Sunteți pe pagina 1din 5

“POLITICI SI

INSTITUTII
POLITICE”-CRISTIAN
PÂRVULESCU
Raportul Politic-Politica
DEFINIȚII ALE POLITICII
 Politica: “arta de a conduce oamenii ce traiesc in oras(stat)”
 Politica: “se referă, deci, la două aspecte distincte — pe de
o parte la stat, formă particulară de organizare a puterii, pe
de altă parte la putere considerată drept cadru al relaţiilor
umane”
 Politica: “Formă în care conștiinţa socială se maturizează și
tinde spre o dimensiune cuprinzătoare și coordonativă,
politica se concretizează în funcţia ce asigură, sau revendică
ca principală resursă de legitimare, realizarea binelui
general.”
 Politica: “ activitatea desfășurată fie de guvernanţi, fie de
un alt grup pentru a ocupa posturi de conducere sau a
influenţa deciziile conducătorilor.”
DEFINIȚII ALE POLITICULUI
 Politicul: “Spaţiu al confruntărilor de interese
contradictorii sau al agregărilor, mereu parţiale,
politicul se raportează în cel mai direct mod la
aspectul instituţional al puterii.”
 Politicul: “poate fi asociat oricărui fapt, act sau situaţie
care dă seama despre un grup social, despre relaţiile
de autoritate și supunere stabilite în vederea unui scop
comun. Cele două aspecte ale politicului — puterea și
scopul — sunt astfel conexate.”
 Politicul: “se asociază ideii unei ordini indispensabile
impusă voinţelor umane și din această perspectivă el
se detașează de lumea contingenţelor.”
RELAȚIA POLITC-POLITICĂ
 Politicul si Politica sunt noțiuni corelative, se presupun
reciproc, fiind “fețele unei aceleiași realitați” a
spațiului politic
 Sensurile noţiunii pot fi analizate pornind de la
distincţia pe care limba engleză o permite între
“politics” și “policy”
 Policy-”politica în calitate de coordonatoare a unui
domeniu determinat printr-un organism specific (o
politică sectorială: industrială, socială, culturală etc.)”
 Politics-”sfera luptei pentru putere, competiție pentru
cucerirea sau influențarea puterii, exercițiu general al
puterii(ca guvernare) etc”

S-ar putea să vă placă și