunea lombară. De obicei sunt auto-limitate şi se
îmbunătăţesc cu tratament analgezic şi odihnă (repausul fizic).

La nivel mondial, mai mult de 1/3 din pacienți, suferă de durere lombară
joasă, persistentă sau moderată, aceasta având un impact considerabil
asupra calității vieții. 80 - 85 % din populația mondială, dezvoltă un
episod de durere lombară joasă de-a lungul vieții. Acesta este a
doua boală care cauzează absenteismul, după răceala comună.

Factori de risc
Cei mai predispuşi la lumbago sunt pacienţii obezi şi sedentari şi,
frecvent, lucrătorii care ridică obiecte grele. S-a constatat că există o
relaţie între statura peste 1,81 metri şi durerile de spate. Factorii de risc
pentru dezvoltarea durerii lombare joase, sunt atât individuali cât și
ocupaționali.
Factorii individuali includ:

 vârsta peste 45 ani;

 factori antropometrici (anatomia și structura coloanei vertebrale);
 tulburări de statică ale coloanei și mobilitatea acesteia;
 integritatea și dezvoltarea masei musculare paravertebrale;
 sarcina;
 factori psiho-sociali (depresie, anxietate, stres);
  fumatul
Factorii ocupaționali includ:

 munca fizică grea ce impune în principal ridicarea greutăților;

 vibrațiile la care sunt supuși muncitorii în construcții (de ex: cei ce
utilizează pickhammer-ul);
 menținerea aceleiași poziții în timp îndelungat (ortostatism
prelungit sau munca de birou timp de câteva ore consecutive);
Simptome
Durerea se instalează după deplasări care implică acțiuni de ridicare,
răsucire și aplecare. Descrierea simptomelor poate varia de la
sensibilitatea la un anumit punct până la durerea iradiată. Durerea se
poate înrăutăți sau nu din cauza anumitor mișcări, precum ridicarea unui
picior, sau în anumite poziții, precum statul în poziție așezat sau în
picioare. Este posibilă apariția durerii care iradiază de-a lungul
picioarelor, cunoscută drept sciatică.
Semne, pe scurt:

 poziție antalgică a corpului cu trunchiul aplecat într-o parte și

înainte;
 limitarea mișcărilor (înțepenire);
 durere sau arsură la nivelul spatelui sau gatului;
 dificultăți în schimbarea posturii;
 dificultăți la ridicarea de la o poziție așezată;
 dificultăți la îndoire.

În cazul durerii lombare joase este extrem de importantă anamneza,

deoarece majoritatea pacienților pot descrie un eveniment care le-a
declanșat durerea. Cele mai frecvente evenimente declanșatoare ale
durerii sunt: ridicarea unui obiect greu, ortostatism prelungit, statul
prelungit pe scaun la birou, traumatism în cadrul unui accident de
mașină, căderea din poziție ortostatică.
Tratament
Tratament medicamentos pentru lumbago
Terapia clasică în cazul crizei de lumbago vizează în principal
ameliorarea simptomelor şi menţinerea pacientului în activitate.
Astfel, medicul va recomanda medicamente, pe cale orală sau
injectabilă, pentru combaterea durerii, reducerea inflamaţiei şi a
contracturii musculare a spatelui (antiinflamatoare nesteroidiene,
miorelaxante şi analgezice).

Pentru a trata această afecţiune, electroterapia, razele laser,

hidroterapia, exerciţiile terapeutice şi măsurile de igienă ale
coloanei sunt principalele măsuri recomandate. Dacă durerea este
provocată de un traumatism, ideal este electroterapia, ce constă în
aplicarea de căldură la suprafaţă şi în profunzime cu aparate electro-
medicale. Hidroterapia este utilizată în aplicarea de comprese calde pe
locul dureros sau realizarea de exerciţii de flexare şi rotire a coloanei în
apă. Tratamentele se completează cu exerciţii terapeutice pentru a întări
muşchii paravertebrali care susţin coloana.
Kinetoterapia
În primă etapă, kinetoterapia are ca scop diminuarea durerii și a
contracturii precum și reechilibrarea musculară. Ulterior kinetoterapeutul
se va focusa pe tonifierea musculaturii lombo-abdomino-pelvine și
reintegrarea coloanei în activitate precum și readaptarea la efort
Kinetoterapia deține un rol fundamental în realizarea obiectivelor stabilite:

