Capitolul I

Acest capitol este dedicat părerilor Sfinților Părinți referitor la dumnezeiasca Creare a lumii
din perspectiva revelației divine primite prin ducerea unui mod de viață ingeresc.

1. Prima zi a Creației
1. La început a făcut Dumnezeu cerul și pămîntul.
2. Și pămîntul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adîncului și Duhul lui
Dumnezeu Se purta deasupra apelor.
3. Și a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Și a fost lumină.
4. Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, Și a despărțit Dumnezeu lumina de
întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și
a fost dimineață: ziua întîi.
(Facerea 1, 1-5)
Sfîntul Vasile cel Mare în interpretarea primului verset subliniază faptul că “Așadar, dacă
lumea are început și a fost făcută, caută să afli cine i-a dat început și cine este Creatorul! ”
1
după care urmează cu „…Moisi ți-a luat-o înainte cu cele ce ne-a învățat, punînd ca o pecete
și ca un talisman în inimile noastre numele cel de mult preț al lui Dumnezeu…“2. Totodată,
sfîntul părinte menționează faptul că dacă este început trebuie să fie și sfîrșit, intrucît este
firesc acest ciclu al vieții “Trebuie, deci, neapărat ca cele ce au început în timp să se sfîrșească
tot în timp. Dacă facerea lumii a început în timp, nu te îndoi nici de sfîrșitul ei.”3. Mai departe,
vorbește despre o posibilitate în care creare cerului și a pămîntului s-a făcut instant, în afara
timpului, “…deoarece, “începutul” este ceva indivizibil și fără dimensiune. După cum și
“începutul” căii încă nu-i calea, iar “începutul” case-i nu-i casa, tot așa și “începutul” timpului
nu-i timp, dar nici cea mai mică parte din timp. ”4. Sfîntul spune că “... lumea a luat ființă fără
scurgere de timp, odată cu voința lui Dumnezeu.”5. El mai zice că pentru a sublinia faptul că
pămîntul nu este coetern cu Dumnezeu, Moise folosește verbul “a făcut”, anume acesta și nu
altele, deoarece astfel lucarea devine olindirea Creatorului. Cerul și pămîntul sunt puse ca
extreme, în ordinea creației, însă nu doar ele au fost făcute, ci și elementele cuprinse între ele,
aer, apă, foc și pămînt. Despre substanța cerului vorbește prin cuvintele proorucului Isaia că
este “subțire, nu tare, nici groasă”.6 Iar despre forma cerului la fel prin Isaia “Cel ce a pus
Cerul ca o boltă”7. Privitor la pămînt, Sfîntul ne uimește prin cunoștința faptului că pămîntul
se află în spațiu, ceea ce pare uluitor pentru acea vreme, dînd dovadă de înalta sa erudiție și
iluminare duhovnicească. Forța de gravitație o confundă cu centrul Universului, care este și
centrul Pămîntului, dar dacă trecem cu vederea acest fapt, îi dă o explicație futuristică pentru
vremea sa. Suntem uimiți după asta cu încă o explicație neverosimilă pentru oamenii de
atunci, faptul că cerul și stelele sunt făcute dintr-o substanță ce nu se găsesște pe Pămînt,
eterul, noi îi spunem plasma. Referitor la acestea din urma, Sfîntul Vasile, îi îndeamnă pe
credincioși ca dacă nu vor reuși să le înțeleagă cu mintea, să-și ridice rugăciunile către
Dumnezeu pentru a-I mulțumi pentru toate lucrurile minunate făcute de El.
Pamîntul era netocmit și gol, din cauză că nu avea viață în el, el exista însă fără vietăți, iar
întunericul se datorează fie faptului că nu era omul să-l vadă sau că era acoperit de ape,
totodată, și fiindcă cetul era le fel netocmit, nu existau încă astrele, Soarele și Luna, etc.

