SIGILAREA

FISURILOR DENTARE
ÎNSUȘIREA PRACTCĂ A METODEI NEINVAZIVE DE
SIGILARE A FISURIOR DENTARE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: POȘTARU CRISTINA

STUDENT: LAMBANTU ADRIANA, S1702
După datele OMS la 60-90% dintre copii se
înregistrează cel puţin o formă de carie den-
tară. Cea mai mare rată a cariei se observă
în primii 1,5-2 ani după eruperea dinţilor
permanenţi, adică la vîrsta de 6-7 şi 11-13
ani, atunci cînd mineralizarea dinţilor este
incompletă, iar 80,8% din cavităţile car-
ioase sunt situate la nivelul suprafeţelor
ocluzale în fisurile şi gropiţele naturale.
Rolul șanțurilor și fosetelor în
producerea cariei ocluzale
• Relieful denivelat al suprafeţelor ocluzale ale
dinţilor laterali ca posibil element favorizant al
apariţiei cariei ocluzale a atras atenţia practicie-
nilor încă de la începutul secolului trecut. Aceste
observaţii clinice au condus la ideea că apariţia
cariilor este legată direct de forma şi adâncimea
şanţurilor ocluzale. Pe parcurs s-a studiat mor -
fologia şanţurilor ocluzale, descriindu-se două
tipuri: - şanţuri largi, în formă de V, puţin adânci
şi - şanţuri în formă de l, adânci şi înguste.
• Gravarea acidă a suprafeţei smalţului
provoacă un anumit grad de porozitate, sau
mai exact smalţul gravat prezintă 3 zone,
aşa cum s-a demonstrat prin imbibiţie în mi-
croscopia cu lumină polarizată:
• Suprafaţa smalţului
• -Zona atacată acid (10 µm)
• -Zona calitativă poroasă (20 µm)
• -Zona cantitativă poroasă (20 µm)
SIGILAREA FISURILOR DENTARE
• Sigilarea fisurilor dentare reprezintă o metodă specifică de profi-
laxie primară a cariei dentare la copii. Indicaţia acestei metode a
pornit de la constatarea clinică că tratamentul cu fluor dă rezul-
tate bune în profilaxia cariilor de pe suprafeţele netede, dar că
este mai puţin eficient în prevenirea cariilor de la nivelul fisurilor
şi gropiţelor.
• Materialele de sigilare au 3 efecte profilactice:
• 1. Realizează umplerea mecanică a gropiţelor şi fisurilor cu o
răşină acido-rezistentă;
• 2. Prin acoperirea gropiţelor şi fisurilor, germenii microbieni sunt
lipsiţi de habitatul lor;
• 3. Suprafeţele ocluzale sunt mai uşor de curăţat.
INDICAȚIILE CĂTRE SIGILAREA FISURILOR

• Indicaţii de vîrstă:
• - 3-4 ani pentru dentiţia temporară;
• - 6-7 ani – pentru molarii de şase ani;
• - 10-11 ani – pentru premolari;
• - 12-13 ani – pentru molarii secunzi.
• Particularităţi anatomice ale suprafeţei ocluzale ale dintelui:
• - prezenţa gropiţelor şi fisurilor adînci şi retentive, cu un re -
lief pronunţat, ce nu pot fi curăţate cu metode şi mijloace
obişnuite de igienă orală;
• - feţele palatinale ale frontalilor maxilari care prezintă un
cingulum proeminent şi au foramen caecum prezent.
•
• Poziţia dintelui aflat în ocluzie incompletă. Se vor mai
supune sigilării:
• - dinţii pacienţilor care prezintă vulnerabilitate crescută la
carie, indiferent de vârstă. Vom lua în calcul, în acest con -
text, şi pacienţii cărora urmează să li se aplice aparate
ortodontice, în special fixe;
• - dinţii adulţilor care suferă de xerostomie severă indusă
medicamentos sau, mai ales, postiradiere;
• - dinţii care prezintă carii incipiente, limitate în smalţ, în
zona gropiţelor şi a fisurilor coronare;
• - dinţii sigilaţi anterior, care au pierdut materialul de sigi-
lare, şi care pot fi supuşi din nou operaţiilor de sigilare.
CONTRAINDICAȚIILE SIGILARII FISURII

• Prezenţa cavităţilor carioase pe suprafaţa ocluzală sau

proximală, prepararea căreia necesită scoaterea ei pe
suprafaţa ocluzală;
• Lipsa fisurilor sau gropiţelor pronunţate pe suprafaţa
ocluzală;
• Suprafaţa ocluzală incomplet eruptă;
• Prezenţa leziunilor carioase ocluzale profunde;
• Dintele care prezintă deja obturaţii ocluzale;
• Pacientul care prezintă o igienă orală şi una alimentară
precare;
• Pacientul necooperant.
SIGILAREA NEINVAZIVĂ

• Etapele de realizare:
• 1. Spălarea, izolarea cu rulouri de vată sau cu ajutorul
digăi; 2. Uscarea suprafeţei ocluzale;
• 3. Condiţionarea acidă cu acid fosforic 35-37% în de-
curs de 15-60 secunde pentru obţinerea unor microre-
tentivităţi în smalţ, prin care se creşte suprafaţa de adez-
iune mecanică oferită sigilantului.
• 4. Spălarea acidului de pe suprafaţa dentară cu un get
de aer cu apă; timpul de spălare nu trebuie să fie mai
mic ca timpul de condiţionare acidă;
• 5. Izolarea repetată şi uscarea suprafeţei ocluzale;
• 6. Aplicarea sigilantului în fisuri sau gropiţe,
cu ajutorul unei canule speciale, se aşteaptă
15 secunde pentru ca silantul să pătrundă în
toţi porii;
• 7. Fotopolimerizarea timp de 20-30 secunde
• 8. Adaptarea ocluzală, şlefuirea şi poleirea.
• 9. Etapa finală – aplicarea lacului sau gelului
fluorat pe toţi dinţii, inclusiv şi pe cei supuşi
sigilării.
MATERIALE UTILIZATE PENTRU SIGILAREA FISURILOR

• Compozitele reprezintă principalele materiale

de sigilare utilizate în practică. Până în
prezent au fost propuse trei generaţii de sigi-
lanţi:
• 1. Prima generaţie, compozitele polimeriz-
abile cu lumină ultravioletă;
• 2. a doua generaţie, compozitele au-
topolimerizabile;
• 3. a treia, cele fotopolimerizabile cu lumină.
 CERINȚE CĂTRE MATERIALELE DE SIGILARE

• să fie impermiabile pentru mediul oral;

• să fie puternice şi durabile;
• să fie aderente de dinţi;
• să nu fie toxice pentru mucoasa orală şi
pulpa dentară.
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!