 menținerea mobilității coloanei vertebrale;

 corectarea pozițiilor vicioase;
 refacerea forței și rezistenței musculare;
 refacerea coordonării mișcărilor;
 redobândirea funcționalității regiunii afectate.
Terapia manuală
Terapia manuală (manipularea/mobilizarea coloanei vertebrale) este
adesea folosită pentru ameliorarea simptomelor și gestionarea acestei
afecțiuni în stadiul acut. Programul de exerciții va fi conceput pentru a
ajuta la restabilirea forței musculare și reeducarea tiparelor exacte de
mișcare. Câteva activități, cum ar fi pilates sau yoga, sunt de ajutor
pentru îngrijirea pe termen lung a spatelui.
Tratament chirurgical pentru lumbago
Tratamentul medicamentos implică diminuarea factorilor declanșatori ai
durerii, inflamației, contracturilor musculare. Tratamentul chirurgical
are loc doar ca o ultima solutie. Diferite optiuni de tratament vor esua
uneori, durerea devenind progresiv mai gravă și este nevoie de
intervenție chirurgicală pentru a corecta sursa durerii. Natura fiecarei
proceduri va varia în funcție de amploarea durerii și a părții corpului
implicate.

Tipurile de tratament chirurgical sunt: microdiscectomia, discectomia

percutană, laminectomia, foraminotomia și implantarea de disc artificial.

Se recurge la tratament chirurgical în următoarele situații:

1. Persistența simptomatologiei algice și afectarea calității vieții

pacientului în ciuda tratamentului medicamentos corect aplicat.
2. Dezvoltarea progresivă a fenomenelor neurologice constând în
pareze, paralizii sau incontinență urinară
3. Sistemul de coadă de cal apărut prin compresia rădăcinilor
nervoase lombo-sacrate
4. Sciatica paretică recent instalată
5. Stenoză spinală, spondilolistezisul de grad înalt

CE ESTE PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA?

Periartrita scapulo-humerala este o inflamatie aseptica a tendoanelor, ligamentelor, capsulelor

articulare si a muschilor. Periartrita este un termen generic pentru mai multe tulburari ale
umarului, ce afecteaza diferite structuri, provoaca dureri si incapacitatea de miscare a acestuia.
80% din cazurile de dureri de umar sunt asociate cu boli precum periartrita scapulo-humerala.

CAUZE SI FACTORI DE RISC

Periartrita afecteaza atat barbatii, cat si femeile, cu precadere persoanele active. Debuteaza de
regula dupa varsta mijlocie, 40 de ani, cu procese degenerative in tendoanele mansetei musculare
ale umarului. Durerea este constanta si monotona, agravata de miscarile membrelor superioare.

Cauzele periartritei nu sunt intotdeauna vizibile. Modificarile tendoanelor, ligamentelor, a

muschilor si oaselor articulatiei umarului pot duce la o rigidizare dureroasa a acestuia. Pentru
persoanele active, si nu numai, periartrita poate fi o boala ce va limita mobilitatea si va ingreuna
indeplinirea sarcinilor fizice firesti.
Printre cauzele intalnite ale acesteia se numara si cicatrizarile post-operatorii, prezenta unor
afectiuni ce necesita anumite medicamente, cat si sedentarismul.

Inflamatia tesuturilor articulatiilor umarului nu se limiteaza la persoanele active sau sportivii de

performanta, ci poate aparea si in cazul acelora care practica activitati cu miscari repetitive. S-a
constatat ca, persoanele care lucreaza in anumite medii si domenii sunt mai expuse riscului,
precum:

 Stomatologii
 Muzicienii
 Persoanele care stau la birou mai multe ore
 Tamplarii

Simptome
Periartrita se caracterizeaza prin 3 etape de dezvoltare:

Etapa 1 - etapa initiala de inghetare, ce incepe cu durere monotona si inflamatie acuta a

articulatiei umarului si a nervului, chiar si intr-o stare de repaus.

 Durerea se poate agrava pe timpul noptii;

 Etapa initiala dureaza intre 2 si 9 luni.

