Sunteți pe pagina 1din 6

Boli ale sistemului nervos central

Afecțiunile sistemului nervos central pot fi înnăscute (congenitale), dobândite în cursul vie ții
(inflamatorii, de origine vasculară, prin procesul de îmbătrânire, neoplastice, de natură
traumatică etc.).
Boli congenitale

Printre bolile congenitale există o mare varietate de cauze și manifestări


(tulburări metabolice, aberații genetice, traumatisme perinatale etc.). Nou-născuții
cu malformații grave ale creierului nu sunt de obicei viabili.
Afecțiuni dobândite ale sistemului nervos central

Boli vasculare: infarctul cerebral ischemic și hemoragiile cerebrale, ramolismentul medular


ischemic.
Bolile ganglionilor bazali: boala Parkinson
Neoformații: Tumorile creierului și ale măduvei spinării.
Boli convulsive: diversele forme de epilepsie.
Bolile inflamatorii: infecțiunile bacteriene sau virale ale creierului (encefalite), măduvei
spinării (mielite) sau învelișurilor lor (meningite), boli degenerativ-inflamatorii cauzate
de prioni (de ex.: boala Creutzfeld-Jakob), encefalomielita mialgică.
Boli demielinizante: scleroza multiplă.
Boli degenerative primare sau eredo-degenerative: demențe primitive (de ex.: boala
Alzheimer), boala Huntigton, sindromul Gilles de la Tourette, boli sistemice
ale motoneuronului (de ex.: scleroza laterală amiotrofică), bolile degenerative
ale cerebelului (ataxiile ereditare).
Diverse tipuri de dureri de cap (cefalee), în primul rând migrena.
Traumatisme cranio-cerebrale și vertebro-medulare.

Boli ale sistemului nervos periferic

Afecțiuni ale nervilor cranieni sau periferici: neuropatii, polineuropatii, nevralgii.


Boli inflamatorii demielinizante: sindromul Guillain-Barré, polineuropatia cronică inflamatorie
demielinizantă (PCID).
Tumori ale nervilor: Neurome.
Sindroame compresive: radiculopatii prin hernii ale discurilor intervertebrale (de ex.: sciatica
vertebrală), sindromul de tunel carpal.
Boli ale joncțiunii neuro-musculare: miastenia.
Boli ale mușchilor scheletici (miopatii): distrofii musculare, miotonie, boli inflamatorii
(miozite).
Traumatisme ale nervillor

Examenul neurologic

Anamneza. Ca în toate celelalte specialități medicale, o anamneză completă și țintită joacă


un rol primordial. Ea cuprinde istoricul bolii actuale, antecedentele personale și cele
familiare.
Semne meningeale. Se controlează flexibilitatea cefei. Se poate constata o rigiditate
("redoarea cefei", meningism), semn de iritație meningială (meningită, hemoragie). Alte
semne zise "meningeale": Semnul Kernig, Semnul Brudzinski.
Fundul de ochi. Se examinează oftalmoscopic fundul de ochi. Se poate constata o stază
papilară, semn de hipertensiune intracraniană.
Nervii cranieni. Fiecare din funcțiile celor 12 nervi cranieni se examinează în parte.
Motricitatea. Se controlează forța diverselor grupuri musculare, motilitatea pasivă și activă a
extremităților, precum și troficitatea musculară.
Sensibilitatea. Există cinci tipuri de sensibilitate, care se examinează separat: sim țul tactil
(atingerea), presiunea, simțul pozițional, durearea și temperatura.
Reflexe. Reflexele osteo-tendinoase sau "de întindere" (reflexe miotatice), de ex.: Reflexul
rotulian, se examinează cu ciocanul de reflexe. În cazuri patologice pot fi exagerate,
diminuate sau abolite. Reflexele cutanate (reflexe abdominale, cremasteriene) se examinează
cu un ac, de preferință bont.

Ciocan de reflexe (aici tip Dejerine), semn distinctiv al unui neurolog


Semne zise "piramidale". Sunt reflexe patologice care se pot pune în evidență în
cazul unei leziuni a fascicolului piramidal ("tractus cortico-spinalis"). Cel mai
cunoscut este semnul Babinski: la excitarea marginii externe a plantei piciorului
apare extensiunea halucelui). Alte semne piramidale: semnul Chaddock, semnul
Oppenheim.