1
PSB 17, Omilii la Hexaimeron, pag.73, al.5
2
Idem
3
PSB 17, pag. 74, al. 2
4
PSB 17, pag. 77
5
Idem
6
Pag.79
7
Isaia 40, 22
Acoperirea pămîntului de apă este dedus din faptul că dacă ar fi fost acoperit de foc, nu ar fi
întuneric, iar dacă de aer, nu ar fi fosr nevăzut. Netocmirea și goliciunea astfel se datorează și
acestui fapt al acoperirii de către apă, fiindcă dacă este prea multa umiditate, solul nu poate
rodi. Întunericul atotcuprinzător de atunci, Sfîntul i-l atribuie cerului, deci întunericul este
generat ca umbră a cerului, cerul desparte cele înafara lui, lumina din afară, faptul că în calea
luminii din afară acum stătea cerul ce cuprins pămîntul si restul ce era a creat întunericul.
Duhul ce se “purta” deasupra apelor este identificat cu Duhul cel Sfint, Sfîntul Duh, iar
purtarea Lui, Sf. Vasile o explică ca purtarea ce pregătea apele de nașterea vieții, ceea ce
întărește părerea că Sfîntul Duh are putere creatoare.
Urmează primul cuvînt spus de Dumnezeu: “Să fie lumină!”, la aceste cuvinte, spune
Sfîntul Părinte, totul s-a umplut de lumină instant, a prins culoare de veselie, totul a prins
viață. Cuvîntul nu a fost unul scos de aer prin coardele vocale, ci unul care a devenit poruncă,
provenit din voința lui Dumnezeu. “Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina” aceste cuvinte
capătă înțelesul că Dumnezeu nu a lăudat doar natura frumoasă a luminii, ci și folosul ei de
mai tîrziu în creație. După separarea luminii de întuneric, s-a făcut schimbul zilei și a nopții,
atunci nu era incă Soarele, ci lumina se retrăgea în conformitate cu voința lui Dumnezeu, nu
avea o lungime bine definită. Aici, Domnul încheie prima zi a creației, întocmind totodată și
structura zilei, prima zi, ca un termen în primul rînd general și apoi ca o zi din cronologie.

2. A doua zi a creației
6. Și a zis Dumnezeu: “Să fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă ape de ape!”
Și a fost așa.
7. A făcut Dumnezeu tăria și a despărțit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele
cele de deasupra tăriei.
8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Și a văzut Dumnezeu că este bine. Și a fost seară și
a fost dimineață: ziua a doua.
(Facerea 1, 6-8)
După cum putem observa, în textul Sfintei Scripturi apar cuvintele lui Dumnezeu, vorbirea
Lui, El se adresează cuiva, vorbește cu cineva, dar cu cine? Sfîntul Vasile aduce această
explicație: “... Scriptura, pentru a deștepta mintea noastră spre căutarea persoanei căreia i-au
fost spuse cuvintele, a luat, cu întelepciune și cu dibăcie, forma aceasta de exprimare. ”8. Ne
putem da seama că acel cineva este Iisus Hristos, Colaboratorul lui Dumnezeu, Cel către care
erau îndreptate cuvintele, dar întrucît oamenii de atunci nu erau pregătiți pentru astfel de
dezvăluiri, totul a fost voalat. În acest capitol, Sfîntul spune că pot exista și mai multe lumi și
ceruri, deoarece “... puterea creatoare a lui Dumnezeu ar fi îndestulătoare să aducă mai multe
ceruri la existență.”9. Cerul din ziua aceasta e diferit de cel din prima zi, datorită faptului că
primește denumire și întrebuințare aparte, cel din prima zi fiind unul general. Cantintatea
imensă de apă care acoperea atunci întregul pămînt era necesar pentru a împiedica apariția
focului, un element principal în apariția vieții. Tăria este aerul, văzduhul sau vaporii proveniți
din încăzirea apelor. Sfîntul Vasile cel Mare interpretează Scriptura prin metoda litarară și o
respinge pe cea alegorică a contemporanilor săi. Dumnezeu a adus laudă creației din această
zi fiindcă servea bine scopurilor pentru care a fost creată, asemănarea cu sculptorul ce vede în
fiecare parte a statuii statuia finalizată este cît se poate de potrivită, deoarece Dumnezeu
cuprinde cu privirea sa toate timpurile și deci și creația sa din această zi este bună fiindcă
servește scopului pentru care a fost creată.
8
PSB 17, pag. 99, al.1
9
PSB 17, pag. 99, al. 3
 3. A treia zi a creației
9. Și a zis Dumnezeu: “Să se adune apele cele de sub cerla un loc și să se arate
uscatul!” Și a fost așa. Și s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor și s-a
arătat uscatul.
10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pămînt, iar adunarea apelor a numit-o mări. Și a văzut
Dumnezeu că este bine.
11. Apoi a zis Dumnezeu: “Să dea pămîntul din sine verdeață: iarbă, sămînță într-însa,
după felul și asemănarea ei, și pomi roditori, care să dea rod cu sămînță în sine,
după fel, pe pămînt!” Și a fost așa.
12. Pămîntul a dat din sine verdeață: iarbă, care face sămînță, după felul și după
asemănarea ei, și pomi roditori, cu sămînță, după fel, pe pămînt. Și a văzut
Dumnezeu că este bine.
13. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a treia.
(Facere 1, 9-13)