Etapa 2 - etapa inghetarii, ce implica retinerea miscarilor in aproape toate directiile, in special
in timpul miscarii de rotatie a bratului.

 Muschii din jurul umarului pot scadea in dimensiune, din lipsa de miscare;
 Aceasta faza poate dura intre 3 si 9 luni.

Etapa 3 - dezghetarea sau faza regresiva, ce se caracterizeaza prin scaderea superficiala a

durerii de umar.

 Durerea si rigiditatea se diminueaza treptat;

 Mobilitatea incepe sa creasca;
 A treia faza poate dura intre 12 si 24 de luni.

Durerile articulare ale umarului pot inlude:

 Dureri in timpul miscarii simple;

 Incapacitatea de a ridica bratul deasupra capului;
 Durere in timpul noptii, mai ales daca pozitia presupune asezarea pe umarul afectat;
 Slabiciune a muschilor umarului;

Diagnosticarea periartritei de catre medicul reumatolog

Diagnosticarea periartritei se face printr-un examen clinic, in baza examinarii locale. In timpul
consultatiei, medicul reumatolog va pune intrebari despre simptomele prezente si va examina
umarul, prin miscari in articulatia scapulo-humerala, pentru a determina gradul de mobilitatea al
acestuia.
Miscarile vor fi: ridicarea bratului deasupra capului, abductie- adductie si rotatie, dusul mainii la
spate sau la ceafa. Incapacitatea de a face aceste miscari cu usurinta, cat si aparitia durerii in
timpul executarii acestora indica o afectare a articulatiei umarului.

Medicul poate recomanda, de asemenea, o radiografie de umar, o ecografie mioarticulara sau un

IRM, pentru a se asigura ca nu exista alte probleme, precum artrita.

Tratament
Tratarea periartritei scapulo-humerala presupune mai multe tipuri de tratament, in diferite etape
ale bolii. La tratatmentul recomandat de medic se vor adauga intotdeauna rabdarea si colaborarea
pacientului, intrucat procesul de recuperare este unul de durata. Periartrita este o efectiune ce
poate fi tratata de catre medicul reumatolog, ce presupune desfasurarea unui program
personalizat de recuperare medicala, pentru nevoile fiecarui pacient in parte.

Atat programul de recuperare, cat si tratamentul medicamentos vor fi stabilite conform

recomandarilor medicului reumatolog.

Tratamentul medicamentos presupune administrarea de antiinflamatoare locale si sistemice si

infiltratii locale cu cortizo

Artrita psoriazică – cauze, diagnostic,

simptome, investigații, tratament

Artrita psoriazică este o boală inflamatorie articulară care apare

la pacienții cu psoriazis (până la 30% dintre aceștia), fiind o
boală de tip autoimun în care sistemul imun dereglat atacă
structurile proprii, în principal pielea și articulațiile. Artrita
psoriazică face parte din grupul de boli numit spondilartrite din
care mai fac parte spondilita anchilozantă, artrita reactivă, bolile
inflamatorii intestinale, având în comun cu acestea o anumită
componentă genetică și anumite manifestări clinice.
Psoriazisul este o afecțiune a pielii caracterizată prin descuamare
și edematiere. Este cauzată de o disfuncție a sistemului imunitar.
Similar altor artrite, artrita psoriazică determină inflamarea
articulațiilor, dar poate afecta și alte părți ale corpului.
Cauze pentru artrita psoriazică
Studiile au arătat că persoanele cu anumiți factori de risc
dezvoltă mai frecvent artrita psoriazică:
 istoric familial de artrită psoriazică
 anumiți factori genetici

 HIV/SIDA

 alte infecții

 traumatisme.

