Bolile sistemului nervos central.

(SNC)
Sistemul nervos central, denumit si nevrax, are la baza miliarde de
neuroni si este format din encefal, zona in care se afla creierul, din
craniu si din maduva spinarii, care se regaseste de-a lungul coloanei
vertebrale. Afectarea, intr-un grad mai mic sau mai mare, oricareia
dintre aceste componente, conduce la aparitia bolilor sistemului
nervos central, mare parte dintre ele ireversibile
Neurologia este o ramură specială a medicinii care se ocupă cu
diagnosticul și tratamentul bolilor organice care afectează sistemul
nervos central, periferic si vegetativ. Motorica, percepţia , gândirea,
vorbirea şi sentimentele se bazează pe structurile complexe ale
celulelor nervoase ce formează sistemul nervos central, care poate fi
afectat de o varietate de disfuncţii şi boli. Nervii trimit şi transportă
semnale electrice prin întregul organism. Ei sunt implicaţi în toate
acţiunile noastre, în felul în care percepem lumea din jur – prin
intermediul acuităţii vizuale, auditive, olfactive (miros), gustative şi
tactile (atingere).
Sistemul nervos are două părţi principale. Una dintre ele este
sistemul nervos periferic (SNP).
Nervii SNP se ramifică prin corp şi ajung în fiecare parte a acestuia,
de la frunte până jos la vârful degetelor mâinilor şi picioarelor.
Cealaltă parte este sistemul nervos central (SNC). Acesta este
format din creier/centrul de comandă şi de control al sistemului
nervos şi măduvei spinării, care coboară de la creier prin tunelul
format de coloana vertebrală. SNC, primeşte semnalele nervoase de
intrare de la SNP şi transmite semnale de comandă de ieşire prin SNP
către toate părţile corpului.

1
SNC efectuează multe sarcini, astfel simptomele clinice legate de
SNC sunt foarte variate. Identificarea sursei problemei în sistemul
nervos este dificilă pentru că bolile şi lezările nervilor într-o parte a
sistemului apar ca simptome departe de locul în care se află adevărata
problemă.
Câteva dintre simptome sunt pierderea simţului tactil, slăbirea,
dificultatea locomotorie, pierderea capacităţii de a vorbi, tulburări de
vedere, confuzie, vertij, pierderea cunoştinţei, etc.
Orice disfunctie a sistemului nervos se poate manifesta prin tulburari
de vedere, vorbire, mers, perceptie sau gandire. Dintre cele mai
comune boli amintim boala Parkinson, maladia Alzheimer, boala
Huntington, epilepsia, paralizia, scleroza, autismul, meningita,
nevroza, sciatica si hipertensiune intracraniana. Totodata, depresia,
anxietatea, hiperactivitatea si durerile de cap pot fi manifestari care
atesta o dereglare la nivelul sistemului nervos. De asemenea, o serie
de factori pot sta la baza declansarii tulburarilor nervoase. In aceasta
categorie intra traumatismele, tumorile si tulburarile vasculare,
metabolice sau nutritionale. Intoxicarea cu diferite substante sau
medicamente si consumul de droguri pot provoca leziuni sistemului
nervos si pot afecta calitatea vietii.

1
Boala AlSzheimer (Morbus Alzheimer) este o afecțiune degenerativă
progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă
înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a
funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților
intelectuale ale individului și a valorii sociale a personalității sale,
asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea
cunoscută sub numele de demență (din latină: demens).
Boala și modificările organice din creier care o însoțesc au fost
descrise pentru prima dată de Alois Alzheimer, psihiatru și
neuropatolog german. Denumirea de „boală Alzheimer” a fost
utilizată pentru prima dată de psihiatrul german Emil Kraepelin în
manualul său de psihiatrie ("Lehrbuch der Psychiatrie", 1911).
Această boală reprezintă forma cea mai comună de declin mintal la
persoanele în vârstă și a devenit tot mai frecventă o dată cu creșterea
longevității.