Proprietatea apei de a ocupa spațiile îi este atribuită în această zi, pînă atunci nu putem vorbi
de aceasta, fiindcă apa stătea pe loc, acoperea tot pămîntul, însă și-a început mișcarea doar
după ce a primit poruncă de la Ziditorul.10 La fel cum și ziua și noaptea au fost create în
același timp dar scopurile lor au fost date de Dumnezeu, aceste porunci se țin pînă astăzi.
Numirile date de Dumnezeu sunt explicate astfel, adunarea apelor a numit-o mări deoarece
cuprinde multe ape, merge vorba de Oceanul Planetar, de mările cele mari, e practic o
generalizare, la fel cum, uscatul a primit numele de pămînt, uscatul este o însușire a
pămîntului, una constitutivă, ”Cele care sînt pricina unui obiect sunt anterioare și mai de preț
decît cele adăugate care sînt adăugate pe urmă naturii obiectului, încît este firesc să se
recunoască pămîntul după caracteristicile sale anterioare și mai vechi.”11 Lauda adusă de
Creator nu privește ceea ce se vede, ci scopul cu care a fost făcută, Dumnezeu privește creația
Sa prin Înțelepciune și vede lucrurile așa cum sunt, nu cum privim noi cu ochii care ne pot
minți. ”Nu trebuie să gîndim așa cînd Scriptura spune că marea I s-a arătat lui Dumnezeu
frumoasă și plăcută, ci în acele cuvinte Scriptura a vorbit de frumusețea creației. ”12 Cu
prilejul explicării apariției cronologice a vegetației înainte de luminătorii cerești, Sfîntul
Vasile îi combate pe cei ce se închină Soarelui, deoarece nu Soarele are putere de a da viață ci
porunca lui Dumnezeu, căci plantele pot fi crescute și la lumină artificială după cum putem
observa și în zilele noastre. Plantele respectă porunca din a treia zi chiar dacă nu au semințe,
ele au organe ce dețin funcții seminale, rădăcina sau tulpina, după cum ne explică sfîntul prin
cunoștințele sale erudite. Tot la acest capitol, Sfîntul Vasile cel Mare ne dă o lecție prețioasă
cu privire la plantele bune și rele, pe care o putem generaliza la toate creațiile lui Dumnezeu.
Toate au un scop și un sens, chiar și plantele otrăvitoare, ele pot fi, fie hrană pentru animale,
fie medicamente pentru diferite boli, trebuie doar să le aflăm scopul și să fim răbdători, nu
toate sunt vizibile din start, de multe ori e nevoie de timp pentru a a vedea cu ochii
înțelepciunii, cei cu care Dumnezeu privește creația Sa și spune că este bună. Toate roadele
pămîntului au trecut prin fazele creșterii dar au ajuns la maturitate în aceeași zi, pămîntul s-a
făcut îmbleșugat într-o zi. Toată creația din această zi a fost pentru activitatea omului, fie
pentru hrana lui, fie pentru hrana animalelor domestice, fie pentru construcții sau alte funcții
antropologice. Toate acestea au apărut într-o clipă datorită poruncii lui Dumnezeu, acum însă
ele au nevoie de anotimpuri pentru a completa ciclul, atunci, clipa pentru Dumnezeu nu poate

10
PSB 17, pag. 111-112
11
PSB 17, pag. 116, alin. 2
12
PSB 17, pag. 117, alin. 3
fi definită prin termeni cronologici umani, de aceea ne putem mira de rapiditatea cu care a
apărut vegetația, dar nu o putem înțelege.