Istoricul familial: aproximativ 40% dintre persoanele cu artrită

psoriazică au și un membru al familiei cu psoriazis.
Factorii genetici: s-au identificat anumite gene care cresc riscul
unei persoane de a face boala, de exemplu variații ale genei
HLA-B (27). Această genă este întâlnită la peste 70% dintre
bolnavi.
HIV/SIDA: persoanele cu această imunodeficiență prezintă un
risc crescut de a face boala, de altfel artrita psoriazică este
primul semn al infecției HIV.
Alte infecții: cercetătorii cred că în declanșarea afecțiunii ar
putea avea un rol și anumite bacterii sau virusuri, teorie
nedovedită încă.
Traumatismele pielii sunt legate de artrita psoriazică, acesta se
numește fenomenul Koebner.
Factori de risc pentru artrita psoriazică
Mai mulți factori pot crește riscul de artrită psoriazică, inclusiv
psoriazis. Persoanele care suferă de leziuni ale psoriazisului pe
unghii sunt deosebit de susceptibile de a dezvolta artrita
psoriazică. Mulți oameni cu artrită psoriazică au un părinte sau
un frate cu această boală. Deși oricine poate dezvolta artrita
psoriazică, apare cel mai adesea la adulți cu vârsta cuprinsă între
30 și 50 de ani. Au fost observate multe corelații între condițiile
de mediu și artrita psoriazică, dar mecanismele exacte nu sunt
cunoscute. Mai jos sunt câteva dintre corelațiile raportate.
Rețineți că, deși acești factori au fost observați în studiile de
cercetare ale persoanelor cu artrită psoriazică, acestea nu pot fi
cauzale: infecții streptococice, HIV, consumul de droguri, stres
emoțional, traumatismul articular, utilizarea steroizilor, sarcina,
traumatisme cutanate (fenomen Koebner).
Obezitatea – Persoanele cu artrită psoriazică au o prevalență
crescută a obezității comparativ cu populația generală. Studiile
în curs de desfășurare investighează mecanismele metabolice
implicate. O revizuire din 2012 a arătat că tinerii care suferă de
supraponderabilitate, prezintă un risc de trei ori mai mare de a
dezvolta artrită psoriazică. Pentru fiecare creștere a indicelui de
masă corporală (IMC), riscul de artrită psoriazică a crescut cu
5,3%. 
Variații genetice – Variația genetică în psoriazis și artrita
psoriazică este un subiect de cercetare în curs de desfășurare. S-
a constatat că psoriazisul și artrita psoriazică au gene diferite.
Acest lucru poate explica de ce doar unii oameni cu psoriazis
dezvoltă artrită psoriazică.
Imunologie – Rolul imunologiei în artrita psoriazică și psoriazis
devine din ce în ce mai bine înțeles. Artrita psoriazică se crede
că rezultă atunci când sistemul imunitar al corpului
dumneavoastră este declanșat să atace în mod eronat articulațiile
sănătoase. Mecanismul pentru acest lucru nu este complet
cunoscut.
Simptome artrită psoriazică
Durerea, umflarea și rigiditatea asociate cu artrita psoriazică pot
afecta orice articulație în organism, dar afectează adesea
mâinile, picioarele, genunchii, gâtul, coloana vertebrală și
coatele. Severitatea afecțiunii poate varia considerabil de la o
persoană la alta. Unele persoane pot avea probleme severe care
afectează multe articulații, în timp ce altele pot observa doar
simptome ușoare într-una sau 2 articulații.
Pot apărea momente când simptomele se îmbunătățesc
(cunoscute sub numele de remisiune) și perioade în care acestea
se înrăutățesc (cunoscute sub numele de erupții cutanate sau
recidive). Recidivele pot fi foarte dificil de prezis, dar pot fi
adesea ameliorate cu medicamente atunci când apar.
Artrita psoriazică poate afecta articulațiile pe o singură parte sau
pe ambele părți ale corpului. Semnele și simptomele artritei
psoriazice adesea se aseamănă cu cele ale artritei reumatoide.
Ambele boli provoacă durere și umflare în articulații.
Cu toate acestea, artrita psoriazică are o probabilitate mai mare
de a provoca:
 Umflarea degetelor de la mâini și degetelor de la
picioare – De asemenea, puteți dezvolta umflături și
deformări la nivelul mâinilor și picioarelor înainte de a
avea simptome semnificative la nivelul articulațiilor. 
 Durerea picioarelor – Artrita psoriazică poate

provoca, de asemenea, dureri la punctele unde

tendoanele și ligamentele se atașează de oase, în special
în spatele călcâiului (tendonul lui Ahile) sau în talpa
piciorului (fasciita plantară). 
 Dureri de spate în regiunea sacro-lombară – Unii

