Genomul uman- notiuni

introductive
Structura acizilor nucleici
Click to add text

Curs

Conf.univ.dr. Gabriela GURAU

• Genetica (din greacăveche
: γενετικός genetikos, genitiv și γένεσις genesis, origine)[ este o ramură a 
biologiei care studiază fenomenele și legile eredității și ale variabilității 
organismelor.

• Ereditatea este proprietatea tuturor organismelor vii aparținătoare unei

specii de a da naștere la urmași asemănători sau capacitatea
organismelor de a transmite la descendenți anumite caractere ereditare,
fie prin reproducere asexuată sau reproducere sexuală.
• Prin procesul eredității, variațiile genetice se acumulează și pot duce la 
evoluția prin selecție naturală a unor fenotipuri .
Ex. La oameni, culoarea ochilor reprezintă un exemplu de caracteristică
ereditară: un individ poate moșteni culoarea căprui a ochilor de la unul
dintre părinți. 
• Caracteristicile ereditare sunt controlate de gene, iar mulțimea
genelor din genomul unui organism se numește genotip.
• Mulțimea tuturor caracteristicilor observabile din structura și
comportamentul unui organism se numește fenotip.  Aceste
caracteristici sunt rezultatul interacțiunilor dintre genotip și mediul
înconjurător. Multe aspecte ale fenotipului unui organism nu sunt
ereditare
Ex. pielea bronzată.  Culoarea bronzată a pielii nu se transmite
urmașilor. Cu toate acestea, unii oameni se bronzează mai ușor decât
alții, datorită diferențelor dintre genotipuri. 
Caracteristicile ereditare sunt transmise de la generație la
alta prin ADN, o moleculă care păstrează informația
genetică.
 ADN-ul este un polimer compus din patru baze. Ordinea
bazelor dintr-o moleculă de ADN specifică informația
genetică.
Inainte diviziunii unei celule prin mitoză, ADN-ul este copiat,
altfel încât celula rezultată moștenește secvența ADN.
Partea unei molecule ADN care specifică o singură unitate
funcțională se numește genă.
În interiorul unei celule, lanțurile ADN formează structuri
condensate numite cromozomi.
Organismele moștenesc material genetic de la părinți, sub
forma unor cromozomi omologi, care sunt constituiți din
combinații unice de secvențe ADN.
Locul specific al unei secvențe ADN pe un cromozom se
numește locus (la plural, loci).
Diferențele dintre diferite loci de la un individ la altul se
numesc alele.
Secvențele ADN pot fi alterate prin mutații, care duc la
producerea de noi alele.
Dacă mutația are loc în secvența unei gene, atunci noua
alelă poate afecta fenotipul individului.
• Variabilitatea genetică este proprietatea ființelor vii de a-și schimba,
(sub influența mediului și a eredității, a factorilor externi și interni),
însușirile lor morfologice, fiziologice, biochimice, ecologice, de a se
deosebi unele de altele.

• Savantul Gregor Mendel a fost primul care a început să studieze

ereditatea dintr-o perspectivă științifică.
• Acesta a studiat modul de transmitere al trăsăturilor și cum acestea
afectează fenotiparea progeniturilor, realizând diverse experimente
pe planta de mazăre.
Transmiterea ereditară a caracterelor și mecanismul molecular
de transmitere al genelor au fost temele principale de cercetare
ale geneticii în secolul al XXI-lea, însă genetica modernă dorește
să studieze în plus funcția și comportamentul genelor.

Structura, funcția, variabilitatea și distribuirea genelor sunt încă

studiate în contextul celulei, al organismului (aspecte legate de 
dominanță) și la nivel populațional.

Astfel, au fost dezvoltate diverse subramuri ale studiului genetic,

precum genetica moleculară, epigentica și genetica populațiilor.
Studiul organismelor din punct de vedere genetic are
aplicabilitate pe toate domeniile de viață, de la virusuri  și 
bacterii, la plante și animale domestice și apoi la om (în 
genetica medicală).

Procesele genetice sunt mereu legate de mediul de viață și

de experiențele unui organism, acestea influențând
dezvoltare și comportamentul organismului.

Mediul intracelular și extracelular al unei celulei vii sau al

unui organism poate induce activarea sau inhibarea
anumitor procese de transcripție.
• Epigenetica este ramura geneticii care studiază variația trăsăturilor 
fenotipice care sunt cauzate de aspecte ale mediului înconjurător, acestea
schimbând comportarea genelor și afectând modul în care celulele le
decodifică.

• Genetică moleculară este ramura biologiei și geneticii care se ocupă cu

studiul structurii și fiziologiei genelor la nivel molecular. Genetica
moleculară lucrează pe metodele geneticii și biologiei moleculare pentru a
elucida funcția moleculară și interacțiile dintre gene.
• Împreună cu determinarea modelului descendenților, genetica moleculară
ajută la înțelegerea mutațiilor genetice care cauzează diferite tipuri de boli.
• Astfel utilizând metodele geneticii și biologiei moleculare, genetica
moleculară descoperă motivul pentru care caracterele se transmit și cum
pot apărea mutații.
Genetica populațiilor este studiul distribuției și modificărilor frecvențelor 
alelelor în cadrul unei populație și între populații diferite sub presiunea
factorilor: selecția natural, mutația genetică și recombinare.

Aceasta ia în calcul și factori ca migrația genetică, schimbări ale mediului, și 

structura populațiilor.
Genetica în timpurile străvechi

• Omul începe să realizeze câteva lucruri esențiale și universale despre

ereditate când are loc în mezolitic, când se cultivă intens plantele și se
observă combinațiile dintre acestea.

