MEDICINA DENTARĂ ÎN

MESOPOTAMIA
 Primele dureri dentare apar odată cu primele carii observate pe
craniile oamenilor fosili, care au trăit acum 100.000 ani î.H., în paleoliticul
mijlociu; craniul din Broken Hill, din Africa orientală, un Neanderthal cu
elemente progresive craniene, avea 2 carii aproximale la premolarul II şi la
molarul I superior.
 Maxilar superior al omului din Broken Hill (Rhodesia) cu cavităţi
„cariale" la premolarul şi molarul I superior; asociate cu zone de uzură
dentară în formă de godeu, forme pe care le întâlnim frecvent şi la Homo
Sapiens Fossilis.
 În Holocen, acum 10.500 ani, frecvenţa cariei dentare ajunge la
5%, pentru ca în neolitic (5.000-2.000 î.H.) acest procent să crească la
10%; în epoca de bronz şi fier (2.000 î.H.), frecvenţa cariei ajunge la 20%,
iar în epoca prefeudală (700-900 î.H.) asistăm la dublarea indicelui de
frecvenţă a cariei la 50%-55%; după războaiele Napoleoniene, când s-a
generalizat folosirea cartofului şi zahărului din sfecla de zahăr, caria
dentară ajunge la 80%-90%, frecvenţă care se menţine în România şi astăzi.
Caria dentară produce şi cea mai intensă durere continuă, din câte
se cunosc la om şi se poate afirma că nevoia de vindecare a cariei dentare a
devenit imperioasă încă de la primele comunităţi umane.
Este interesant că în primele civilizaţii antice, în Mesopotamia, în
China sau în America, la Azteci, Incaşi sau la Maya, ideea prevenirii cariei
a fost legată de resturile alimentare pe dinţi; îndepărtarea acestor resturi ar
preveni caria dentară, metodă eficientă şi astăzi, bazată pe studii
aprofundate
 Primele urme de civilizaţie în bazinul mediteranean apar cu peste
4000 de ani în urmă între Tigru şi Eufrat, aparţinând sumerienilor.
 „În Sumer, cel puţin cu 1000 de ani înainte ca evreii să-şi fi scris
Biblia şi grecii Iliada şi Odiseea, găsim deja o întreagă literatură
înfloritoare conţinând mituri şi epopei, imnuri şi lamentaţii şi numeroase
culegeri de proverbe, fabule şi eseuri".
Un medic sumerian anonim care a trăit spre sfârşitul mileniului al
3-lea î.H. a adunat şi a aşternut în scris cele mai preţioase prescripţii
medicale ale sale. El recomandă ca vehicul pentru substanţele active berea
şi uleiul. Este cel mai vechi „manual" de medicină cunoscut până astăzi. El
demonstrează starea de dezvoltare remarcabilă în care ajunsese medicina
într-o epocă atât de îndepărtată. Este interesant de subliniat că acest medic
sumerian nu a recurs nici la formule magice, nici la descântece.
Peste sumerieni, în cursul unor expansiuni şi al războaielor care le
însoţeau, au venit mesopotamienii, care au ocupat teritoriul dintre Tigru şi
Eufrat.
 Mesopotamia şi Egiptul antic sunt leagănul stomatologiei.
Mesopotamia antică ajunsese la un înalt grad de civilizaţie. Este
suficient să amintim că acolo a apărut primul cod de legi din lume, cel al lui
HAMMURABI (sfârşitul secolului 19 î.H.) şi tot acolo s-a inventat
prelucrarea fierului.

Hamurabi (1792-1750 Î.H.) regele

Babilonului, rugându-se în templu;
statuetă din bronz aurit descoperită
la Larsa.
 În codul lui HAMMURABI se spune:
•„200. Dacă cineva a scos (prin lovire) dintele unui om egal cu el, să i se
scoată şi dintele lui".
•„201. Dacă a scos dintele unui muşkenu (individ din clasa de mijloc) să
plătească o jumătate de mină de argint (cam 250 g)".
Medicina avea caracter magico-religios, fiind practicată în mare
măsură de preoţi, iar boala era considerată un păcat.
Stomatologia era practicată de medici. O scrisoare a faimosului
medic ARAD-NANA trimisă regelui ASARHADDON (680-669 î.H.)
ne-o dovedeşte:
„În legătură cu starea dintelui despre care mi-a scris regele,
l-am tratat cum trebuie şi e mult mai bine".
 Primii dentişti apar astfel la curţile imperiale cu scobitori din
metal, din lemn sau din pană de gâscă; aceşti dentişti erau incluşi alături de
haremul de femei, ca oameni ce trebuie să deservească statul major al
conducătorilor de oaste; ei erau recunoscuţi după scobitoarea pe care o
purtau la gât, ca un pandantiv; este citat astfel împăratul asirian din Ninive,
Assurbanibal (669-627 Î.H.), care avea în suita sa asemenea „dentişti";
scobitorile au rămas până astăzi, toate mesele oficiale având şi scobitori
ambalate igienic.