Coordonarea. Se controlează echilibrul (stațiunea și mersul) și felul cum sunt executate


mișcările extremităților. În cazuri patologice apar tulburări de coordonare (ataxie).
Tonusul muscular. Prin mișcări pasive ale extremităților se pot constata diverse tipuri de
tulburări de tonus muscular: spasticitate, rigiditate ("rigor"), fenomenul de "roată dințată",
flexibilitate ceroasă, hipotonie.
Examenul funcțiilor cognitive. Ce cercetează starea
de conștiință (vigilitatea), atenția, memoria, precum și funcțiile vorbirii (în cazuri patologice
se poate constata o afazie), mișcările automate și deliberate (patologic: apraxie), percepția și
recunoașterea (patologic: agnozie vizuală, auditivă, "neglect", anozognozie etc.)

Examene tehnice în neurologie

Examenul lichidului cefalo-rahidian. Lichidul cefalo-rahidian (sau: cerebro-spinal) se obține


prin rahicenteză, cel mai adesea prin puncție lombară, în cazuri speciale prin puncție sub-
occipitală sau cisternală (metodă introdusă de neuropsihiatrul român Alexandru Obregia)
Biopsie musculară în cazul bolilor neuro-musculare sau miopatii.
Examene electro-fiziologice.
- Electroencefalografie (EEG)
- Electromiografie (EMG)
- Electroneurografie (ENG)
- Potențiale evocate
- Stimulare magnetică transcranială

Doppler-Sonografie extra- și transcranială, "Duplex".
Examene neuro-radiologice.
- Tomografie computerizată (CT)
- Rezonanță magnetică nucleară (MRT)
- Tomografie cu emisiune de positroni (PET)
- Tomografie computerizată cu emisiune de fotoni (SPECT)
- Rezonanță magnetică funcțională (fMRT)
- Magnetoencefalografie (MEG)
- Angiografie cerebrală

Examene neuro-genetice.

Principii terapeutice în neurologie

Neurologia a fost considerată mult timp ca o specialitate cu rezultate diagnostice precise, dar
cu posibilități terapeutice limitate. Acest fapt s-a modificat în ultimele trei decenii în mod
semnificativ. Multe afecțiuni neurologice beneficiază în prezent de un tratament eficace.
Îmbunătățirea tratamentului bolnavilor cu accidente vasculare cerebrale se datorează - între
altele - posibilității unei diferențieri între infarctul ischemic și hemoragie cu ajutorul
mijloacelor de diagnostic neuro-radiologic. Pentru tratamentul pacienților cu  boala
Parkinson există o gamă largă de medicamente cu efecte favorabile. În cazul bolnavilor
epileptici, prin administrarea unor preparate diferențiate pentru diverse tipuri de manifestare,
se poate obține o sistare completă a crizelor. Bolile infecțioase ale sistemului nervos se pot
vindeca în aproape toate cazurile, în situația unui diagnostic exact și precoce.  Scleroza
multiplă reprezintă încă o problemă crucială a neurologiei, neexistând încă posibilitatea unei
vindecări, dar în anumite forme clinice aplicarea preparatelor pe bază de interferon poate
ameliora în mod favorabil evoluția bolii. În cazul majorității bolilor degenerative ale sistemului
nervos, malformațiilor sau bolilor neuro-musculare congenitale nu există până în prezent un
tratament eficace.

Relații cu alte specialități

Cele mai apropiate relații ale neurologiei sunt evident cu psihiatria. Separarea celor două
discipline își are explicația în dezvoltarea lor istorică și este în mare parte men ținută și în
prezent din motive mai mult organizatorice, fără a avea o bază biologică. În fond domeniile
ambelor specialități au ca obiect afecțiunile aceluiași organ, creierul. Cercetări din ultimii ani
au demonstrat importanța mecanismelor neuro-chimice în dezvoltarea  psihozelor ciclice și
a schizofreniei. Multe boli "neurologice" au manifestări "psihiatrice", ca depresiunea apărută
după un accident vascular cerebral, depresiunea și demența asociate cu boala Parkinson,
tulburările cognitive din boala Alzheimer etc.
Neurochirurgia reprezintă o altă specialitate cu care neurologia întreține legături strânse, în
diagnosticul și tratamentul tumorilor intracraniene și vertebro-medulare, traumatismelor
cranio-cerebrale, hemoragiilor cerebrale etc.
Unele cazuri de infecții ale sistemului nervos și anexelor sale ( encefalite, meningite) sunt
tratate de cele mai multe ori în seviciile de boli infecțioase. Herniile de disc intervertebral
(cervicale sau lombare) sunt prea adesea diagnosticate și tratate în servicii de  ortopedie, un
examen neurologic amănunțit este însă absolut necesar pentru a se putea constata deficite
funcționale, care impun o cură chirurgicală. Contacte strânse există
cu oftalmologia ("Neurooftalmologie") în domeniul patologiei mișcărilor globilor
oculari, nervului optic și a căilor vizuale centrale.
În cele mai multe țări, medicii neurologi sunt specializați și în  neurofiziologia clinică (EEG,
EMG, ENG etc.), în unele țări (de ex.: Marea Britanie, Suedia), aceasta reprezintă o
specialitate aparte.