• Unele simboluri ale eredității se găsesc în mitologia hindusă; acum

3 000 de ani, sumerienii polenizau plantele în mod artificial și creau
rase de animale.
Genetica în timpurile străvechi
•  Cea mai veche observație asupra transmiterii caracterelor ereditare de
la părinți la urmași s-a găsit pe o tablă de piatră veche de peste 6.000
de ani.
• Piatra, descoperită în localitatea Elam situată la est de orașul Ur din 
Chaldeea, reprezintă genealogia a 5 generații de cai.
• Pe tabletă sunt inscripționate indicații referitoare la modul cum se
transmit la urmași forma capului și a copitelor.

•  Odată cu evoluția societății umane și datorită creșterii necesarului de

materii prime pentru industrie, s-au acumulat cunoștințele despre
ereditate.
 Apariția geneticii ca știință
• Deși știința geneticii a început cu lucrările aplicate și teoretice ale lui Gregor Mendel la
mijlocul secolului al XIX-lea, alte teorii de moștenire i-au precedat lui Mendel.
• O teorie populară în timpul lui Mendel a fost așa numitul concept al moștenirii prin
amestecare: faptul că indivizii moștenesc un amestec de trăsături de la părinții lor.
• Lucrările lui Mendel au furnizat exemple în care trăsăturile erau cu siguranță
neamestecate după hibridizare, arătând că trăsăturile se produc în urma unei
combinări a unor gene distincte mai degrabă decât a unui amestec continuu.
• Amestecul de trăsături este explicat astăzi de acțiunea unor gene multiple cu ajutorul 
geneticii cantitative.
• O alta teorie care a fost susținută la timpul acela a fost 
moștenirea caracteristicilor dobândite: convingerea era că indivizii moștenesc trăsături
consolidate de părinții lor. Aceasta teorie (asociata cu Jean-Baptiste Lamarck) a fost
dovedită ca fiind greșită, experiența indivizilor nu afectează genele transmise copiilor
lor.
 Genetică mendeliană și clasică
• Ereditatea caracterelor (de exemplu: copilul moștenește trăsături atât
de la mamă, cât și de la tată) a fost observată încă din antichitate.
Demonstrarea științifică acestui fapt a fost realizată abia în secolul al
XIX-lea, mai precis în urma experimentelor efectuate de călugărul
austriac Gregor Mendel considerat părintele geneticii.
• Observațiile sale au permis stabilirea legilor transmiterii caracterelor
ereditare, numite și Legile lui Mendel.
• Mendel și-a citit lucrarea „Versuche uber Pflanzen-
Hybriden”(„Experiențe asupra hibridizării plantelor”) la două întruniri ale
Societății de Istorie Naturală din Moravia în 1865. Publicarea lucrării sale
în jurnalul societății în 1866 a avut un impact slab, fiind citată doar de
trei ori în următorii 35 ani
Legile lui Mendel
• La nivelul cel mai fundamental, ereditatea organismelor are loc prin
intermediul unor trăsături discrete, denumite gene. 
• Această proprietate a fost observată pentru prima dată de către 
Gregor Mendel, care a studiat segregarea trăsăturilor ereditare la
plantele de Pisum sativum (mazăre).

•  În experimentele sale studiind trăsăturile pentru culorile florile,

Mendel a observat faptul că florile fiecărei plante de mazăre era sau
mov sau albă - dar niciodată o formă intermediară între cele două
culori.
• Aceste diferențe, versiuni discrete ale aceleași gene, sunt numite alele
.
Legile lui Mendel
• În cazul mazării, care este o specie diploidă, fiecare plantă individuală
are două copii a fiecărei gene, o copie moștenită de la fiecare părinte.
•  Multe specii, printre care și omul, este compus genotipic după același
model de transmitere a caracterelor.
• Organismele diploide cu două copii ale aceleași alelă a unei gene date
sunt denumite homozigote, în timp ce organismele cu două alele
diferite a unei gene date sunt denumite heterozigote.
Legile lui Mendel
• Setul de alele pentru un organism dat este denumit genotip, în timp
ce trăsăturile observabile ale organismului sunt cunoscute ca fiind 
fenotipul său.
• Când organismele au o genă heterozigotă, adesea una dintre alele
este denumită alelă dominantă din moment ce ea determină
fenotipul organismului, în timp ce alte alele sunt denumite alele
recesive din moment ce ele au caracter recesiv și nu se observă.
Legile lui Mendel

• Unele alele nu au dominanță completă și atunci au semi-dominanță

prin înfățișarea unui fenotip intermediar, sau au codominanță prin
înfățișarea ambelor alele în același timp.
• Când o pereche de organisme se reproduce din punct de vedere
sexual, progenitura lor moștenește la întâmplare una dintre cele două
alele de la fiecare părinte.
• Aceste observații ale moștenirii discrete și a segregației alelelor sunt
cunoscute împreună ca Prima Lege a lui Mendel sau Legea
Segregației.
Genetică mendeliană și clasică