oameni dezvoltă o afecțiune numită spondilită ca rezultat

al artritei psoriazice. Spondilita determină în
principal inflamația articulațiilor dintre vertebrele
 coloanei, și în articulațiile dintre coloana vertebrală și
pelvis (sacroiliita).
Unele simptome generale includ: oboseală, rigiditate, umflare
sau sensibilitate la nivelul articulațiilor, inflamația sau
sensibilitatea tendonului (entezita), umflarea degetelor
(dactilita), durere la nivelul piciorului în călcâi sau în talpă,
unghii pătate sau separate (distrofia unghiilor), roșeață și
inflamație a ochilor (uveita), gama redusă de mișcare, inflamație
dureroasă la nivelul gâtului, inflamația vertebrelor (spondilita),
inflamația articulațiilor sacroiliace.
Tipuri de artrită psoriazică
artrita psoriazică
Artrita asimetrică
Artrita psoriazică oligoarticulară asimetrică afectează
aproximativ o treime dintre persoanele cu artrită psoriazică.
Artrita asimetrică implică de obicei una până la trei articulații în
organism, mari sau mici, cum ar fi genunchiul, șoldul sau unul
sau mai multe degete. Artrita psoriazică asimetrică nu afectează
perechile potrivite de articulații pe părțile opuse ale corpului.
Deși acest tip poate afecta orice parte a corpului, impactul nu
implică de obicei mai mult de patru sau cinci articulații.
Artrita simetrică
Artrita simetrică afectează aceleași articulații, de obicei în mai
multe perechi, pe părțile opuse ale corpului. Artrita simetrică
psoriazică poate duce la dizabilități, provocând grade diferite de
boală progresivă, distructivă, și pierderea funcției la 50% dintre
persoanele cu acest tip de artrită. Artrita simetrică psoriazică
seamănă cu artrita reumatoidă. De obicei, afectează cinci sau
mai multe articulații care pot fi în orice zonă a corpului.
Artrita interfalangiană distală
Artrita psoriazică interfalangiană distală implică în primul rând
articulațiile mici ale degetelor de la mâini și picioare, cele mai
apropiate de unghii. Artrita interfalangiană distală este uneori
confundată cu artroza, o boală cronică care determină
deteriorarea cartilajului și a osului articular, precum și a
pintenilor osoși la nivelul articulațiilor. Aproximativ 20% dintre
cazurile de artrită psoriazică implică articulațiile distale
interfalangiene ale corpului. Deoarece aceste articulații sunt cele
mai apropiate de unghii, simptomele pot include modificări ale
unghiilor, cum ar fi apariția petelor, ruperea sau separarea de
patul unghial.
Artrita cu spondilită
Spondilita afectează coloana vertebrală și poate provoca
inflamații și rigiditate la nivelul gâtului, spatelui inferior,
vertebrelor sau regiunii sacroiliace (zona pelviană), ceea ce face
dificilă mișcarea. Spondilita poate, de asemenea, să atace țesutul
conjunctiv, cum ar fi ligamentele, sau să provoace boli artritice
în articulațiile brațelor, șoldurilor sau picioarelor.
Artrita mutilantă
Artrita mutilantă este o formă severă, deformantă și distructivă a
artritei psoriazice, care afectează în primul rând articulațiile mici
ale degetelor de la mâini și degetelor de la picioare, cele mai
apropiate de unghii. Aceasta duce la pierderea funcției
articulațiilor implicate. De asemenea, este frecvent asociată cu
dureri de spate inferior și gât. Din fericire, acest tip de artrită
psoriazică este rară.
Diagnostic artrită psoriazică
Nu există un test specific pentru a diagnostica artrita psoriazică,
dar anumite condiții din viața pacientului pot fi considerate
suspecte:
 simptomele curente
 alte boli, incluzând psoriazisul

 medicația curentă

 istoric familial pozitiv pentru afecțiune.

După un examen fizic efectuat de medic în care vor fi remarcate

eventualele semne ale artritei, se apelează la următoarele teste:
 Radiografia poate ajuta la identificarea modificărilor

în articulațiile care apar în artrita psoriazică, dar nu și în

alte condiții artritice. RMN produce imagini foarte
detaliate ale țesuturilor tari și moi din corpul
dumneavoastră. Acest tip de test de imagistică poate fi
folosit pentru a verifica dacă există probleme cu
tendoanele și ligamentele din picioare și spatele inferior.
 Teste de sânge – HLA-B27 pozitiv, factor reumatoid și

ac antinucleari negativi, VSH crescut

 Alte teste – biopsie articulară.