Asurbanibal, regele Asiriei, conducându-şi

singur carul de luptă în timp ce un vultur
planează deasupra câmpului de luptă,
pentru a-i arăta drumul cel mai favorabil.
Basorelief din sec. VII î.H.,
 Cele mai vechi scobitori (circa 3000 î.H.), descoperite în 1888 în
templul lui Ningual din Ur (Babilonia). Aceste scobitori erau purtate la gât
de primii dentişti „militari" fiind incluşi în suita regelui din Ur.
A. Scobitoare din aur la incaşi în sec. VI
d.H., purtată la gât ca un pandantiv.
B. Scobitoare, curăţitoare de ureche şi
raclor de limbă din aur purtată la gât
în epoca renaşterii (sec. XV).
C. Scobitoare metalică curăţitor de unghii
şi de ureche folosită în sec. 18 în
Germania.
 În, aceeaşi epocă Sciţii, instalaţi acum 2.000 de ani în Crimeea,
aveau războinici ce scoteau dinţii cu mâna; dovada este pictura pe un vas
grec descoperit la Kul-Oba – Crimeea.

Vas grec descoperit într-un mormânt

din marea movilă Kul-Oba (Crimeea).
Basorelieful reprezintă scena extracţiei
dentare la un luptător scit
 În Mesopotamia bolile dinţilor şi ale parodonţiului erau cunoscute
sub un termen unic: durerea de măsele. Se credea că durerea era provocată
de un vierme. Arheologii au descoperit o tăbliţă asiriană cu oraţia şi
formula pentru a distruge viermele dentar, încarnarea demonului rău
Tiament, care roade şi distruge dinţii:
„După ce ANU a creat cerurile,
Cerurile au creat pământul,
Pământul a creat râurile,
Râurile au creat văile,
Văile au creat mlaştinile,
Mlaştinile au creat viermele",
Viermele s-a prezentat în faţa lui Shamash (zeul Soare) şi Ea (zeita­tea
apei):
„Ce-mi veţi da să mănânc?
Ce-mi veţi da să distrug?
Îţi voi da lemn stricat şi pulpa smochinelor mari.
Într-adevăr, ce sunt pentru mine smochinele mari şi lemnul?
Ridică-mă şi fă-mă să stau între dinţi şi gingie,
Ca să pot suge sângele dintelui şi să rod cartilajul gingiilor.
Pentru că ai zis aşa, vierme,
EA să te lovească cu forţa pumnului său".
Acesta este ritualul magic.
Amestecă bere, ulei şi planta SA-KIL-BIR,
Pune amestecul în dinte
Şi repetă incantaţia de trei ori.
 În afara acestei interpretări fanteziste medicii asirieni și
babilonieni aveau și cunoștințe „științifice". Astfel, ei recomandau
menținerea igienei gurii prin folosirea scobitorilor, confecționate pentru
nobili din aur sau argint. Și prin masajul dinților și gingiilor cu degetul
învelit într-o bucățică de pânză.
Mijloacele terapeutice folosite erau multiple (uleiuri, oțet, plante,
etc.), dar lipsite de eficacitate.
Cea mai fantastică observație făcută de un medic asirian în
domeniul stomatologiei este cea care se referă la infecția de focar. În tăblița
de argilă din colecția KUYUNJIK (800-700 î.H.) un medic îi recornandă
regelui extracția dinților la unul din copii, dinții fiind cauza bolii de care
suferea acesta: .
”Inflamația capului, mâinilor și
picioarelor este cauzată de dinți.
Dinții trebuie extrași”…
VĂ MULȚUMESC