• Recunoașterea importanței descoperirilor sale a fost realizată doar la

începutul secolului al XX-lea când Hugo de Vries, Carl Erich Correns și Erich
von Tschermak au ajuns în mod independent la aceleași concluzii ca și
Mendel, redescoperind astfel legile eredității.
• În 1903 apare teoria conform căreia cromozomii sunt purtătorii eredității, iar
în 1909 că genele sunt localizate pe cromozomi. În 1906, William Bateson a
introdus termenul genetică.
• În 1927, este introdus termenul de mutație pentru a descrie schimbările
suferite de materialul genetic.
• În 1953 este descifrată structura elicoidală, dublu catenară a ADN-ului iar în
1957 este descris mecanismul de replicare a ADN-ului.
Teoria cromozomală a eredității
• Ereditatea este proprietatea ființelor vii de a avea o informație
genetică, care se transmite de-a lungul generațiilor. Variabilitatea este
proprietatea ființelor vii de a se deosebi unele de altele. Gena este un
segment din molecula de ADN, care determină apariția unui caracter.
Hibridarea este încrucișarea între indivizi diferiți. Hibridul este
rezultatul hibridării. Genotipul este totalitatea genelor sau a
informațiilor genetice.
• Prima lege a lui Mendel: Gameții sunt puri din punct de vedere
genetic - fiecare pereche conține un singur factor ereditar.
• A doua lege a lui Mendel: Fiecare pereche de factori ereditari segregă
independent de alte perechi (a segrega = a separa).
Teoria cromozomală a eredității
• Thomas Hunt Morgan a lucrat cu musculița de oțet (Drosophila
melanogaster), deducând din cercetările sale că factorii ereditari sunt de
fapt genele.
• Pentru fiecare caracter trebuie să existe cel puțin o genă. 
• Genele sunt așezate pe cromozomi.
• Fiecare genă ocupă un loc pe cromozom, numit locus. 
• Genele stau într-o succesiune lineară. 
• Genele de pe un cromozom se transmit în bloc, toate odată. 
• Cromozomii pereche pot schimba reciproc între ei fragmente de mărime
variabilă prin procesul de recombinare genetică (crossing-over) produs în
meioză.
• În 1928 s-a descoperit că ADN-ul este capabil să transfere informații.
Notiuni introductive
• Genetica umana – stiinta care studiaza ereditatea si variabilitatea
fiinţelor umane. 
• stiinta fundamentala si aplicativa (clinica), care are un rol major în
teoria si practica medicala.
• disciplina fundamentala - studiaza structurile, mecanismele si
legile de baza ale stocarii, transmiterii si expresiei informaţiei
ereditare pentru formarea, dezvoltarea si funcţionarea
organismului uman. 
• disciplina clinica - studiaza relatia dintre ereditate si boala sau,
mai exact, rolul mutatiilor în producerea bolilor sau
predispozitiei la boala.
Notiuni introductive

• Aprecierea importanței geneticii în medicină presupune cunoașterea

naturii materialului ereditar, a modului cum este organizat acesta în
genomul uman, cum se transmite celulelor fiice în timpul diviziunii
celulare și în succesiunea generațiilor prin reproducere.
Notiuni introductive

• Genomul uman este format dintr-o mare cantitate de acid

dezoxiribonucleic (ADN) care conține în cadrul structurii sale
informația genetică necesară pentru direcționarea tuturor stadiilor
embriogenezei, dezvoltării, metabolismului și reproducerii – în esență,
toate aspectele care contribuie ca un individ uman să fie un organism
funcțional.
Notiuni introductive

• Fiecare celulă nucleată din corp conține propria sa copie a genomului uman,
care, depinzând de cum se definește termenul, poate avea între 20.000 și
50.000 de gene.
• Genele, pe care în acest moment le considerăm simplu și în sens general
drept unități funcționale ale informației genetice, sunt înscrise în ADN-ul
genomic și organizate sub forma unor organite asemănătoare unor
bastonașe numite cromozomi, localizate în nucleul fiecărei celule. I
• Influența genelor și a geneticii asupra stării de sănătate și boală este
profundă, iar originea ei se găsește în informația codificată în ADN-ul care
formează genomul uman.
Notiuni introductive

• Fiecare specie are un complement cromozomial caracteristic (cariotip) prin

număr, morfologie și informația genetică cromozomială care formează genomul.
• Genele sunt localizate într-o succesiune liniară în cromozomi, fiecare genă
având o poziție precisă denumită locus.
• O hartă genică reprezintă harta localizării genomice a genelor și este
caracteristică fiecărei specii și indivizilor din cadrul unei specii.
• Studiul cromozomilor, al structurii lor și al rolului lor în ereditate se numește
citogenetică. Citogenetica umană s-a născut ca știință abia în 1956, când s-a
demonstrat pentru prima oară că numărul normal de cromozomi umani este de
46.
Notiuni introductive
• Cu excepția celulelor care se transformă în gameți (celulele liniei
germinale), toate celulele care contribuie la formarea structurilor
corpului sunt denumite celule somatice (soma, corp).
• Genomul prezent în nucleul celulelor somatice umane conține 46 de
cromozomi, are 24 de tipuri de cromozomi diferite morfologic și este
organizat în 23 de perechi .
Notiuni introductive
• Dintre cele 23 de perechi de cromozomi, 22 sunt deopotrivă
la bărbați și la femei fiind numiți autozomi și numerotați în
ordinea descrescătoare a mărimii lor, de la cei mai mari către
cei mai mici.
• Perechea 23 include doi cromozomi de sex diferiți:
cromozomul X și cromozomul Y la bărbați și doi cromozomi X
la femei.
Notiuni introductive
• Un aspect fundamental al genomului uman este acela că
fiecare cromozom poartă un set diferit de gene dispuse într-o
succesiune liniară de-a lungul moleculei sale de ADN.
• Cromozomii unei perechi (denumiți cromozomi omologi sau
omologi) conțin informație genetică echivalentă între ei;
astfel că, ei au caracteristic aceleași gene în aceeași ordine.
Notiuni introductive

• Totusi la nivelul unui locus specific, omologii pot avea

secvențe identice sau diferite; aceste forme diferite ale unei
gene poartă numele de alele.
Notiuni introductive
• Unul dintre cei doi cromozomi omologi ai unei perechi se
moștenește de la tată iar celălalt de la mamă.
• În general, cei doi cromozomi ai unei perechi de autozomi
nu se deosebesc între ei microscopic.
• La femei, cromozomii de sex, cei doi cromozomi X, nu se
deosebesc între ei.
• La bărbați, însă, cromozomii de sex diferă între ei.
Notiuni introductive
• Un cromozom al perechii este X, identic morfologic celor doi
cromozomi de la femeie, pe care bărbatul îl moștenește de la
mama sa și îl transmite fiicelor sale; celălalt cromozom al
perechii, cromozomul Y, este moștenit de la tată și este
transmis numai fiilor săi.
• Exista si excepții de la regula simplă și aproape universală că
femeile au cromozomii de sex XX și bărbații XY.
Notiuni introductive