Diagnostic diferențial:
 artrita reumatoidă
 guta – artrita gutoasă
 artrita gonococică
 spondilita anchilopoetică
 ciuperca unghiilor
 artrita reactivă
Tratament artrită psoriazică
Artrita psoriazică nu se vindecă, așadar se utilizează o
multitudine de metode pentru a încerca controlul simptomelor.
Scopurile acestora sunt:
 reducerea durerii și a tumefacției
 reducerea inflamației
 încetinirea distrucțiilor articulare
 îmbunătățirea calității vieții bolnavilor
Tratamentele pentru artrita psoriazică includ o combinație între
schimbarea stilului de viață, medicație și monitorizare și
îngrijire permanentă.
Schimbarea stilului de viață 
Include anumite activități care dau bolnavului o atitudine
pozitivă:
 Kinetoterapie – pentru a întări mușchii și a prezerva
flexibilitatea articulațiilor;
 Fizioterapia are ca scop să mențină sau să

îmbunătățească condiția articulațiilor, a tendoanelor și a

mușchilor, și să asigure o postură corectă;
 Reducerea stresului, fizic și psihic;

 Dietă sănătoasă, reducerea greutății corporale, dacă

este necesar;
 Un climat fără variații ale temperaturii.

Masaj reflex
Ce este masajul reflex 
Acest tip de masaj funcționează prin aplicarea presiunii în anumite puncte sau zone ale corpului

în manevre specifice. În masajul reflex nu se folosește ulei sau alt lubrifiant, fiind aplicat doar

contactul dintre pielea terapeutului și a clientului cu scopul de a influența organele interne sau

alte pă rți ale corpului care sunt conectate cu zona tratată , prin intermediul terminațiilor nervoase

sensibile. Masajul este efectuat în una din cele patru zone: cap și gât, spate, piept sau pelvis, în

funcție de locul problemelor de să nă tate și de pă rerea terapeutului.

Cum ajută masajul reflex

Masajul reflex influențează țesuturile conjunctive și sistemul nervos autonom prin intermediul

unei rețele ră spândite de terminații nervoase libere din pielea noastră și alți receptori sensibili

din țesuturile conjunctive. Durerea sau tensiunea organelor interne sau de la țesuturile profunde

de sub piele proiectează , adesea, la suprafața corpului așa-numitele zone hiperalgezice (adică

zone dureroase) sau puncte de declanșare. Prin manipularea suprafeței secțiunii (segmentului) de

piele respective putem influența țesuturile mai profunde și putem, astfel, regla funcțiile acestora.

Prescripție medicală: în funcție de tratamentul selectat și de starea de să nă tate actuală ;

Se recomandă pentru:

Afecțiuni musculo-scheletice (funcționale sau degenerative), reabilitare ortopedică sau post-

accident, afecțiuni organice funcționale și cronice ale anumitor organe interne, afecțiuni ale

circulației sângelui, dereglare a sistemului nervos și a glandelor endocrine

Nu se poate aplica în următoarele cazuri:

Boli infecțioase, febră, inflamații acute, hipertensiune netratată sau necontrolată, epilepsie, tromboză

acută, flebită, ulcere la nivelul membrului inferior și alte defecte ale pielii, afecțiuni ale pielii,

incontinență, graviditate, psihoză, abuz de alcool sau medicamente.

Masajul periostal

Masajul periostal este o tehnica aplicata de autorii germani Volger

si Krauss.

Ea consta în executarea unor presiuni puternice, cu ajutorul policelui sau a

mediusului, în puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit
de parti moi.

Punctele de presiune se aleg dupa gradul de sensibilitate la apasare.

Presiunea se exercita timp de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind însotita de

frictiuni circulare. Manevra se poate repeta de 2-3 ori pe un punct, apoi se
trece pe alte puncte dureroase la palpare. Pentru a obtine efecte de durata
se executa 3-4 sedinte.

Masajul periostal combate fenomenele congestive, de contractura si le

atenueaza pe cele dureroase, prin aplicare pe zona de proiectie periostala
învecinata zonei afectate.