1
Autism este un nume generic pentru o serie de tulburări
comportamentale fundamentale.
Cauzele autismului nu sunt încă înțelese complet, dar se crede că
tulburările se datorează unor defecțiuni genetice, ale unor interacțiuni
între gene sau mutații rare cu efecte majore. În unele cazuri rare,
autismul este asociat cu agenți teratogeni (care produc defecte natale).
Studii asupra unor populații mari au demonstrat că nu există nicio
legătură între vaccinări, autism și thimerosal.Studiul lui Andrew
Wakefield care a inițiat o campanie de presă și a determinat unii
părinți să nu-și vaccineze copiii a fost discreditat iar jurnalistul de
investigație Brian Deer a arătat că datele folosite în studiu au fost o
fraudă științifică.
În luna martie 2014, University of Chicago a publicat rezultatele celui
mai mare studiu privind influența factorilor de mediu în dizabilitățile
intelectuale. Analizând dosarele medicale a 100 de milioane de
americani, cercetătorii au ajuns la concluzia că incidența autismului
este strâns legată de expunerea la poluanți, de exemplu pesticide.
Fetușii de sex masculin sunt mai sensibili la substanțele toxice din
mediu, cum ar fi plumbul, diversele medicamente sau molecule
sintetice, iar expunerea părinților la aceste toxine ar putea să explice o
mare parte a mutațiilor genetice, inclusiv cele responsabile de
dezvoltarea ulterioară a simptomelor autismului.
Conform studiului „Loss of mTOR-Dependent Macroautophagy
Causes Autistic-like Synaptic Pruning Deficits”, hiperactivitatea

1
proteinei mTOR dereglează procesul de reducere a sinapselor în
timpul dezvoltării, copiii și adolescenții care suferă de tulburări din
spectrul autismului având un exces de sinapse în creier.
Băieţel de 18 luni, care are o plăcere obsesivă să stivuiască conserve
Autismul se observă deja de la o vârstă fragedă (înainte de 3 ani), cu
excepțiasindromului Asperger, care poate de obicei să fie diagnosticat
când copilul merge la școală.
Simptome obișnuite ale autismului sunt acțiuni repetitive/monomane,
contact și comunicare limitată cu alte persoane și interese foarte
restrânse. Răspândirea bolii este cam de 6 la 1000 de persoane, și este
de trei sau patru ori mai des întâlnită la băieți decât la fete.

Cretinismul (din franceză crétinisme – idioție) este o afecțiune gravă

întâlnită la om, care se caracterizează prin întârzierea dezvoltării
psihice și fizice. Se manifestă prin talie mică, degete scurte și groase,
picioare scurte și strâmbe, față mare cu fruntea îngustă, nas redus în
dimensiuni și lat, urechi, debilitate mintală, stare psihică de idioție și
imbecilitate ș.a. Este o consecință a tulburării funcționării normale a
glandei tiroide, cauzată, în special, de insuficiența de iod în alimente.
Pentru a evita această patologie, se recomandă utilizarea sării iodate
în alimentație.
Distonia este o afecțiune care se manifestă prin repetare de mișcări
(gesturi) , mișcări oscilante sau luare de poziții (posturi) neobișnuite a
unor părți ale corpului. Cauza neurologică a bolii este în deranjamente
ale părții de control motoric din creier. Boala poate fi ereditară dar și

1
o urmare a unor infecții, traume fizice, influențe din droguri. Se
tratează greu, urmărindu-se ameliorarea simptomelor prin medicație.
Hidrocefalia este acumularea anormală de lichid cefalorahidian
(LCR) în cavitățile creierului determinată de anomalii de circulație
sau de reabsorbție sau, mai rar, datorită unei produceri excesive de
lichid cefalorahidian.
Termenul „hidrocefalie” provine din două cuvinte grecești care
înseamnă „apă în cap”. De fapt, „apa” este LCR, un lichid clar care
este produs în permanență în cavitățile, sau ventriculii, din interiorul
creierului. El trece de la un ventricul la celălalt (patru la număr) prin
căi înguste, apoi circulă în jurul suprafeței creierului – o parte din el
merge de asemenea și în măduva spinării – și este absorbit înapoi în
circuitul sanguin. Absorbția are loc prin vene specializate din
interiorul craniului care au o suprafață asemănătoare unei site. Deși
mult mai lentă decât circulația sângelui, circulația LCR necesită
producerea, circulația și reabsorbția sa în mod constant.
Hidrocefalia poate apărea fie când se produce o cantitate prea mare de
LCR (foarte rar), fie când acesta este împiedicat să circule sau să fie
reabsorbit – cauzele cele mai des întâlnite. Deoarece în aceste
circumstanțe LCR este produs în permanență în cavitățile cerebrale
însă nu poate ieși din acestea, el se acumulează și duce la creșterea
presiunii din interiorul creierului. Ventriculii se dilată, iar țesutul
cranian este comprimat. Oasele craniului la nou-născuți și sugari nu
sunt unite ca în cealaltă parte a vieții, iar presiunea determină
creașterea dimensiunilor craniului. Totuși este important să precizăm
că hidrocefalia poate apare și la copii mai mari sau la adulți, când
oasele capului sunt fixate și capul nu poate crește în dimensiuni.
Hidrocefalia poate apărea fie când se produce o cantitate prea mare de
LCR (foarte rar), fie când acesta este împiedicat să circule sau să fie
reabsorbit – cauzele cele mai des întâlnite. Deoarece în aceste
circumstanțe LCR este produs în permanență în cavitățile cerebrale
însă nu poate ieși din acestea, el se acumulează și duce la creșterea
presiunii din interiorul creierului. Ventriculii se dilată, iar țesutul
cranian este comprimat. Oasele craniului la nou-născuți și sugari nu