• Pe lângă genomul nuclear, o mică dar importantă parte a

genomului uman se găsește în mitocondria din citoplasma
celulei.
• Cromozomul mitocondrial, prezintă un număr de
particularități care-l deosebesc de restul genomului uman.
Notiuni introductive
•Analiza cromozomială și genomică au devenit o
procedură importantă de diagnostic în medicina
clinică. Aceste aplicații, descrise detaliat în
capitolele următoare, includ următoarele aspecte:
• Diagnosticul clinic. Numeroase afecțiuni medicale,
incluzând și unele boli comune, sunt asociate cu
modificări cromozomiale de număr sau de structură și,
în vederea diagnosticării și consultului genetic,
necesită o analiza cromozomială sau genomică
 Notiuni introductive
1 , Identificarea genei. Un obiectiv major al geneticii și genomicii medicale
actuale este acela de a identifica gene specifice și de a elucida contribuțiile
lor asupra stării de sănătate sau boală. Asupra acestui subiect se face
referire adesea, dar va fi prezentat în detaliu în Capitolul 10.
2, Genomica bolii canceroase. Modificările genomice și cromozomiale care
se produc în celulele somatice sunt
3, Tratamentul bolilor genetice. Evaluarea integrității, constituției și
stadiului de diferențiere a genomului este importantă pentru dezvoltarea
celulelor stem pluripotente specifice pacientului, utilizate în scop terapeutic
(a se vedea Capitolul 13).
4, Diagnosticul prenatal. Analiza cromozomială și genomică este o etapă
esențială în diagnosticul prenatal
GENELE DIN GENOMUL UMAN
• Ce este gena? Câte gene avem? Aceste întrebări au răspunsuri mult
mai dificil de găsit decât pare.
• Termenul genă, introdus pentru prima dată în 1908, a fost utilizat în
multe contexte diferite de la prima descriere a caracteristicilor
esențiale ale „unităților ereditare“ făcută de Mendel cu peste 150 de
ani în urmă .
GENELE DIN GENOMUL UMAN
• Pentru medici și, de asemenea, pentru Mendel și alți geneticieni din
vremea sa), o genă poate fi definită prin efectul vizibil asupra unui
organism și funcția de transmitere în succesiunea generațiilor
determinată statistic.
• Pentru medicii geneticieni, o genă este recunoscută clinic în contextul
unei variante observabile care determină o tulburare clinică distinctă.
În prezent sunt recunoscute aproximativ 5.000 de tulburări de acest
tip.
GENELE DIN GENOMUL UMAN

• Interpretarea secvenței genomice umane și corelația variației

ei cu biologia umană, atât în starea de sănătate cât și cea de
boală, este o provocare constantă a cercetării biomedicale.
GENELE DIN GENOMUL UMAN
• Deși catalogul definitiv al genelor umane rămâne un obiectiv
dificil de realizat, se recunosc două tipuri generale de gene,
acelea al căror produs de sinteză este o proteină și acelea al
căror produs este un ARN funcțional.
• Numărul de gene codificatoare de proteine – recunoscut ca
o caracteristică a genomului– este estimat între 20.000 și
25.000.
GENELE DIN GENOMUL UMAN
• În plus, de câteva decenii se știa clar că produsul final al unor
gene nu este o proteină ci un ARN transcris folosind ca
matriță secvența ADN.
• Există numeroase tipuri diferite de astfel de gene ARN
(denumite, de obicei, gene necodificatoare pentru a le
deosebi de genele codificatoare de proteine) și, în prezent,
se estimează că mai există încă cel puțin alte 20.000-25.000
de gene ARN necodificatoare în genomul uman.
GENELE DIN GENOMUL UMAN
• Prin urmare – în funcție de ceea ce înțelege fiecare prin
această noțiune – numărul de gene din genomul uman este
estimat între 20.000 și 50.000 de gene.
• Acestă cifră se poate schimba, în funcție de evoluția
definițiilor, posibilitățile tehnologice și precizia analitică,
progresul informatic și medicina digitală, precum și
adnotarea mai completă a genomului.
Notiuni introductive
• Se cunosc peste 15.000 de boli determinate sau condiţionate genetic,
care afecteaza 5-8% din nou-nascuti; ele au o mare diversitate si se
regasesc în aproape toate specialitaţile medicale. 
• Genetica medicala - ca parte a geneticii umane - se ocupa de
diagnosticul si îngrijirea pacienţilor cu boli genetice precum si de
familiile lor, prin sfat genetic, diagnostic prenatal, screening neonatal
sau diagnostic presimptomatic.
Utilitatea practica a geneticii medicale

• Pentru fiecare pacient

• Pentru familie
• Pentru societate
Pentru pacient
• Diagnostic cert – implicatii legate de cauzalitate, prognostic si
tratament
• Screening metabolic
• Mutatii cu implicatii in modificarea tratamentului (farmacogenetica/
farmacogenomica)
Informatiile genetice……
• ajuta la predictia eventualelor complicatii si riscuri
• personalizeaza interventiile medicale
• duc la dezvoltarea unor terapii specifice si strategii de management
medical 
Pentru familii
• Ajuta alti membri ai familiei sa fie testati genetic pt. statusul de
purtatori ai mutatiei cauzative (posibilitatea de interventie precoce)
• Decizii reproductive informate
• Reducerea costurilor prin eludarea unor teste inutile de diagnostic
• Aderarea la grupuri de suport
Pentru societate
• Intelegerea etiologiei bolii si cresterea inregimentarii in studiile clinice
• Identificarea precoce a riscului de boala 
• Scaderea costurilor generale
• Stabilirea unor programe nationale de screening
Relatia genotip- fenotip 