Dezavantajul metodei consta în faptul ca pacientul are dureri pe durata

aplicarii presiunii.
Masajul periostal poate fi folosit în tratamentul sechelelor dupa afectiuni
traumatice ale aparatului locomotor, interesând tesuturile ligamentare si
musculare.

Masajul de drenaj limfatic

Tehnica se foloseste pentru stimularea circulatiei de intoarcere in vasele limfatice, care are ca
finalitate o mai buna evacuare a lichidelor excedentare si a reziduurilor metabolice din spatiile
interstitiale, pe cale limfatica. Sistemul limfatic este una din caile majore de absorbtie a
substantelor nutritive din tractul digestiv si este calea principala de absorbtie a grasimilor, motiv
pentru care, spre finalul “periplului” limfei prin organism ea devine foarte vascoasa, grasoasa.

Limfa este un lichid incolor sau usor galbui, transparent, cu compozitie asemanatoare plasmei,
dar cu continut uneori crescut in proteine si alte molecule mari ce nu pot ca atare sa se reintoarca
in circulatia sanguina, Ea icircula prin vase speciale numite „limfatice”, prin ganglioni si prin spatiile
dintre celule. Ganglionii limfatici existenti pe traseul colectoarelor limfatice filtreaza limfa si o
incarca cu diverse substante atunci cand este cazul. Spre exemplu: ganglionii produc unii anticorpi
pe care limfa ii poate transporta in situatii de necesitate.

In unele cazuri cum ar fi: circulatia proasta a sangelui din vene, lipsa de miscare, traumatismele,
frigul, limfa stagneaza. Locul respectiv se umfla, devine dureros, se sclerozeaza si uneori se
necrozeaza.

Manevrele de evacuare, numite si de apel, se executa prin deplasarea pielii cu mana pe planurile
subiacente, dinspre partea sa radiala (deget 2) spre cubital (deget 5), bratul efectuand miscari de
apropiere (adductie) si departare (abductie) fata de trunchi, presiunea asupra pielii avand loc in
timpul adductiei de trunchi. Aceasta manevra realizeaza in prima parte a sa si captarea limfei in
colectoarele limfatice si directionarea acesteia in sensul normal de scurgere al acesteia. Returul
manevrei de evacuare executa exclusiv evacuarea limfei. Manevrele de captare exclusiva se executa
identic cu precedenta cu deosebirea ca sensul va fi dinspre cubital spre radial, presiunea
executandu-se in abductia bratului la trunchi.

Acest masaj contribuie la drenarea limfei din reteaua periferica spre vasele cele mai mari,
numite canalul toracic si marea vena limfatica.

Indicatiile masajului limfatic – sunt foarte variate, cele mai importante fiind:

o Edemele post-traumatice si postoperatorii: entorse, fracturi si tulburari circulatorii

postectomie;
o Tulburari algodistrofice diverse – algodistrofii si hematoame;
o Tulburari circulatorii: arterite, claudicatie intermitenta si ulcere varicoase;
o Tulburari respiratorii – astm si mucoviscidoze;
o Afectiuni reumatismale – coxartroza, cervicalgii, umar blocat si periartrita
scapulohumerala;
o Intoxicatii – de origine alimentara sau medicamentoasa;
o In medicatia sportiva – pentru tratarea epicondilitelor, a hematoamelor, a curbaturii
(senzatie de durere fara localizare concreta);
o Afectiunii ale tegumentelor – acnee, aderente postoperatorii, cicatrici, eczeme,
hipodermite, neurodermite si hiperpigmentatia de sarcina;
o Boli infectioase – stare de gripa (sau stadiul premergator gripei), mononucleoza
infectioasa, sinuzite cronice. In cazul acestor afectiuni se recomanda drenaj limfatic in
afara puseelor;
o Tulburari de origine circulatorie – ateroscleroza cerebrala, glaucom, sindrom Meniers si
edeme la nivelul membrelor inferioare;
o Tulburari de origine neurologica – leuconevraxia (scleroza in placi), insomnii, I.M.C
(insuficienta motorie cerebrala), copii hiperkinetici si nevralgii;
o Afectiuni dentare – probleme de implantare la copii, gingivite si parodontoza.