4. A patra zi a creației
14. Și a zis Dmunezeu: ”Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pămînt, să
despartă ziua de noapte și să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele și
anii,
15. Și să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pămîntul”. Și a fost
așa.
16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru
cîrmuireazilei și luminătorul cel mai mic pentru cîrmuirea nopții, și stelele.
17. Și le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pămîntul,
18. Să cîrmuiască ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Și a văzut
Dumnezeu că este bine.
19. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a patra.
(Facere 1, 14-19)

Abia în această zi apar luminătorii cerețti, după crearea luminii, după crearea pîmăntului, a
despărțirii apelor, a apariției vegetației, abia acum apar Soarele și Luna, pentru ca să nu
credem că ei sunt cauza tuturor, ci Dumnezeu, ei sunt purtătorii luminii care a fost creată în
prima zi, era adevărată dar nematerială, la fel ca ”...focul și lampa-focul are puterea să
lumineze, iar lampa este făcută să lumineze pe cei care au nevoie de lumină- tot așa și acum
au fost creați luminătorii, ca să fie vehicule ale acelei lumini prea curate, adevărate și
nemateriale.”13 În această parte ne putem minuna și de cunoștințele profunde ale sfîntului, de
faptul cum explică că luna împrumută lumina de la Soare, pe cînd Soarele o are într-însul. Dar
asta dupa cum știm din știința de azi, fotonii care sunt creați în Soare pot avea origini diferite,
ele sunt elemente de sinestătătoare, dar Soarele le crează, totuși, putem obține fotoni și în
laborator, de exemplu, laserul. Deci, lumina creată în prima zi o putem înțelege prin fotonii
care erau în stare liberă în Univers, iar odată cu apariția Soarelui, noi am primit un generator
personal al acestor particule. Creare corpurilor cerești la fel sunt pentru activitatea umană,
deoarece ele servesc ca semne pentru începerea actvității agricole, pentru călătorii, prezicerea
vremii, etc. toate făcute pentru Om. Astrologia este combătută în acest capitol foarte iscusit și
logic. În primul rînd fiindcă stabilirea exactă a nașterii copilului era foarte problematică și
practic imposibil de corelat cu poziția astrelor. În al doilea rînd, caracteristicile oamenilor din
zodii diferite se stabilește pe baza animalelor sau obiectelor terestre, atunci, cum astrele
influențează destinul oamenilor dacă ele sunt într-o măsură dirijate de proprietățile unui
berbec, de exemplu? Aceste argumente spulberă falsa știință a astrologiei și arată cît de
amăgitoare este. Apoi continuă cu faptul că dacă comportamentul uman este primit de la
poziția stelelor atunci de ce avem legi, judecători, de ce pedepsim răufăcătorii, dacă nu ei sunt
de vină ci stelele sub care au fost născuți. Dacă anumite poziții de stele prezic nașterea unui
împărat atunci de ce nu avem mii de împărați, de ce avem dreptul de moștenire, cum
moștenesc copii de împărați tromul dacă nu sunt născuți sub stelele potrivite? Toate astea
spulberă rătăcirea la care, din păcate, asistăm și astăzi. Sfîntul Vasile ne învață că mărimile
aștrilor sunt foarte mari, doar că vederea noastră nu poate să le perceapă din cauza distanțelor
foarte mari la care ne aflăm de ele. El mai dă și alte exemple a mărimii acestor corpuri cerești,
printre care și puterea Lunii asupra apelor, fluxul și refluxul, schimbările ce le simțim în noi,
în toate obiectele ce conțin apă, toate acestea pentru a arată măreția și puterea Celui ce le-a

13
PSB 17, pag. 133-134
creat. Trebuie să privim aceste lucruri nu cu ochii capului, ci cu ochii minții pentru a înțelege
mai bine creația și a ne apropia mai tare de Dumnezeul cel Creator.