• GENOTIP - structura genetica unica si caracteristica unui individ, care

se stabileste în momentul fecundarii si ramane stabila în cursul
dezvoltarii.
• FENOTIP - totalitatea caracterelor manifeste si specifice ale unui
organism determinate de interactiunea genotipului cu mediul în care
traieste acel organism.
• fenotipul este variabil (in functie de ereditate sau factori de mediu
si/sau stil de viata).
 Relatia genotip - fenotip - mediu

• Relatia dintre genotip si fenotip isi

dezvaluie întreaga sa semnificatie
atunci când este analizata la nivel
molecular.
• Caracterele fenotipice sunt
determinate de proteine structurale
(colagen, oseina, elastina,
hemoglobina, etc) sau enzime.
• În acest fel relaţia genotip → fenotip
devine: ADN → PROTEINE, (ADN
detine si exprima informatia necesara
pentru sinteza proteinelor, ce
constituie suportul biochimic al
caracterelor ereditare ale
organismului).
Relatia ADN-proteine 

• Expresia informatiei ereditare nu se face direct; ea este copiata prin

procesul de transcripţie într-o molecula de ARNm, care trece în
citoplasma, unde are loc sinteza proteinei - translatie
• informaţia genetica din molecula de ADN se poate transmite
(conserva) în succesiunea generatiilor, prin replicare
semiconservativa, formîndu-se molecule de ADN identice
• fiecare element si etapa a relatiei poate fi influentata de mediu
ADN 
Setul complet de informatie genetica dintr-un organism poarta
numele de genom

• ADN-ul este molecula

esentiala a vietii, care
codifica si regleaza
structura si functiile
celulare.
• Trasaturile (caracterele)
ereditare se caracterizeaza
prin capacitatea de a se
transmite de la o generatie
la cealalta. 
Importanţa biomedicala a acizilor nucleici: baza chimica a ereditatii

• In 1865 Gregor Mendel a introdus

pentru prima oara notiunea de
gena/factor ereditar: unitate de baza
responsabila pentru detinerea si
transmiterea a unei caracteristici unice.
•  
Initial s-a crezut ca proteinele poarta
informatia genetica, pîna la mijlocul
secolului XX, cînd s-a descoperit ca ADN-
ul este baza ereditatii, datorita faptului
ca este capabil de auto-replicare.
Descifrarea moleculei de ADN

• In anul 1953 James Watson si

Francis Crick (premiul Nobel ,
1962) au propus un model al
moleculei de ADN alcatuit din
2 catene polinucleotidice,
legate complementar prin
bazele azotate, infasurate intr-
o elice dubla, rasucita spre
dreapta.
Acizii nucleici - ADN si ARN
• Acizii nucleici îndeplinesc trei functii biologice majore: 
• transmit informatia ereditara de la o generatie la alta (prin replicare –
functia autocatalitica)
• contin informatie pentru producerea de proteine specifice (prin
sinteza proteica – functia heterocatalitica)
• Rol central in variabilitate
 Acizii nucleici - ADN si ARN
• ADN ARN
•Diferitele tipuri de ARN sunt
• Sediul principal al localizarii ADN-ului
este nucleul celulelor. localizate în nucleu, citoplasma,
mitocondrii, ribozomi. 
• Sediu secundar:  mitocondrii
Dogma central a geneticii moleculare
• Propusă de către Francis Crick în 1958 pentru a descrie fluxul
informaţiei genetice în celulă.
•
Informaţia depozitată în ADN este  transferată ARN-ului
(transcriptie), care mai departe o transferă proteinelor (translatie)
•
Dogma Centrală propusă de Crick a suferit numeroase revizii în
ultimii 50 de ani.  
Dogma Centrala a Geneticii
transcrierea = transferul informatiei genetice de la ADN la ARN (sinteza de ARN pe matrita de ADN)
 translatie = transferul informatiei genetice de la ARN la proteinele functionale, a caror secventa de aminoacizi  este codificata în structura ADN-ului.
replicarea = transferul informatiei genetice  de la celula mama la celulele-fiice prin copierea ADN-ului parental cu formarea a doua molecule de ADN cu structura identica ADN-ului parental

Propusă de către Francis Crick în 1958

pentru a descrie fluxul informaţiei
genetice în celulă.
Acizii nucleici 
• Acizii nucleici sunt polinucleotide (produsi de policondensarea unor unitati denumite
nucleotide).
•
Nucleotidele reprezinta unitatea monomerica a acizilor nucleici si sunt compuse din:
-o baza azotata heterociclica: 
• - purine: adenina (A) si guanina (G)
• - pirimidine: citozina (C) si timina (T) pentru ADN
•         citozina (C) si uracil (U) pentru ARN
o pentoza: 
• - dezoxiriboza (este prezenta în ADN)
• - riboza (este prezenta în ARN) 
fosfat
Unitatea structurala fundamentala a ADN - dezoxiribonucleotidul

• baza azotata + dezoxiriboza (la C1 al acesteia) = NUCLEOZID

• grup fosfat + nucleozid (la C5 al dezoxiribozei)= NUCLEOTID
• exista 4 tipuri de dezoxiribonucleotide care se vor deosebi numai prin
baza azotata; dezoxiriboza si gruparea fosfat sunt constante
 Pirimidinele

•Atomii heterociclului pirimidinic sunt numerotati de la 1 la 6

(astfel încat atomii de N din ciclu sa primeasca indicele minim).
Bazele azotate prezinta fenomenul de tautomerie
Bazele azotate prezinta fenonemul de tautomerie

• formele mai stabile:

• Forma lactam este mai stabila decît forma lactim
• Forma amino este mai stabila decît forma imino
•
În acizii nucleici exista formele lactam si amino
Purine

•Atomii heterociclului purinic sunt numerotati de la 1 la 9 (astfel încat atomii de N

din ciclu sa primeasca indicele minim).
 Pentoze

•Atomii de carbon ai pentozelor sunt numerotati de la 1’ la 5’.