O aparent inofensivă amorțeală, amețeală sau stare de confuzie, o durere de cap recurentă

sunt stări pe care uneori le trecem cu vederea, sperând să dispară de la sine. Uneori, a șa se

și întâmplă, dar în cazul când persistă, pot fi simptome care arată că avem o afec țiune

neurologică și ar trebui să ne facă să mergem la un consult de neurologie.

Bolile neurologice sunt afecțiuni ale creierului, măduvei spinării și nervilor, sisteme care au
sub control toate funcțiile corpului. Astfel, o disfuncție a sistemului nervos poate fi cauza
celor mai variate simptome: de la modificări ale dispoziției, până la probleme motrice,
tulburări de memorie, senzoriale, de deglutiție sau învățare.

Tipuri de boli neurologice


Simptomele bolilor neurologice
Prevenție și factori de risc

Tipuri de boli neurologice

Există, potrivit specialiștilor, peste 600 de boli neurologice. Pentru majoritatea există
tratamente care pot vindeca sau ameliora simptomele afecțiunii, astfel încât calitatea vie ții
să nu scadă foarte mult.

Tipurile majore de afecțiuni neurologice includ:

boli cauzate de anomalii genetice (distrofia musculară)

boli ale vaselor de sânge care alimentează creierul (accident vascular cerebral)

boli autoimune (scleroza multiplă)

leziuni ale măduvei spinării și creierului (epilepsia)

neuroinfecții (meningita)

Simptomele bolilor neurologice

Dat fiind faptul că bolile neurologice se referă la afecțiunile creierului, măduvei spinării și
sistemului nervos periferic, simptomatologia lor este diversificată și diferă oarecum de la
adulți la copii. Părinții trebuie să fie foarte atenți la semnele acestor afec țiuni pentru că în
majoritate acestea pot fi rezolvate în stare incipientă.

Durerile de cap

Dacă ne doare capul o dată la un interval de câteva luni și durerea nu este persisten ță, nu
avem motive de îngrijorare. Dar durerile de cap severe și recurente, mai ales înso țite de
greață, vărsături, sensibilitate la lumină sau sunet reprezintă simptome care ne trimit de
urgență la cabinetul de neurologie.
Amețeala

Amețeala se poate manifesta ca o incapacitate de menținere a echilibrului sau ca o stare de


vertij, când pacientul are senzația că toate obiectele i se rotesc în fa ța ochilor. Acestea pot fi
și simptome ale unor stări de oboseală, de stres și anxietate pronunțată sau ale unei afec țiuni
ORL. Însă la o persoană cardiacă sau cu istoric de afecțiuni vasculare cerebrale, vertijul de
scurtă durată asociat cu durere de cap, greață și leșin solicită de urgență un consult la
neurologie.

Probleme de somn

Foarte frecvent, problemele legate de somn sunt neglijate. Puse pe seama gândurilor, a
stresului cotidian sau vârstei, tulburările somnului pot fi în realitate simptome ale unor
afecțiuni neurologice, pentru că mecanismele de producere și menținere a somnului sunt
neurologice. Insomnia, trezitul în miez de noapte, dificultatea de a adormi, sunt toate tulburări
de somn care pot influența circulația sângelui, activitățile intelectuale, gândirea, memoria
etc.

Stările de confuzie și problemele de memorie

Tulburările cognitive, care produc afectarea învățării, orientării, judecă ții, memoriei și
capacitățile intelectuale sunt simptome care necesită atenție imediată și consultul unui
medic neurolog. Unele dintre acestea pot ascunde boli grave precum Alzheimer, dar pot fi și
urmarea unui traumatism, a unei infecții, a deliriumului, demenței etc.

Convulsiile

Convulsiile se pot manifesta violent, prin spasme musculare și tremurături, dar uneori pot fi
abia sesizabile. Deși pot fi simptome ale mai multor afecțiuni, convulsiile sunt adesea semnul
unei afecțiuni neurologice: accident vascular, tumori cerebrale, leziuni, infec ții, disfunc ții
cerebrale sau boli degenerative.

