DOINA

POPULARĂ
 Parafrazând zicala “Codru-i frate cu românul”,
putem afirma, pe bună dreptate, că “Doina-i soră
cu românul”
Doina este un stil melodic liric, melopeic, cu formă
deschisă, bazată pe improvizație şi elemente
melodice tipice. Doina populară este specia lirică
autohtonă care exprimă sentimentele cele mai
profunde, atitudinile şi convingerile faţă de unele
împrejurări ale vieţii, faţă de
timp şi faţă de natură, faţă de
sine însuşi, pe un fundal
muzical, într-un context
rural şi pastoral.
Temele predominante sunt: înstrăinarea,
despărțirea de cei dragi, norocul, dragostea,
haiducia, relația cu natura. Între rândurile
melodice apar formule cu funcție de anacruze sau
formule melismatice, completări de vers,
interjecții şi diverse refrene precum „Of”, „Măi”,
„Hai”, „Hei”, „Doina”, „Dzi”, „Apăi”, „Le”, etc.
Desenele melodice sunt uneori bogat melismatice, susținute
prin emisii vocale specifice (cu noduri, sughițate, gâlgâite –
în Maramureş şi Gorj, într-unritm parlando-rubato specific
stilului doinit)
În funcţie de sentimentul
predominant, doinele se clasifică
în:
•Doine de jale
•Doine de dor
•Doine de dragoste
•Doine de înstrainare
•Doine de cătănie
•Doine de haiducie
 Plânge-mă, mamă, cu dor
Că ţi-am fost voinic fecior
Şi de grijă ţi-am purtat, 
Ogorul ţi l-am lucrat, 
Iar de când m-am cătănit, 
Viaţa mi s-a otrăvit
Că tânjesc în ţări străine
Şi tot plâng gândind la tine. 
Mult mi-e dor, mămucă, dor
De cel codru frăţior
Şi de stâna cea cu oi
Şi de cântec de cimpoi! 
Mult mi-e dor, mămuca mea, 
De cea mândră viorea
Care mă iubeam cu ea! 
Mult mi-e dorul ne-mpăcat, 
Şi mă-ndeamnă la păcat, 
Să mă las de cătănie
Şi să fug la ciobănie, 
Orice-a fi cu mine, fïe.
CARACTERISTICILE DOINEI:
•Are autor anonim – nu se cunoaşte autorul;
•Are caracter oral – doina populară se transmite prin viu grai
de la o generaţie la alta, de la un individ la altul;
•Are caracter colectiv – mai mulţi autori anonimi au
contribuit la conceperea ei, astfel se explică variantele
numeroase ale acestor creaţii folclorice;
•Are caracter popular – sunt utilizaţi termeni populari,
regionali, cu iz arhaic, specifici zonei din care face parte
doina;
•Are caracter traditional – vehiculează obiceiuri, tradiţii
specifice poporului român;
•Are caracter sincretic – se îmbină mijloacele de
expresivitate din mai multe arte: literatura, muzica, dansul;
•Comuniunea omului cu natura este o trasatură
fundamentală a speciei.
 În mesajul ei se regăseşte spiritul românesc din toate
timpurile.
Limbajul este simplu, popular, îşi regăseşte rezonanţa în
lumea arhaică a satului românesc.
Substanţa si fondul imagistic al doinei populare işi are
realizarea la graniţa dintre literatură şi muzică, specia fiind
revendicată de ambele arte, doina se cântă pe o melodie
adecvată, în acompaniament de fluier sau frunză.
Măi bădiţă, floare dulce,
Unde te-aş găsi te-aş smulge,
Şi-acasă la noi te-aş duce,
Şi te-aş răsădi-n grădină,
Şi te-aş secera cu milă;
Şi te-aş face stog în prag,
Şi te-aş îmblăti cu drag;
Şi te-aş măcina mărunt
La morişca de argint;
Şi te-aş cerne
Prin sprâncene,
Şi te-aş frământa-n inele,
Şi te-aş da inimii mele
Să se stâmpere de jele…