5. A cincea zi zi a creației
20. Apoi a zis Dumnezeu: ”Să mișune apele de vietăți, ființe cu viață în ele și păsări să
zboare pe pămînt, pe întinsul tăriei cerului!” Și a fost așa.
21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din apeși toate ființele vii, care mișună în
ape, unde ele se prăsesc după felul lor, și toate păsările înaripate după felul lor. Și
a văzut Dumnezeu că este bine.
22. Și le-a binecuvîntat Dumnezeu și a zis: ”Prăsiți-vă și vă înmulțiți și umpleți apele
mărilor și păsările să se înmulțească pe pămînt!”
23. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a cincea.
(Facere 1, 20-23)

Pentru prima dată, în această zi apar ființele vii, podoaba pămîntului, așa cum cerul a primit
podoaba sa prin stele, Soare și Luna, pămîntul a primit-o prin viețuitoare. A fost o poruncă,
dar varietatea speciilor a fost covîrșitoare, atît de mare e puterea lui Dumnezeu. Odată cu
crearea lor, El a sădit în ei și legile naturale care îi ghidează viața, care îi ajută să
supraviețuiască. Dacă Dumnezeu a avut grijă de aceste tîrîtoare atunci oare nu ar trebui să ne
încredem și noi în El, fiindcă ne-a lăsat și nouă legi ale firii prin care ne putem ghida către
bine, fără să ne ascundem în spatele neștiinței.14 Lucrarea dătătoare de viață din apă a fost
pentru ”Unele pentru slujba oamenilor, altele pentru contemplarea minunățiilor creației, iar
altele înfricoșătoare, pentru a ne învăța să părăsim nepăsarea și trîndăvia.”15 În acest capitol
mai primim de la Sfîntul Vasile o lecție neverosimilă ce atestă luminarea sa miraculoasă, și
anume faptul că păsările sunt înrudite cu peștii. Întradevăr, după cum chiar și Chrales Darwin
susținea înrudirea vietăților de pe pămînt cu cele din ape. Păsările la fel au solzi, au aripi, taie
aerul (putem spune că înoată prin aer). Da, au și deosebiri după cum este logic, altfel tot pești
s-ar numi și păsările. Varietatea păsărilor este la fel de nemărginită ca cea a peștilor, toate au o
însemnătate, toate au ceva specific, în rîndul zburătoarelor punem și insectele, sunt de
nedescris. Putem trage lecții de viață din comportamentul lor, lecții bune și rele, sunt păsări a
căror exemplu este demn de urmat, și sunt altele la care trebuie s luăm aminte, Sfîntul ne
îndeamnă să atragem atenție la ele fiindcă ne pot fi profesori ai unei vieți creștine prin
exemple bune și rele. Toate sunt creația lui Dumnezeu, și mărimea acestor puține cuvinte o
putem înțelege doar dacă găsim timp să reflectăm, să ne aprofundăm viziunea, să vedem
miriadele de minunății și să fim recunoscători Domnului pentru podoabele acestea
miraculoase, prin exemplul lor, Dumnezeu a vrut să ne arate puterea Sa creatoare pentru a-L
slăvi toată viața.