Slăbiciunea accentuată și problemele de mișcare

Acestea sunt condiții care afectează calitatea vieții și pentru care trebuie cerut ajutorul
medicului neurolog. Starea de slăbiciune nu este același lucru cu oboseala, ci se referă la
necesitatea unei mobilizări mai mari pentru a realiza cele mai simple sarcini (mi șcarea
membrelor, spre exemplu). Tremuratul este, de asemenea, nu doar o stare neplăcută, ci și
simptomul unor afecțiuni ale sistemului nervos.

Probleme de vedere

Problemele cu ochii ne trimit de obicei la oftalmolog. Dacă însă observăm apari ția unor
tulburări bruște de vedere și care afectează ambii ochi, cel mai indicat este să consultăm
medicul neurolog. Unele afecțiuni neurologice, cum ar fi scleroza multiplă, care face parte din
grupul bolilor demielinizante, sunt și ele caracterizate prin lezarea nervilor optici care
generează probleme de vedere.

Trebuie să ținem cont și de faptul că simptomele neurologice pot fi caracteristice și unor boli
autoimune, ca lupus sau virusurilor (HIV sau virusul varicelo-zosterian).

Prevenție și factori de risc

Incidența bolilor neurologice este într-o creștere îngrijorătoare. Președintele Societă ții
Române de Neurologie, Dafin Mureșanu atrage atenția că, pentru a preveni apari ția și
dezvoltarea acestor boli, este nevoie de multă mișcare, hrană echilibrată, citit, emo ții plăcute
și cât mai puțin stres.

„Viața modernă ne acaparează tot mai mult, dar, odată cu ea, bolile neurologie devin tot mai
frecvente în populația globului și bineînțeles în România. Este timpul ca omenii să renun țe la
confortul oferit de fotoliul din fața televizorului sau a calculatorului, la alimenta ția
neechilibrată. Este important ca oamenii să se axeze mai mult pe preven ție, să facă exact
ceea ce nu fac. Să doarmă cât trebuie, să trăiască într-un stres minim, să mănânce protectiv,
echilibrat, în sensul cel mai bun al cuvântului, adică să facă sindrom metabolic. Să ști ți că
organismul poate gestiona mai bine restricția decât excesul. Excesele se gestionează mult
mai greu. Este obligatoriu să facem mișcare zilnic, să citim zilnic, să fim pozitivi. Să fim în
pace cu noi înșine și apoi cu cei din jur”, a explicat Dafin Mureșanu, pre ședintele  Societății de
Neurologie din Romania (SNR) și al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și
Neuroplasticității (SSNN), la cea de a-V-a ediție a Cursului internațional dedicat tulburărilor
comportamentului motor.

1. Definitie

Scala Glasgow (Glasgow Coma Scale) sau scorul Glasgow (Glasgow Coma Scor) sau scala
GCS este o metoda standardizata de evaluare a afectarii neurologice, la pacientul comatos si
la pacientul cu politraumatisme. Scorul Glasgow este utilizat pe scara larga si e cel mai
studiat astazi. A fost descris pentru prima data de Teasdale si Jennett in anul 1974 si revizuit
in 1976, cuadaugarea unui punct (6), raspuns la subscala pentru retragerea de la "stimulul
dureros". GCS a fost initial destinat sa evalueze nivelul de constiinta, dupa leziuni cerebrale
traumatice, in centrele neurochirurgicale Unitatea de Terapie Intensiva, in scopul de a facilita
comunicarea in randul personalului privind starea pacientului. De atunci a devenit standardul
de aur, cu care sunt comparate alte scari, fi ind utilizat pe scara larga de personalul din
departamentele de urgenta, medical si chirurgical, din unitatile de terapie intensiva, precum
si de catre furnizorii de servicii prespitalicesti

Scorul Glasgow (GSC) se calculeaza prin evaluarea reactiei oculare (O), verbale (V) si motorii
(M) a pacientului traumatizat si prin insumarea punctajului obtinut la fiecare dintre aceste 3
categorii. Valoarea normala este de 15 puncte. Un scor sub 8 este definitoriu pentru coma, iar
o valoare de 3 (GCS = O1V1M1 = 3 puncte) defineste areactivitatea completa. Scorul GSC are
valoare evaluativa si prognostica. Scorul Glasgow minim este 3 si maxim 15.

S-ar putea să vă placă și