•Pentoza din ADN este dezoxiriboza, caruia îi lipseste gruparea hidroxil 2’-OH.
•Pentoza din ARN este riboza.
Structura nucleozidelor:
baza azotata + pentoza (la C1)

• Nucleozidele sunt derivati

ai bazelor azotate care au o
pentoza legata de un atom
de azot din heterociclu:
• - N9 pentru purine
• - N1 pentru pirimidine 
Legătură  •  printr-o legatura β-N-
β-N-glicozidică  glicozidica.
Structura nucleotidelor 
Structura primara a ADN

• polimerizarea nucleotidelor, in molecula de ADN se realizeaza prin

legaturi covalente 3'-5' fosfodiester, formate intre gruparea OH a C3 al
dezoxiribozei unui nucleotid si restul fosfat fixat la C5 al nucleotidului
urmator
• se formeaza o catena liniara neramificata, continua care reprezinta
structura primara a ADN.
• structura adn-ului
Structura secundara a ADN

• Mai toate tipurile de acizi ribonucleici (ARN) sunt formate dintr-o

singura catena polinucleotidica, în timp ce majoritatea moleculelor de
ADN sunt alcatuite din doua catene polinucleotidice, având astfel si o
structura secundara. 
• Asemenea molecule sunt dublu catenare.
• Formarea unor molecule de acizi nucleici dublucatenare respecta o
serie de legi chimice, ce poarta numele cercetatorului care le-a descris
prima oara – Chargaff.
Legile lui Chargaff
• Cele 2 catene polinucleotidice sunt complementare una fata de cealalta
•  unei adenine de pe una din catene îi corespunde o timina pe cealalta
catena, de care se leaga prin 2 legaturi de hidrogen (A = T); adenina este
complementara cu timina.
• guanina este complementara cu citozina, de care se leaga prin 3 legaturi
de hidrogen (G ≡ C). 
• legaturile de hidrogen permise sunt: A = T si G ≡ C 
• În moleculele de acizi nucleici dublucatenare dar formate dintr-o catena
ADN si o catena ARN (asemenea molecule hibrid se formeaza de obicei în
procesul de transcriere genetica), adeninelor din catena ADN le
corespund în catena ARN molecule de uracil(2 legaturi de hidrogen: A =
U). 
Legile lui Chargaff

• Intr-o molecula de acid nucleic d.c. purinele sunt în raport echimolar cu

pirimidinele 
• Aceasta regula este o consecinta a primei legi. Astfel, daca oricarei A de
pe una din catene îi corespunde o T pe cealalta catena si oricarei G îi
corespunde o C, atunci numarul moleculelor de adenina este egal cu
numarul celor de timina, adica A = T si, respectiv, G = C. 
• De aici, prin adunarea celor două ecuaţii, se deduce: 
• A+G=T+C
• Deci, numarul purinelor dintr-o molecula de acid nucleic d.c. este egal
cu numarul pirimidinelor.  
Legile lui Chargaff
• Cele doua catene polinucleotidice dintr-o molecula de acid nucleic
d.c. sunt antiparalele 
• O catena polinucleotidica are doua capete: la un capat se afla
carbonul din poziţia 5’ (C5’) al unei pentoze, iar la celalalt capat se afla
carbonul din poziţia 3’ (C3’) al unei alte pentoze.
• In interiorul unei celule o asemenea catena polinucleotidica este
sintetizata în aceasta direcţie: 5’ → 3’. 
• Cele 2 catene polinucleotidice ale unei molecule d.c. au orientare
inversa una fata de cealalta: capul 5’ al fiecareia corespunde cu capul
3’ al celeilalte (cele 2 catene sunt antiparalele).
Legea complementaritatii bazelor (A-T,G-C)
• In catena de ADN, pozitia unui nucleotid nu impune cu necesitate in
vecinatatea sa prezenta unui anumit alt nucleotid;pozitiile adiacente
pot fi ocupate de oricare din cele 4 tipuri de nucleotide, fapt esential
deoarece secventa nucleotidelor in lungul catenei de ADN reprezinta
informatia genetica codificata. 
• Insa secventa nucleotidelor unei catene determina cu necesitate
secventa nucleotidelor celeilalte catene. Deci cele 2 catene de ADN nu
sunt identice, ci complementare si strict codeterminate.
• Legea complementaritatii bazelor (regula Watson - Crick) sta la baza
mecanismelor prin care se realizeaza functiile genetice ale ADN:
transcriptia, replicarea, repararea leziunilor, recombinarea precum si
la baza tennicilor de analiza genetica.
 Dublu helixul ADN

• Watson şi Crick au decoperit ca structura

secundara a ADN este un dublu helix –
formata din doua catene de ADN
asociate prin împerecherea bazelor
• Inelele glucidice legate prin resturi fosfat
constituie scheletul extern al dublu
helixului, în timp ce bazele azotate
hidrofobe sunt orientate spre interior si
perpendicular pe axa helixului. 
• ADN-ul uman contine aproximativ 3,5 x
109 “perechi de baze”.
 Dublu helix AND (structura secundară)
• O particularitate importantă
a structurii ADN este
flexibilitatea
conformaţională a
moleculei, ceea ce îi permite
să existe în forme
alternative (A, B şi Z), în
funcţie de condiţiile în care
se găseşte ADN-ul şi uneori
de secvenţa nucleotidelor. 
• Aceste forme diferă  între
ele prin numărul de perechi
de baze per tură şi prin
orientarea lor. Formele A şi
Z sunt interconvertibile.
 Conformatia B (Watson si Crick)