1
sunt unite ca în cealaltă parte a vieții, iar presiunea determină
creașterea dimensiunilor craniului. Totuși este important să precizăm
că hidrocefalia poate apare și la copii mai mari sau la adulți, când
oasele capului sunt fixate și capul nu poate crește în dimensiuni.

Meningita este o inflamație a membranelor de protecție care

învelesccreierul și măduva spinării, cunoscute sub denumirea
colectivă de meninge. Inflamația poate fi provocată de infecția cu
virusuri, bacterii sau alte microorganisme, sau, în cazuri mai rare, de
anumite medicamente. Meningita poate fi letală din cauza proximității
inflamației față de creier și măduva spinării; prin urmare, afecțiunea
este clasificată drept urgență medicală.
Cele mai frecvente simptome ale meningitei includ: durere de cap și
redoare (înțepenirea cefei) asociate cu febră, confuzie sau nivel scăzut
de conștiență, vărsături și intoleranță la lumină (fotofobie) sau zgomot
(fonofobie). De regulă, copiii prezintă numai simptome nespecifice,
cum sunt iritabilitatea și somnolența. Prezența unei erupții cutanate
poate indica o anumită cauză a meningitei; de exemplu, meningita
cauzată de meningococ poate fi însoțită de o erupție cutanată
caracteristică.

1
Diagnosticul de meningită este stabilit sau exclus în urma efectuării
unei puncții lombare. Procedura constă în introducerea unui ac în
coloana vertebrală în scopul prelevării unei mostre de lichid
cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul și măduva spinării.
Analiza LCR se efectuează în cadrul unui laborator medical.
Tratamentul primar în cazul meningitei acute constă în administrarea
imediată de antibiotice și, în unele cazuri, de medicamente antivirale.
De asemenea, se pot administra corticosteroizi pentru a împiedica
eventualele complicații în urma inflamației excesive. Meningita poate
determina consecințe de durată, cum sunt pierderea auzului,
epilepsie, hidrocefalie și deficiențe cognitive, îndeosebi dacă nu este
tratată prompt. Unele forme de meningită (cum sunt cele asociate
infecției cu meningococ, Haemophilus influenzae tip B, pneumococ
sau cu virusul oreionului) pot fi prevenite prin imunizare.

Nevroza, potrivit concepțiilor contemporane, se determină ca o boală,

condiționată de situația conflictuală psihogenă acută sau cronică
extraordinară în urma tulburării interrelațiilor umane, ce se manifestă
cu precădere prin dereglarea funcțiilor sistemelor emotiv, vegetativ și
endocrin.
Nevroza se caracterizează prin reversibilitatea dereglărilor patologice,
independent de vechimea procesului, prin specificitatea manifestărilor
clinice cu dominarea perturbărilor emoțional afective și
somatovegetative, prin păstrarea atitudinii critice a pacientului față de
boală. Particularitățile tabloului clinic al nevrozei depind nu numai de
caracterul situației conflictuale și emotive, dar și de personalitatea

1
individului, specificând diverse variante clinice.
Paralizia cerebrală este o tulburare cronică a mișcării din cauza
leziunii sistemului nervos central. Paralizia cerebrală se manifestă
prin mișcări reflexe involuntare și contracții musculare (spasme) care
pot afecta o parte a corpului sau tot corpul. Cu paralizia cerebrală sunt
asociate alte afecțiuni cum ar fi convulsiile, disfuncții vizuale sau
auditive.
Sindromul Schmidt este un eponim care desemnează un sindrom
bulbar cauzat de o patologie endocraniană cu afectarea unilaterală a
nervilor cranieni X și XI.
Insuficiența vasculară cerebrală sau tumorile determină lezarea
nucleului ambiguu a nervului vag (perechea a X-a de nervi cranieri) și
a ramurii externe a nucleului inferior a nervului spinal (perechea a XI-
a)