Totul despre pești!

Realizat de Ion Adamita

Colegiul National Pedagocic
Peștii au fost primele animale cu coloană vertebrală care au apărut pe
Pământ, formând cel mai mare grup de vertebrate. Spre deosebire de
celelalte grupe majore de vertebrate, peștii nu formează un grup natural, ci
constituie 4 clase înrudite de departe una cu alta.
Peștii tipici respiră prin branhii, au corpul acoperit cu solzi, se deplasează
cu ajutorul înotătoarelor şi sunt ectotermici (au sângele rece). Majoritatea
speciilor trăiesc fie în apă dulce, fie în mare, dar există şi câteva specii
adaptate ambelor medii.
 EVOLUŢIE
Peștii din prezent sunt frecvent clasificați în 3 grupe: pești agnați (2 clase), pești cartilaginoși şi pești osoși (fiecare o singură
clasă). Aceste grupe au strămoși diferiți şi evoluții distincte.
Primii pești au apărut acum mai mult de 500 de milioane de ani, evoluați probabil din nevertebrate cu corpul moale, care se
hrăneau filtrând apa. Ca agnaţii din prezent, peștii primitivi aveau gura rotundă şi cărnoasă, fără maxilare (deși aveau dinți).
Primii pești (de fapt, primele animale) cu maxilare mobile au apărut acum circa 440 de milioane de ani. Se numesc
acantodieni (sau rechini cu țepi), iar maxilarele lor au evoluat din arcurile branhiale frontale.
Apariția dinților se leagă de dezvoltarea maxilarelor. Datorită dinților şi a maxilarelor, dieta acantodienilor a devenit mult
mai variată. Pe lateral, spre coadă, aveau mai multe perechi de țepi, din care au evoluat perechile de înotătoare ale peștilor.
Spre deosebire de primii agnați, corpul lor era acoperit de solzi.
Peștii cu schelet cartilaginos au apărut acum 370 de milioane de ani. Aceștia sunt strămoșii rechinilor, vulpilor de mare şi ai
pisicilor de mare din prezent.
Cu 50 de milioane de ani înainte de apariția peștilor cartilaginoși apăruse un grup de pești cu schelet intern osos. Există două
grupe principale de pești osoși: cei cu înotătoare cărnoase, susținute de lobi cărnoși, şi cei ai căror înotătoare sunt susținute
de radii osoase.
Din cei cu înotătoare cărnoase este aproape sigur că se trag primele vertebrate patrupede de uscat. Peștii cu radii osoase au
apărut în același timp, dar au devenit un grup mult mai mare şi mai prosper.
Treptat, le-au apărut trăsături care le-au sporit eficacitatea înotului, printre care solzi mai subțiri, înotătoare foarte flexibile şi
coadă simetrică. A contat şi evoluția unor maxilare mai mobile şi a branhiilor septate, mai ușor de ventilat.
 ANATOMIE
Peștii prezintă câteva adaptări fizice pentru viața acvatică. De obicei, un pește are corpul hidrodinamic, acoperit cu solzi netezi, şi
se folosește de înotătoare pentru a-şi asigura propulsia, direcția şi stabilitatea. Toți peștii au branhii cu care extrag oxigenul din
apă.
Toți peștii au endoschelet, care diferă în cazul celor 3 mari grupe. La agnați, corpul este susținut de o tijă simplă numită notocord;
unele specii au vertebre rudimentare. Rechinii, vulpile şi pisicile de mare au schelet din cartilaj ranforsat cu carbonat de calciu,
precum şi vertebre complet dezvoltate.
Majoritatea peștilor au schelet osos. Pe lângă craniul şi coloana vertebrală osoasă, au şi un schelet osos separat al înotătoarelor.
Deși unii pești au pielea netedă, majoritatea sunt protejați de solzi, plăci osoase sau țepi. Solzii, cel mai comun înveliș, protejează
şi asigură curgerea apei pe lângă corp, permiţându-i peștelui să se miște lejer. Glandele din piele secretă mucus, care protejează
peștele de bacterii, iar la unele specii reduce frecarea.
Aproape toți peștii au înotătoare. Există două tipuri principale: înotătoare mediane (sau neperechi) şi perechi. înotătoarele
mediane sunt neperechi şi dispuse pe linia mediană a corpului, dorsal sau ventral; includ înotătoarea dorsală, anală (ventrală) şi
codală.
Înotătoarele perechi, pelvienele şi pectoralele, sunt dispuse pe lateralele corpului, înotătoarele servesc în principal la locomoție,
dar au şi alte utilizări: culorile şi modelele de pe suprafața lor pot servi drept avertisment prădătorilor, pot atrage perechea, pot
apăra teritoriul sau momesc prada. înotătoarele unor pești simt prevăzute cu spini, uneori veninoși, cu rol defensiv.
Toți peștii au branhii, cu care absorb oxigenul în fluxul sangvin. Unii pești au şi alte modalități de a respira. Dipnoii, de pildă,
respiră prin organe primitive, asemănătoare plămânilor. Alţi peşti pot să absoarbă oxigen şi să elimine dioxid de carbon prin piele.
 BRANHIILE
Branhiile peștilor sunt dispuse în cavitățile interne din lateralele corpului, imediat în
spatele gurii. La majoritatea speciilor, branhia constă dintr-un cadru osos sau
cartilaginos, care susține țesuturi dens capilarizate. Apa pătrunde în camerele
branhiale şi este mai întâi filtrată de lame branhiale.
In spatele lamelor se află suporturi numite arcuri branhiale, de care sunt atașate
filamentele branhiale. Pentru o respirație mai eficientă, filamentele au pe suprafață
pliuri numite lamele. Schimbul de gaze se efectuează pe suprafața lamelelor, înainte
ca gazele să circule prin corpul peștelui. La unii pești, aria lamelelor este de 10 ori
mai mare decât suprafața exterioară a corpului.
SCHIMBUL DE GAZE

Apa intră în branhii prin gura peștelui şi iese prin fantele

branhiale. La trecerea prin branhii, oxigenul dizolvat este
transferat prin membrana exterioară subțire a capilarelor şi ajunge
în fluxul sangvin. În același timp dioxidul de carbon este eliminat
din capilare.
RESPIRAȚIA ÎN AFARA APEI

Uni guvizi (Periophthalmus barbarus) își păstrează camerele

branhiale umede şi pot supraviețui astfel în afara apei pe perioade
îndelungate. Trăiesc în mlaștinile litorale, iar la reflux se
deplasează pe întinderile de mâl cu ajutorul înotătoarelor pedorale
bine dezvoltate.
REPRODUCERE

Comportamentul reproductiv al peștilor variază. Deși în

majoritatea cazurilor fecundația are loc în afara corpului
femelei, iar puii ies din ou sub formă de larve, există şi un
număr semnificativ de specii la care fecundația este internă, iar
femelele nasc pui vii.