• Este conformatia ADN în conditii fiziologice

regasita predominant în celule
• Are helixul rotit spre dreapta
• Bazele azotate formeaza între ele un unghi de
rotatie de 36º 
• Diametrul helixului este de 20 Å  
• Distanţa dintre nucleotide este de 3.4 Å
• Numarul de baze azotate per rotatie completa
de 360 º este 10
• Prezinta incizura mica si mare în care se
realizeaza interactiuni cu proteinele, esentiale
în reglarea expresiei informatiei genetice
• Structura moleculei de ADN este dinamica
Conformatia A a ADN

• Este conformatia sub care ADN-ul se regaseste în conditii de hidratare

scazuta sau în prezenta unei concentratii crescute de cationi
• Este regasita în duplexuri ADN-ARN 
• Are helixul rotit spre dreapta
• Bazele azotate formeaza între ele un unghi de rotaţie de 32.7º 
• Diametrul helixului este de 23 Å
• Distanţa dintre nucleotide este de 2.6 Å
• Numarul de baze azotate per rotatie completa este 11
• Incizura mare este adanca, iar cea mica este larga
 Conformatia Z a ADN
• Poate fi întâlnita în conditii fiziologice în
regiunile din ADN bogate în C-G
• Se pare ca acesta conformatie are un rol
important în reglarea transcriptiei
• Are helixul rotit spre stânga si conformatie în
zig-zag
• Bazele azotate formeaza între ele un unghi de
rotatie de - 30º 
• Diametrul helixului este de 18 Å
• Distanta dintre nucleotide este de 3.7 Å
• Numarul de baze azotate per rotatie completa
este 12
• Prezinta o singura incizura minora îngusta,
incizura mare fiind aplatizata
De la ADN la cromozomi

• In eucariote ADN-ul este stocat în nucleu. 

• Deoarece nu este suficient spatiu iar molecula ADN-ului este extrem
de mare (lungimea ADN de la o singura celula umana e 2m!!!), ADN-
ul trebuie compactat.
• Exista 4 nivele de compactare a ADN care determina o scadere de
10.000 de ori lungimii ADN.
Compactarea ADN in celula

• https://www.dnalc.org/resources/3d/08-how-dna-is-packaged-
advanced.html
Organizarea ADN nuclear

• studiile au relevat faptul ca in general o gena este formata din 10000-

20000 perechi de baze azotate
• in genomul uman exista aproximativ 21000 -  de gene care codifica
proteine
Tipuri de ADN nuclear

• a). functional  
- ADN codant (cca. 1,5-2% din genom)
- ADN noncodant (98-98,5% din genom)
• b). ca preponderenta/repetare: 
- ADN nerepetitiv
- ADN repetitiv - moderat repetitiv
                          - inalt repetitiv
ADN codant 

• numarul de gene pentru proteine este mic comparativ cu marimea

genomului si complexitatea organismelor umane
• complexitatea organismului uman (avand in vedere nr mic de gene) se
explica prin 2 mecanisme:
• genele umane produc mai multe proteine (proteomul uman este mai
mare decat nr de gene)
• cresterea importanta a ADN necodant ce contine secvente de reglare
complexa a expresiei genice
ADN codant

• distributia genelor in cromozomi este inegala atat intre cromozomi

diferiti cat si intre regiuni ale aceluiasi cromozom
• exista cromozomi saraci in gene - 13,18, X si Y.
• cromozomi mai bogati in gene 17,19, 22.
• regiunile subtelomerice sunt mai bogate in gene
ADN codant 

• genele codante pot fi grupate in familii sau superfamilii pe baza

asemanarii structurale 
• exonii sunt regiunile codante ale genelor care specifica fiecare
anumite domenii structurale si functionale ale proteinelor 
• prin mecanisme complexe o gena produce mai multe transcripte, deci
mai multe proteine
• nr mediu de transcript / gena (ENCODE): 5,7
ADN necodant (ADNnc) 

• ~ 98% din genomul uman este reprezentat de secventele ADN care nu

codifica proteine, fiind ADN extragenic sau intergenic
• cercetari recente au stabilit ca mare parte din acest ADN (~85%) este
transcris in anumite perioade sau circumstante in timpul vietii
• unele secvente au functie in reglarea sintezei proteice
• exista mai multe tipuri de ADN non codant
Tipuri ADN nc 

• ADNnc din structura genelor pentru proteine - cuprinde elementele

reglatoare si intronii
• pseudogenele - secvente de ADN inrudite cu gene cunoscute dar care
si-au pierdut functia
• genele ARN necodant - secvente de ADN transcrise in numeroase si
diverse molecule functionale de ARN necodant, care nu sunt
translatate in proteine, dar intervin in reglarea acestui proces sau in
alte functii biologice importante; unele sunt insa fara functie
cunoscuta
• secventele repetitive
ADN nerepetitiv 

• este reprezentat de secvente de ADN care nu se repeta in genom

(60%)
• la nivelul cromozomilor se gaseste in benzile eucromatice; 
• o mica parte din ADN nerepetitiv de la nivel genic se gaseste in exoni,
iar restul este necodant si se afla in introni si in regiunile extragenice.
ADN-ul repetitiv

• o secventa nucleotidica de o anumita lungime se poate repeta de mai

multe ori in molecula de ADN a unei celule
• 50% din  ADN-ul noncodant consta din secvente de ADN repetitiv
reprezentat de secvente nucleotidice care se repeta de mai mult de
20 de ori per genom
Clasificare tipuri de secvente ADN repetitiv

