Sunteți pe pagina 1din 34

”Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor

vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” (Psalmii 19:1)


”Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te
cuprindă…” (1 Împăraţi 8:27)
”Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile,
cerurile cerurilor şi toată oştirea lor…” (Neemia 9:6)
”Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi
cerurile ca un cort.” (Psalmii 104:2)
”Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să
atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi
pe toată faţa pământului!” (Geneza 11:4)
”Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva,
ridicându-ţi ochii spre cer şi văzând soarele,
luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii
târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti,
căci acestea sunt lucruri pe care Domnul
Dumnezeul tău le-a făcut şi le-a împărţit ca să
slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.”
(Deuteronomul 4:19)
”Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile
Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile
voastre.” (Isaia 55:9)
”…cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare
bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El.” (Psalmii 103:8-11)
”Ai legat tu lanţul Pleiadelor sau ai dezlegat tu frânghiile
Orionului? Aduci tu afară constelaţiilec la vremea lor…?
Cunoşti tu legile Universului?” (Iov 38:31-33)
”El şade deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt
ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o
maramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.
”Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi
dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi
lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice
Domnul.” (Ieremia 31:37)
Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri?
Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le
cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui,
că una nu lipseşte.” (Isaia 40:21-26)
”Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale –luna şi stelele
pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la
el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? (Psalmii 8:3)
”…domniile şi
stăpânirile din
locurile cereşti să
cunoască azi, prin
Biserică, înţelepciunea
nespus de felurită a lui
Dumnezeu…” (Efeseni
3:10)
La momentul realizării fotografiilor (19 iulie 2013), sonda
Cassini se afla la o distanţă de aproximativ 1,445858
miliarde de kilometri de planeta noastră.
Viteza luminii: 300.000 km/s
De la Pământ la Lună: 1,282 secunde
De la Soare la Pământ: 8,28 minute
De la galaxia Andromeda la Pământ: 2,5
milioane de ani
Imagine there's no heaven
It's easy if you try
No hell below us
Above us only sky
Imagine all the people living for
today…

Imagine there's no countries


It isn't hard to do
Nothing to kill or die for
And no religion too
(1940 – 1980)
Imagine all the people living life in
peace…
“Ispitele Satanei prezintă lucrurile pământești și le face
fascinante și atractive, pentru ca realitățile cerești să fie
eclipsate iar atașamentul de lume să fie făcut o prioritate.”
(Criza, p. 285.)
” strângeţi-vă comori în cer…
Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima
voastră.” (Luca 12:34)
”Privind mereu la realitățile veșnice, ne vom obișnui să
cultivăm gânduri despre prezența lui Dumnezeu. Acest obicei
va fi un scut împotriva apariției vrăjmașului, ne va da tărie și
certitudine și ne va ridica sufletul mai presus de orice temere.
Respirând atmosfera cerului, nu vom mai respira miasmele
lumii....” (Ellen White - Evenimentele ultimelor zile pag. 248)
”Cerul este o școală; câmpul său de studiu, universul;
învățătorul său, Cel Nemărginit. Acolo, când vălul care ne
întunecă privirea va fi dat la o parte și ochii noștri vor privi
acea lume de o frumusețe din care acum prindem doar licăriri
ca prin microscop;

 când vom privi slava cerului, acum cercetată cu telescopul;


când ceața păcatului va fi îndepărtată și întregul pământ va
apărea “în frumusețea Domnului Dumnezeului nostru”, ce
câmp ni se va deschide pentru studiu!” (Ellen White - Căminul advent,
p. 547)
”În ceruri cunoștința va crește treptat — Toate comorile
universului vor fi deschise spre studiul mântuiților lui
Dumnezeu. Neîncătușați de moarte, ei își iau zborul neobosit
către lumile îndepărtate — lumi ce au fost mișcate de durere
și au tresăltat în cântări de bucurie la vestea unui suflet
salvat.”
”Cu o viziune neumbrită, ei privesc slava creațiunii —
sori, stele și sisteme, în ordine, înconjoară tronul
Dumnezeirii. Numele Creatorului este scris pe toate
lucrurile, de la cel mai de pe urmă și până la cel mai mare și
în toate se manifestă bogățiile puterii Sale.” 
Hubble (iunie 1992)
În centrul Galaxiei M51
(aflată la 23,16 milioane ani lumină de pământ)
Crucea are 100 ani lumină!
”Și anii veșniciei, în desfășurarea lor, vor aduce descoperiri și
mai bogate și mai glorioase despre Dumnezeu și Domnul
Hristos. Pe măsură ce crește cunoștința, crește și dragostea,
respectul și fericirea. Cu cât oamenii vor cunoaște pe
Dumnezeu mai mult, cu atât mai mare va fi admirația lor
pentru caracterul Său.” 
(CA 548.2)
”Văzduhul s-a desfăcut și s-a rulat precum un sul; apoi am
putut privi în sus prin spațiul astfel deschis, către Orion, de
unde venea vocea lui Dumnezeu. Cetatea cea Sfântă va
coborî prin acel spațiu.” (Ellen White - Scrieri timpurii, p. 41)

”Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul.”


(Apocalipsa 6:14)
”După acestea, m-am uitat şi iată că în cer era o uşă deschisă. …şi iată
că în cer era un tron, …iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu,
a cărui înfăţişare era asemenea smaraldului.” (Apocalipsa 4:1-3)
”Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece
cu trosnet, iar elementele se vor topi cu căldură mare şi pământul, cu
tot ce este pe el, va arde.
Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar
trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi
grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi
trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? (2 Petru 3:10 -12)
”Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a
străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem
tari în mărturisirea noastră.” (Evrei 4:14)
”…aţintiţi-vă acum privirile asupra îmbelşugatelor comori
şi bucurii ale cerului…
Cerul să domine gândurile voastre; să nu vă pierdeţi timpul
îngrijorându-vă cu privire la lucrurile de aici de jos. Ar
trebui să aveţi tot atâta dorinţă pentru lumea asta cât are şi
un om mort.” (Coloseni 3:1)
”Dar ……, plin de
Duhul Sfânt, şi-a aţintit
privirea spre cer şi a
văzut slava lui
Dumnezeu. Şi le-a spus:
„Priviţi, văd cerurile
deschise…”
”…Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.” (Matei 24:33)

S-ar putea să vă placă și