6. A șasea zi a creației
14
PSB 17, pag. 153
15
PSB 17, pag. 155
 24. Apoi a zis Dumnezeu: ”Să scoată pămîntul ființe vii, după felul lor: animale,
tîrîtoare și fiare sălbatice după felul lor”. Și a fost așa.
25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, și animalele domestice după felul
lor, și toate tîrîtoarele pămîntului după felul lor. Și a văzut Dumnezeu că este bine.
26. Și a zis Dumnezeu: ”Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să
stăpînească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se
tîrăsc pe pămînt și tot pămîntul!”
(Facere 1, 24-26)
Aceasta este ultima parte comentariul căreia îl avem de la Sfîntul Vasile cel Mare. Aici ne
explică de ce Scriptura trebuie interpretată literal și nu alegoric, de ce acest mod are o
exactitate și dreptate mai mare, ”... cei care folosesc interpretarea alegorică, au încercat să dea
credit Scripturii, punînd pe seama ei propriile lor idei, schimbînd sensul cuvintelor Scripturii
cu folosirea unui limbaj figurat....te faci mai înțelept decît cuvintele Duhului, cînd, în chip de
interpretare a Scripturii, introduci în Scriptură ideile tale.”16 De aceea trebuie să o înțelegem
așa cum este. Unele lucruri nu sunt specificate de Sfîntul Duh, cum ar fi, forma pămîntului,
celelalte creații, alte detalii, acestea s-au omis deoarece nu ne-ar fi de folos pentru zidirea
sufletului, deci nu au importanță spirituală. Totuși, în zilele de astăzi ne frămîntă mințile
încontinuu. Aceste lacune creaționiste pot fi folosite pentru a accepta lucrurile noi ce sunt
descoperite de știință, ce nu contravin creștinismului. Acum știm absolut sigur că există și alte
planete, pe cînd în Scriptura nu se scrie nimic despre acestea, e un lucru evident, dar
nespecificat, așa putem împăca religia cu știința. Noi credem în Scriptură da nu evităm
acceptarea lucrurilor noi. Astfel, nu se ajunge la un conflict major între aceste două forme de
cunoaștere a vieții, religia și știința, ele vorbesc despre același lucru, doar că prin limbaje
diferite. Animalele primesc suflet odată cu trupul lor, sunt trupuri însuflețite, dar sufletul lor
nu are rațiune. Toate au o caracteristică comună: nu pot vorbi, dar și multe caracteristici
specifice speciei sale, ”Boul este potolit, măgarul leneș, iar calul înfierbîntat de pofta părții
femeiești; lupul nu se poate domestici; vulpea e vicleană, cerbul fricos, iar furnica harnică;
cîinele este recunoscător și ține minte prietenia.”17 Animalele au primit odată cu sufletul lor și
științele ce le vor fi de folos, ei au legile firii ce înlocuiesc știința omenească, nimeni nu i-a
învățat anatomia, herbologia, astronomia, ș.a. dar toate posedă cunoștințe necesare pentru ele.
Unele pot prevesti și viitoarele nenorociri, cataclisme naturale, boli la oameni. Toate astea au
fost sădite în firele animalelor cu porunca dată în acea zi, acea poruncă dăinuie și astăzi și v-a
dăinui pînă la sfîrșitul veacului. Tot prin porunca din acea zi, animalele au primit corpuri
potrivite, nu au părți de prisos, toate funcționează ideal, anatomia animalelor nu au părți ce i-
ar îngreuna viața, totul este un organism ce funcționează perfect. ”Să facem om...”18 aceste
cuvinte arată faptul că Dumnezeu nu era singur, vorbea cu cineva, acel cineva era Dumnezeul
Creator, în cartea Facerii avem dovezile Sfintei Treimi, Dumnezeul ce poruncea, Dumnezeul
ce făcea și Duhul ce se purta, iar în acest verset toți trei se adună pentru a face cea mai
desăvîrșită creație, pe om, numai creierul nostru face cît un univers, nemaivorbind de
complexitatea atît fizică, cît și spirituală. Sfînta Treime a participat pentru a ne arăta
importanța noastră, dar căreia noi i-am arătat spatele. ”Și a făcut Dumnezeu pe om...”19 aici se
evită pluralul pentru a nega politeismul, pentru a înțelege că Fiul este de o ființă cu Tatăl. Noi
am primit chipul lui Dumnezeu, și anume al Fiului, care este icoana Vie a lui Dumnezeu
Tatăl, fiindcă ”Eu și Tatăl una sîntem”20

16
PSB 17, pag.171
17
PSB 17, pag. 172, alin. 2
18
Biblia, Facere 1, 26
19
Biblia, Facere 1,27
20
Ioan 10,30