• DN inalt repetitiv = este reprezentat de secvente de ADN foarte scurte

repetate in tandem.
• 
• Formeaza aproximativ 10% din genom. Repetarile in tandem
reprezinta repetari adiacente ale unei secvente formate din 2 sau mai
multe nucleotide
•
nu sunt transcrise in ARN
ADN inalt repetitiv

• ADN satelit format dintr-un numar mare de repetari in tandem, se pot

gasi in regiuni heterocromatice, pericentromerice si la nivelul
telomerelor si reprezinta un subtip de ADN alfa-satelit cu rol de
legatura a heterocromatinei centromerice
• VNTR (variable number tandem repeats) / SSR (simple sequence
repeats)
VNTRs (variable number tandem repeats)

• secvente mici, repetate in tandem,ce formeaza"miniblocuri“ dispersate in toti

cromozomii
• marimea si dispozitia lor variaza de la o persoana la alta
• 2 tipuri:
• ADN minisatelit cuprinde secvente polimorfe si sunt localizate la nivelul
telomerelor si este reprezentat de ADN telomeric adaugat de o enzima
specializata numita telomeraza si are rol in lincajul genic, splicing si imprinting
• ADN microsatelit este reprezentat de numarul repetarilor intr-un anumit locus
si cel mai bine caracterizat este cromozomul Y. Prezinta o importanta clinica in
identificarile de persoane sau in studiile populationale
ADN-ul moderat repetitiv 

• Este reprezentat de secvente scurte de ADN si reprezinta 35% din

genom
• Unele secvente de ADN repetitiv se gasesc doar intr-un loc pe un
anumit cromozom, altele sunt dispersate in intregul genom, iar altele
se gasesc la nivelul intronilor.
• Majoritatea secventelor moderat repetitive sunt transcrise in ARN si
formeaza frecvent familii de secvente inrudite, unele cu functie
cunoscuta : pentru ARNr, ARNt, histone, receptori olfactivi; altele cu
functie recent identificata (de exemplu secventele SINEs sau LINEs) .
LINEs/ SINEs (long/short interspersed nuclear elements)- elemente transpozabile

• secventele LINEs codifica pentru o transcriptaza inversa care permite ca

un transcript ARN sa poata fi copiat "invers" intr-o secventa
complementara de ADN
• sunt elemente transpozabile (Transpozitia = fenomenul prin care o
secventa de ADN se poate deplasa in alte pozitii in genomul unei celule)
• au o lungime de ~ 6 kb, sunt numeroase in genom (21% din genom)
• sunt localizate preferential in benzile G pozitive, bogate in AT
LINEs/ SINEs (long/short interspersed nuclear elements)- elemente transpozabile

• au o lungime de ~ 300 pb, se gasesc in genomul uman in cca 1,7

milioane de copii (13% din genom)
• elementele SINEs- reprezentati in special de familia Alu:
• - familia de elemente transpozabile Alu - reprezinta cele mai
abundente elemente transpozabile din genomul uman; 
• - localizate in special in benzile G negative, bogate in GC
• - sunt implicate in diferite forme de cancer.
ADN mitocondrial

• Mitocondriile sunt organite celulare a caror funcţie este producerea

de energie. Cu toate că majoritatea ADN-ului se regaseste în nucleul
celulei (98%), mitocondriile prezinta si ele ADN-ul propriu. 
• Acest material genetic este denumit ADN mitocondrial (ADNmt).
Genomul mitocondrial
ADN mitocondrial

• Genomul mitocondrial are un ADN circular, bicatenar format din

16.569 pb
• Este format din doua catene: catena H (grea) si catena L (usoara)
• cele 2 catene se deosebesc prin continutul in baze azotate: una dintre
catene este bogata in guanina (catena H) iar cealalta este bogata in
citozina (catena L)
• Într-o regiune mica denumita bucla CR (control region)/D
(displacement loops)  în care se afla situsul de initiere al transcriptiei
si replicarii, ADN-ul este alcatuit din trei catene: catena H, catena L si
o secventa ADN 7S
Genomul mitocondrial

• Genomul mitocondrial este compact si conţine 37 de gene (28 pe

catena H si 9 pe catena L):
• 13 gene codifica enzime implicate în fosforilarea oxidativa
• 22 gene codifica ARNt (de transfer)
• 2 gene codifica ARNr (ribozomal)
• Genele ADNmt sunt aproape intotdeauna contigue, unele chiar
suprapuse.
• Genele ADNm nu contin introni
Genomul mitocondrial

• atat in procesul replicarii cat si in procesul transcriptiei, ADNmt se

comporta ca o unitate
• mitocondriile nu poseda sisteme eficiente de reparare a ADN-ului
• ADNmt nu formeaza complexe cu histonele, fiind extrem de vulnerabil
la actiunea agentilor mutageni
ADN mitocondrial

• ADNmt nu este asociat cu proteine si nu contine ADN repetitiv

• Numarul copiilor de ADN variaza de la o mitocondrie la alta, fiind între
2  si 20
• Codul genetic mitocondrial difera putin de cel nuclear, are 60 codoni
sens (61 codoni sens in cel nuclear), 4 codoni non-sens, dintre care 2
sunt codoni sens in ADN-ul nuclear; codonul  stop UGA din ADN-ul
nuclear este codon sens in cel mitocondrial.
• ADNmt se transmite exclusiv pe cale materna, de la mama la toti
descendentii; barbatii bolnavi nu transmit boala
ADN mitocondrial

• Rata mutaţiilor în ADNmt este de 10-15 ori mai mare ca în ADN

nuclear si de obicei se produce fenomenul de heteroplasmie, într-o
mitocondrie existând atât ADN nomal cât si cu mutatie
•
Mutatiile ADNmt produc  boli neurodegenerative severe cu un debut
tardiv si evolutie progresiva precum: miopatia mitocondriala,
sindromul Kearns-Sayre, neuropatia optica ereditara Leber.